SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 50488/13 Elisa CANNIZZO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 26 iunie 2018 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președintele, Ksenija Turković, Tim Eicke, judecători, și Abel Campos, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată la 18 iulie 2013, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 5 martie 2018 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA recurenta, Elisa Cannizzo, este o resortisantă italiană născută în 1982 și rezidentă în Capo d'Orlando. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul F. Petrucci, avocat în Messina. Guvernul italian ( 4 la Convenție, reclamanta se plângea de aplicarea măsurii speciale de supraveghere de către poliție timp de trei ani. Partea reclamantă susținea că restricția libertății sale de circulație, care rezultă din aplicarea măsurii speciale de supraveghere de către poliție, nu era prevăzută de lege și nu este necesară într-o societate democratică, având în vedere faptul că instanța de apel a anulat măsura ex tunc la patru ani după aplicarea acesteia. 4 la Convenție. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, printr-o scrisoare din 5 martie 2018 guvernul a informat Curtea că are în vedere să formuleze o declarație unilaterală pentru a rezolva problema ridicată de cerere. De asemenea, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Guvernul italian, prin examinarea faptelor care au condus la obiecțiunile invocate de recurentă cu încălcarea articolului 2 din Protocolul nr.4 la convenție, oferă recurentei, în sensul articolului 62 A din Regulamentul de procedură al Curții, suma de 36 000 (trente-șase mii) EUR ca redresare pentru toate prejudiciile, cheltuielile și cheltuielile. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Prin urmare, guvernul invită în mod respectuos Curtea să afirme că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să o elimine din rol în conformitate cu art. 37 din convenție. Prin scrisoarea din 23 aprilie 2018, reclamantul a indicat că nu era satisfăcută de termenii declarației unilaterale pe motiv că suma propusă era insuficientă. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 10. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. 11. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu suma alocată într-o cauză similară (De Tommaso c. Italia [GC], nr. 43395/09, CEDH 2017 (extrași)), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (3) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze cererea [articolul § 1 în fine 14. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 2 din Protocolul nr. 4 la convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să elimine cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 iulie 2018. Abel Campos Kristina Pardalos Modulul Președinte
Requête n
o
50488/13
Elisa CANNIZZO
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 26 juin 2018 en un comité composé de
:
Kristina Pardalos,
présidente,
Ksenija Turković,
Tim Eicke,
juges,
et de Abel Campos,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 juillet 2013,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 5 mars 2018 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
La requérante, M
me
Elisa Cannizzo, est une ressortissante italienne née en 1982 et résidant à Capo d’Orlando. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
3.
Invoquant l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, la requérante se plaignait de l’application pendant trois ans de la mesure de surveillance spéciale par la police.
4.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
5.
La partie requérante alléguait que la restriction de sa liberté de circulation, découlant de l’application de la mesure de surveillance spéciale par la police, n’était pas prévue par la loi et n’était pas nécessaire dans une société démocratique, compte tenu de ce que la cour d’appel avait annulé la mesure
ex tunc
quatre ans après son application. Elle invoquait l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention.
6.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 5
mars 2018 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
7.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Le Gouvernement italien, en ayant examiné les faits qui ont donné origine aux griefs invoqués par la requérante en violation de l’article 2 du Protocole n.4 à la Convention, offre à la requérante, au sens de l’article 62 A du règlement de la Cour, la somme de 36.000 (trente-six mille) euros à titre de redressement pour tous les dommages, frais et dépenses confondus. Cette somme sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque central européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. Par conséquent, le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
8.
Par une lettre du 23 avril 2018, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale
au motif que la somme proposée était insuffisante.
9.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
10.
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
11.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
12.
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme au montant alloué dans une affaire similaire (
De Tommaso c.
Italie
[GC], n
o
43395/09, CEDH 2017 (extraits)), la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c).
13.
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
14.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
15.
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 2 du Protocole n
o
4 à la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 19 juillet 2018.
Abel Campos
Kristina Pardalos
Greffier
Présidente