AFFAIRE KRASSAS c. GRÈCE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

28.06.2018

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-3 - Aussitôt traduit devant un juge ou autre magistrat);Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûreté (Article 5-4 - Contrôle à bref délai)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KRASSAS c. GRÈCE (CtEDO, 2018)

HUDOC · oficial

În cauza Krassas c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Kristina Pardalos, președinte, Linos- Alexander Sicilianos, Aleš Pejchal, Ksenija Turković, Armen Harutyunyan, Pauliine Koskelo, Tim Eicke, judecători, și Renata Degener, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 iunie 2018, Rend la hotărârea că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 45957/11) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Dimitrios Krassas ( A fost reprezentat de delegatul agentului său, dl V. Kyriazopoulos, consilier al Consiliului juridic al statului. La 9 martie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. În urma unei plângeri depuse împotriva reclamantului de către soția sa, din care era separat de corp, pentru viol și atingeri sexuale asupra fiicei lor minore în vârstă de trei ani, a fost deschisă o anchetă preliminară pentru a-i permite să-și prezinte apărarea, anchetatorul i-a trimis reclamantului o citație în fața sa. Citatul menționa ca adresă a reclamantului trei numere de pe strada Polydefkous, în Korydallos d La 4 ianuarie 2010, anchetatorul a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului pe motiv, printre altele, că acesta din urmă nu era prezentat în fața sa pentru a-și expune apărarea. La 12 februarie 2010, dosarul a fost trimis procurorului adjunct la tribunalul corecțional, care l-a transmis procurorului la tribunalul judecătoresc din 15 septembrie 2010. La 5 octombrie 2010, dosarul a fost atribuit procurorului adjunct, dl S. Aceasta din urmă a transmis cazul președintelui instanței de judecată, dl H, din cauza existenței unei vinovăție a reclamantului. În decizia sa nr. 100/2011 din 18 ianuarie 2011, președinta instanței de apel l-a trimis pe reclamant în judecată în fața instanței de recurs infracțional, conform procedurii de citație directă, pentru a răspunde acuzațiilor de viol și de descindere a demnității sexuale asupra persoanei cu un minor mai mic de 12 ani. În conformitate cu această decizie, aceasta a dispus, de asemenea, prelungirea valabilității mandatului de arestare și, în caz de arestare a reclamantului, menținerea în detenție a acestuia până la examinarea definitivă a acuzațiilor aduse împotriva sa. La data de 26 septembrie 2011, reclamantul a fost arestat la locul său de muncă. 10. La 3 februarie 2011, reclamantul a depus o cerere de eliberare condiționată la grefa instanței de recurs penal, prin intermediul avocatului său, și a negat că a comis infracțiunile care i-au fost reproșate și a susținut că aceste acuzații au fost inventate de soția sa pentru a pune capăt relațiilor dintre el și fiica sa. Pe de altă parte, se plângea de notificarea citației la o adresă greșită, ceea ce nu i-a permis să ia cunoștință de aceasta. 11. În plus, el denunța o încălcare a art. 5 alin. (3) din Convenție, în măsura în care, în temeiul acestei dispoziții, orice persoană arestată trebuia să fie adusă imediat în fața unui judecător. A fost invocată jurisprudența Curții în cauzele Medvedyev și în alte cauze ale Franței ([GC], n 3394/03, § 117-122, CEDH 2010) și Moulin c. Franța 37104/06, § 46 și următoarele: 23 noiembrie 2010). Referindu-se la aceste hotărâri, Consiliul a subliniat în special că art. 5 alineatul (3) din Convenție urmărea să asigure că persoana arestată este imediat condusă fizic în fața unei autorități judiciare și că un astfel de control judiciar, rapid și automat, asigura astfel o protecție apreciabilă împotriva comportamentelor arbitrare și a deținerii secretului. Acesta a adăugat că controlul judiciar la prima audiere a persoanei arestate trebuie să fie, în primul rând, rapid și că perioadele de detenție de patru zile și șase ore fără a fi sesizate în fața unui judecător au dus la încălcarea articolului menționat anterior. În al treilea rând, acesta susținea că controlul în cauză trebuie să fie automat și nu putea fi pus sub semnul unei cereri formulate de deținut. 12. La avocatul reclamantului a subliniat că arestarea acestuia din urmă a avut loc ulterior deciziei nr. 100/2011 luată de președinta Tribunalului de apel, astfel încât reclamantul nu a fost adus în fața unui judecător care ar fi putut să-și audă argumentele și să controleze temeinicia detenției sale. În cele din urmă, acesta susținea că circumstanțele prezentei cauze erau similare celor examinate de Curte în hotărârea Piotr Nowak c. Polonia 7337/05, §§ 60-62, 7 decembrie 2010 14. Deținută inițial la poliția din Egalio, reclamantul a fost transferat la închisoarea din Tripoli unde a fost deținut temporar până la 9 martie 2011. La 9 martie 2011, camera de acuzare a instanței judecătorești a dat dreptul la cererea de eliberare condiționată (conținând o interdicție de ieșire din teritoriu) mai sus, la motivele pentru care reclamantul avea un domiciliu cunoscut, pe care îl lucra, pe care nu avea în mod expres în justiie, pe care nu fusese contumax în trecut și pe care nu îl luase în considerare pentru a fugi. Cu toate acestea, comisia de acuzare nu răspunde argumentelor reclamantului referitoare la pretinsa sa încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 16. Orice persoană arestată în flagrant delict sau în virtutea unui mandat judiciar este condusă în fața instanței judecătorești competente în termen de cel mult 24 de ore de la arestarea sa și, în cazul în care aceasta a avut loc în afara jurisdicției instanței judecătorești, în termenul strict necesar transportului său. Instanța judecătorească este obligată, în termen de trei zile de la audiere, fie să pună în libertate persoana arestată, fie să dea un mandat de depunere împotriva sa. La cererea persoanei în cauză sau în caz de forță majoră constatată imediat printr-o hotărâre a camerei de acuzare competente, acest termen se prelungește cu două zile. Legea stabilește durata maximă a detenției provizorii, care nu trebuie să depășească un an pentru infracțiuni și șase luni pentru infracțiuni. În cazuri excepționale, aceste perioade maxime pot fi prelungite cu șase luni și respectiv trei luni printr-o decizie a camerei de acuzare competentă. 17. Dispozițiile relevante ale CPP se citesc astfel art. 276. Tribunalul de Primă Instanță nu poate fi arestat fără un mandat de arestare al judecătorului judecătoresc sau o hotărâre a camerei de judecată, în special și cu atenție motivate și notificate în momentul arestării (...). Instanța de judecată emite un mandat de arestare în urma avizului procurorului și numai în cazurile în care detenția provizorie este permisă în conformitate cu art. 282 (...) Art. 279 alin. (1) Orice persoană arestată în flagrant delict sau în temeiul unui mandat [decizie] este condusă fără întârziere în fața procurorului competent, în termen de maximum 24 de ore de la arestarea sa (...) În cazul unei infracțiuni sau în cazul în care arestarea a avut loc în temeiul unui mandat al instanței judecătorești, procurorul trimite persoana arestată înapoi în fața acestui judecător (...) ÎN PRIVIND VIOLAȚIA ÎNALT DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (3) DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul se plânge că nu a fost adus imediat în fața unui judecător, din cauza unei lacune a dispozițiilor din CPP. El invocă o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3) (c) prezentului articol, trebuie să fie tradus imediat în fața unui judecător (...) și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Eliberarea poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezentarea în instanță a persoanei respective. Constatând că nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv d (pre cii) din care rezultă cerințele de rapiditate și de caracter automat ale controlului jurisdicțional. De asemenea, el se bazează pe hotărârea Piotr Nowak (precision), ale cărei fapte sunt, după părerea sa, similare cu cele ale prezentei cauze. 21. Guvernul susține că, în acest caz, au fost respectate toate garanțiile prevăzute de Constituție și de CPP. În ianuarie 2010, anchetatorul a emis împotriva reclamantului un mandat de arestare a cărui valabilitate a fost prelungită de președintele Tribunalului de apel la 18 ianuarie 2011 și pe care aceasta a decis să îl retrimite în instanță în conformitate cu procedura de citat direct 22. Curtea amintește că art. 5 alineatul (3) din convenție urmărește să asigure că persoana arestată este imediat condusă fizic în fața unei autorități judiciare. Acest control judiciar rapid și automat asigură, de asemenea, o protecție apreciabilă împotriva comportamentelor arbitrare, a deținerilor secrete și a relelor tratamente. La art. 5 alineatul (3) din Convenție, ca atare, în acest cadru de garanții, are ca obiectiv în mod structural două aspecte distincte: primele ore de la arestare, momentul în care o persoană se află în mâinile autorităților și perioada înainte de eventualul proces în fața unei instanțe penale, în care suspectul poate fi reținut sau eliberat, cu sau fără condiții. Aceste două componente conferă drepturi distincte și nu au aparent nicio legătură logică sau temporală. Astfel, controlul jurisdicțional în momentul primei înfățișări a persoanei arestate trebuie să fie, în primul rând, rapid, întrucât Curtea a statuat că perioade de detenție de patru zile și șase ore fără înfățișare în fața unui judecător au dus la încălcarea articolului menționat. Pe de altă parte, controlul trebuie să fie automat și să nu poată fi acordat ca urmare a unei cereri formulate de persoana deținută ( Medvedyev și alții, citată anterior, §§ 118-119 și 121-122). 23. Curtea amintește, de asemenea, că, în cauza Piotr Nowak Mai sus, Comisia a ajuns la concluzia unei încălcări a articolului 5 alineatul (3) din Convenție a motivului că reclamantul a fost arestat pe baza unui mandat emis în absența sa, că dreptul intern nu prevedea un control inițial automat și că controlul judiciar era condiționat de o cerere prealabilă din partea deținuților, care, în acest caz, fusese eliberat sub rezerva eliberării condiționate înainte de proces (a se vedea, de asemenea, Ladent c. Polonia , n 11036/03, § 74-75, 18 martie 2008). 24. În speță, Curtea constată că reclamantul, cu privire la persoana unui minor, nu a primit citatul în fața anchetatorului din cauza unei erori în ceea ce privește adresa exactă a domiciliului său. În mod similar, Comisia constată că investigatorul a emis un mandat de arestare la 4 ianuarie 2010 împotriva reclamantului pe motiv, printre altele, că acesta nu a fost prezentat în fața sa și că nu a luat cunoștință nici de acest mandat. Comisia observă, de asemenea, că, la 18 ianuarie 2011, președinta instanței de apel a decis să retrimite recurentul în judecată și că a dispus prelungirea valabilității mandatului de arestare și, în caz de arestare, menținerea în detenție a acestuia până la examinarea definitivă a acuzațiilor. Aceasta arată că, în aceeași zi, reclamantul a fost arestat la locul său de muncă 25. Astfel, din circumstanțele din speță reiese în mod clar că reclamantul a fost arestat ulterior deciziei nr. 100/2011 a președintelui Tribunalului de Primă Instanță, această decizie constituind baza legală a deținerii sale, astfel încât nu a fost prezentat niciodată în fața unui judecător care ar fi putut examina temeinicia detenției sale. Din dosar reiese, de asemenea, că .. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... (precious), Curtea constată că, în urma arestării reclamantului, bazată pe existența unor motive plauzibile de Ö Õ a comis o infracțiune, nu a existat niciun control judiciar automat al deteniei sale și că Õ un astfel de control depindea de o cerere formulată de reclamant. 27. Cu privire la violarea art. 5 alin. (4) din Convenție 28, reclamantul se plânge că cererea sa de eliberare condiționată nu a fost luată în considerare în termen scurt. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Cu privire la admisibilitatea 29. Constatând că nu există un motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv, Curtea declară că acest lucru este admisibil. Pe fond 30. Reclamantul invocă numeroase hotărâri ale Curii în materie de termen scurt și are consecințe ale tăcerii guvernului cu privire la acest subiect. 31. Guvernanța nu prezintă nicio observație cu privire la acest aspect. El se limitează la a declara că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Comisia reamintește, de asemenea, că întrebarea dacă principiul celității procedurii a fost respectat nu este apreciat în cadrul abstrării, ci în cadrul unei evaluări globale a datelor, ținând seama de circumstanțele speței ( E. c. Norvegia, 29 august 1990, § 64, seria A n 181-A, Delbec c. Franța, n 43125/95, § 33, 18 iunie 2002 și Luberti c. Italia, 23 februarie 1984, § 33 și 37, seria A n 75), în special având în vedere complexitatea cauzei, eventualele particularități ale procedurii interne care trebuie urmate, precum și comportamentul reclamantului în aceasta (Bubulima c. Grecia, 41533/08, § 27, 28 octombrie 2010). În principiu, deși este în joc libertatea de la .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În speță, Curtea arată că reclamantul a solicitat eliberarea sa sub rezerva condiției de la 3 februarie 2011 și că camera de acuzare a instanței judecătorești a făcut obiectul acestei cereri la 9 martie 2011. Comisia consideră că perioada de timp scursă între aceste date, și anume 35 de zile nu este compatibilă cu cerința unui control pe termen scurt, în sensul articolului 5 alineatul (4) din convenție. 34. Cu titlu de comparație, Comisia reamintește că, printre altele, în Hotărârile Rehbock c. Slovenia 29462/95, § 84, CEDO 2000 XII), Butusov c. Rusia 7923/04, § 34, 22 decembrie 2009), Tsitsiriggos c. Grecia 29747/09, § 66, 17 ianuarie 2012) și Christodoulou și alții c. Grecia 80452/12, § 70, 5 iunie 2014), Curtea a concluzionat că încălcarea acestui articol pentru perioade de douăzeci și trei, douăzeci, douăzeci și două și, respectiv, patruzeci și șapte de zile. 35. Curtea consideră că durata în cauză în speță nu este compatibilă cu cerința de termen scurt a articolului 5 alineatul (4). 36. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții cu privire la acest punct. III. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Tribunalul consideră că suma solicitată este excesivă și că Curtea ar trebui să ia în considerare gravitatea acuzațiilor care îl afectează pe solicitant, precum și existența unor fapte serioase ale vinovăției sale. 40. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 700 EUR pentru daune morale. Pe cheltuiala și cheltuielile de judecată 41. Pe cheltuiala și cheltuielile de judecată, reclamantul solicită 3 000 EUR. 42. Guvernul susține că cheltuielile suportate în fața instanțelor interne nu au legătură de cauzalitate cu presupusele încălcări. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se găsesc stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. 44. În speță, Curtea constată că reclamantul produce două facturi: l 845 EUR, pentru procedura inițiată în fața camerei de judecată a instanței de recurs penal, iar cealaltă, în valoare de 861 EUR, pentru cea inițiată în fața Curții. Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, în măsura în care aceste cheltuieli ar fi fost oricum expuse independent de încălcarea convenției. În schimb, Curtea consideră rezonabilă suma de 861 EUR pentru procedura inițiată în fața Curții și acordul acordat reclamantului. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L 5 alin. (4) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, începând cu ziua în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 700 EUR (mii de mii șapte sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii). 861 EUR (opt sute șaizeci și un euro), plus orice sumă care poate fi datorată de solicitant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 28 iunie 2018, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Renata Degener Kristina Pardalos Grefier adjunct președinte