DEMIR v. TURKEY - [Turkish Translation] by the Turkish Ministry of Justice

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEMEZLİK HAKKINDA KARAR Bașvuru no: 58881/11 Abdurrahim DEMİR / Türkiye Bașkan , Paul Lemmens, Hâkimler , Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, și cu participarea Directorului Adjunct al Departamentului Afacerilor Juridice Hasan Bakırcı, la 3 iulie 2018 a fost convocat Comitetul de la data de 1 iulie 2011 în calitate de președinte al Curții Europene a Drepturilor Omului (Afacerea a doua), la data de 7 iunie 2013 a fost convocată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Afacerea a doua), la data de 1 iulie 2011 a fost convocată Comisia de la data de 7 iunie 2013 a Consiliului de Administrație, la data de 1 iunie 2013 a fost convocată Curtea de Apel al Guvernului, la data de 1 iunie 2013 a fost convocată următoarea reuniune:

Bașvuran Abdurrahim Demir, născut în 1963, este un vatandașı turc care locuiește în Istanbul. Bașvuran, în fața Curții, este reprezentat de avocatul H. Çekiç Gündüz, afiliat Barosunului din Istanbul. 2. Turk Hükümeti (Hükümet), în schimb, este reprezentat de un oficial al său. A. Davanın Koșulları 3. Cazul subiect, în forma susținută de părți, poate fi rezumat după cum urmează: 4. Bașvuran, arestat la 12 octombrie 1995. 5.

ȘIKÂYETLER 13. Bașvuran, în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, a fost reclamant în cazurile în care, în vederea judecății, a fost prelungită detenția pe motive de prea lungă durată a detenției și nu a prezentat motive relevante și suficiente care să poată justifica prelungirea detenției. În plus, reclamantul a susținut că dreptul la mai multă răspundere a fost încălcat în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, din cauza unei prelungiri a detenției. 14.

În plus, în temeiul articolului 5 § 3 din Conventie, reclamantul a depus o plângere cu privire la prelungirea detenției în temeiul articolului 5 § 3 din Conventie, în temeiul căreia arestul preventiv este prea lung și nu oferă motive relevante și suficiente care să justifice prelungirea detenției.In plus, reclamantul a depus o plângere cu privire la încălcarea dreptului la inocență în temeiul articolului 6 § 2 din Conventie, din cauza unei perioade lungi de detenție.

Guvernul a solicitat Curții să respingă plângerea în cauză pe motiv că căile de atac interne nu au fost epuizate. În această privință, Guvernul a indicat că reclamantul trebuie să ceară despăgubiri în temeiul articolului 141 din Codul de procedură penală (CMK).18 Curtea observă că în cazul A.Ș./Turcia (no. 58271/10, § 8595, 13 septembrie 2016) și Șefik Demir/Türkiye ((k.k.), no. 51770/07, § 1735, 16 octombrie 2012) în cauză, în cauză, trebuie să fie consumată.19 Curtea a decis că, în ceea ce privește durata detenției, căile de atac interne A.Ș./Turcia (no. 58271/10, § 8595, 13 septembrie 2016) și Șefik Demir/Türkiye (no. 51770/07, § 1735, 16 octombrie 2012) în cauză trebuie să fie consumate.

În cazul în care, în conformitate cu art. 141 alineatul (1) litera (d) din Codul de procedură penală, începând cu luna iunie 2015 nu există nicio informație cu privire la faptul că acuzațiile în cauză nu au fost încă depuse sau că nu au fost depuse, Curtea a decis că, în ambele cazuri, reclamantul poate observa că, în temeiul articolului 141 alineatul (1) litera (d) din CMK, reclamantul a fost despăgubit.

Curtea amintește că evaluarea dacă căile de atac interne au fost sau nu epuizate se face în mod normal pe baza datei la care a fost depusă cererea la Curte.Cu toate acestea, după cum s-a arătat în mai multe hotărâri ale Curții, această regulă este supusă excepțiilor care pot fi justificate de circumstanțele specifice fiecărui caz (de exemplu İçyer/Turcia (k.k.), nr. 18888/02, § 72, AİHM 2006-I).Curtea a separat această regulă în ceea ce privește legea menționată anterior privind durata detenției, care a devenit aplicabilă după hotărârea finală în procesele penale (de exemplu, în cazul Tutal și Altele/Turcia (k.k.), nr. 11929/12, 28 ianuarie 2014).Curtea a decis că această lege nu trebuie aplicată în cazul în care nu este respectată legea de mai sus privind durata detenției.

În concluzie, Curtea, luând în considerare opoziția Guvernului, a ajuns la concluzia că, din cauza faptului că căile de atac interne nu au fost epuizate, recursul în cauză trebuie respins în temeiul articolelor 35 §§ 1 și 4 din Convenție. b. cu privire la recursurile reclamantului în temeiul articolelor 5 § 5 din Convenție. c. în legătură cu recursurile exprimate în temeiul articolelor 5 din Convenție. c. în legătură cu recursurile exprimate în temeiul articolelor 5 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5 § 5 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5 § 5 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5, 5, 5, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5, 5, 5, 6, 9 și 10 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5, 5, 5, 10 și 11 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5, 12 și 12 din Convenție. c. în temeiul articolelor 5, 12 și 13 din Convenție. c. în temeiul articoalei 5, 5 din Convenție.

27 septembrie 1990, § 38, 185-A nr. 185 A). Curtea observă că, după cum s-a menționat și mai sus (a se vedea paragrafele 16-18). chiar dacă se presupune că drepturile reclamantului în temeiul articolelor 5 § 1, 2, 3 sau 4 din Convenție au fost încălcate, reclamantul are dreptul să ceară despăgubiri în temeiul articolului 141 din CMK, care oferă un mijloc juridic eficace în sensul articolului 5 § 5 din Convenție.

Hasan Bakırcı Paul Lemmens Director adjunct al afacerilor de publicitate Președintele

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ

İKİNCİ BÖLÜM

KABUL EDİLEMEZLİK HAKKINDA KARAR

Bașvuru no: 58881/11

Abdurrahim DEMİR / Türkiye

Bașkan

,

Paul Lemmens,

Hâkimler

,

Valeriu Grițco,

Stéphanie Mourou-Vikström,

ve

Bölüm Yazı İșleri Müdür Yardımcısı

Hasan Bakırcı’nın katılımıyla 3 Temmuz 2018 tarihinde Komite olarak toplanan Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi (İkinci Bölüm),

1 Temmuz 2011 tarihinde yapılan yukarıda anılan bașvuruları göz önüne alarak,

7 Haziran 2013 tarihli kararı göz önüne alarak,

Davalı Hükümet tarafından ibraz edilen görüșleri ve bu görüșlere cevaben bașvuran tarafından ibraz edilen görüșleri dikkate alarak,

Gerçekleștirilen müzakerelerin sonucunda așağıdaki kararı vermiștir:

OLAYLAR

1.

Bașvuran Abdurrahim Demir 1963 doğumlu bir Türk vatandașı olup İstanbul’da ikamet etmektedir. Bașvuran, Mahkeme önünde İstanbul Barosuna bağlı Avukat H. Çekiç Gündüz tarafından temsil edilmiștir.

2.

Türk Hükümeti (“Hükümet”) ise kendi görevlisi tarafından temsil edilmiștir.

A.

Davanın Koșulları

3.

Dava konusu olaylar, taraflarca ileri sürüldüğü șekliyle, așağıdaki gibi özetlenebilir:

4.

Bașvuran, 12 Ekim 1995 tarihinde gözaltına alınmıștır.

5.

İstanbul Devlet Güvenlik Mahkemesinde görevli hâkim 25 Ekim 1995 tarihinde bașvuranın tutuklanmasına karar vermiștir.

6.

Cumhuriyet savcısı, bașvuranı terör örgütü üyesi olmakla suçlayan bir iddianameyi 29 Kasım 1995 tarihinde İstanbul Ağır Ceza Mahkemesine sunmuștur.

7.

Yargılamayı yürüten mahkeme, 27 Aralık 2007 tarihinde bașvuranın suçunu sabit bulmuș ve bașvuranı ağırlaștırılmıș müebbet hapis cezasına mahkûm etmiștir.

8.

Yargıtay 10 Kasım 2008 tarihinde kararı bozmuș ve davayı detaylı inceleme için ilk derece mahkemesine geri göndermiștir.

9.

Bașvuran 4 Ocak 2011 tarihinde tutuksuz yargılanmak üzere serbest bırakılmıștır.

10.

Söz konusu mahkeme 27 Aralık 2012 tarihinde bașvuranı tekrar mahkûm etmiș ve bașvurana ağırlaștırılmıș müebbet hapis cezası vermiștir.

11.

Dava dosyasında bulunan son bilgilere göre, bașvuran aleyhinde açılan ceza yargılamaları halen derdesttir.

B.

İlgili iç hukuk ve uygulama

12.

İlgili iç hukuka ve uygulamaya ilișkin açıklamalar

A.Ș / Türkiye

((k.k.), no. 58271/10, §§ 34-35, 13 Eylül 2016), ve

Șefik Demir / Türkiye

((k.k.), no. 51770/07, §§ 29-33, 16 Ekim 2012) davalarında mevcuttur.

ȘİKÂYETLER

13.

Bașvuran, Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında yargılamalar öncesi tutukluluğunun așırı uzun olduğu ve tutukluluğunun uzatılmasını haklı kılacak herhangi bir alakalı ve yeterli sebepler sunmayan gerekçelerle tutukluluğunun uzatılması hususlarında șikâyetçi olmuștur. Bașvuran ek olarak, Sözleșme’nin 6 § 2 maddesi kapsamında uzun bir süre tutuklu kalması nedeniyle masumiyet karinesi hakkının ihlal edildiğini iddia etmiștir.

14.

Bașvuran, aynı zamanda, Sözleșme’nin 5. maddesi uyarınca dile getirdiği șikâyetlerine ilișkin olarak iç hukukta Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi anlamında herhangi bir tazminat hakkının bulunmadığını iddia etmiștir.

HUKUKİ DEĞERLENDİRME

A.

Bașvuranın Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamındaki șikâyeti hakkında

15.

Bașvuran, Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında yargılamalar öncesi tutukluluğunun așırı uzun olduğu ve tutukluluğunun uzatılmasını haklı kılacak herhangi bir alakalı ve yeterli sebepler sunmayan gerekçelerle tutukluluğunun uzatılması hususunda șikâyetçi olmuștur. Bașvuran ek olarak, Sözleșme’nin 6 § 2 maddesi kapsamında, uzun bir süre tutuklu kalması nedeniyle masumiyet karinesi hakkının ihlal edildiği konusunda șikâyette bulunmuștur.

16.

Mahkeme, bașvuranın șikâyetlerinin genel olarak tutukluluk halinin uzunluğuyla ilgili olması nedeniyle, söz konusu șikâyetlerin Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında incelenmesinin uygun olduğu kanısındadır (bk.

Can/Türkiye

(k.k.), no. 6644/08, 14 Nisan 2009).

17.

Hükümet, Mahkemeden, iç hukuk yollarının tüketilmediği gerekçesiyle söz konusu șikâyeti reddetmesini talep etmiștir. Bu bakımdan Hükümet, bașvuranın Ceza Muhakemesi Kanunu’nun (“CMK”) 141. maddesi uyarınca tazminat talep etmesi gerektiğini belirtmiștir.

18.

Mahkeme, tutukluluk süresinin uzunluğu bakımından CMK’nın 141 § 1 (d) maddesinin uygulanmasına ilișkin iç hukuk yolunun

A.Ș./Türkiye

(no. 58271/10, § 8595, 13 Eylül 2016) ve

Șefik Demir/Türkiye

((k.k.), no. 51770/07, §§ 1735, 16 Ekim 2012) davalarında incelendiğini gözlemlemektedir.

19.

Mahkeme, (yukarıda anılan)

Șefik Demir

davasında, söz konusu hukuk yolunun mahkûmiyetleri kesinleșmiș olan bașvuranlar tarafından tüketilmesi gerektiğine hükmetmiștir. Bununla beraber, Mahkeme,

A.Ș.

kararında( yukarıda anılan, § 92), Haziran 2015 tarihi itibariyle, Ceza Muhakemesi Kanununun 141 § 1 (d) maddesinde öngörülen iç hukuk yolunun yargılamalarının kesinleșmesinden önce dahi bașvuranlar tarafından tüketilmesi gerektiğine karar vermiștir.

20.

Mahkeme somut davada bașvuranın 4 Ocak 2011 tarihinde serbest bırakılması ile tutukluğunun sona erdiğini, ancak bașvuran aleyhine yargılamaların halen derdest olup olmadığı veya kesinleșip kesinleșmediğine dair herhangi bir bilgi bulunmadığını kaydetmektedir. Bununla birlikte Mahkeme, bașvuranın her iki durumda da CMK’nın 141 § 1 (d) maddesi uyarınca tazminat talebinde bulunabileceğini gözlemlemektedir. Ancak, bașvuran tazminat talebinde bulunmamıștır.

21.

Mahkeme, iç hukuk yollarının tüketilip tüketilmediğine ilișkin değerlendirmenin, normal șartlarda, Mahkemeye bașvurunun yapıldığı tarih esas alınarak gerçekleștirildiğini hatırlatmaktadır. Ancak, Mahkemenin birçok kararında belirttiği üzere, bu kural, her davanın kendine özgü koșullarıyla haklı kılınabilecek istisnalara tabidir (bk.

İçyer/Türkiye

(k.k.), no. 18888/02, § 72, AİHM 2006-I). Mahkeme, daha önce, ceza yargılamalarındaki nihai karardan sonra uygulanabilir hale gelen, tutukluluğun uzunluğu hakkındaki yukarıda anılan hukuk yoluna ilișkin davalarda bu kuraldan ayrılmıștır (ayrıca bk. diğer kararlar arasında,

Tutal ve Diğerleri/Türkiye

(k.k.), no. 11929/12, 28 Ocak 2014). Mahkeme, söz konusu istisnanın somut davada da uygulanması gerektiği kanaatindedir.

22.

Sonuç olarak, Mahkeme, Hükümetin itirazını dikkate alarak, iç hukuk yollarının tüketilmemiș olması nedeniyle, söz konusu șikâyetin Sözleșme’nin 35 §§ 1 ve 4. maddesi uyarınca reddedilmesi gerektiği kanaatine varmıștır.

B.

Bașvuranın Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi kapsamındaki șikâyetleri hakkında

23.

Bașvuran, aynı zamanda, Sözleșme’nin 5. maddesi uyarınca dile getirdiği șikâyetlerine ilișkin olarak iç hukukta Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi anlamında herhangi bir tazminat hakkının bulunmadığını iddia etmiștir.

24.

Mahkeme, Sözleșme’nin 5. maddesinin 1, 2, 3 veya 4. fıkralarına aykırı bir șekilde özgürlüğünden yoksun bırakılan bir kișiye tazminat talebinde bulunma imkânının sağlanması halinde, 5. maddenin 5. fıkrasına uyulmuș olunacağını hatırlatmaktadır (bk.

Wassink/Hollanda

, 27 Eylül 1990, § 38, 185-A no. 185 A). Mahkeme, yukarıda da bahsedildiği gibi (bk. 16-18. paragraflar) bașvuranın Sözleșme’nin 5 § 1, 2, 3 veya 4. maddeleri kapsamındaki haklarının ihlal edildiği varsayılsa bile Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi anlamında etkin bir hukuk yolu sağlayan CMK’nun 141. maddesi uyarınca bașvuranın tazminat talep etme hakkının olduğunu gözlemlemektedir.

25.

Dolayısıyla, Mahkeme, bașvurunun bu kısmının açıkça dayanaktan yoksun olduğu ve Sözleșme’nin 35. maddesinin 3 (a) ve 4. fıkraları uyarınca reddedilmesi gerektiği sonucuna varmıștır.

Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle,

Bașvurunun geri kalanının kabul edilemez

olduğunun beyan edilmesine

karar vermiștir.

İșbu karar, İngilizce olarak tanzim edilmiș ve 6 Eylül 2018 tarihinde yazılı olarak tebliğ edilmiștir.

Hasan Bakırcı

Paul Lemmens

Yazı İșleri Müdür Yardımcısı

Bașkan