YİĞİT v. TURKEY - [Turkish Translation] by the Turkish Ministry of Justice

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRİK HAKKINDDA KARAR Bașvuru No: 24870/06 İsmail YİĞİT / TÜRKİYE Bașkan , Paul Lemmens, Hâkimler , Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström și a fost condamnată la închisoare de către directorul adjunct al Departamentului de Afaceri Hasan Bakırcılı, în formă de acuzații, la 10 aprilie 2018, de către Comitetul Curții Europene a Drepturilor Omului din Kabul (Bölüm), 19 mai 2006, pentru că a folosit propria istorie pentru a-și elimina istoria, 4 mai 2010, pentru că a eliminat istoria, iar înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea, înregistrarea

În urma revocării Legii nr. 5190 și a instanțelor de justiție de stat, procesele penale împotriva reclamantului au continuat în fața Curții de judecată a Istanbulului. 10. Curtea de judecată a Istanbulului a decis pe 21 decembrie 2005 asupra plângerii reclamantului privind procesarea fără arest. 11. Curtea de judecată a Istanbulului a reapărut pe 18 iunie 2010 și a dat reclamantului o nouă plângere și, în același timp, a condamnat-o la închisoare.

În această privință, Guvernul a solicitat ca reclamantul să ceară despăgubiri în temeiul articolului 141 din Codul de judecată penală (CMK) 19. Reclamanții au contestat această afirmație. 20. Curtea a declarat însă că, în conformitate cu normele privind durata detenției prevăzute la art. 141 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 141 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 35 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în temeiul articolului 21 din CMK, și în

În trecut, Curtea a renunțat la această regulă în cauzele referitoare la dreptul de bază menționat mai sus privind durata detenției, aplicabil după hotărârea finală în procesele penale (a se vedea, printre altele, Hotărârea Tutal și Alții împotriva Turciei (k.k., nr. 11929/12, 28 ianuarie 2014). Curtea este liberă să stabilească dacă excepția respectivă trebuie aplicată în mod concret.23 În consecință, Curtea a considerat că, în cazul în care o cerere a Guvernului care a furnizat acest drept de bază, a fost în cauză consumarea drepturilor de bază, această cerere de recurs a fost în mod efectiv respinsă în temeiul art. 1 și 4 din Convenția nr. 35 din 1990, precum și în cazul în care o cerere de recurs a fost respinsă în temeiul art. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr. 5 din Convenția nr

Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că această parte a cererii nu are în mod evident niciun fond și trebuie respinsă în temeiul articolelor 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. 27. apelația B. că durata cererilor de judecată împotriva lui Bașvuran nu este în contradicție cu condiția de termen de ședere prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 28. apelația B. că durata cererilor de judecată nu este în contradicție cu condiția de ședere prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 28. apelația B. că durata cererilor de ședere a fost în mod evident lipsită de temei și că, în temeiul Legii nr. 6384, o nouă cerere de ședere a Comisiei de judecată a fost respinsă.

În decizia sa în cauza Turgut și alții, menționată mai sus, Curtea a subliniat că a subliniat că astfel de cereri, care au fost transmise Guvernului înainte de aplicarea noii căi de drept, pot fi examinate în conformitate cu procedura normală.31 Cu toate acestea, având în vedere prima contestație a Guvernului că nu au aplicat noua cale de drept intern stabilită de Legea nr. 6384, Curtea a concluzionat că a ajuns la această concluzie în cauza Turgut și alții, menționată mai sus.32 Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că, din cauza neepurării drepturilor sale interne, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu articolele 35 §§ 1 și 4 din Convenție.Pe această bază, Curtea a decis că nu poate accepta cererea.Acesorul a fost publicat în limba engleză în ediția din 17 mai 2018 a lucrării de știri Paul Hemmelsson, în ediția din 17 mai 2018.

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ

İKİNCİ BÖLÜM

KABUL EDİLEBİLİRLİK HAKKINDDA KARAR

Bașvuru No: 24870/06

İsmail YİĞİT / TÜRKİYE

Bașkan

,

Paul Lemmens,

Hâkimler

,

Valeriu Grițco,

Stéphanie Mourou-Vikström

ve

Bölüm Yazı İșleri Müdür Yardımcısı

Hasan Bakırcı’nın katılımıyla 10 Nisan 2018 tarihinde Komite olarak toplanan Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi(İkinci Bölüm),

19 Haziran 2006 tarihinde yapılan yukarıdaki bașvuruyu göz önüne alarak,

4 Mayıs 2010 tarihli kararı göz önüne alarak,

Davalı Hükümet tarafından ibraz edilen görüșleri ve bu görüșlere cevaben bașvuran tarafından ibraz edilen görüșleri dikkate alarak,

Gerçekleștirilen müzakerelerin sonucunda așağıdaki kararı vermiștir:

OLAYLAR

1.

Bașvuran İsmail Yiğit, 1966 doğumlu bir Türk vatandașı olup Sinop’ta ikamet etmektedir. Bașvuran, Mahkeme önünde İstanbul Barosuna bağlı Avukat N.

Kılıç Koç tarafından temsil edilmiștir.

2.

Türk Hükümeti (“Hükümet”) ise kendi görevlisi tarafından temsil edilmiștir.

A.

Davanın Koșulları

3.

Davanın konusu, taraflarca ifade edildiği șekliyle așağıdaki gibi özetlenebilir:

4.

Bașvuran 17 Ekim 1993 tarihinde yakalanmıș ve gözaltına alınmıștır.

5.

Bașvuran 26 Ekim 1993 tarihinde tutuklanmıștır.

6.

Cumhuriyet savcısı, bașvuranı terör örgütü üyeliğiyle ve Türkiye Cumhuriyeti Anayasasını zor kullanarak ortadan kaldırmaya ve feshetmeye teșebbüs etmekle suçlayan bir iddianameyi 31 Aralık 1993 tarihinde İstanbul Devlet Güvenlik Mahkemesine sunmuștur.

7.

İstanbul Devlet Güvenlik Mahkemesi, 17 Aralık 2003 tarihinde bașvuranı suçlu bulmuș ve bașvuranı müebbet hapis cezasına mahkûm etmiștir.

8.

Yargıtay, 1 Nisan 2005 tarihinde birinci derece mahkemesinin kararını bozmuștur. Dava böylece birinci derece mahkemesine geri gönderilmiștir.

9.

5190 sayılı Kanun ile Devlet Güvenlik Mahkemelerin kaldırılmasının ardından, bașvuran aleyhinde açılan ceza yargılamalarına İstanbul Ağır Ceza Mahkemesi önünde devam olunmuștur.

10.

İstanbul Ağır Ceza Mahkemesi, 21 Aralık 2005 tarihinde bașvuranın tutuksuz yargılanmak üzere tahliyesine karar vermiștir.

11.

İstanbul Ağır Ceza Mahkemesi, 18 Haziran 2010 tarihinde bașvuranı tekrar mahkûm etmiș ve bașvurana müebbet hapis cezası vermiștir.

12.

Yargıtay, 26 Eylül 2012 tarihinde, 18 Haziran 2010 tarihli kararı onamıștır.

B.

İlgili iç hukuk

13.

İlgili iç hukuka ve uygulamaya ilișkin açıklamalar

A.Ș./Türkiye

((k.k.), no. 58271/10, §§ 34-35, 13 Eylül 2016)

Șefik Demir/Türkiye

((k.k.), no. 51770/07, §§ 29-33, 16 Ekim 2012) davalarında mevcuttur.

ȘİKÂYETLER

14.

Bașvuran, Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında, yargılama öncesi tutukluluk süresinin așırı derecede uzun olduğundan șikâyetçi olmuștur.

15.

Bașvuran, aynı zamanda, Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında dile getirdiği șikâyetlerine ilișkin olarak iç hukukta Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi anlamında herhangi bir tazminat hakkının bulunmadığını iddia etmiștir.

16.

Son olarak bașvuran, Sözleșme’nin 6 § 1 maddesine dayanarak makul bir süre içinde yargılanmadığı hususunda șikâyetçi olmuștur.

HUKUKİ DEĞERLENDİRME

A.

Bașvuranın Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamındaki șikâyeti hakkında

17.

Bașvuran, Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamında yargılama öncesi tutukluluk süresinin așırı derecede uzun olduğundan șikâyetçi olmuștur.

18.

Hükümet, Mahkemeden, iç hukuk yollarının tüketilmediği gerekçesiyle söz konusu șikâyeti reddetmesini talep etmiștir. Bu bakımdan Hükümet, bașvuranın Ceza Muhakemesi Kanunu’nun (“CMK”) 141. maddesi uyarınca tazminat talep etmesi gerektiğini belirtmiștir.

19.

Bașvuranlar bu iddiaya itiraz etmiștir.

20.

Mahkeme, tutukluluğun uzunluğuna ilișkin CMK’nın 141. maddesi ile öngörülen iç hukuk yolunun

Șefik Demir/Türkiye

((k.k.), no. 51770/07, §§

17

‑

35, 16 Ekim 2012) davasında incelendiğini ve haklarındaki mahkûmiyet kararı kesinleșen bașvuranlar tarafından tüketilmesi gerektiğine karar verildiğini gözlemlemektedir.

21.

Somut olayda Mahkeme, bașvuranın tutukluluğunun 21 Aralık 2005 tarihinde sona erdiğini ve İstanbul Ağır Ceza Mahkemesinin mahkûmiyet kararının 26 Eylül 2012 tarihinde kesinleștiğini kaydetmektedir (bk. yukarıda 12. paragraf). Bu tarihten itibaren bașvuran, CMK’nın 141. maddesi uyarınca tazminat talep etme hakkına sahip olmasına rağmen (bk. yukarıda anılan

Șefik Demir,

22.

Mahkeme, iç hukuk yollarının tüketilip tüketilmediğine ilișkin değerlendirmenin, normal șartlarda, Mahkemeye bașvurunun yapıldığı tarih esas alınarak gerçekleștirildiğini hatırlatmaktadır. Ancak, Mahkemenin birçok kararında belirttiği üzere bu kural, her davanın kendine özgü koșullarıyla haklı kılınabilecek istisnalara tabidir (bk.

İçyer/Türkiye

(k.k.), no. 18888/02, § 72, AİHM 2006-I). Mahkeme geçmiște, ceza yargılamalarındaki nihai karardan sonra uygulanabilir olan, tutukluluğun uzunluğuna ilișkin yukarıda belirtilen hukuk yoluna ilișkin davalarda bu kuraldan ayrılmıștır (bk. diğer kararlar arasında,

Tutal ve Diğerleri/Türkiye

(k.k.), no. 11929/12, 28 Ocak 2014). Mahkeme, söz konusu istisnanın somut davada da uygulanması gerektiği kanaatindedir.

23.

Sonuç olarak, Mahkeme, Hükümetin itirazını dikkate alarak, iç hukuk yollarının tüketilmemiș olması nedeniyle, bu șikâyetin Sözleșme’nin 35 §§ 1 ve 4 maddesi uyarınca reddedilmesi gerektiği kanaatine varmıștır.

B.

Bașvuranın Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi kapsamındaki șikâyetleri hakkında

24.

Bașvuran, aynı zamanda, Sözleșme’nin 5. maddesi uyarınca dile getirdiği șikâyetlerine ilișkin olarak iç hukukta Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi anlamında herhangi bir tazminat hakkının bulunmadığını iddia etmiștir.

25.

Mahkeme, Sözleșme’nin 5. maddesinin 1, 2, 3 veya 4. fıkralarına aykırı bir șekilde özgürlüğünden yoksun bırakılan bir kișiye tazminat talebinde bulunma imkânının sağlanması halinde, 5. maddenin 5. fıkrasına uyulmuș olunacağını hatırlatmaktadır (bk.

Wassink/Hollanda

, 27 Eylül 1990, § 38, Seri A no. 185–A). Mahkeme, yukarıda da bahsedildiği gibi (bk. 17-23. paragraflar) bașvuranın Sözleșme’nin 5 § 3 maddesi kapsamındaki haklarının ihlal edildiği varsayılsa bile Sözleșme’nin 5 § 5 maddesi anlamında etkin bir hukuk yolu sağlayan CMK’nın 141. maddesi uyarınca bașvuranın tazminat talep etme hakkının olduğunu gözlemlemektedir.

26.

Dolayısıyla, Mahkeme, bașvurunun bu kısmının açıkça dayanaktan yoksun olduğu ve Sözleșme’nin

35

§§

3

(a) ve 4 maddesi uyarınca reddedilmesi gerektiği sonucuna varmıștır.

B.

Bașvuranın Sözleșme’nin 6 § 1 maddesi kapsamındaki șikâyeti hakkında

27.

Bașvuran, hakkındaki yargılamaların uzunluğunun, Sözleșme’nin 6 § 1 maddesinde düzenlenen “makul süre” koșuluyla bağdașmadığı konusunda șikâyette bulunmuștur.

28.

Hükümet, 6384 sayılı Kanun uyarınca, yargılamaların uzunluğuna ve kararların icra edilmemesine ilișkin bașvuruların ele alınması amacıyla yeni bir Tazminat Komisyonunun kurulduğunu belirtmiștir. Hükümet aynı zamanda iç hukuk yollarının tüketilmesi için bașvuranın Tazminat Komisyonuna bașvurması gerektiğini belirtmiștir.

29.

Mahkeme, Hükümet tarafından da ortaya konulduğu üzere,

Ümmühan Kaplan / Türkiye

(no. 24240/07, 20 Mart 2012) bașvurusunda pilot karar usulünün uygulanmasını müteakip Türkiye’de bir iç hukuk yolunun olușturulduğunu gözlemlemiștir. Daha sonra, Mahkeme, yukarıda anılan

Turgut ve Diğerleri

((k.k.), no. 4860/09, 26 Mart 2013) davasındaki kararında, bașvuranın bu yeni hukuk yolunun yürürlüğe girmesi ile iç hukuk yollarını tüketmemiș olduğu gerekçesiyle, yeni bir bașvurunun kabul edilemez olduğuna karar vermiștir. Mahkeme bu kararı verirken özellikle, bu yeni hukuk yolunun muhtemel surette (

a priori

) erișilebilir olduğunu ve yargılamanın uzunluğuna ilișkin șikâyetler için makul bir tazmin imkânı sunabildiğini değerlendirmiștir.

30.

Mahkeme,

Ümmühan Kaplan

(yukarıda anılan, § 77) davasındaki kararında, yeni hukuk yolunun uygulanmasından önce Hükümete tebliğ edilmiș olan bu tür bașvuruları, normal usul uyarınca inceleyebileceğini vurguladığını belirtmiștir.

31.

Ancak, Mahkeme, Hükümetin bașvuranın 6384 sayılı Kanun ile tesis edilmiș olan yeni iç hukuk yoluna bașvurmamıș olmalarına ilișkin ilk itirazını göz önünde bulundurarak, yukarıda anılan

Turgut ve Diğerleri

davasında varmıș olduğu sonucu yinelemektedir.

32.

Dolayısıyla Mahkeme, iç hukuk yollarının tüketilmemesi nedeniyle, bașvurunun bu kısmının Sözleșme’nin 35 §§ 1 ve 4. maddesi uyarınca reddedilmesi gerektiği sonucuna varmıștır.

Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle,

Bașvurunun kabul edilemez olduğuna

karar vermiștir.

İșbu karar, İngilizce dilinde tanzim edilmiș olup, 17 Mayıs 2018 tarihinde tebliğ edilmiștir.

Hasan Bakırcı

Paul Lemmens

Yazı İșleri Müdür Yardımcısı

Bașkan