SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 27399/17 Mohamed AHKIM împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 10 iulie 2018 într-o cameră compusă din Robert Spano, președintele Paul Lémmens, Ledi Bianku, Ișil Karakaș, Nebojša Vučić, Jon Fridrik Kjølbro, Stephanie Morou-Vikström, judecători și grefier de secțiune, Stanley Naismith; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 aprilie 2017, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 18 aprilie 2018 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACERI ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Mohamed Ahkim, este un resortisant belgian născut în 1972 și rezident în Saint-Ghislain. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Z. Chihaoui, avocat care își desfășoară activitatea la Bruxelles. Guvernul belgian ( Invocând articolele 3, 13 și 14 din convenție, reclamantul se plângea că a fost victima unui tratament inuman și degradant din cauza originii sale și a lipsei unei anchete efective în această privință. Reclamantul susținea că cele două lovituri pe care superiorul său superior i le-ar fi aplicat în exercitarea funcțiilor sale de inspector de poliție principal, în timp ce acesta îl tratase cu privire la persoana respectivă a constituit un tratament inuman și degradant și că nu a beneficiat de o anchetă efectivă în această privință. De fapt, se poate rezuma după cum urmează: reclamantul a depus o plângere împotriva superiorului său superior pentru maltratarea inspirată a unui motiv rasist. La cauza a fost instruită de procurorul regelui în apropierea tribunalului de primă instanță din Bruxelles, care a citat superiorul ierarhic în fața Tribunalului. Prin hotărârea din 22 aprilie 2013, tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea și o amendă, acordându-i în același timp o suspendare. În aprilie 2015, Curtea de Apel a recalificat faptele, considerând că motivul rasist nu era stabilit și a estimat faptele de violență stabilite, dar a considerat că acestea fuseseră cauzate de reclamant. ; din punct de vedere civil, aceasta a condamnat la plata despăgubirii în valoare de 50 EUR. Recursul în casare introdus de reclamant și întemeiat în special pe încălcarea articolelor 3 și 14 din convenție a fost respins de Curtea de Casație prin hotărârea din 4 octombrie 2016. April 2018 Guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de cerere. În plus, acesta a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. Guvernul recunoaște prin prezenta lipsa unei monitorizări disciplinare suficiente și motivația destul de lacună asupra componentei rasiste a altercației în acest caz. Având în vedere recunoașterea încălcării articolelor 3, 13 și 14 din convenție și a măsurilor luate pentru remedierea acesteia, guvernul solicită eliminarea cauzei în schimbul plății sumei de 6 500 EUR ( Această sumă, care va acoperi prejudiciul moral, plus 4 000 EUR drept cheltuieli și cheltuieli de judecată, trebuie plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Printr-o scrisoare din 2 mai 2018, reclamantul a indicat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 11. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. 12. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003; a se vedea, de asemenea, Jerovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, § 64, 5 iulie 2016]. 13. Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Belgiei, practica sa în ceea ce privește acuzațiile de maltratare comise de forțele de ordine și eficacitatea investigațiilor în această privință (a se vedea, printre altele, Mocanu și alții c. România [GC], nr 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 316 326, CEDH 2014 (extracturi) și Bouyid c. Belgia [GC], nr. 23380/09, § 90 și 100 123, CEDH 2015) și la: interzicerea comportamentelor rasiste (Natchova și alții c. Bulgaria [GC], nr. 43577/98 și 43579/96, § 160 161, CEDH 2005 VII și Turan Cakir c. Belgia, n 44256/06, § 73-82, 10 martie 2009 14. Curtea ia notă de faptul că reclamantul se plânge de faptul că procedurile penale împotriva superiorului său ierarhic și de insuficiența redresării acordate de instanțele interne. Pe de altă parte, acesta nu se plânge de nicio ineficacitate a procedurii anterioare de către procurorul public (a se vedea negativul Tahsin Acar) În plus, Curtea arată că reclamantul nu a contestat faptele astfel cum au fost stabilite de instanțele interne pe baza elementelor evidențiate în cursul anchetei penale (ibid. § 78. Astfel, având în vedere natura concesiunilor pe care o cuprinde declarația guvernului, precum și suma de la ..k. propusă . .. care este mai mare decât suma alocată de Curte în cauza Bouyid (citată anterior, § 138) care prezintă asemănări cu prezenta cauză, Curtea consideră că nu se mai justifică să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (3) ] [art. 37 alineatul (3) ]. (c) Convenției).În plus, în lumina considerațiilor menționate anterior și ținând seama în special de jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la problemele ridicate de prezenta cerere (a se vedea punctul 13 de mai sus), Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să examineze cererea [art. 37 alineatul (1) ] [art. 37 alineatul (1) ] În lipsa decontării sumelor în termenul stabilit în declarația unilaterală, guvernul va trebui să plătească, începând cu expirarea acesteia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. 17. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 18. În consecință, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, Pred act termenii declarației guvernului pârât cu privire la articolele 3, 13 și 14 din convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să elimine cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 septembrie 2018. Stanley Naismith Robert Spano Moduleer Președinte
Requête n
o
27399/17
Mohamed AHKIM
contre la Belgique
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 10 juillet 2018 en une chambre composée de
:
Robert Spano,
président
,
Paul Lemmens,
Ledi Bianku,
Ișıl Karakaș,
Nebojša Vučinić,
Jon Fridrik Kjølbro,
Stéphanie Mourou-Vikström, juges
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 avril 2017,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 18
avril 2018 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Mohamed Ahkim, est un ressortissant belge né en
1972 et résidant à Saint-Ghislain. Il a été représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement belge («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
3.
Invoquant les articles 3, 13 et 14 de la Convention, le requérant se plaignait d’avoir été victime d’un traitement inhumain et dégradant en raison de ses origines et de l’absence d’enquête effective à cet égard.
4.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
5.
Le requérant alléguait que les deux coups que son supérieur hiérarchique lui aurait infligés dans l’exercice de ses fonctions d’inspecteur de police principal tout en le traitant de «
bougnoule
» avaient constitué un traitement inhumain et dégradant et qu’il n’avait pas bénéficié d’une enquête effective à cet égard. Il invoquait les articles 3, 13 et 14 de la Convention.
6.
Les faits peuvent se résumer comme suit. Le requérant porta plainte contre son supérieur hiérarchique pour mauvais traitements inspirés d’un motif raciste. L’affaire fut instruite par le procureur du Roi près le tribunal de première instance de Bruxelles, qui cita le supérieur hiérarchique devant le tribunal. Par un jugement du 22 avril 2013, le tribunal déclara l’inculpé coupable et le condamna à une peine d’emprisonnement et à une amende, tout en lui accordant le sursis. Par un arrêt du 1
er
avril 2015, la cour d’appel requalifia les faits, considérant que le motif raciste n’était pas établi. Elle estima les faits de violence établis, mais considéra qu’ils avaient été provoqués par le requérant. Elle suspendit le prononcé de la condamnation au pénal
; sur le plan civil, elle condamna l’inculpé à payer au requérant des dommages et intérêts à hauteur de 50 euros. Le pourvoi en cassation introduit par le requérant et tiré notamment d’une violation des articles
3 et
14 de la Convention fut rejeté par la Cour de cassation par arrêt du 4
octobre 2016.
7.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 18
avril 2018 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
8.
La déclaration est ainsi libellée
:
«
1.
Le Gouvernement reconnaît par la présente l’absence de suivi disciplinaire suffisant et la motivation assez lacunaire sur le volet raciste de l’altercation en cette affaire.
2.
Compte tenu de la reconnaissance de la violation des articles 3, 13 et 14 de la Convention et des mesures prises pour y remédier, le Gouvernement demande la radiation de l’affaire en contrepartie du versement de la somme de 6 500 euros («
EUR
»), jugée conforme à la jurisprudence
Bouyid c. Belgique
et à la pratique habituelle de la Cour.
Cette somme, qui couvrira le dommage moral, augmentée de 4 000 euros à titre de frais et dépens, devra être payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1
er
c) de la Convention.
»
9.
Par une lettre du 2 mai 2018, le requérant a indiqué qu’il n’était pas satisfait des termes de la déclaration unilatérale. Il estimait que le montant du dédommagement proposé par le Gouvernement était insuffisant et il demanda la poursuite de la procédure devant la Cour.
10.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
11.
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
12.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI
; voir également
Jeronovičs c. Lettonie
[GC], n
o
44898/10, § 64, 5
juillet
2016).
13.
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Belgique, sa pratique en ce qui concerne les allégations de mauvais traitements infligés par les forces de l’ordre et l’effectivité des enquêtes à cet égard (voir, parmi beaucoup d’autres,
Mocanu et
autres c.
Roumanie
[GC], n
os
10865/09, 45886/07 et 32431/08, §§
316
‑
2014 (extraits), et
Bouyid c. Belgique
[GC], n
o
23380/09, §§
80
‑
90 et
100
‑
123, CEDH 2015) ainsi que l’interdiction de comportements racistes (
Natchova et autres c. Bulgarie
[GC], n
os
43577/98 et
43579/98, §§
160
‑
‑
VII, et
Turan Cakir c. Belgique
, n
o
44256/06, §§
73-82, 10
mars 2009).
14.
La Cour note que le requérant se plaint de l’issue des poursuites pénales contre son supérieur hiérarchique et de l’insuffisance du redressement octroyé par les juridictions internes. Par contre, il ne se plaint pas d’une quelconque ineffectivité de l’instruction préalable de l’affaire par le ministère public (voir,
a
contrario
,
Tahsin Acar
, précité, § 84). La Cour relève en outre que le requérant n’a pas contesté les faits tels qu’ils ont été établis par les juridictions internes s’appuyant sur les éléments mis en lumière au cours de l’enquête pénale (
ibid.
, § 78). Ainsi, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est supérieur au montant alloué par la Cour dans l’affaire
Bouyid
(précitée, §
138) qui présente des similitudes avec la présente affaire –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c) de la Convention).
15.
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante sur les problèmes soulevés par la présente requête (voir paragraphe
13 ci-dessus), la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 § 1
in fine
).
16.
À défaut de règlement des sommes dans le délai indiqué dans la déclaration unilatérale, le Gouvernement devra verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
17.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
18.
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les articles 3, 13 et 14 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 13 septembre 2018.
Stanley Naismith
Robert Spano
Greffier
Président