SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÖRMÜȘ c. TURCIA (Cercetarea nr. 40528/11) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2018 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Görmüș c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus dintr-un comitet compus din Paul Lumments, președinte, Valeriu Gritco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și Hasan Bak grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 19 iunie 2018, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 40528/11) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Adem Görmüș ( La 30 martie 2011, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamantul susține că a fost bătut în timpul arestării sale și se plânge de faptul că poliția acuzată a primit cererea la 22 mai 2017. La 22 mai 2017, cererea a fost comunicată guvernului.
La 12 aprilie 2003, ca urmare a tentativei sale de extorcare cu un cuțit la o treime, reclamantul a fost arestat în jurul orei 22:30. Cu toate acestea, el a reușit să scape în momentul în care polițiștii îl încătușau. A fost arestat mai târziu și transferat la secția de poliție din Karaköy. Raportul medical din 13 aprilie 2003 indică următoarele leziuni asupra reclamantului. : vânătăi liniare pe ceafă, roșeață la ambele încheieturi, vânătăi infime pe ambele picioare. Raportul concluzionează că aceste leziuni ar necesita o pauză de muncă de o zi. În continuare, la 13 aprilie 2003, în timpul interogatoriului său în fața procurorului republican (denumit în continuare: La 16 aprilie 2003, procurorul a primit o declarație separată în această privință și i-a interogat și pe cei cinci polițiști acuzați, care au susținut că au recurs la o forță necesară și proporțională, deoarece reclamantul s-a opus arestării sale.
La 9 martie 2004, procurorul a introdus un act de acuzare pentru rele tratamente. 11. În timpul audierilor, instanța de judecată a lui Beyo La 31 mai 2007, polițistul N.Y. a fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare. Ceilalți patru agenți au fost achitați pentru lipsă de probe. La 14 februarie 2012, Curtea de Casație a confirmat hotărârea în privința celor patru polițiști achitați și raya din rolul părții privind condamnarea N.Y. pentru prescripție, în temeiul articolelor 245 (interzicerea relelor tratamente), 102 § 4, 104 § 2 din vechiul cod penal, înlocuit la 1 iunie 2005 și ale căror dispoziții au fost considerate favorabile pârâtului 14. Între timp, o anchetă disciplinară desfășurată în paralel împotriva polițiștilor s-a încheiat la 23 iulie 2004. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
16. În ceea ce privește această teză. 17. Constatând că nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție, Curtea o declară admisibilă. 18. În ceea ce privește principiile generale în acest domeniu, Curtea face trimitere la Hotărârea El-Masri c. l. la . ex-Republica Iugoslavă a Macedoniei ([GC], n 39630/09, § 182-185 și 195-198, CEDH 2012), Mocanu și alții c. România ([GC], n 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 314-326, CEDH 2014 (extrași) și Bouyid c. Belgia ([GC], n 23380/09, § 81-90 și 114-123, CEDO 2015). În speță, Curtea ia notă de faptul că instanța de judecată a condamnat agentul N.Y.
la o pedeapsă cu închisoarea de patru luni cu suspendare (punctul 12 de mai sus). Prin urmare, acuzațiile de maltratare aplicate reclamantului au fost stabilite de instanța de fond 20. Cu toate acestea, la aproape cinci ani de la pronunțarea hotărârii judecătorești a instanței judecătorești, Curtea de Casație a decis să pună capăt procedurii penale inițiate împotriva acestui agent pentru prescripție (punctul 13 de mai sus). Or, Curtea a afirmat deja în repetate rânduri că, atunci când un funcționar din statul membru în cauză este acuzat de acte contrare articolului 3, procedura sau condamnarea nu poate fi pronunțată caduce, de exemplu, prin aplicarea prescripției, iar aplicarea unor măsuri cum ar fi amnistia, grația sau suspendarea executării pedepsei nu ar mai putea fi permisă (Zynep Özcan , citată anterior, § 45, Nikolova și Velitchkova c. Bulgaria, n 7888/03, § 63, 20 decembrie 2007, Okkal.
Turcia, nr 52067/99, § 76-78, CEDO 2006 XII (extracturi), Kopylov c. Rusia, nr 3933/04, § 127-131, 142 și 148, 29 iulie 2010, Ci Iulie 2012. Pentru un context similar, a se vedea, de asemenea, Da Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și nu prezintă nicio justificare în acest sens și solicită, de asemenea, 63 000 EUR pentru prejudiciile morale pe care le consideră a fi suferit 24. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, reclamantul solicită pentru onorariile avocatului său în total 4 350 EUR și prezintă un număr de ore de lucru. De asemenea, solicită 220 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Nu prezintă nicio justificare în acest sens.
25. Guvernul invită Curtea să respingă aceste cereri. 26. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. 27. De asemenea, Curtea consideră că constatarea încălcării reprezintă o satisfacție echitabilă suficientă pentru a remedia eventuala pagubă morală suferită de reclamant. 28. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile, ținând seama de documentele de care dispune, Curtea acordă 1 000 EUR pentru solicitant. PE ACEASTA MOTIVE, CURȚIA, ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, să declare cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție; A declarat (a) că constatarea încălcării reprezintă o satisfacție echitabilă suficientă pentru a remedia eventuala pagubă morală suferită de solicitant.
pe care statul pârât trebuie să îl plătească reclamantului, în termen de trei luni, să îl convertească în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 1 000 EUR (mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinsă, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 iulie 2018, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții.
Hasan Bak
AFFAIRE GÖRMÜȘ c. TURQUIE (Requête n o 40528/11) ARRÊT STRASBOURG 10 juillet 2018 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Görmüș c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Paul Lemmens, président, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 juin 2018, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 40528/11) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Adem Görmüș (« le requérant »), a saisi la Cour le 30 mars 2011 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant a été représenté par M e B. Kurt, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.
3.Le requérant allègue avoir été battu durant son arrestation et se plaint de l’impunité accordée aux policiers accusés.
4.Le 22 mai 2017, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT
5. Le requérant est né en 1973 et réside à İstanbul.
6.Le 12 avril 2003, à la suite de sa tentative d’extorsion avec un couteau sur un tiers, le requérant fut arrêté vers 22 h 30. Cependant, il s’échappa au moment où les policiers le menottaient. Il fut arrêté par la suite et fut transféré au commissariat de Karaköy.
7.Le rapport médical du 13 avril 2003 indique les lésions suivantes sur le requérant : une ecchymose linéaire sur la nuque, des rougeurs aux deux poignets, des ecchymoses infimes sur les deux jambes. Le rapport conclut que ces lésions nécessiteraient un arrêt de travail d’un jour.
8.Toujours le 13 avril 2003, lors de son interrogatoire devant le procureur de la République (ci-après « le procureur »), le requérant se plaignit d’avoir été battus par cinq policiers durant son arrestation. Le 16 avril 2003, le procureur recueillit séparément sa déposition à cet égard.
9.Le procureur interrogea aussi les cinq policiers accusés, lesquels indiquèrent avoir eu recours à une force nécessaire et proportionnelle car le requérant s’était opposé à son arrestation.
10.Le 9 mars 2004, le procureur introduisit un acte d’accusation pour mauvais traitements.
11.Durant les audiences, la cour d’assises de Beyoğlu recueillit les dépositions des policiers, du requérant, des témoins, réalisa une parade d’identification sur photographies et versa au dossier le rapport médical du 13 avril 2003 et le procès-verbal d’arrestation. 12 . Le 31 mai 2007, la cour d’assises condamna l’agent de police N.Y. à quatre mois d’emprisonnement avec sursis. Les quatre autres agents furent acquittés pour insuffisance de preuves. 13 . Le 14 février 2012, la Cour de cassation confirma le jugement s’agissant des quatre policiers acquittés et raya du rôle la partie concernant la condamnation de N.Y. pour prescription, en application des articles 245 (interdiction des mauvais traitements), 102 § 4, 104 § 2 de l’ancien code pénal, remplacé le 1 er juin 2005 et dont les dispositions furent considérées favorables à l’accusé.
14.Dans l’intervalle, une enquête disciplinaire menée en parallèle à l’encontre des policiers se solda par un non-lieu le 23 juillet 2004. EN DROIT I.
15. Le requérant allègue avoir été battu durant son arrestation et se plaint de l’impunité accordée aux policiers qui l’ont maltraité. Il invoque l’article 3 de la Convention, ainsi libellé : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. »
16.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
17.Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable.
18.Pour les principes généraux en la matière, la Cour renvoie aux arrêts El-Masri c. l’ex-République yougoslave de Macédoine ([GC], n o 39630/09, §§ 182-185 et 195-198, CEDH 2012), Mocanu et autres c. Roumanie ([GC], n os 10865/09, 45886/07 et 32431/08, §§ 314-326, CEDH 2014 (extraits)), et Bouyid c. Belgique ([GC], n o 23380/09, §§ 81-90 et 114-123, CEDH 2015).
19.En l’espèce, la Cour note que la cour d’assises a condamné l’agent de police N.Y. à une peine d’emprisonnement de quatre mois avec sursis (paragraphe 12 ci-dessus). Par conséquent, les allégations de mauvais traitements infligés au requérant ont été établis par la juridiction du fond.
20.Toutefois, presque cinq ans après le prononcé de l’arrêt de la cour d’assises, la Cour de cassation a décidé de mettre un terme à la procédure pénale engagée contre cet agent pour prescription (paragraphe 13 ci-dessus).
21.Or la Cour a déjà dit à maintes reprises que lorsqu’un fonctionnaire de l’Etat est accusé d’actes contraires à l’article 3, la procédure ou la condamnation ne sauraient pas être rendues caduques, par exemple, par le jeu de la prescription, et que l’application de mesures telles que l’amnistie, la grâce ou le sursis à l’exécution de la peine ne pourraient davantage être autorisée ( Zeynep Özcan , précité, § 45, Nikolova et Velitchkova c. Bulgarie , n o 7888/03, § 63, 20 décembre 2007, Okkalı c. Turquie , n o 52067/99, §§ 76-78, CEDH 2006 ‑ XII (extraits), Kopylov c. Russie , n o 3933/04, §§ 127-131, 142 et 148, 29 juillet 2010, Ciğerhun Öner c. Turquie (n o 2) , n o 2858/07, § 93, 23 novembre 2010, Aleksakhin c. Ukraine , n o 31939/06, §§ 60-615, 19 juillet 2012. Pour un contexte similaire, voir également Dağabakan et Yıldırım c. Turquie , n o 20562/07, §§ 64-65, 9 avril 2013, Mehmet Fidan c. Turquie , n o 64969/10, §§ 46-49, 16 décembre 2014).
22.Au vu de ce qui précède, la Cour dit qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention. II.
23. Le requérant réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel. Il ne présente aucun justificatif à cet égard. Il réclame aussi 63 000 EUR au titre du préjudice moral qu’il estime avoir subi.
24.Au titre des frais et dépens, le requérant demande pour les honoraires de son avocat au total 4 350 EUR et présente un décompte de heures de travail. Il demande aussi 220 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. Il ne présente aucun justificatif à cet égard.
25.Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ces demandes.
26.La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande.
27.Elle considère aussi que le constat de violation représente une satisfaction équitable suffisante pour réparer le dommage moral éventuellement subi par le requérant.
28.Quant aux frais et dépens, compte tenu des documents dont elle dispose, la Cour accorde 1 000 EUR au requérant. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention ; 3. Dit a) que le constat de violation représente une satisfaction équitable suffisante pour réparer le dommage moral éventuellement subi par le requérant. b) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement 1 000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens ; c) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette , la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2018, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Greffier adjoint Président