CASE OF ARSLAN AND OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression)
CASE OF ARSLAN AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2018)
Reclamanții s-au născut în 1983, 1973, 1983, 1986, 1984 și 1984. Dl Yaşar Çalışkan locuieşte în Ankara. Ceilalţi solicitanţi locuiesc în Samsun. Potrivit argumentelor reclamanților, care nu au fost contestate de Guvern, la momentul depunerii cererii, acestea îndeplineau condamnările de închisoare care rezultă din condamnările lor penale care au dat naștere la prezenta cerere. La 17 și 18 iunie 2005, 17 membri ai Partidului Comunist Maoist (denumit în continuare „MKP”), o organizație ilegală, au fost uciși într-o zonă rurală în cadrul jurisdicției administrative a orașului Ovacık, în apropierea orașului Tunceli, de membrii forțelor de securitate. La 21 iunie 2005, la Samsun, s-a desfășurat o reuniune în protest pentru presupusele crime ilegale din 17 și 18 iunie 2005. Studenţii de la universitate din Samsun Ondokuz Mayıs Üniversitesi, inclusiv solicitanţii, s-au adunat în faţa clădirii Asociaţiei pentru Drepturile Fundamentale şi Libertăţile Mării Negre (Karadeniz Temel Haklar ve Özgürlükler Derneği) în cazul în care a fost citită o declaraţie de presă. La 8 iulie 2005, unul dintre reclamanții, dl Ahmet Doğan, a participat la o altă lectură dintr-o declarație de presă din Samsun. Declarația de presă se referă la uciderile din 17 și 18 iunie 2005, arestarea a mai multor persoane ulterioară lecturii din declarația de presă la 21 iunie 2005, precum și presupusa ucidere ilegală a unui deținut de către poliție. 10. La 21 februarie 2007, procurorul public Ankara a inițiat proceduri penale împotriva a douăzeci și trei de persoane, inclusiv a reclamanților, acuzându-le de propagande în favoarea MKP, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713). Potrivit acuzării, în timpul adunării din 21 iunie 2005, sloganuri cum ar fi „Viaţă solidaritate revoluţionară” (“Yaşasın devrimci dayanışma”), „Am plătit un preţ. Noi îi vom face să plătească un preţ.” („Bedel ödedik, bedel ödeteceğiz.”), “Statul Murder” („Katil devlet”), “Martirii revoluţionari sunt nemuritori” („Devrim şihitleri ölümsüzdür”.), „Martiri sunt nemuritori” („Şehit namırın”), au fost cântateți și reclamanții au participat la adunarea. Procurorul public a remarcat, de asemenea, că dl Ahmet Doğan a participat la adunarea din 8 iunie 2005, în timpul cărora sloganul următor a fost cântat: „Nici o emancipare, nici unul dintre noi, nici unul dintre noi, nici unul dintre noi.” („Kurtuluş şi tek başına, ya hep beraber ya hiçbirimiz.)”, „Areşti, provocaţii şi coerciţii nu ne pot descuraja.” („Tutuklamar, provasyonlar, baskılar bizi yıldıramaz”), „Vom rezista şi vom reuşi” (“Direne direne direne kazanağağız”), „Am plătit un preţ; îi vom face să plătească un preţ.” “Bedel ödelik, beödetecenğiz”). 11. La 31 martie 2009, Curtea Ankara Assize a constatat că reclamanții au fost vinovați și condamnați la fiecare dintre ei la zece luni de închisoare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713, cu excepția domnului Ahmet Doğan, care a fost condamnat la 20 de luni de închisoare. În ceea ce privește reunirea din 21 iunie 2005, Curtea așesimă a constatat că sloganul „Martyrs sunt nemuritori” a fost cântat de dl Kürșad Arslan, dna Dilek Kömpe, dl Olcay Bayraktar și dl Ahmet Doğan și că sloganul „Statul criminal va plăti prețul”, „Martirii revoluționari sunt nemuritori” și „solidarea revoluționară lungă” au fost cântat de dl Yașar Çalıșkan, dl Kürșad Arslan și dna Dilek Kömpe. Curtea a constatat, de asemenea, că toate reclamanții, cu excepția domnului Olcay Bayraktar, au cântat sloganul „Am plătit un preț; le vom face să plătească un preț” și că dl Ahmet Doğan a purtat o banner cu sloganul „Ovacık Martiri sunt nemuritori”. În ceea ce privește adunarea din 8 iulie 2005, Curtea a remarcat că dl Ahmet Doğan a cântat sloganele „Arești, provocații și coerciții nu ne pot descuraja.”, “Vom rezista și vom reuși” și „Am plătit un preț; le vom face să plătească un preț.” 12. În hotărârea sa, Curtea Ankara Assize a făcut trimitere la art. 10 din Convenție, precum și la hotărârea Curții în cazul Sürek v. Turcia (nu. 1) ([GC], nr. 26682/95, CEDO 1999IV) și raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului în cazul Karataş v. Turcia (nu. 23168/94, raportul Comisiei din 11 decembrie 1997). Curtea a susținut că, cântând sloganurile menționate mai sus, reclamanții nu și-au exercitat drepturile democratice, ci și-au glorificat teroarele prin adoptarea stilului de discurs al organizațiilor teroriști și că nu s-au distanțat de violență. În opinia instanței, cântând aceste sloganuri reclamanții nu aveau intenția de a găsi o soluție la o problemă, ci a lăudat și a glorificat sursa problemei, adică organizațiile teroriste în cauză. Prin urmare, solicitanţii au provocat teroare. Curtea Ankara Assize a concluzionat că cântarea sloganelor în cauză nu ar putea fi considerată ca care intră în domeniul de aplicare al dreptului la libertate de exprimare. 13. La 8 iulie 2010, Curtea de Casație a susținut hotărârea din 31 martie 2009 în ceea ce privește condamnarea reclamanților. 14. La date neespecificate reclamanții și-au îndeplinit condamnarea la închisoare.