CtEDO 10.07.2018 Auto

CASE OF ÖZCAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.07.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 5 - Right to liberty and security (Article 5-4 - Review by a court)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF ÖZCAN v. TURKEY (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

ÖZCAN v. TURKEY (Declarația nr. 4728/07) HOTĂRÂREA Strasburg 10 iulie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Özcan v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, Președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, Registratorul adjunct al secțiunii, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, având deliberat în particular la 19 iunie 2018, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4728/07) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 4728/07) de către un național turc, dl Hasan Özcan (nr. 12 ianuarie 2007). Reclamantul a fost reprezentat de dl F.N. Ertekin, dl K. Öztürk și dna. Kılıçgün, avocați practicanți la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 6 noiembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul s-a opus examinării cererii de către o comisie. După examinarea obiecției, Curtea o respinge. Reclamantul, care s-a născut în 1968, a fost reținut la închisoarea Tekirdağ la momentul în care a fost depusă cererea. La 16 noiembrie 2005, reclamantul a fost reținut în arest. La 19 noiembrie 2005, judecătorul de investigare a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 22 noiembrie 2005, avocatul reclamantului a depus o opoziție împotriva ordinului de detenție și a solicitat eliberarea sa. La 24 noiembrie 2005, Curtea din Istanbul a respins această opoziție, pe baza dosarului, fără a desfășura o audiție. Între 19 decembrie 2005 și 6 octombrie 2006, prealabilul reclamantului Detenția judiciară a fost prelungită la intervale regulate, având în vedere natura infracțiunii și starea dovezii, prin examinarea deținută de Curtea din Istanbul ex proprio motu pe baza dosarului. 10. La 15 noiembrie 2006, avocatul reclamantului a depus o obiecție împotriva continuării detenției preliminare a reclamantului. La 20 noiembrie 2006, obiecția a fost respinsă de Curtea de Assize din Istanbul fără a desfășura o audiere. La 7 decembrie 2006, avocatul reclamantului a depus o obiecție și a solicitat instanței să organizeze o audiere publică înainte de a decide că a continuat deținerea reclamantului. La 8 decembrie 2006, Curtea de Assize din Istanbul a respins obiecția fără a desfășura o audiere. 11. La 18 ianuarie 2007, procurorul a depus o acuzație la Curtea Assize din Istanbul acuzarea reclamantului de a încerca să submineze ordinul constituțional, o infracțiune pronunțată prin art. 146 § 1 din fostul Cod Penal. 12. La 21 martie 2007, Curtea din Istanbul Assize și-a pronunțat prima audiere, la sfârșitul acesteia, care a ordonat detenția continuată a reclamantului. În cadrul ședințelor ulterioare, Curtea a respins cererile de eliberare ale reclamantului. 13. La 4 mai 2011, Curtea din Istanbul Assize a condamnat reclamantul și l-a condamnat la 18 ani și nouă luni de închisoare. 14. La 25 septembrie 2012, Curtea de Casație a susținut hotărârea din 4 mai 2011. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENȚIEIUNEI 15. Considerând art. 5 § 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns că durata detenției sale în reținere a fost excesivă. 16. Guvernul a contestat afirmația și a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne și că, în acest sens, se referă la posibilitatea de a solicita o compensare pentru detenție ilegală în temeiul articolului 141 alineatul (1) litera (d) din Codul de procedură penală („CCP”). 17. Curtea observă că remedierea internă în aplicarea articolului 141 alineatul (1) litera (b) din Codul de procedură penală („CCP”). 141 § 1 litera (d) din CCP în ceea ce privește durata detenției în reținere a reținutului a fost examinată în cazul Demir v. Turcia (dec.), nr. 51770/07, §§ 35, 16 octombrie 2012) și A. Ș. v. Turcia (n. 58271/10, § 95, 13 septembrie 2016). 18. În cazul Demir (citat mai sus), Curtea a afirmat că acest remediu trebuia să fie epuizat de reclamanții ale căror condamnații au devenit finale. A.Ș. (citat mai sus, § 92) că, începând cu iunie 2015, remediul intern prevăzut la art. 141 § 1 litera (d) din CCP a trebuit să fie epuizat de către reclamanții chiar înainte ca procedura să devină finală. 19. Prin urmare, Curtea observă că reclamantul avea dreptul să solicite compensații în temeiul articolului 141 § 1 litera (d) din CCP și că trebuie să facă acest lucru. Curtea reiterează că evaluarea dacă căile de recurs interne au fost epuizate este efectuată în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă la Curte. Cu toate acestea, după cum a depus Curtea în multe ocazii, această regulă este supusă excepțiilor, care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea İçyer c. Turcia) (dec.), nr. 18888/02, § 72, CEDH 2006 I). Curtea a depărtat anterior de această regulă în cazurile cu privire la remedierea menționată mai sus în ceea ce privește durata detenției, care a devenit aplicabilă după decizia finală privind procedura penală (a se vedea, printre altele, Tutal și altele c. Turcia) (dec.), nr. 11929/12, 28 ianuarie 2014). Curtea consideră că o excepție ar trebui să fie aplicată și în acest caz. 21. Prin urmare, ținând seama de obiecția guvernului, Curtea concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea recoursurilor interne. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 4 DE CONVENȚIE 22. Reclamantul s-a plâns că nu dispune de un remediu eficace prin care să pună în pericol legalitatea detenției sale continue, conform articolului 5 § 4 din Convenție. 23. Guvernul a contestat reclamația. 24. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, conform articolului 35 § 1 din Convenție. 25. Curtea observă că a examinat și respins deja o obiecție similară în cazul Karaosmanoğlu și Özden c. Turcia (n. 4807/08, §§ 39-45, 17 iunie 2014). întemeiată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie să fie declarată admisibilă. 27. În acest caz, reclamantul a fost închis în detenție la 19 noiembrie 2005 și următoarea apariție în fața judecătorului a fost la 21 martie 2007 în prima audiere a Curții de la Istanbul Assize. 28. Curtea reiterează că a examinat deja o plângere similară în cazul Erișen și alții c. Turcia (n. 7067/06, § 53, 3 aprilie 2012) și a constatat o încălcare a articolului 5 § 4. El a examinat cazul în cauză și nu a găsit nicio circumstanță specială care ar solicita să se depărteze de concluziile sale în hotărârile menționate mai sus. 29. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție în temeiul acestui capitol. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL DACURILOR DE CONVENȚIE 30. Reclamantul a solicitat 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 51.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material. 31. Guvernul a contestat aceste afirmații. 32. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse și, prin urmare, respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut prejudiciu moral în legătură cu încălcarea Convenției constatată în cazul său. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4,760 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 34. Guvernul a susținut că cererile pentru costuri și taxele erau excesive și nu erau justificate. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, avocatul reclamant a prezentat o primire cu privire la taxa avocatului, un acord juridic privind taxele, lista taxelor minime recomandate de Asociația Barului Turc și a bonurilor de postare în sprijinul acestei cereri. Având în vedere aceste documente, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 1000 EUR sub acest cap. Dobânzi implicite 36. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție admisibilă și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție din cauza neapariției reclamantului în cadrul procedurii de contestare a legalității deținute în continuare; Deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 750 EUR (sette sute cincizeci și cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale de respingere restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 10 iulie 2018, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă