CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 30469/15 Ion-Nicolae-Sorin TĂNĂSEXU împotriva României și a altor două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 4 septembrie 2018 ca comitet compus din: Georges Ravarani, președinte, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judecători și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 15 iunie 2015, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE O listă a reclamanților este stabilită în apendice. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Situațiile cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au participat la demonstrațiile anticomuniste din decembrie 1989 la București. În 1990, procurorul militar a deschis o anchetă penală în ceea ce privește reprimarea armată a evenimentelor din București. Potrivit documentelor prezentate Curții de către părți, reclamanții au fost intervievați la biroul procurorului militar ca martori în legătură cu utilizarea violenței împotriva manifestanților civili. Ei nu au depus plângeri criminale, și nici nu au aderat la procedura penală ca partide civile. Reclamanții nu au suferit leziuni fizice. Cu toate acestea, au citat suferințe psihologice pe care le-au experimentat în urma evenimentelor din decembrie 1989. În acest sens, au fost evaluate în martie și aprilie 2015 respectiv de un psiholog din Fundația ICAR, un non organizația guvernamentală care se concentrează pe furnizarea de sprijin medical, psihologic, social și juridic victimelor regimurilor totalitare pe motive politice, folosind „Scala de Anxietate și Depresie a Spitalului” (o scară dezvoltată ca un mijloc de detectare a stărilor de depresie și anxietate în cadrul unei clinice medicale în ambulanță spitală). Raporturile fondației privind reclamanții au fost concluzionate că au prezentat scoruri care ar putea sugera o patologie subjacentă legată de traumatisme după implicarea lor în evenimentele menționate mai sus. Nu au fost prezentate în dosar alte dovezi medicale relevante sau documente justificative. Nici o decizie a fost adoptată de procurorul militar în ceea ce privește situația lor specifică. Cele mai importante măsuri procedurale luate în cursul anchetei sunt descrise în Asociația “21 decembrie 1989” și alții v. România (nr. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011) și Sidea și alții v. România (nr. 889/15 și 38 alte cereri, §§§ 5-11, 5 iunie 2018). În prezent ancheta penală se desfășoară înaintea biroului procurorului militar. Legea internă relevantă Dispozițiile juridice relevante sunt descrise în Asociația “21 decembrie 1989” și alții , citate mai sus, §§§ 95-100. Dispozițiile relevante ale fostului Cod de Procedură Penală (care au fost în vigoare până la 1 februarie 2014) privind inițierea unei acțiuni civile legate de procedurile penale, se citește după cum urmează: „Persoana rănită poate să se alăture procedurii ca parte civilă împotriva acuzatului sau a acuzatului și împotriva partidului care are răspundere civilă. Asocierea procedurii ca parte civilă poate fi întreprinsă fie în timpul anchetei penale, fie în instanță, înainte de a fi citită acuzațiile ....” Noul Cod de Procedură Penală în vigoare conține dispoziții similare: art. 20 „1. Aderarea procedurii în calitate de partid civil poate fi întreprinsă până la începutul examinării judiciare (până la începeră cercetării judecătorești) (...).” COMPLAINTS În baza articolelor 3, 6 § 1 și 13 din Convenție, reclamanții s-au plâns de ineficacitatea și lungimea anchetei penale efectuate în ceea ce privește evenimentele din decembrie 1989 și de absența unui remediu intern eficace. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportună ordonarea de aderare (art. 42 § 1 din Regulamentul de procedură). Reclamanții se plângeau de lipsa unei investigații eficace, imparțiale și aprofundate, capabile să conducă la identificarea și pedeapsa celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstrațiilor din decembrie 1989, după care reclamanții au suferit traume psihologice. Ei au invocat art. 3 din Convenție, care citește după cum urmează: „Nimeni nu trebuie să fie supus unei torturi sau unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante.” 11. Guvernul a susținut că reclamanții nu au justificat plângerile lor cu documente relevante și a cerut Curții să respingă argumentele lor. 12. Reclamanții au susținut că au fost răniți în cadrul anchetei penale în ceea ce privește ineficacitatea la care s-au plângut. 13. Curtea reiterează că maltraturile trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru ca acesta să se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 3. Evaluarea acestui nivel minim de severitate este relativă; depinde de toate circumstanțele cazului, cum ar fi durata tratamentului, efectele fizice și psihice și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei. Alegațiile de tratament nepotrivit trebuie susținute de dovezi adecvate. Pentru a evalua aceste dovezi, Curtea adoptă standardul de probă „în afară de îndoieli rezonabile”, dar adaugă că această dovadă poate urma de coexistența unor indicii suficient de puternice, clare și concordante sau de presupuneri de fapt similare nerefutate (a se vedea, printre multe alte autorități, Jalloh v. Germania [GC], nr. 54810/00, § 67, ECHR 2006 IX). 14. În prezenta cauză, Curtea constată că reclamanții nu au prezentat certificate medicale care să ateste orice efect fizic al participării lor la evenimentele din decembrie 1989. În ceea ce privește rapoartele privind evaluările psihologice respective, Curtea observă că numai în 2015 au fost examinate reclamanții (a se vedea punctul 4 mai sus). În plus, rapoartele nu conțin nici o concluzie cu privire la existența traumei psihologice suferite de reclamanții în legătură cu evenimentele din decembrie 1989. Concluziile lor se limitează la sugerarea unei patologii subjacente legate de posibilele traume suferite după aceste evenimente. În plus, acestea nu au fost susținute de alte documente medicale relevante. Curtea constată, de asemenea, că reclamanții nu au demonstrat că s-au plâns la autoritățile după aceste evenimente pentru a le oferi o descriere detaliată a suferinței lor. 15. Având în vedere circumstanțele prezentei cauze – în special absența oricăror dovezi referitoare la orice efect fizic și mental direct asupra reclamanților actelor presupuse și omiterea, de către reclamanți, de a depune o plângere la autoritățile interne – Curtea consideră că acestea din urmă nu au fost confruntate cu o afirmație credibilă prima facie de netratament. În aceste circumstanțe, nu se poate concluziona că autoritățile române nu au respectat obligațiile procedurale care rezultă din art. 3 din Convenție în ceea ce privește reclamanții (a se vedea, mutatis mutandis, Boșnigeanu și alții c. România , nr. 56861/08 și 33 altele §§§ 39-40, 4 noiembrie 2014, și Alexandrescu și alții c. România , nr. 56842/08 și altele 7 §§ 42-44, 24 noiembrie 2015). Rezultă că această plângere trebuie declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§§ 3 a) și 4 din Convenție. Plaga în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție 17. Reclamanții se plângea că durata procedurii penale era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” 18. Guvernul a contestat faptul că reclamanții nu au avut statutul de victimă, deoarece nu au suferit nici leziuni fizice sau psihologice în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și nu s-au alăturat anchetei penale ca partide rănite sau civile. 19. În acest sens, reclamanții au susținut că au statutul de victimă, deoarece ancheta penală este încă în curs de desfășurare înainte de biroul procurorului militar. 20. În măsura în care reclamanții invocă art. 6 § 1 din Convenție pentru a se plânge de lungimea procedurii penale în cauză, Curtea reiterează că Convenția nu conferă niciun drept, așa cum solicită reclamanții, la „răzbunare privată” sau la un actio popularis. . Astfel, dreptul de a fi urmărit sau condamnat de terți pentru o infracțiune penală nu poate fi afirmat independent; acesta trebuie să fie indisociabil din exercitarea victimei dreptului său de a introduce proceduri civile în temeiul dreptului intern (a se vedea Perez c. France [GC], nr. 47287/99, § 70, CEDO 2004 I). Prin urmare, în principiu, victima unei infracțiuni poate invoca doar drepturile sale în temeiul art. 6 în ceea ce privește procedurile penale împotriva unui infractor dacă a aderat la această procedură ca parte civilă pentru a obține daune sau pentru a-și proteja drepturile civile (contrast Boșnigeanu și alții , menționat mai sus § 19, și Alexandrescu și alții , citat mai sus § 22). 21. Curtea constată, de asemenea, că, în timp ce Codul de Procedință Penală din România permite părților civile să solicite compensații în timpul procedurii penale (a se vedea punctul 7 mai sus), nu există informații în dosarul care sugerează că reclamanții au depus o astfel de cerere sau că au exprimat orice intenție de a face acest lucru (a se vedea punctul 4 mai sus). În consecință, art. 6 § 1 din Convenție nu se aplică prezentului caz (a se vedea mutatis mutandis Pop Blaga v. România (nr. (dec.), nr. 37379/02, §§ 152-155, 08 septembrie 2009; Rosoga v. România (dec.), nr. 39681/06, § 22, 05 ianuarie 2010; și Roșca Stănescu v. România (dec.), nr. 49357/08, § 33, 28 ianuarie 2014). Prin urmare, această plângere este incompatibilă ratione materiae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și, prin urmare, trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. Reclamanții s-au plâns de absența unui remediu intern prin care să permită stabilirea cererilor formulate în temeiul articolelor 3 și 6 § 1 din convenție în conformitate cu art. 13 din convenție, care prevede următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 24. Curtea constată că art. 13 a fost interpretat în mod constant de către Curte ca fiind necesară o soluție numai în ceea ce privește plângerile care pot fi considerate „argumentabile” în ceea ce privește Convenția (a se vedea Atanassoglou și alții c. Elveția [GC], nr. 27644/95, § 58, CEDO 2000 IV). 25. Având în vedere concluziile referitoare la articolele 3 și 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctele 16 și 22), această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile convenției în sensul articolului (a) și, prin urmare, trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor; inadmisibil cererile.Fabricat în limba engleză și notificat în scris la 27 septembrie 2018. Andrea Tamietti Georges Ravarani Președintele Adjunct Registrul nr. Apendice nr. și data introducerii Numele reclamantului Data nașterii Locul de reședință 30469/15 15/06/2015 Ion-Nicolae-Sorin TĂNĂSESCU 14/07/1971 București 30473/15 15/06/2015 Irina-Cristina ADAM 25/05/1969 Bucurest 30479/15 15/06/2015 Bogdan-Eugen ANGHEL 28/08/1966 București
Application no. 30469/15
Ion-Nicolae-Sorin TĂNĂSESCU against Romania
and 2 other applications
(see list appended)
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4
September 2018 as a Committee composed of:
Georges Ravarani,
President,
Marko Bošnjak,
Péter Paczolay,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on 15 June 2015,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
A list of the applicants is set out in the appendix.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4
.
The applicants participated in the anti-communist demonstrations in December 1989 in Bucharest. In 1990 the military prosecutor’s office opened a criminal investigation in respect of the December 1989 armed crackdown on the events in Bucharest. According to the documents submitted to the Court by the parties, the applicants were interviewed at the military prosecutor’s office as witnesses in connection with the use of violence against civilian demonstrators. They did not lodge criminal complaints, and nor did they join the criminal proceedings as civil parties. The applicants suffered no physical injuries. However, they cited psychological suffering that they had experienced following the events of December 1989. In that connection, they were evaluated in March and April 2015 respectively by a psychologist from the ICAR Foundation, a non
‑
governmental organisation that focuses on providing medical, psychological, social and legal support to victims of totalitarian regimes on political grounds, using the “the Hospital Anxiety and Depression Scale” (a
scale developed as a means of detecting states of depression and anxiety in the setting of a hospital medical outpatient clinic).
In the ICAR
Foundation reports regarding the applicants it was concluded that they had presented scores which could suggest a subjacent pathology related to trauma following their involvement in the above-mentioned events. No other relevant medical evidence or supporting documents were submitted to the file. No decision was adopted by the military prosecutor’s office in respect of their particular situation.
5.
The most important procedural steps taken during the investigation are described in
Association “21 December 1989” and Others v. Romania
(nos.
33810/07 and 18817/08, §§ 12-41, 24 May 2011) and
Sidea
and
Others v. Romania
([Committee] no. 889/15 and 38 other applications, §§
5-11, 5 June 2018). Currently the criminal investigation is ongoing before the military prosecutor’s office.
B.
Relevant domestic law
6.
The relevant legal provisions are described in
Association “21
December 1989” and Others
, cited above, §§ 95-100.
7
.
The relevant provisions of the former Code of Criminal Procedure (which were in force until 1 February 2014) regarding the initiation of a civil action related to criminal proceedings, read as follows:
Article 15
“The injured person may join the proceedings as a civil party against the accused person or the defendant and against the party that bears civil liability.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken either during the criminal investigation or in court, before the charges are read out ... .”
The New Code of Criminal Procedure now in force contains similar provisions:
Article 20
“1.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken until the beginning of the court examination
(până la începerea cercetării judecătorești)
(...).”
8.
Relying on Articles 3, 6 § 1 and 13 of the Convention, the applicants complained about the ineffectiveness and length of the criminal investigation carried out in respect of the events of December 1989 and about the absence of an effective domestic remedy.
A.
Joinder of the cases
9.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to order their joinder (Rule 42 § 1 of the Rules of Court).
B.
Complaint under Article 3 of the Convention
10.
The applicants complained of the lack of an effective, impartial and thorough investigation capable of leading to the identification and punishment of those responsible for the violent crackdown on the demonstrations of December 1989, after which the applicants had allegedly suffered psychological trauma.
They invoked Article 3 of the Convention, which reads as follows:
“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
11.
The Government contended that the applicants had not substantiated their complaints
with relevant documents and asked the Court to reject their submissions.
12.
The applicants contended that they had been injured parties in the criminal investigation in respect of the ineffectiveness of which they complained.
13.
The Court reiterates that ill-treatment must attain a minimum level of severity if it is to fall within the scope of Article 3. The assessment of this minimum level of severity is relative; it depends on all the circumstances of the case, such as the duration of the treatment, its physical and mental effects and, in some cases, the sex, age and state of health of the victim. Allegations of ill-treatment must be supported by appropriate evidence. To assess this evidence, the Court adopts the standard of proof “beyond reasonable doubt” but adds that such proof may follow from the coexistence of sufficiently strong, clear and concordant inferences or of similar unrebutted presumptions of fact (see, amongst many other authorities,
Jalloh v. Germany
[GC], no. 54810/00, §
‑
IX).
14.
In the present case, the Court notes that the applicants did not submit medical certificates attesting to any physical after
‑
effects of their participation in the events of December 1989. As regards the reports on their respective psychological evaluations, the Court observes that it was only in 2015 that the applicants had been examined (see paragraph 4 above). In addition, the reports contain no conclusion regarding the existence of psychological trauma suffered by the applicants in connection with the events of December 1989. Their conclusions are limited to suggesting a subjacent pathology related to possible trauma suffered following those events. Furthermore, they have not been supported by any other relevant medical documents. The Court also notes that the applicants have failed to demonstrate that they complained to the authorities after these events in order to provide them with a detailed description of their suffering.
15.
Having regard to the circumstances of the present case – in particular the absence of any evidence concerning any direct physical and mental effects on the applicants of the alleged acts, and the omission, by the applicants, to lodge a complaint with the domestic authorities – the Court considers that the latter were not confronted with a prima facie credible claim of ill-treatment. Under these circumstances, it cannot be concluded that the Romanian authorities have failed to comply with the procedural obligations arising from Article 3 of the Convention in respect of the applicants (see,
mutatis mutandis
,
Boșnigeanu and Others v. Romania
, nos.
56861/08 and 33 others, §§ 39-40, 4 November 2014, and
Alexandrescu and Others v. Romania
, nos. 56842/08 and 7 others, §§ 42-44, 24 November 2015).
16
.
It follows that this complaint must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
C.
Complaint under Article 6 § 1 of the Convention
17.
The applicants complained that the length of the criminal proceedings was incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
18.
The Government objected that the applicants lacked victim status, as they had not suffered any physical or psychological injuries during the events of December 1989 and they had not joined the criminal investigation as injured or civil parties.
19.
In this respect, the applicants argued that they did have victim status, as the criminal investigation was still ongoing before the military prosecutor’s office.
20.
To the extent that the applicants invoke Article 6 § 1 of the Convention to complain about the length of the criminal proceedings at issue, the Court reiterates that the Convention does not confer any right, as demanded by the applicants, to “private revenge” or to an
actio popularis
. Thus, the right to have third parties prosecuted or sentenced for a criminal offence cannot be asserted independently; it must be indissociable from the victim’s exercise of his or her right to bring civil proceedings under domestic law (see
Perez v. France
[GC], no. 47287/99, § 70, ECHR
2004
‑
I). Therefore, in principle the victim of an offence may only invoke his or her rights under Article 6 in relation to criminal proceedings against an offender if he or she has joined those proceedings as a civil party in order to obtain damages or to otherwise protect his or her civil rights (contrast
Boșnigeanu and Others
, cited above, § 19, and
Alexandrescu
and
Others
, cited above, § 22).
21.
The Court furthermore notes that while the Romanian Code of Criminal Procedure allows civil parties to request compensation during criminal proceedings (see paragraph 7 above), there is no information in the case file to suggest that the applicants lodged such a request or that they expressed any intention of doing so (see paragraph 4 above). Accordingly, Article 6 § 1 of the Convention is not applicable to the present case (see,
mutatis mutandis
,
Pop Blaga v. Romania
(No.
1)
(dec.), no. 37379/02, §§
152-155, 08 September 2009;
Rosoga v. Romania
(dec.), no.
39681/06, §
22, 05 January 2010; and
Roșca Stănescu v. Romania
(dec.), no.
49357/08, § 33, 28 January 2014).
22
.
Accordingly, this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3
(a) and must therefore be rejected, in accordance with Article 35 § 4.
D.
Complaint under Article 13 of the Convention
23.
The applicants complained of the absence of a domestic remedy through which to enable their claims raised under Articles 3 and 6 § 1 of the Convention to be determined in accordance with Article 13 of the Convention, which states as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
24.
The Court notes that Article 13 has been consistently interpreted by the Court as requiring a remedy only in respect of grievances which can be regarded as “arguable” in terms of the Convention (see
Athanassoglou
and
Others v. Switzerland
[GC], no. 27644/95, §
2000
‑
IV).
25.
In the light of the finding relating to Articles 3 and 6 § 1 of the Convention (see paragraphs 16 and 22 above), this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article
35
§
3
(a) and must therefore be rejected, in accordance with Article 35 § 4.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to join the applications;
Declares
inadmissible the applications.
Done in English and notified in writing on 27 September 2018.
Andrea Tamietti
Georges Ravarani
Deputy Registrar
President
No.
Application no.
and
date of introduction
Applicant’s name
Date of birth
Place of residence
1.
30469/15
15/06/2015
Ion-Nicolae-Sorin TĂNĂSESCU
14/07/1971
Bucharest
2.
30473/15
15/06/2015
Irina-Cristina ADAM
25/05/1969
Bucharest
3.
30479/15
15/06/2015
Bogdan-Eugen ANGHEL
28/08/1966
Bucharest