CUARTA DECIZIE DECIZIE NR. 30363/15 și 30405/15 Ovidiu POPESCU împotriva României și Daniela CANACHEU împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 4 septembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Georges Ravarani, președinte, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judecători și Andrea Tamietti, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 15 iunie 2015, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Ovidiu Popescu și dna Daniela Canacheu, sunt cetățeni români născuți în 1958 și, respectiv, în 1972 și locuiesc în București. Au fost reprezentați în fața Curții de dl I. Matei, avocat practicant la București. Guvernul României (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Ambele solicitante au participat la 21 decembrie 1989 la evenimentele care au dus la răsturnarea regimului comunist, fără a suferi nici un traumatisme fizic sau psihologic. În 1990 procurorul militar a deschis o anchetă penală asupra acestor evenimente. În cursul acestei anchete, reclamanții au formulat declarații ca martori și nu au formulat reclamații civile. Nu a fost eliberată nici o decizie de procuror militar în ceea ce privește situația lor particulară. Cele mai importante etape procedurale a anchetei au fost descrise în Asociația “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 338110/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011) și Sidea și Altele v. România [Comitetul] (nr. 889/15 și 38 alte cereri, §§ 5-11, 5 iunie 2018). În prezent ancheta penală este în curs de desfășurare în fața biroului procurorului militar. Dispozițiile relevante ale fostului cod de procedură penală (care au fost în vigoare până la 1 februarie 2014) privind inițierea unei acțiuni civile legate de procedurile penale, sunt următoarele: art. 15 „Persoanele rănite pot adera la procedura în calitate de partidă civilă împotriva acuzată sau a inculpatului și împotriva partidului care are răspundere civilă. Aderarea procedurii în calitate de partidă civilă poate fi întreprinsă fie în timpul anchetei penale, fie în instanță, înainte de a fi prelucrate ....” Noul Cod de Procedură penală (în prezent în vigoare) conține dispoziții similare: art. 20 „1. Aderarea procedurii în calitate de partidă civilă poate fi întreprinsă până la începutul examinării judiciare (până la începerea examinării judiciare) (...)” COMPLAINTE Reclamanții se plâng de durata anchetei penale deschise la evenimentele din decembrie 1989 și de absența unui remediu intern eficace, care se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportună ordonarea de aderare (art. 42 § 1 din Regulamentul de procedură). Reclamanții se plângea că durata anchetei penale era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat faptul că ambele reclamante nu au avut statutul de victimă, deoarece nu au suferit leziuni fizice sau psihologice în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și nu s-au alăturat anchetei penale ca fiind răniți sau partide civile. 10. În acest sens, reclamanții au susținut că au statutul de victimă, deoarece ancheta penală este încă în curs de desfășurare înainte de biroul procurorului militar. 11. În măsura în care reclamanții invocă art. 6 § 1 din Convenție pentru a se plânge de lungimea procedurii penale în cauză, Curtea reiterează că Convenția nu conferă niciun drept, așa cum solicită reclamanții, la „răzbunare privată” sau la un actio popularis. . Astfel, dreptul de a fi urmărit sau condamnat de terți pentru o infracțiune penală nu poate fi afirmat independent; acesta trebuie să fie indisociabil din exercitarea victimei dreptului său de a introduce proceduri civile în temeiul dreptului intern (a se vedea Perez c. France [GC], nr. 47287/99, § 70, CEDO 2004 I). Prin urmare, în principiu, victima unei infracțiuni poate invoca doar drepturile sale în temeiul art. 6 în ceea ce privește procedurile penale împotriva unui infractor dacă a aderat la aceste proceduri ca parte civilă pentru a obține daune sau pentru a-și proteja drepturile civile (contrast Bosnigeanu și alții c. România, nr. 56861/08 și 33 altele, § 19, 4 noiembrie 2014, și Alexandrescu și alții c. România , nr. 56842/08 și alte 7 § 22, 24 noiembrie 2015 . 12. Curtea constată, de asemenea, că, în timp ce Codul de Procedință Penală din România permite părților civile să solicite compensații în timpul procedurii penale (a se vedea punctul 5 mai sus), nu există informații în dosarul care sugerează că reclamanții au depus o astfel de cerere sau că au exprimat orice intenție de a face acest lucru (a se vedea punctul 3 mai sus). În consecință, art. 6 § 1 din Convenție nu se aplică prezentului caz (a se vedea mutatis mutandis Pop Blaga v. România (nr. (dec.), nr. 37379/02, nr. 152-155, 8 septembrie 2009; Rosoga v. România (dec.), nr. 39681/06, § 22, 05 ianuarie 2010; și Roșca Stănescu v. România (nr. 49357/08, § 33, 28 ianuarie 2014). Prin urmare, această plângere este incompatibilă ratione materiae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și, prin urmare, trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 15. Curtea constată că art. 13 a fost interpretat în mod constant de către Curte ca fiind necesară o soluție numai în ceea ce privește plângerile care pot fi considerate „argumentabile” în ceea ce privește Convenția (a se vedea Atanassoglou și alții c. Elveția [GC], nr. 27644/95, § 58, CEDO 2000 IV). 16. Având în vedere concluziile referitoare la art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea punctul 13 de mai sus), această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile convenției în sensul articolului (a) și, prin urmare, trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; inadmisibil cererile. Fapta in engleza si notificata in scris la 27 septembrie 2018. Andrea Tamietti Georges Ravarani Președintele Adjunct Registrului
Applications nos. 30363/15 and 30405/15
Ovidiu POPESCU against Romania
and Daniela CANACHEU against Romania
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4
September 2018 as a Committee composed of:
Georges Ravarani,
President,
Marko Bošnjak,
Péter Paczolay,
judges,
and Andrea Tamietti,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on 15 June 2015,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicants, Mr Ovidiu Popescu and Mrs Daniela Canacheu, are Romanian nationals who were born in 1958 and 1972 respectively and live in Bucharest. They were represented before the Court by Mr I. Matei, a lawyer practising in Bucharest.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
3
.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Both applicants participated on 21 December 1989 in Bucharest in the events which led to the overthrow of the communist regime, without suffering any physical or psychological trauma. In 1990 the military prosecutor’s office opened of its own motion a criminal investigation into those events. During this investigation, the applicants gave statements as witnesses and raised no civil claims. No decision was issued by the military prosecutor’s office in respect of their particular situation.
4.
The most important procedural steps of the investigation were described in
Association “21 December 1989” and Others v. Romania
(nos.
33810/07 and 18817/08, §§ 12-41, 24 May 2011) and
Sidea
and
Others v. Romania
[Committee] (no. 889/15 and 38 other applications, §§
5-11, 5
June 2018). Currently the criminal investigation is ongoing before the military prosecutor’s office.
B.
Relevant domestic law
5
.
The relevant provisions of the former Code of Criminal Procedure (which were in force until 1 February 2014) regarding the initiation of a civil action related to criminal proceedings, are the following:
Article 15
“The injured person may join the proceedings as a civil party against the accused person or the defendant and against the party that bears civil liability.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken either during the criminal investigation or in court, before the charges are read out ... .”
The new Code of Criminal Procedure (now in force) contains similar provisions:
Article 20
“1.
Joining the proceedings as a civil party may be undertaken until the beginning of the court examination
(până la începerea cercetării judecătorești)
(...).”
6.
The applicants complained of the length of the criminal investigation opened into the events of December 1989 and of the absence of an effective domestic remedy, relying on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention.
A.
Joinder of the cases
7.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to order their joinder (Rule 42 § 1 of the Rules of Court).
B.
Complaint under Article 6 § 1 of the Convention
8.
The applicants complained that the length of the criminal investigation was incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
9.
The Government objected that both applicants lacked victim status, as they had not suffered any physical or psychological injuries during the events of December 1989 and they had not joined the criminal investigation as injured or civil parties.
10.
In this respect, the applicants argued that they did have victim status, as the criminal investigation was still ongoing before the military prosecutor’s office.
11.
To the extent that the applicants invoke Article 6 § 1 of the Convention to complain about the length of the criminal proceedings at issue, the Court reiterates that the Convention does not confer any right, as demanded by the applicants, to “private revenge” or to an
actio popularis
. Thus, the right to have third parties prosecuted or sentenced for a criminal offence cannot be asserted independently; it must be indissociable from the victim’s exercise of his or her right to bring civil proceedings under domestic law (see
Perez v. France
[GC], no. 47287/99, § 70, ECHR
2004
‑
I). Therefore, in principle the victim of an offence may only invoke his or her rights under Article 6 in relation to criminal proceedings against an offender if he or she has joined those proceedings as a civil party in order to obtain damages or to otherwise protect his or her civil rights (contrast
Bosnigeanu and Others v. Romania
, nos.
56861/08 and 33 others, § 19, 4
November 2014, and
Alexandrescu and Others v. Romania
, nos.
56842/08 and 7 others, § 22, 24
November
2015).
12.
The Court furthermore notes that while the Romanian Code of Criminal Procedure allows civil parties to request compensation during criminal proceedings (see paragraph 5 above), there is no information in the case file to suggest that the applicants lodged such a request or that they expressed any intention of doing so (see paragraph 3 above). Accordingly, Article
6 § 1 of the Convention is not applicable to the present case (see,
mutatis mutandis
,
Pop Blaga v. Romania
(No.
1)
(dec.), no.
37379/02, §§
152-155, 8 September 2009;
Rosoga v. Romania
(dec.), no.
39681/06, §
22, 05 January 2010; and
Roșca Stănescu v. Romania
(dec.), no.
49357/08, §
33, 28 January 2014).
13
.
Accordingly, this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must therefore be rejected, in accordance with Article 35 § 4.
C.
Complaint under Article 13 of the Convention
14.
The applicants complained of the absence of a domestic remedy through which to enable their claims to be determined in accordance with Article 13 of the Convention, which states as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
15.
The Court notes that Article 13 has been consistently interpreted by the Court as requiring a remedy only in respect of grievances which can be regarded as “arguable” in terms of the Convention (see
Athanassoglou
and
Others v. Switzerland
[GC], no. 27644/95, § 58, ECHR
2000
‑
IV).
16.
In the light of the finding relating to Article 6 § 1 of the Convention (see paragraph 13 above), this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article
35
§
3
(a) and must therefore be rejected, in accordance with Article
35 § 4.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to join the applications;
Declares
inadmissible the applications.
Done in English and notified in writing on 27 September 2018.
Andrea Tamietti
Georges Ravarani
Deputy Registrar
President