Giurcanu și alții împotriva României

CAUZA CAUZĂ DE GIURCANU ȘI ALȚII c. ROMANIA (Depunerea nr. 30365/15 și alte două cereri) JUGEMENT Strasburg 16 octombrie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Giurcanu și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Georges Ravarani, președinte, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judecători și Andrea Tamietti, secretar adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 25 septembrie 2018, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în trei cereri împotriva României depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți români, la 15 iunie 2015. Detaliile personale ale reclamanților sunt prezentate în tabelul anexat.

Reclamanții au fost reprezentați de dl I. Matei, avocat care practică în București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 16 decembrie 2015 a fost comunicat guvernului cererilor. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Faptele, prezentate de părți, sunt similare cu cele din cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011). Toți reclamanții au fost tratați și răniți în noaptea de 21 decembrie 1989 în timpul evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist din București. Reclamantul în cerere nr. 30392/15 ( Vasu v. România) ) a suferit leziuni care au avut nevoie de două două zile de îngrijire medicală și ceilalți doi solicitanți au fost bătut de forțele miliției în aceeași ocazie.

În 1990 biroul procurorului militar a deschis, din propria sa moțiune, anchete privind detenția ilegală, maltratamentul și prejudiciul suferit de reclamanții și de alți participanți la evenimentele din decembrie 1989 în ceea ce privește mai multe infracțiuni, astfel cum se menționează mai jos. Principala anchetă penală a fost înregistrată în dosarul nr. 97/P/1990 (în prezent nr. 11/P/2014). În același timp, o altă anchetă privind infracțiunile de privare ilegală de libertate, arestarea ilegală și ancheta abuzivă împotriva unui număr mare de persoane, inclusiv reclamanții, a culminat în comisionul pentru judecată a oficialilor militari și publici de rang înalt și condamnarea lor ulterioară printr-o decizie a Curții Supreme de Justiție de 10 ani.

Mai 1991, care a devenit finală la 14 noiembrie 1991. Nu se poate observa din decizia instanței dacă persoanele rănite, inclusiv reclamanții, au participat la aceste proceduri (a se vedea mutatis mutandis Bănuțoiu și Ștefoglu v. România [Comitet], nos.

64752/13 și 54607/14, § 7, 3 iulie 2018). În ceea ce privește infracțiunile de conduită necorespunzătoare, biroul procurorului militar a hotărât la 27 octombrie 1993 (Ms Nicoleta-Lorena Giurcanu reclamant în cererea nr. 30365/15, denumită în continuare „primul reclamant”), 9 martie 1994 (Dl. Traian Vasu – reclamant în cerere nr. 30392/15, denumită în continuare „al doilea reclamant” și 27 august 1993 (Ms) Luminița Zeleniuc – reclamantul în cererea nr. 30410/15, denumită în continuare „al treilea reclamant”, să nu deschidă o anchetă separată a propunerii sale din cauza faptului că infracțiunile de conduită necorespunzătoare au căzut în temeiul unei legi de amnistia adoptate ulterior; decizia respectivă a fost comunicată numai celui de al treilea reclamant la 25 septembrie 2008. Nu a fost adoptată nicio decizie în ceea ce privește prejudiciul reclamanților.

În plus, fără o decizie oficială de a anula deciziile emise de procurorul militar (a se vedea punctul 8 de mai sus) și de a redeschide cazurile respective ale reclamanților, în principala anchetă penală, procurorul a auzit dovezi de la reclamanții, care au reiterat plângerile lor privind infracțiunile de privare ilegală a libertății și a agresiunii și a bateriei, pe baza maltratului și leziunilor lor în cursul evenimentelor din decembrie 1989. Prin urmare, primul reclamant a solicitat, la 29 aprilie 2005, să se alăture acestei proceduri în calitate de partid civil și să cerceteze cazul care urmează să fie urmărit de procurorul militar. Al doilea reclamant a formulat declarații ca parte rănită la 7 ianuarie 2000 și 23 Noiembrie 2004. Al treilea reclamant a formulat reclamații civile la 25 septembrie 2008 și a solicitat identificarea și angajamentul persoanelor responsabile de a face procesul.

10. Pasele procedurale relevante luate în cadrul principalului anchete penal au fost descrise în Asociația “21 decembrie 1989” și alții c. România (citate mai sus, §§ 12-41), și Sidea și alții c. România ([Comitetul] nr. 889/15, §§ 8-11, 5 iunie 2018). La 14 octombrie 2015, biroul procurorului militar a emis o hotărâre privind infracțiunile de instigare a privației ilegale de libertate, cu privire la toate reclamanții, prin închiderea principalei anchete penale din motive de res judicata în legătură cu decizia Curții Supreme de Justiție din 10 mai 1991 (a se vedea punctul 7 mai sus). În plus, biroul procurorului militar a închis ancheta principală cu privire la infracțiunea de instigare a comportamentului necorespunzător cu privire la al doilea reclamant, deoarece a căzut în temeiul unei legi de amnistia (a se vedea punctul 8 de mai sus).

Nu a fost adoptată nici o decizie cu privire la prejudiciul și agresiunea și baterii de către solicitanți. 12. Hotărârea din 14 octombrie 2015 (a se vedea punctul 11 de mai sus) a fost ulterior anulată de decizia unui Procuror General din 5 aprilie 2016, confirmată de Înaltul Curte de Casare și Justiție la 13 iunie 2016. La 1 noiembrie 2016, procurorul militar a ordonat deschiderea unei anchete penale pentru infracțiunile crimelor împotriva umanității în ceea ce privește aceleași circumstanțe de fapt. 13. Potrivit informațiilor prezentate de părți, principalele anchete penale sunt încă în curs de desfășurare (a se vedea Bănuțoiu și Ștefoglu , citate mai sus, § 12). II.

HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Dispozițiile juridice relevante pentru procedurile penale instituite în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 sunt menționate în Asociația “21 decembrie 1989” și altele (citate mai sus, §§ 95-100), și Mocanu și alții c. România [GC] (numerele 10865/09 și altele 2, §§ 193 96, ECHR 2014 (extracte)). DREPTUL ÎN AUTORIZA CAUZE 15. Curtea constată că aceste cazuri se referă la aceleași circumstanțe factuale și ridică probleme juridice similare. Prin urmare, consideră oportun să se trimită under-ul, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. II.

Reclamanții se plângeau că autoritățile interne nu au efectuat într-un timp rezonabil o anchetă eficace privind evenimentele din decembrie 1989 la București, în timpul cărora au fost tratate sau rănite, astfel cum se prevede la art. 3 din convenție, care se menționează după cum urmează: „Nimeni nu va fi supus unei torturi sau unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante.” Admisibilitatea 17. Curtea remarcă că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție.

Guvernul a descris măsurile luate recent de autoritățile naționale în vederea încheierii anchetei penale privind evenimentele din decembrie 1989 și a făcut trimitere la argumentele lor anterioare prezentate în Asociația “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, 24 mai 2011) și Alecu și alții c. România (n. 56838/08 și alții 80, 27 ianuarie 2015). 19. Curtea reiterează că, în anumite circumstanțe, în cazul în care un individ ridică o afirmație argumentabilă că a fost grave nedreptat de către poliție sau de alte agenți ai acestuia în mod ilegal și în încălcarea articolului 3, această dispoziție, citită în conjuncție cu datoria generală a statului în temeiul articolului 1 din Convenție de a „sigura tuturor care se află în jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în ... [Convenția]”, cere prin implicare că ar trebui să existe o anchetă oficială eficace, care ar trebui să fie capabilă să conducă la identificarea și pedeapsa celor responsabile.

Dacă acest lucru nu este cazul, interzicerea juridică generală a torturii și a tratamentelor și pedepselor inumane și degradante, în ciuda importanței sale fundamentale, ar fi ineficientă în practică și, în unele cazuri, ar fi posibil ca agenții statului să abuse de drepturile celor care sunt în controlul lor cu impunitate virtuală (a se vedea Assenov și alții c. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 102, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1998 VIII, Mocanu și alții c. România [GC], nr. 10865/09 și altele 2, §§§ 315-25, CEDH 2014 (extracții) 20. Curtea constată că reclamanții au formulat afirmații argumentabile că au fost tratate rău și răniți în timpul evenimentelor din decembrie 1989 și că au abordat autoritățile de investigare cu privire la această chestiune (a se vedea punctele 5 și 9 de mai sus).

21. Având în vedere jurisdicția sa ratione temporis , permițându-i să ia în considerare doar acea parte a anchetei care a avut loc după 20 iunie 1994, data la care a intrat în vigoare Convenția în ceea ce privește România , și indiferent de faptul că ancheta a fost efectuată de procurori militari (a se vedea Elena Apostol și alții c. România , nos . 24093/14 și 16 altele, § 34, 23 februarie 2016), Curtea constată în continuare că principala investigație penală la care reclamanții sunt părți este încă în curs de desfășurare după mai mult de 28 de ani.

În acest sens, Curtea a constatat deja că a fost defecționată în mod procedural, nu numai din cauza lungii și lungi perioade de inactivitate, ci și din cauza lipsei de implicare a victimelor în cadrul procedurii și a lipsei de informații furnizate publicului cu privire la progresul anchetei (a se vedea Asociația “21 decembrie 1989” și altele, citată mai sus, §§ 133-45; Mocanu și alții , citat mai sus §§ 335-48 și Alecu și alții , citat mai sus § 39 . Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că s-a constatat o încălcare a articolului 3 din Convenție în cadrul membrului său procesual . III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEII 23. Reclamanții se plângeau de durata procedurii penale referitoare la evenimentele din decembrie 1989 și s-au plâns că nu aveau la dispoziția lor un remediu eficace pentru determinarea cererilor lor și au invocat în această privință la art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție.

24. Având în vedere concluziile referitoare la art. 3 din Convenție (a se vedea alin. 22 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și meritul plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție (a se vedea, printre altele, Asociația “21 decembrie 1989” și altele, citate mai sus, § 181, și Alecu și alții, citate mai sus, § 45). IV. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 26. Reclamanții au solicitat 100.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral.

27. Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive. 28. Curtea consideră, pe de o parte, că reclamanții nu au demonstrat existența unei legături cauzale între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge aceste afirmații. Pe de altă parte, Curtea constată că încălcarea articolului 3 din Convenție, în cadrul membrului său de procedură, a cauzat reclamanților daune substanțiale morale, cum ar fi suferința și frustrarea. Reclamanții nu au prezentat niciun credit pentru costuri și cheltuieli. Prin urmare, Curtea nu este invitată să facă o atribuire în acest sens. Dobânzile implicite 30. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

aderarea cererilor; declară plângerea privind art. 3 din Convenție admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție în cadrul membrului său de procedură; declară că nu este necesar să examineze admisibilitatea și meritul plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție; deține litera (a) că Statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni, 7,500 EUR (sapte mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 octombrie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Andrea Tamietti Georges Ravarani Președintele adjunct al greffierului Apendice nr. de cerere și data introducerii Numele reclamantului Data nașterii Locul de reședință Circumstanțe particulare ale cererii 30365/15/06/2015 Nicoleta-Lorena GIURCANU 07/02/1975 București Beaten de către forțele miliției și plasate în detenție într-un centru pentru minorii din București, în noaptea 2152 decembrie 1989. 30392/15 15/06/2015 Traian VASU 10/06/1944 București Beaten de către forțele miliției și plasate în detenție în închisoarea Jilava, București, în noaptea 2152 decembrie 1989. 30410/15 15/06/2015 Luminița ZELENIUC 18/04/1970 București Beaten de către miliție forțele și deținute în închisoarea Jilava, București, în noaptea de 2152 decembrie 1989.

FOURTH SECTION

CASE OF GIURCANU AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 30365/15 and 2 other applications) JUDGMENT STRASBOURG 16 October 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Giurcanu and Others v. Romania, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Georges Ravarani, President, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 25 September 2018, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The facts, as submitted by the parties, are similar to those in the case of Association “21 December 1989” and Others v. Romania (nos. 33810/07 and 18817/08, §§ 12-41, 24 May 2011). 5 . All applicants were ill-treated and injured on the night of 21 ⁄ 22 December 1989 during the events which led to the fall of the communist regime in Bucharest. The applicant in application no. 30392/15 ( Vasu v. Romania ) suffered injuries that needed twenty-two days of medical care and the other two applicants were beaten by militia forces on the same occasion.

RELEVANT DOMESTIC LAW

14. The legal provisions relevant to the criminal proceedings instituted in connection with the events of December 1989 are referred to in Association “21 December 1989” and Others (cited above, §§ 95-100), and Mocanu and Others v. Romania [GC] (nos. 10865/09 and 2 others, §§ 193 ‑ 96, ECHR 2014 (extracts)). THE LAW I.

JOINDER OF THE CASES

15. The Court notes that the present cases concern the same factual circumstances and raise similar legal issues. Consequently, it considers it appropriate to order their joinder, in accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of the Court. II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION

16. The applicants complained that the domestic authorities had not carried out within a reasonable time an effective investigation into the events of December 1989 in Bucharest, during which they had been ill ‑ treated or injured, as provided in Article 3 of the Convention, which reads as follows: “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.” A. Admissibility

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

23. The applicants complained of the length of the criminal proceedings concerning the events of December 1989. They also complained that they did not have at their disposal an effective remedy for the determination of their claims. They relied in that connection on Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

25. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage