Çetin și Gedik împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIE CAUZĂ DE ÇET ȘI GED ȘI GED ȘI CU TURKIE (Declarări nos. 29899/07 și 33333/08) HOTĂRÂREA Strasburg 4 septembrie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Çetin și Gedik c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 3 iulie 2018, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în două cereri (n. 29899/07 și 33333/08) împotriva Republicii Turciei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți turci, dl Fermani Çetin, și dl Soncan Gedik („reclamanții”), la 13 iunie 2007 și, respectiv, la 10 iunie 2008. Guvernul turc („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor.

La 22 august 2007 și 10 octombrie 2008, cererile au fost comunicate guvernului. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții sunt resortisanți turci și, la momentul depunerii cererilor, își îndeplineau condamnarea la închisoare în diferite unități. Numele și data nașterii reclamanților, precum și numele reprezentanților acestora figurează în apendice. Reclamanții au fost considerați vinovați de încălcarea ordinului de închisoare prin deciziile consiliilor disciplinare respective de închisoare în care au fost deținute. În conformitate cu Regulamentele privind administrarea instituțiilor penitenciare și executarea condamnărilor, reclamanții au fost condamnați, respectiv, între 11 și 12 zile de izolare, pe ordinele consiliilor disciplinare din închisoare (denumite în continuare „consiliul”).

Obiecțiile lor au fost ulterior respinse de către judecătorii de executare și Curții Assize, pe baza dosarului, fără a auzi reclamanții sau avocații lor, în temeiul Legii nr. 4675 privind judecătorii de executare, din 16 mai 2001. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Gülmez c. Turcia (n. 16330/02, §§ 13-15, 20 mai 2008); Aydemir și alții Turcia ((dec.), nr. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 950/05, 9505/05 și 9509/05, 9 noiembrie 2010); Yalçınkaya și alții c. Turcia (n. 25764/09 și alții 18, §§§ 12-13, 1 octombrie 2013); Çetin c. Turcia (dec.), nr. 47768/09, §§ 7-15, 14 iunie 2016); și Güngör c. Turcia (dec.), nr. 14486/09, §§§ 12–16, 4 iulie 2017). Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre.

II. VIOLARE ALEGATĂ A ARTICOLUL 10 AL CONVENȚIEI 10. Reclamanții au plâns că pedeapsa disciplinară pe care le-a impus-o pentru utilizarea onorificului „sayın” (estimat) atunci când se referă la liderul închis al PKK în scrisorile lor, a constituit o interferență nejustificată cu dreptul lor la libertatea de expresie în temeiul articolului 10 din Convenție. Reclamanții, pe baza aceleași fapte, au invocat și articolul Curtea a examinat aceste plângeri numai în temeiul articolului 10 din Convenție. 11. Guvernul a contestat acest argument. 12. Curtea constată că cererile nu sunt în mod manifestant nefondate în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. De asemenea, Guvernul constată că acestea nu sunt inadmisibile din alte motive.

Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile. 13. Reclamanții se plângea că sancțiunile disciplinare impuse lor, care se bazează pe Regulamentele privind administrarea instituțiilor penitenciare și executarea condamnărilor, au încălcat drepturile acestora în temeiul Convenției. 14. Curtea a examinat deja o plângere similară în cazul Yalçınkaya și alții c. Turcia (n. 25764/09 și altele 18, §§ 26-38, 1 Octombrie 2013) și a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție. Acesta a examinat, de asemenea, cazurile prezente și nu constată nicio circumstanță particulară care ar cere să se depărteze de concluziile sale în hotărârea menționată anterior. 15. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenția.

III. ÎNCĂLCAREA ALEGEDĂ A ARTICOLUL 6 A CONVENȚIEII 16. Reclamanții se plângeau în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că, în timp ce evaluarea procedurii disciplinare, instanța internă și-a pronunțat hotărârile pe baza dosarului, fără a face obiectul audierii, susținând că au fost privați de dreptul lor de a se apăra în persoană sau prin ajutorul unui avocat. Pe baza aceleași fapte din cererea nr. 33333/08, reclamantul a invocat, de asemenea, articolele 7 și 14 din Convenție. Curtea a examinat aceste plângeri numai în temeiul articolului 6 din Convenție. 17. Referindu-se la modificarea din dreptul intern, Guvernul a cerut Curții să respingă această parte a cererilor de neepuizare a recourslor interne.

18. Curtea constată că secțiunea 6 din Legea privind executarea judecătorilor a fost modificată prin Legea nr. 6008, astfel încât deținuții acuzați de infracțiuni disciplinare să se apere personal sau prin asistență juridică. De asemenea, subliniază că noua lege prevede, de asemenea, un remediu pentru toți prizonierii acuzați anterior de infracțiuni disciplinare: au avut șase luni de la data promulgării acestei legi pentru a depune o obiecție proaspătă la judecătorul de executare cu privire la propoziția lor anterioară. O asemenea obiecție ar fi examinată de judecătorul de executare în lumina noului procedură. 19. Curtea a examinat deja acest remediu și a considerat eficace în ceea ce privește cererile privind sancțiunile disciplinare în închisoare.

În special, a considerat că noul remediu este accesibil și a oferit perspective rezonabile de succes.

În evaluarea eficacității noului remediu, Curtea a avut în vedere deciziile de probă prezentate de Guvern, care indică faptul că, în urma depunerii obiecțiilor, judecătorii de aplicare au reevaluat dovezile din caz și au anulat sancțiunile disciplinare în litigiu, eliminând deținuții respectivi de toate consecințele infracțiunii (a se vedea Aydemir și alții (dec.), nr. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 950/05, 9505/05 și 9509/05, 9 noiembrie 2010; Aksoy v.Turcia (dec.), nr. 8498/05 și altele 158, 11 ianuarie 2011; Arslan v. Turcia (dec.), nr. 9486/05 și 59 altele, 25 ianuarie 2011; Güler v. Turcia (dec.), nr. 14377/05 și 49 altele, 25 ianuarie 2011; și Çetin v. Turcia (dec.), nr. 47768/09, 14 iunie 2016). 20. Având în vedere faptul că nu există circumstanțe excepționale capabile să scutească reclamanții de obligația de a epuiza căile de recurs interne, Curtea concluzionează că ar fi trebuit să se aplice de noul remediu oferit de Legea nr. 6008 din 25 iulie 2010. 21. Această parte a cererilor trebuie, prin urmare, respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea căilor interne de recurs.

IV. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 3 A CONVENȚIEI 22. În baza articolului 3 din Convenție, reclamanții se plângeau că izolația solitară care le-a fost impusă ca sancțiune disciplinară constituia un tratament inuman. Reclamantul în cererea nr. 33333/08, pe baza aceleași fapte, a invocat, de asemenea, art. 5 din Convenție. Curtea a examinat aceste plângeri numai în temeiul articolului 3 din Convenție. 23. Guvernul a contestat acest argument. 24. Curtea reamintește că în cazul Güngör c. Turcia ((dec.), nr. 14486/09, §§ 12 –16, 4 iulie 2017), care a susținut chestiuni similare cu cele din acest caz, a concluzionat că izolația solitară de 12 zile care a fost impusă reclamantului ca sancțiune disciplinară, nu a îndeplinit pragul minim de severitate necesar să se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție.

25. În prezentele cereri, sancțiunile de izolare acuzate au fost între unsprezece și douăsprezece zile. După examinarea cauzelor, Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale în cazul Güngör, citat mai sus. 26. În consecință, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că această parte a cererilor nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, aceaceasta ar trebui respinsă ca fiind evident nefondată, în temeiul articolului 35 §§ §§ 3 a) și al articolului 4 din Convenție. ALLEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 8 A CONVENȚIEI ÎN RESPECTUL APLICARII nr. 33333/08 27. În cererea nr. 33333/08, reclamantul se plângea în continuare de faptul că hotărârea Consiliului și-a încălcat dreptul în temeiul articolului 8 din Convenția.

28. Guvernul a susținut că cererea ar trebui respinsă pentru neepuizarea recourslor interne, deoarece reclamantul ar trebui să se aplice Comisiei de compensare instituite prin Legea nr. 6384. 29, Curtea observă că, în urma procedurii de hotărâre pilot aplicate în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012), la 9 ianuarie 2013, Adunarea Națională Turcă a adoptat legea nr. 6384 privind rezoluția, prin intermediul compensației, a cererilor depuse la Curte în ceea ce privește durata procedurilor judiciare și neexecuția sau întârziarea executării deciziilor judiciare.

competența Comisiei de compensare a fost prelungită ulterior prin două decreturi adoptate la 16 martie 2014 și, respectiv, 9 martie 2016. Curtea remarcă în acest sens că Comisia de Compensare are acum competența de a examina plângerile referitoare la o presupusă încălcare a dreptului reclamantului la viața privată și de familie, din cauza sancțiunilor disciplinare respective impuse deținuților și persoanelor condamnate de către autoritățile închisoare. 30. , citat mai sus, a examinat o plângere similară și a declarat cererea inadmisibilă pentru neepuizarea recoursurilor interne. 31. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a concluzionat că reclamantul ar trebui să solicite recursul pentru plângere prin cererea Comisiei de indemnizare.

32. Rezulta că această parte a cererii ar trebui respinsă pentru neîndeplinirea cererii. Epuizarea căilor interne de recurs în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL DACURILOR DE CONVENȚIE 33. Primul reclamant, Fermani Çetin, a solicitat 7.000 de euro (EUR) și al doilea reclamant, Soncan Gedik, a solicitat 2.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 34. Guvernul a contestat aceste afirmații. 35. Curtea acceptă faptul că atât reclamanții au suferit prejudiciu moral care nu sunt suficient de compensate prin constatarea unei încălcări.

Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea condamnă primul reclamant 3,250 EUR și al doilea reclamant 2.000 EUR sub acest cap (a se vedea Yalçınkaya și alții , citat mai sus, § 53). Dobânzile implicite 36. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

plângerea în temeiul articolului 10 din Convenție admisibilă și restul cererilor inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil: (i) în ceea ce privește prejudiciile morale: pentru primul reclamant, dl Fermani Çetin, 3,250 EUR (3 mii două sute cincizeci și cincizeci de euro); la al doilea reclamant, dl Soncan Gedik, 2.000 EUR (2 mii de euro); (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale; Rezultatul cererii de satisfacție a reclamanților.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 4 septembrie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată.

Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului nr. Cerere nr. Logat pe data de naștere a reședinței reclamantului Reprezentat cu data hotărârii Consiliului Data hotărârii finale emise de Curtea Assize Tipul de pedeapsă disciplinară impusă Acte pentru care se impune pedeapsa disciplinară 29899/07 13/06/2007 Fermani ÇETİN 01/03/1972 Bolu a) 26/03/2007 (nr. 2007/47) 09/04/2007 (nr. 2007/100) a) 22/05/2007 b) 30/05/2007 11 zile de izolare izolat 11 zile’ a) Mergând într-o grevă de foame și lăudandu-l pe liderul închis al PKK într-o scrisoare, prin folosirea onorificului „spunețiuın”, adică considerat b) Mergând într-o grevă de foame și lăudandu-l pe liderul închis al PKK într-o scrisoare, prin folosirea onorificului „spuneın”, însemnând estimat 33333/08 10/06/2008 Soncan GEDİK 14/08/1967 Antalya Gökhan GEDİK 31/03/2008 27/05/2008 12 zile de izolare Scrierea unei cereri către Ministerul Justiției în care el a lăudat liderul închis al PKK, prin utilizarea onorificului „sărbătoriu”, însemnând estimat

SECOND SECTION

CASE OF ÇETİN AND GEDİK v. TURKEY (Applications nos. 29899/07 and 33333/08) JUDGMENT STRASBOURG 4 September 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the cases of Çetin and Gedik v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Ledi Bianku, President, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 3 July 2018, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicants are Turkish nationals and at the time of lodging their applications they were serving their prison sentences in various establishments.

RELEVANT DOMESTIC LAW

8. A description of the relevant domestic law may be found in Gülmez v. Turkey (no. 16330/02, §§ 13-15, 20 May 2008); Aydemir and others v. Turkey ((dec.), nos. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 9500/05, 9505/05 and 9509/05, 9 November 2010); Yalçınkaya and Others v. Turkey (nos. 25764/09 and 18 others, §§ 12-13, 1 October 2013); Çetin v. Turkey ((dec.), no. 47768/09, §§ 7-15, 14 June 2016); and Güngör v. Turkey ((dec.), no. 14486/09, §§ 12–16, 4 July 2017). THE LAW I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

9. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment. II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 10 OF THE CONVENTION

10. The applicants complained that the disciplinary punishment imposed on them for using the honorific “sayın” (esteemed) when referring to the imprisoned leader of the PKK in their letters, had constituted an unjustified interference with their right to freedom of expression under Article 10 of the Convention. The applicants, based on the same facts, also invoked Article 9 of the Convention. The Court has examined these complaints solely under Article 10 of the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION

16. The applicants further complained under Article 6 of the Convention that while assessing the disciplinary proceedings, the domestic courts had delivered their decisions on the basis of the case files without holding hearings. They maintained that they had been deprived of their right to defend themselves in person or through the assistance of a lawyer. Based on the same facts in application no. 33333/08, the applicant also invoked Articles 7 and 14 of the Convention. The Court has examined these complaints solely under Article 6 of the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION

22. Relying on Article 3 of the Convention, the applicants complained that the solitary confinement that had been imposed on them as a disciplinary sanction had constituted an inhuman treatment. The applicant in the application no. 33333/08, based on the same facts, also invoked Article 5 of the Convention. The Court has examined these complaints solely under Article 3 of the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION IN RESPECT OF APPLICATION NO.

33333/08

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

A. Damage