CASE OF ÇETİN AND GEDİK v. TURKEY

CASE OF ÇETİN AND GEDİK v. TURKEY (CtEDO, 2018)

SEGUNDA SECȚIE CAUZĂ DE ÇET ȘI GED ȘI GED ȘI CU TURKIE (Declarări nos. 29899/07 și 33333/08) HOTĂRÂREA Strasburg 4 septembrie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Çetin și Gedik c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 3 iulie 2018, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în două cereri (n. 29899/07 și 33333/08) împotriva Republicii Turciei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți turci, dl Fermani Çetin, și dl Soncan Gedik („reclamanții”), la 13 iunie 2007 și, respectiv, la 10 iunie 2008. Guvernul turc („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 22 august 2007 și 10 octombrie 2008, cererile au fost comunicate guvernului. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții sunt resortisanți turci și, la momentul depunerii cererilor, își îndeplineau condamnarea la închisoare în diferite unități. Numele și data nașterii reclamanților, precum și numele reprezentanților acestora figurează în apendice. Reclamanții au fost considerați vinovați de încălcarea ordinului de închisoare prin deciziile consiliilor disciplinare respective de închisoare în care au fost deținute. În conformitate cu Regulamentele privind administrarea instituțiilor penitenciare și executarea condamnărilor, reclamanții au fost condamnați, respectiv, între 11 și 12 zile de izolare, pe ordinele consiliilor disciplinare din închisoare (denumite în continuare „consiliul”). Obiecțiile lor au fost ulterior respinse de către judecătorii de executare și Curții Assize, pe baza dosarului, fără a auzi reclamanții sau avocații lor, în temeiul Legii nr. 4675 privind judecătorii de executare, din 16 mai 2001. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Gülmez c. Turcia (n. 16330/02, §§ 13-15, 20 mai 2008); Aydemir și alții Turcia ((dec.), nr. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 950/05, 9505/05 și 9509/05, 9 noiembrie 2010); Yalçınkaya și alții c. Turcia (n. 25764/09 și alții 18, §§§ 12-13, 1 octombrie 2013); Çetin c. Turcia (dec.), nr. 47768/09, §§ 7-15, 14 iunie 2016); și Güngör c. Turcia (dec.), nr. 14486/09, §§§ 12–16, 4 iulie 2017). Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre. II. VIOLARE ALEGATĂ A ARTICOLUL 10 AL CONVENȚIEI 10. Reclamanții au plâns că pedeapsa disciplinară pe care le-a impus-o pentru utilizarea onorificului „sayın” (estimat) atunci când se referă la liderul închis al PKK în scrisorile lor, a constituit o interferență nejustificată cu dreptul lor la libertatea de expresie în temeiul articolului 10 din Convenție. Reclamanții, pe baza aceleași fapte, au invocat și articolul Curtea a examinat aceste plângeri numai în temeiul articolului 10 din Convenție. 11. Guvernul a contestat acest argument. 12. Curtea constată că cererile nu sunt în mod manifestant nefondate în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. De asemenea, Guvernul constată că acestea nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile. 13. Reclamanții se plângea că sancțiunile disciplinare impuse lor, care se bazează pe Regulamentele privind administrarea instituțiilor penitenciare și executarea condamnărilor, au încălcat drepturile acestora în temeiul Convenției. 14. Curtea a examinat deja o plângere similară în cazul Yalçınkaya și alții c. Turcia (n. 25764/09 și altele 18, §§ 26-38, 1 Octombrie 2013) și a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție. Acesta a examinat, de asemenea, cazurile prezente și nu constată nicio circumstanță particulară care ar cere să se depărteze de concluziile sale în hotărârea menționată anterior. 15. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenția. III. ÎNCĂLCAREA ALEGEDĂ A ARTICOLUL 6 A CONVENȚIEII 16. Reclamanții se plângeau în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că, în timp ce evaluarea procedurii disciplinare, instanța internă și-a pronunțat hotărârile pe baza dosarului, fără a face obiectul audierii, susținând că au fost privați de dreptul lor de a se apăra în persoană sau prin ajutorul unui avocat. Pe baza aceleași fapte din cererea nr. 33333/08, reclamantul a invocat, de asemenea, articolele 7 și 14 din Convenție. Curtea a examinat aceste plângeri numai în temeiul articolului 6 din Convenție. 17. Referindu-se la modificarea din dreptul intern, Guvernul a cerut Curții să respingă această parte a cererilor de neepuizare a recourslor interne. 18. Curtea constată că secțiunea 6 din Legea privind executarea judecătorilor a fost modificată prin Legea nr. 6008, astfel încât deținuții acuzați de infracțiuni disciplinare să se apere personal sau prin asistență juridică. De asemenea, subliniază că noua lege prevede, de asemenea, un remediu pentru toți prizonierii acuzați anterior de infracțiuni disciplinare: au avut șase luni de la data promulgării acestei legi pentru a depune o obiecție proaspătă la judecătorul de executare cu privire la propoziția lor anterioară. O asemenea obiecție ar fi examinată de judecătorul de executare în lumina noului procedură. 19. Curtea a examinat deja acest remediu și a considerat eficace în ceea ce privește cererile privind sancțiunile disciplinare în închisoare. În special, a considerat că noul remediu este accesibil și a oferit perspective rezonabile de succes. În evaluarea eficacității noului remediu, Curtea a avut în vedere deciziile de probă prezentate de Guvern, care indică faptul că, în urma depunerii obiecțiilor, judecătorii de aplicare au reevaluat dovezile din caz și au anulat sancțiunile disciplinare în litigiu, eliminând deținuții respectivi de toate consecințele infracțiunii (a se vedea Aydemir și alții (dec.), nr. 9097/05, 9491/05, 9498/05, 950/05, 9505/05 și 9509/05, 9 noiembrie 2010; Aksoy v.Turcia (dec.), nr. 8498/05 și altele 158, 11 ianuarie 2011; Arslan v. Turcia (dec.), nr. 9486/05 și 59 altele, 25 ianuarie 2011; Güler v. Turcia (dec.), nr. 14377/05 și 49 altele, 25 ianuarie 2011; și Çetin v. Turcia (dec.), nr. 47768/09, 14 iunie 2016). 20. Având în vedere faptul că nu există circumstanțe excepționale capabile să scutească reclamanții de obligația de a epuiza căile de recurs interne, Curtea concluzionează că ar fi trebuit să se aplice de noul remediu oferit de Legea nr. 6008 din 25 iulie 2010. 21. Această parte a cererilor trebuie, prin urmare, respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea căilor interne de recurs. IV. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 3 A CONVENȚIEI 22. În baza articolului 3 din Convenție, reclamanții se plângeau că izolația solitară care le-a fost impusă ca sancțiune disciplinară constituia un tratament inuman. Reclamantul în cererea nr. 33333/08, pe baza aceleași fapte, a invocat, de asemenea, art. 5 din Convenție. Curtea a examinat aceste plângeri numai în temeiul articolului 3 din Convenție. 23. Guvernul a contestat acest argument. 24. Curtea reamintește că în cazul Güngör c. Turcia ((dec.), nr. 14486/09, §§ 12 –16, 4 iulie 2017), care a susținut chestiuni similare cu cele din acest caz, a concluzionat că izolația solitară de 12 zile care a fost impusă reclamantului ca sancțiune disciplinară, nu a îndeplinit pragul minim de severitate necesar să se încadreze în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție. 25. În prezentele cereri, sancțiunile de izolare acuzate au fost între unsprezece și douăsprezece zile. După examinarea cauzelor, Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale în cazul Güngör, citat mai sus. 26. În consecință, având în vedere tot materialul în posesia sa și, în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că această parte a cererilor nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, aceaceasta ar trebui respinsă ca fiind evident nefondată, în temeiul articolului 35 §§ §§ 3 a) și al articolului 4 din Convenție. ALLEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 8 A CONVENȚIEI ÎN RESPECTUL APLICARII nr. 33333/08 27. În cererea nr. 33333/08, reclamantul se plângea în continuare de faptul că hotărârea Consiliului și-a încălcat dreptul în temeiul articolului 8 din Convenția. 28. Guvernul a susținut că cererea ar trebui respinsă pentru neepuizarea recourslor interne, deoarece reclamantul ar trebui să se aplice Comisiei de compensare instituite prin Legea nr. 6384. 29, Curtea observă că, în urma procedurii de hotărâre pilot aplicate în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012), la 9 ianuarie 2013, Adunarea Națională Turcă a adoptat legea nr. 6384 privind rezoluția, prin intermediul compensației, a cererilor depuse la Curte în ceea ce privește durata procedurilor judiciare și neexecuția sau întârziarea executării deciziilor judiciare. competența Comisiei de compensare a fost prelungită ulterior prin două decreturi adoptate la 16 martie 2014 și, respectiv, 9 martie 2016. Curtea remarcă în acest sens că Comisia de Compensare are acum competența de a examina plângerile referitoare la o presupusă încălcare a dreptului reclamantului la viața privată și de familie, din cauza sancțiunilor disciplinare respective impuse deținuților și persoanelor condamnate de către autoritățile închisoare. 30. , citat mai sus, a examinat o plângere similară și a declarat cererea inadmisibilă pentru neepuizarea recoursurilor interne. 31. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a concluzionat că reclamantul ar trebui să solicite recursul pentru plângere prin cererea Comisiei de indemnizare. 32. Rezulta că această parte a cererii ar trebui respinsă pentru neîndeplinirea cererii. Epuizarea căilor interne de recurs în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție. VI. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL DACURILOR DE CONVENȚIE 33. Primul reclamant, Fermani Çetin, a solicitat 7.000 de euro (EUR) și al doilea reclamant, Soncan Gedik, a solicitat 2.000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 34. Guvernul a contestat aceste afirmații. 35. Curtea acceptă faptul că atât reclamanții au suferit prejudiciu moral care nu sunt suficient de compensate prin constatarea unei încălcări. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea condamnă primul reclamant 3,250 EUR și al doilea reclamant 2.000 EUR sub acest cap (a se vedea Yalçınkaya și alții , citat mai sus, § 53). Dobânzile implicite 36. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea în temeiul articolului 10 din Convenție admisibilă și restul cererilor inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil: (i) în ceea ce privește prejudiciile morale: pentru primul reclamant, dl Fermani Çetin, 3,250 EUR (3 mii două sute cincizeci și cincizeci de euro); la al doilea reclamant, dl Soncan Gedik, 2.000 EUR (2 mii de euro); (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de neîndeplinire plus trei puncte procentuale; Rezultatul cererii de satisfacție a reclamanților. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 4 septembrie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului nr. Cerere nr. Logat pe data de naștere a reședinței reclamantului Reprezentat cu data hotărârii Consiliului Data hotărârii finale emise de Curtea Assize Tipul de pedeapsă disciplinară impusă Acte pentru care se impune pedeapsa disciplinară 29899/07 13/06/2007 Fermani ÇETİN 01/03/1972 Bolu a) 26/03/2007 (nr. 2007/47) 09/04/2007 (nr. 2007/100) a) 22/05/2007 b) 30/05/2007 11 zile de izolare izolat 11 zile’ a) Mergând într-o grevă de foame și lăudandu-l pe liderul închis al PKK într-o scrisoare, prin folosirea onorificului „spunețiuın”, adică considerat b) Mergând într-o grevă de foame și lăudandu-l pe liderul închis al PKK într-o scrisoare, prin folosirea onorificului „spuneın”, însemnând estimat 33333/08 10/06/2008 Soncan GEDİK 14/08/1967 Antalya Gökhan GEDİK 31/03/2008 27/05/2008 12 zile de izolare Scrierea unei cereri către Ministerul Justiției în care el a lăudat liderul închis al PKK, prin utilizarea onorificului „sărbătoriu”, însemnând estimat

SECOND SECTION

CASE OF

ÇETİN AND GEDİK v. TURKEY

(Applications nos. 29899/07 and 33333/08)

JUDGMENT

STRASBOURG

4 September 2018

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the cases of Çetin and Gedik v. Turkey,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Nebojša Vučinić,

Jon Fridrik Kjølbro,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 3 July 2018,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in two applications (nos. 29899/07 and

33333/08) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Turkish nationals, Mr

Fermani

Çetin, and Mr Soncan Gedik (“the applicants”), on 13 June 2007 and 10 June 2008 respectively.

2.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

3.

On 22 August 2007 and 10 October 2008 the applications were communicated to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicants are Turkish nationals and at the time of lodging their applications they were serving their prison sentences in various establishments.

5.

The names and dates of birth of the applicants, as well as the names of their representatives appear in the appendix.

6.

The applicants were found guilty of breaching prison order by decisions of the respective disciplinary boards of prisons in which they were held. Pursuant to the Regulations on the administration of penitentiary institutions and the execution of sentences, the applicants were sentenced respectively between 11 to 12 days’ solitary confinement on the orders of the respective Prison Disciplinary Boards (referred hereafter as “the board”).

7.

Their objections were subsequently rejected by the Enforcement Judges and the Assize Courts, on the basis of the case file, without hearing the applicants or their lawyers, pursuant to Law no. 4675 on Enforcement Judges, dated 16 May 2001.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

8.

A description of the relevant domestic law may be found in

Gülmez v.

Turkey

(no. 16330/02, §§ 13-15, 20 May 2008);

Aydemir and others

v.

Turkey

((dec.), nos.

9097/05, 9491/05, 9498/05, 9500/05, 9505/05 and

9509/05, 9 November 2010);

Yalçınkaya and Others v.

Turkey

(nos.

25764/09 and 18 others, §§ 12-13, 1 October 2013);

Çetin v.

Turkey

((dec.),

no. 47768/09, §§

7-15, 14 June 2016); and

Güngör v. Turkey

((dec.), no.

14486/09, §§ 12–16, 4 July 2017).

THE LAW

I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

9.

Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 10 OF THE CONVENTION

10.

The applicants complained that the disciplinary punishment imposed on them for using the honorific “sayın” (esteemed) when referring to the imprisoned leader of the PKK in their letters, had constituted an unjustified interference with their right to freedom of expression under Article 10 of the Convention. The applicants, based on the same facts, also invoked Article

9 of the Convention. The Court has examined these complaints solely under Article

10 of the Convention.

11.

The Government contested that argument.

12.

The Court notes that the applications are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.

13.

The applicants complained that the disciplinary sanctions imposed on them, which were based on the Regulations on the administration of penitentiary institutions and the execution of sentences, had infringed their rights under the Convention.

14.

The Court has already examined a similar complaint in the case of

Yalçınkaya and Others v. Turkey

(nos. 25764/09 and 18 others, §§

26-38, 1

October 2013) and found a violation of Article 10 of the Convention. It has also examined the present cases and finds no particular circumstances which would require it to depart from its findings in the above-mentioned judgment.

15.

In view of the foregoing, the Court holds that there has been a violation of Article 10 of the Convention.

III.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION

16.

The applicants further complained under Article 6 of the Convention that while assessing the disciplinary proceedings, the domestic courts had delivered their decisions on the basis of the case files without holding hearings. They maintained that they had been deprived of their right to defend themselves in person or through the assistance of a lawyer. Based on the same facts in application no. 33333/08, the applicant also invoked Articles

7 and 14 of the Convention. The Court has examined these complaints solely under Article 6 of the Convention.

17.

Referring to the amendment in domestic law, the Government asked the Court to reject this part of the applications for non-exhaustion of domestic remedies.

18.

The Court notes that section 6 of the Law on Enforcement Judges was amended by Law no. 6008, so as to allow prisoners charged with disciplinary offences to defend themselves in person or through legal assistance. It further observes that the new law also provides a remedy for all prisoners previously charged with disciplinary offences: they had six months from the date of enactment of that law to lodge a fresh objection with the enforcement judge concerning their previous sentence. Such an objection would be examined by the enforcement judge in the light of the new procedure.

19.

The Court has already examined that remedy and found it effective in respect of applications concerning prison disciplinary sanctions. In particular, it considered that the new remedy was accessible and provided reasonable prospects of success. In assessing the effectiveness of the new remedy, the Court had regard to sample decisions submitted by the Government, which indicated that following the lodging of objections, enforcement judges had re-evaluated the evidence in the case file and annulled the disciplinary sanctions in dispute, clearing the respective prisoners of all consequences of the offence (see

Aydemir and others

(dec.), nos.

9097/05, 9491/05, 9498/05, 9500/05, 9505/05 and

9509/05, 9

November 2010;

Aksoy v.Turkey

(dec.), no. 8498/05 and 158

others, 11

January 2011;

Arslan v. Turkey

(dec.), no. 9486/05 and 59

others, 25

January 2011;

Güler v. Turkey

(dec.), no. 14377/05 and 49

others, 25

January 2011; and

Çetin v. Turkey

(dec.), no. 47768/09, 14 June 2016).

20.

Considering that there are no exceptional circumstances capable of exempting the applicants from the obligation to exhaust domestic remedies, the Court concludes that they should have availed themselves of the new remedy offered by Law no. 6008 of 25 July 2010.

21.

This part of the applications must therefore be rejected under Article

35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

IV.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION

22.

Relying on Article 3 of the Convention, the applicants complained that the solitary confinement that had been imposed on them as a disciplinary sanction had constituted an inhuman treatment. The applicant in the application no. 33333/08, based on the same facts, also invoked Article

5 of the Convention. The Court has examined these complaints solely under Article 3 of the Convention.

23.

The Government contested that argument.

24.

The Court recalls that in the case of

Güngör v. Turkey

((dec.), no.

14486/09, §§ 12 –16, 4 July 2017), which raised similar issues to those in the present case, it concluded that the 12 days’ solitary confinement that had been imposed on the applicant as a disciplinary sanction, had not met the minimum threshold of severity required to fall within the scope of Article

3 of the Convention.

25.

In the present applications, the impugned solitary confinement sanctions were between eleven and twelve days. Having examined the cases, the Court sees no reason to depart from its conclusions in the case of

Güngör

, cited above.

26.

Accordingly, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that this part of the applications does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It should therefore be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

V.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION IN RESPECT OF APPLICATION NO.

33333/08

27.

In application no. 33333/08, the applicant further complained of the fact that the Board’s decision had violated his right under Article 8 of the Convention.

28.

The Government argued that the application should be rejected for non-exhaustion of domestic remedies as the applicant should apply to the Compensation Commission set up by Law

no.

6384.

29.

The Court observes that following the pilot judgment procedure applied in the case of

Ümmühan Kaplan v. Turkey

(no. 24240/07, 20

March 2012), on 9 January 2013 the Turkish National Assembly enacted Law

no.

6384 on the resolution, by means of compensation, of applications lodged with the Court concerning length of judicial proceedings and non

‑

enforcement or delayed enforcement of judicial decisions. The competence of the Compensation Commission was subsequently extended by two decrees adopted on 16 March 2014 and 9 March 2016 respectively. The Court notes in this connection that the Compensation Commission has now the competence to examine complaints concerning an alleged breach of an applicant’s right to private and family life on account of the respective disciplinary sanctions imposed on detainees and convicted persons by the prison authorities.

30.

The Court also notes that in the case of

Çetin

, cited above, it examined a similar complaint and declared the application inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies.

31.

In the light of the above considerations, the Court concluded that the applicant should seek redress for his complaint by applying to the Compensation Commission.

32.

It follows that this part of the application should be rejected for non

‑

exhaustion of domestic remedies pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

VI.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

A.

Damage

33.

The first applicant, Fermani Çetin, claimed 7,000 euros (EUR) and the second applicant, Soncan Gedik, claimed EUR 2,000 in respect of non

‑

pecuniary damage.

34.

The Government contested those claims.

35.

The Court accepts that the applicants both suffered non-pecuniary damage which is not sufficiently compensated for by the finding of a violation. Making its assessment on an equitable basis and having regard to the circumstances of the case, the Court awards the first applicant EUR

3,250 and the second applicant EUR 2,000 under this head (see

Yalçınkaya and Others

, cited above, §

53).

B.

Default interest

36.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Decides

to join the applications;

2.

Declares

the complaint under Article 10 of the Convention admissible and the remainder of the applications inadmissible;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 10 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable:

(i)

in respect of non-pecuniary damage:

-

to the first applicant, Mr

Fermani Çetin, EUR

3,250 (three thousand two hundred and fifty euros);

-

to the second applicant, Mr Soncan

Gedik, EUR

2,000 (two thousand euros);

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 4 September 2018, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Hasan Bakırcı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President

No.

Application

no.

Lodged on

Applicant’s name

date of birth

place of residence

Represented by

Date of Board’s decision

Date of final decision delivered by the Assize Court

Type of disciplinary punishment imposed

Acts for which disciplinary punishment imposed

1.

29899/07

13/06/2007

Fermani ÇETİN

01/03/1972

Bolu

a) 26/03/2007

(no. 2007/47)

b)

09/04/2007

(no. 2007/100)

a) 22/05/2007

b) 30/05/2007

11 days’ solitary confinement

11 days’ solitary confinement

a) Going on a hunger strike and praising the imprisoned leader of the PKK in a letter, by using the honorific “sayın”, meaning esteemed

b) Going on a hunger strike and praising the imprisoned leader of the PKK in a letter, by using the honorific “sayın”, meaning esteemed

2.

33333/08

10/06/2008

Soncan GEDİK

14/08/1967

Antalya

Gökhan GEDİK

31/03/2008

27/05/2008

12 days’ solitary confinement

Writing petition to the Ministry of Justice in which he praised the imprisoned leader of the PKK, by using the honorific “sayın”, meaning esteemed