Hussein și alții împotriva Belgiei

Comunicat la 5 septembrie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 45187/12 Salam Yasin Subri HUSSEIN și altele împotriva Belgiei introduse la 13 iulie 2012 DE LA L Acestea se referă la o procedură penală inițiată în 2001 în cadrul competenței universale în materie penală recunoscute prin legea belgiană din 16 iunie 2001 iunie 1993, astfel cum a fost modificată prin Legea din 10 februarie 1999, privind reprimarea încălcărilor grave ale dreptului internațional umanitar și în care reclamanții, resortisanți iordani, s-au constituit părți civile, împreună cu mulți alții, în mâinile instanței judecătorești de la Bruxelles. Procedura a fost îndreptată împotriva înalților demnitari ai statului Kuweit pentru fapte pretinse de genocid față de palestinieni după invazia din 1990 până în 1991 a Irakului.

Instanțele belgiene au declarat acțiunea publică inadmisibilă pe motiv că erau incompetente. Pentru a ajunge la această constatare de incompetență, Camera de punere sub acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles a statuat, printr-o hotărâre din 9 iunie 2011, că faptele denunțate nu constituie infracțiunile prevăzute la articolele 136a- 136c din Codul Penal și că, chiar dacă ar fi existat, procedura nu ar fi intrat sub incidența legii din 5 iunie 2011. august 2003 privind încălcările grave ale dreptului internațional umanitar, deoarece nu s-a efectuat încă niciun act de procedură în momentul intrării în vigoare a acestuia. Procedura din Belgia a fost încheiată printr-o hotărâre a Curții de Casație din 18 ianuarie 2012 de respingere a recursului introdus de solicitanți.

Reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei motivării de arestare a camerei de acuzare din 9 iunie 2011. În plus, aceștia invocă o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță (art. 6 alineatul (1) coroborat cu dreptul lor la o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din convenție.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Principiul care rezultă din jurisprudența Curții potrivit căruia, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază (García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 26 CEDH 1999 I) s în cazul reclamanților, al părților civile, în măsura în care acestea prezentau în detaliu faptul că faptele denunțate trebuiau să primească o calificare determinată care să justifice competența extrateritorială a instanței belgiene și admisibilitatea acțiunii publice În hotărârea sa din 9 iunie 2011, camera de acuzare a Tribunalului de apel din Bruxelles a indicat în mod suficient motivele pe care se baza, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție În special, această hotărâre răspundea suficient întrebărilor esențiale ridicate de recurente în acest sens, susținând, pe baza calificării de încălcări ale dreptului umanitar, că instanțele belgiene erau competente și că acțiunea publică era admisibilă (a se vedea principiile generale enunțate în Hotărârile Boldea c. România, 19997/02, § 30, CEDH 2007-II și Taxquet c. Belgia [GC], n 926/05, § 91, 16 noiembrie 2010) Dreptul celor care au acces la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost respectat (a se vedea, mutatis mutandis, principiile generale rezumate în hotărârea nait-Liman c. Elveția [GC],

n 51357/07, §§ 112-116, CEDH 2018 cu privire la lipsa competenței universale a instanțelor civile elvețiene în materie de tortură? Este o problemă distinctă în ceea ce privește dreptul la o cale de atac efectivă (art. 13 din convenție) ANEXA Salam Yasin Subri HUSSEIN născut în 1967 Abdel Mannan Taha AL RAMAHI născut în 1942, Ghazi Zain Mahmoud AL TALLEH născut în 1963 Abdulla Husni FATAYER născut în 1930 (decedat, preluat de moștenitorii săi) Ziad Faris Mohammad Fares HAITAN născut în 1969 Husam Yousef Mohammed HASSOUNEH născut în 1973 Al-Moa

Communiquée le 5 septembre 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 45187/12 Salam Yasin Subri HUSSEIN et autres contre la Belgique introduite le 13 July 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne une procédure pénale engagée en 2001 dans le cadre de la compétence universelle en matière pénale reconnue par la loi belge du 16 juin 1993, telle que modifiée par la loi du 10 février 1999, relative à la répression des violations graves du droit international humanitaire et dans laquelle les requérants, ressortissants jordaniens, se constituèrent partie civile, avec de nombreux autres, entre les mains du juge d’instruction de Bruxelles. La procédure était dirigée contre des hauts dignitaires de l’État du Koweït pour des faits allégués de génocide à l’égard des Palestiniens après l’invasion par l’Irak entre 1990 et 1991. Les juridictions belges déclarèrent l’action publique irrecevable au motif qu’elles étaient incompétentes.

Pour arriver à ce constat d’incompétence, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel du Bruxelles jugea, par un arrêt du 9 juin 2011, que les faits dénoncés n’étaient pas constitutifs des infractions visées par les articles 136 bis à 136 quater du code pénal et que, même s’ils l’étaient, la procédure ne tombait pas sous le coup de la loi du 5 août 2003 relative aux violations graves du droit international humanitaire, aucun acte d’instruction n’ayant encore été accompli au moment de son entrée en vigueur. La procédure en Belgique s’acheva par un arrêt de la Cour de cassation du 18 janvier 2012 rejetant le pourvoi introduit par les requérants.

Les requérants allèguent une violation de leur droit à un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du défaut de motivation de l’arrêt de la chambre des mises en accusation du 9 juin 2011. Ils invoquent également une violation de leur droit d’accès à un tribunal (article 6 § 1) combiné avec leur droit à un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le principe résultant de la jurisprudence de la Cour selon lequel, en vertu de l’article 6 § 1 de la Convention, les décisions judiciaires doivent indiquer de manière suffisante les motifs sur lesquels elles se fondent ( García Ruiz c. Espagne [GC], n o 30544/96, § 26, CEDH 1999 ‑ I) s’appliquait ‑ il aux requérants, parties civiles, en ce qu’ils exposaient de façon circonstanciée que les faits dénoncés devaient recevoir une qualification déterminée justifiant la compétence extraterritoriale du juge belge et la recevabilité de l’action publique ? 2. Dans son arrêt du 9 juin 2011, la chambre des mises en accusation de la cour d’appel du Bruxelles a-t-elle indiqué de manière suffisante les motifs sur lesquels elle se fondait, conformément à l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, cet arrêt répondait-il suffisamment aux questions essentielles soulevées par les requérants en ce qu’ils faisaient valoir, sur la base de la qualification de violations du droit humanitaire, que les juridictions belges étaient compétentes et que l’action publique était recevable (voir les principes généraux énoncés dans les arrêts Boldea c. Roumanie , n o 19997/02, § 30, CEDH 2007‑II, et Taxquet c. Belgique [GC], n o 926/05, § 91, 16 novembre 2010) ? 3. Le droit des requérants d’accès à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention a-t-il été respecté (voir, mutatis mutandis ,

les principes généraux résumés dans l’arrêt Naït-Liman c. Suisse [GC], n o 51357/07, §§ 112-116, CEDH 2018 à propos de l’absence de compétence universelle des juridictions civiles suisses en matière de torture) ? Un problème distinct se pose-t-il sous l’angle du droit à un recours effectif (article 13 de la Convention) ? ANNEXE Salam Yasin Subri HUSSEIN né en 1967 Abdel Mannan Taha AL RAMAHI né en 1942 Ghazi Zain Mahmoud AL TALLEH né en 1963 Abdulla Husni FATAYER né en 1930 (décédé, reprise d’instance par ses héritiers) Ziad Faris Mohammad Fares HAITAN né en 1969 Husam Yousef Mohammed HASSOUNEH né en 1973 Al-Moa’Taz Bellah Mohammad Ahmad ISMAEL né en 1968 Iyad Abdalla Basim Abdalla KHAZAN né en 1970 Marwan Abdel Wahab Seleiman OBEID né en 1971 Qasem Hamdan Mohammad QASEM né en 1937