RTBF c. BELGIQUE

Comunicat la 7 septembrie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 417/15 RTBF împotriva Belgiei introdusă la 22 decembrie 2014 Cererea se referă la condamnarea civilă a reclamantei, societatea de radioteleviziune belgiană, întreprindere publică autonomă a comunității franceze, pe baza articolului 1382 din Codul civil pentru încălcarea dreptului la respectarea vieții private și a dreptului la prezumția de nevinovăție a unui cuplu în urma difuzării unui reportaj care relevă fapte suspecte și îngrijorătoare ale acestui cuplu care, ulterior, a fost condamnat pentru aceste fapte. Invocând art. 10 din convenție, recurenta susține că instanțele interne nu au furnizat motive relevante și suficiente pentru a justifica condamnarea sa, în special în ceea ce privește interesul general al subiectului, gravitatea faptelor denunțate, baza de fapt necontestate a acestora și posibilitatea oferită cuplurilor în cauză de a-și exprima punctul de vedere.

ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Condamnarea civilă a recurentei ca urmare a difuzării reportajului în litigiu a adus o atingere nejustificată libertății de exprimare, libertății presei și libertății de a difuza informații garantate prin art. 10 din convenție? În special, aceasta era necesară într-o societate democratică (a se vedea Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, CEDH 2015 (extracturi), și Bedat c. Elveția [GC], n 56925/08, 29 martie 2016 pentru principiile generale și compară, printre altele, Brunet-Lecomte și

Communiquée le 7 septembre 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 417/15 RTBF contre la Belgique introduite le 22 décembre 2014

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation civile de la requérante, la société de radio-télévision belge, entreprise publique autonome de la communauté française, sur le fondement de l’article 1382 du code civil pour avoir violé le droit au respect de la vie privée et le droit à la présomption d’innocence d’un couple à la suite de la diffusion d’un reportage relatant des agissements suspects et inquiétants de ce couple qui a, par la suite, été condamné pour ces faits. Invoquant l’article 10 de la Convention, la requérante allègue que les juridictions internes n’ont pas fourni des motifs pertinents et suffisants pour justifier sa condamnation, eu égard en particulier à l’intérêt général du sujet, à la gravité des faits dénoncés, à la base factuelle incontestée de ceux-ci et à la possibilité offerte au couple mis en cause de donner son point de vue.

QUESTION AUX PARTIES

La condamnation civile de la requérante suite à la diffusion du reportage litigieux a-t-elle porté une atteinte injustifiée à la liberté d’expression, la liberté de la presse et la liberté de diffuser des informations garanties par l’article 10 de la Convention ? En particulier, l’ingérence était ‑ elle nécessaire dans une société démocratique (voir Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], n o 40454/07, CEDH 2015 (extraits), et Bédat c. Suisse [GC], n o 56925/08, 29 mars 2016 pour les principes généraux, et comparer, parmi d’autres, Brunet-Lecomte et Lyon Mag’ c. France , n o 17265/05, 6 mai 2010, et Erla Hlynsdottir c. Islande (n o 3) , n o 54145/10, 2 juin 2015) ?