CASE OF S. v. DENMARK - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF S. v. DENMARK - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus și revizuit de I

ER (

ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A

DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA S., V. ȘI A. ÎMPOTRIVA DANEMARCEI

(Cererile nr. 35553/12, 36678/12 și

36711/12)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

22 octombrie 2018

Hotărârea a rămas definitivă. Aceasta poate suferi modificări de formă.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

2

În cauza S., V. și A. împotriva Danemarcei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Guido Raimondi,

președinte,

Angelika Nußberger,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Ganna Yudkivska

,

Helena Jäderblom,

Robert Spano,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić

,

Vincent A. De Gaetano,

Erik Møse,

Paul Lemmens,

Krzysztof Wojtyczek,

Dmitry Dedov

,

Jon Fridrik Kjølbro,

Carlo Ranzoni,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Lәtif Hüseynov,

judecători

,

ș

i Søren Prebensen,

grefier adjunct

,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 17 ianuarie și la 11 iulie 2018

,

pronun

ță prezenta hotărâre, adoptată la această din urmă dată:

PROCEDUR

A

35553/12, 36678/12 și

36711/12) îndreptate împotriva Regatului Danemarcei prin care trei

resortisanți ai acestui stat, domnii S., V. și A. („reclamanții”) au sesizat Curtea

la 8 iunie 2012, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Președintele Marii

Camere a admis cererea formulată de reclamanți de nedivulgare a identității

[art.

47 § 4 din Regulamentul Curții („Regulamentul”)].

Aarhus, și de domnul T. Stadarfeld Jensen și doamna H. Ziebe, consilieri.

Guvernul danez („guvernul”) a fost reprezentat de agentul său guvernamental,

domnul T. Elling Rehfeld, consilier, de doamna N. Holst-

Christensen și de

domnii C. Wegener și J.

van Deurs, consilieri.

supuși cu titlu preventiv a constituit o încălcare a art. 5 § 1 din Convenție.

5 din

Convenție a fost comunicat guvernului, iar capetele de cerere referitoare la

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

3

încălcarea art. 7 și 11 au fost declarate inadmisibile, în te

meiul art. 54 § 3 din

Regulament

.

președinte, Julia Laffranque, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, Paul Lemmens,

Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-

Vikström, judecători, și Stanley

Nai

smith, grefier de secție, s

-

a desesizat în favoarea Marii Camere, și niciuna

dintre părți nu s

-

a opus (art. 30 și 72 din Regulament).

26 § 4

și art. 26 § 5 din Convenție și art. 24 din Reg

ulament.

admisibilitate și cu privire la fondul cererilor.

Omului din Strasbourg.

S-

au înfățișat:

–

pentru Guver

n

Domnul T. Elling Rehfeld, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,

agent guvernamental

,

Doamna N. Holst-

Christensen, din cadrul Ministerului Justiției,

coagent

guvernamental

,

Domnul C. Wegener, șeful secretariatului din cadrul Ministerului

Afacerilor Externe,

Domnul J. van Deurs, șef serviciu din cadrul Ministerului Justiției,

consilieri

;

– pentru reclamanți

Domnul C. Bonnez, avocat în cabinetul Bonnez & Ziebe,

consilier

,

Domnul T. Stadarfeld Jensen,

avocat

,

Doamna H. Ziebe, avocat,

consilieri

.

Curtea a ascultat declarațiile și răspunsurile domnului Elling Rehfeld și ale

domnului Bonnez la întrebările adresate de judecători.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

4

ÎN DREPT

I.

Circumstanțele cauzei

a născut în 1989. Al doilea reclamant,

domnul V., și al treilea reclamant, domnul A., sunt născuți amândoi în 1982.

meci de fotbal între Danemarca și Suedia, la Copenhaga. Stadionul avea o

capacitate de 38 000 de spectato

ri. Întrucât poliția din Copenhaga primise

rapoarte din partea serviciilor de informații care avertizau că mai multe

grupuri de suporteri danezi și suedezi au intenția de a declanșa încăierări între

huligani, și

-a asigurat sprijin suplimentar din partea a

186 de polițiști. Aceștia

îi cunoșteau pe membrii grupurilor locale și, în cea mai mare parte, au rămas

în uniformă pe toată durata zilei

.

fost arestați în cursul dimineții, în temeiu

l art.

5 §

3 din legea poliției

(

Politiloven

–

infra, pct. 29).

huligani). Aproximativ jumătate dintre arestări au fost efectuate în cadrul unei

proceduri penale, în temeiul art. 7

55 din legea privind administrarea justiției

(

Retsplejeloven

– infra, pct. 35). Celelalte arestări au fost efectuate în afara

cadrului unei proceduri penale, în temeiul art. 5 §

3 din legea poliției.

o perioadă de 7 ore și 21 de minute.

o perioadă de 7 ore și 37 de minute.

pentru o p

erioadă de 7 ore și 44 de minute

.

Copenhaga au avut loc între 22.51 și 23.21. Potrivit rapoartelor, la 23.21, 35

de persoane (cele arestate la 22.51) erau reținute în

tr

-

o furgonetă a poliției

.

numele acestora ca poliția să transmită dosarele unui judecător pentru a

examina, în temeiul art. 43a din legea privind administrarea justiției,

legalitatea privării de libertate la care fuseseră supuși. De asemenea, solicita

despăgubiri pentru clienții săi, în temeiul art. 469 § 6 din aceeași lege.

desfășurării procesului, cauzele au fost aduse în fața tribunalului de primă

instanță din Aarhus (

Retten i Århus

). Reclamanții, trei martori citați de

aceștia, șeful operațiunii poliției și alți patru reprezentanți ai poliției au fost

audiați. Cauza a fost examinată în cadrul a trei ședințe, desfășurate la 11

martie, 6

septembrie și 28

octombrie 2010.

-un grup de aproximativ

25 de persoane din Aarhus, sosite la Copenhaga cu mult înainte de începere

a

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

5

meciului, că s

-

au întâlnit cu niște prieteni din Copenhaga (între 5 și

10

persoane) și că au mers într

-

un bar. După aceea, potrivit spuselor lor,

aproximativ 40 sau 50 de persoane au părăsit barul pentru a merge în alt bar,

mai mare, situat în Strøget, o stradă comercială pietonală, dar poliția i

-a

condus către o stradă transversală și i

-a arestat pe cel de-

al doilea și pe cel de

-

al treilea reclamant, precum și alte 4 persoane. Tot potrivit versiunii

reclamanților, primul reclamant se întâlnise cu alți prieteni, într

-un alt bar.

Mai târziu, avea să se întâlnească cu un prieten di

n Aarhus, într-

o piață aflat

ă

în fața Grădinilor Tivoli. A fost arestat în timp ce se afla cu respectivul priete

n

și îi telefona unui alt prieten din Copenhaga. Reclamanții au susținut că nu

fuseseră implicați în nicio altercație și că nu avuseseră niciodată o astfel de

intenție. Au confirmat că, în câteva rânduri, fuseseră arestați în legătură cu

alte meciuri de fotbal.

internațional dintre Danemarca și Suedia din 10 octombrie 2009” a f

ost

transmis instanței de prim grad. Documentul întocmit de inspectorul

-

șef B.O.,

care asigurase comandamentul strategic al operațiunii, indica faptul că poliția

primise rapoarte ale serviciilor de informații potrivit cărora grupuri de

huligani din cele do

uă țări plănuiau să se confrunte în ziua meciului. Potrivit

memorandumului, riscul producerii unor încăierări era intensificat de faptul

că meciul urma să înceapă abia la orele 20, ceea ce lăsa fiecărui grup suficient

timp pentru a consuma mai întâi băutur

i alcoolice. Pentru a preveni astfel de

confruntări, poliția a prevăzut inițierea unui dialog cu suporterii/spectatorii,

încă din cursul după

-

amiezii, atunci când primii dintre aceștia ar fi sosit, și,

în caz de tulburări, să

-i aresteze mai întâi pe instigatori, în temeiul art. 755

din legea privind administrarea justiției și să

-

i pună sub acuzare sau, dacă

acest lucru nu ar fi fost posibil, să îi rețină în temeiul art.

5 § 3 din legea

poliției. Având în vedere că, în temeiul acestei dispoziții, durata reți

nerii nu

trebuia să depășească 6 ore în măsura posibilului, memorandumul prevedea

în mod expres că era de preferat să se evite să se facă arestări prea devreme

în cursul zilei, deoarece persoana în cauză ar fi trebuit să fie liberată în timpul

meciului sau

imediat după încheierea acestuia, și ar fi putut să revină în

centrul orașului pentru a participa la încăierări. Potrivit memorandumului,

după

-amiaza meciului s-

a desfășurat după cum urmează. În jur de 15 h 41,

prima mare încăierare dintre suporterii danezi și suporterii suedezi s

-a

declanșat în centrul orașului Copenhaga (piața Amagertorv, Strøget). Au fost

arestate 5 sau 6 persoane, printre care al doilea și al treilea reclamant. În

continuare, alți suporteri, printre care primul reclamant, au fost arestați în altă

locație. Până la începerea meciului, mai mulți indivizi care erau la originea

sau la conducerea încăierărilor au fost arestați, dar strategia a rămas cea a

dialogului, pentru a se asigura că un număr cât mai mare de suporteri se

comportă în mod adecvat și intră pe stadion pentru a asista la meci. După

meci, o altă încăierare de mare amploare s

-

a declanșat în centrul orașului.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

6

Numeroși suporteri sau huligani suedezi și danezi au fost arestați în acele

momente.

-

șef

B.O. a declarat în special următoarele:

„[...] am asigurat comandamentul strategic al operațiunii desfășurate în cadrul

meciului de fotbal internațional dintre Danemarca și Suedia la 10 octombrie 2009.

Mă

aflam în ca

mera de control. Poliția primise rapoarte ale serviciilor de informații

potrivit cărora grupuri de huligani din cele două țări plănuiau să se confrunte în ziua

meciului. Prin urmare, poliția era pregătită ca publicul așteptat în ziua respectivă să nu

fie u

n public obișnuit, alcătuit din suporteri danezi și suedezi veniți să asiste la meci

într-

o ambianță festivă. Potrivit informațiilor primite de la informatorii poliției

infiltrați

în diferite rețele de suporteri, grupurile daneze și suedeze aveau intenția

de a colabora

[...] Pregătirile poliției vizau diverse locații din Copenhaga. Polițiștii aveau intenția

să localizeze diferitele grupuri și să le vorbească, pentru a

-

i calma și pentru a liniști

spiritele înainte ca grupurile să ajungă la stadion. Grupurile

respective se îndreptau deja

spre locație și au fost separate de mai multe patrule, aproximativ la orele 14, pe baza

informațiilor potrivit cărora spectatorii vor ajunge mai devreme pentru a sărbători

evenimentul. Polițiștii au reușit să repereze grupuril

e de suporteri prin intermediul

informatorilor, și s

-

a constatat că era vorba despre un grup suedez și un grup danez.

Polițiștii au asistat la prima mare încăierare între huliganii danezi și huliganii suedezi în

jurul orelor 15 h 40. Acest conflict a avut

loc la mijlocul străzii comerciale pietonale

Strøget, în fața barului D, unde era instalat grupul suedez. Anterior, polițiștii reperase

ră

grupurile daneze în curtea centrală a

Boltens Gård

. Potrivit informațiilor de care

dispuneau, danezii participanți la încăierare erau suporteri ai cluburilor de fotbal

Brøndby, Lyngby [Copenhaga] și AGF [Aarhus]. Aceste informații fuseseră colectate

de polițiștii din orașele acestor cluburi. Polițiștii în cauză veniseră deja în Copenhaga,

ș

i i-au recunoscut pe suport

eri.

Polițiștii au fost într

-

o oarecare măsură surprinși de încăierare, dar au reușit să

-i separe

pe suporteri: i-

au regrupat pe suedezi în barul D și i

-au condus pe danezi spre

Valkendorffs

gade

, o mică stradă transversală aflată mai departe de strada comercială

pietonală. Suporterii danezi constituiau un grup format dintre 50

-60 de persoane.

Nu

știu cu exactitate câți indivizi au participat direct la încăierare, dar am înțeles, din

informațiile furnizate de agenții din teren, că erau între 50 și 60 de persoane

în fiecare

tabără. În astfel de confruntări, este dificil să se cunoască totul cu p

recizie.

Mă aflam în camera de control, dar am rămas în contact periodic cu persoanele care

se aflau în locul unde se produceau incidentele. Eu sunt cel care am hotărât, în

temeiu

l

legii poliției, arestarea unor persoane care nu puteau fi acuzate de o infracțiune. F

usese

stabilit ca doar cei care instigau la încăierare să fie arestați. În măsura posibilului,

polițiștii au încercat să evite arestarea prea multor persoane încă de dimineață, pentru

că ar fi fost obligați să elibereze persoanele arestate fie în timpul meciului, fie imediat

după final, ceea ce le

-

ar fi permis să revină în centrul orașului pentru a relua bătăile.

Am făcut uz de informațiile oferite de informatorii [poliției] prezenți la fața locului

pentru a-

i repera pe șase dintre conducătorii lor, care au fost arestați. Acești indivizi

erau deja cunoscuți serviciilor de poliție și polițiștii au observat, în ziua meciului, că

aveau un comportament suspect. Este fire

sc ca acest comportament să fi constituit

elementul decisiv. Suspecții nu ar fi fost arestați dacă nu ar fi declanșat tulburări în ziua

respectivă [...]

Indivizii reținuți au fost puși în libertate după ce polițiștii au evaluat situația din centrul

orașului Copenhaga. După miezul nopții, odată ce calmul a revenit în centrul orașului

și poliția a considerat că nu mai exista nicio persoană care ar fi putut să fie antrenată

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

7

într-

o încăierare cu persoanele eliberate, au început să fie puse în libertate persoane

le

arestate. Sunt, desigur, la curent cu regula celor 6 ore stabilită de legea poliției, dar

uneori este necesar să se depășească această durată și, în seara partidei, polițiștii au

reținut în mod deliberat mai mult de 6 ore persoanele arestate. Dacă actele de violență

ar fi încetat înainte de expirarea termenului de 6 ore, nimic nu ar fi justificat reținerea

persoanelor arestate. Scopul operațiunii a fost acela de a evita confruntările și

încăierările, precum și situațiile de instabilitate, iar poliția a reevaluat ne

încetat situația,

pe toată durata reținerii părților interesa

te.

De regulă, atunci când meciurile au loc mai devreme în cursul zilei sau al săptămânii

și oamenii nu reușesc să ajungă atât de devreme, nu există nicio problemă de

aplicare a

reguli

i celor 6 ore. Echipa din camera de control includea un anchetator care a ră

mas în

contact permanent cu comisariatul Bellahøj pentru a evalua necesitatea privărilor de

libertate. Persoanele care au fost arestate și acuzate de o infracțiune au fost eliberat

e

după terminarea meciului. Persoanele care au fost arestate în temeiul legii poliției au

fost eliberate pe rând odată ce polițiștii au estimat, pe baza unei evaluări cuprinzătoare

și generale, că riscul a fost îndepărtat. Am participat la aprecierea globală a duratei

privărilor de libertate, nu și la evaluarea fiecărui caz individual. Camera de control a

fost închisă la scurt timp după miezul nopții, atunci când observatorii amplasați în

diverse locații din oraș au indicat că a revenit calmul și că oamenii se întorceau acasă

sau la hotel. Astfel cum am afirmat deja, decizia de a libera persoanele arestate s-a bazat

pe o evaluare generală făcută în camera de control; punerile în libertate au fost efectuate

în mod concret la comisariatul din Bellahøj. Polițiștii au estimat că exista riscul ca

indivizii arestați să se reîntâlnească și să declanșeze noi încăierări, dacă ar fi fost puși

în libertate înainte să revină calmul în centrul orașului

[...]”

„[...] am participat în calitate de membru al unei patrule speciale la operațiunea

polițienească desfășurată la Copenhaga la 10 octombrie 2009, în cadrul unui meci

internațional. Poliția primise informații potrivit cărora huliganii din Aarhus in

tenționau

să se asocieze cu alți huligani danezi pentru a se bate cu suporterii suedezi. Poliția din

Copenhaga a solicitat sprijinul polițiștilor din alte regiuni ale Danemarcei, care îi

cunoșteau pe membrii grupurilor locale. Eu și colegii mei ne

-am întâlnit în jurul orelor

11 pentru a pregăti operațiunea. Împreună cu unul din colegii mei de la poliția din

Iutlanda de Est am patrulat în oraș în căutarea huliganilor din Aarhus pe care i

-am fi

putut recunoaște. Fiind informați că cei din Brøndby s

-au adunat într-un bar, ne-am

îndreptat spre ei. I-

am recunoscut în special pe ei [pe primul și pe cel de

-al doilea

reclamant]. [Al doilea reclamant] era așezat lângă A, liderul South Side United (SSU),

un grup local din Brøndby. Ambianța era plăcută și nu exista niciun semn de violență.

Am rămas afară o vreme și am vorbit cu oamenii din Aarhus. Aceasta se întâmpla

aproximativ la orele 13. Eu și colegul meu, precum și alți agenți, ne

-

am așezat în fața

barului pentru a supraveghea ce se întâmplă. Am fost informați că suedezii și danez

ii ar

fi trebuit să se întâlnească ca să se bată. La un moment dat, huliganii danezi au început

să iasă din bar. Au mers pe strada comercială pietonală în direcția pieței Amagertorv

[situată la aproximativ 700 de metri d

e bar].

Lucrez în patrula specială de patru ani și

i

-

am întâlnit [pe primul și p

e cel de

-al doilea

reclamant] de mai multe ori la încăierări care au avut loc în apropierea altor mec

iuri de

fotbal. I-

am văzut participând la încăierări și i

-

am auzit strigând „White Pride

Hooligan”. [La 10 octombrie], eu și colegii mei am urmat grupul și i

-am informat despre

faptele și gesturile lor pe polițiștii din camera de control. În momentul în care membrii

grupului au ajuns în apropierea pieței Amagertorv, au observat vehicule de poliție

blindate staționate transversal pe stradă, pentru a

-

i împiedica să se confrunte cu

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

8

suporterii suedezi. Huliganii danezi au fost obligați să se întoarcă și au fost regrupați pe

o stradă transversală, unde li

s

-

a verificat identitatea și au fost percheziționați.

Patrula noas

tră a primit instrucțiuni din partea polițiștilor din camera de control să

-i

izolăm pe principalii doi lideri ai huliganilor din Aarhus. Eu și colegul meu am căzut

de acord să

-

i arestăm [pe cel de

-

al doilea și pe cel de

-al treilea reclamant]. Acest lucru

s-

a derulat în mod pașnic. [Al doilea reclamant] a fost condus la secția de poliție,

întrucât polițiștii l

-

au văzut vorbind cu A și îi cunoșteau antecedentele. [Al treilea

reclamant] a fost de asemenea dus la secție, întrucât era cunoscut serviciilor de poliție.

Am redactat un raport privind aceste arestări, câteva ore mai târ

ziu.

Referitor la partea de jos a probei condamnării cu numărul 46, și de continuare

a sa în

partea de sus a probei cu numărul 47 [pagini din raportul poliției p

e care l

-am redactat

],

în

care este indicat faptul că [al doilea și al treilea reclamant] au dat ordine celorlalți

huligani din Aarhus, nu îmi mai amintesc detaliile în acest moment, dar dacă asta este

ceea ce am scris, înseamnă că așa s

-a întâmplat. Scopul pe care l-

am urmărit pr

in

arestarea celor doi indivizi în cauză era, în opinia mea, să asigurăm calmul și să

prevenim conflictele. Acest scop a fost atins întrucât, fiind prezent la meciul

internațional, am constatat că, în mod evident, huliganilor din Aarhus le lipsea liderul.

În momentul în care grupul care venea spre bar a fost direcționat spre strada

transversală, câteva persoane au încercat probabil să se ascundă în mulțime, dar grupul

a urmat instrucțiunile date de poliț

ie.

Suporterii „White Pride” sunt un grup extrem de bine structurat. Este clar că

cineva îi

coordonează. Liderii grupului dau ordine, care sunt executate. Cele trei grupuri prezente

în bar (la 10 octombrie) veneau din Aarhus, Brøndby și Lyngby, iar membrii lor nu sunt

în mod normal prieteni. Aceste grupuri au

ieșit din bar împreună și s

-au îndreptat

împreună spre piața Amagertorv, unde ar fi trebuit să se afle huliganii suedez

i.”

„[...] am participat în calitate de conducător al unui câine de patrulare la operațiunea

polițienească desfășurată la Copenhaga la 10 octombrie 2009. Am participat la reținerea

administrativă a unei persoane [primul reclamant] în piața Axeltorv. Nu îmi aduc aminte

numele persoanei în cauză, ci doar că am contribuit la arestarea sa. Împreună cu unul

din colegii mei, supravegheam zona într-

un vehicul staționat, în piața Axeltorv, când un

bărbat în vârstă de 40

-

45 ani, ținându

-

l de mână pe fiul său de aproximativ 5 ani, a venit

să ne spună că 3 persoane, care se aflau în apropiere ș

i pe care ni le-a indicat cu degetul,

se pare că pregăteau o încăierare, întrucât își chemau camarazii și le spuneau să se

întâlnească la intrarea în Grădinile Tivoli, în tentativa de a declanșa o încăierare cu

suporterii suedezi. De îndată ce i

-a auzit pe cei trei indivizi chemându-

și camarazii,

trecătorul a venit

să

-

i avertizeze pe polițiști

, i

-

a arătat cu degetul ș

i l

-a indicat în special

pe unul din cei trei. Acela era încă la telefon în momentul respectiv. Împreună cu colegul

meu, am considerat că bărb

atul care ne avertiza era credibil: nu avea aspectul unui

suporter obișnuit al fotbalului

.

Am continuat să

-l supraveghez pe individul care vorbea la telefon. În momentul în

care cei trei suspecți au remarcat că eu și colegul meu i

-am observat, s-

au despărț

it. L-

am arestat pe bărbatul care vorbea la telefon. Unii dintre colegii mei care conduceau

un

camion de poliție blindat au sosit între t

imp și i

-

au arestat pe ceilalți doi indivizi [.

..]”.

-

șef P.J. a declarat următoarele:

[...] am participat la plasarea în celulă a indivizilor arestați, validarea arestărilor și

punerea în libertate a părților interesate. Atunci când poliția din Copenhaga planifică

operațiuni de anvergură în cadrul cărora se așteaptă să efectueze numeroase arestări,

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

9

sunt în general responsabil să verific dacă procedurile

-standard sunt respectate atunci

când persoanele arestate sunt plasate în celulă în secția de poliție

Bellahøj.

În seara meciului, eram asistat de doi inspectori principali, și fiecare dintre aceștia era

la rândul său asistat de doi colegi responsabili să percheziționeze persoanele

arestate și

să le fotografieze. În plus, echipa era asistată de alți 10 polițiști. Una dintre sarcinile

mele consta în a verifica faptul că regula celor 6

ore a fos

t respectată. Constatând că

cele 6 ore expirau la 21 h 50 pentru doi dintre indivizii arestați în temeiul legii poliției,

l-am apelat pe supervizorul aflat în camera de control înainte de expirarea termenului.

În același moment, s

-

au declanșat încăierări pe străzi, și supraveghetorul aflat în camera

de control a decis să nu le permită să plece celor doi indivizi. Era vorba despre a nu

pune gaz pe foc. Această decizie a fost luată de supraveghetori, întrucât eu însumi nu

aveam puterea de a o lua. Am comunicat cu colegii mei din camera de control de mai

multe ori în seara respectivă, începând cu 21 h 30. Un mare număr de indivizi (136, în

total) au fost aduși la secția de poliție până aproximativ la orele 23. Jumătate dintre

aceștia fuseseră arestați în temeiul legii poliției. Am solicitat în mod regulat să aflu când

putem începe, eu și colegii mei, să punem în libertate persoanele arestate. Nu am adresat

această întrebare cu titlu individual pentru o anumită persoană, ci în general și în mod

constant pentru to

ate persoanele arestate, de îndată ce termenul legal de 6 ore era pe

punctul de a expira. Prin contact radio, am putut să rămân informat despre situația din

stradă și momentul revenirii la calm, după arestările efectuate la

Boltens Gård

, și în cele

din urm

ă mi

s

-

a spus că pot începe să pun în libertate persoanele arestate în temeiul legii

poliției. Nu am ținut un jurnal al tuturor apelurilor telefonice pe care le

-

am efectuat și,

prin urmare, nu pot da date orare precise. Din câte îmi amintesc, a fost probabil o

persoană sub 18 ani pe care părinții săi au venit să

-l caute înainte de expirarea

termenului de 6 ore, însă în afară de acesta, nicio altă persoană nu a putut pleca înaintea

primelor două persoane arestate. E foarte posibil ca unii dintre colegii mei să fi lăsat

oamenii să părăsească celulele înainte de expirarea termenului de 6 ore atunci când au

primit informații din camera de control, întrucât toată lumea era pe deplin la curent cu

regula celor 6 ore. În cazul în care persoanele în cauză au fost ult

erior aduse înapoi în

celulă, acest lucru s

-a întâmplat din cauza unui ordin primit din camera de control

potrivit căruia aceștia nu trebuia să fie liberaț

i.”

respins cererea reclama

n

ților, din următoarele motive

:

„Poliția din Copenhaga ar fi trebuit să sesizeze instanța în termen de 5

zile, în

conformitate cu ar

t.

469 § 2 din legea privind administrarea justiției. Instanța c

onsideră

totuși că faptul că poliția nu a reușit să facă aces

t lucru nu constituie o abatere în temeiul

căreia reclamanții puteau fi despăgubiți.

Pe baza elementelor aflate în posesia sa, instanța consideră stabilit faptul că poliția din

Copenhaga a fost informată înainte de meciul de fotbal internațional dintre Dan

emarc

a

și Suedia, care trebuia să aibă loc la 10 octombrie 2009, că grupurile de huligani danezi

și suedezi plănuiseră să se întâlnească în apropierea meciului și că a constatat că prima

mare încăierare dintre suporterii danezi și cei suedezi a avut loc în piața Amagertorv la

15 h 41. Această situație prezenta un risc concret și iminent de tulburare a ordinii

publice, iar poliția avea datoria de a depune eforturi pentru a împiedica apariția unor

astfel de tulburări (a se vedea art. 5 § 1 din legea pol

iției)

.

Având în vedere declarația agentului de poliție P.W. și raportul redactat de acesta la

11 octombrie 2009 (probele în proces 47 și 48), instanța consideră stabilit faptul c

ă (cel

de-

al doilea și cel de

-

al treilea reclamant au fost arestați întrucât, pe de

o parte, agentul

de poliție P.W

. i

-

a văzut în mod clar discutând, la 10 octombrie 2009, cu un mem

bru al

grupului local din Brøndby al mișcării South Side United și dând ordine altor per

soane,

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

10

și, pe de altă parte, erau cunoscuți de serviciile de poliție pentru că fuseseră arestați de

mai multe ori în trecut cu ocazia unor meciurilor de fotbal simila

re.

Instanța consideră, de asemenea, stabilit, pe baza declarațiilor agentului de poliție

M.W. și ale inspectorului

-

șef B.O., faptul că [primul reclamant], care

a fost la rândul

său arestat de mai multe ori în apropierea unor evenimente de același tip, a fost reținut

întrucât o persoană de sex masculin, despre care atât M.W., cât și colegul său au

considerat că este cu adevărat credibilă, li s

-a adresat în mod spontan pentru a-i informa

că a auzit pe cineva, persoană pe care a indicat

-o cu degetul ca fiind (primul reclamant),

apela telefonic alte persoane pentru a le incita să i se alăture, pentru a merge să se bată

cu suporterii suedezi aflați în fața Grădinilor

Tivoli

.

Măsuri mai puțin radicale nu puteau fi considerate suficiente pentru a înlătura riscul

unor tulburări suplimentare în aceste condiții, și instanța consideră că poliția din

Copenhaga nu și

-

a depășit competențele privându

-

i de libertate (pe reclamanț

i) în

temeiul art.

5 § 3 din legea poliției, pe această baz

ă.

Ținând seama de elementele aflate în posesia sa, instanța consideră stabilit faptul că,

în cursul după

-

amiezii și al serii, aproximativ 138 de persoane au fost arestate, dintre

care jumătate în temeiul legii poliției, că tulburările au continuat în perioada dintre

după

-

amiază și seară, și că măsura privativă de libertate la care au fost supuși

reclamanții a fost ridicată de îndată ce calmul a revenit în centrul orașului, potrivit

aprecierii poliției, după ce un grup de 35 de danezi a fost arestat la miezul nopții.

Instanța consideră că, în circumstanțele cauzei, nu există niciun element care să permită

punerea în discuție a aprecierii făcute de poliție, potrivit căreia punerea în libertate a

pers

o

anelor arestate înainte să revină calmul în centrul orașului ar fi condus la un risc

concret și iminent de agravare a tulburărilor, în special riscul de încăierări cu spectatorii

care ieșeau de pe stadionul național în urma meciului și care încă se aflau pe străzi, în

număr mare.

A doua teză a art. 5 § 3 din legea poliției prevede că măsura reținerii trebuie să f

ie cât

mai scurtă posibil și să nu dureze mai mult de 6 ore, în măsura posibilului. Din notele

pregătitoare ale acestei dispoziții, reproduse în a doua coloană de la pagina 32 din

proiectul de lege nr. 159 din 2 aprilie 2004, rezultă că obiectivul reținerii trebuie să fie

luat în considerare în acest cadru și că orice persoană reținută în temeiul acestei

dispoziții trebuie pusă în libertate de îndată ce circumstanțele care au condus la măsu

ra

reținerii încetează să existe. Aceleași note arată, de asemenea, că, în principiu, termenul

de 6

ore nu poate fi depășit decât în cazul operațiunilor care implică arestarea unui

număr mare de persoane, situații î

n care timpul petrecut pentru transferarea persoanelor

în cauză în secțiile de poliție și pentru legitimare și consemnarea identității acestora ar

face practic imposibilă respectarea regulii celor 6

ore.

Chiar dacă spiritul acestei dispoziții este că reținerea nu poate fi prelungită peste 6 ore

decât în cazuri excepționale, atunci când depășirea duratei nu este justificată de

considerente materiale referitoare la arestarea unui număr mare de persoane, care fac

imposibilă respectarea duratei maxime, instanța consideră că, din motivele prezentate

mai sus și având în vedere scopul măsurilor privative de libertate coroborat cu caracterul

organizat, amploarea și durata tulburărilor, precum și durata depășirii termenului pentru

fiecare dintre părțile interesate în speță, condițiile care justifică reținerea lor pentru o

perioadă mai mare de 6 ore, în temeiul art. 5 § 3 din legea poliției erau reunite. În

consecință, nu este necesară despăgubirea acestora.”

rcei de Vest

(

Vestre Landsret

) a confirmat hotărârea tribunalului de primă instanță, din

aceleași motive.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

11

Procesbevillingsnævnet

),

considerând că în cauză nu se ridica nicio problemă de principiu, a refuzat

reclam

anților solicitarea de a face recurs în fața Curții Supreme

(

Højesteret

).

făceau parte) au fost acuzate de infracțiuni, inclusiv de încălcarea decretului

privind măsurile polițienești de menținere a ordinii publice și protecție a

securității persoanelor și a publicului etc., precum și dreptul poliției de a lua

măsuri temporare

(

bekendtgørelse om politiets sikring af den offentlige orden

og beskyttelse af enkeltpersoners og den offentlige sikkerhed mv., samt

politiets adgang til at iværksætte midlertidige foranstaltninger

–

infra, pct.

33). Cu toate acestea, s-

a renunțat ulterior la acuzațiile menționate întrucât s

-

a judecat imposibilă colectarea unor elemente suficiente pentru a dovedi că

fiecare dintre acuzați a comis una sau mai multe infracțiuni. O persoană a fost

condamnată pentru o infracțiune în temeiul art.

119 din Codul penal, pentru

că a aruncat cu un obiect din sticlă în capul unui polițist, iar alta pentru o

infracțiune în temeiul art. 121, pentru injurii aduse unui polițist aflat în

exercițiul funcțiunii.

II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE

2004,

Politiloven

) în ceea ce privește ordinea și

securitatea sunt redactate

după cum urmează:

Articolul 4

„1. Poliția are misiunea de a preveni orice risc de tulburare a ordinii publice și orice

pericol pentru securitatea persoanelor și siguranța publică.

la alin. 1

de mai sus, poliția poate să evacueze sau să închidă sau să controleze accesul la o

anumită zonă.”

Articolul 5

„1. Poliția trebuie să înlăture orice risc de tulburare a ordinii publice și orice pericol

pentru siguranța persoanelor și securitatea publică.

lua măsuri împotriva oricărei persoane care cauzează un astfel de pericol. În acest scop,

poliția poate:

i. să dea ordine

,

ii. să efectueze controale de securitate și să examineze articolele de îmbrăcăminte și

obiectele care sunt în posesia persoanelor, inclusiv, în vehiculul acestora, în cazul în

care se presupune că ar deține obiectele care au drept scop să tulbure ordinea publică

ori să pună în pericol securitatea persoanelor sau siguranța publ

ică; și

iii. să confiște obiectele persoanelor în cau

ză.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

12

considerate insuficiente pentru a evita un risc

sau un pericol, poliția poate, dacă este

necesar, să rețină persoana sau persoanele care provoacă riscul sau pericolul. Privarea

de libertate trebuie să fie pentru o perioadă cât mai scurtă și moderată (

skånso

m

) posibil

și, dacă este posibil, să nu fie m

a

i mare de 6 ore.

judecător, în cazul în care acest lucru este necesar pentru evitarea unui pericol menționat

la alin. 1 de mai sus. ”

în afara cadrului unei proceduri penale (contrar celor efectuate în temeiul

art.

755 din legea privind administrarea justiției –

infra, pct. 35). Aceste

rețineri nu au drept scop ducerea persoanei arestate înaintea unui judecător,

nici evaluarea prelungirii privării de libertate, a căror legalitate ar trebui să fie

controlată de un judecător. Legalitatea acestora poate face totuși obiectul unui

control jurisdicțional

a posteriori

. Potrivit notelor pregătitoare la legea

poliției, reținerile nu pot avea drept scop anchetarea sau luarea de măsuri

penale. Condiția ca individul să cauzeze un „risc” sau „pericol” înseamnă că

trebuie să fi fost stabilită prezența unui risc concret și im

inent de tulburare a

ordinii publice sau de pericol pentru securitatea persoanelor sau siguranța

publică. Elementul crucial îl constituie probabilitatea ca riscul sau pericolul

să se materializeze dacă poliția nu intervine. Faptul că persoana este

cunoscut

ă drept una care produce tulburări nu justifică, în sine, asemenea

măsuri. Cu toate acestea, este posibil, în funcție de circumstanțe, să se țină

seama de faptul că anumite persoane sau grupuri au antecedente. Întrebarea

dacă riscul sau pericolul este suficient pentru a justifica o anumită măsură

depinde de aprecierea făcută de poliție în cazul din speță. În ceea ce privește

formula „dacă este posibil, să dureze mai mult de 6 ore”, notele pregătitoare

indică faptul că durata trebuie să fie calculată din m

om

entul în care persoana

este privată de libertate. Timpul de transfer până la secția de poliție trebuie,

prin urmare, să fie luat în considerare în calcularea privării de libertate. Cele

6 ore nu pot fi în mod normal depășite decât în cazul arestării unui număr

mare de persoane, timpul necesar transferului persoanelor în cauză la secțiile

de poliție și legitimării și consemnării identității acestora făcând imposibilă

în practică respectarea regulii celor 6

ore.

stiției se referă la controlul

jurisdicțional al privărilor de libertate care intervin în afara materiei penale.

Cererea de control jurisdicțional este transmisă autorității care a emis decizia

privind privarea de libertate. Autoritatea respectivă transmit

e cererea

tribunalului districtual în termen de 5 zile.

ce privește încăierările dintre huligani și tulburările aduse ordinii publice, a

căror încălcare este pasibilă de o amendă ș

i/sau cu pedeapsa închisorii. Aceste

dispoziții se regăsesc, pe de o parte, în decretul „privind măsurile polițienești

de menținere a ordinii publice și protecție a securității persoanelor și a

publicului etc., și privind dreptul poliției de a lua măsuri temporare”, (denumit

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

13

în continuare „decretul privind măsurile polițienești de menținere a ordinii

publice”) și, pe de altă parte, în Codul penal

(

Straffeloven

).

menținere a ordinii publice sunt următoarele:

Articolul 3

„1. Nu sunt permise actele de încăierare, de dezordine, strigătele sau vreun alt

comportament zgomotos, violent, insultător sau orice alt comportament similar care ar

putea tulbura ordinea publică.

[...]

”

Articolul 18

„1. Încălcarea art. 3 și [...] se pedepsește cu amendă. La stabilirea pedepsei, joacă un

rol important menținerea ordinii publice și protecția securității persoanelor și a

siguranței publice. La stabilirea pedepsei aplicate pentru încălcarea art. 3 § 1 și

[...]

,

faptul că actul a fost săvârșit în timpul sau imediat după o atingere gravă adusă ordinii

publice survenită într

-

un loc public situat în proximitate trebuie, de asemenea, să fie

considerat drept circumstanță agravantă. Cu toate acestea, cea de a treia teză a

prezentului alineat nu se aplică decât atunci când intenția persoanei în cauză era aceea

de a aduce o gravă atingere ordinii public

e.

[...]

”

Articolul 134

„Persoana care participă la încăierări sau orice alte atingeri grave aduse ordinii

publice, într-

un loc public, se pedepsește cu închisoarea de până la un an și 6 luni dacă

a acționat intenționat sau în înțelegere cu alte pers

oane.”

Articolul 244

„Persoana care săvârșește un act de violență sau de agresiune împotriva unei alte

persoane se pedepsește cu amendă sau cu închisoarea de până la

3 ani.”

Articolul 245

„1. Persoana care săvârșește o agresiune împotriva altei persoane într

-un mod deosebit

de violent, brutal sau peric

ulos, sau care se face vinovată de abuz, se pedepsește cu

închisoarea de până la 6 ani. Faptul că agresiunea a cauzat un prejudiciu corporal grav

altei persoane se consideră circumstanță extrem de agravantă.

altei persoane în alte cazuri decât

cele menționate la alin. 1 de mai sus se pedepsește cu închisoarea de până la

6 ani.

Articolul 291

„1. Persoana care deteriorează, distruge sau sustrage un bun aparținând unei alte

persoane se pedepsește cu amendă sau cu închisoarea de până la un an

și 6 luni.

rav sau

sistematic și organizat, sau autorul infracțiunii a fost condamnat în trecut în temeiul

prezentului articol [...], pedeapsa în

chisorii se poate prelungi până la 6

ani.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

14

fost săvârșit în timpul sau imediat după o atingere gravă adusă liniștii publice într

-un

loc public situat în si

tua

t în proximitate constituie circumstanță agravantă. ”

de articolele următoare din legea privind administrarea justiției

:

Articolul 755

„1. Atunci când există motive verosimile de a bănui că o persoană a săvârșit o

infracțiune care ar putea fi urmărită penal public, poliția poate aresta persoana

respectivă în cazul în care consideră necesar pentru prevenirea altor infracțiuni, pentru

a asigura de îndată că persoana este prezentă sau pentru a o împiedica să

se asocieze cu

alte persoane.

[...]

sau de circumstanțe, în general, privarea acesteia de libertate ar fi disproporționată.

[...]

”

Articolul 760

„1. Orice persoană arestată trebuie să fie liberată de îndată ce motivul arestării

încetează să mai existe. Ora punerii în libertate se consemnează în

raport.

judecător în termen de 24 de ore de la arestarea sa. Ora arestării și ora prezentării

înaintea judecătorului sunt consemnate în procesul

-

verbal al instanței.

[...]

”

III. DOCUMENTE ALE CONSILIULUI EUROPEI

A. A. Lucrările pregătitoare la art. 5 § 1 din Convenție

ectul Convenției și raportul întocmit de Adunarea consultativă și

documentele de lucru al Secretariatului Consiliului Europei au fost prezentate

Comitetului de experți, alcătuit din juriști, guverne, legiuitori, judecători și

profesori de drept din 12 state membre ale Consiliului Europei la acel

moment. Comitetul s-

a întrunit din 2 februarie până la 10 martie 1950, iar

raportul său a fost prezentat Conferinței înalților funcționari, în scopul

pregătirii deciziei care trebuia să fie luată în ultimă instanță

de Comitetul de

Miniștri, în ceea ce privește textul final care urma să fie prezentat Adunării

consultative.

internațional cu privire la drepturile omului) era fost formulată as

tfel [a se

vedea lucrările pregătitoare la art. 5 din Convenție, versiune bilingvă, CDO

(67) 10, pag. 14]:

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

15

„1. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit

căilor legale:

[...]

c) dacă a fost arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a

-

l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea aceste

ia;

[...]

”

a doua sesiuni a Comitetului de experți, textul (art.

7

§

1 din „proiectul preliminar” al Convenției, ibidem, pag. 22

-23) a fost

modificat după cum urmează:

„c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a

-

l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;”

art.

5 § 3) a fost modificat după cum urmează:

„3. Orice persoană arestată sau reținută sub acuzația că a săvârșit o infracțiun

e sau ca

măsură preventivă trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau [...]”

(

ibidem

, pag. 29) relua versiunea modificată a dispozițiilor de mai sus, care

deveneau art. 5 § 2 lit. c), respectiv art. 5 § 4 (

ibidem

, pag. 30).

ibidem

, pag. 30-

31), paragrafele 1 și 2 ale art.

5

fuzionau, și paragraful 4, modificat după cum urmează, devenea paragraful 3:

„3. Orice persoană arestată sau reținută [

eliminat: sub acuzația că a săvârșit o

acțiune sau cu titlu de măsură preve

ntivă]

,

în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.

c) din prezentul articol

, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau [...]”.

indica, cu privire la art.

5 § 1 lit. c) și art.

5 § 3 din al doilea proiect (

ibidem

,

pag. 32):

„Conferința a considerat util să se observe că arestarea sau reținerea autorizate at

unci

când există motive verosimile de a bănui că există necesitatea de a împiedica o persoană

de la săvârșirea unei infracțiuni nu trebuie să deschidă calea introducerii unui regim

polițienesc. Cu toate acestea, în anumite situații, ar putea fi necesară arestarea unui

individ pentru a-

l împiedica să săvârșească o infracțiune, chiar dacă fapta despre care

ș

i-

a manifestat intenția să o săvârșească nu constituie în sine o infracțiune. Pentru a evita

posibile abuzuri dreptului astfel conferit autorităților publice, trebuie să se aplice strict

regula de la art. 13 paragraful 2 (2) (

dis

poziția care prefigura art. 18).”

Delegația Regatului Unit făcea următorul comentariu pe versiunea în

limba engleză a acestui raport (

ibidem

, pag. 33):

„[...] partea de frază «

reasonable suspicion of preventing the commission of a crime

»

(

motive temeinice pentru a-

l împiedica să săvârșească o infracțiune

) nu are niciun sens.

Ar trebui urmat modul de redactare a art.

5 § 1 lit. (c) din Convenție, și anume «grounds

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

16

which are reasonably considered to be necessary to prevent» (

motive temeinice de a

crede în necesitatea de a-l împiedica

).”

a cincea sesiuni a Comitetului de miniștri, care a

avut loc în perioada 3-9 august 1950, textul art.

5 § 3 a fost modificat după

cum urmează (ibidem, pag. 35):

„3. Orice persoană arestată sau reținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 li. c)

din prezentul articol

, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau [...]”.

ibidem

,

pag. 36-37),

Comitetul de experți aducea, după ultima examinare a textului,

ultimele retușuri versiunii în limba franceză a art.

5. Astfel, la paragraful 3, a

înlocuit “immédiatement traduite” („tradusă imediat” cu „

aussitôt

traduite

”

(„tradusă de îndată”). În versiunea în limba engleză a textului, a înlocuit „

o

r

which is reasonably considered to be necessary

” (

„

sau care sunt considerate

motive temeinice de a crede în necesitatea

” cu „

or when it is reasonably

considered necessary

” („

sau când

există motive temeinice de a crede în

necesitatea

). Nu a fost invocat niciun motiv pentru a explica această

modificare, se crede că era motivată de considerații pur lingvistice. Nimic nu

indică faptul că astfel, Comitetul de experți a avut intenția de a m

odifica

conținutul acestei dispoziții pe fond sau să

-i limiteze domeniul de aplicare.

B. Convenția Consiliului Europei referitoare la abordarea integrată a

siguranței, securității și serviciilor la partidele de fotbal și la alte

evenimente sportive

baza conținutului Convenției europene privind violența și ieșirile

necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la

meciurile de fotbal (STE nr. 120) din august 1985, elaborată în urma tragediei

din Heysel survenită în același an, Consiliul Europei a redactat Convenția

referitoare la abordarea integrată a siguranței, securității și serviciilor în

timpul partidelor de fotbal și al altor evenimente sportive, care a fost deschisă

spre semnare la 3 iulie 2016 și a intrat în

vigoar

e la 1 noiembrie 2017 (CETS

nr. 218). Dispozițiile acestei noi convenții relevante pentru prezenta cauză

sunt următoarele

:

Articolul 2

–

Obiectiv

„Scopul prezentei convenții este acela de a furniza un mediu sigur și primitor la

partidele de fotbal și alte evenimente sportive. Pentru aceasta, părțile:

a) vor adopta o abordare multiinstituțională, integrată și echilibrată în materie de

siguranță, securitate și servicii, bazată pe un spirit de parteneriat și cooperare eficiente

la nivel local, național și internațional;

b) se vor asigura că toate organizațiile publice și private, precum și alți factori

implicați sunt conștienți că siguranța, securitatea și prestările de servicii nu pot fi tratate

izolat și că fiecare poate avea o influență directă asupra asigurării celorlalte două;

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

17

c) vor ține seama de bunele practici în dezvoltarea unei abordări integrate în materie

de siguranță, securitate și servicii.

”

Articolul 3

– Definiții

„În sensul prezentei convenții, termenii:

[...]

B) «măsuri de securitate» înseamnă orice măsură elaborată și aplicată cu scopul

principal de a preveni, reduce riscul de producere și/sau de a răspunde la orice act de

violență, tulburare a ordinii publice sau altă activitate infracțională săvârșită cu ocazia

unui meci de fotbal sau a altui eveniment sportiv, în interiorul sau în afara arenei

sportive;

[...]

”

Articolul 5

– Siguranță, securitate și servicii în arenele sportive

„1. Părțile vor lua măsuri astfel încât cadrul juridic, de reglementare sau administrativ

național să impună organizatorilor de evenimente, în consultare cu toate organizațiile

partenere, obligația de a crea un mediu sigur pentru toți participanții și spec

tatorii.

[...]

”

Articolul 6

– Siguranță, securitate și servicii în locurile pu

blice

„1. Părțile vor încuraja colaborarea între toate organizațiile și factorii implicați în

organizarea meciurilor de fotbal și/sau a altor evenimente sportive în spații publice,

inclusiv autoritățile locale, forțele de ordine, populația și societățile comerciale locale,

reprezentanții suporterilor, cluburile de fotbal și federațiilor naționale, în special în ceea

ce privește:

a) evaluarea riscurilor și elaborarea măsurilor de prevenire adecvate menite să

reducă

disfuncționalitățile și să ofere asigurări legate de securitate comunității locale ș

i de

afaceri, mai ales celor situate în vecinătatea locului de disputare a evenimentului sportiv

sau a zonelor publice de viziona

re;

b) crearea unui mediu sigur și primitor în spațiile publice desemnate ca locuri de

adunare a suporterilor înainte sau după evenimentul sportiv sau unde se așteaptă ca

suporterii să se adune din proprie inițiativă și pe trase

ele de

sosire

și

plecare

.

în considerare traseele de sosire

și

plecar

e

.”

Articolul 9

– Strategii și operațiuni ale forțelor de

ordine

„1. Părțile vor lua măsuri pentru elaborarea strategiilor forțelor de ordine. Acestea

trebuie să fie îmbunătățite și evaluate periodic, în funcție de experiența și bunele practici

naționale și internaționale și în concordanță cu abordarea integrată globală în materie

de siguranță, securitate și servicii

.

practici, în special: culegerea de informații, evaluarea continuă a riscurilor, amplasarea

forțelor de ordine pe baza analizelor de risc, intervenția proporțională pentru prevenirea

escaladării riscurilor sau a tulburărilor ordinii și siguranței publice, purtarea unui dialog

eficient cu suporterii și populația în general, colectarea de mijloace de probă a activității

infracționale/contravenționale, precum și înaintarea unor astfel de probe către

autoritățile competente responsabile cu urmărirea penală.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

18

suporterii, comunitățile locale și cu alți factori implicați pentru a face partidele de fotbal

și alte manifestări sportive sigure și primitoare pentru toți cei interes

ați. ”

Articolul 10

– Prevenirea și sancționarea co

mportamentului antisocial

„1. Părțile vor lua toate măsurile posibile pentru a reduce riscul ca persoanele sau

grupurile de persoane să genereze sau să participe la acte violente sau tulburarea ordinii

și siguranței publice

.

[...]

”

IV. JURISPRUDENȚĂ NAȚIONALĂ COMPARAT

Ă

se bazeze pe hotărârea pronunțată la 15 februarie 2017 de Curtea Supremă a

Regatului Unit în cauza

R împotriva The Commissioner of Police for the

Metropolis

, în

care instanța supremă britanică a considerat că jurisprudența

Curții referitoare la lit. b) a art. 5 § 1 nu era concludentă. În cauza respectivă,

poliția îi privase de libertate pe cei patru autori ai recursului pentru diferite

perioade de timp, dintre c

a

re cea mai lungă era de 5 ore și jumătate, pentru a

evita riscul iminent de a se aduce atingere păcii publice în timpul ceremoniei

de căsătorie dintre Ducele și Ducesa de Cambridge, la 29 aprilie 2011. Poliția

a susținut că privarea de libertate era justificată atât în raport cu lit. b), cât și

lit. c) ale art. 5 § 1.

Curtea administrativă hotărâse că privarea de libertate a fost conformă cu

art. 5 § 1 lit. c).

Curtea de apel confirmase concluzia Curții administrative, dar în urma

unei motivări diferite. Aceasta considerase că scopul reținerii fusese aducerea

părților interesate în fața autorității competente în ipoteza în care acest lucru

ar fi devenit necesar pentru a prelungi privarea de libertate pe o bază legală.

Instanța nu a fost de acord cu motivarea dezvoltată de majoritatea Curții

Europene în hotărârea

Ostendorf împotriva Germaniei

(nr. 15598/08,

7

martie 2013), care consta în a afirma că, chiar dacă existau motive temeinic

e

de a crede în iminența săvârșirii unei infracțiuni, art.

5 § 1 lit. c) nu

î

ncuviinț

a

o privare de libertate pur preventivă, și era necesar ca persoana în cauză să fie

suspectată de a fi săvârșit deja o infracțiune.

Curtea supremă a concluzionat, după ce a analizat jurisprudența Curții

Europene, în special opiniile separate exprimate în opinia concordantă

anexată la hotărârea

Ostendorf

(citată anterior), că privarea de libertate în

cauză a fost legală în temeiul art. 5 § 1 lit. c). Lord Toulson (căruia i s

-au

alăturat Lord Mance, Lord Dyson, Lord Reed și Lord Carnwath) a declarat în

special următoarele

:

„31. În această cauză, deciziile de a

-

i aresta, reține și libera pe autorii recursului nu

prezentau niciun caracter a

rbitrar. Ele au fost luate de bună

-

credință și au fost

proporționale cu situația. Capacitatea poliției de a duce la bun sfârșit dificila sarcin

ă de

a menține ordinea și siguranța publică în cursul unor manifestări publice de masă ar fi

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

19

în mod considerabil

îngreunată în practică dacă nu ar fi putut, fără ca acest lucru să

constituie privare de libertate ilegală, să aresteze și să rețină o persoană pentru o

perioadă relativ scurtă (prea scurtă pentru ca acesta să poată fi adusă înaintea unui

judecător), în prezența unor motive rezonabile de a crede că exista necesitatea de a

împiedica săvârșirea unor acte de violență iminente. Acest lucru ar contraveni

principiilor fundamentale menționate anterior.

în care o astfel de

putere preventivă poate fi compatibilă cu art. 5. Jurisprudența Curții de la

Strasbourg în

acest sens nu este nici clară, nici stabilită, după cum o demonstrează în mod evident

diferența de opinie a judecătorilor Secției a cincea în cau

za

Ostendor

f

. În plus, Curtea

supremă trebuie să țină seama de jurisprudența CEDO, însă, în cele din urmă, acesteia

îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la cauza cu care este sesiz

ată.

dreptate, în opinia lor anexată la cauza

Ostendo

rf

, că art.

5 § 1 lit. c) se poate aplica unei

privări de libertate preventive urmată de o liberare rapidă (adică înainte de a fi practic

posibilă aducerea persoanei arestate în fața unei instanțe), și aceasta din mai multe

motive.

potrivit căreia situația corespunde aici mai degrabă termenilor lit.

c) a art. 5 § 1 decât

celor de la lit. b). Textul de la lit. c) s

e aplică în trei cazuri, al doilea fiind privarea de

libertate impusă unui individ atunci „[când] există motive temeinice de a crede în

necesitatea de a-

l împiedica să săvârșească o infracțiune”

.

majoritate în hotărârea

Ostendorf

are ca efect fuzionarea celui de-al doilea caz cu primul

(„motivele verosimile de a bănui că [persoana] a săvârșit o infracțiune”) și nu este

compatibilă cu jurisprudența

Lawless

[

Lawless împotriva Irlandei (nr. 3)

, 1 iulie 1961,

seria A nr. 3]

.

Lawless

are

caracter de autoritate, însă această cauză nu privea decât o situație în care poliția avea

toate motivele să creadă că riscul care a motivat arestarea va dispărea relativ rapid, cel

mai probabil înainte de a fi fost posibilă practic aducerea persoanei înaintea unui

judecător. Ar fi greșit ca legea să impună, în astfel de circumstanțe, pentru a putea reține

legal un individ pentru a-

l împiedica să săvârșească o infracțiune iminentă, poliția să fie

obligată să aibă ca scop prelungirea reținerii după încetarea riscului, până la momentul

în care partea interesată poate fi adusă înaintea unui judecător pentru a fi somată să nu

ma

i tulbure ordinea publică pe viitor. Acest lucru ar prelungi durata privării de libertate

și ar impune o sarcină inutilă asupra instanțelor și resurselor pol

iției.

Brogan și al

ții

, în care Curtea a respins

arg

umentul potrivit căruia, la momentul arestării, poliția trebuie să aibă intenția de a

aduce persoana arestată în fața unei instanțe de bunăvoie ori nu, chiar dacă ancheta nu

prezenta niciun motiv pentru a o face

.

coerent și conform cu obiectivul fundamental

care stă la baza acestuia, trebuie să se considere că restricția în ceea ce privește pute

rea

de a aresta și de a reține prevăzută la paragraful 1 lit. c) de termenii „în vederea aducerii

sale în fața autorității judiciare competente” este implicit subordonată condiției ca și

cauza reținerii să se prelungească suficient de mult pentru ca persoana să poată fi adus

ă

înaintea unui judecător. [Curtea Supremă] consideră, prin urmare, la fel ca judecătorii

Lemmens și Jäderblom la pct. 5 din opinia lor anexată la hotărârea

Ostendorf

(supra,

pct. 25), că atunci când o privare de libertate preventivă se încheie rapid, este

suficient,

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

20

pentru a respecta cerințele art. 5, ca legalitatea măsurii să poată fi contestată ulterior

în

fața unei instanțe care să se pronunțe cu privire la acest

aspect.

ca problema să se pună mai degrabă în acest mod decât să deducă, astfel cum a procedat

curtea de a

pel, că exista încă de la început un obiectiv condiționat care consta în

aducerea părților interesate în fața unei instanțe. Nici curtea de apel nu se îndoiește că

autorii recursului ar fi fost aduși în fața unei instanțe pentru ca acesta să se pronunț

e cu

privire la legalitatea privării lor de libertate, dacă ar fi fost considerată necesară reținerea

lor suficient de mult timp pentru ca acest lucru să fie posibil. Situația ar fi atunci similară

cu cea din cauza

Nicol și Selvanay

agam

, în care reclamantele a

u fost reținute preventiv,

apoi arestate preventiv și aduse în fața unei instanțe pentru a face obiectul unei so

mații.

Ar fi contrar spiritului și scopului care stă la baza art. 5 ca liberarea rapidă a autorilor

unui recurs să

-i plaseze într-

o poziție mai solidă pentru a denunța o încălcare precum

cea în care s-

ar fi aflat dacă s

-

ar fi decis reținerea lor o perioadă mai mare de timp pentru

a fi aduși înaintea unui judecător, pentru ca acesta să le dea o so

mație.

art.

5 § 1

,

[Curtea Supremă] este mai degrabă de acor

d

cu opinia exprimată de minoritate în cauza

Ostendo

rf

, și anume că obligația trebuie să

fie mai specifică decât obligația generală de a nu săvârși o infracțiune (sau, în speță, o

atingere adusă ordinii publice), și că o astfel de obligație generală nu prezintă gradul

de

specificitate impus, care nu este atins decât atunci când obligația se referă la fapte

concrete precis stabilite sau când i-

a fost amintită persoanei în cauză, în circumstanțe

specifice. Există, de asemenea, considerente practice. Poliția poate considera necesar să

ia măsuri pentru a împiedica săvârșirea iminentă a unei atingeri aduse păcii publice

atunci când nu există suficient timp pentru a avertiza părțile interesate. Acesta ar putea

fi cazul, de

exemplu, atunci când, cu ocazia unui meci de fotbal, două grupuri care ar

putea fi la originea unor ieșiri necontrolate se întâlnesc și polițiștii nu văd altă soluție

decât privarea de libertate fie a tuturor membrilor acestor grupuri, fie a liderilor lor,

imediat și pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Pe scurt, temerea [Curții Supreme],

este că, extinzând domeniul de aplicare al art.

5 §1 lit. b) dincolo de sfera care i-a fost

atribuită anterior, majoritatea nu consideră necesară impunerea unor limit

e care, într-un

alt caz, ar risca să lase poliția într

-

o poziție defavorizată în practică, atunci când ar trebui

să ia măsuri de protecție a publicului.

”

ÎN DREPT

I. CONEXAREA CERERILOR

conformitate cu art. 42 § 1 din Regulament, având în vedere cadrul lor factual

și juridic comun. Le va examina așadar conexat, înt

r

-

o hotărâre unică.

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART.

5 DIN

CONVENȚI

E

implicat încălcarea art.

5 din Convenție, care este astfel redactat:

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

21

„1. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor leg

ale:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării de către un tribunal co

mpetent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nes

upunerea la

o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal sau în vederea garantări

i

executării unei obligații prevăzute de le

ge;

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când există motive temeinic

e de a crede în necesitatea de a-

l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea aces

teia;

d) dacă este vorba de reținerea legală a unui minor, hotărâtă pentru educația sa sub

supraveghere, sau despre reținerea sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității

competente;

e) dacă este vorba despre reținerea legală a unei persoane susceptibile să transmită o

boala contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau reținerea legală a unei persoane pentru a o

împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o

procedură de expulzare ori de extr

ădare.

i într-o

limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse

împotriva sa. ”

, în

condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.

c)

din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat

împuternicit prin lege cu exercitarea

atribuțiilor

judiciare

ș

i

are dreptul de a fi judecată

într-

un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi

subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la

audiere.

introducă recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într

-un termen scurt

asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa dacă reținerea este

ilegală.

dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgub

iri.”

A. Cu privire la admisibilitatea cererilor

vedere al faptelor și al dreptului Convenției, astfel încât nu le poate respinge

ca fiind în mod vădit neîntemeiate în sensul art.

35 § 3 lit. a). Constatând,

de

asemenea, că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, le declară

admisibile.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

22

B. Cu privire la fondul capetelor de cerere

a) Guvernul

privare d

e

libertate, dar consideră că a fost justificată în raport cu lit. b) și c) ale art.

5 §

1 din Convenție și că a respectat căile legale în sensul acestui articol.

i. Cu privire la art. 5 § 1 lit. b)

cauza

Ostendorf

(hotărâr

e

citată anterior), privarea de libertate în discuție intra sub incidența art.

5 § 1

lit. b) din Convenție. Argumentează că avea drept scop să

-i împiedice pe

reclamanți să organizeze încăierări între huligani sau să participe la ace

stea.

Potrivit guvernului, reclamanții aveau obligația să nu săvârșească infracțiuni,

inclusiv obligația de a nu participa la încăierări, nici să săvârșească acte de

violență care ar fi putut tulbura ordinea publică. Această obligație rezulta

din

mai multe

dispoziții referitoare la acte reprobabile, în special din art.

3 din

decretul privind măsurile polițienești de menținere a ordinii publice (a căror

nerespectare constituia infracțiune) și din art. 134a, 244, 245 și 291 din Codul

penal. Obligația era una concretă și specifică, iar momentul și locul săvârșirii

iminente a unei infracțiuni sau victimele potențiale ale acestei infracțiuni erau

indicate în mod suficient de precis. Reclamanții ar fi trebuit să știe că

importante efective ale poliției erau desfășurate în oraș și ar fi trebuit să le fie

clar că polițiștii erau acolo pentru a preveni actele de violență și tulburările

care ar fi putut apărea în apropierea meciului de fotbal, cu atât mai mult cu

cât toți trei fuseseră arestați anterior în cadrul unor manifestări similare.

Guvernul consideră că ar fi fost inutil ca polițiștii să le ordone reclamanților

să se disperseze și să nu organizeze încăierări sau să participe la acestea.

Acesta explică faptul că părțile interesate ar fi putut pur și simplu să se

îndepărteze și să se bată cu alți huligani în altă parte. Adaugă că mulți dintre

acești indivizi, între care și al treilea reclamant, nici măcar nu aveau bilete

pentru meci și că, prin urmare, nu ar fi fost relevant să

-i escorteze pe

reclamanți până la sta

dion, avertizându-

i că vor fi arestați dacă părăsesc

grupul de huligani, precum în cauza

Ostendorf

(hotărâre citată anterior)

.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

23

-

o manieră care indica

în mod clar că nu respectă această obligație. Astfel,

primul reclamant a fost

arestat întrucât un cetățean despre care polițiștii au considerat că este absolut

credibil a avertizat în mod spontan forțele de ordine că a auzit un individ, pe

care l-

a arătat cu degetul ca fiind primul reclamant, apela telefonic

alte

persoane și le incita să i se alăture pentru a începe o încăierare cu suporterii

suedezi. În privința celor de

-

al doilea și al treilea reclamant, aceștia ar fi fost

arestați după ce polițiștii i

-

au văzut în mod clar discutând cu un membru al

grupului

local „South Side United” și dând

u

-le ordine camarazilor lor

.

de huligani în oraș. Ultimele tulburări care au condus la arestări au avut loc

între 22.51 -23.21. Conform rapoartelor, la 23.21, 35 de persoane (cele

arestate la 22.51) au fost reținute într

-

o furgonetă a poliției. Reclamanții au

fost liberați la 23.27, 23.34, respectiv la 00.06, cu alte cuvinte, de îndată ce a

fost posibil în practică.

ii. Cu privire la art. 5 § 1 lit. (c)

reclamanților se putea justifica în temeiul art.

5 § 1 lit. c).

„temeinice de a crede în necesitatea de a

-i împied

ica să săvârșească o

infracțiune” sau, mai concret, că au fost privați de libertate, în temeiul art.

5

și orice pericol pentru securitatea persoanelor și siguranța publică.

Guvernul

arată că forțele de ordine dispun de dovezi și informații suficiente pentru a

convinge un observator obiectiv că reclamanții intenționau să organizare

încăierări între huligani și să participe la acestea, încăierări în cursul cărora

au fost săvârșite infracțiuni concrete și stabilite. În această privință, guvernul

face referire la art.

3 din decretul privind măsurile polițienești de menținere a

ordinii publice și art. 134a, 244, 245 și 291 din Codul penal.

deschiderea unei proceduri penale împotriva acestora dar, întemeindu-se în

special pe hotărârea

Lawless

, citată anterior (pct. 14) și pe opinia concordantă

anexată la hotărârea

Ostendorf

(citată anterior), susține că faptul că o persoană

arestată sau reținută nu este ulterior pusă sub acuzare sau adusă înaintea unui

judecător nu constituie, în sine, o încălcare a primului aspect al art. 5 § 3.

Potrivit guvernului, această dispoziție nu este încălcată dacă persoana arestată

est

e pusă „de îndată” în libertate, chiar înainte ca orice control jurisdicțional

al privării de libertate să fi fost practic posibil. În acest caz, nu exista niciun

risc de detenție arbitrară pe o perioadă nedeterminată.

ă

ce riscul a fost îndepărtat, după 7 ore. Consideră că ar fi regretabil ca legea să

prevadă într

-

un astfel de caz ca poliția să continue să priveze de libertate în

continuare partea interesată în vederea aducerii sale înaintea unui judecător

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

24

pentru ca reținerea administrativă în scopuri preventive să fie legală și că ar

fi contrar spiritului art.

5 din Convenție și obiectivului care stă la baza acestei

dispoziții ca unui reclamant să

-

i fie mai ușor să se plângă de o încălcare a

acestui articol, fiind eliberat mai devreme, decât dacă ar fi fost privat de

libertate pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a fi adus înaintea unui

judecător.

469 din legea privind administrarea justiției permite

reclamanților, aceștia făcând uz de această posibilitate, să inițieze o acțiune

în justiție pentru a se constata, dacă era cazul, caracterul ilegal al deciziei luate

de poliție de a

-

i reține administrativ. Astfel, legea le

-a garantat dreptul de a

solicita examinarea

legalității privării de libertate și a eliminat riscul unei

detenții arbitrare

.

iii. Potrivit căilor leg

ale

fost făcută potrivit căilor legale. Întemeindu

-se pe redactarea art. 5 § 3 din

legea poliției și pe notele pregătitoare referitoare la această dispoziție, susține

că legea menționată furniza o bază suficientă pentru reținerea unei persoane

pe o durată mai mare de 6

ore, în cazul unor circumstanțe excepționale.

Explică faptul că, în speță, reținerea ar fi fost inutilă dacă reclamanții ar fi fost

puși în libertate în termenul de 6 ore. Adaugă că, având în vedere scopul

privării de libertate coroborat cu caracterul organizat, amploarea și durata

tulburărilor, precum și durata depășirii termenului maxim al reținerii,

instanțele naționale au concluzionat că fuseseră îndeplinite condițiile care

justificau faptul că cei 3 reclamanți au fost reținuți timp de mai mult de 6

ore

în temeiul art. 5 § 3 din legea poliției.

b) Reclamanții

61.

Reclamanții susțin că privarea de libertate la care au fost supuși nu

intra nici sub incidența lit. b) sau c) ale art. 5 § 1, nici a vreunui alt paragraf

al acestei dispoziții și că nu s

-

a realizat potrivit căilor legale.

i. Cu privire la art. 5 § 1 lit

. b)

îndatorire sau o obligație specifică, acestea ar trebui să fie identice cu cele din

cauza

Ostendorf

(hotărâre citată anterior), și anume de a

-

i împiedica să

organizeze încăierări sau să participe la acestea. Ei susțin în această privință

că, în hotărârea

Ostendor

f

, Curtea a hotărât că, pentru a se putea concluziona

că o persoană nu și

-

a îndeplinit o obligație, trebuie să fi avut cunoștință de

actul de la care trebuia să se abțină și să se demonstreze că a refuzat să se

abțină (ibidem, pct. 94) și, în plus, că a subliniat că partea interesată trebuia

să fi acționat efectiv într

-

un mod care să indice că nu a respectat obligația în

discuție. În cauza

Ostendorf

, reclamantul fusese clasifica

t drept „șef de

bandă” și poliția

i

-

ar fi dat ordinul specific și concret să rămână cu grupul de

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

25

suporteri cu care venise să asiste la meciul de fotbal, grup care a fost informat

despre consecințele pe care le

-ar avea nerespectarea ordinului respectiv.

Ord

inul a fost dat după ce poliția a consemnat identitatea tuturor persoa

nelor

din diferite grupuri, i-

a percheziționat și le

-a confiscat obiectele utilizate în

încăierările dintre huligani pe care le aveau în posesie

.

let diferite de cele din cauza

O

stendorf

. În speță, cei trei reclamanți au respectat permanent instrucțiunile

poliției; nu au fost niciodată avertizați că trebuie să se abțină de la o anumită

faptă; nu au avut niciodată în posesie vreun obiect care să poată indica faptul

că au intenția să participe la o încăierare; și nu au fost în niciun fel implicați

în vreo încăierare, nici ca instigatori, nici ca participanți.

nu poate fi consid

erată în general drept sursă de obligații speciale pentru

cetățeni. Ei consideră că este normal ca manifestările importante să necesite

prezența forțelor de ordine, din diferite motive. De asemenea, consideră că

desfășurarea unui număr mare de polițiști permite să se creadă că aceștia ar fi

putut elimina riscul pretins recurgând la mijloace mai puțin radicale, de

exemplu cele enumerate la art. 5 §

2 din legea poliției, decât la măsura cea

mai extremă de care dispuneau, și anume privarea de libertate, însă,

în mod

evident, poliția decisese deja, înainte de eveniment, că va aplica direct

măsurile cele mai radicale.

se pe notele pregătitoare la legea poliției, reclamanții adaugă

că faptul că erau posibil cunoscuți de forțele de ordine nu putea justi

fica

aplicarea măsurilor prevăzute la art. 5 din legea menționată, nici nu exonera

autoritățile de sarcina de a informa fiecare persoană de obligația concretă și

specifică de a nu face ceva, care le revenea acestora

.

r

imul reclamant susține că, fie și î

n

situația în care Curtea ar hotărî că este stabilit, pe baza declarației unui martor

necunoscut, că se poate considera în mod rezonabil că reclamantul și

-a

încălcat o îndatorire sau o obligație specifică, nu este mai puțin adevărat că

nu a fost niciodată informat cu privire la o astfel de obligație, înainte de a fi

arestat. De asemenea, primul reclamant este de părere că privarea de libertate

la care a fost supus urmărea mai degrabă un scop represiv, care nu este

acoperit de lit. b) a art.

5 § 1 din Convenție. În opinia sa, trebuie așadar să se

concluzioneze că reținerea sa nu intra sub incidența acestui paragraf.

-ar

putea afirma că exista o obligație concretă și specifică, nimic nu permite să

se afirme că fuseseră informați, nici că au acționat în mod concret într

-o

manieră care să indice că nu au respectat acea obligație.

ii. Cu privire la art. 5 § 1 lit. (c)

intr-

o jurisprudență constantă că lit. c) a

art. 5

§

1 din Convenție nu se aplică decât arestării preventive dispuse în

cadrul unei proceduri penale.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

26

-

a reținut în temeiul art.

5 § 3 din

legea poliției pentru a

-i î

mpiedica să săvârșească o infracțiune, nu în temeiul

art.

755 din Legea privind administrarea justiției, întrucât erau suspectați că

au săvârșit o infracțiune. Susțin că, inclusiv în cazul în care Curtea ar hotărî

să renunțe la jurisprudența pe care ei o invocă, ar trebui totuși să se țină seama

de faptul că, în speță, autoritățile daneze și

-

au întemeiat măsura în litigiu

exclusiv pe legea poliției.

ție,

orice persoană arestată sau reținută trebuie adusă de îndată înaintea unui

judecător și are dreptul de a fi judecată într

-

un termen rezonabil sau liberată

în cursul procedurii. Ei afirmă că, în speță, nu au fost aduși de îndată înaintea

unui judecător și că nu li s

-a propus acest lucru

, ci a fost necesar să inițieze ei

înșiși o acțiune în justiție.

lit. (b) a art.

5 § 1 lasă la latitudinea autorităților naționale posibilități

suficiente de a priva de libertate un individ în cazurile în care, din motive de

ordine publică sau de siguranță publică, poliția ordonă unei persoane să facă

sau să nu facă anumite lucruri, iar persoana nu respectă acest ordin. Consideră

că ar fi așadar disproporționat să se admită ca autoritățile să invoce art. 5 §

1

lit. c) într-un astfel de caz.

iii. Potrivit căilor leg

ale

-

a făcut potrivit căilor legale și, prin urmare, nu era „legală” în sensul art. 5

din Conve

nție. Mai concret, aceștia se bazează pe notele pregătitoare la legea

poliției pentru a afirma că art. 5 § 3 din această lege nu permitea reținerea

administrativă pe o perioadă mai mare de 6 ore, exceptând situația în care, în

cadrul unei operațiuni, poliția aresta un număr mare de persoane, astfel încât

era practic imposibilă respectarea acestui termen, din cauza timpului necesar

pentru conducerea persoanelor arestate la secția de poliție, legitimarea și

consemnarea identității acestora. Aceștia arată că, în speță, primul reclamant

a fost singurul care a fost arestat în același timp cu multe alte persoane; al

doilea și al treilea reclamant au fost arestați odată cu 3 sau 4 alte persoane

care se aflau în cadrul unui grup mai mare: prin urmare, nu au fost are

stați în

același timp cu un număr semnificativ de alte persoane. În sfârșit, susțin că ar

fi fost posibil în practică să fie puși în libertate înainte de expirarea termenului

de 6 ore, ceea ce este confirmat, în opinia lor, de depoziția inspectorului

-

șef

P.J.(supra, pct. 24).

a) Principiile generale referitoare la art

. 5 § 1

principalele dispoziții care garantează drepturile fundamentale car

e

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

27

protejează securitatea fizică a persoanelor și, ca atare, are o importanță

primordială. Principalul său scop este de a proteja individul împotriva unei

privări de libertate arbitrare sau nejustificate. Trei mari principii rezultă în

special din jurisprudența Curții: regula potrivit căreia excepțiile, a căror listă

este exhaustivă, impun o interpretare strictă și nu se pretează la importanta

serie de justificări prevăzute de alte dispoziții (în special art.

8-11 din

Convenție); legalitatea privării de libertate, pe care se pune accen

t în mod

repetat din punct de vedere atât al procedurii, cât și al fondului, și care implică

o aderare scrupuloasă la supremația dreptului; și, importanța promptitudinii

sau a celerității controalelor jurisdicționale necesare [

Buzadji împotriv

a

Republicii Moldova

(MC), nr. 23755/07, pct. 84, CEDO 2016 (extrase), cu

trimiterile citate].

i. Cu privire la legalitatea privării de libert

ate

respectarea „căilor legale”, Convenția face trimitere în principal la legislația

națională și consacră obligația de a respecta normele de fond, precum și

normele de procedură. Cu toate acestea, respectarea dreptului național nu este

suficientă: art.

5 §

1 impune, în plus, conformitatea oricărei lipsiri de lib

ertate

cu scopul de a proteja persoana în cauză împotriva arbitrariului (a se vedea,

printre multe altele,

Winterwerp împotriva Țărilor de Jos

, 24 octombrie 1979,

pct. 37,

seria A nr 33,

Amuur împotriva Franței

, 25 iunie 1996, pct.

5

0,

Culegere de hotărâri și decizii

1996-III,

Chahal împotriva

Regatului Unit

,

15 noiembrie 1996, pct. 118,

Culegere

1996-V,

Witold Litwa împotriva

Poloniei

, nr. 26629/95, pct. 72-73, CEDO

2000-

III, și

Vasileva împotriva

Danemarcei

, nr. 52792/99, pct. 32, 25 septembrie 2003).

ii. Cu privire la lipsa arbitrariului

autorităților care ar putea intra în domeniul de aplicare al „arbitrariului” în

sensul art. 5 § 1, a dezvoltat, de la caz la caz, principiile-c

heie. În plus, rezultă

în mod clar din jurisprudență că noțiunea de „arbitrar” în contextul art. 5

variază într

-

o anumită măsură, în funcție de tipul detenției în cauză [a se

vedea, de exemplu,

Saadi împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 13329/03, pct.

68, CEDO 2008]

.

detenție este „arbitrară” atunci când, deși este perfect conformă cu legislația

națională, există un element de rea

-

credință sau de înșelăciune din partea

autorităților [a

se vedea, de exemplu,

Bozano împotriva Franței

, 18

decembrie 1986, § 59, seria A nr. 111,

Saadi

, citată anterior, pct. 69, și

Mooren împotriva Germaniei

(MC), nr. 11364/03, pct. 77-79, 9 iulie 2009]

sau atunci când autoritățile interne neglijează să aplice corect legislația

relevantă (

Benham împotriva Regatului Unit

, 10 iunie 1996, pct. 47,

Culegere

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

28

1996-III,

Liou împotriva Rusiei

, nr. 42086/05, pct. 82, 6 decembrie 2007, și

Marturana împotriva Italiei

, nr. 63154/00, pct. 80, 4 martie 2008).

iii. Cu privir

e la necesitatea măsurii

verosimile de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune), Curtea a subliniat

că pentru ca privarea de libertate să nu fie arbitrară, nu este suficient ca

aceasta să fie conformă cu dreptul național, ci trebuie, de asemenea, să fie

necesară în circumstanțele cauzei (a se vedea, de exemplu,

Ladent împotriva

Poloniei

, nr. 11036/03, pct. 55, 18 martie 2008,

Khayredinov împotriva

Ucrainei

, nr. 38717/04, pct. 27, 14 octombrie 2010,

Korneykova împotriva

Ucrainei

, nr. 39884/05, pct. 34 și 43, 19 ianuarie 2012,

Strogan împotriva

Ucrainei

, nr. 30198/11, pct. 86, 6 octombrie 2016). În ceea ce privește

obligația, în temeiul art. 5 § 3, de a justifica arestarea preventivă în astfel de

cazuri, a hotărât că trebuie să fi fost invocate motive relevante și suficiente

și

că autoritățile naționale trebuie să fi dat dovadă de o „diligență specială” în

continuarea procedurii. Curtea a afirmat, de asemenea, că autoritățile trebui

e

să demonstreze în mod convingător că fiecare perioadă de detenție, indiferent

cât de scurtă, este justificată, și chiar atunci când decid dacă o persoană

trebuie să fie liberată sau reținută, trebuie să analizeze dacă nu există alte

mijloace de a asigura

înfățișarea acesteia la proces (

ibidem

), și că măsura

privativă de libertate este necesară (

Buzadji

, citată anterior, pct.

87, 102, 122

ș

i 123).

De asemenea, Curtea a afirmat că noțiunea de arbitrar în contextele de la

lit. b), d), respectiv e) de la art.

5 § 1 implică și o verificare dacă reținerea era

necesară pentru atingerea scopului declarat. Privarea de libertate este o

măsură atât de gravă încât nu se justifică decât în ultimă instanță, atunci când

alte măsuri, mai puțin severe, au fost evaluate și

considerate insuficiente

pentru a proteja interesul personal sau public care impune reținerea [

Saadi

,

citată anterior, pct. 70, cu trimiterile suplimentare; se vor regăsi la pct. 71 și

72 din aceeași hotărâre o abordare diferită în ceea ce privește lit. a) și f)].

b) Întrebările care trebuie soluționate în speță

în sensul art. 5 § 1 din Convenție. Întrebarea care se pune este dacă această

privare de libertate era sau nu

justificată în temeiul lit. b) sau c) al art. 5 § 1

sau al ambelor paragrafe, astfel cum susține guvernul.

c) Privarea de libertate impusă reclamanților intra sub incidența lit. b) a art.

5 §

1?

i. Principiile referitoare la lit.

b)

5 § 1 lit. b) autorizează privarea de libertate c

u

scopul de „a garanta executarea unei obligații prevăzute de lege”.

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

29

reținerea unei persoane pentru a obliga să execute o obligație concretă și

specifică pe care deja o avea și pe care a neglijat să o îndeplinească până la

momentul respectiv. Pentru a se încadra în domeniul de aplicare al art. 5 § 1

lit. b), arestarea și reținerea trebuie, de asemenea, să asigure executarea

obligației în cauză sau să contribuie în mod direct la executarea acesteia și să

nu aibă un caracter punitiv [

Johansen împotriva Norvegiei

, nr. 10600/83,

decizia Comisiei din 14 octombrie 1985, Decizii și rapoarte (DR) 44, pag.

162,

Vasileva

, citată anterior, pct.

363,

Gatt împotriva Maltei

, nr. 28221/08,

pct. 46, CEDO 2010,

Osypenko împotriva Ucrainei

, nr. 4634/04, pct. 57, 9

noiembrie 2010,

Soare și alții împotriva României

, nr. 24329/02, pct. 236, 22

februarie 2011, și

Göthlin împotriva Suediei

, nr.

8307/11, pct.

5

7,

16 octombrie 2014]. În cazul în care s-ar putea include pedepse reale la lit.

b), acestea ar fi exceptate de la garanțiile fundamentale ale lit. a) (

Engel și

alții împotriva Țărilor de Jos

, 8 iunie 1976, pct. 69, seria A nr. 22, și

Johansen

, decizie c

itată anterior, pag. 162).

se depun eforturi să se asigure că este executată, trebuie să fie ea însăși

compatibilă cu dispozițiile Convenției (

McVeigh și alții împotriva Reg

atului

Unit

, nr. 8022/77, 8025/77 și 8027/77, raportul Comisiei din 18 martie 1981,

DR 25, pct. 176, și

Johansen

, decizie citată anterior, pag. 162). De îndată ce

obligația a fost executată, reținerea devine neîntemeiată în raport cu această

dispoziție (

Vasileva

, citată anterior, pct. 36,

Epple împotriva Germaniei

, nr.

77909/01, pct. 37, 24 martie 2005,

Osypenko

, citată anterior, pct. 57,

Sarigiannis împotriva Italiei

, nr. 14569/05, pct. 43, 5 aprilie 2011, și

Lolova

-

Karadzhova împotriva Bulgariei

, nr. 17835/07, pct. 29, 27 martie

2012).Bulgaria, nr. 17835/07, pct. 29, marți, 27 martie 2012).

-

o societate democratică faptul de a asigura executarea imediată a obligației în

discuție și importanța dreptului la libertate (

Vasileva

, citată anterior, pct. 37,

Epple

, citată anterior, pct. 37, și

Gatt

, citată anterior, pct. 46). În acest scop,

trebuie să se țină seama de natura obligației care decurge din legislația

relevantă, inclusiv de obiectul și scopul său, profilul persoanei deținute,

circumstanțele speciale care au condus la reținere și durata privării de libertate

(

Vasileva

, citată anterior, pct. 37

-

38, cu referințele citate,

Iliya Stefanov

împotriva Bulgariei

, nr. 65755/01, pct. 72, 22 mai 2008,

Gatt

, citată anterior,

pct. 46, și

Soare și alți

i

, citată anterior, pct. 236).

incompatibile cu ideea de stat de drept din care se inspiră Convenția în

ansamblul său [

En

gel și alții

, citată anterior, pct. 69,

Iliya Stefanov

, citată

anterior, pct. 72, și

Schwabe și M.G. împotriva Germaniei

, nr. 8080/08 și

8577/08, pct. 82, CEDO 2011 (extrase)], și ar deschide calea unor privări de

libertate arbitrare (a se vedea, de exemplu,

Shimovolos împotriva Rusiei

, nr

30194/09, pct. 51, 21 iunie 2011). Astfel, art. 5 § 1 lit. b) nu justifică, de

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

30

exemplu, o internare administrativă având ca obiect constrângerea unui

cetățean să își îndeplinească obligația generală de a se supune legii (

ibidem

).

Obligația de a nu săvârși o infracțiune nu poate fi considerată drept suficient

de „concretă și specifică” în sensul lit. b) a art. 5 § 1 decât dacă atât locul, cât

și momentul săvârșirii iminente a infracțiunii, precum și posibilele victime

ale

acesteia sunt suficient stabilite, dacă persoana în cauză a luat la cunoștință

de actul în privința căruia trebuie să se abțină și dacă refuză să se abțină

(

Schwabe și G.

, citată anterior, pct. 73 și 82, și

O

stendorf

, citată anterior, pct.

69-73, 93-94, 97

, 99 și 101). Obligația de a nu săvârși o infracțiune într

-un

viitor iminent nu poate fi considerată suficient de concretă și specifică pentru

a intra sub incidența cazurilor de detenție autorizate de art. 5 § 1 lit. b), cel

puțin nu atât timp cât nu au fost dispuse măsuri precise care nu au fost

respectate (

Schwabe și G

.

, citată anterior, pct. 82).

În această privință, trebuie amintit că în cauza

Schwabe și G.

(hotărâre

citată anterior, pct. 81), concluzia Curții potrivit căreia privarea de libertate

în ca

uză nu intra în domeniul de aplicare al paragrafului 1 lit. b) se datora în

mare parte faptului că polițiștii nu le dăduseră reclamanților un ordin precis,

și faptul că, dimpotrivă, s

-

a dovedit că nu au dat un astfel de ordin a fost

decisiv în concluzia sa

opusă formulată în cauza

Ostendorf

(hotărâre citată

anterior, pct. 95). În această cauză, înainte de a

-

l aresta pe reclamant, poliția

îi dăduse ordin în mod expres să rămână alături de un grup de suporteri de

fotbal și îl avertizase cu claritate despre consecințele pe care le

-ar avea

nerespectarea ordinului respectiv. În plus, membrii grupului din care

reclamantul făcea parte fuseseră percheziționați și se găsiseră asupra lor

materiale utilizate în mod obișnuit în încăierările între huligani.

ii. Aplicarea

acestor principii în speță

primiseră un ordin precis, de exemplu cel de a rămâne alături de un grup sa

u

altul sau să părăsească un anumit loc, și că nu au fost avertizați în

mod clar

despre consecințele pe care le

-ar avea nerespectarea unui astfel de ordin.

Poliția nu le

-

a spus nici ce act concret ar fi trebuit să se abțină să săvârșească,

și nu rezultă că grupul lor ar fi fost în posesia materialelor utilizate în mod

obișnuit în încăierările între huligani.

unor efective importante de polițiști imediat înainte, în timpul sau după me

ci

de fotbal este suficient pentru a concluziona că, implicit, aveau cunoștință de

actul de la care ar fi trebuit să se abțină, și anume declanșarea de încăierări

între huligani în momentul și în apropierea meciului.

prezența unor importante efective de polițiști, circumstanță normală în cadrul

oricărei manifestări de amploare, nu poate fi comparată cu măsurile foarte

precise care au fost luate în cauza

Ostendorf

(hotărâre citată anterior, pct. 95)

pentru a se asigura că persoana în cauză avea cunoștință de a

ctul precis pe

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

31

care trebuia să se abțină să

-

l săvârșească. O interpretare atât de extensivă a

lit. b) a art. 5 § 1 ar antrena rezultate incompatibile cu ideea de stat de drept

din care se inspiră Convenția în ansamblul său (supra, pct. 83).

ță, în circumstanțele cauzei, privarea de libertate la care au

fost supuși reclamanții nu intra sub incidența lit. b) a art.

5 § 1.

Lit. c) a art. 5

afara cadrului unei proceduri penale?

:

„c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune

sau când ex

istă motive temeinice de a crede în necesitatea de a

-

l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acest

eia”.

i. Principiile referitoare la lit. c

)

ului

„infracțiune” constituie o importantă garanție împotriva arbitrariului. Potrivit

jurisprudenței constante a Curții, motivul reținerii prevăzut de această

dispoziție nu se pretează la o politică de prevenție generală îndreptată

împotriva unei persoane sau a

unei categorii de persoane decât dacă

autoritățile le consideră – pe bună dreptate sau nu – periculoase prin înclinația

lor spre delincvență. Acesta nu face decât să ofere statelor contractante un

mijloc de a împiedica săvârșirea unei infracțiuni concrete ș

i specifice (a se

vedea, de exemplu,

Guzzardi împotriva Italiei

, 6 noiembrie 1980, pct. 102,

seria A nr. 39,

Ciulla împotriva Italiei

, 22 februarie 1989, pct. 40, seria A nr.

148, și

Shimovolos

, citată anterior, pct. 54), în special în ceea ce privește lo

cul

și momentul săvârșirii sale și posibilele victime (

M. împotriva Germaniei

, nr.

19359/04, pct. 89 și 102, CEDO 2009). Acest lucru rezultă atât din folosirea

singularului („infracțiune”), cât și din scopul art. 5: a se sigura faptul că

nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar (

Guzzardi

, citată anterior,

pct. 102, și

M. împotriva Germaniei

, citată anterior, pct. 89).

nu desemnează doar un comportament calificat drept infracțiune de dreptul

național. În hotărârea

Steel și alții împotriva Regatului Unit

(23 septembri

e

1998, pct. 46-

49 și 55,

Culegere

1998-

VII), Curtea a afirmat și, de altfel,

părțile nu au contestat, că atingerea adusă liniștii publice sau ordinii publice

(

breach of the peace

) trebuia să fie considerată „infracțiune” în sensul art. 5

dreptul englez. Curtea a ținut seama de natura procedurii în cauză și de

pedeapsa dispusă (

ibidem

, pct. 49), și a afirmat (

ibidem

, pct. 55):

[...] în ultimele două decenii, instanțele britanice au clarificat noțiunea de atingere

adusă ordinii publice astfel încât în prezent este stabilit într

-

o măsură suficientă că s

-a

produs o astfel de atingere nu

mai atunci când un individ cauzează un prejudiciu sau

pare capabil să

-

l cauzeze unor persoane sau bunuri sau acționează de o manieră a cărei

consecință normală este de a incita și alte persoane la violență [...]. Este, de asemenea,

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

32

evident că o persoană poate fi arestată pentru atingere adusă ordinii publice sau în cazul

în care există motive să se creadă că va aduce atingere ordinii publice

[...].

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile legale relevante ofereau indicii suficiente

ș

i erau formulate cu

gradul de precizie solicitat de Convenție (a se vedea, de exemplu,

hotărârea

Larissis și alții împotriva Greciei

, 24 februarie 1998,

Culegere

1998-I, pag.

377, pct. 34).

de reținere, ci și executarea acestui act să se conformeze cu adevărat scopului

restricțiilor autorizate de paragraful relevant al art. 5 § 1 (

Saadi

, citată

anterior, pct. 69). În cazul în care, de exemplu, autoritățile intenționează să

justifice privarea de libertate prin trimitere la primul aspect al art. 5 § 1 lit. c),

și anume intenția de a

-

l aduce pe individ în fața autorității judiciare

competente sub motivația că există motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune, Curtea consideră că existența un

or astfel de motive presupune

existența unor fapte sau informații de natură să convingă un observator

obiectiv că partea interesată poate să fi săvârșit infracțiunea

(

James, Wells et

Lee împotriva Regatului Unit

, nr. 25119/09 și alte 2 cereri, pct. 193, 18

septembrie 2012, și

O’Hara împotriva Regatului Un

it

, nr. 37555/97, pct. 34

-

35, CEDO 2001-

X). De asemenea, Curtea consideră că, pentru ca o privare

de libertate să fie justificată în temeiul celui de

-al doilea aspect al art. 5 § 1

lit. c), este necesar ca autoritățile să demonstreze în mod convingător că, după

toate probabilitățile, persoana în cauză ar fi participat la săvârșirea unei

infracțiuni concrete și specifice dacă nu ar fi fost împiedicată prin arestare

.

ordonanței de reținere constituie un element relevant atunci când este vorba

despre a stabili dacă reținerea la care a fost supusă o persoană trebuie sau nu

trebuie să fie considerată ca fiind arbitrară. În cadrul primului aspect al acestei

dispoziții, Curtea a considerat incompatibilă cu principiul protecției împotriva

arbitrariului, consacrat la art. 5 § 1, lipsa totală a motivării deciziilor care

autorizau reținerea pe o perioadă prelungită (

Urtāns împotriva Letoniei

, nr.

16858/11, pct.

28, 28 octombrie 2014). În schimb, a hotărât că nu se poate

considera că arestarea preventivă la care a fost supus un reclamant a avut

caracter arbitrar în cazul în care instanța națională indică

anumite motive care

au justificat menținerea detenției părții interesate, cu excepția cazului în care

motivele indicate nu sunt extrem de laconice și lipsite de orice trimitere la

dispoziții legale pe care ar trebui să se întemeieze reținerea în litigiu

(

ibidem

;

a se vedea, de asemenea,

Mooren

, citată anterior, pct. 79, și trimiterile citate).

ii. Întrebarea care trebuie soluționată în sp

eță

Ostendorf

(hotărâre citată anterior

,

pct. 83) să stabilească dacă o privare de libertate „care nu viza decât scopul

(preventiv) de a-

l împiedica [pe reclamant] să săvârșească o infracțiune în

cadrul unei altercații iminente între huligani” putea intra sub incidența

celui

de-al doilea aspect al art. 5 § 1 lit.

c), și anume să fie considerată justificată

Hotărârea S., V. și A. împotriva Danemarcei

33

de prezența unor „motive temeinice de a crede în necesitatea de a

-l împiedica

să săvârșească o infracțiune”. Curtea a considerat atunci că nu era cazul

(

ibidem

, pct. 77-

89), subliniind în același timp că era conștientă de

importanța, în sistemul juridic german, reținerii dispuse cu scopul de a

elimina pericolele la adresa vieții și integrității fizice a persoanelor și riscul

unei distrugeri semnificative de bunuri, în special întrucât era vorba despre a

asigura respectarea ordinii, în condițiile în care numeroase persoane se

reuneau cu ocazia unor manifestări în masă (

ibidem

, pct. 88).

manifestări în masă, sportive sau nu, au condus la acte de violență în ultimele

decenii în Europa, Curtea consideră că se poate afirma că majoritatea statelor

membre se confruntă cu aceleași dificultăți.

ntr-un mod care

să țină seama în mod corespunzător de di