CASE OF LÓPEZ RIBALDA AND OTHERS v. SPAIN - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF LÓPEZ RIBALDA AND OTHERS v. SPAIN - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2019)

Tradus și revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA

SPANIE

I

(Cererile nr.

1874/13 și 8567/13)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

17 octombrie 2019

Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

În cauza López Ribalda și alții împotriva Spaniei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reunită în Marea Cameră

compusă din:

Linos-Alexandre Sicilianos,

președinte,

Guido Raimondi,

Angelika Nußberger,

Robert Spano,

Vincent A. De Gaetano,

Jon Fridrik Kjølbro,

Ksenija Turković,

Ișıl Karakaș,

Ganna Yudkivska

,

André Potocki,

Aleš Pejchal

,

Faris Vehabović

,

Yonko Grozev,

Mārtiņš Mits,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer

,

Lәtif Hüseynov

,

María Elósegui,

judecători,

ș

i Søren Prebensen,

grefier-adjunct al Marii Camere,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 20 iunie 2019,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDU

RA

nr.

1874/13 și 8567/13)

împotriva Regatului Spaniei,

depuse în fața Curții la 28 decembrie 2012 și,

respectiv, 23 ianuarie 2013 în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către cinci

resortisante ale acestui stat

(„reclamantele”), ale căror detalii sunt prevăzute

în Anexă.

ța Curții de către domnul J.A.

González Espada, avocat în Barcelona. Guvernul Spaniei („Guvernul”) a

fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.A. León Cavero, din

cadrul Ministerului Public.

torul lor le-a

concediat s-

a bazat pe supravegherea video efectuată cu încălcarea dreptului

lor la respectarea vieții private, astfel cum este garantat de a

rt. 8

din

Convenție, și că instanțele naționale nu și

-

au îndeplinit obligația de a

asigura protecția efectivă a acestui drept. În temeiul a

rt.

6 din Convenție, s

-

au plâns cu privire la admiterea ca probe în cursul procedurii a

înregistrărilor obținute prin intermediul supravegherii video. În temeiul

aceleiași dispoziții, a treia, a patra și a cincea reclamantă s

-au plâns cu

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

privire la acceptarea de către instanțele interne a acordurilor de soluționare

amiabilă a litigiilor pe care

le

-au semnat cu angajatorul lor.

rt. 52

din

Regulamentul Curții). Prin hotărârea din 9 ianuarie 2018, o Cameră a aceste

i

secții, compusă din Helena Jäderblom, președinte, Luis López Guerra,

Dmitry Dedov, Pere Pastor Vilanova, Alena Poláčková, Georgios A.

Serghides, Jolien Schukking, judecători, și Stephen Phillips, gr

efier de

secție, a decis conexarea cererilor, le

-

a declarat parțial admisibile și a

constatat încălcarea a

rt.

8 din Convenție și neîncălcarea a

rt. 6.

Opinia

separată a judecătorului Dedov a fost anexată la hotărârea Camerei.

a solicitat trimiterea cauzei în fața Marii

Camere, în conformitate cu art.

43 din Convenție. La 28 mai 2018, Colegiul

Marii Camere a admis cererea.

în conformitate cu

art. 26 §

4 ș

i §

5 din Convenție și

a

rt. 24 din Regulament.

suplimentare (art.

59 §

1 din Regulament). Confederația Europeană a

Sindicatelor (CES), a cărei cerere de intervenție în procedura în fața

Camerei a fost admisă (a

rt. 36

din

Convenție și a

rt. 44

din

Regulament), a depus astfel de observații în fața Camerei, dar nu a făcut

observații suplimentare în fața Marii Camere.

Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg (art. 59 § 3 din Regulament).

Au compărut în fața Curții:

a)

pentru Guvern

R.A. L

EÓN

C

AVERO

,

agent

,

A. B

REZMES

M

ARTÍNEZ DE

V

ILLARREAL

,

A. R

AMOS DE

M

OLINS

S

AINZ DE

B

ARANDA

,

M. M

ONTOBBIO

, ambasador, reprezentant

permanent al Regatului Spaniei la

Consiliul Europei,

coagent

,

A. A

NTÓN

, Consilier, reprezentant permanent

b)

pentru reclamanți

J.A. G

ONZÁLEZ

E

SPADA

,

À. O

RTIZ

L

OPEZ

,

avocat

,

consilier

.

Curtea a ascultat declarațiile domnilor González Espada, León Cavero și

Brezmes Martínez de Villarreal și răspunsurile acestora la întrebările

judecătorilor.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

de a doua reclamante.

Soțul său și

-

a exprimat dorința de a continua

procedura în fața Curții în locul acesteia și l

-a mandatat pe dl J.A. González

Espada să îl reprezinte.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A. Concediere

a

reclamantelor

supermarket din lanțul M. situat în provincia Sant Celoni (Barcelona).

Primele trei reclamante erau casiere, în timp ce a patra și a cincea

reclamantă erau vânzătoare în stand.

neconcordanțe între nivelul stocurilor și cifrele de vânzări. În următoarele

luni, a constatat pierderi de 7 780 de euro (EUR) în luna februarie, 17 971 în

luna martie, 13 936 în aprilie, 18 009 în mai și 24 614

EUR în iunie.

igații interne menite să clarifice situația acestor

pierderi, la 15 iunie 2009, directorul a instalat camere de televiziune cu

circuit închis (camere CCTV), unele vizibile și altele ascunse. Camerele

vizibile au fost direcționate către intrările și ieșiril

e din magazin. Camerele

ascunse au fost plasate la o anumită înălțime și îndreptate către case. Fiecare

cameră acoperea trei case, inclusiv zonele din fața și din spatele acestora.

Numărul exact de case monitorizate nu a fost precizat de către părți; din

a

ctele aflate la dosar reiese că cel puțin patru case au fost filmate.

legătură cu instalarea de camere vizibile ca urmare a suspiciunii conducerii

cu privire la furturi. Nici personalu

l și nici comitetul de personal nu au fost

informați despre camerele ascunse. În prealabil, în 2007, societatea a

informat Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter

Personal spaniolă că intenționează să instaleze camere CCTV în magazine

le

sale. Agenția a subliniat obligația de a furniza informații în conformitate cu

legislația privind protecția datelor cu caracter personal. În magazinul unde

lucrau reclamantele, a fost instalat un indicator care semnala prezența unor

camere CCTV, dar părțile nu au precizat amplasarea acestuia sau conținutul

său exact.

reprezentantul sindicatului că filmările înregistrate cu camerele de filmat

ascunse au arătat furturi de mărfuri la case comise de mai mulți angajați.

Reprezentantul sindicatului a vizionat înregistrările

.

chemați la interviuri individuale. Au fost concediați 14 angajați, inclusiv

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

cele 5 reclamante. Înainte de fi

ecare interviu, reclamantele și ceilalți angajați

în cauză au avut o întâlnire cu reprezentantul sindicatului, care le

-

a spus că

vor fi vizionate înregistrări video. În cursul întâlnirii respective,

o parte din

angajați au recunoscut că au fost implicați în furturi alături

de

alți colegi.

magazinului, reprezentantul legal al societății M. și reprezentantul

sindicatului, angajații în cauză au fost notificați cu privire la concedierea lor

pentru motive disciplinare, cu efect imediat. În notificările de concediere

trimise reclamantelor se indica faptul că au fost filmate cu camere CCTV

ascunse, în mai multe rânduri între 15 și 18 iunie 2009, a

jutându-

i pe clienți

sau pe alți angajați ai magazinului să fure mărfuri sau furând ele însele.

Printre faptele invocate, în notificări se arăta că primele trei reclamante, care

lucrau la case, au permis clienților și colegilor să treacă de case și să

părăsească magazinul cu mărfuri pentru care nu plătiseră. În notificări se

mai adăuga că aceste reclamante au scanat mărfurile prezentate la casă de

clienți sau de colegi și apoi au anulat cumpărarea, astfel încât mărfurile

respective nu erau plătite. Se mai preciza că o comparație între mărfurile

care au fost efectiv luate de către clienți și chitanțele de la case ar putea

dovedi acest lucru. În ceea ce privește a patra și a cincea reclamantă,

camerele le-

au înregistrat furând mărfuri cu ajutorul colegilor de

la case.

Conform angajatorului, aceste acte constituiau o încălcare gravă a

obligațiilor de bună

-

credință și de loialitate cerute în cadrul raporturilor de

muncă și justificau încetarea contractului, cu efect imediat.

denumit „acord de soluționare amiabilă a litigiilor” (

acuerdo transaccional

)

cu reprezentantul legal al societății. Aceste acorduri au fost semnate și de

reprezentantul sindicatului. Conform acestor acorduri, cele două părț

i au

confirmat încetarea contractului de muncă decisă de către angajator și au

declarat că au ajuns la un acord pentru a evita incertitudinea cu privire la

orice litigiu juridic viitor. Reclamantele au recunoscut furtul de mărfuri,

astfel cum se prevedea

în notificările de concediere, și au confirmat decizia

angajatorului de a înceta contractele lor de muncă. Societatea s

-

a angajat să

nu formuleze plângeri penale împotriva angajaților. Soluționarea definitivă

cu privire la sumele restante a fost anexată la acord, iar părțile au declarat că

renunță la orice pretenție una față de cealaltă în temeiul contractului de

muncă.

reprezentantul sindicatului, fie în timpul interviurilor individuale,

reclamantele nu au putut viziona înregistrările făcute cu camerele CCTV.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

B.

Procedurile judiciare inițiate de reclaman

te

1.

Procedura în fața instanței pentru litigii de muncă

nr. 1 din

Granol

lers, prima reclamantă a introdus o acțiune în anularea concedierii

sale, considerând-

o nelegală. În aceeași zi, celelalte patru reclamante au

introdus acțiuni similare în fața instanței pentru litigii de muncă.

secrete, susținând că a reprezentat o încălcare a dreptului lor la respectarea

vieții private. Astfel, acestea au solicitat ca orice înregistrare obținută prin

aceste mijloace să nu fie admisă ca probă în procedură.

a ce privește acțiunea introdusă de cea de a treia, a patra și a

cincea reclamantă, angajatorul a considerat că acțiunile sunt inadmisibile în

baza acordurilor de soluționare amiabilă a litigiilor semnate de către acestea

.

Reclamantele au solicitat anulare

a acordurilor, susținând că le

-au semnat

sub amenințarea formulării împotriva lor a unor plângeri penale, iar

consimțământul lor a fost viciat prin constrângerea și manevrele dolosive

ale angajatorului cu complicitatea reprezentantului sindicatului.

avut loc câte o ședință de judecată în cadrul fiecăreia dintre cele

două proceduri, la 3 decembrie 2009 și, respectiv, la 23 noiembrie 2009.

Înregistrările CCTV au fost anexate la dosar ca probe de către angajator.

muncă a respins acțiunile reclamantelor, considerând concedierea acestora

ca fiind legală.

acorduri de soluționare amiabilă a litigiilor, instanța a apreci

at, în primul

rând, că trebuie să verifice dacă înregistrările obținute cu camerele ascunse

constituie probe legale, având în vedere că, în conformitate cu a

rt. 11 din

Legea privind organizarea judiciară și a

rt.

287 din Codul de procedură

civilă, probele obținute cu încălcarea unui drept fundamental trebuie să fie

excluse.

conformitate cu art. 20 alin.

(3) din Statutul lucrătorilor (infra,

pct. 42), orice

angajator are dreptul să utilizeze măsuri de control și monitorizare pentru a

verifica dacă angajații își îndeplinesc obligațiile profesionale, cu condiția ca

aceste măsuri să fie compatibile cu „demnitatea umană” și, prin urmare, cu

respectarea drepturilor lor fundamentale. Instanța a făcut trimitere, în

această privință, la jurisprudența instanței constituționale (în continuare

„Tribunal Constitucional”), în special Decizia

nr. 186/2000

din 10 iulie

2000, care privea o situație similară de supraveghere video a unor angajați

suspectați de abateri grave prin utilizarea unor camere de filmat ascunse. În

decizia respectivă, Tribunal Constitucional a constatat că dreptul

angajatorului de a lua măsuri de monitorizare în exercitarea prerogativelor

de conducere și în scopul asigurării bunei funcționări a societății este limitat

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

de respectarea vieții private a angajaților și a protecției imaginii acestora.

Aceasta a explicat că instanța de fond este obligată să asigure un echilibru

între diferitele interese cu valoare constituțională recurgând la un control al

proporționalității măsurilor angajatorului. În cauză, a constatat că măsura de

supraveghere video secretă a fost proporțională și nu a încălcat dreptul

fundamental al angajatului la respectarea vieții private garantat de a

rt. 1

8

din Constituție, având în vedere următoarele: în primul rând, era justificată

de existența unor suspiciuni rezonabile privind comiterea unor abateri grav

e;

în al doilea rând, era adecvată în funcție de obiectivul urmărit, și anume

acela de a verifica dacă angajatul a săvârșit efectiv abateri și de a adopta

sancțiuni, dacă era necesar; în al treilea rând, a fost necesară deoarece

înregistrările au furnizat dovada abaterii în cauză; în al patrulea rând, a fost

proporțională, deoarece monitorizarea a fost limitată în timp și spațiu la cee

a

ce era suficient pentru a îndeplini obiectivul

urmărit. În plus, instanța a

considerat că, din punct de vedere constituțional, nu are relevanță

examinarea aspectului dacă angajații sau comitetul de personal au fost

informați în prealabil cu privire la instalarea supravegherii video. S

-a

reținut, de asemenea, că dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă în

temeiul art.

24 din Constituție nu a fost încălcat prin admiterea ca probe a

înregistrărilor obținute în acest mod, cu atât mai mult cu cât decizia s

-a

întemeiat, de asemenea, pe alte elemente de probe.

într-

o cauză similară, instanța pentru litigii de muncă a considerat că nu a

fost încălcat dreptul reclamantelor la respectarea vieții lor private, iar

înregistrările astfel obținute reprezintă probe valabile.

concediere au fost stabilite prin probe aflate la dosar și examinate în

ansamblu, respectiv: înregistrări video, declarații date în calitate de marto

ri

de directorul magazinului, reprezentantul sindicatului și alți angajați

concediați pentru implicarea lor în furturi, precum și un raport de expertiză

întocmit în contextul cercetării penale privind faptele (infra,

pct. 40), care a

comparat secvențele filmate de camere cu cumpărăturile înregistrate la case.

încălcare a principiului bunei

-

credințe și a implicat pierderea încrederii

angajatorului, făcând astfel concedierile lor legale.

29.

În ceea ce privește a treia, a patra și a cincea reclamantă, instanța

pentru litigii de muncă a examinat argumentele lor referitoare la nulitatea

acordurilor de soluționare amiabilă a litigiilor încheiate cu angajatorul lor. A

considerat că nu exista nicio probă a vreunei forme de constrângere sau

intenție frauduloasă din partea angajatorului. Instanța a concluzionat că

declarația reprezentantului sindicatului, în sensul că reclamantele au

recunoscut faptele, în cursul unei întâlniri, face

așadar

plauzibil

ă ipoteza că

au semnat acordurile pentru a evita formularea de plângeri penale. A

adăugat că nesemnarea de către unii angajați aflați în aceeași situație ca cea

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

a reclamantelor (de exemplu, prima și a doua reclamantă) a unui astfel de

acord confirmă absența oricărei amenințări sau constrângeri. A reținut, de

asemenea, că acordurile de soluționare amiabilă a litigiilor nu au o cauză

ilicită și pot fi considerate ca fiind un mijloc de soluționare a unui diferend

prin concesii reciproce

.

e încheiate, instanța a admis excepția ridicată de

angajator și, constatând că cele trei reclamante nu aveau

locus standi

, a

respins acțiunea fără examinarea ei pe fond.

2.

Procedura în fața Tribunal Superior de Justícia Catalunya

apel în fața Curții Superioare de Justiție din

Catalonia (în continuare „Tribunal Superior de Justícia Catalunya”) la 16 și,

respectiv, 22 martie 2010. În acțiunea sa, prima reclamantă a criticat, în

special, încălcarea obligației de notificare prealabilă

, astfel cum se prevede

la art.

5 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal. În opinia

sa, acest lucru ar fi trebuit să fie luat în considerare la examinarea

proporționalității măsurii de supraveghere video

.

a admis ambele hotărâri ale primei instanțe.

-

se pe propria jurisprudență, pe cea a altor instanțe și pe

decizia Tribunal Constitucional citată deja de instanța pentru litigii de

muncă, Tribunal Superior a considerat că măsurile de supraveghere video

luate de angajator în temeiul art.

20 §

3 din Statutul lucrătorilor nu

impuneau, având în vedere art. 6 alin.

(2) din Legea privind protecția datelor

cu caracter personal, acordul prealabil al angajatului

în cauză, ci trebuiau să

fie supuse unui control de proporționalitate în conformitate cu criteriile

stabilite de Tribunal Constitucional. S-

a considerat că măsura luată în cauză

îndeplinea respectivele criterii deoarece era justificată de existența

s

uspic

iunilor de comitere a unor abateri, adecvată în funcție obiectivul

urmărit, necesară pentru îndeplinirea acestui scop, deoarece o măsură mai

moderată nu ar fi fost de natură să

-

l îndeplinească, și proporțională, întrucâ

t

înregistrările au fost limitate, în timp și spațiu, la ceea ce era necesar pentru

a verifica suspiciunile. Făcând trimitere la hotărârile anterioare, Tribunal

Superior a constatat următoarele, în hotărârea din 28 ianuarie 2011, în

procedura referitoare la prima reclamantă:

„[...] monitorizarea realizată de angajator prin intermediul camerelor CCTV

[instalate la locul unde (prima reclamantă) lucra și îndreptate către locul unde

munceau casierii după detectarea mărfurilor lipsă [...]) poate fi privită, în general, ca

un model adecvat și chiar necesar pentru controlul activității și, prin urmare, trebuie să

se considere că, în pofida faptului că poate conduce la aplicarea de sancțiuni [...] ca

urmare a neinformării reprezentanților personalului cu privire la instalarea de camere

[...], monitoriz

area nu a fost excesivă și contrară controlului referitor la oportunitate,

necesitate sau proporționalitate, ceea ce ar fi avut ca rezultat o încălcare nejustificată a

dreptului la protejarea imaginii persoanei sau o atingere adusă demnității acesteia,

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

deo

arece a reprezentat un mijloc adecvat și foarte greu de înlocuit pentru dovedirea

unui posibil furt [...].”

Tribunal Superior a reținut, de asemenea, că neinformarea angajaților și a

reprezentanților personalului ar putea fi explicată prin faptul că „socie

tatea

se temea în mod întemeiat că, dacă existența sistemului de monitorizare ar

fi

fost cunoscută, scopul acesteia nu ar mai fi fost atins”.

rt.

5 din Legea privind protecția datelor

cu caracter personal, Tribunal Superior a

reținut că respectarea de către

angajator a obligației de notificare prealabilă era un aspect de legalitate

ordinară și că nerespectarea acestei obligații l

-ar fi expus pe angajator la

sancțiuni administrative, însă fără impact asupra admisibilității prob

elor în

cazul în care, precum în speța de față, măsura de supraveghere video a fost

justificată și proporțională:

„[...] Pretinsa omisiune de a informa angajații ar putea, dacă este cazul, să atragă o

sancțiune administrativă, dar nu încalcă condițiile ref

eritoare la legalitatea mijloacelor

de probă stabilite de Tribunal Constitucional, deoarece constituie, într

-

adevăr, o

măsură justificată (au existat suspiciuni rezonabile că apelanta săvârșise abateri grave

la locul de muncă), adecvată față obiectivul urmărit de societate (să verifice dacă

angajatul a comis efectiv abateri și, în caz afirmativ, să ia măsuri disciplinare),

necesară (în măsura în care înregistrările ar putea să probeze abaterile respective) și

proporțională (camerele au fost focalizate doar către case și doar pentru o perioadă

limitată de timp, suficientă pentru a verifica dacă era un fapt izolat sau un

comportament nelegal repetat).”

Folosind un raționament similar, Tribunal Superior a ajuns la aceeași

concluzie, în hotărârea din 24 februari

e 2011, în procedurile care le priveau

pe a doua, a treia, a patra și a cincea reclamantă.

Superior a menținut concluzia instanței pentru litigii de muncă, conform

căreia acordurile de soluționare amiabilă a litigiilor erau legale și nu se

constatase niciun viciu de consimțământ, remarcând, în special, că

acordurile au fost semnate în prezența reprezentantului sindicatului, precum

și că modul lor de redactare nu lasă nicio îndoială în ceea ce privește

cunoașterea faptelor de către angajați sau disponibilitatea acestora de a

accepta încetarea contractelor lor de muncă.

vedere procedural să se considere, așa cum procedase instanța pentru litigii

de muncă, că semnarea acordurilor ar fi privat reclamantele de dreptul de a

acționa în justiție. A apreciat că reiese fără dubiu din acorduri că acestea au

recunoscut în mod expres faptele de care au fost acuzate, că au accepta

t

decizia angajatorului de încetare a raporturilor de muncă și că și

-au dat

consimțământul la încetarea contractelor lor. Prin urmare, a concluzionat, cu

trimitere la jurisprudența Tribunal Supremo referitoare la acorduri similare

încheiate între același angajator și alți angajați, că respectivele contracte de

muncă au încetat de comun acord. Acest lucru era suficient pentru a

considera că faptele sunt stabilite și încetarea contractelor de muncă este

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

legală, indiferent de legalitatea înregistrărilor video ș

i de admisibilitatea

acestora ca probe, o întrebare la care instanța a răspuns, de altfel, afirmativ.

privind faptul că elementele de probă erau insuficiente pentru a stabili starea

de fapt, Tribunal Superior a arătat că faptele au fost dovedite prin

înregistrările video, prin declarațiile reprezentantului sindicatului, confo

rm

cărora mai mulți angajați au recunoscut furturile, precum și prin confirmarea

faptelor în acordurile de solu

ționare amiabilă, în cazurile celor trei

reclamante care le-

au semnat. În ceea ce privește mai precis prima

reclamantă, a cărei față nu apărea în înregistrările video, instanța a

considerat că analiza comparativă a înregistrărilor camerelor îndreptate cătr

e

casa la care a lucrat și

a

chitanțe

lor

demonstrează suficient implicarea sa în

faptele de care a fost acuzată.

susținerea acțiunilor lor, Tribunal Superior a concluzionat că toate

concedi

erile au fost legale și a menținut hotărârile pronunțate în primă

instanță.

3.

Procedura în fața Tribunal Supremo și Tribunal Constitucional

octombrie 2011 și, respectiv, la 7 februarie 2012. În cele din urmă,

reclamantele au formulat recursuri

amparo

în fața instanței constituționale

(Tribunal Constitucional), care au fost decla

rate inadmisibile la 27 iunie și,

respectiv, la 18 i

ulie 2012, ca urmare a „inexistenței unei încălcări a unui

drept fundamental”.

C.

Procedura penală împotriva reclamantelo

r

concedierea

în fața instanței pentru litigii de muncă, angajatorul a formulat o

plângere penală împotriva a 14 angajați, inclusiv cele 5 reclamante. Față de

aceștia s

-

a pus în mișcare acțiunea penală. La 15 iulie 2001, considerând că

ancheta nu a stabilit că a existat o înțelegere între inculpate în comiterea

infracțiunilor și că valoarea bunurilor furate de fiecare inculpat nu a depășit

400

EUR, judecătorul de instrucție a decis reîncadrarea juridică a faptelor c

a

fiind contravenții (

falta

). Prin hotărârea din 27 septembrie 2011, instanța a

constatat prescrierea răspunderii penale ca urmare a împlinirii termenului de

prescripție pentru acest tip de infracțiuni.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

II.

LEGISLAȚIA ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE

A.

Constituția Regatului Spaniei

cum urmează:

Articolul 18

„1. Este garantat dreptul la onoare, la viață personală și de familie și la propria

imagine

.

[...]

inti

mitatea personală și familială a cetățenilor și exercitarea deplină a drepturilor

acestora.

”

Articolul 24

„1. Toate persoanele au dreptul să obțină protecție efectivă din partea judecăt

orilor și

a instanțelor în exercitarea drepturilor și a intereselor lor legitime și, în niciun caz,

apărarea nu le poate fi refuzată

.

nejustificate și cu garanții depline [...]

.

”

Articolul 33

„1. Este recunoscut dreptul la proprietate privată [...].”

Articolul 38

„Libera inițiativă este recunoscută în cadrul unei economii de piață.

[...] ”

B.

Dispozițiile relevante în materia dreptului muncii

Estatuto de los Trabajadores

), aprobat prin

Decretul legislativ regal nr.

1/1995 din 24 martie 1995, astfel cum era în

vigoare la data faptelor, prevedea, în special:

Articolul 5

– Obligațiile lucrătorilor

„Lucrătorii au următoarele obligații:

a) Să îndeplinească obligațiile inerente funcției lor, în conformitate cu principiile

bunei

-

credințe și diligenței.

[...]

”

Articolul 20

„2. [...] În toate cazurile, lucrătorul și angajatorul trebuie să respecte cerința de bună

-

credință în îndeplinirea obligațiilor lor reciproce.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

ere pe care le

consideră cele mai potrivite pentru a se asigura că un salariat își îndeplinește

obligațiile sale profesionale, luând în considerare, la adoptarea și aplicarea acestor

măsuri, demnitatea umană a salariatului [...].”

prin Decretul legislativ regal nr. 2/1995 din 7 aprilie 1995, astfel cum era în

vigoare la data faptelor, aveau următorul cuprins:

Articolul 90

„1. Părțile se pot prevala de toate elementele de probă prevăzute

de lege [...] cu

excepția cazului în care au fost obținute în mod direct sau indirect cu încălcarea

drepturilor sau a libertăților fundamentale.

[...]

”

Articolul 108

„[...

]

discriminare prevăzute de Constituție sau lege ori pusă în aplicare prin încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale.”

C.

Dispoziții procedurale relevante

11 din Legea organică

nr. 6/85 din 1 iulie 1985 privind sistemul

judiciar prevede următ

oarele:

„1. Principiul bunei

-

credințe trebuie respectat în orice procedură. Probele obținute,

direct sau indirect, cu încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale vor fi

excluse [...].”

D.

Legislația privind protecția datelor cu caracter personal

a organică

nr. 15/1999

nr.

15/1999 privind protecția datelor cu caracter

personal (

Ley Orgánica de protección de datos de carácter personal

) de

transpunere a Directivei 95/46/CE (infra, pct. 63), astfel cum era în vigoare

la

momentul faptelor, a fost adoptată la 13 decembrie 1999 și a intrat în

vigoare la 14 ianuarie 2000. Scopul său era garantarea drepturilor

fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor

cu caracter personal, în special dreptul l

or la respectarea onoarei și a vieții

private personale și de familie (a

rt. 1 din lege). Legea se aplica la colectarea

datelor cu caracter personal, definite ca fiind orice informații referitoare la

persoane fizice identificate sau identificabile, înregistrate pe un suport fizic

care poate fi prelucrat, precum și utilizarea ulterioară a acestor date în

scopuri publice sau private (art.

2 și 3).

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

Personal din Spania, înființată prin această leg

e, este autoritatea

responsabilă cu supravegherea aplicării sale. În această calitate, are dreptul

să efectueze inspecții, să examineze plângeri și să aplice sancțiuni pentru

contravențiile constatate, respectiv amenzi de până la 600 000

EUR (art. 35

și ur

m.).

persoanelor vizate de colectarea datelor lor cu caracter personal, astfel cum

sunt aplicabile în speță, au următorul cuprins:

Articolul 5

–

Dreptul la informare privind colectarea de date

„1. Persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt solicitate trebuie să fie

informate în prealabil, explicit, precis și neechivoc cu pr

ivire la:

a) existența unui fișier de date cu caracter personal sau prelucrarea ulterioară a

acestora, sco

pul și destinatarii informațiilor;

b) natura obligatorie sau facultativă a răspunsurilor la întrebările adresate;

c) consecințele furnizării sau refuzului de a furniza datele;

d) existența unor drepturi de acces, de rectificare, de ștergere și de contestar

e;

e) identitatea și detaliile de contact ale operatorului de prelucrare sau, după caz, ale

reprezentantului acestuia.

[...]

persoanei vizate, aceasta trebuie să fie informată în mod expres, precis și neechivoc de

către operatorul de dosar sau reprezentantul acestuia, în termen de trei luni de la

înregistrarea datelor, cu excepția cazului în care persoana vizată a fost deja informată

cu privire la conținutul, originea datelor și a informațiilor menționate la

lit.

a), d) și e)

ale alin. (1) al prezentului artic

ol.

mod expres altfel, prelucrarea datelor este făcută în scop istoric, statistic sau științific,

precum și în cazul în care este imposibil să fie informată persoana vizată sau dacă

acest lucru ar implica un efort disproporționat pentru Autoritatea de Supraveghere a

Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau organismul regional corespunzător, având

în vedere numărul persoanelor vizate, vechimea datelor, precum și posibilele măsuri

de compensare.

Dispozițiile alineatului precedent nu se aplică, de asemenea, atunci când datele sunt

obținute din surse accesibile publicului și sunt destinate activităților de publicitate sau

studiilor de cercetare, caz în care fiecare comunicare trimisă persoanei vizate trebuie

să precizeze originea datelor, identitatea persoanei fizice sau juridice responsabile de

prelucrarea datelor și drepturile persoanei vizate.”

Articolul 6

– Consimțământul persoanelor vizate

„1. Prelucrarea datelor cu caracter personal necesită consimțământul neechivoc al

persoanei vizate, cu excepția cazului în care legea prevede al

tfel.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

azuri: datele personale sunt

colectate de către autoritățile publice în exercitarea atribuțiilor lor; datele se referă la

părțile unui contract sau ale unui proiect de contract în cadrul unei relații comerciale,

profesionale sau administrative și sunt nece

sare pentru administrarea sau executarea

acesteia; scopul prelucrării datelor îl reprezintă protecția unui interes vital al persoanei

vizate, în conformitate cu art.

7 alin.

(6) din prezenta lege; datele sunt conținute în

surse aflate la dispoziția publicului, iar prelucrarea acestora este necesară pentru

realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul căruia îi sunt

comunicate datele, cu excepția cazului în care drepturile și libertățile fundamentale ale

persoanei vizate sunt periclitate.”

13 -18 din lege, persoanele vizate au, în

special, dreptul de acces, de rectificare și de ștergere a datelor lor cu caracter

personal. Art

.

19 din lege prevede dreptul la despăgubiri, după cum

urmează:

Art. 1

9

–

Dreptul la desp

ăgubiri

„1. Persoanele care, ca urmare a nerespectării dispozițiilor din prezenta lege de către

operatorul de date sau de către responsabilul cu prelucrarea datelor, au suferit un

prejudiciu adus bunurilor lor ori o atingere adusă drepturilor lor au dreptu

l la

despăgubiri. [...]

exercitată în fața instanțelor de drept comun.”

a dispus ca un angajator să plătească

despăgubiri unuia dintre foștii săi angajați, care fusese concediat cu doi ani

în urmă, pentru că a furnizat potențialilor angajatori date personale privind

concedierea angajatului, reducând astfel șansele acestuia de a găsi un nou

loc de muncă (hotărârea

nr. 609/2015 din 12 noiembrie 2015).

2.

Instrucțiunea

nr. 1/2006

nr. 1/2006

din 8 noiembrie 2006 privind prelucrarea

datelor cu caracter personal în scopuri de monitorizare prin intermediul

dispozitivel

or de supraveghere video, adoptată de Autoritatea de

Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal din Spania,

cuprinde următoarele dispoziții:

Articolul 3

–

Informa

re

„Orice utilizator de dispozitive de supraveghere video trebuie să îndeplinească toate

obligațiile prevăzute la a

rt.

5 din Legea organică

nr. 15/1999

din 13 decembrie. În

acest scop, utilizatorul trebuie:

a) să plaseze, în zonele monitorizate, cel puțin un panou de informare afișat suficient

de vizibil [...] ș

i

b) să pună la dispoziția persoanelor vizate un document care să conțină informațiile

prevăzute la a

rt. 5 alin.

(1) din Legea organică

nr.

15/1999 [...].”

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

Articolul 4

– Principiile calității, proporționalității și scopului prelucrării datelor

„1. În conformitate cu a

rt. 4 din Le

gea organică

nr. 15/199

9

[...], imaginile pot fi

prelucrate numai dacă sunt adecvate, relevante și nu sunt excesive în ceea ce privește

întinderea și scopurile explicite și legitime care justifică instalarea supravegherii

video

.

.] este permisă numai în cazul în care obiectivul

monitorizării nu poate fi îndeplinit, fără eforturi disproporționate, prin alte mijloace

care ar fi mai puțin intruzive pentru viața privată a persoanelor și pentru dreptul

acestora la protecția datelor cu

caracter personal.

necesară pentru scopul urmărit.”

cu Caracter Personal prezintă, în plus, o fișă practică privind supravegherea

video și un model de panou indicând informațiile cerute de lege.

nr. 3/2018

15/1999 a fost abrogată și înlocuită de noua Legea organică

nr.

3/2018 privind protecția datelor cu caracter personal ș

i protejarea

drepturilor digitale, adoptată la 5 decembrie 2018 și intrată în vigoare la 7

decembrie 2018. Art.

22 din noua lege reglementează în mod explicit

prelucrarea datelor cu caracter personal colectate prin intermediul

supravegherii video. Prevede

, în special, următoarele:

„4. Obligația de a furniza informații prevăzută la articolul

12 din Regulamentul (UE)

2016/679 se consideră a fi respectată prin plasarea unui panou informativ într

-un loc

suficient de vizibil, indicând cel puțin existența prelucrării datelor, identitatea

persoanei responsabile și posibilitatea de exercitare a drepturilor prevăzute la

articolele 15 și 22 din Regulamentul (UE) 2016/679

. [...]”

rt. 89

alin. (1) din lege prevede:

„1. Angajatorii au dreptul de a prelucra imaginile obținute prin intermediul unor

dispozitive de supraveghere video în exercitarea autorității lor de a monitoriza

angajații sau funcționarii, astfel cum prevede a

rt. 20 alin.

(3) din Statutul lucră

torilor

[...] cu condiția ca această posibilitate să fie utilizată în cadru legal și în limitele sale

inerente. Angajatorii au obligația de a informa lucrătorii sau persoanele din

conducerea unității de introducerea unei astfel de măsuri în prealabil și în

mod

explicit, clar și concis.

În cazul în care camerele CCTV înregistrează angajați sau persoane din conducerea

unității comițând o faptă ilicită, se consideră că obligația de a furniza informații este

respectată dacă a fost instituit cel puțin dispozitivul prevăzut la a

rt. 22 alin.

(4).”

E.

Jurisprudența Tribunal Constitucional

referință privind legalitatea supravegherii video la locul de muncă, ținând

seama de protecția oferită de a

rt. 18

alin.

(1) din Constituția spaniolă

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

(decizia nr.

186/2000). În acest caz, angajatorul a instalat un sistem de

camere CCTV ascunse în plafonul raioanelor de îmbrăcăminte și

încălțăminte ale unui magazin, îndreptate către trei case și recepție. Tribunal

Con

stitucional a susținut că măsura în cauză trebuia să treacă un triplu test

pentru a fi considerată acceptabilă: trebuia să urmărească un obiectiv legitim

(„testul de oportunitate”), să fie necesară („testul necesității”) și

proporțională („testul de

propor

ționalitate strictă”).

Cu alte cuvinte, era necesar ca instanțele să analizeze dacă a fost asigurat un

just echilibru între ingerința în exercitarea unui drept fundamental și

importanța obiectivului legitim urmărit. Cu privire la supravegherea video

în c

auză, a constatat după cum urmează:

„În speță, supravegherea video secretă [...] a fost o măsură justificată (deoarece

exista suspiciunea rezonabilă că persoana suspectată a comis abateri la locul de

muncă); măsura era adaptată scopului urmărit de către societate (pentru a verifica dacă

lucrătorul a comis, în realitate, faptele, caz în care acestuia i s

-

ar fi aplicat sancțiuni

disciplinare corespunzătoare); a fost necesară (înregistrările urmau să fie folosite ca

dovadă a comiterii faptelor); a fost proporțională (deoarece camerele au fost orientate

doar către zona caselor și numai pentru o perioadă de timp limit

ată) [...];

R

ezultă că nu a existat nicio ingerință în exercitarea dreptului la [respectarea] vieții

private, astfel cum este consacrat la art. 18 alin.

(1) din Constituția spaniol

ă.”

comitetului de personal, instanța constituțională a constatat că acest aspect

privea legalitatea ordinară, irelevantă în cadrul protecției constituț

ionale a

drepturilor fundamentale. Cu toate acestea, situația de fapt din cauză este

anterioară intrării în vigoare a Legii privind protecția datelor cu caracter

personal, și anume ianuarie 2000, iar în perioada respectivă legislația

aplicabilă nu prevedea obligația de informare comparabilă cu cea ulterior

enunțată la a

rt. 5 alin.

(1) din această lege.

o decizie anterioară datei de 10 aprilie 2000 (

nr. 98/2000),

aplicând un test de proporționalitate similar, Tribunal Constitucional a

considerat că dispozitivele de înregistrare video și audio plasate la casă și la

o masă de joc într

-un cazinou, în completarea sistemului de securitate

existent, au reprezentat o măsură disproporționată, având în vedere ingerința

majoră astfel cauzată în exercitarea dreptului lucrătorilor și clienților la

respectarea vieții lor private. Instanța a observat că angajatorul nu a arătat în

ce mod înregistrarea sonoră, în mod special intruzivă pentru dreptul la viață

privată al persoanelor în cauză, ar fi fost necesară pentru protecția

drepturilor și intereselor sale legitime.

fapte ulterioare intrării în vigoare a Legii privind protecția datelor cu

caracter personal, Tribunal

Constitucional a hotărât că instalarea permanent

ă

a unui sistem de supraveghere video, inițial ca o măsură de securitate în

scopul monitorizării activității angajaților, ar fi trebuit semnalată în prealabil

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

reprezentanților lucrătorilor și angajaților, iar

nerespectarea acestui lucru ar

încălca dispozițiile a

rt. 18 alin.

(4) din Constituție. În cauză, un angajat al

Universității din Sevilia a fost suspendat din funcție fără plată pentru

întârzieri nejustificate și absențe constatate prin mijloace de suprave

gher

e

video instalate cu aprobarea conducerii. Tribunal Constitucional a constatat

următoarele:

„7. [...] În concluzie, trebuie să se rețină că [Tribunal Constitucional] a hotărât, în

mod invariabil și continuu, că prerogativele unui angajator sunt limitat

e de drepturile

fundamentale (a se vedea, printre alte [precedente], STC nr. 98/2000 din 10 aprilie,

temei legal nr.

7, sau STC nr.

308/2000 din 18 decembrie, temei legal nr.

4). Prin

urmare, în același mod în care „interesul public” care justifică o sancțiune legată de o

infracțiune administrativă nu este suficient pentru a permite statului să priveze

cetățeanul în cauză de drepturile sale derivate [din a

rt. 5

alin.

(1) și (2) din Legea

privind protecția datelor cu caracter personal] (STC 292/2000 din 30 n

oiembrie, temei

legal nr.

18), „interesul privat” al unui angajator nu poate justifica folosirea datelor cu

caracter personal ale lucrătorului în detrimentul acestuia din urmă fără să

-l informeze

în prealabil de măsurile de monitorizare puse în aplicare. Nu există niciun motiv în

sfera profesională [...] să restricționeze dreptul de a fi informat, un drept fundamental

protejat prin art.

18 alin.

(4) din Constituție. În consecință, nu este suficient ca

prelucrarea datelor să fie legală, fiind prevăzută de le

ge [art.

6 alin.

(2) din Legea

privind protecția datelor cu caracter personal] sau să dovedească, într

-un caz concret,

că este proporțională cu scopul urmărit; monitorizarea de către angajator, acolo unde

este posibil, trebuie să asigure și informarea prealabilă.

și au permis [angajatorului] să verifice respectarea timpului de lucru [...] Proprietarul

camerelor era Universitatea din Sevilla, aceasta fiind entitatea care utiliza

înregistrările, devenind astfel persoana juridică responsabilă cu prelucrarea datelor

recurentului, fără să îl fi informat în prealabil cu privire la utilizarea de camere pentru

monitorizarea activității sale. Astfel, a fost încălcat a

rt. 18 alin.

(4) din Constituți

e.

Existența de panouri care indicau prezența unui sistem de supraveghere video în

campus sau faptul că Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter

Personal fusese informată cu privire la instalarea sistemului nu afectează cu nimic

această concluzie. Angajații ar fi trebuit să fie informați în prealabil, expres, precis și

neechivoc că un astfel de sistem ar putea fi utilizat pentru a monitorizarea activitatea

lor. Informațiile trebuie să precizeze caracteristicile și întinderea prelucrării datelor,

indicând situațiile în care imaginile pot fi analizate, pentru cât timp și în ce scop,

menționând în mod explicit că imaginile ar putea fi utilizate pentru a impune

lucrătorilor sancțiuni disciplinare în caz de nerespectare a contractului de muncă.”

și

-

a consolidat jurisprudența privind utilizarea camerelor de supraveghere

ascunse. În cauză, administratorul unui magazin de îmbrăcăminte a depistat

o serie de

furturi din încasări și îl suspecta pe unul dintre angajații săi. A

instalat temporar camere ascunse îndrepta

te către zona casei de marcat.

Angajatorul a afișat un panou indicând în mod general existența unei

supravegheri video, inclusiv informațiile prevăzute la a

rt. 5

din Legea

privind protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu a

rt. 3 din

Instrucțiunea

nr.

1/2006 emisă de Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării

Datelor cu Caracter Personal din Spania. Tribunal Constitucional a explicat

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

în următorii termeni relevanța îndeplinirii obligației de a furniza informații

în conformitate cu art.

5 din legea menționată:

„4. [...] astfel cum s

-

a subliniat, chiar dacă nu este cerut acordul expres al

lucrătorului pentru a pune în aplicare o măsură de monitorizare care implică

prelucrarea [datelor cu caracter personal], subzistă obligația de a furniza informații

potrivit art.

5 din Legea privind protecția datelor cu caracter personal. Fără a aduce

atingere eventualelor sancțiuni legale, pentru ca nerespectarea de către angajator a

acestei obligații să constituie o încălcare a a

rt. 18 alin.

(4) din Constituție, este necesar

să se verifice dacă principiul proporționalității a fost respectat. Dreptul la protecția

datelor ar trebui să fie pus în balanță cu orice limitare care poate fi justificată de

obligațiile profesionale ale angajatului și de prerogativa corespunzătoare de

monitorizare și control recunoscută angajatorului prin a

rt. 2

0

alin. (3)

din Statutul

lucrătorilor coroborat cu a

rt.

33 și 38 din Constituție. Evaluarea relevanței

constituționale a lipsei totale sau parțiale de informare în cazurile de supraveghere

video la locul de muncă necesită punerea în balanță, în fiecare caz, de drepturi și

valori constituționale concurente: pe de o parte, dreptul lucrătorilor de la protecția

datelor cu caracter personal și, pe de altă parte, prerogativa conducerii angajatorului,

care, esențială pentru buna funcționare a productivității organizației, reflectă drepturile

constituționale recunoscute la a

rt.

33 și 38 din Constituție și [...] este consacrată la

art. 20 alin.

(3) din Statutul lucrătorilor, care permite în mod expres angajatorului să

adopte măsuri de monitorizare și control pentru a verifica dacă angajații își

îndeplinesc obligațiile profesionale [...] Această prerogativă generală de control

prevăzută de lege conferă legitimitate monitorizării efectuate de angajator asupra

modului în care angajații își îndeplinesc obligațiile profesionale (a se vedea [...]

hotărârea CEDO

Bărbulescu împotriva României

din

6 ianuarie 2016), fără a judeca

a

priori

împrejurările specifice fiecărei cauze, împrejurări care vor determina dacă

monitorizarea aplicată de către angajator a condus la o încălcare sau nu a dreptului

fundamental în discuție.

Este clar că, pentru a stabili dacă testul de proporționalitate este îndeplinit în cazul în

care informațiile sunt insuficiente sau lipsesc, va fi necesar, în primul rând, să se

verifice, în fiecare caz în parte, dacă nu s

-a respectat într-

adevăr obligația de

informare.

”

ă cauză, Tribunal Constitucional a considerat că nu a fost

încălcat a

rt. 18

alin.

(4) din Constituție, în special pentru că angajatorul a

plasat un panou indicând existența unei supravegheri video, în conformitate

cu reglementările în materie. S

-a consider

at că panoul conținea suficiente

informații despre existența monitorizării și scopul prelucrării datelor. După

examinarea proporționalității ingerinței în viața privată a angajatului,

utilizând criteriile prevăzute în jurisprudență (supra,

pct. 54),

Tribunal

Constitucional a constatat, de asemenea, că nu s

-a adus atingere dreptului la

viața privată, protejat prin a

rt. 18 alin.

(1) din Constituți

e.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

III.

DREPTUL EUROPEAN ȘI INTERNAȚIONAL RELEVANT

A. Consiliul

Europei

1.

Convenția pentru protecția persoanelor privind pre

lucrarea

automată a datelor personale

nr. 108) a intrat în vigoare la 1 octombrie 1985, fi

ind

ratificată de Spania la 31 ianuarie 1984. Potrivit a

rt.

1, scopul convenției

este de a garanta pe teritoriul fiecărui stat parte, fiecărei pers

oane fizice,

oricare ar fi cetățenia sa sau reședința sa, respectarea drepturilor și

libertăților sale fundamentale și, în special, dreptul la viața privată, față de

prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal care

o privesc.

Prevede, în special:

Art. 5

–

Calitatea datelor

„Datele cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrări automatizate trebuie să

fie:

a. obținute și prelucrate în mod corect și

legal;

b. înregistrate în scopuri determinate și legitime și să nu fie utilizate în mod

incompatibil cu aceste scopuri;

c. adecvate, pertinente și neexcesive în raport cu scopurile pentru care sunt

înregistrate

;

d. exacte și, dacă este necesar, actual

izate;

e. păstrate într

-

o formă care să permită identificarea persoanelor în cauză pe o durată

c

e nu o depășește pe cea necesară scopurilor pentru care ele sunt înregistrat

e.” [...]

Art. 8

– Garanții complementare pentru persoana în

cauză

„Orice persoană trebuie:

a. să aibă cunoștință de existența unui fișier automatizat de date cu caracter personal,

de scopurile sale principale, precum și de identitatea și de locul de reședință obișnuit

sau de sediul principal de care aparține proprietarul fiși

erului;

b. să obțină la intervale rezonabile și fără întârziere sau cu cheltuieli excesive

confirmarea exist

enței sau inexistenței în fișierul automatizat de date cu caracter

personal care o privesc, precum și comunicarea acestor date sub o formă in

teligibilă;

c. să obțină, dacă este cazul, modificarea acestor date sau ștergerea lor, dacă au fost

prelucrate fără a se respecta dispozițiile din dreptul intern care aplică principiile de

bază enunțate la a

rt.

5 și 6

;

d. să dispună de o cale de atac, dacă nu s

-a dat curs la o cerere de confirmare, sau,

dacă este cazul, de comunicare, de modificare ori de ștergere, prevăzute la

lit.

b) și

c).”

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

2.

Comisia de la Veneția

Europei cu privire la

aspecte constituționale, a adoptat Opinia privind

„supravegherea video de către operatorii privați a spațiilor publice și private

și de către operatorii publici a spațiilor private și protecția drepturilor

omului” în cadrul celei de a 71

-

a sesiuni plenare [Veneția, 1

-2 iunie 2007,

CDL-

AD (2007) 027]. Părțile relevante au următorul cuprins:

„18. În scopul acestui studiu, spațiul privat va include, de asemenea, locurile de

muncă și utilizarea supravegherii video într

-

un sediu profesional, ceea ce ridică

probleme de ordin juridic cu privire la dreptul la viață privată al anga

jaților.

[...]

ca dreptul la viață privată al lucrătorilor să fie re

spectat.

detecta frauda și furtul de către angajați în cazul

unei suspiciuni întemeiate. Cu toate

acestea, cu excepția unor circumstanțe specifice, filmarea nu ar trebui permisă în

locuri precum toalete, dușuri, toalete publice, vestiare, spații pentru fumat și spațiile

unde angajații pot avea încredere deplină că le este respectată viața privată.

atunci când nu există alte alternative adecvate.

[...]

u

protecția proprietății dacă o astfel de măsură se dovedește a fi necesară și

proporțională. Aceasta poate fi, de asemenea, justificată în anumite locuri în magazin

pentru a preveni și pedepsi furtul calificat, dar, în mod similar, doar ca o măsură unică

ș

i nu mai mult decât este nec

esar.

supravegherii și necesitatea încălcării având în vedere interesele protejate.

[...]

IV. Concluzii și recomandări

[...]

studiul său precedent:

– supravegherea video [efectuată din motive de securitate sau siguranță sau pentru

prevenirea și controlul faptelor penale] trebuie să respecte condițiile enunțate la a

rt. 8

din CEDO.

– cu privire la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește colectarea și

prelucrarea datelor cu caracter personal, reglementările trebuie să respecte cel puțin

cerințele stabilite de Directiva 95/46/CE, în special a

rt.

6 și 7, care reiau dispozițiile

art.

5 din Convenția Consiliului Europei pentru protecția persoanelor privind

prelucrarea automată a datelor personale.

următoarele măsuri să fie întreprinse pe o bază sistematică:

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

– Publicul ar trebui prevenit că este supravegheat, cu excepția cazului în care

sistemul de supraveghere este evident. Cu alte cuvinte, situația trebuie să fie de așa

natură încât se poate considera că persoana observată este conștientă de faptul că este

supravegheată sau și

-

a dat în mod clar consimțământul față de supravegherea

respectivă.

”

3.

Comitetul de Miniștri

a reuniuni a delegaților

miniștrilor, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei

a adoptat

Recomandarea CM/Rec (2015) 5 privind prelucrarea datelor cu caracter

personal în contextul ocupării unui loc de muncă. Extrasele relevante prevăd

următoarele:

„10.1. Informațiile privind datele cu caracter personal deținute de către angajatori ar

trebui să fie puse la dispoziția lucrătorului în cauză, fie direct, fie prin intermediul

reprezentanților lor sau să fie aduse la cunoștința sa prin alte mijloac

e adecvate.

10.2. Angajatorii ar trebui să furnizeze angajaților următoarele informații:

– categoriile de date cu caracter personal care vor fi prelucrate și o descriere a

scopurilor prelucrării;

–

destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor cu caracter personal;

–

mijloacele de exercitare a drepturilor consacrate de principiul 11 din prezenta

recomandare, fără a aduce atingere mijloacelor mai favorabile prevăzute de dreptul

intern sau de sistemul legislativ;

– orice alte informații necesare pentru a asigura prelucrarea corectă și legală a

datelor. [...]”

15.

Sisteme și tehnologii de informații pentru monitorizarea angajaților, inclusiv

supravegherea video

„15.1. Introducerea și utilizarea de sisteme și tehnologii de informații cu scopul

direct și principal al monitorizării activității și comportamentului angajaților nu ar

trebui să fie permisă. În cazul în care introducerea și utilizarea lor în alte scopuri

legitime, de exemplu pentru a proteja producția, sănătatea și siguranța sau pentru a

asigura desfășurarea eficientă a unei organizații, are drept consecință indirectă

posibilitatea de control a activității angajaților, acestea ar trebui să facă obiectul unor

garanții suplimentare stabilite la principiul 21, în special consultarea reprezentanților

lucrătorilo

r.

15.2. Sistemele și tehnologiile de informații care, în mod indirect, monitorizează

comportamentul și activitățile salariaților ar trebui alese și amplasate astfel încât să nu

aducă atingere drepturilor lor fundamentale. Utilizarea unor echipamente de

supraveghere video pentru monitorizarea

locațiilor care fac parte din zonele personale

ale vieții angajaților nu este permisă în nicio sit

uație.”

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

„Pentru toate formele specifice de prelucrare, stabilite în Partea a II

-a din prezenta

recomandare, angajatorii ar trebui să asigure respectarea următoarelor garanții, în

special:

a. să informeze lucrătorii înainte de introducerea de sisteme și tehnologii de

informații care să permită monitorizarea activităților acestora. Informațiile furnizate

trebuie să fie actualizate și este necesar să se țină seama de principiul 10 din prezenta

recomandare. Informațiile trebuie să includă scopul operațiunii, durata de păstrare a

datelor, existența sau nu a drepturilor de acces și rectificare, precum și modul în care

drepturile respective pot fi exercitate;

b. să ia măsuri interne referitoare la prelucrarea datelor respective și să informeze

lucrătorii în prealabil;

c. să consulte reprezentanții lucrătorilor în conformitate cu legislația sau practicile

interne, înainte de introducerea oricărui sistem de monitorizare sau în situațiile în care

o astfel de supraveghere se poate modifica. În cazul în care procedura de consultare

indică o posibilitate de încălcare a dreptului lucrătorilor la respectarea vieții private și

a demnității umane, trebuie obținut acordul reprezentanților angajaților;

d. să consulte, în conformitate cu dreptul intern, autoritatea națională de

supraveghere cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.”

B.

Uniunea Europeană

95/46/CE

arlamentului European și a Consiliului din 24

octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește

prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, în

partea sa relevantă, prevede:

Articolul 6

„1. Statele membre stabilesc că datele cu caracter personal trebuie să fie:

a) prelucrate în mod corect și lega

l;

b) colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și să nu mai fie prelucrate

ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri. Prelucrarea ulter

ioară a datelor în

scopuri istorice, statistice sau științifice nu este considerată incompatibilă atât timp cât

statele membre prevăd garanții corespunzătoare;

c) adecvate, pertinente și neexcesive în ceea ce privește scopurile pentru care sunt

colectate ș

i prelucrate ulterior;

d) exacte și, dacă este necesar, actualizate; trebuie luate toate măsurile necesare

pentru ca datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care

sunt colectate sau pentru care vor fi prelucrate ulterior, să fie șterse

sau rectificate;

e) păstrate într

-

o formă care permite identificarea persoanelor vizate o perioadă nu

mai lungă decât este necesar în vederea atingerii scopurilor pentru care au fost

colectate sau pentru care vor fi prelucrate ulterior. [.

..]”

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

Articolul 7

„Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate nu

mai dacă:

a) persoana vizată și

-

a dat consimțământul neechivoc sau

b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor

este parte sau în v

ederea luării unor măsuri, la cererea acestuia, înainte de încheierea

contractului sau

c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine

operatorului sau

d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului

vital al persoanei vizate

sau

e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes

public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit

operatorul sau terțul căruia îi sunt comunicate dat

ele sau

f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator

sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze

interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate [...]”.

Articolul 10

– Informațiile în cazurile de colectare a datelor de la persoana v

izată

„Statele membre prevăd ca operatorul sau reprezentantul său să furnizeze persoanei

de la care colectează date care o privesc cel puțin informațiile menționate mai

jos, cu

excepția cazului în care persoana este deja informată cu privire la ace

ste date:

a) identitatea operatorului și, dacă este cazul, a reprezentantului;

b) scopul prelucrării căreia îi sunt destinate datele;

c) orice alte informații suplimentare, cum

ar fi:

–

destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, [...]

– existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu

caracter personal [...]”

Articolul 11

– Informații în cazul în care datele nu au fost obținu

te de

la persoana

vizat

ă

„1. Atunci când datele nu au fost colectate de la persoana vizată, statele membre

prevăd obligativitatea ca operatorul sau reprezentantul său, în momentul înregistrării

datelor cu caracter personal sau, dacă se are în vedere o comunicare a datelor către

terți, nu mai târziu de data la care datele sunt comunicate prima oară, de a furniza

persoanei vizate cel puțin informațiile menționate mai jos, cu excepția cazului în care

persoana vizată este deja informată cu privire la aceste

date:

a) identitatea operatorului și, dacă este cazul, a reprezentantului său;

b) scopurile prelucrării;

c) orice alte informații suplimentare, cum ar

fi:

– categoriile de date în ca

uză;

–

destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor;

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

– existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu

caracter personal;

în măsura în care, ținând seama de circumstanțele specifice în care sunt colectate

datele, astfel de informații suplimentare sunt necesare pentru asigurarea une

i

prelucrări corecte a datelor cu privire la persoana vizată

. [...]”

Articolul 13

– Excepții și restricți

i

„1. Statele membre pot adopta măsuri legislative pentru a restrânge domeniul

obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 6 alineatul (1), arti

colul 10, articolul 11

alineatul (1), articolul 12 și articolul 21, dacă o astfel de restricție constituie o măsură

necesară pentru a proteja:

a) securitatea statului;

b) apărarea;

c) siguranța publică;

d) prevenirea, investigarea, detectarea și punerea sub urmărire a infracțiunilor sau a

încălcării eticii în cazul profesiunilor reglementate;

e) un interes economic sau financiar important al unui stat membru sau al Uniunii

Europene, inclusiv în domeniile monetar, bugetar ș

i fiscal;

f) o funcție de monitorizare, inspecție sau de reglementare legată, chiar și ocazional,

de exercitarea autorității publice în cazurile menționate la literele c),

d) și e);

g) protecția persoanei vizate sau a drepturilor și libertăților a

ltora.”

Articolul 22

– Acțiuni

„Fără să aducă atingere oricărei căi administrative de atac care poate fi prevăzută,

inter alia, în fața autorității de supraveghere menționată la articolul 28, anterior

sesizării autorității judecătorești, statele membre prevăd dreptul oricărei persoane la o

cale atac

în justiție în caz de încălcare a drepturilor garantate prin dreptul intern

aplicabil prelucrării în cauză.”

Articolul 23

– Răspundere

„1. Statele membre prevăd ca orice persoană care a suferit prejudicii ca urmare a

unei prelucrări ilegale sau a oricărei acțiuni incompatibile cu dispozițiile de drept

intern adoptate în temeiul prezentei directive are dreptul să obțină reparații de la

operator pentru prejudiciul suferit. [...]”

2.

Grupul de lucru pentru protecția datelor

art. 29 din Directiva 95/46/CE, în scopul de a contribui la implementarea

uniformă a dispozițiilor acesteia. Acesta este un organism consultativ

independent al UE. În septembrie 2001, a emis Avizul 8/2001 privind

prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul ocupării unui loc de

muncă, care sintetizează principiile fundamentale ale protecției datelor:

finalitate, transparență, legitimitate, proporționalitate, exactitate, secur

itat

e

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

și informarea personalului. În ceea ce privește monitorizarea angajaților, se

recomandă următoarele:

„Orice monitorizare, în special dacă este realizată în baza a

rt. 7 lit. f) din Directiva

95/46/CE și, în orice caz, pentru a îndeplini cerințele prevăzute la a

rt.

6, trebuie să

constituie o reacție proporțională a angajatorului la riscurile cu care se confruntă,

ținând seama de protecția legitimă a vieții private și de alte interese ale lucr

ătorilor.

Orice date cu caracter personal deținute sau utilizate în cadrul activității de

monitorizare trebuie să fie adecvate, relevante și neexcesive în raport cu scopul pentru

care monitorizarea se justifică. Monitorizarea trebuie efectuată într

-un mod cât mai

puțin intruziv posibil. Trebuie să se axeze pe zona de risc, ținând seama de normele

privind protecția datelor și, după caz, de principiul secretului corespondenței.

Monitorizarea, inclusiv supravegherea prin camere video, trebuie să fie în

conformitate cu cerințele de transparență prevăzute la a

rt.

informați cu privire la existența supravegherii, scopurile în care sunt prelucrate date cu

caracter personal, precum și alte informații necesare pentru a asigura o prelucrare

echitabilă. Directiva nu tratează mai puțin strict monitorizarea utilizării internetului și

e-

mailului de către lucrător în cazul în care monitorizarea se face prin intermediul unei

camere amplasate în birou.”

caracter personal prin intermediul supravegherii video (avizul nr. 4/2004), a

subliniat faptul că Directiva 95/46/CE se aplică supravegherii video și că

principiul proporționalității trebuie respectat, atât în decizia de a utiliza acest

mijloc, cât și la prelucrarea datelor cu caracter personal obținute în acest

mod. În ceea ce privește supravegherea video la locul de muncă, a explicat:

„În plus față de considerațiile prezentate în documentele menționate, în măsura în

care acestea sunt într-

adevăr aplicabile supravegherii video, este necesar să se

sublinieze că sistemele de supraveghere video care au ca finalitate directă controlul de

la distanță al calității muncii și al productivității, și care presupun, prin urmare,

prelucrarea datelor cu caracter personal în acest context, să fie, de regulă, interzise.

Din contra, dacă există garanții adecvate, sistemele de supraveghere video justificate

de cerințe reale de producție sau de securitatea muncii ar putea fi admise, deși ar putea

avea ca efect indirect controlul de la dist

anță.

Experiența de aplicare a arătat în plus că supravegherea nu ar trebui să includă

spațiile care fie sunt rezervate utilizării de către angajați, fie nu sunt destinate unei

activități profesionale – cum ar fi toaletele, dușurile, vestiarele și zonele de recreere;

fapt

u

l că imaginile sunt colectate exclusiv pentru a proteja proprietatea și

identificarea, prevenirea și sancționarea infracțiunilor grave nu ar trebui să fie utilizate

pentru a acuza un angajat de comiterea de abateri disciplinare minore; că ar trebui

garant

a

t dreptul lucrătorilor de a contesta utilizând conți

nutul imaginilor înregistrate.

Trebuie furnizate informații către angajați și către orice altă persoană care lucrează în

cadrul societății. Aceasta ar trebui să includă identitatea operatorului și scopul

supravegherii, precum și furnizarea altor informații necesare pentru garantarea

prelucrării echitabile privind persoana vizată, de exemplu, în ce caz înregistrările vor

fi examinate de către conducerea societății, perioada de înregistrare și data la care

î

nregistrarea va fi comunicată reprezentanților legii. Comunicarea de informații, de

exemplu, prin intermediul unui simbol, nu poate fi considerat suficientă în contextul

ocupării unui loc de muncă.”

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

3.

Regulamentul general privind protecția datelor

mentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al

Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea

ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera

circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 9

5/46/CE a intrat în

vigoare la 25 mai 2018. A preluat majoritatea dispozițiilor cuprinse în

Directiva 95/46/CE și a consolidat unele din garanțiile prevăzute de aceasta.

IV. MATERIALE DE DREPT COMPARAT

ț

ia statelor

membre ale Consiliului Europei și, în special, din

tr

-un studiu vizând 42 state

rezultă următoarele informații.

transpunere a Directivei 95/46/CE. Dintre acestea, 21 de state au adoptat

instrumente care să reglementeze specific supravegherea video la locul de

muncă. Majoritatea statelor care au astfel de norme interzic supravegherea

video secretă. Unele dintre ele (Germania, Regatul Unit) o permit totuși în

caz de suspiciune pri

vind comiterea unei infracțiuni sau a unei abateri grave.

acestea au norme specifice referitoare la supravegherea video la locul de

muncă, 3 state au reglementări referitoare la supravegh

erea video în general,

iar 5 au doar legislație generală privind colectarea și prelucrarea datelor cu

caracter personal. Statele care au adoptat norme specifice impun ca o astfel

de monitorizare să aibă un scop legitim, iar angajații să fie informați. Î

ntr

-un

singur stat (Elveția), poate fi utilizată supravegherea video secretă în caz de

suspiciune privind comiterea unei infracțiuni.

supravegherea video să sesizeze instanțele de judecată cu o cere

re pentru

repararea prejudiciului suferit sau pentru a dispune încetarea monitorizării

sau ștergerea datelor obținute prin aceste mijloace. În unele țări, răspunderea

penală poate fi, de asemenea, angajată. În toate statele membre ale Uniunii

Europene și în 10 alte state, este posibilă sesizarea unei autorități

independente de protecție a datelor cu caracter personal, care are

competența de a ancheta și de a impune sancțiuni.

ÎN DREPT

I. ASPECTE PRELIMINARE

A. Locus

standi

A. Gancedo Giménez, a

decedat la 25 octombrie 2018, în timp ce cauza se afla pe rolul Marii

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

Camere. Soțul și moștenitorul legal, J. López Martínez, și

-a exprimat

dorința de a continua procedura în fața Curții.

în care un reclamant a

decedat în cursul procedurii, a luat în considerare dorința exprimată de către

moștenitori sau rudele apropiate de a o continua [a se vedea, printre alte

precedente,

Malhous împotriva Republicii Cehe

(dec.) (MC), nr. 33071/96,

CEDO 2000-XII;

Angelov împotriva Bulgariei

, nr.

44076/98, pct.

28, 22

aprilie 2004;

Nicola împotriva Turciei

, nr.

18404/91, pct.

15, 27 ianuarie

2009].

-a doua reclamante

poate avea un interes

suficient pentru continuarea examinării cererii și

recunoaște astfel calitatea sa de a acționa în locul acesteia.

B.

Cu privire la obiectul cauzei în fața Marii Camere

doar să reanalizeze capătul de cerere întemeiat pe a

rt.

8 din Convenție, cu

privire la care Camera a constatat o încălcare în hotărârea din 9 ianuarie

2018 și care a făcut obiectul cererii de trimitere a Guvernului, admisă de

către Colegiul Marii Camere. A adăugat că rec

lamantele nu au formulat o

cerere de trimitere privind capătul de cerere întemeiat pe a

rt.

6, față de care

Camera nu a constatat nicio încălcare.

cu toate acestea, au

solicitat Curții să revadă concluzia Camerei de

neîncălcare

.

retrimise în fața Marii Camere sunt delimitate de decizia de admisibilitate a

Camerei [a se vedea

K. și T. împotriva Finlande

i

(MC), nr.

25702/94,

pct. 140-41,

CEDO 2001-

VII, și

Ilnseher împotriva Germaniei

(MC),

nr.

10211/12 și 27505/14,

pct.

100, 4 decembrie 2018]. Prin urmare, „cauza

”

trimisă în fața Marii Camere include în mod necesar toate aspectele cererii

pe care Camera a declarat-

o admisibilă și nu este limitată la „aspectul grav”

de importanță generală sau care afectează interpretarea sau aplicarea

Convenției sau a protocoalelor sale, în conformitate cu a

rt. 43

din

Convenție, pentru care cererea de trimitere a fost admisă de Colegiu (a se

vedea

K. și T. împotriva Finlandei

, citată anterior,

pct. 140-41).

În

consecință, în speță, examinarea Marii Camere va viza toate capetele de

cerere întemeiate pe art.

6 și 8 din Convenție care au fost declarate

admisibile de către Cameră

.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

II.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 8 DIN

CONVENȚI

E

-

a întemeiat pe înregistrări obținute prin intermediul supravegherii video la

locul lor de muncă, cu încălcarea dreptului acestora la respectarea vieții lor

private, și că, prin faptul că au refuzat să declare nulă concedierea lor,

instanțele naționale nu și

-

au îndeplinit obligația de a proteja acest drept. Au

invocat art.

8 din Convenție, care prevede următoarele

:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale pr

ivate [...]

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într-o societate democ

ratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța

publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,

protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților a

ltora.”

A.

Hotărârea Camere

i

7

rt. 8

din

Convenție era aplicabil în cauză. Întrucât măsura de supraveghere video în

litigiu a fost pusă în aplicare de către o entitate privată, Camera a examinat

plângerea în cadrul obligațiilor pozitive ale statului și a urmărit să

stabilească dacă autoritățile naționale au asigurat un echilibru just între

dreptul reclamantelor la respectarea vieții lor private, pe de o parte, și

interesul angajatorului de protejare a drepturilor sale de organiz

are și

administrare a proprietății sale, pe de altă parte.

instalat ca urmare a unor suspiciuni întemeiate de furt, acesta a avut o sfera

largă de aplicare –

supravegherea video nu a fost

limitată în timp, afectând

toți angajații care lucrau la case și a acoperit tot programul de lucru – și a

încălcat obligația prevăzută în dreptul intern de a informa în prealabil

persoanele vizate despre colectarea și prelucrarea datelor lor cu caracter

pe

rsonal, existența, scopul și punerea în aplicare a măsurilor. Având în

vedere aceste elemente, Camera nu a împărtășit opinia instanțelor naționale

în ceea ce privește proporționalitatea măsurii de supraveghere video luată de

angajator. A considerat, în spe

cial, că drepturile angajatorului ar fi putut fi

protejate prin informarea reclamantelor, chiar și la modul general, cu privire

la instalarea unui sistem de supraveghere video.

asigurat un

echilibru just între dreptul reclamantelor la respectarea vieții lor

private și celelalte interese aflate în joc și, prin urmare, a fost încălcat a

rt. 8

din Convenție.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

B.

Cu privire la excepția preliminară ridicată de Guvern

antele ar fi putut sesiza Autoritatea de

Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu o plângere

pentru nerespectarea de către angajator a dispozițiilor Legii privind protecția

datelor cu caracter personal sau ar fi putut formula o plângere p

enală pentru

încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private. În opinia sa, aceste

modalități de acțiune ar fi condus la impunerea unei sancțiuni administrative

sau penale pentru angajator. Concluzionează că reclamantele nu au epuizat

căile de atac interne disponibile în dreptul național.

Datelor cu Caracter Personal este doar o autoritate administrativă cu

competență limitată la impunerea unor sancțiuni pecuniare în cazul unei

încălcări a legislației în materia protecției datelor. Ele au apreciat că o astfel

de sancțiune, dacă ar fi fost impusă angajatorului lor, nu ar fi dus la o

despăgubire pentru prejudiciul suferit ca urmare a încălcării dreptului lor la

respectarea vieții lor private și a concedierii întemeiate pe această încălcare.

Au adăugat că nu era obligatorie sesizarea Autorității înaintea instanțelor de

drept comun, care au competență deplină să interpreteze și să aplice

dispozițiile Legii privind protecția datelor c

u caracter personal.

neepuizării căilor de atac interne în observațiile scrise în fața Marii Camere.

Nu identifică în cauză nicio împrejurare excepțională care ar fi putut să

-l

scutească de obligația prevăzută la a

rt. 55

din Regulament, de a ridica

excepții preliminare înainte de pronunțarea de către Cameră a deciziei

privind admisibilitatea. Prin urmare, Guvernul nu poate invoca excepția

respectivă în acest stadiu al procedurii și aceasta trebuie să fie respinsă [a se

vedea

Navalnyy împotriva Rusiei

(MC), nr.

29580/12 și alte 4 cereri,

pct. 61,

15 noiembrie 2018].

excepția de neepuizare a căilor de atac interne invocată de Guvern au imp

act

asupra fondului capătului de cerere întemeiat pe a

rt.

8 din Convenție, Curtea

le va examina în continuare.

C. Cu

privire la aplicabilitatea art.

8 din Convenție

1.

Argumentele părților

(a) Reclamantele

locul lor de muncă, pe durata întregului program de muncă, fără știrea lor și

fără să poată să se sustragă monitorizării, a determinat aplicabilitatea a

rt. 8

din Convenție.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

(b) Guvernul

ele lucrau într-un loc public, în

contact direct cu publicul. Consideră că, în lipsa unui consens între statele

membre cu privire la problema dacă o astfel de situație a fost inclusă în

sfera noțiunii „viață privată”, Curtea nu ar trebui să extindă sfera a

cestui

concept în consecință. Protecția oferită de a

rt. 8 nu s-ar putea extinde la un

comportament infracțional.

2.

Motivarea Curții

(a)

Principii care decurg din jurisprudența Curții

nu

se pretează unei definiții exhaustive. Aceasta include integritatea fizică și

psihologică a unei persoane. Prin urmare, poate conține multiple aspecte ale

identității fizice și sociale a persoanei [a se vedea, ca exemplu recent,

Denisov împotriva Ucrainei

(MC), nr.

76639/11, pct.

95, 25 septembrie

2018]. Se aplică, în special, aspectelor legate de identitatea personală, cum

ar fi numele unei persoane sau fotografia sa [a se vedea

Schüssel împotriva

Austriei

(dec.), nr.

42409/98, 21 februarie 2002,

Von Hannover împotriva

Germaniei (nr. 2)

(MC), nr.

40660/08 și 60641/08,

pct. 95, CEDO 2012].

care persoana fizică își poate trăi viața personală fără ingerințe exterioare, ci

cuprinde și dreptul de a duce o „viață socială privată”, adică posibilitatea de

a stabili și dezvolta relații cu alte persoane și cu lumea exterioară [a se ved

ea

Bărbulescu împotriva României

, (MC), nr. 61496/08, pct. 70, 5 septembrie

2017]. Nu exclude activitățile profesionale în această privință [a se vedea

Fernández Martínez împotriva Spaniei

(MC), nr. 56030/07, pct. 110, CEDO

2014 (extrase);

Köpke împotriva Germaniei

(dec.), nr. 420/07, 5 octombrie

2010;

Bărbulescu

, citată anterior,

pct. 71;

Antović și Mirković împotriva

Muntenegrului

, nr.

70838/13, pct.

42, 28 noiembrie 2017;

Denisov

, citată

anterior, pct

.

100] sau activități desfășurate într

-un context public [a se

vedea

Von Hannover (nr. 2)

, citată anterior,

pct.

95]. Prin urmare, există o

zonă de interacțiune dintre o persoană și ceilalți, chiar și într

-un context

public, care poat

e intra în domeniul de aplicare a „vieții private” [a se vedea

P.G. și J.H. împotriva Regatului Unit

, nr. 44787/98, pct. 56, CEDO 2001-

IX;

Perry împotriva Regatului Unit,

nr. 63737/00, pct. 36, CEDO 2003-IX

(extrase);

Von Hannover (nr. 2)

, citată anterior,

pct. 95]

.

a unei persoane este afectată de măsuri realizate în afara domiciliului său

sau spațiului său de lucru privat. Întrucât există situații în care persoanele, în

cunoștință de cauză sau în mod intenționat, se implică în activități care sunt

sau pot fi înregistrate sau raportate în mod public, așteptările rezonabile ale

unei persoane în ceea ce privește respectarea vieții private pot reprezenta un

factor important, însă nu neapărat decisiv în cadrul evaluării (a se vedea

P.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

G. și J. H. împotriva Regatului Unit

, citată anterior,

pct. 57;

Bărbulescu

,

citată anterior,

pct. 73;

Antović și Mirković

, citată anterior,

pct. 43). În ceea

ce privește monitorizarea acțiunilor unei persoan

e utilizând dispozitive

fotografice sau video, instituțiile Convenției au considerat că monitorizarea

acțiunilor și mișcărilor unei persoane fizice într

-un loc public utilizând un

dispozitiv fotografic care nu înregistra date vizuale nu constituie în sine o

formă de ingerință în viața privată (

Herbecq și Association „Ligue des

Droits de l’Homme” împotriva Belgiei

, nr.

32200/96 și 32201/96, Decizia

Comisiei din 14 ianuarie 1998, Decizii și rapoarte 92

-B, p.

92, și

Perry

,

citată anterior,

pct. 41). În schimb,

se poate vorbi despre viață privată atunci

când date cu caracter personal, în special imagini ale unei persoane

identificate, sunt colectate și înregistrate în mod sistematic sau permanent (a

se vedea

Peck împotriva Regatului Unit

, nr.

44647/98, pct.

58-59, CEDO

2003-I;

Perry

, citată anterior,

pct.

38 și 41;

Vukota

-

Bojić împotriva Elveției

,

nr. 61838/10,

pct.

55 și 59, 18 octombrie 2016). După cum a subliniat

Curtea în această privință, imaginea unei persoane constituie unul din

principalele atribute ale p

ersonalității sale, deoarece exprimă caracteristicil

e

unice ale persoanei și îi permite să se distingă de semenii săi. Dreptul

fiecărei persoane la protecția imaginii sale este astfel una dintre

componentele esențiale ale dezvoltării personale și presupune

dreptul de a

controla utilizarea acestei imagini. În timp ce, în majoritatea cazurilor, un

astfel de drept implică posibilitatea unei persoane de a refuza publicarea

imaginii sale, acesta acoperă, de asemenea, dreptul unei persoane de a nu fi

de acord cu

privire la înregistrarea, păstrarea și reproducerea imaginii de

către altă persoană (

Reklos și Davourlis împotriva Greciei

, nr.

1234/05

,

pct. 40,

15 ianuarie 2009,

De La Flor Cabrera împotriva Spaniei

,

nr. 10764/09, pct. 31, 27 mai 2014).

ili dacă a

rt.

8 este aplicabil, Curtea consideră că este

relevant să se clarifice aspectul dacă persoana în cauză a fost vizată de

măsura de monitorizare (

Perry

, citată anterior,

pct. 40;

Köpke

, citată

anterior,

Vukota-

Bojić

, citată anterior,

pct.

56 și 58) sau dacă datele cu

caracter personal au fost prelucrate, utilizate sau puse la dispoziția

publicului într-un mod sau într-

o măsură ce depășește ceea ce persoanele în

cauză ar fi putut prevedea în mod rezonabil (

Peck

, citată anterior,

pct. 62-

63;

Perry

, c

itată anterior,

pct. 40-41;

Vukota-

Bojić

, citată anterior,

pct. 56).

de muncă, Curtea a constatat că supravegherea video pusă în aplicare de

către un angajator fără știința angajatu

lui, timp de aproape 50 de ore într-o

perioadă de 2 săptămâni, și utilizarea înregistrărilor astfel obținute în cadrul

procedurii în fața instanțelor pentru litigii de muncă pentru a justifica

concedierea acestuia, a adus atingere dreptului său la respectarea vieții sale

private (

Köpke

, citată anterior). S

-

a considerat, de asemenea, că

supravegherea video nedisimulată a unor profesori universitari în timpul în

care predau, înregistrările fiind păstrate timp de o lună și consultate de către

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

decanul facultății, aduce atingere dreptului reclamanților la respectarea vieți

i

lor private (

Antović și Mirković

, citată anterior,

pct. 44-45).

(b)

Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

de supr

aveghere video pusă în aplicare de către angajator la locul de muncă

pentru o perioadă de 10 zile, camerele fiind direcționate către zona caselor

de marcat din supermarket. Astfel, deși reclamantele nu au fost vizate

individual de supravegherea video, este

cert că primele trei, care lucrau la

casele de marcat, au putut fi filmate toată ziua de muncă, în timp ce a patra

și a cincea reclamantă au fost filmate atunci când treceau prin zonă.

puteau avea că viața lor privată este protejată și respectată, Curtea observă

că locul lor de muncă, un supermarket, era deschis publicului și că

activitățile filmate, și anume plata pentru cumpărăturile făcute de clienți, nu

erau de natură privată sau intimă. Prin urmare, așteptările lor în ceea ce

privește protecția vieții lor private erau, în mod necesar, limitate. Cu toate

acestea, chiar și în locuri publice, crearea unei înregistrări permanente sau

sistematice de imagini ale persoanelor identificate și prelucrarea ulterioară a

acestora ar putea ridica probleme care aduc atingere vieții private a

persoanelor în cauză (supra,

pct.

89, și jurisprudența citată). Curtea

subliniază că, în prezenta cauză, dreptul intern prevedea un cadru legal

formal și explicit, conform căruia persoana responsabilă de un sistem de

supraveghere video, aflat chiar și într

-

un loc public, era obligată să ofere

informații prealabile persoanelor monitorizate print

r

-un astfel de sistem

(supra, pct.

47 și 50). De altfel, reclamantele fuseseră informate cu privire la

instalarea de angajatorul lor a altor camere CCTV în supermarket, aceste

camere fiind vizibile și poziționate astfel încât să filmeze intrările și ieșirile

magazinului. În aceste circumstanțe, reclamantele se puteau aștept

a în mod

rezonabil să nu facă obiectul unei supravegheri video în alte zone din

magazin fără a fi informate în prealabil.

Curtea observă că acestea au fost vizionate de către mai mult

e persoane care

lucrau pentru angajatorul reclamantelor înainte chiar ca reclamantele să fie

informate cu privire la existența lor. Mai mult, au constituit baza concedierii

lor și au fost utilizate ca mijloace de probă în procedura în fața instanței

pentru

litigii de muncă.

rt. 8

este

aplicabil în cauza de față.

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

D. Cu

privire la respectarea art.

8 din Convenție

1.

Argumentele părților

(a) Reclamantele

probleme de dezbătut în speță sunt dacă dreptul lor la respectarea vieții

private a fost încălcat prin luarea măsurii de supraveghere video fără

cunoștința lor, precum și care sunt limitele impuse de a

rt.

8 din Convenție

monitorizării pe care angajatorul avea dreptul să o utilizeze împotriva

angajaților săi. Acestea consideră că, în mod contrar a ceea ce a sugerat

Guvernul, problema eventualei lor răspunderi penale a fost deja soluționată

la nivel național și nu reprezintă un subiect de dezbatere în fața Curți

i.

sisteme de supraveghere pentru protejarea bunurilor sale, dar acest drept

trebuie să fie limitat astfel încât să fie respectat dreptul salariaților la

respectarea v

ieții lor private. Au explicat că, în speță, ele și întregul personal

al supermarketului au fost filmați timp de săptămâni, pe durata întregului

program de lucru, fără să fie informați în prealabil. Monitorizarea a fost

pusă în aplicare cu încălcarea legislației spaniole, care prevedea în sarcina

angajatorului, în cazul în care nu putea obține consimțământul salariaților,

cel puțin obligația de a

-i informa în prealabil cu privire la instalarea de

camere și drepturile pe care aceștia le au în conformitate cu legislația în

materia protecției datelor. În cazul în care aceste indicații ar fi fost oferite,

atât dreptul la respectarea vieții lor private, cât și interesele angajatorului ar

fi fost respectate. Reclamantele concluzionează astfel că, refuzând să se

co

nstate o culpă în cazul acestei omisiuni a angajatorului, instanțele interne

nu le-

au acordat suficientă protecție în temeiul

a

rt.

8 din Convenție.

speță și

Köpke împotriva Germaniei

(citată anterior) în cazul mai multor

aspecte. Ele au argumentat că în cauza

Köpke

nu a existat o legislație

specifică în materie de supraveghere video la locul de muncă și angajatorul

a respectat condițiile stabilite prin jurisprudența națională, în timp

ce, în

prezenta cauză, angajatorul a încălcat legislația națională fără a fi sancționat.

În plus, monitorizarea a fost mai extinsă în cazul lor deoarece a fost

introdusă fără o limită de timp, a continuat pe durata întregului program de

lucru și a implicat filmarea nu numai a angajaților bănuiți, ci a întregului

personal.

hotărârea sa recentă

Bărbulescu împotriva României

(citată anterior), o

cauză privind monitorizarea de către un angajator a mesajelor de email și a

utilizării internetului de către un angajat, cauză care, în opinia lor, a stabilit

criteriile de proporționalitate care trebuie să fie îndeplinite de orice ingerin

ță

a unui angajator în exercitarea dreptului la respectarea vieț

ii private a

angajaților săi. Au argumentat că măsura luată de angajatorul lor nu a

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

îndeplinit în mod cert aceste cerințe, având în vedere lipsa informării

prealabile privind introducerea supravegherii video și drepturile prevăz

ute

în legislația privind protecția datelor. Au adăugat că măsura respectivă nu a

fost proporțională, de vreme ce interesele angajatorului ar fi putut fi

garantate în timp ce angajaților li se ofereau informațiile prevăzute de lege.

supravegherea video prin intermediul camerelor de filmat ascunse a încălcat

dreptul lor la respectarea vieții private și reținând, în consecință, că

concedierea acestora a fost legală, instanțele naționale le

-au privat de

protecția la care aveau dreptul față de ingerințele nelegale în viața lor priva

tă

de către angajatorul lor. Contrar susținerilor Guvernului, acest capăt de

cerere este distinct de cele întemeiate pe art.

6 din Convenție.

utoritatea de

Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal din Spania,

reclamantele reiau argumentele expuse cu privire la excepția de neepuizare a

căilor de atac interne ridicată de Guvern (supra,

pct.

81) și susțin că, chiar și

în cazul în car

e Autoritatea ar fi constatat o contravenție, impunerea unei

sancțiuni administrative angajatorului nu ar fi oferit o reparație adecvată

pentru pretinsa încălcare a dreptului lor la respectarea vieții lor private. În

ceea ce privește posibilitatea de a exercita o cale de atac în fața instanțelor

de drept comun, reclamantele au susținut că acestea nu sunt competente în

ceea ce privește raporturile în temeiul unui contract de muncă, iar

jurisprudența citată cu titlu de exemplu de Guvern, care privește o situaț

ie în

care raportul de muncă fusese întrerupt cu doi ani mai devreme, nu putea fi

transpusă în speță (supra,

pct. 49).

În opinia reclamantelor, principala

consecință a supravegherii video a fost concedierea lor, situație în care doar

instanțele pentru litigii de muncă sunt competente

.

(b) Guvernul

invocată de reclamante era imputabilă unei societăți private, și nu

autorităților publice, Marea Cameră ar trebui să urmeze abordarea adoptată

în cauza

Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2)

(citată anterior), în care

Curtea a examinat dacă instanțele naționale au pus în balanță diferitele

interese particulare în joc și au asigurat un just echilibru între acestea. În

opinia sa, instanțele spaniole au efectuat o astfel de punere în balanță și au

luat în considerare în mod corespunzător dreptul reclamantelor la

respectarea vieții lor private.

informate cu privire la instalarea de camere CCTV, măsurile luate de

a

ngajator nu au fost disproporționate. Observă că reclamantele lucrau într

-

un spațiu deschis publicului, că au fost informate cu privire la instalarea

unor camere CCTV în urma suspiciunilor de furt și că au comis cu bună

știință fapte penale. Prezenta cerere este similară cu cauza

Köpke

și

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

distincția făcută prin hotărârea Camerei nu a fost justificată. Guvernul

precizează, în acest sens, că monitorizarea a durat doar 10 zile, de la 15 până

la 25 iunie, dată la care angajații suspectați au fost chemați pentru

u

n

interviu individual, și că nu viza întregul personal, ci doar angajații care

lucrau la casele de marcat, aflați în contact direct cu clienții. Dimpotrivă, ar

trebui să se facă distincție între prezenta cauză și

Bărbulescu

deoarece, în

această din urmă cauză, ingerința în litigiu a vizat respectarea instrucțiunilor

angajatorului, despre care Curtea a considerat că „reduc la zero exercitarea

dreptului la viață privată socială la locul de muncă”, în timp ce măsura de

supraveghere video în litigiu urmărea un obiectiv legitim, și anume acela de

a oferi clarificări privind o infracțiune în care societatea era victimă. Adaugă

că, atât timp cât reclamantele lucrau într

-

o zonă în care au fost în contact

direct cu publicul, așteptările lor în materie de viață privată erau în mod

necesar mai reduse în comparație cu o situație care implica

confidențialitatea comunicațiilor transmise prin intermediul unui cont de

email.

neepuizare a căilor de atac in

terne (supra, pct.

81), Guvernul arată că

reclamantele ar fi putut sesiza Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării

Datelor cu Caracter Personal pentru nerespectarea dispozițiilor Legii privind

protecția datelor cu caracter personal. Această instituție est

e un organism

independent împuternicit să monitorizeze aplicarea legislației în materia

protecției datelor cu caracter personal și să aplice amenzi contravenienților,

în timp ce instanțele pentru litigii de muncă sesizate de către reclamante

aveau doar com

petența de a se pronunța cu privire la legalitatea

concedierilor. Orice nerespectare a legislației privind protecția datelor cu

caracter personal nu conduce în mod automat la o încălcare a dreptului la

respectarea vieții private și nu trebuie confundate aceste două noțiuni.

despăgubiri în fața instanțelor civile de drept comun pentru orice prejudiciu

cauzat de pretinsa încălcare a Legii privind protecția datelor cu caracter

personal.

În sprijinul argumentelor lor, a prezentat o hotărâre a Tribunal

Supremo, prin care au fost acordate despăgubiri unui angajat pentru

transmiterea nelegală a datelor sale cu caracter personal de către fostul său

angajator (supra, pct. 49).

oncluzionează că statul pârât și

-

a respectat obligațiile

pozitive în temeiul art.

8 din Convenție și că nu ar trebui angajată

răspunderea sa pentru eventualele încălcări imputabile unei societăți private

și nici pentru faptul că reclamantele nu s

-au plâns cu privire la astfel de

încălcări la autoritățile naționale competent

e.

2.

Observații ale terțului intervenien

t

intervenient, și

-a exprimat preocuparea cu privire la

posibilitatea că statele

LÓPEZ RIBALDA ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA SPANIEI

HOTĂRÂRE

membre să nu protejeze suficient viața privată a lucrătorilor la locul de

muncă. A subliniat că protecția vieții private, în general, și în cadrul

raporturilor de muncă, în special, este un aspect relativ nou al protecției

drepturi

lor omului în dreptul internațional, precum și că riscurile legate de

protecția vieții private care decurg din noile tehnologii au crescut. În opinia

acestuia, din acest motiv protecția internațională și, în special, europeană a

drepturilor omului au evolu

at în sensul că, indiferent dacă prelucrarea

datelor cu caracter personal este permisă ca atare, persoanele în cauză

trebuie să fie informate.

datelor cu caracter personal a fost recu

noscut în mod expres în legislația

națională la a

rt. 5

alin.

(1) din Legea privind protecția datelor cu caracter

personal. Subliniind modul în care mai multe instrumente juridice europene

(atât la Consiliul Europei, cât și la Uniunea Europeană) au abordat protecția

vieții private, fie în cadrul general de protecție a datelor cu caracter

personal, fie, mai special, în cazul supravegherii video la locul de muncă,

CES concluzionează că dreptul persoanei vizate de a fi informată înainte de

prelucrarea datelor s

ale cu caracter personal trebuia să fie considerat ca un

drept decurgând din art.

8 din Convenție, constituind o garanție procedurală.

În plus, în situațiile în care informarea prealabilă a angajaților nu este

obligatorie, notificarea și consultarea reprezentanților acestora este un lucru

esențial.

3.

Motivarea Curții

(a)

Cu privire la obligațiile pozitive ale statului pârât

criticată de reclamante a fost impusă de către angajatorul lor, o soci

etate

privată, și, prin urmare, nu poate fi analizată ca o „ingerință” a unei

autorități a statului în exercitarea drepturilor protejate de Convenție. Cu

toate acestea, reclamantele apreciază că, prin confirmarea concedierii

acestora în baza supravegherii

video, instanțele naționale nu au protejat în

mod efectiv dreptul lor la respectarea vieții lor private.

rt.

8 este esențial pentru protecția

persoanei particulare împotriva ingerințelor arbitrare ale autoritățilo

r

publice

, nu obligă statul să se abțină de la asemenea ingerințe: la acest

angajament negativ pot fi adăugate obligații pozitive inerente unei respectări

efective a vieții private sau de familie. Aceste obligații pot implica

adoptarea unor măsuri destinate să asigure respectarea vieții private chiar și

în sfera relațiilor dintre persoane particulare [a se vedea

Söderma

n

împotriva Suediei