CASE OF STRAND LOBBEN AND OTHERS v. NORWAY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF STRAND LOBBEN AND OTHERS v. NORWAY - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2019)

Tradus și revizuit de IER (ier.

gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

(Cererea nr. 37283/13)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

10 septembrie 2019

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

1

În cauza Strand Lobben și alții împotriva Norvegiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Linos-Alexandre Sicilianos,

președinte

,

Guido Raimondi,

Robert Spano,

Vincent A. De Gaetano

Jon Fridrik Kjølbro,

Ganna Yudkivska

,

Egidijus Kūris,

Carlo Ranzoni,

Armen Harutyunyan,

Georges Ravarani

,

Pere Pastor Vilanova,

Alena

Poláčková,

Pauliine Koskelo,

Péter Paczolay

,

Lado Chanturia

,

Gilberto Felici,

judecători,

Dag Bugge Nordén,

judecător

ad-hoc

,

ș

i Søren Prebensen,

grefier-adjunct al Marii Camere,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 noiembrie și la 27 mai

2019, pronunță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată:

PROCEDU

RA

1.

La originea cauzei se află cererea

nr.

37283/13 îndreptată împotriva

Regatului Norvegiei, introdusă în fața Curții în temeiul

art.

34 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

(„Convenția”) de către cinci resortisanți

norvegieni, doamna Trude Strand

Lobben, copii acesteia, X și Y, și părinții săi, doamna Sissel și domnul Leif

Lobben, la 12 aprilie 2013.

2.

Prima reclamantă, doamna Trude Strand Lobben, și al doilea reclamant,

X („reclamanții”), care au beneficiat de asistență juridică, au fost în final

reprezentați de domnul G. Thuan Dit Dieudonné, avocat în Strasbourg.

Guvernul norvegian („Guvernul”) a fost reprezentat de agenții săi

guvernamentali, domnul M. Emberland și doamna H.L. Busch, din c

adrul

Biroului Procurorului General (cauze civile

).

3.

Reclamanții au susținut, în special, că deciziile autorităților interne de a

nu revoca măsura plasamentului lui X și de a retrage autoritatea părintească

a primei reclamante asu

pra acestuia și de a încuviința adopția acestuia de către

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

2

părinții adoptatori le

-

au încălcat dreptul la respectarea vieții de familie în

temeiul art.

8 din Convenție.

4.

Cererea a fost repartizată Secției a cincea a Curții (

art. 52

Regulamentul Curții). La 1 decembrie 2015, președintele Secției a cincea a

hotărât să comunice Guvernului plângerea reclamanților. La 30 noiembrie

2017, Camera Secției, compusă din Angelika Nußberger, Erik Møse, André

Potocki, Yonko Grozev, Síofra

O’Leary, Gabriele Kucsko

-

Stadlmayer, Lәtif

Hüseynov, judecători, și Milan Blaško, grefier

-

adjunct de secție, a pronunța

t

o hotărâre. Camera a declarat în unanimitate admisibile capetele de cerere

introduse de prima reclamantă și de cel de

-al doilea reclama

nt și restul

capetelor de cerere inadmisibile. A hotărât, cu majoritate de voturi, că nu a

fost încălcat

art.

8 din Convenție. Opinia separată comună a judecătorilor

Grozev, O’Leary și Hüseynov a fost atașată la hotărâre.

anuarie 2018, reclamanții au solicitat retrimiterea cauzei în fața

Marii Camere, în conformitate cu art.

43 din Convenție. Completul Marii

Camere a admis cererea la 9 aprilie 2018.

6.

Compunerea Marii Camere a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile

art.

26 § 4 și 5 din Convenție și

art.

24 din Regulamentul Curții. La finalul

deliberărilor, Jon Fridrik Kjølbro, judecător supleant, l

-

a înlocuit pe Aleš

Pejchal, care nu a mai putut participa la examinarea cauzei (art. 24 § 3)

.

7.

Reclamanții și Guvernul au prezentat observații scrise (

art. 59 § 1) cu

privire la fondul cauzei.

8.

Președintele Marii Camere a admis ca Guvernele Belgiei, Bulgariei,

Republicii Cehe, Danemarcei, Italiei,

Slovaciei și Marii Britanii, precum și

Alliance Defending Freedom (ADF) International, Associazione Italiana de

i

Magistrati per i Minorenni e per la Famiglia (AIMMF), Centrul Aire și

părinții adoptivi ai lui X să intervină în procedura scrisă, în conformit

ate cu

art.

36 § 2 din Convenție și

art. 44 din Regulament.

9.

La 17 octombrie 2018, a avut loc o ședință publică în clădirea Curții

Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg.

Au compărut în fața Curții:

a)

pentru guvernul pârât

Domnul F. S

EJERSTED

, procuror general, Biroul Procurorului General,

Domnul M. E

MBERLAND

, agent guvernamental, procuror general, Biroul

Procurorului General

,

Doamna H. L

UND

B

USC

H

, agent guvernamental, Biroul Procurorului

General,

agenți guvernamentali

,

Doamna A. S

YDNES

E

GELAND

, agent guvernamental, Biroul Procurorului

General,

Domnul H. V

AALER

, avocat, Biroul Procurorului General,

Domnul D.T. G

ISHOLT

,

director, Ministerul Copiilor și Egalității

,

Doamna C. F

IVE

B

ERG

, consilier superior, Ministerul Copiilor

și Egalității,

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

3

Doamna H. B

AUTZ

-H

OLTER

G

EVING

, Ministerul Copiilor

și Egalității,

Doamna L.

W

IDTH

, avocat municipal,

consilieri

;

b)

pentru reclamanți

Domnul G. T

HUAN

D

IT

D

IEUDONNÉ

, avocat,

consilier

,

Doamna T. S

TRAND

L

OBBE

N

,

prima reclamantă

.

Curtea a ascultat declarațiile domnului Thuan Dit Dieudonné și ale

domnului Sejersted, precum și răspunsurile acestora la întrebările adresate de

judecători.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A. Istoricul cauzei

10.

În mai 2008, prima reclamantă s

-

a adresat serviciilor de protecție a

copilului întrucât era însărcinată și se afla într‑o situație dificilă: nu avea o

locuință permanentă și locuia temporar cu părinții săi.

11.

La 10 iunie 2008, prima reclamantă și viitorul tată putativ, Z, au mers

la policlinica ginecologică a spitalului regional. Potrivit notelor de observație

medicale înregistrate în acea zi, doctorul a fost informat că prima reclamantă

suferise un avort întâ

rziat în octombrie 2007 și, de asemenea, că dorea să facă

avort de această dată. Au fost efectuate un test de clamidioză și o

ultrasonografie, iar prima reclamantă și Z au fost informați că nu este posibil

avortul.

008, spitalul a confirmat că rezultatul testului de

clamidioză efectuat la 10 iunie 2008 era pozitiv. Doctorul a menționat, drept

una dintre măsurile adoptate de clinica de obstetrică pentru monitorizarea

primei reclamante și a situației sale, că un asiste

nt social va contacta serviciile

de protecție a copilului, cu acordul primei reclamante. O asistentă socială,

J.T., din cadrul spitalului, observa în ziua următoare că prima reclamantă și

-

a exprimat dorința fermă de a obține un loc într

-un centru pentru familie pe

motiv că avea capacitățile limitate din cauza unei leziuni cerebrale

(

begrensninger på grunn av hjerneskade

) suferite în urma unei crize

epileptice; nu avea o locuință, avea o relație dificilă cu tatăl putativ al

copilului și cu ceilalți membri ai familiei, și dorea ajutor pentru a deveni o cât

mai bună mamă posibil.

Spitalul menționa faptul că orice ședere într‑un

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

4

centru pentru familie va fi una voluntară și că prima reclamantă și copilul său

vor putea pleca oricând doresc.

13.

La 1 iulie 2008, spitalul a notificat serviciile de protecție a copilului că

prima reclamantă are nevoie de asistență privind sarcina și monitorizare în

ceea ce privește maternitatea. Spitalul indica, de asemenea, faptul că aceasta

are nevoie să locuiască în

tr

-

un centru pentru familie. Serviciile de protecție a

copilului au preluat cazul, cu consimțământul primei reclamante. Aceasta a

fost de acord să rămână într

-

un centru pentru familie timp de trei luni după

naștere, astfel încât capacitatea sa de a oferi copilului îngrijiri adecvate să

poată fi evaluată.

14.

La 16 iulie 2008 a avut loc o întâlnire cu serviciile de protecție a

copilului. La întâlnire a participat I.K.A., psiholog din cadrul Oficiului pentru

Copii, Tineret și Familie. Conform notelor de observație ale întâlnirii, s

-a

convenit ca prima reclamantă să beneficieze săptămânal de consiliere

psihologică în perioada de absență a asistentei sociale pe timpul verii și ca

psihologul să prezinte ulterior rapoarte serviciilor de protecție a copilului.

15.

La 16 septembrie 2008, s‑a luat decizia oficială de a oferi primei

reclamante și copilului său un loc într‑un centru pentru familie pentru o

perioadă de trei luni. Decizia menționa că serviciile de protecție a copilului

era preocupat de sănătatea mentală a primei reclamante și de capacitatea sa

de a înțelege seriozitatea asumării responsabilității de a avea un copil și

consecințele acestui fap

t.

eptembrie 2008, serviciile de protecție a

copilului și prima reclamantă au convenit asupra unui plan de ședere. În plan

se menționa că scopul principal al șederii era acela de a examina, a monitori

za

și a o ghida pe prima reclamantă pentru a avea suficient

e aptitudini de îngrijire

a copilului. Erau, de asemenea, incluse și câteva obiective specifice, printre

care se includeau ținerea sub observație a mamei și a copilului și examinarea

sănătății mintale (

psyke

) și maturității mamei, capacitatea acesteia de a

primi

,

înțelege și beneficia de consiliere în ceea ce privește rolul de mamă și

posibilitățile sale de dezvoltare. Colaborarea cu apropiații primei reclamante

era, de asemenea, inclusă ca obiectiv în plan.

, prima reclamantă a dat naștere fiului său, X,

al doilea reclamant. Prima reclamantă a refuzat la acel moment să precizeze

numele tatălui lui X. Patru zile mai târziu, la 29 septembrie 2008, prima

reclamantă și X s

-au mutat în centrul pentru familie. În primele cinci zile,

bunica maternă a lui X a rămas, de asemenea, alături de ei.

protecție a copilului și a exprimat îngrijorările din partea personalului

cent

rului. Potrivit dosarelor serviciilor de protecție a copilului, personalul

instituției a declarat că X nu lua suficient în greutate și nu avea energie. În

ceea ce privește momentul schimbării scutecelor, personalul fusese nevoit să

-

i spună primei reclamant

e în mod repetat (

gang på gang

) că bebelușul

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

5

prezenta urme de excremente, în timp ce aceasta continua să se concentreze

doar asupra propriei persoane.

19.

La 14 octombrie 2008, membrii personalului centrului au declarat că

sunt foarte îngrijorați de starea lui X și de aptitudinile de îngrijire ale primei

reclamante. S‑a dovedit că prima reclamantă nu a declarat greutatea corectă

copilului și că X pierduse, așadar, mai mult în greutate decât se presupusese

anterior. În plus, nu părea să înțeleagă sentimentele băiețelului (

viser ingen

forståelse av gutten sine følelser

) și părea incapabilă să empatizeze cu

bebelușul (

sette seg inn i hvordan babyen har det

). Pe

rsonalul a decis să o

transfere pe prima reclamantă într

-un apartament de la etajul principal pentru

a o putea ține mai bine sub observație și pentru a o monitoriza și mai

îndeaproape. Următoarea întâlnire dintre prima reclamantă, personalul

centrului pentru

familie și serviciile de protecție a copilului fusese programată

pentru 24 octombrie 2008, însă angajații instituției doreau să devanseze

întâlnirea, întrucât considerau că problema nu putea fi lăsată în așteptare atât

de mult timp

.

B. Procedura de inst

ituire a plasamentului în regim de urgență a lui X

prima reclamantă și serviciile de protecție a copilului. Prima reclamantă a

afirmat în cursul întâlniri

i că vrea să plece din instituție împreună cu copilul

său, întrucât nu mai dorește să beneficieze de asistență. Personalul instituției

a declarat că este foarte îngrijorat de aptitudinile de îngrijire ale primei

reclamante. Nu se trezea noaptea, iar băiatul pierduse multă greutate, nu avea

energie și părea deshidratat. De asemenea, asistentul medical comunitar era

foarte îngrijorat, în timp ce prima reclamantă nu avea aceeași atitudine.

Instituția a stabilit să aplice o monitorizare permanentă. Personalul rămânea

treaz noaptea pentru a o trezi pe prima reclamantă să

-

și hrănească copilul.

Prima reclamantă era monitorizată la fiecare trei ore pentru a se asigura că

băiatul este hrănit. Personalul centrului și

-

a exprimat teama că exista riscul

ca bebelușul să nu supraviețuiască dacă nu ar fi stabilit acest tip strict de

monitorizare. Serviciile de protecție a copilului au considerat că s

-ar crea un

risc dacă prima reclamantă l

-

ar scoate pe copil din instituție. X era sub

greutatea normală critică (

kritisk normalvekt

) și avea nevoie de hrană și

monitorizare.

21.

În decizia luată la aceeași dată, se menționa, de asemenea, că prima

reclamantă a furnizat serviciilor de protecție a copilului informații despre tatăl

copilului, dar că a refuzat permisiunea de a efectua un test de paternitate și de

a semna în calitate de tată, la spital. Se menționa că tatăl dorea să își asume

responsabilitatea pentru copil, dar că nu avea încă niciun drept ca parte în

cauză.

22. S-

a decis ca X să fie plasat în plasament familial de urgență și ca prima

reclamantă și mama acesteia să îl viziteze maximum o oră și jumătate

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

6

săptămânal. În ceea ce privește nevoile copilului, se menționa că a pierdut

foarte mult în greutate și, în consecință, necesita monitorizare atentă și

adecvată. S

-

a subliniat faptul că este foarte importantă dezvoltarea unei rutine

alimentare corecte. În plus, potrivit planului, plasamentul urma să fie evaluat

în permanență de către prima reclamantă, părinții care a

sigurau plasamentul

de urgență, o echipă de specialiști (

fagteam

) și serviciile de protecție a

copilului. Serviciile municipalității urmau să păstreze contactul cu părinții

care asigurau plasamentul de urgență și să fie însărcinate cu menținerea

contactulu

i și monitorizarea primei reclamante. La 21 octombrie 2008,

președintele Oficiului districtual pentru asistență socială (

fylkesnemnda for

barnevern og sosiale saker

) și

-a dat acordul prealabil.

antă a contestat măsura de

instituire a plasamentului de urgență în fața Oficiului districtual pentru

asistență socială. Aceasta susținea că ea și X pot trăi împreună în casa

părinților săi, argumentând că mama sa rămânea acasă și că era dispusă să o

ajute

să se ocupe de X și că ea și mama sa erau, de asemenea, dispuse să

accepte sprijinul serviciilor de protecție a copilului.

24.

La 23 octombrie 2008, un consultant familial și un psiholog din cadrul

centrului pentru familie au întoc

mit un raport privind șederea primei

reclamante și a mamei sale în instituție. Raportul făcea trimitere la un test de

inteligență la care prima reclamantă obținuse un scor mai mare de cel de 67%

al persoanelor de vârsta sa pentru organizare perceptuală (adică organizarea

elementelor vizuale) și mai mic de cel de 93% al persoanelor de vârsta sa

pentru înțelegere verbală. Pentru sarcini care necesită memorie de lucru –

capacitatea de a lua în considerare și de a procesa informații complexe –

prima reclamantă a obținut un scor mai mic de cel de 99% al persoanelor de

vârsta sa. Potrivit raportului, testele confirmau impresia clinică în privința

primei reclamante. În plus, raportul menționa că asistența oferită de instituție

se concentrase pe a o învăța pe prima reclamantă cum să satisfacă nevoile

fundamentale ale copilului din punct de vedere al alimentației, igienei și

siguranței. Prima reclamantă primise sfaturi verbale și practice și avusese

nevoie în mod constant (

gjennomgående

) de instrucțiuni și demonstrați

i

repetate. Din experiența personalului, prima reclamantă nu înțelegea de multe

ori ceea ce i se spunea sau explica și uita foarte repede. În concluzie, raportul

menționa,

inter alia

:

„Mama nu se ocupă de copilul său într

-

un mod satisfăcător. În timpul în

care mama

și copilul s

-

au aflat [în centrul pentru familie] [...] personalul [...] a fost îngrijorat că

nevoile copilului nu sunt îndeplinite. Pentru a se asigura că nevoile primare

de îngrijire

și alimentație ale copilului sunt îndeplinite, personalul a intervenit și monitorizat

îndeaproape copilul, atât ziua, cât și noaptea.

Mama nu este capabilă să satisfacă nevoile practice de îngrijire ale copilului. Ea nu

și

-

a asumat responsabilitatea pentru a îngriji băiatul într

-

un mod satisfăcător. Mama are

nevoi

e

de consiliere la un nivel extrem de elementar și are nevoie de sfaturi

care să i se

repete de mai multe ori.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

7

Pe tot parcursul șederii, mama a făcut declarații pe care le găsim extrem de

îngrijorătoare. Aceasta și

-

a exprimat lipsa semnificativă de empatie pentru fiul său și

și

-

a exprimat în mai multe rânduri dezgustul față de copil. Mama a demonstrat că nu

conștientizează decât foarte puțin ce înțelege băiatul și ce comportamente își poate el

controla

.

Mama are un mod de funcționare mental inconsecvent și întâmpină mari dif

icultăți în

anumite domenii care sunt cruciale pentru capacitatea de a oferi îngrijire. Această

capacitate trebuie analizată din punct de vedere practic în lumina acestei constatări.

Sănătatea mintală a mamei este marcată de sentimente dificile și dureroase despre cine

este ea însăși și cum îi percepe ce ceilalți. Mama însăși pare să aibă o nevoie

considerabilă de îngrijire care nu i

-

a fost oferită

.

Potrivit evaluării noastre, mama este incapabilă să aibă grijă de copil. Suntem, de

asemenea,

de părere că mama are nevoie de sprijin și de urmărire. Astfel cum am

comunicat verbal serviciilor de protecție a copilului, considerăm că este important să se

acorde o atenție deosebită mamei în perioada care va urma instituirii plasamentului de

urgenț

ă.

Mama este vulnerabilă. Este necesar să i se ofere o evaluare psihologică și un

tratament, și probabil are nevoie de ajutor în găsirea unei motivații în acest sens. Este

necesară stabilirea unui plan individual pentru mamă, pentru a asigura urmărirea

evol

u

ției acesteia în anumite domenii. Mama are resurse (a se vedea testele de abil

ități)

pentru care are nevoie de ajutor pentru a le utiliza cu bună știi

nță.”

25.

La 27 octombrie 2008, Oficiul a examinat contestația formulată

împotriva

deciziei de instituire a plasamentului de urgență (

supra

, pct.

22 și

23). Prima reclamantă a participat alături de avocatul său și a depus mărturie.

Au fost ascultați trei martori.

26.

Prin decizia din aceeași zi, semnată de președ

intele oficiului, se

concluziona că este obligatoriu să se bazeze pe observațiile transmise de

psihologul centrului pentru

familie, care elaborase raportul instituției, și ale

reprezentantului serviciilor municipale de protecție a copilului. Potrivi

t

acest

or observații, prima reclamantă nu era capabilă să îi acorde îngrijiri

adecvate lui X (

betryggende

) în ceea ce privește aspecte absolut esențiale și

cruciale (

helt vesentlige og sentrale områder

). În plus, prima reclamantă

declarase că vrea să plece din instituție. Era evident că nu era capabilă să îl

îngrijească pe X fără să

-

l expună pe acesta unui mare risc. Ulterior, părinții

primei reclamante au declarat că îi vor asigura o îngrijire adecvată lui X. Cu

toate acestea, oficiul a concluzionat că siguranța

lui X nu era suficient

asigurată. Mama primei reclamante a depus mărturie în fața oficiului și a

afirmat că, în timpul șederii sale în centrul de familie, nu a observat nimic

care să îi stârnească îngrijorare cu privire la modul în care prima reclamantă

îl

îngrijea pe X. Această declarație contrasta în mod deosebit cu ceea ce

declarase psihologul. Totodată, oficiul a concluzionat că prima reclamantă

este cea responsabilă pentru îngrijirea zilnică a lui X, nu mama acesteia.

eași zi, 27 octombrie 2008, X a fost dus la o clinică de psihiatr

ie

pediatrică pentru o evaluare.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

8

28.

La 30 octombrie 2008, prima reclamantă a sesizat instanța districtuală

(tingrett

) cu o acțiune împotriva deciziei oficiului din 27

octombrie 2008

(

supra

, pct. 25-26).

29.

La 13 noiembrie 2008, prima reclamantă l

-

a vizitat pe X la locuința de

plasament; conform notelor de observație ale supraveghetorului, Z primise

rezultatul unui test de paternitate făcut cu o zi înainte, care demonstrase că

acesta nu era tatăl copilului. Prima reclamantă a declarat că nu știa cine ar

putea fi tatăl. Nu

-

și putea aminti să fi avut relații cu un alt bărbat. Prima

reclamantă și consilierul din cadrul serviciilor de protecție a copilului au

agreat ca prima reclamantă să își contacteze medicul și să primească o

trimitere către un psiholog.

urgență (

beredskapshemskonsulen

t

) din cadrul Oficiului pentru Copii,

Tineret și Familie a redactat un raport privind aplicarea măsurii de urgență.

În concluzii, aceasta afirma:

„În momentul în care copilul a fost adus în plasament familial de urgență la 17

octombrie, mișca ușor din mâini și picioare și scâncea ușor. Nu își putea ține ochii

deschiși pentru că erau roșii, inflamați și prezentau secreții. Copilul era s

ubnutrit, palid

și lipsit de energi

e [(

slapp

)]. După câteva zile, a început să se miște, să scoată sunete

și

să

-

și recapete culoarea pielii. A mâncat bine la toate mesele și s

-a bucurat de contactul

fizic. A fo

st capabil să țină ochii deschiși după ce a primit medicația corectă și a început

treptat să fie în contact cu ceea ce se întâmplă în jurul său. Au fost aplicate obice

iuri de

rutină de calitate și a fost urmărit îndeaproape în ceea ce privește alimentația ș

i

dezvoltare

a.

Copilul s-

a dezvoltat foarte bine din toate punctele de vedere, în cele 5 săptămâni în

care a locuit în plasament familial de urgență. Doctorul și asistenții medicali comunitari

s-

au declarat mulțumiți de modul în care se dezvoltă copilul ș

i l-au monitorizat

îndeaproape. Clinica ambulatorie psihiatrică pentru copii și adolescenți (

Barne- og

ungdomspsykiatrisk poliklinikk

–

BUP) a urmărit, de asemenea, evoluția băiatului și a

raportat posibile simptome de stres la care a fost supus copilul în timpul sarcinii sau în

primele săptămâni ale vieții sale. Părinții de plasament de urgență au oferit condiții

favorabile pentru ca băiatul să se dezvolte, care au funcționat. Copilul are nevoie de

adulți stabili care să îi poată acorda îngrijire adecvată

vârstei sale (

omsorg

aldersadekv

at

) și să îi satisfacă nevoile pe vi

itor.”

31.

La 28 noiembrie 2008, serviciile municipale au depus o cerere în fața

Oficiului districtual pentru asistență socială, susținând că prima reclamantă

nu ar

e competențele de îngrijire în ceea ce privește diferitele nevoi ale unui

copil. A considerat că X ar reveni rapid într

-

o situație în care ar fi supus unor

neglijențe grave dacă s

-

ar întoarce la prima reclamantă. În ceea ce privește

drepturile de vizitare,

serviciile municipale au susținut că este de presupus că

plasamentul se va realiza pe termen lung și că X va crește cel mai probabil în

plasament. Aceștia au afirmat că prima reclamantă este tânără, dar capacitatea

sa de mamă este limitată, cel puțin în relația cu X

[(m)or er ung, men det

antas at hennes kapasitet som mor vil være begrenset, i hvert fall i forhold til

dette barnet

].

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

9

32.

La 5 decembrie 2008, echipa clinicii de psihiatrie pediatrică, care a

efectuat șase observații diferite între 3 și 24 noiembrie 2008, în conformitate

cu instrucțiunile din 27 octombrie 2008 (

supra

, pct.

27), și

-a prezentat

rezultatele într-un raport care consemna,

inter alia

, următoarele:

„[X] este un copil care prezenta o întârziere semnific

ativă în

dezvoltare atunci câ

nd a

fost adus pentru evaluare și observare. Astăzi se comportă ca un copil normal de două

luni, și are posibilitatea de a se dezvolta normal. Din ceea ce poate fi observat, era un

copil supus unui risc ridicat. În cazul copiilor vulner

abili, lipsa reacției și a confirmă

rii

sau alte interferențe în interacțiune pot duce la tulburări psihologice și de dezvoltare

mai mult sau mai puțin grave în cazul în care au experiența unor altor relații cu caracter

corectiv. Calitatea primelor interacțiuni dintre copil și persoana cea mai apropiată care

îi oferă îngrijire are, prin urmare, o importanță majoră pentru dezvoltarea psihosocială

și cognitivă. [X] oferă în prezent semnele unei bune dezvoltări psihosociale și

cognitive

.”

33.

Instanța districtuală, într

-un complet compus dintr-

un judecător, un

psiholog și o persoană din afara sistemului judiciar, în conformitate

cu

art. 36-

4 din Codul de procedură civilă (

infra

, pct.

133), a examinat acțiunea primei

reclamante împotriva deciziei oficiului în cadrul procedurii de plasament de

urgență (

supra

, pct.

25-

26 și 28) la 12 ianuarie 2009. În hotărârea din 26

ianuarie 2009, instanța a reafirmat că, în temeiul

art. 4-6 paragraful al doile

a

din Legea privind protecția copilului (

infra

, pct. 122), o decizie provizorie

poate fi pronunțată numai în cazul în care riscul de vătămare corporală este

mare, iar copilul ar fi expus unui risc important dacă nu ar fi luat de îndată

în

plasament. Instanța a adăugat că acest caz privea copilul născut

în momentul

luării măsurii de plasament provizoriu și că măsura respectivă fusese

reexaminată între timp de mai multe ori, în urma acțiunilor mamei.

34.

În concluzie, instanța afirma că nu exista niciun dubiu că situația lui X

era

gravă la momentul luării măsurii de plasament provizoriu. Copilul

prezenta semne clare de neglijență, atât din punct de vedere psihologic, cât și

fizic. Instanța constata că cerința existenței unui risc „important”

(

vesentlighetskravet

) prevăzute de

art. 4-6

paragraful al doilea din Legea

privind protecția copilului (

infra

, pct.

122) era îndeplinită. X avea, în

momentul pronunțării hotărârii, o stare de sănătate mai bună și se dezvolta

normal. Acest lucru fusese posibil grație eforturilor părinților de plas

ament

de urgență și acțiunilor ulterioare. Instanța nu considera că capacitatea primei

reclamante de a oferi îngrijire s‑a schimbat și și

-

a exprimat temerea că X ar

suferi un risc important dacă s

-ar întoarce la ea. Acest lucru ar fi fost valabil

chiar dac

ă prima reclamantă ar fi locuit împreună cu părinții săi și aceștia ar

fi susținut‑o. Problema o constituia capacitatea ei de a oferi îngrijire copilului.

35.

Pe baza celor de mai sus, instanța nu identifica motive pentru a revoca

m

ăsura de plasament de urgență luată în așteptarea unei decizii a Oficiului

districtual pentru asistență socială cu privire la problema plasamentului

permanent

.

36.

Prima reclamantă nu a sesizat curtea de apel (

lagmannsret

t

).

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

10

C. Procedura privind măsura de plasament

37.

La 17 și 18 februarie 2009, oficiul, compus dintr

-un administrator

calificat să acționeze în calitate de judecător, un psiholog și persoană din afara

sistemului judiciar, în conformitate cu art. 7-

5 din Legea privind protecția

copilului (

infra

, pct.

122),

a organizat o ședință la cererea serviciilor de

protecție a copilului pentru luarea unei măsuri de plasament (

supra

, pct. 31).

Prima reclamantă a participat și a fost ascultată. Au fost audiați șapte martori,

între care experți și părinții primei reclamante, vecinul acestora și un prieten

al familiei. În cursul ședinței, serviciile de protecție a copilului au solicitat ca

X să fie luat în îngrijirea autorităților locale, să fie preluat de o familie de

plasament și ca primei reclamante să i se acorde drept

de vizitare timp de

două ore, de patru ori pe an, sub supraveghere. Prima reclamantă a solicitat

respingerea cererii de plasament, iar X să se întoarcă la ea. În subsidiar, a

solicitat drept de vizitare cel puțin o dată pe lună sau conform aprecierii

oficiului.

38.

Prin decizia din 2 martie 2009, oficiul a arătat de la bun început că,

independent de argumentele și de pretențiile părților, sarcina sa era să decidă

dacă X urma să fie luat în îngrijire de serviciile de protecție a copil

ului. În

cazul luării unei măsuri de plasament, oficiul ar alege, de asemenea, un

plasament adecvat și ar stabili modalitățile de vizitare.

39.

Oficiul a concluzionat că a fost îndeplinită condiția fundamentală

prevăzută la

art. 4-12

primul paragraf lit.

a) din Legea privind protecția

copilului (

infra

, pct. 122). În opinia acestuia, s-

ar produce o situație care ar

implica deficiențe grave atât în dezvoltarea psihologică, cât și practică a lui

X, dacă s

-

ar întoarce la prima reclaman

tă

.

40.

Oficiul a subliniat faptul că a evaluat capacitatea primei reclamante de

a oferi îngrijire și schimbările de comportament, nu situația sa ori trăsăturile

sale de personalitate. Cu toate acestea, oficiul observa că centrul pent

ru

familie considerase că incapacitatea primei reclamante de a beneficia de

sprijin era legată de limitările sale cognitive. S

-

a făcut trimitere la concluziile

formulate de instituție potrivit cărora rezultatele relevante ale testelor au fost

conforme cu o

bservațiile lor zilnice (

supra

, pct.

24). Testele efectuate în

cadrul instituției erau, de asemenea, în mare măsură concordante cu evaluările

anterioare ale primei reclamante și,

inter alia

, cu preocupările formulate de

psihologul Oficiului pentru Copii, T

ineret și Familie în vara anului 2008

(

supra

, pct.

14). În opinia oficiului, elementele de mai sus sugerau că

problemele primei reclamante erau de natură fundamentală și că potențialul

său de schimbare era limitat (

sier noe om at mors problematikk er av en

grunnleggende karakter og at endringspotensialet er begrenset

).

obligat să concluzioneze că o măsură de

plasament este necesară și în interesul lui X. În ceea ce privește caracterul

adecvat al plasamentului, oficiul a afirmat

că, având în vedere vârsta și

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

11

nevoile sale de îngrijire, plasamentul era în mod evident cea mai bună soluție

pentru X la acel moment. A emis o decizie în acest sens. Având în vedere

vârsta și vulnerabilitatea lui X, oficiul a decis, de asemenea, să instituie

plasamentul îmbunătățit – o măsură prin care locuința de plasament beneficia

de asistență și sprijin suplimentar – cel puțin în primul an.

42.

În ceea ce privește aspectul dreptului de vizitare, oficiul afirma că, în

conformitate cu art.

4-

19 din Legea privind protecția copilului (

infra

,

pct.

122), copiii și părinții au dreptul să intre în contact, cu excepția cazului

în care se decide altfel. În momentul emiterii unei măsuri de plasament,

oficiul

trebuie să stabilească numărul vizitelor și deciziile privind contactul

trebuie să fie în interesul copilului, astfel cum se prevede la

art. 4-1 din Legea

privind protecția copilului (

ibidem

). Trebuia, de asemenea, ca scopul și durat

a

plasamentului să fie luate în considerare în momentul stabilirii numărului

vizitelor.

43.

Pe baza informațiilor disponibile la momentul deciziei, oficiul

preconiza că X va crește într

-

o locuință de plasament. Această situație era

efectul (

har sammenheng med

) problemelor fundamentale ale primei

reclamante și potențialului limitat de schimbare al acesteia (

mors

grunnleggende problematikk og begrensede endringspotensial

) (

supra

,

pct.

40). Astfel, rezulta că părinții de plasament vor deveni părinții

psiholog

ici ai lui X și că numărul vizitelor trebuia stabilit astfel încât să se

asigure că procesul de atașament, care era deja în curs de realizare, nu este

întrerupt. X urma să primească pacea și stabilitatea de care avea nevoie în

viața sa de zi cu zi și s

e pr

esupunea (

det legges til grunn

) că are nevoi special

e

în acest sens. În opinia oficiului, scopul contactului trebuia să fie acela de a

se asigura că X își cunoaște mama.

44.

Pe baza unei evaluări generale, inclusiv a factorilor de m

ai sus,

numărul vizitelor a fost stabilit să fie de șase ori pe an, timp două ore. Oficiul

declara că are anumite îndoieli cu privire la frecvența vizitelor, având în

vedere în special reacțiile lui X. Cu toate acestea, considera că modul de

desfășurare a vizitelor ar putea fi îmbunătățit într

-

o oarecare măsură dacă

serviciile de protecție a copilului ar oferi mai mult sprijin și adaptare, precum

și dacă ar exista o reducere considerabilă a frecvenței vizitelor.

ui, era necesar ca serviciile de protecție a copilului să

fie autorizate să supravegheze vizitele, pentru a garanta îngrijirea adecvată a

lui X.

46.

Decizia oficiului conținea o concluzie prin care se afirma că serviciilor

de protec

ție a copilului le vor reveni sarcina de a decide calendarul și locul

sesiunilor de vizitare.

e

47.

La 15 aprilie 2009, prima reclamantă a sesizat instanța cu o acțiune

împotriva deciziei oficiului prin care se dispunea plasamentul lui X (

supra

,

pct. 38-

46). Aceasta susținea, în special, că putea asigura condiții adecvate la

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

12

domiciliul său prin aplicarea unor măsuri de asistență și că măsura de

plasament fusese decisă fără a fi fost întâi puse în aplicare suficiente măsuri

de asistență.

48.

La 6 mai 2009, serviciile de protecție a copilului au transmis primei

reclamante o scrisoare în care era invitată să participe la o întâlnire pentru a

discuta despre tipul de ajutor

pe care i l‑ar putea oferi. Scrisoarea afirma

următoarele:

„Serviciile de protecție a copilului sunt preocupate să primiți ajutor pe

ntru a face față

la situația prin care ați trecut în legătură cu măsura de plasament etc. Puteți beneficia

în

continuare de

oferta ca serviciile de protecție a copilului să acopere costurile unui

psiholog, dacă veți dori acest lucru."

49.

La 14 mai 2009, prima reclamantă a participat la o întâlnire mamă

-

copil împreună cu două dintre persoanele sale aprop

iate. Potrivit raportului,

a apărut o problemă în care supraveghetorul din cadrul serviciilor de protecție

a copilului a afirmat că prima reclamantă ar petrece un timp mai relaxat cu X

dacă ar fi singură cu acesta. Prima reclamantă a afirmat că supraveghet

orul

trebuie să înțeleagă că dorește să fie însoțită pentru că nu este tratată

corespunzător. În cele din urmă, s

-a convenit ca una dintre persoanele sale

apropiate să o însoțească pe prima reclamantă. În cursul întâlnirii, prima

reclamantă a declarat că a primit o scrisoare neplăcută (

ukoselig

) din partea

serviciilor de protecție a copilului prin care i se propunea să i se facă o

programare pentru a discuta orice ajutor de care ar putea avea nevoie (

supra

,

pct.

48). Prima reclamantă a afirmat că nu are nev

oie de niciun fel de ajutor

și că, în mod cert, nu are nevoie de consiliere psihologică.

50.

La 19 august 2009, instanța a pronunțat o hotărâre privind decizia de

plasament (

supra

, pct.

47). Încă de la început, instanța a afirmat că speța

privea controlul judiciar al măsurii de plasament luată în temeiul

art. 4-12 din

Legea privind protecția copilului (

infra

, pct.

122), care urma să fie examinată

în conformitate cu normele prevăzute de

art.

36 din Codul de procedură

civilă. În cadrul

controlul judiciar al deciziei Oficiului districtual pentru

asistență socială, instanța avea competența de a examina toate aspectele

deciziei, atât în drept, cât și în fapt, precum și exercitarea puterii discreționare

administrative. Legislația consacra faptul că acest control asupra deciziei

oficiului nu trebuie să se bazeze pe circumstanțele faptelor la momentul luării

deciziei, ci pe circumstanțele de la data emiterii sale. Prin urmare, instanța nu

avea în mod normal obligația de a intra în detalii în ceea ce privește evaluarea

motivării emiterii deciziei de plasament. Cu toate acestea, instanța districtuală

a adăugat că a constatat motive speciale care fac necesară să procedeze astfel

în speță.

51.

Pe baza probelor prezentate, instanța a concluzionat, în cele din urmă,

că, nici la momentul pronunțării hotărârii sale, nici anterior nu se motivase

suficient că ar fi existat astfel de deficiențe în capacitatea primei reclamante

de a acorda îngrijiri, p

entru a fi îndeplinite condițiile de menținere a măsurii

de plasament și luarea în îngrijire a lui X de către serviciile de protecție a

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

13

copilului. Instanța a constatat,

inter alia

, că problemele de greutate ale lui X

ar fi putut fi provocate de o infecție oculară. În consecință, a anulat decizia

oficiului.

52.

X urma așadar să se întoarcă la prima reclamantă, iar instanța a

constatat că părțile au înțeles că acest lucru trebuia realizat într

-un mod care

să prevină ca X să se confrunte cu noi traume. X locuise cu părinții de

plasament timp de zece luni și se atașase de aceștia. Pe baza celor constatate

în cursul procedurii, instanța a pornit de la premisa că serviciile de protecție

a copilului vor acorda primei reclamante și părinților de plasament asistența

de care aveau nevoie. Prima reclamantă a declarat că este dispusă să

coopereze și, având în vedere această disponibilitate, instanța a considerat că

trebuie să fie posibil să se stabilească mediul de cooperare necesar pentru ca

serv

iciile de protecție a copilului să poată oferi ajutorul de care ar put

ea avea

nevoie.

53.

În zilele după pronunțarea hotărârii instanței districtuale au existat mai

multe schimburi de mesaje electronice între avocatul primei reclama

nte și

serviciile de protecție a copilului, iar la 26 august 2009 a fost organizată o

întâlnire între părți. A doua zi, prima reclamantă, prin intermediul avocatului

său, a solicitat o programare pentru a putea să

-

l ia din locuința de plasament

de îndată (

omgåend

e

) și să îl aducă înapoi acasă. De asemenea, a solicitat ca

acest lucru să aibă loc sâmbătă, 29 august 2009. A afirmat că mama de

plasament poate să îl aducă pe X și să stea cu el cât timp va dori. Mama de

plasament era, de asemenea, invitată să îl viziteze pe X atunci când își dorește,

de comun acord cu prima reclamantă. A precizat totodată că reprezentanții

serviciilor de protecție a copilului nu erau bineveniți.

54.

Serviciile de protecție a copilului nu au dat curs cererii

reclamantei ca

X să se întoarcă de îndată la ea, dar numărul întâlnirilor mamă

-copil a crescut.

La 1, 3, 4 și 7 septembrie 2009, au avut loc asemenea întâlniri în casa

părinților primei reclamante. Agentul de supraveghere a luat note de

observații detaliate ale fiecărei întâlniri, precum și ale conversațiilor cu mama

de plasament, și a făcut un rezumat al tuturor întâlnirilor. Aceasta menționa,

inter alia

, că mama de plasament declarase că întâlnirea din 1 septembrie

2009 „a decurs bine [(

gikk grei

t

)] în m

ulte moduri”, dar că X a devenit foarte

obosit după aceasta. Era neliniștit și a fost dificil să fie pus la culcare. La

sfârșitul întâlnirii din 3 septembrie, supraveghetor

ul

menționa că X părea

complet epuizat și palid. Aparenta oboseală a lui X a fost remarcată și la

întâl

nirile din 4 și 7 septembrie. În plus, din note reiese că supraveghetorul a

considerat ciudat (

underlig

) faptul că X nu fusese hrănit, deși familia fusese

informată că era ora sa de masă. Aceasta menționa că prima reclamantă a luat

notă de aceste informații în prima zi, dar le

-

a uitat din nou până în ziua

următoare. Raportul afirma că supraveghetorul nu avea certitudinea dacă

acest lucru avea legătură cu insecuritatea și teama primei reclamante de a

pune întrebări. Raportul conținea, de asemenea, detalii despre reacțiile lui X

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

14

în timpul întâlnirilor, în ceea ce privește plânsul, somnul, digestia și alte

comportamente.

55.

La 4 septembrie 2009, serviciile municipalității au solicit

at autorizare

a

pentru a introduce recurs împotriva hotărârii instanței districtuale (

supra

,

pct. 50-52),

a solicitând confirmarea deciziei oficiului din 2 martie 2009

(

supra

, pct. 38-

46) și suspendarea executării hotărârii respective. Serviciile

municipali

tății au susținut, în primul rând, că hotărârea primei instanțe era

grav viciată. Era puțin probabil ca infecția oculară să fi fost motivul creșterii

lente în greutate a lui X. În plus, prima reclamantă l

-a vizitat pe X, dar

întâlnirile nu au decurs coresp

unzător, deși i se oferiseră sfaturi despre cum

ar putea îmbunătăți calitatea întâlnirilor. X a avut reacții puternice după aceste

vizite. În al doilea rând, serviciile municipalității au susținut că speța ridică o

problemă de interes general, și anume una referitoare la abilitățile cognitive

ale primei reclamante (

ferdigheter kognitive

). Aceasta are dificultăți generale

de învățare și că testele au demonstrat că are dificultăți specifice, cu

consecințe asupra existenței cotidiene. Aptitudinile sale de rați

onament

verbal, referitoare la informații complexe, de analiză și de acțiune în situațiile

apărute erau elemente relevante pentru acordarea unei îngrijiri adecvate unui

copil. În acest context, serviciile municipalității au făcut trimitere la o serie

de în

trebări la care, în opinia lor, trebuia să se dea un răspuns,

inter alia

, cu

privire la ceea ce prima reclamantă era sau nu era capabilă să facă – și dacă

era adecvat să îi fie lăsat un copil mic în grijă – și la existența unor măsuri

realiste de asistență care să poată compensa deficiențele.

56.

La 8 septembrie 2009, instanța districtuală a decis să suspende

executarea hotărârii până la pronunțarea curții de apel.

57

. În răspunsul din 11 septembrie 2009 la

recursul serviciilo

r

municipalității, prima reclamantă a declarat, prin intermediul avocatului său

,

că intervenția acestora din urmă s

-

a întemeiat pe faptul că are retard ușor

(

nærmest er tilbakestående

) și, prin urmare, este incapabilă să aibă grijă de

un

copil, ceea ce considera că este o acuzație insultătoare (

grov beskyldnin

g

).

De asemenea, în opinia sa, hotărârea instanței districtuale nu era viciată.

58.

La 9 octombrie 2009, serviciile de protecție a copilului a decis să

desemneze doi experți – un psiholog, B.S., și un terapeut familial, E.W.A. –

să îl evalueze pe X în ceea ce privește reacțiile sale puternice după perioada

în care au avut loc întâlniri m

amă

-

copil frecvente la domiciliul părinților

primei reclamante (

supra

, pct.

54). În ceea ce privește motivele reacțiilor lui

X, experților li s

-

a solicitat să ofere consultanță și consiliere mamei de

plasament cu privire la modul de gestionare a reacțiilor, și primei reclamante,

în cazul în care ar fi fost de acord, cu privire la aceste vizite.

că hotărârea instanței districtuale sau procedura care a condus la pronunțarea

acestei hotărâri fusese grav viciată (

supra

, pct.

55, și

infra

, pct. 133). Curtea

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

15

de apel a confirmat, de asemenea, suspendarea executarea hotărârii primei

instanțe (

supra

, pct. 56).

de protecție a copilului să stabilească dacă oferta de consiliere a primei

reclamante (

supra

, pct.

48) este încă valabilă. În răspunsul din 12 noiembrie

2009, serviciile de protecție a copilului au afirmat că există îngrijorări în

privința primei reclamante și că este important ca acesta să primească ajutor.

Au confirmat că vor suporta costurile unui psiholog sau ale altui consilier ales

de prima reclamantă și că nu vor solicita persoanei alese nici o informație,

nici

să acționeze ca martor în cauza privind protecția copilului

.

M.S., care să evalueze cazul.

62.

La 20 februarie 2010, cei doi experți desemnați de serviciile de

protecție a copilului pentru a examina întâlnirile mamă

-

copil și efectele

acestora asupra lui X (

supra

, pct. 58) au transmis un raport care avea peste

18 pagini. În raport, aceștia afirmau că nu au participat la nicio ședință de

în

tâlnire, „întrucât acest lucru a fost făcut de către expertul desemnat de curt

ea

de apel”. În continuare, afirmau că prima reclamantă a refuzat să primească

asistență cu privire la vizite. În capitolul intitulat „Este posibilă formularea

de ipoteze în ceea

ce privește competențele părinților aflați în situații de

contact cu copilul pe baza capacității acestora de a le oferi îngrijire?”, au

afirmat următoarele

:

„Atunci când examinăm diferitele documente transmise, constatăm că [cent

rul pentru

familie] descri

e lipsa gravă a competențelor necesare în rolul de mamă, care

corespund

celor observate de noi în timpul sesiunilor de vizitare, după mai mult de un an. De

exemplu, mama demonstrează incapacitatea de a oferi îngrijire de bază în timpul

întâlnirilor, după cum am descris mai sus. În plus, modul în care se comportă ca părinte

în timpul întâlnirilor este unul lipsit de sensibilitate. Aceasta pare să aibă probleme

semnificative în a identifica afectele lui X împărtășindu

-

i bucuria și făcându

-

l să se

simtă în siguranță, ghidându

-

l prin confirmare și dând nume lucrurilor. Acest aspect

este unul foarte

grav.

Constatăm că mama are probleme semnificative în cursul tuturor întâlnirilor și este

dificil de spus dacă aceste probleme nu se vor extinde și la competența s

a generală de a

oferi îngrijire. Într-

un raport din 19 februarie 2008, respectiv în urmă cu doi ani,

doctorul Philos [H.B.], specialist în neurologie clinică, afirmă următoarele:

«Nu există modificări semnificative ale rezultatelor testelor de inteligență efe

ctuate

înaintea operației și în urma examenului efectuat la doi ani de la operație

. Rezultatele

sale la testele de inteligență au fost foarte similare cu cele de la vârsta de 10 ani și

jumătate, adică inteligența sa a rămas la un nivel stabil î

n toți aceșt

i ani.

»

[H.B.] afirmă că funcționarea sa intelectuală este cu aproximativ două deviații

standard sub cei de vârsta sa și că are probleme cu memoria pe termen lung și cu

transferul informațiilor de la un subiect la

altul.

Considerăm că ar fi mai problematic decât în mod obișnuit ca mama să fie

supravegheată în cursul întâlnirilor din cauza problemelor ei cognitive, întrucât uneori

[(

fra gang til gang

)] nu știe ce să facă cu copilul și se lasă condusă de impulsuri. În

raportul [lui H.B.] se afirmă, de asemenea, că aceasta are probleme în înțelegerea

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

16

conținutului a ceea ce citește și descoperim, de asemenea, că nu poate interpreta și

înțelege situația atunci când este cu copilul său. Considerăm că este o problemă

importantă și fundamentală în clarificarea competenței mamei în situațiile

de contact și

a competențelor acesteia de a oferi îngrijire. În ceea ce privește competența mamei de

a oferi îngrijire în raport cu aptitudinile sale cognitive, presupunem că acest

lucru va fi

examinat mai detaliat de către [M.S.

], expertul psiholog desemnat de curtea de apel.

Considerăm că acest aspect joacă un rol semnificativ în comportamentul mame

i față de

X în timpul întâlnirilor și eforturile acesteia de a se alinia emoțional la nevoile copilului,

la diferite vârste.

La pagi

na 5 a raportului [(hotărârii)] din 2009, instanța districtuală rezumă [situația]

după cum urmează:

„Se știe în general că multe femei, în special femeile care nasc prim

a dată, pot avea

o reacție psihologică după naștere, care, în situații extreme, poate l

ua forma unei

depresii postnatale grave. Toate reacțiile sub forma sentimentelor de îndepărtare și

insecuritate în raport cu nou-

născutul se încadrează în limitele normalului.

Constatăm că dificultățile mamei în cursul întâlnirilor mamă

-copil nu pot fi

con

siderate o depresie postnatală gravă, întrucât dificultățile mamei în timpul sesiunilor

de vizitare au urmat un model similar timp de peste un an și jumătate. Acesta nu este

doar un semn al unor capacități parentale de bază inadecvate și nu este legat doar

de

depresia postnatală. Considerăm că este esențial [(

avgjørende viktig

)] ca dificultățile

mamei în timpul sesiunilor de vizitare și competențele sale de a oferi îngrijire, în

general, să fie înțelese în lumina modelelor explicative psihologice mai comple

xe

referitoare atât la problemele cognitive, cât și la experiențele traumatice grave, atât la

începutul vieții, cât și la vârsta adultă, despre care știm, pe baza cercetărilor, că

afectează capacitatea unei persoane de a se comporta ca părinte fără tratament și eforturi

individuale considerabile. Presupunem că psihologul expert va descrie aceste aspecte

în detaliu.”

(

supra

, pct.

61), a transmis raportul său. Aceasta participase ca observator la

două întâlniri mamă

-

copil, una la care prima reclamantă era singură, iar la

cealaltă participase împreună cu mama și sora sa. Capitolul intitulat „Modul

de a acționa din punct de vedere social și academic” conținea,

inter alia

,

următoarele:

„Pe parcursul anilor, SSE [(

Statens senter for epilepsi

)] a efectuat evaluări repetate

[ale primei reclamante] utilizând teste de măsurare a evoluției bolii sale și teste

concentrate mai mult asupr

a descrierii modului acesteia de a acționa. În speță, s

-a pus

un accent special pe testul

WISC-

R, efectuat atât pre, cât și postoperatoriu. Rezul

tatele

acestui test sunt exprimate sub formă de scor IQ, care a constituit subiect

de discuție în

procedura de

protecție a copilului din care face parte și prezentul raport. Prin urmare,

este relevant să facem unele observații cu privire la rezultatele t

estului.

WISC-R este un test bine

cunoscut și frecvent utilizat pentru măsurarea abilităților

intelectuale la cop

ii. Astfel de abilități sunt asociate performanțelor școlare. Rezultatul

testului oferă informații utile cu privire la capacitatea copilului de a învăța și de a se

folosi de ceea ce învață. Profilul funcțional al tes

tului WISC

-R constituie, prin urm

are,

ba

za unor măsuri speciale de educație direcționate în școli și poate contribui la

pregătirea unor structuri educaționale adaptate individual pentru copiii cu nevoi

speciale.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

17

Rezultatul final al unui test de inteligență este un scor IQ, care constituie definiț

ia

operațională a inteligenței care oferă o expresie numerică a modului în care abilitățile

definite ca inteligență sunt distribuite între indivizii dintr

-

o populație dată. Testul este

standardizat, ceea ce înseamnă că există o distribuție statistică normală, cu o deviație

medie de ambele părți. WISC

-

R are o medie definită de 100, cu o deviație standard de

+-

-

un interval de distribuție 85

-

115 se încadrează în

intervalul normal, în care se află 68% din populația comparată,

în timp ce 98% se

încadrează în două deviații standard, și anume 70

-130 de puncte. Atunci când se

efectuează o evaluare diagnostică a unui scor IQ, persoanele cu scoruri IQ cuprinse între

50 și 69 sunt definite ca având retard mintal ușor. Rezultatele testului de inteligență se

pot îmbunătăți pe parcursul dezvoltării unei persoane, dacă există resurse cognitive

fundamentale. În speță, există informații potrivit cărora scorul IQ [al primei reclamante]

a fost stabil pe tot parcursul copilăriei și adolescenței, ceea ce înseamnă că nu a reușit

să se recupereze intelectual după operația pe creier.

1.3. Rezumat

Informațiile anamnestice primite de la școală, serviciul medical specializat și familie

oferă o imagine generală a capacității slabe de învățare și compor

tament social de la

copilăria preșcolară la maturitate. [Prima reclamantă] a avut performanțe modeste la

școală, în pofida unor c

ondiții

-

cadru bune, a unor resurse suplimentare conside

rabile și

a unor eforturi și motivații bune din partea sa. Prin urmare,

este dificil de identificat

orice altă explicație pentru performanțele sale decât dificultățile generale de învățare

cauzate de o tulburare cognitivă fundamentală. Acest lucru este subliniat de scorul

constant scăzut IQ – indiferent de efectul intervenției

chirurgicale pentru tratarea

epilepsiei.

Aceasta prezenta, totodată, probleme de funcționare socio

-

emoțională, subiect, de

asemenea, recurent în toate documentele referitoare la copilăria și adolescența [primei

reclamante]. A fost raportată lipsa aptitudinilor sociale și lipsa capacității de adaptare

sociale, în principal legată de comportamentul social neadecvat vârstei [(

ikke-

aldersadekvat sosial fremtreden

)] («copilăresc») și controlul redus al impulsurilor. De

asemenea, se precizează că [prima reclamantă] are un comportament foarte rezervat și

are încredere redusă în sine, care trebuie evaluat în lumina problemelo

r sale.”

La capitolul intitulat „Evaluarea funcției de a oferi îngrijiri, competența în

situațiile de contact și efectul măsurilor de asistență”, raportul conținea

următoarele:

„5.1. Competența de a oferi îngr

ijiri

Astfel cum rezultă cu claritate din cele de mai sus, am pus un accent special pe

consecințele stării [primei reclamante] în ceea ce privește comportamentul său în

general și dacă are competențele necesare pentru îngrijirea unui copil. Este important

de observat că nici aceasta [prima reclamantă], nici părinții săi nu consideră

că există o

legătură între istoricul bolii, comportamentul său ca adult și capacitatea sa de a oferi

îngrijiri

.

Epilepsia nu privează oamenii de capacitatea de a oferi îngrijiri, la fel cum un scor

scăzut IQ nu este în sine un motiv pentru prelua în îngrijire un copil. Cu toate acestea,

rezultatele unui test pot contribui la elucidarea motivelor pentru care capacitatea de

funcționare a cuiva este afectată, în special în cazul în care acest lucru este evaluat în

relație cu alte observații și descrieri.

[Prima reclamantă] a suferit de epilepsie refractară în formă gravă încă din copilărie.

Aceasta este o formă instabilă de epilepsie care modifică creierul și afectează întreaga

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

18

dezvoltare a personalității. Este de menționat și problema efectelor secundare ale

medicației puternice pe care a luat

-

o în copilărie. Doctorul [R.B.L.] din cadrul SSE,

care cunoaște foarte bine istoricul primei reclamante, vorbește despre «povara

epilepsiei», și anume problemele socio

-

emoționale care pot fi generate de capacitatea

redusă de a învăța și inadaptabilitatea socială. Prin urmare, este complet rezonabil să

presupunem că povara acest

ei

boli în sine a fost

într-

o oarecare măsură sursa retardu

lui

acesteia. Măsurările obiective ale comportamentului său, efectuate în mom

ente diferite

în timpul copilăriei, confirmă acest lucru. Evaluate în relațiile cu observațiile clinice,

dau impresia că [prima reclamantă] este o tânără care suferă de o tulburare cognitivă

semnificativă. În opinia noastră, aceasta este ceea ce au identificat serviciile de sănătate

publică atunci când [prima reclamantă] a raportat sarcina, și ceea ce le

-a provocat

îngrijor

ar

e. Termeni precum «imatur» și «copilăresc» apar frecvent în descrierile

comportamentului său de

-

a lungul copilăriei și sunt încă utilizați, acum, când are 24

de

ani. Aspectul și comportamentul [primei reclamante] o califică în mare măsură pentru

utilizarea

unor astfel de adjective: este mică, delicată și pare mult mai tânără decât

vârsta cronologică. Locuiește în casa părinților săi, camera ei a

re tapet

Moomins

și este

plină de obiecte pe care te aștepți să le vezi în camera unei ad

olescente.

Suntem îngrijo

rați de grija sa de sine [a primei reclamante]. Pare tânără, nesigură și

parțial neajutorată. Relația ei cu bărbații pare neclară. A avut o relație de dragoste cu

un bărbat cu care a trăit o scurtă perioadă de timp, dar relația a fost caracterizată de

tur

b

ulențe, cu episoade de violență sexuală. A rămas însărcinată cu X în timp ce era

încă împreună cu prietenul său, fără ca [prima reclamantă] să poată explica cum a ajuns

la concluzia că prietenul său nu este tatăl copilului. A părut confuză în acest sens și

a

relatat povești diferite. De asemenea, a contractat o boală transmisibilă sexual

(

chlamyd

ia

) fără să știe sursa infecției. [Prima reclamantă] și‑a dorit un copil, dar a lăsat

lucrurile la voia întâmplării fără a lua în considerare consecințele faptului

de a avea

responsabilitatea unică pentru copil și ce presupune acest lucru

. În 7 noiembrie 2007, i

-

a declarat doctorului din cadrul SSE că nu folosea metode contraceptive și nu se gândise

că ar putea fi însărcinată la acea dată. Mai târziu, în aceeași zi, a afirmat că vrea să

rămână însărcinată. Avortul a fost efectuat pe baza indicațiilor sociale [ale spitalului

R.], în noiembrie 2007, fetusul fiind în a 18-

a săptămână de sarcină. [Prima reclamantă]

a fotografiat fetusul, ceea ce ar putea părea o acțiune bizară. A obținut, de asemenea, o

amprentă a mâinii și a piciorului fetusului. [Spitalul R.] a descris

-o [pe prima

reclamantă] ca fiind imatură, cu un anturaj red

us.

Circumstanțele în care s

-

au produs ambele sarcini spun ceva despre conștientizarea

[de către prima reclamantă] a propriilor opțiuni și a consecințelor acestora. A

cest lucru

este important în evaluarea capacității sale de a avea grijă de

un copil.

În plus, [prima reclamantă] nu și

-

a terminat studiile și nu are un loc de muncă

permanent. A locuit

în cea mai mare parte a vieții acasă, în vechea sa cameră, și are

puțină experiență în a trăi ca adult independent, cu responsabilitatea de a crea s

tructură

în viața sa, de a

-

și asigura un venit și de a lua decizii cu privire la prioritățile financiare.

Re

lația sa cu părinții săi este descrisă ca fiind una bună în acest moment, dar au ex

istat

conflicte în trecut. Percepem relația lor ca fiind una vulnerabilă. Ea însăși [prima

reclamantă] exprimă ambivalență într

-

un grad ridicat față de mama sa, deoarece, pe

de

o parte, consideră că mama interferează prea mult cu viața sa, în timp ce, pe de altă

parte, este foarte dependentă de ea, îi preia opiniile ca fiind proprii și are încredere în

ea. În același timp, este supărată că mama sa face prea multe lucruri pentru ea și dorește

ca mamei sale «să îi intre în cap» că are nevoie de mai multă intimitate decât are în

prezent. Potrivit mamei sale, [prima reclamantă] stătea pur și simplu în cam

era sa după

ce fiul său a fost luat în îngrijire. Mama primei reclamante este foarte îngrijorată și

afirmă că «suportă cu greu

» să

-

și vadă fiica aș

a.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

19

În opinia noastră, [prima reclamantă] are probleme de control emoțional, ceea ce îi

îngreunează interacțiunea cu alte persoane. Întrucât copilul a fost luat în îngrijire,

[prima

reclamantă] s

-

a simțit ofensată, rănită și furioasă. Aceste sentimente sunt pe

deplin de înțeles atunci când simți că ai fost tratat incorect, dar în acest caz sunt

exprimate fără cenzură,

într

-

o asemenea măsură încât par ostentative. Descriind Oficiul

dis

trictual pentru asistență socială ca fiind «o gașcă de stricate care au fost cumpărate

de serviciile de protecție a copilului» și personalul [centrului pentru familie] drept

«psihotic» nu contribuie la crearea impresiei unei persoane adulte capabile să

soc

ializeze cu alți adulți într

-un mod adecvat din punct de vedere social. Izbucnirile în

plâns intens [ale primei reclamante], atât la domiciliu, în prezența părinților săi, atunci

când discutăm cazul, cât și în timpul vizitelor, reprezintă, de asemenea, un

comportament neobișnuit pentru un adult. De asemenea, nici plânsul în poala tatălui sau

a mamei (astfel cum este descris în cadrul vizitelor) nu este un semn că cineva este

capabil să își controleze emoțiile într

-

un mod proporțional cu vârsta sa. De asemen

ea,

[prima reclamantă] nu a gestionat cu maturitate comportamentul fiului său, ci s‑a simțit

mai degrabă respinsă personal și a acționat în consecință.

Este dificil să se discu

te

problema

în cauză [cu prima reclamantă]. Stilul său co

gnitiv

este caracterizat de incapacitatea de a vedea conexiuni, sau de a generaliza. Aceasta

face dovada unei gândiri egocentrice atunci când continuă să discute despre cât de

ticăloase sunt serviciile de protecție a copilului și când se referă la modul în care părinții

ei și toată lumea consideră că este de neînțeles că i

-a fost luat în îngrijire copilul. Facem

aici trimitere la declarația psihologului [centrului pentru familie] potrivit

căreia «mama

face declarații cărora este dificil să li se dea un sens». Opinia pe care ne

-am

format‑o

[în privința primei reclamante] în cursul conversațiilor noastre este că aceasta are o

viziune fragmentată asupra situațiilor, respectiv că episoade diferite sunt înțelese ca

episoade izolate, care nu au nicio legătură. În consecință, sprijinul e

ste considerat o

critică, sfaturile bune o mustrare etc. Această incapacitate de generalizare este

caracteristică gândirii sale [a primei reclamante]. De asemenea, nu are capacitatea de a

gândi în abstract și nu are o gândire operațională formală. Îi este greu să gândească

înainte și înapoi în timp. Prin urmare, nu este ușor să obținem un răspuns cu privire la

ideile pe care le are cu privire la o posibilă întoarcere a copilului. Aceasta face afirmații

cu caracter general, de exemplu, că trebuie să întrebe ce îi place să mănânce și dacă se

uită la programe televizate pentru copii, însă nu ne oferă reflecții despre măsurile

speciale care ar trebui luate în ceea ce privește stresul emoțional al copilului, dacă acesta

și

-ar schimba domiciliul. Atunci când am în

trebat ce ar trebui să facă mama de

plasament pentru a o ajuta în timpul procesului de întoarcere a copilului, [prima

reclamantă] nu are sugestii constructive. Ceea ce vrea ea, însă, este ca «ea (mama de

plasament) să se simtă la fel de auirea cum m

-am sim

ț

it eu în ultimul an». O astfel de

afirmație, combinată cu ostilitatea manifestă (

uttalt fiendtlighet

) din timpul întâlnirilor

mam

ă

-

copil, nu este utilă nici pentru cooperarea cu familia de plasament, nici cu

serviciile de protecție a copilului, în cazul în care băiatul îi va f

i înapoiat.

[Prima reclamantă] a pierdut multă energie pentru a

-

și exprima agresivitatea și pentru

a-

și forma opinii ostile. Acest fapt a contribuit la cimentarea stereotipurilor legate de

serviciile de protecție a copilului și toți ceilalți care încearcă să o ajute ca fiindu

-i

dușmani. Modul de gândire [al primei reclamante] este caracterizat de o atitudine «dacă

nu ești cu mine, ești împotriva mea», și este incapabilă să perceapă nuanțele. Această

gândire alb-negru este caracteristic

ă indivizilor cu capacitate cognitivă limitată. În plus,

considerăm că [prima reclamantă] este deprimată. Interpretăm agresivitatea ei intensă

ca fiind o strategie de a o rezista psi

hic.

Nu există niciun motiv să punem la îndoială dorința intensă a [primei

reclamante] de

a deveni o mamă bună. Ea însăși a contactat serviciile de asistență, în acest scop. Cu

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

20

toate acestea, ideile și așteptările pe care le

-

a avut în această privință rămân neclare.

Mama sa a indicat că ei cu toții credeau că [centrul pentru fam

ilie] este un fel de ho

tel,

unde poți obține sprijin material pentru îngrijirea copilului. În pofida tuturor activităților

pregătitoare și informațiilor detaliate furnizate în prealabil, nu au înțeles că o ș

edere de

evaluare impunea ca părintele să își prezinte calitățile, să fie pus sub observație și plasat

într

-

o situație de învățare. În consecință, [prima reclamantă] se simte în mare măsură

trădată și înșelată –

fapt exprimat printr-

un limbaj abuziv și amenințări.

Ș

ederea [în centrul pentru familie] ilus

trează faptul că [prima reclamantă] avea

probleme în a analiza și reține informațiile astfel încât să le poată utiliza pentru a‑și

adapta comportamentul. Nu este vorba despre o lipsă de voință, ci despre capacitatea

inadecvată de a planifica, organiza și structura. Astfel de manifestări de deficiențe

cognitive vor deveni invazive în modul de a-

și îngriji copilul și ar putea avea ca rezultat

neglijarea copilului.

5.2. Efectul măsurilor de asist

ență

Se consideră important faptul că [prima reclamantă] locuiește acum cu părinții săi și

poate continua să facă acest lucru atât timp cât este necesar. Aceasta este, într

-un fel, o

măsură de asistență. Situația ar putea deveni însă mai problematică decât pare: [Prima

reclamantă] are 24 de ani și dorește să devină independentă, dorință care ar putea intra

în conflict cu dorința mamei sale de a o ajuta. Nici părinții săi, nici altcineva nu va putea

dicta cum ar trebui să își organizeze [prima reclamantă] viața sa și viața copilului său.

Dacă [prima reclamantă] dorește să se mute, poate face acest lucru oricând dorește.

Părinții ei nu sunt îngrijorați de acest lucru. Prin urmare, o decizie trebuie să se bazeze

pe faptul că – în cazul în care copilul se va întoarce la mamă – nu se poate ști cu

suficientă certitudine unde va fi crescut în viitor copilul. Prin urmare, d

ecizia trebuie să

se bazeze în principal pe capacitatea acesteia [a primei reclamante] de a oferi îngrijire,

nu pe capacitatea anturajului său de a oferi îngr

ijire.

Șederea în centrul pentru familie a fost o măsură de asistență importantă care nu a

avut niciun efect. Monitorizarea întâlnirilor mamă

-

copil efectuată de serviciile de

protecție a copilului a avut un impact negativ asupra cooperării dintre familie [a

reclamantei] și serviciile de protecție a copilului. Atât familia, cât și aceasta [prima

reclamantă] au declarat că nu doresc acțiuni de monitorizare sau asistență după

întoarcerea copilului.

5.3. Concluzii

În opinia noastră, există motive să afirmăm că au existat deficiențe grave în

îngrijirea

pe care a primit-

o copilul din partea mamei, precum și deficiențe grave în ceea ce

privește contactul personal și securitatea de care avea nevoie având în vedere vârsta și

dezvoltarea sa. Tulburarea cognitivă [a primei reclamante], personalitatea acesteia și

capacit

a

tea inadecvată de mentalizare fac imposibilă purtarea unei conversații normale

cu aceasta în privința nevoilor fizice și psihologice ale bebelușilor. Evaluarea pr

oprie a

consecințelor revenirii copilului în grija sa și ceea ce se va cere de la ea ca părint

e este

limitată și infantilă, caracteristica predominantă fiind îndeplinirea propriilor sale nevoi

imediate. Prin urmare, se constată că există riscul continuării unor astfel de deficiențe

(după cum s

-

a menționat mai sus) în cazul în care copilul ar trăi alăt

uri de mama sa.

De asemenea, se constată că nu se pot crea condiții satisfăcătoare pentru ca acest copil

să trăiască alături de mamă prin intermediul unor măsuri de asistență conform

art. 4

-4

din Legea privind protecția copilului (de exemplu, măsuri de susținere la

domiciliu sau

alte măsuri de asistență parentală) din cauza lipsei încrederii și a refuzului acesteia

de a

accepta amestecul autorităților – ținând seama de istoricul cazului.”

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

21

64.

Ședința de judecată în fața curții de apel s

-

a ținut la 25 martie 2010.

Prima reclamantă a participat alături de avocatul său desemnat din oficiu. Au

fost audiați unsprezece martori, expertul numit de curte, iar psihologul M.S.

(

supra

, pct.

61) a dat o declarație. Serviciile municipalității de protecție a

copilului au susținut, în principal, că nu ar trebui să existe niciun contact între

reclamanți. În secundar, vizitele ar trebui să aibă loc doar de două ori pe an.

Serviciile de protecție a copilului au susținut că este vorba despre

u

n

„plasament pe termen lung” (

langvarig plassering av barnet

).

65.

Prin hotărârea din 22 aprilie 2010, curtea de apel a confirmat decizia

oficiului potrivit căreia X trebuie să fie luat în plasament obligatoriu (

supra

,

pct. 38-46). De asemenea, a redus dreptul de vizitare al primei reclamante la

patru vizite de două ore pe an

.

66.

Curtea de apel a ținut cont de informațiile din raportul prezentat de

centrul pentru familie la 23 octombrie 2008 (

supra

, pct. 24). De asemenea, a

luat în considerare depoziția consultantului familial în fața instanței, în care

se afirma că mama primei reclamante stătuse alături de aceasta în instituție în

primele patru nopți (

supra

, pct.

17). Instanța a continuat după cum urmează:

„În special după această perioadă, temerile au crescut față de modul în care era îngrijit

practic copilul”. Acordul era că [prima reclamantă] urma să raporteze toate schimbările

de scutec etc. și mesele, dar aceasta nu a făcut

-o. Copilul dormea mai mult decât era

normal. [Consultantul familial] a reacționat la modul în care respira copilu

l și faptul că

adormea în timpul meselor. Din cauza scăderii în greutate, era necesar să fie hrănit la

fiecare trei ore. Uneori, personalul trebuia s-

o preseze pe mamă să își hrănească

fiul.”

67.

Curtea de apel a constatat că centrul pentru familie a efectuat o

evaluare corectă și – contrar instanței districtuale (

supra

, pct.

51)

–

a

considerat că era foarte improbabil ca evaluarea să fi fost diferită dacă X nu

ar fi avut o infecție oculară.

68.

În continuare, curtea de apel a făcut trimitere la raportul din 5

decembrie 2008 întocmit clinica de psihiatrie pediatrică (

supra

, pct. 32). A

luat, de asemenea în considerare, raportul e

xpertului desemnat de instanță,

M.S. (

supra

, pct.

21 și 63).

69

. Întrucât șederea în centrul pentru familie fusese de scurtă durată, curtea

de apel a considerat oportun să se ia în considerare comportamentul primei

reclamante (

fungering

) în timpul întâlnirilor mamă

-

copil organizate după

luarea lui X în plasament. Două persoane au primit sarcina de a supravegh

ea

întâlnirile și ambele au scris rapoarte, niciunul din nefiind pozitiv. Curtea de

apel a reținut că una dintre autorități a transmis o „descriere globală negativă

a acestor întâlniri”.

70.

Curtea de apel a făcut trimitere, de asemenea, la raportul psihologului

și al terapeutului familial numit de serviciile de protecție a copilului, care îl

evaluaseră pe X în ceea ce privește reacțiile pe care le

-

a prezentat după

vizitele primei reclamante (

supra

, pct.

58 și 62).

71.

În plus, curtea de apel a observat că psihologul desemnat de instanță,

M.S. (

supra

, pct.

61 și 63), a afirmat în fața instanței că întâlnirile mamă

-

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

22

copil păreau atât de negative încât era de părere că mama nu ar trebui să aibă

drept de vizitare a fiului său. În opinia sa, întâlnirile „nu erau constructive

pentru copil”. În concluzie, în ceea ce privește problema competenț

ei primei

reclamante de a acorda îngrijire, a afirmat în raportul său (

supra

, pct.

63) că

șederea în centrul pentru familie a ilustrat faptul că prima reclamantă „avea

probleme în a analiza și reține informațiile astfel încât să le poată utiliza

pentru a‑și adapta comportamentul”. Continua astfel:

„Nu este vorba despre o lipsă de voință, ci despre capacitatea inadecvată de a

planifica, organiza și structura. Astfel de manifestări de deficiențe cognitive

vor deveni

invazive în modul de a-

și îngriji copilul și ar putea avea ca rezultat neglijarea copilului”

(

ibide

m

).

aspectul dacă măsurile de asistență ar putea remedia în mod suficient

deficiențele în ceea ce privește aptitudinile parentale ale primei reclamante.

În această privință, a observat că motivele care explicau aceste carențe erau

determinate. Curtea de apel a făcut trimitere în acest sens la descrierea

istoricului medical al primei reclamante, și anume la faptul că aceasta suferise

de epilepsie în formă gravă încă din copilărie până la efectuarea operației pe

creier în 2005, când prima reclamantă avea 19 ani.

73.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că M.S. a subliniat că istoricul

medical al primei reclamante i-

a afectat cel mai probabil copilăria în mai

multe moduri. Evaluarea s-

a bazat pe descrierea de către M.S. a problemelor

de sănătate ale primei reclamante și pe impactul pe care acestea l

-au avut

asupra aptitudinilor sale sociale și asupra dezvoltării sale. În plus, a observat

că plasarea într‑un centru pentru familie constituie o măsură de asistență

(

supra

, pct.

17). Șederea trebuia să dureze trei luni, dar a fost întreruptă după

mai puțin de trei săptămâni. Ca o condiție pentru a continua șederea, prima

reclamantă a solicitat o garanție că i se va permite să își ia fiul acasă, după

ședere. Serviciile de protecție a copilului nu au putut oferi o astfel de garanție,

astfel că prima reclamantă a revenit la domiciliul său la 17 octombrie 2008

.

74.

Curtea de apel a observat că s

-a presupus

că măsurile relevante de

asistență constau în intervenția unui supraveghetor și acordarea de sprijin și

instruire suplimentară în ceea ce privește îngrijirea copiilor. Cu toate acestea,

curtea de apel a constatat că ar fi necesară o perioadă de timp atât de lungă

pentru a o instrui suficient pe prima reclamantă încât să nu fie o alternativă

reală la continuarea plasamentului familial. În plus, rezultatul unei astfel de

instruiri era incert. În această privință, curtea de apel a acordat o atenție

deosebită faptului că atât prima reclamantă, cât și familia sa au declarat că nu

doresc monitorizare sau asistență în cazul în care X ar reveni alături de ei.

Instanța a fost de acord cu concluziile expertului desemnat de curte, M.S.

(

supra

, pct.

21 și 63).

75.

Prin hotărârea din 22 aprilie 2010, curtea de apel a concluzionat că era

necesară o decizie de instituire a plasamentului și că măsurile de asistență

pentru mamă nu sunt suficiente pentru a permite ca fiul să stea alături de ea.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

23

Prin ur

mare, erau îndeplinite condițiile pentru emiterea unei decizii de

instituire a plasamentului, conform art. 4-12 paragraful al doilea din Legea

privind protecția copilului (

infra

, pct.

122). În această privință, curtea de apel

a acordat de asemenea importan

ță atașamentului pe care X ș

i

-

l crease față de

părinții de plasament, în special față de mama de plasament. În ceea ce

privește dreptul de vizitare, curtea de apel a afirmat că erau necesare motive

excepționale și puternice pentru a priva un părinte de dreptul de vizitare după

luarea în plasament a unui copil, întrucât contactul era considerat, în mod

normal, ca fiind în interesul superior al copilului, în special în cadrul unui

plasament pe termen lung. În speță, în pofida informațiilor negative privind

în

tâlnirilor mamă

-

copil și a recomandării psihologului expert, M.S., potrivit

căreia prima reclamantă nu ar trebui să primească drept de vizitare, curtea de

apel a constatat că nu există motive excepționale și puternice pentru a refuza

contactul, dar că întâlnirile nu ar trebui să aibă loc la intervale prea scurte.

Instanța a continuat după cum urmează:

„În ceea ce privește frecvența întâlnirilor mamă

-

copil, curtea de apel este împărțită

între o majoritate și o minoritate

.

Majoritatea [...] a constatat că un

nivel adecvat de contact ar fi de patru ori pe an, timp

de două ore.

Majoritatea identifică motive pentru a sublinia faptul că doar mama are drept de

vizitare. Faptul că s

-

a întâlnit foarte rar singură cu [X] a avut unele consecințe nefericite.

Atmosfera t

ensionată dintre adulții prezenți s

-

a intensificat. Se presupune că stresul

pentru copil crește atunci când sunt prezenți și mai mulți oameni. Atmosfera va fi mai

calmă dacă vor fi mai puțini participanți. Acest lucru este, de asemenea, confirmat de

obser

v

ațiile psihologului [M.S.]. Atmosfera dintre adulți ar putea deveni, de

asemenea,

mai puțin tensionată atunci când cauza va fi soluționată din punct de vedere legal și va

trece ceva mai mult timp. Faptul că întâlnirile mamă

-

copil vor deveni mai puțin

frec

v

ente decât în cadrul măsurilor anterioare va reduce, de asemenea, stresul copilului.

Trebuie presupus că reacțiile ulterioare ale copilului vor scădea ulterior în intensitate.

Cu toate acestea, cel mai important factor va fi dacă mama și, dacă este cazul,

orice alt

membru al familiei vor reuși să coopereze mai bine și să transmită de preferință o

atitudine pozitivă față de mama de plasament, în special în cursul întâlnirilor mamă

-

copil

.

Concluzia majorității că întâlnirile nu pot fi mai frecvente de patru ori pe an este legată

de ceea ce s-a discutat mai sus. În plus, plasamentul va constitui cel mai probabil o

măsură pe termen lung. Întâlnirile pot servi astfel drept modalitate de a menține

contactul dintre mamă și fiu astfel încât acesta să fie familiarizat cu rădăcinile sale. Se

crede că acest lucru este important pentru dezvoltarea identității. Scopul întâlnirilor

mam

ă

-

copil nu este acela de a stabili o relație în vederea întoarcerii copilului în grija

mamei sale biologice.

Serviciile de protecție a copilului trebuie să fie autorizate să supravegheze exercitarea

dreptului de vizitare. Acest lucru este necesar din mai multe motive, inclusiv pentru

limitarea numărului de participanți în cursul sesiunilor.”

Membrii aflați în minoritate ai curții de ape

l

– unul din judecători –

au fost

de părere că dreptul de vizitare ar trebui stabilit la un număr de două vizite pe

an.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

24

76.

Prima reclamantă nu a formulat recurs împotriva hotărârii, care a trecut

astfel în puterea lucrului judecat.

D. Plângerea primei reclamante adresată guvernatorului regional

77

. Într‑o scrisoare nedatată, prima reclamantă s

-a plâns guvernatorulu

i

regional (

fylkesmannen

) împotriva serviciilor de protecție a copilului.

Aceasta a susținut că serviciile de protecție a copilului au mințit și au afirmat

că este retardată; psihologul desemnat de curtea de apel (

supra

, pct. 61) a fost

părtinitor și nu ar fi trebuit să i se permită niciodată să pătrundă în domicil

iul

său; în timpul întâlnirilor mamă

-

copil, a fost intimidată și hărțuită de

supraveghetor și de mama de plasament atunci când mergea singură, și nu i

s-

a mai permis să își aducă părinții. Aceasta a afirmat că se poate întreba doar

cât de retardate erau sau cât de scăzut era nivelul IQ al ac

estor persoane.

Întregul caz, susținea ea, se bazase pe minciuni. Prima reclamantă a afirmat,

de asemenea, că serviciile de protecție a copilului au negat total capacitățile

unei persoane (

umyndiggjør

) și au susținut în mod voluntar că anumite

persoane sunt retardate (

gjør gjerne folk evneveike

) pentru a obține adopția

copiilor pentru ei sau pentru prieteni.

barnevernleder

) serviciilor municipale de protecție a

copilului a răspuns la 22 iulie 2010, afirmând că prima reclamantă și familia

sa erau mai interesați de conflictul cu serviciile de protecție a copilului decât

de stabilirea unui contact bun și pozitiv cu X. Prima reclamantă s

-

a plâns încă

de la început de personalul serviciilor de protecție a copilului,

care, în schimb,

i-

a îndeplinit dorința de a i se atribui un nou supraveghetor, dar nimic nu s

-a

schimbat în atitudinea primei reclamante. Numărul vizitelor a crescut la trei

vizite pe săptămână, în conformitate cu hotărârea instanței districtuale (

supra

,

pct.

54), însă X a avut reacții puternice la acest fapt. Directorul serviciilor de

protecție a copilului a afirmat, de asemenea, că a înțeles că situația era dificilă

pentru prima reclamantă și i‑a oferit ajutor (

inter ali

a

,

supra

, pct. 48). În ceea

ce pri

vește întâlnirile mam

ă

-copil, s-

au încercat mai multe alternative. Inițial

au fost organizate într-

o sală de ședințe la sediul instituției, unde

supraveghetorul și mama de plasament puteau sta la o masă la o distanță

considerabilă de prima reclamantă și X, însă într

-

un mod care le permitea să

intervină în cazul în care era necesară supravegherea. Prima reclamantă s

-a

plâns de această soluție. Au existat apoi câteva întâlniri în locuința de

plasament, dar mama de plasament a constatat această soluție dificilă, întrucât

atmosfera fusese una neplăcută și părinții doreau ca, pentru X, locuința de

plasament să reprezinte un mediu sigur. Apoi aceștia au închiriat un

apartament destinat unor scopuri precum întâlnirile mamă

-copil. Nici acest

lucru nu a fost pe placul primei reclamante, care s-a plâns din nou. Au revenit

la soluți

a vizitelor la sediul serviciilor

de protecție a copilului, unde, între

timp, a fost pusă la dispoziție o cameră nouă în acest scop.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

25

ecție a copilului a declarat, de asemenea,

că mama de plasament era încă prezentă în timpul întâlnirilor. Acest lucru

fusese considerat necesar în totalitate, întrucât aceasta era persoana care avea

grijă de X în condiții de siguranță. De asemenea, se cons

iderase necesar ca

un supraveghetor să fie prezent pentru a o îndruma pe prima reclamantă.

Sarcina supraveghetorului era, de asemenea, aceea de a pune capăt întâlnirilor

mamă

-

copil în cazul în care prima reclamantă ar fi refuzat sprijinul. Până la

acel mom

ent, întâlnirile nu fuseseră sistate, însă supraveghetorul încercase să

îi spună primei reclamante că este important să se concentreze asupra lui X și

să se bucure să fie împreună cu el, în loc să vocifereze la adresa serviciilor de

protecție a copilului ș

i a mamei de plasament.

80.

Într‑o scrisoare adresată primei reclamante, datată 26 iulie 2010,

guvernatorul regional a informat‑o, în urma răspunsului serviciilor de

protecție a copilului la întrebările sale, că nu are obiecții cu p

rivire la

activitatea serviciilor de protecție a copilului în această speță.

E. Cererea pentru revocarea deciziei de instituire a plasamentului și

de retragere a

autorității părintești a primei reclamante în privința

lui X și pentru încuviințarea adopției

acestuia

a) Introducere

81.

La 29 aprilie 2011, prima reclamantă a solicitat serviciilor de protecție

a copilului revocarea deciziei de instituire a plasamentului sau, în subsidiar,

extinderea dreptului de vizitare în privința lui X.

82.

La 13 iulie 2011, serviciile municipale de protecție a copilului au

transmis cererea respectivă Oficiului districtual pentru asistență socială

.

Acestea au p

ro

pus respingerea cererii, retragerea autorității părintești a primei

reclamante în privința lui X (transferată autorităților) și acordarea către

părinții de plasament ai lui X, cu care acesta locuise de la preluarea sa în

plasament, a autorizației de adopți

e (

supra

, pct.

22). Identitatea tatălui

biologic al lui X era în continuare necunoscută de autorități. În secundar, au

propus retragerea dreptului de vizitare al primei reclamante.

83.

În cursul întâlnirii mamă

-copil din 6 septembrie 2011, supraveghetorul

a observat că prima reclamantă era însărcinată și a întrebat când urma să se

nască copilul, moment în care prima reclamantă, potrivit notelor de

supraveghere, a răspuns că, în opinia sa, se va întâmpla în jurul ajunul Anului

nou. Potrivit notelor de supraveghere, întâlnirea a decurs bine.

specialist în neurologie clinică pentru a‑i testa capacitățile și pentru a

-i

cartografia capacitățile cognitive.

85.

Prin scrisorile din 14 septembrie și 28 octombrie 2

011, în cursul

procedurii în fața oficiului, serviciile municipale au solicitat informații

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

26

suplimentare cu privire la soțul primei reclamante, pentru a putea stabili

contactul cu acesta și pentru a discuta despre rolul său pe viitor în viața primei

reclamante.

86.

Între timp, la 18 octombrie 2011, prima reclamantă a născut

-o pe Y.

Aceasta s‑a căsătorit cu tatăl lui Y în vara acelui an. Noua familie s

-a mutat

într-

un alt oraș. În momentul în care serviciile de protecție a copilului di

n

fostul oraș au luat la cunoștință faptul că a născut un alt copil, acestea au

trimis o scrisoare în care își exprimau îngrijorarea către serviciile municipale

de la noua adresă, care au deschis o anchetă cu privire la capacitățile sale

parentale

.

87.

Tot la 18 octombrie 2011, specialistul în neurologie clinică angajat d

e

avocatul primei reclamante (

supra

, pct.

84) și

-a prezentat raportul.

Concluziile sale erau următoarele

:

„Scara de inteligență Wechsler III pentru adulți (WAIS

-III)

prezintă un IQ de 86.

Erorile standard de măsurare indică faptul că, cu o probabilitate de 95%

, aceasta are un

IQ de 82 până la 90. Intervalul normal este între 85 și 115. Din punct de vedere al

abilităților, [reclamanta] se încadrează în partea inferioară a intervalului normal. În plus,

prezintă dificultăți considerabile de învățare care sunt [...] [mai mult] decât ceea ce ar

trebui să indice IQ

-

ul său [(

betydelige lærevansker som er svakere enn hva hennes IQ

skulle tilsi

)]. Aceste dificultăți sunt consid

erate a fi compatibile cu o tulburare

cognitivă

.”

Ca răspuns la o cerere de informații suplimentare, i

-a scris avocatului

primei reclamante la 27 octombrie 2011, precizând:

„Un IQ general de 82 până la 90 nu este în sine un factor de descalificare în ceea

ce

privește îngrijirea copiilor. Capacitățile de îngrijire ar trebui e

xaminate într

-o mai mare

măsură prin observarea persoanei care oferă îngrijire și a copilului, precum și informații

anamnestice cu privire la alte circumstanțe. Nefiind expert în acest domeniu, cred că o

evaluare a factorilor cruciali ar include, printre altele, capacitatea persoanei interesate

de a empatiza și de a se îndrepta asupra copilului, de a înțelege nevoile copilului,

capacitatea de a interpreta semnale primite de la copil și capacitatea de a lăsa deoparte

[(

utsette

)] propriile dorințe în beneficiul nevoilor copilului.

O astfel de evaluare ar trebui făcută de un psiholog calificat cu experiență în

domeniu.

”

copie a unui examen medical din 2 noiembrie 2011. Din copie rezulta că un

doctor a fost de acord să depună mărturie prin telefon în cursul procedurii

care va urma și că doctorul nu identificase vreo legătură între epilepsie și

facul

tățile cognitive ale primei reclamante care să indice faptul că nu era

capabilă să aibă grijă de copilul său.

89.

La 28, 29 și 30 noiembrie 2011, Oficiul districtual pentru asistență

socială, compus dintr‑un avocat, un psiholog și o persoană din afara

sistemului, a organizat o ședință în cadrul căreia prima reclamantă a fost

prezentă împreună cu reprezentantul său legal. Au fost audiați douăzeci și unu

de martori.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

27

b) Decizia Oficiului districtual pentru asistență socială

90.

La 8 decembrie 2011, oficiul a hotărât retragerea autorității părintești

a primei reclamante asupra lui X și încuviințarea adopției lui X de către

părinții de plasament. Oficiul a constatat că nu exista niciun element care să

in

dice faptul că aptitudinile părintești ale primei reclamante s

-

au îmbunătățit

de la hotărârea curții de apel din 22 aprilie 2010 (

supra

, pct. 65-75). Prin

urmare, ea era încă considerată incapabilă să îi acorde o îngrijire adecvată lui

X. În plus, oficiul a afirmat:

„În declarația sa în fața Oficiului districtual pentru asistență socială, mama și

-a

menținut părerea că decizia de instituire a plasamentului constituie o conspirație între

serviciile de protecție socială a copiilor, [centrul pentru familie] și părinții de plasament,

cu scopul de a «ajuta o femeie care nu poate avea copii». Potrivit cuvintelor mamei, era

o problemă de «comandă în avans pentru un copil». Mama nu era conștientă că l

-a

neglijat [pe X] și afirma că și

-a consacrat cea mai mare parte a

timpului și energiei pe

rezolvarea «cazului».

Rapoartele întâlnirilor dintre mamă și [X] arată în mod constant [(

gjennomgå

ende

)]

că ea nu se poate concentra încă asupra lui [X] și asupra a ceea ce este

mai bine pentru

el, ci este influențată de opinia negativă în privința mamei de plasament și a serviciilor

de protecție a copilului.

[Prima reclamantă] s‑a căsătorit și a dat naștere altui copil în această toamnă.

Psihologul [K.M.] a declarat în fața oficiului că a observat o bună interacțiune între

mamă și copil și că mama are grijă de copil. Oficiul ia notă de aceste informații. În

opinia Oficiului districtual pentru asistență socială, această observație nu poate fi

utilizată în nici un caz drept bază pentru a concluziona că mama are aptitudini pentru a

-

l îngriji pentru [X].

Oficiul districtual pentru asistență socială consideră rezonabil să se presupună că [X]

este un copil deosebit de vulnerabil. El a suferit neglijențe grave care i

-

au pus viața în

pericol în primele trei săptămâni de viață. Facem trimitere, de asemenea, la faptul că au

existat numeroase întâlniri cu mama, unele dintre acestea fiind foarte stresante pentru

[X]. În concluzie, a trecut prin multe dificultăți. A locuit în locuința de plasament timp

de trei ani și nu își cunoaște mama biologică. Dacă [X] s

-a întoarce în grija mamei sale,

acest fapt ar necesita, printre multe altele, o mare capacitate de a empatiza și de a

-l

înțelege [pe X] și problemele cu care s

-ar confrunta, nu în ultimul rând printr-o atitudine

de jale și dor după părinții de plasament. Mama și familia acesteia par complet lipsiți

de o asemenea empati

e

ș

i

înțelegere. Atât mama, cât și bunica au declarat că nu ace

asta

va fi o problemă, «trebuie doar să fie distras», dând astfel impresia că nu empatizează

cu băiatul și, pr

in urm

are, nu au capacitatea de a-

i oferi îngrijirea psihologică de care ar

avea nevoie în eventualitatea întoarcerii.”

91.

În plus, oficiul a luat notă, în special, de concluziile expertului M.S.

(

supra

, pct.

21 și 63). Concluziile respective

au fost citate de curtea de apel

în hotărârea din 22 aprilie 2010 (

supra

, pct. 65-

75). Oficiul a constatat că

modul în care era descrisă prima reclamantă era unul exact. În orice caz, era

decisiv faptul că X stabilise o astfel de legătură cu familia de plasament încât

scoaterea din mediul său ar avea ca rezultat probleme grave și permanente

pentru acesta.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

28

„[X] locuiește în plasament ca membru egal al familiei de trei ani. Acești trei ani

reprezintă întreaga viață a băiatului. Considerăm stabilit faptul că principala sa sursă de

securitate și simț al apartenenței o reprezintă familia sa de plasament. Îi percepe pe

părinții de plasament ca fiind părinții lui psihologici. Pe lângă familia sa de plasament,

[X] beneficiază de o bună monitorizare la grădiniță și din partea restului familiei

părinților de plasament. Nu avem nici o îndoială că scoaterea [lui X] din a

cest mediu și

întoarcerea sa la de mama biologică ar duce la probleme considerabile și grave. Facem

trimitere la faptul că a avut deja probleme majore după un an, când num

ărul vizitelor a

crescut semnificativ. În opinia noastră, este de importanță crucială pentru dezvoltarea

și bunăstarea băiatului ca el să continue să trăiască în familia de

plasament.

Plecând de la această bază, Oficiul districtual pentru asistență socială trebuie să

stabilească aspectul retragerii autorității părintești și, dacă este cazul, să încuviințeze

adopția acestuia.

Primul și al

doilea paragraf din art. 4-

20 din Legea privind protecția copilului prevăd

că decizia de a retrage autoritatea părintească a părinților poate fi luată și este o condiție

prealabilă pentru încuviințarea adopției. Condiția este aceea ca o decizie de institui

re a

plasamentului să fi fost emisă de

către

Oficiul districtual

pentru asistență socială

.

Oficiul își bazează decizia pe jurisprudența consacrată care permite retragerea

autorității părintești a părinților biologici pentru a face posibilă adopția copilulu

i.

Acesta este obiectivul principal al propunerii serviciilor de protecție a copilului de a

retrage autoritatea părintească a mamei în speța d

e față.

Modul de redactare a art.

4-

20 din Legea privind protecția copilului precizează

condiții mult mai stricte pentru încuviințarea adopției decât pentru retrager

ea autorității

părintești a părinților. Cu toate acestea, atunci când scopul unei decizii în temeiul

primului paragraf este acela de a deschide posibilitatea adopției, motivele care indică

adopția vor constitui, de asemenea, motivele retragerii autorității părintești.

Problema care trebuie stabilită în acest caz este, așadar, dacă sunt îndeplinite

condițiile pentru încuviințarea adopției. Art. 4

-20 paragraful al treilea din Legea privind

protecția copilului este redactat după cum urmează:

«Se poate acorda consimțământul în următoarele cazuri:

a) atunci când se consideră că este probabil ca părinții să nu poată oferi copilului

îngrijiri adecvate sau că copilu

l s

-

a atașat de persoanele și de mediul în care

locuiește

într

-

o astfel de măsură încât, pe baza unei evaluări generale, scoaterea copilului din

acel mediu i-ar putea provoca probleme grave;

b) adopția ar servi interesului superior al copi

lului;

c) persoanele care doresc să adopte au fost părinții de plasament a

i copilului și s

-au

dovedit apți să crească copilul ca și cum ar fi co

pilul lor;

d) condițiile pentru acordarea adopției în temeiul legii privind adopția sunt

îndeplinite

.»

Oficiul districtual pentru asistență socială observă, în primul rând, că există motive

întemeiate pentru retragerea autorității părintești a mamei asupra lui [X], indiferent de

problema adopției. Face trimitere la faptul că [X] a locuit practic toată viața cu familia

de plasament și, prin urmare, este cel mai firesc ca părinții de plasament

să ia deciziile,

în numele său, care țin de autoritatea părintească. Comportamentul insensibil al mamei,

nu în ultimul rând în mediul on-

line, indică, de asemenea, faptul că aceasta i

-ar putea

provoca multe probleme [(

ramme ham hardt

)] atunci când va deveni suficient de mare

pentru a le înțeleg

e.

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

29

Oficiul districtual pentru asistență socială consideră [(

legger til grunn

)] că mama nu

va fi în măsură să îi ofere [lui X] îngrijiri adecvate și că [X] a devenit atât de atașat de

părinții de plasament, fratele său și restul familiei încât scoaterea din mediul său i

-ar

provoca probleme grave. Facem trimitere la discuția de mai sus. Condiția prevăzută la

lit. a)

a art.

4-

20 paragraful al treilea din Legea privind protecția copilului este

îndeplinit

ă.

Ado

p

ția este o măsură deosebit de invazivă în ceea ce privește părinții biologici și

copil. Prin urmare, se impune existența unor motive deosebit de importante. Potrivit

jurisprudenței Curții Supreme, decizia trebuie să se bazeze pe o evaluare concretă, dar

și pe cunoștințe generale de psihologia copiilor sau psihiatrie infantilă. Facem

trimitere

în special la decizia Curții Supreme publicată în Jurnalul ofi

cial [

Norsk Restidende (Rt)

2007, p. 561 și urm.], care citează un expert judiciar care declarase că experiența

generală indică faptul că o relație adoptivă nu este opțiunea preferabilă pentru

plasamentul termen lung al copiilor care au ajuns în familia de plasament înainte de a

stabili o relație de atașament față de părinții biologici. În astfel de cazuri, adopția ar fi

cea mai favorabilă pentru dezvoltarea copilului. Hotărârea Curții Supreme afirmă că

trebuie acordată o importanță considerabilă unor astfel de experiențe generale, dar

nuanțate

.

Oficiul districtual pentru asistență socială își bazează decizia

[(

legger til grunn

)] pe

faptul că mama nu este de acord cu adopția lui [X]. După cum s

-

a arătat mai sus, insistă,

chiar dacă este nepotrivit [(

uhensiktsmessi

g

)], să revină în grija sa

.

În evaluarea Oficiului districtual pentru asistență socială, încuviințarea adopției va fi

în mod evident în interesul superior [al lui X]. Oficiul districtual pentru asistență socială

nu crede că întoarcerea [lui X] în grija mamei sale este o opțiune. Plasamentul este

considerat permanent. [X] îi percepe pe părinții de plasament ca fiind părinții săi

psihologici, și ei sunt singurii părinți pe care îi cunoaște. Adopția i

-ar oferi [lui X]

asigurări suplimentare cu privire la faptul că este fiul părințil

or săi.”

93.

Oficiul a continuat cu o nouă trimitere la o decizie a Curții Supreme

(

Høyesteretts

) publicată în Jurnalul oficial [

Norsk Restidende (Rt)

2007, p.

561] (a se vedea, de asemenea,

infra

, pct.

125) și constata că raționamentul

care stătea la baza următorului pasaj din hotărârea respectivă –

reprodus în

Aune împotriva Norvegiei

(nr. 52502/07, pct. 37, 28 octombrie 2010)

–

era

,

de asemenea, aplicabil în speță:

„O decizie ca un copil să rămână în plasament ar însemna pentru acesta că persoanele

cu care a locuit

dintotdeauna și care sunt părinții săi și cu care a stabilit primele legături

și un sentiment de apartenență ar trebui să rămână sub controlul serviciilor de

protecție

a copilului

– autoritățile publice – și că aceștia nu sunt considerați de societate ca f

iind

părinții săi adevărați, ci mai degrabă părinți de plasament, conform unui acord căruia i

se poate pune capăt. [.

..]”

Oficiul a considerat că aceste reflecții generale reprezintă, de asemenea, o

descriere exactă a situației lui X. Adopția ar fi în inte

resul superior al lui X.

Condiția prevăzută la

lit. b) a art. 4-20 paragraful al treilea din Legea privi

nd

protecția copilului (

infra

, pct.

122) era considerată a fi îndeplinită.

94.

Oficiul a adăugat că părinții de plasament fuseseră părinții de

plasament de urgență ai lui X de la vârsta de trei săptămâni și, ulterior, pări

nții

săi de plasament. Oficiul a precizat că s

-

a probat faptul că aceștia i

-au oferit

lui X îngrijiri excelente și că atașamentul dintre ei și X este unul bun și

HOTĂRÂREA STRAND LOBBEN ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA NORVEGIEI

30

apropiat. Părinții de plasament își doreau mult să îl adopte pe X. În opinia

oficiului, părinții de plasament demonstraseră că sunt potriviți să

-

l crească pe

X ca pe propriul lor copil. Condițiile prevăzute la

lit. c) a art. 4-20 paragraful

al treilea din

Legea privind protecția copilului (

infra

, pct.

122) erau

considerate a fi îndeplinite.

95.

În concluzie, adopția ar fi în interesul superior al lui X. Atunci când a

pronunțat decizia, oficiul a luat în considerare

art.

8 din Convenț

ie.

e

a) Introducere

mbrie 2011, prima reclamantă a atacat decizia, susținând că

oficiul a efectuat o evaluare incorectă a probelor atunci când a decis că nu

este în măsură să acorde îngrijiri adecvate lui X. Aceasta considera că ar fi în

interesul superior al lui X să se întoarcă la ea și argumenta că situația sa și

aptitudinile sale de îngrijire s-

au schimbat. Acum era măritată și cuplul avea

un copil. Susținea că serviciile de protecție a copilului din noul oraș le acordă

asistență în îngrijirea copilului. În plus, în opinia sa, plecarea lui X din

locuin

ț

a de plasament i-ar provoca probleme doar pe termen scurt; nu ar putea

apărea probleme pe termen lung. X a locuit în locuința de plasament doar

pentru un scurt timp și nu părinții de plasament au fost cei care și

-au exprimat

dorința de a adopta copilul, ci serviciile de protecție a copilului au fost cei

care au luat această inițiativă. Prima reclamantă a susținut, de asemenea, că

vizitele dintre ea și X au decurs satisfăcător; în cazul în care serviciile de

protecție a copilului ar fi considerat că întâlni

rile sunt inadecvate, era de

competența acestora, în calitate de parte situată pe poziție de forță, să ia

măsuri pentru a se asigura că sunt satisfăcătoare.

97.

Serviciile municipalității au contestat acțiunea și a susținut, în răsp

uns,

că X, care avea la acel moment trei ani și patru luni și locuia în locuința de

plasament de la vârsta de trei săptămâni, s

-

a atașat de familia de plasament.

Susținea că scoaterea din acel mediu i

-

ar provoca probleme grave și pe termen

lung, dacă s

-ar întoarce la ea. Copilul nu avea nicio amintire a perioadei în

care se afla în grija mamei sale. În opinia serviciilor municipalității,

capacitatea primei reclamante de a-i oferi îngrijire lui X nu s-a schimbat de

la hotărârea curții de apel din 22 aprilie 2010. Vizitele dintre X și prima

reclamantă nu au decurs bine. Aceasta avea izbucniri în timpul vizitelor și

pleca înainte de finalul vizitei. După aceea, X reacționa negativ. Prima

reclamantă și mama sa manifestau o atitudine foarte