SZCZĘSNY v. POLAND

Cererea nr. 60537/16 Piotr SZCZשSNY împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 13 noiembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Tim Eicke, Jovan Ilievski, judecători și Abel Campos, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 octombrie 2016, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 30 mai 2018 cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL, dl Piotr Szczęsny, este un național polonez, care s-a născut în 1971 și trăiește în elechów. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Adamczyk, un avocat care practică în Katowice. Guvernul Polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, și ulterior de dl J. Sobczak, al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție. La 3 martie 2015, Curtea Regională Siedlce a acordat reclamantului 2000 PLN (aproximativ 500 EUR) în compensație pentru faptul că a fost reținut în celule suprapopulate din închisoarea Siedlce timp de aproximativ 6 luni. La 2 iunie 2017, cererea a fost comunicată guvernului THE LEI După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 30 de luni. Mai 2018, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție a reclamantului, în special suprapopularea, în închisoarea Siedlce. În același timp, Guvernul declară că sunt gata să plătească reclamantului suma PLN 12 000 (douăzeci de mii de zloți polonezi) pe care ei consideră să le fie rezonabil în lumina circumstanțelor individuale ale prezentului caz, precum și a jurisprudenței Curții în cazuri similare (a se vedea Ołowski c. Polonia, cererea nr. 66417/10, hotărârea nr. 9.09.2014; Donke c. Polonia, cererea nr. 17442/13, hotărârea nr. 9.09.2014). Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii finale adoptate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul sugerează în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cadrul listelor de cauze ale Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție ...” Prin scrisoarea din 28 septembrie 2018, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă de guvern este prea scăzută. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea sistematică a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție inadecvate, în special suprapopularea (a se vedea, de exemplu, Orchowski c. Polonia , nr. 17885/04, 22 octombrie 2009, și Čatak c. Polonia (dec.), nr. 52070/08, 12 octombrie 2010). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 6 decembrie 2018. Abel Campos Aleš Pejchal Grefier Președintele

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 60537/16

Piotr SZCZĘSNY

against Poland

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 13

November 2018 as a Committee composed of:

Aleš Pejchal,

President,

Tim Eicke,

Jovan Ilievski,

judges,

and Abel Campos,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 October 2016,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 30 May 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Piotr Szczęsny, is a Polish national, who was born in

1971 and lives in Żelechów. He was represented before the Court by Mr

S.

Adamczyk, a lawyer practising in Katowice.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, and subsequently by Mr J. Sobczak, of the Ministry of Foreign Affairs.

The applicant complained under Article 3 of the Convention about the conditions of his detention.

On 3 March 2015 the Siedlce Regional Court had granted the applicant PLN 2,000 (approximately EUR 500) in compensation for the fact that he had been detained in overcrowded cells in Siedlce Prison for approximately 6

months.

On 2 June 2017 the application was communicated to the Government

.

THE LAW

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 30

May 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article

37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of violation of Article 3 of the Convention due to the conditions of applicant’s detention, in particular overcrowding, in Siedlce Prison. Simultaneously, the Government declare that they are ready to pay the applicant the sum of PLN

12,000 (twelve thousand Polish zlotys) which they consider to be reasonable in the light of the individual circumstances of the present case, as well as the Court’s case-law in similar cases (see

Ołowski v. Poland,

application no.

66417/10, decision of 9.09.2014;

Donke v. Poland,

application no. 17442/13, decision of 9.09.2014).

The sum referred to above which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the final ruling taken by the Court pursuant to Article

37 §

1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The Government respectfully suggest that the above

declaration might be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s lists of cases, as referred to in Article

37 §

1 (c) of the Convention ...”

By a letter of 28 September 2018, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the amount proposed by the Government was too low.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article

37

§

1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Sp. z o.o. v. Poland

(dec.), no.

11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no.

28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the systematic violation of Article 3 of the Convention due to the inadequate detention conditions, in particular overcrowding (see, for example,

Orchowski v.

Poland

, no. 17885/04, 22 October 2009, and

Łatak v. Poland

(dec.), no.

52070/08, 12 October 2010).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article

37

§

1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37

§

1

(c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 6 December 2018.

Abel Campos

Aleš Pejchal

Registrar

President