SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 21991/09 Tatyana Fedorovna STEPNOVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 19 noiembrie 2018 într-un comitet compus din Helen Keller, președinte, Pere Pastor Vilanova, María Elósegui, judecători, și Fatoș Arac După ce a luat această decizie, face următoarea decizie FAȚĂ: reclamanta, dl Tatyana Fedorovna Stepanova, este un cetățean rus născut în 1957 și rezident în Samara. Guvernul din Rusia a fost reprezentat de dl Galperine, reprezentant al Federației Ruse pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele din speță În anul 2000, mama reclamantei a cumpărat un vehicul de ocazie și, în 2001, l-a înregistrat pe lângă inspectorul de siguranță rutieră ( Septembrie 1998, indicând faptul că numărul motorului fusese șters, că numărul caroseriei fusese modificat și că o decizie de refuz de a deschide o instrucțiune penală fusese pronunțată în acest sens.
La 2 martie 2004, recurenta a moștenit acest vehicul și, la 12 martie 2004, l-a înmatriculat în numele său. La 19 iulie 2008, după ce a pierdut certificatul de înmatriculare a mașinii, reclamanta a solicitat inspecției să-i elibereze un duplicat. La inspecție a respins cererea sa pe motivul că numărul motorului fusese șters și că numărul caroseriei fusese modificat. La 5 septembrie 2008, Tribunalul Districtual Oktiabrski din Samara a respins recursul care a considerat că inspecția era obligată să refuze eliberarea duplicatului. La 7 octombrie 2008, Curtea Regională din Samara a confirmat această hotărâre în apel, cu referire la circulara nr 59 (punctele 8-10 de mai jos). 2008 și, respectiv, la 26 februarie 2009, judecătorii unici ai Curții Regionale și ai Curții Supreme a Rusiei au respins recursurile în urma unei revizuiri a recurentei.
La 9 septembrie 2014, recurenta, acționând prin intermediul soțului ei, a depus o cerere scrisă de anulare a înregistrării vehiculului pe motiv că numărul motorului fusese șters și cel al caroseriei fusese modificat, ceea ce, în opinia sa, era de natură să facă imposibilă înmatricularea vehiculului și punerea sa în circulație pe drum. La 12 septembrie 2014, inspecția a informat reclamantul că înmatricularea vehiculului fusese anulată, în conformitate cu art. 51 din Circulara nr. 1001 (punctul 11 de mai jos). Formațiunile de înmatriculare a vehiculelor terestre, inclusiv cele legate de eliberarea duplicatelor documentelor, au fost reglementate de diferite circulare ale Ministerului de Interne.
În special, între martie 2003 și ianuarie 2009, s 59 și art. 3 din circulara n 1001, inspecția nu trebuie să efectueze formalitățile de înmatriculare în cazul în care descoperă indicii de disimulare, modificare sau distrugere a marcajului aplicat de producător pe piesele vehiculului sau pe plăcile de înmatriculare, indicii de falsificare a documentelor prezentate, dacă constată diferențe între caracteristicile vehiculului și cele indicate pe documentele furnizate sau dacă dispune de informații conform cărora vehiculul sau piesele sale au fost furate. Tot în conformitate cu art. 17 din Circulara n.n. l. inspecție a trebuit să confisce documentele prezentate și plăcuțele de înmatriculare și să le transmită serviciilor de poliție.
În conformitate cu art. 51 din Circulara n 1001, înmatricularea vehiculului este anulată în cazurile expuse la art. 3 din circulara menționată anterior (punctul 9 de mai sus), cu excepția cazului în care înmatricularea este acoperită de prescripția de stingere de 5 ani. GRIEF 12. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta denunță refuzul autorităților interne de a-i elibera un duplicat al certificatului de înmatriculare al mașinii sale. Guvernul indică faptul că înmatricularea vehiculului recurentei a fost anulată în conformitate cu propria sa cerere.
Recurenta neagă că a depus o cerere de anulare a înmatriculării care susținea că a fost în călătorie în septembrie 2014. având în vedere cele de mai sus, Comisia reamintește că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (b) din convenție, aceasta poate, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție, să: [în] în orice moment al procedurii, (...) decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele permit să se ajungă la concluzia (...) că litigiul a fost soluționat (...) Pentru a concluziona că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție și că, prin urmare, menținerea cererii de către reclamant nu mai este justificată în mod obiectiv, Curtea consideră că este necesar să se examineze, pe de o parte, dacă faptele a căror cauză directă persistă sau nu persistă și, pe de altă parte, dacă consecințele care ar putea rezulta dintr-o eventuală încălcare a Convenției din cauza acestor fapte au fost, de asemenea, eliminate (Konstantin) Markin c. Rusia [GC], nr. 30078/06, § 87, CEDH 2012 (extracturi) 16. În speță, Curtea constată că f un ci o n are a recurentei privește refuzul de a-i elibera un duplicat al vehiculului său și că recursul judecătoresc inițiat de reclamant privește acest refuz.
Or, ulterior, recurenta, acționând prin intermediul soțului ei și din motive pe care nu le explică, a solicitat și a obținut anularea înmatriculării mașinii sale, în timp ce o astfel de anulare nu se face, deoarece înmatricularea efectuată în 2004 era reglementată de prescripția extinctivă (punctul 11 de mai sus). În aceste circumstanțe, atunci când înmatricularea vehiculului a fost anulată, nu mai era posibil să se denunțe refuzul de a elibera un duplicat al certificatului de înmatriculare pentru același vehicul. Astfel, obiectul în cauză a încetat să mai existe. Curtea consideră, de asemenea, că consecințele refuzului de a elibera un duplicat au fost înlocuite de efectul anulării înmatriculării efectuate la cererea recurentei.
18. Având în vedere aceste elemente, Curtea concluzionează că litigiul a fost soluționat în sensul articolului (b) Convenției. Pe de altă parte, nu există niciun motiv special pentru respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 13 decembrie 2018.
DÉCISION Requête n o 21991/09 Tatyana Fedorovna STEPANOVA contre la Russie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 19 novembre 2018 en un comité composé de : Helen Keller, présidente, Pere Pastor Vilanova, María Elósegui, juges, et de Fatoș Aracı, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 31 mars 2009, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : FAITS
1.La requérante, M me Tatyana Fedorovna Stepanova, est une ressortissante russe née en 1957 et résidant à Samara.
2.Le gouvernement russe (« le Gouvernement ») a été représenté par M. M. Galperine, représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme. A. Les circonstances de l’espèce 3 . En 2000, la mère de la requérante acheta un véhicule d’occasion et, en 2001, elle le fit immatriculer auprès de l’inspection de la sécurité routière (« l’inspection »). Le certificat d’immatriculation du véhicule comportait une mention, datée du 29 septembre 1998, indiquant que le numéro du moteur avait été effacé, que le numéro de la carrosserie avait été modifié et qu’une décision de refus d’ouvrir une instruction pénale avait été rendue à cet égard.
4.Le 2 mars 2004, la requérante hérita de ce véhicule et, le 12 mars 2004, elle le fit immatriculer à son nom.
5.Le 19 juillet 2008, ayant perdu le certificat d’immatriculation de la voiture, la requérante demanda à l’inspection de lui délivrer un duplicata. L’inspection rejeta sa demande aux motifs que le numéro du moteur avait été effacé et que le numéro de la carrosserie avait été modifié.
6.La requérante contesta cette décision en justice. Le 5 septembre 2008, le tribunal du district Oktiabrski de Samara rejeta son recours ayant considéré que l’inspection était tenue de refuser la délivrance du duplicata. Le 7 octobre 2008, la cour régionale de Samara confirma ce jugement en appel, avec référence à la circulaire n o 59 (paragraphes 8-10 ci-dessous). Le 26 novembre 2008 et le 26 février 2009 respectivement, les juges uniques de la cour régionale et de la Cour suprême de Russie rejetèrent les pourvois en révision de la requérante.
7.Le 9 septembre 2014, la requérante, agissant par l’intermédiaire de son mari, adressa à l’inspection une demande écrite d’annuler l’immatriculation de son véhicule au motif que le numéro du moteur avait été effacé et celui de la carrosserie avait été modifié, ce qui était, selon elle, de nature à rendre impossibles l’immatriculation du véhicule et sa mise en circulation routière. Le 12 septembre 2014, l’inspection informa la requérante que l’immatriculation de son véhicule avait été annulée, conformément à l’article 51 de la circulaire n o 1001 (paragraphe 11 ci ‑ dessous). B. Le droit interne pertinent 8 . Les formalités d’immatriculation des véhicules terrestres, y compris celles liées à la délivrance des duplicatas des documents, ont été régies par différentes circulaires du ministère de l’Intérieur. En particulier, entre mars 2003 et janvier 2009, s’appliquait la circulaire n o 59 et, depuis janvier 2009, s’applique la circulaire n o 1001. 9 . Selon l’article 17 de la circulaire n o 59 et l’article 3 de la circulaire n o 1001, l’inspection ne doit pas procéder aux formalités d’immatriculation si elle découvre des indices de dissimulation, de modification ou de destruction du marquage apposé par le constructeur sur les pièces du véhicule ou des plaques d’immatriculation, des indices de falsification des documents présentés, si elle remarque des différences entre les caractéristiques du véhicule et celles indiquées sur les documents fournis, ou encore si elle dispose d’informations selon lesquelles le véhicule ou ses pièces ont été volés. 10 . Toujours selon l’article 17 de la circulaire n o 59, l’inspection devait saisir les documents présentés et les plaques d’immatriculation et les transmettre aux services de police. 11 . Selon l’article 51 de la circulaire n o 1001, l’immatriculation du véhicule est annulée dans les cas exposés à l’article 3 de ladite circulaire (paragraphe 9 ci-dessus), sauf si l’immatriculation est couverte par la prescription extinctive de 5 ans. GRIEF
12.Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante dénonce le refus des autorités internes de lui délivrer un duplicata du certificat d’immatriculation de sa voiture. Elle estime que cette décision l’a mis dans l’impossibilité de disposer et de se servir de son bien. EN DROIT
13.Le Gouvernement indique que l’immatriculation du véhicule de la requérante a été annulée conformément à sa propre demande. La requérante nie avoir présenté une demande d’annulation de l’immatriculation arguant qu’elle était en voyage en septembre 2014. Elle réitère son grief.
14.La Cour estime qu’il n’est pas nécessaire de se prononcer sur le bien ‑ fondé du grief de la requérante. En effet, à la lumière des faits survenus en septembre 2014, elle considère que l’examen au fond de l’affaire ne se justifie plus, et ce pour les raisons exposées ci-dessous.
15.Elle rappelle que, aux termes de l’article 37 § 1 b) de la Convention, elle peut, « [à] tout moment de la procédure, (...) décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure (...) que le litige a été résolu (...) ». Pour conclure que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention et que, dès lors, le maintien de la requête par le requérant ne se justifie plus objectivement, la Cour considère qu’il est nécessaire d’examiner, d’une part, la question de savoir si les faits dont le requérant fait directement grief persistent ou non et, d’autre part, si les conséquences qui pourraient résulter d’une éventuelle violation de la Convention à raison de ces faits ont également été effacées (Konstantin Markin c. Russie [GC], n o 30078/06, § 87, CEDH 2012 (extraits)).
16.En l’espèce, la Cour constate que le grief de la requérante porte sur le refus de l’inspection de lui délivrer un duplicata d’immatriculation de son véhicule, et que le recours judiciaire engagé par l’intéressée concernait ce refus. Or, ultérieurement, la requérante, agissant par l’intermédiaire de son époux et pour des raisons qu’elle n’explique pas, a demandé et obtenu l’annulation de l’immatriculation de sa voiture, alors qu’une telle annulation ne s’imposait pas, car l’immatriculation effectuée en 2004 était couverte par la prescription extinctive (paragraphe 11 ci-dessus).
17.Dans ces circonstances, quand l’immatriculation du véhicule a été annulée, il n’était plus possible de dénoncer le refus de délivrer un duplicata du certificat d’immatriculation pour ce même véhicule. Ainsi, l’objet même du litige a cessé d’exister. La Cour estime également que les conséquences du refus de délivrer un duplicata ont été supplantées par l’effet de l’annulation de l’immatriculation opéré à la demande de la requérante.
18.Compte tenu de ces éléments, la Cour conclut que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Fait en français puis communiqué par écrit le 13 décembre 2018. Fatoș Aracı Helen Keller Greffière adjointe Présidente