PELLEGRIN c. FRANCE

PELLEGRIN c. FRANCE (CtEDO, 2018)

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 74946/14 Gilles PELLEGRIN împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 20 noiembrie 2018 într-un comitet compus din Síofra O După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚĂ recurentul, dl Gilles Pellegrin, este un resortisant francez născut în 1952, cu reședința la Metz. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Haas, avocat în cadrul Consiliului de Stat și al Curții de Casație. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei la 14 august 2000, tatăl reclamantului a murit, lăsându-l să-l înlocuiască pe reclamant, unicul său fiu, și pe a doua sa soție, E.M., mama a trei copii, din cadrul unei uniuni anterioare, A.J., E.J. și D.J. (consorții J.). Soluția succesiunii a dus la un proces judiciar important între reclamant și E.M. Reclamantul a luat inițiativa printr-o cerere din 3 mai 2001 în numele unui administrator provizoriu al succesiunii. Printr-o ordonanță din 9 mai 2001, președintele Tribunalului de Mare Instanță din Paris i-a acordat dreptul la cererea sa. Ulterior, numeroase hotărâri judiciare au fost pronunțate, atât în materie penală, cât și în materie civilă. La data la care a fost introdusă cererea, acest litigiu era încă în curs de desfășurare. La soluționarea succesiunii, reclamantul a descoperit că tatăl său a donat sume de bani, prin transferuri bancare, consorțiilor J. L. Acțiunea în anulare a donațiilor intentate de solicitant Printr-un act judecătoresc din 8 și 18 decembrie 2006, reclamantul, moștenitorul rezervat, a atribuit consorțiile J., în fața tribunalului de mare instanță din Paris. El a solicitat instanței, printre altele, să pronunțe nulitatea donațiilor efectuate de tatăl său în favoarea consorțiilor J. Acesta a invocat în special dispozițiile vechilor art. 1099 alin. (2) și 1100 din Codul civil abrogate de legile din 26 mai 2004 și 4 martie 2002 (punctele 13-17 de mai jos). Din aceste dispoziții rezultă, pe de o parte, că donațiile deghizate sau făcute persoanelor interpuse în beneficiul donatorului erau nule, și pe de altă parte, că donațiile efectuate de unul dintre soți în beneficiul copiilor celuilalt soț, care au fost născute dintr-o căsătorie anterioară, erau considerate, fără a se putea aduce dovezi contrare, făcute persoanelor interpuse. De asemenea, el a cerut ca consorții J. să fie condamnați la plata sumelor corespunzătoare acestor donații și să spună că, în absența nulității, aceste donații erau redutabile la cota disponibilă a mamei lor, E.M. Prin hotărârea din 30 septembrie 2011, Tribunalul a declarat inadmisibil reclamantul în cererile sale de anulare a donațiilor și l-a declarat admisibil în cererile sale de reducere a donațiilor, dar a suspendat hotărârea cu privire la temeinicia acestora. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2013, Curtea de Apel din Paris infirmă parțial hotărârea. Ea a declarat acțiunea reclamantului admisibil în ceea ce privește cererea sa de anulare a donațiilor acordate de tatăl său consorțiilor J., dar ea a decăzut. Ea a considerat că, în urma abrogării articolului 1100 din Codul civil prin Legea din 4 martie 2002 (a se vedea punctul 14 litera (c). Mai jos), a fost responsabilitatea reclamantului de a dovedi că donațiile făcute de tatăl său în favoarea consorțiilor J. constituiau donații deghizate sau donații către persoane care erau implicate în beneficiul mamei lor. Întrucât [reclamantul] susține apoi că donațiile acordate [consorților J.] sunt nule pe motiv că acestea constituie donații deghizate sau donații către persoane interpuse al căror beneficiar a fost M. În lipsa menționării exprese a retroactivității, dispozițiile legii din 26 mai 2004 de abrogare a art. 1099 alin. (2) din Codul civil, conform căruia, între soți, donațiile deghizate sau făcute persoanelor interpuse erau nule, nu se aplică donațiilor încheiate înainte de 1 1 ianuarie 2005, astfel încât, întrucât donațiile în litigiu au fost acordate înainte de această dată, art. 1099 alin. Având în vedere că art. 1100 din Codul civil care ar introduce o prezumție (judecată ireproșabilă) de interpunere a persoanelor în ceea ce privește, în special, donațiile efectuate de un soț copiilor unei alte căsătorii, a fost abrogat prin art. 10 din Legea din 4 martie 2002 pe care domnul Pellegrin solicită să i se dea să se dea un act de aplicare a legii. 2002-355 din 4 martie 2002 prezentei instanțe și-a încălcat drepturile care decurg din art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 6-1 din Convenția europeană privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale Cu toate acestea, în afară de faptul că o măsură de a da un act nu este un element constitutiv al drepturilor, trebuie să se menționeze că, la data la care a fost introdusă prezenta hotărâre, care rezultă din actul de execuție emis la 8 și 18 decembrie 2006 și nu din cererea de desemnare a administratorului provizoriu depus la 3 mai 2001, art. 1100 din Codul civil a fost abrogat, astfel încât [reclamantul] nu este întemeiat pe inculpat, nu fără înăltime, aplicarea Legii nr. 2002-355 din 4 martie 2002 prezentei instanțe sau să se prevaleze de art. 11-I din legea menționată anterior, conform căreia dispozițiile art. 10 se aplică instanțelor în curs care nu au dat naștere unei decizii adoptate în forță de lucru judecat Prin urmare, este de competența [reclamantului] să demonstreze că donațiile acordate [consorțiilor J.] constituiau donații deghizate sau donații către persoane interpuse ale căror beneficiari au fost M. în această privință, este necesar să se constate că nu aduce nicio astfel de dovadă. ;în special, spre deosebire de ceea ce pretinde, donațiile în litigiu nu pot fi analizate în donații deghizate în motive pe care le-ar fi prezentat ca fiind oculte; că acestea nu ar putea fi considerate ca atare decât dacă ar fi constat în acte cu titlu gratuit ascunse sub acte cu titlu oneros Faptul că, în aceste condiții, [reclamantul] ar trebui să fie exonerat de la cererea sa în nulitate (...) Prin hotărârea din 28 mai 2014, Curtea de Casație a respins recursul recurentului, în special având în vedere că I din la martie 2002 de stabilire a faptului că dispozițiile articolelor 1-10 se aplică instanțelor în curs care nu au dat naștere unei decizii adoptate în forță de lucru judecat, instanța de apel a reținut exact că abrogarea articolului 10 din articolul său 1100 din codul civil care ar introduce o prezumție, considerată ireproșabilă, de interpunere a unei persoane în ceea ce privește, printre altele, donațiile efectuate de un soț copiilor unui alt soț din alte căsnicii, și anume în cauză; motiv, în prima sa ramură, nu este întemeiat; (...) Dar a așteptat ca I din art. 11 din Legea nr. 2002-355 din 4 martie 2002, care răspunde la dinamism motive de interes general, stabilește un echilibru corect cu dreptul la respectarea bunurilor [reclamantului] în calitatea sa de moștenitor, de aceea, dacă se presupune că acestea depășesc cota disponibilă, donațiile în litigiu vor fi, în orice ipoteză, redutabile la măsura dreptului său la rezervă, singura garanție legală ; de unde urmează că nu era obligată instanța de recurs să efectueze o cercetare inechitabilă Dreptul și practica internă relevantă Rezerva ereditară și cota disponibilă 11. Moștenitorii așa-numitele Pe de altă parte, defunctul poate transmite persoanei la alegerea sa quotitatea disponibilă, adică partea de patrimoniu nerestricționată 12. Un moștenitor restant poate intenta în justiție o acțiune de reducere a donațiilor pentru a contesta donațiile defunctului care depășesc cota disponibilă. Prin urmare, această acțiune în justiție are ca scop reducerea donațiilor acordate de defunct în detrimentul părții de moștenire deținută de lege moștenitorilor rezerviști. În cazul în care se depășește cota disponibilă, donațiile sunt reduse la maximum de la mai puțin. Vechile articole 1099 și 1100 din Codul civil și jurisprudența aplicabilă 13. art. 1099 din Codul civil, înainte de abrogarea paragrafului 2 al acestuia prin Legea 2004-439 din 26 mai 2004, se citea după cum urmează Soții nu vor putea să se dea indirect dincolo de ceea ce li se permite prin dispozițiile de mai sus. Orice donație, sau deghizare, sau făcută persoanelor interpuse va fi nulă. 14. La art. 1100 din Codul civil, înainte de abrogarea acestuia prin Legea 2002 305 din 4 martie 2002, după cum urmează, vor fi considerate persoane interpuse, donațiile unuia dintre soți către copii sau către unul dintre copiii celuilalt soț din altă căsătorie, iar cele făcute de donator părinților ai căror alți soți vor fi moștenitori presupuși în ziua donării, chiar dacă acesta din urmă nu a supraviețuit părintelui său donator. 15. Potrivit jurisprudenței Curții de Casație, art. 1100 anterior din Codul civil a instituit o prezumție ireproșabilă, praesumptio iuris și iuri , deinterpunere a persoanelor atunci când donația le-ar fi fost acordată copiilor soțului donatorului dacă aceștia ar fi născut dintr-o altă căsătorie (Cass. Civ. e. e., 15 februarie 1961, Bull. civ. I n 104). Dispozițiile relevante ale Legii nr. din 4 martie 2002 de abrogare a art. 1100 din Codul civil Art. 10 (...) II. - Primul și al doilea paragraf din art. 333 din Codul civil și art. 1100 din același Cod se abrogă. (...) Lucrările parlamentare 16. Raportorul din Adunarea națională a propunerii de lege 2002-355, 4 martie 2002, a prezentat eliminarea articolului 1100 din Codul civil în modul următor (Raportul Adunării naționale, nr. 3117, p. 58) Deși nu este direct legată de armonizarea drepturilor de moștenire ale copiilor, această eliminare pare de dorit în măsura în care permite o mai bună luare în considerare a situației familiilor recompuse. 17. Raportorul din Senat a indicat în special (Raportul Senatului, nr. 71 (2001-2002), p. 60) Această abrogare nu este o simplă armonizare a drepturilor între copiii legitimi și copiii naturali. Totuși, pare binevenită pentru a permite părinților frumoși, în familiile recompuse, să facă donații copiilor lor frumoși, ceea ce le interzice în prezent art. 1100. Jurisprudența Curții de Casație 18. Prin hotărârea din 4 ianuarie 2005, Curtea de Casație a pus în aplicare dispozițiile articolelor 10 și 11 din Legea din 4 martie 2002 (Cass. Civ. e. e., 4 ianuarie 2005, n 02-16800). Mai 2002, care a aplicat art. 1100 din Codul civil, în ciuda abrogării sale, la o vânzare efectuată la 28 iulie 1972, numindu-l donație per persoană interpusă din următoarele motive: Așteptând ca hotărârea atacată a afirmat că actul prin care Richard X... a vândut, la 28 iulie 2002, iulie 1972, cumnatului său, dl Francois Y..., drepturile sale indivizionate pe parcele de teren sise în Biot, este o donație per persoană interpusă, acordată soției sale, din moment ce în ziua vânzării, la care art. 1100 din Codul civil impune să se situeze, aceasta era moștenitoare preumfitivă a acestuia și, prin urmare, beneficiar al acestui act. Întrucât hotărârea, pronunțată la 7 mai 2002, a pus în aplicare art. 1100 din Codul civil care a fost abrogat prin art. 10 din Legea din 4 martie 2002 privind autoritatea părintească, aplicabilă instanței în curs, în temeiul articolului 11 din aceeași lege, din moment ce această instanță nu a dat naștere unei hotărâri pronunțate în forță de lucru judecat ; că, prin hotărârea în acest fel instanța de recurs a încălcat textele Õ (...) GRIEF 19. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a drepturilor sale succesoare, din cauza ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. El se plânge că nu mai poate obține anularea donațiilor de bani de la tatăl său către copiii celei de-a doua soții care provin dintr-o altă căsătorie, fără a fi nevoit să raporteze dovada că este vorba despre donații deghizate sau făcute persoanelor interpuse. ÎN  20. Reclamantul a declarat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se citește după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 21. 1, Curtea face trimitere la principiile amintite în cauza Anheuser-Busch Inc. Portugalia ([GC], n 73049/01, § 62-65, CEDH 2007 I 22. În primul rând, Curtea constată că drepturile reclamantului la succesiunea tatălui său, în calitatea sa de moștenitor restant, nu au fost puse în discuție. Întradevăr, revendicarea sa se referă la cota disponibilă a succesiunii, de care tatăl său putea dispune în mod liber în limita legalității actelor pe care le consimtea. Fabris c. Franța ([GC], n 16574/08, §§ 48-55, CEDO 2013 (extras)), în măsura în care partea rezervată a acestuia era pusă în discuție. 23. Curtea arată apoi că instanțele interne au considerat că, în lipsa unei mențiuni exprese a retroactivității în legea din 26 Mai 2004 de abrogare a articolului 1099 alineatul (2) din Codul civil, acesta rămâne aplicabil în speță. Donațiile în litigiu erau, prin urmare, susceptibile de a fi anulate ca fiind făcute persoanelor implicate în beneficiul celei de a doua soții decedatului (a se vedea punctul 13 de mai sus 24. În cazul în care reclamantul trebuia să obțină în prealabil anularea donațiilor printr-o hotărâre judecătorească pentru a le reintegra în activ succesoral, Curtea concluzionează că nu dispune de un bun actual, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 25. Rămâne de stabilit dacă, în contextul procedurii incriminate, el ar putea pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține anularea donațiilor de bani efectuate de tatăl său. În această privință, acesta se plânge de aplicarea retroactivă de către instanțele interne a abrogării fostului articol 1100 din Codul civil, care îl exonera pe solicitant în anulare a unei donații acordate de un soț copiilor soțului său care provin dintr-o altă căsătorie de a raporta dovada de nulitate a donației. 26. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu se poate concluziona că existența unei speranțe legitime nu poate fi încheiată atunci când se pune în discuție modul în care dreptul intern trebuie interpretat și aplicat și că argumentele dezvoltate de reclamant în această privință sunt în cele din urmă respinse de instanțele naționale (a se vedea Kopeckýc. Slovacia ([GC], n 44992/98, § 50). Curtea ia notă de faptul că, în ziua în care Tribunalul de Mare Instanță din Paris a introdus în instanța judecătorească din Paris, fie la 8 și 18 decembrie 2006, dispozițiile articolului 1100 din Codul civil pe care reclamantul îl invoca în sprijinul cererilor sale erau în mod clar abrogate prin legea din 4 martie 2002. 28. Prezenta cerere se distinge, prin urmare, de cauzele Lecarpentier și de alte cauze c. Franța. 67847/01, 14 februarie 2006) și Franchis c. France 15589/05, 6 decembrie 2007), citate de solicitant, în măsura în care, în aceste cazuri, legea de abrogare a dispozițiilor invocate pentru susținerea pretențiilor reclamanților fusese promulgată în timp ce instana era în curs de desfășurare. 29. În plus, Curtea constată că Curtea de Casație, printr-o hotărâre din 4 februarie 2006 martie 2005, aplicase deja art. 10 din Legea din 2 martie 2004, de abrogare a articolului 1100 din Codul civil, unui organism aflat în curs de desfășurare, și anume unui litigiu referitor la o vânzare desfășurată în 1972, pe baza articolului 11 din Legea din 2 martie 2004, și de precizare a faptului că instanța nu a dat naștere unei decizii adoptate în forță de lucru judecat (punctul 18 de mai sus). 30. Prin urmare, Curtea consideră că, având în vedere dreptul în vigoare în momentul în care recurentul și-a prezentat cererea și interpretarea de către Curtea de Casație, nu putea pretinde că are o speranță legitimă de a obține anularea automată a donațiilor prin simpla aplicare a unei norme de probă abrogate. În consecință, art. 1 din protocol 1 nu se aplică în cazul de față. 31. În consecință, rezultă că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 13 decembrie 2018. Milano Blaško Síofra O Grefier adjunct președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

74946/14

Gilles PELLEGRIN

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 20 novembre 2018 en un comité composé de

:

Síofra O’Leary,

présidente,

Lәtif Hüseynov,

Lado Chanturia,

juges,

et de Milan Blaško,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 27 novembre 2014,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Gilles Pellegrin, est un ressortissant français né en

1952 et résidant à Metz. Il a été représenté devant la Cour par M

e

T.

Haas, avocat au Conseil d’État et à la Cour de cassation.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le contexte de l’affaire

3.

Le 14 août 2000, le père du requérant décéda. Il laissa pour lui succéder le requérant, son fils unique, et sa seconde épouse, E.M., mère de trois

enfants, issus d’une précédente union, A.J., E.J. et D.J. (les consorts

J.).

4.

Le règlement de la succession donna lieu à un contentieux judiciaire important entre le requérant et E.M. Le requérant en prit l’initiative par une requête du 3 mai 2001 en désignation d’un administrateur provisoire de la succession. Par une ordonnance du 9 mai 2001, le président du tribunal de grande instance de Paris fit droit à sa requête. Par la suite, de nombreuses décisions judiciaires furent rendues, tant en matière pénale que civile. À la date de l’introduction de la requête, ce contentieux était toujours en cours.

5.

Lors du règlement de la succession, le requérant découvrit que son père avait procédé à des dons de sommes d’argent, par des virements bancaires, aux consorts J.

2.

L’action en annulation des donations intentée par le requérant

6.

Par un acte d’huissier des 8 et 18 décembre 2006, le requérant, héritier réservataire, assigna les consorts J., devant le tribunal de grande instance de Paris. Il demanda au tribunal, notamment, de prononcer la nullité des donations réalisées par son père au profit des consorts J. Il invoqua en particulier les dispositions des anciens articles 1099 alinéa 2 et 1100 du code civil abrogés respectivement par les lois du 26 mai 2004 et du 4

mars

2002 (paragraphes 13 à 17 ci-dessous). Il résultait de ces dispositions, d’une part, que les donations déguisées ou faites à personnes interposées au bénéfice de l’époux du donateur étaient nulles, et d’autre part, que, les donations effectuées par l’un des époux au profit des enfants de l’autre époux, nés d’un précédent mariage, étaient réputées, sans que l’on puisse apporter la preuve contraire, faites à personnes interposées. Il demanda en outre de condamner les consorts J. à lui verser les sommes correspondant à ces donations et de dire qu’à défaut de nullité, ces donations étaient réductibles à la quotité disponible de leur mère, E.M.

7.

Par un jugement du 30 septembre 2011, le tribunal déclara le requérant irrecevable en ses demandes tendant à l’annulation de donations et le déclara recevable en ses demandes de réduction de donations mais sursit à statuer sur leur bien-fondé.

8.

Par un arrêt du 16 janvier 2013, la cour d’appel de Paris infirma pour partie le jugement. Elle déclara l’action du requérant recevable s’agissant de sa demande en annulation des donations consenties par son père aux consorts J. mais elle l’en débouta. Elle jugea qu’à la suite de l’abrogation de l’article 1100 du code civil par la loi du 4 mars 2002 (voir paragraphe

14 ci

‑

dessous), il appartenait au requérant de prouver que les donations réalisées par son père au profit des consorts J. constituaient des donations déguisées ou des donations faites à personnes interposées au bénéfice de leur mère. Elle constata qu’il n’en rapportait pas la preuve. Elle précisa

:

«

Considérant que [le requérant] prétend ensuite que les donations consenties [aux consorts J.] sont nulles au motif qu’elles constituent des donations déguisées ou des donations faites à personnes interposées dont M

me

M. a été la bénéficiaire

;

Considérant qu’à défaut de mention expresse de rétroactivité, les dispositions de la loi du 26 mai 2004 abrogeant l’article 1099 alinéa 2 du code civil, selon lequel, entre époux, les donations déguisées ou faites à personnes interposées étaient nulles, ne sont pas applicables aux donations conclues avant le 1

er

janvier 2005, de sorte que, les donations litigieuses ayant été consenties avant cette date, l’article 1099 alinéa

2 demeure applicable en l’espèce, contrairement à ce qu’a estimé le tribunal

;

Considérant que l’article 1100 du code civil qui instaurait une présomption (jugée irréfragable) d’interposition de personnes en ce qui concerne notamment les donations faites par un époux aux enfants de l’autre issus d’un autre mariage, a été abrogé par l’article

10 de la loi du 4 mars 2002

;

Que M. Pellegrin demande qu’il lui soit donné acte «

de ce que l’application de la loi

n

o

2002-305 du 4 mars 2002 à la présente instance a violé ses droits découlant de l’article

1 du Protocole n

o

1 combiné avec l’article 6-1 de la Convention européenne sur la protection des droits de l’homme et des libertés fondamentales

» ; que, cependant, outre qu’une mesure de donner acte n’est pas constitutive de droits, il doit être relevé que, lors de l’introduction de la présente requête, qui résulte de l’acte d’huissier délivré les 8 et 18 décembre 2006 et non de la requête en désignation de l’administrateur provisoire déposée le 3 mai 2001, l’article 1100 du code civil était abrogé, de sorte que [le requérant] n’est pas fondé à invoquer, non sans ambiguïté, «

l’application de la loi n

o

2002-305 du 4 mars 2002 à la présente instance

» ou encore à se prévaloir de l’article 11-I de la loi précitée, selon lequel les dispositions de l’article

10 sont applicables aux instances en cours qui n’ont pas donné lieu à une décision passée en force de chose jugée

;

Considérant qu’il en résulte qu’il appartient [au requérant] de démontrer que les donations consenties [aux consorts J.] constituaient des donations déguisées ou des donations faites à personnes interposées dont M

me

M. a été la bénéficiaire

;

Qu’à cet égard, force est de constater qu’il ne rapporte aucunement une telle preuve

; qu’en particulier, contrairement à ce qu’il prétend, les donations litigieuses ne peuvent s’analyser en des donations déguisées au motifs qu’elles auraient présenté un caractère occulte

; qu’elles ne pourraient être considérées comme telles que si elles avaient consisté en des actes à titre gratuit dissimulés sous des actes à titre onéreux

;

Que dans ces conditions, il y a lieu de débouter [le requérant] de sa demande en nullité

(...) »

9.

Le requérant forma un pourvoi en cassation par lequel il contestait le caractère rétroactif de l’abrogation de l’article

1100 du code civil par la loi du 4

mars 2002 et invoquait notamment l’article

1 du Protocole additionnel

n

o

1 à la Convention.

10.

Par un arrêt du 28 mai 2014, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant, en considérant notamment

:

«

Mais attendu que le I de l’article 11 de la loi n

o

2002-305 du 4

mars 2002 prévoyant que les dispositions des articles premier à dix sont applicables aux instances en cours qui n’ont pas donné lieu à une décision passée en force de chose jugée, la cour d’appel a exactement retenu que l’abrogation par son article 10 de l’article

1100 du code civil qui instaurait une présomption, jugée irréfragable, d’interposition de personne en ce qui concerne notamment les donations faites par un époux aux enfants de l’autre issus d’un autre mariage, s’appliquait en la cause ; que le moyen, en sa première branche, n’est pas fondé ;

(...)

Mais attendu que le I de l’article 11 de la loi n

o

2002-305 du 4 mars 2002, qui répond à d’impérieux motifs d’intérêt général, ménage un juste équilibre avec le droit au respect des biens [du requérant] en sa qualité d’héritier dès lors qu’à supposer qu’elles excèdent la quotité disponible, les donations litigieuses seront en toute hypothèse réductibles à la mesure de son droit à la réserve, seul légalement garanti

; d’où il suit que la cour d’appel n’était pas tenue de procéder à une recherche inopérante

;

»

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

La réserve héréditaire et la quotité disponible

11.

Les héritiers dits «

réservataires

» ont droit à une part minimale d’héritage appelée réserve héréditaire. A l’inverse, le défunt peut transmettre à la personne de son choix la quotité disponible, c’est-à-dire la part de patrimoine «

non réservée

».

12.

Un héritier réservataire peut intenter en justice une action en réduction de donations en vue de contester les donations du défunt qui dépassent la quotité disponible. Cette action en justice vise donc à réduire les donations consenties par le défunt au détriment de la part de l’héritage réservée par la loi aux héritiers réservataires. En cas de dépassement de la quotité disponible, les donations sont réduites à concurrence de l’excédent.

2.

Les anciens articles 1099 et 1100 du code civil et la jurisprudence applicable

13.

L’article 1099 du code civil, avant l’abrogation de son alinéa 2 par la loi

n

o

2004-439 du 26 mai 2004, se lisait comme suit

:

«

Les époux ne pourront se donner indirectement au-delà de ce qui leur est permis par les dispositions ci-dessus.

Toute donation, ou déguisée, ou faite à personnes interposées, sera nulle.

»

14.

L’article 1100 du code civil, avant son abrogation par la loi

n

o

2002

‑

305 du 4 mars 2002, se lisait comme suit

:

«

Seront réputées faites à personnes interposées, les donations de l’un des époux aux enfants ou à l’un des enfants de l’autre époux issus d’un autre mariage, et celles faites par le donateur aux parents dont l’autre époux sera héritier présomptif au jour de la donation, encore que ce dernier n’ait point survécu à son parent donataire.

»

15.

Selon la jurisprudence de la Cour de cassation, l’ancien article

1100 du code civil avait institué une présomption irréfragable,

praesumptio iuris et de iure

, d’interposition de personnes lorsque la donation bénéficiait aux enfants du conjoint du donateur si ceux-ci étaient nés d’un autre mariage (Cass.

Civ.

1

ère

, 15

février

1961, Bull. civ. I n

o

104).

3.

Les dispositions pertinentes de la loi n

o

2002-305 du 4 mars 2002 abrogeant l’article 1100 du code civil

Article 10

«

(...)

II. - Les premier et deuxième alinéas de l’article 334 du code civil et l’article

1100 du même code sont abrogés.

(...) »

Article 11

«

I. - Les dispositions des articles 1er à 10 sont applicables aux instances en cours qui n’ont pas donné lieu à une décision passée en force de chose jugée.

(...)

»

4.

Les travaux parlementaires

16.

Le rapporteur à l’Assemblée nationale de la proposition de loi

n

o

2002-305 du 4 mars 2002, présenta la suppression de l’article 1100 du code civil de la manière suivante (Rapport de l’Assemblée nationale, n

o

3117, p.

58)

:

«

Bien qu’elle ne soit pas directement liée à l’harmonisation des droits successoraux des enfants, cette suppression semble souhaitable dans la mesure où elle permet de mieux prendre en compte la situation des familles recomposées.

»

17.

Le rapporteur au Sénat indiqua notamment (Rapport du Sénat, n

o

71 (2001-2002), p.

60)

:

«

Cette abrogation n’est pas une simple harmonisation des droits entre les enfants légitimes et les enfants naturels. Elle semble cependant bienvenue pour permettre aux beaux parents, dans les familles recomposées, d’effectuer des donations à leurs beaux enfants, ce que leur interdit actuellement l’article 1100.

»

5.

La jurisprudence de la Cour de cassation

18.

Par un arrêt du 4 janvier 2005, la Cour de cassation a fait application des dispositions des articles 10 et 11 de la loi du 4

mars 2002 (Cass.

Civ.

1

ère

, 4 janvier 2005, n

o

02-16800). Elle a cassé un arrêt de la cour d’appel de Toulouse rendu le 7

mai 2002 qui avait fait application de l’article 1100 du code civil, malgré son abrogation, à une vente intervenue le 28 juillet 1972 en la qualifiant de donation par personne interposée pour les motifs suivants :

«

Attendu que l’arrêt attaqué a dit que l’acte par lequel Richard X... avait vendu, le 28

juillet 1972, à son beau-frère, M. François Y..., ses droits indivis sur des parcelles de terrains sises au Biot, est une donation par personne interposée, consentie à son épouse, dès lors qu’au jour de la vente, auquel l’article 1100 du Code civil impose de se situer, celle-ci était héritière présomptive de l’acquéreur et donc bénéficiaire de cet acte

;

Attendu que cet arrêt, prononcé le 7 mai 2002, a fait application de l’article 1100 du code civil lequel était abrogé par l’article 10 de la loi du 4 mars 2002 relative à l’autorité parentale, applicable à l’instance en cours, en vertu de l’article 11 de la même loi, dès lors que cette instance n’avait pas donné lieu à une décision passée en force de chose jugée

; qu’en statuant ainsi la cour d’appel a violé les textes susvisés (...)

»

GRIEF

19.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint d’une atteinte à ses droits successoraux en raison de l’application rétroactive de l’abrogation de l’article 1100 du code civil par les juridictions internes. Il se plaint de ne plus pouvoir obtenir l’annulation des donations de sommes d’argent consenties par son père aux enfants de sa seconde épouse issus d’un autre mariage, sans devoir rapporter la preuve qu’il s’agissait de donations déguisées ou faites à personnes interposées.

EN DROIT

20.

Le requérant allègue la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1, qui se lit comme suit

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

21.

S’agissant de l’applicabilité de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour renvoie aux principes rappelés dans l’affaire

Anheuser-Busch Inc.

c

.

Portugal

([GC], n

o

73049/01, §§ 62-65, CEDH 2007

‑

I).

22.

La Cour constate tout d’abord que les droits du requérant à la succession de son père, en sa qualité d’héritier réservataire, n’ont pas été remis en cause. En effet, sa revendication porte sur la quotité disponible de la succession, dont son père pouvait librement disposer dans la limite de la légalité des actes qu’il consentait. Sa situation se distingue donc de celle du requérant dans l’affaire

Fabris c. France

([GC], n

o

16574/08, §§

48-55, CEDH

2013 (extraits)), en ce que la part réservataire de celui-ci était remise en cause.

23.

La Cour relève ensuite que les juridictions internes ont jugé qu’à défaut de mention expresse de rétroactivité dans la loi du 26

mai 2004 abrogeant l’article 1099 alinéa 2 du code civil, celui-ci restait applicable en l’espèce. Les donations litigieuses étaient donc susceptibles d’être annulées comme ayant été faites à personnes interposées au bénéfice de la seconde épouse du défunt (voir paragraphe 13 ci-dessus).

24.

Dès lors que le requérant devait préalablement obtenir l’annulation des donations par une décision de justice afin de les voir réintégrer dans l’actif successoral, la Cour conclut qu’il ne disposait pas d’un bien actuel, au sens de l’article 1 du Protocole n

o

1.

25.

Il reste à déterminer si, dans le contexte de la procédure incriminée, il pouvait prétendre avoir au moins une espérance légitime d’obtenir l’annulation des donations de sommes d’argent consenties par son père. À cet égard, il se plaint de l’application rétroactive par les juridictions internes de l’abrogation de l’ancien article 1100 du code civil, qui dispensait le demandeur en annulation d’une donation consentie par un époux aux enfants de son conjoint issus d’un autre mariage de rapporter la preuve de la nullité de la donation.

26.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle on ne peut conclure à l’existence d’une «

espérance légitime » lorsqu’il y a controverse sur la façon dont le droit interne doit être interprété et appliqué et que les arguments développés par le requérant à cet égard sont en définitive rejetés par les juridictions nationales (voir

Kopecký c. Slovaquie

([GC], n

o

44912/98, §

50).

27.

La Cour note qu’au jour de l’introduction d’instance devant le tribunal de grande instance de Paris, soit les 8 et 18 décembre 2006, les dispositions de l’article 1100 du code civil que le requérant invoquait au soutien de ses demandes étaient d’ores et déjà abrogées par la loi du 4

mars

2002.

28.

La présente requête se distingue donc des affaires

Lecarpentier et autre c. France

(n

o

67847/01, 14 février 2006) et

De

Franchis c. France

(n

o

15589/05, 6

décembre 2007), citées par le requérant, dans la mesure où dans ces affaires la loi abrogeant les dispositions invoquées au soutien des prétentions des requérants avait été promulguée alors que l’instance était en cours.

29.

De plus, la Cour constate que la Cour de cassation, par un arrêt du 4

mars 2005, avait déjà appliqué l’article 10 de la loi du 2

mars 2004, abrogeant l’article

1100 du code civil, à une instance en cours, s’agissant d’un litige relatif à une vente intervenue en 1972, en se fondant sur l’article 11 de ladite loi et en précisant que l’instance n’avait pas donné lieu à une décision passée en force de chose jugée

(paragraphe18 ci-dessus).

30.

Dès lors, la Cour considère que compte tenu du droit en vigueur au moment où le requérant a introduit sa demande et de son interprétation par la Cour de cassation, il ne pouvait pas prétendre avoir une espérance légitime d’obtenir l’annulation automatique des donations par la simple application d’une règle de preuve abrogée. En conséquence l’article

1 du Protocole

n

o

1 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce.

31.

Il s’ensuit que la requête est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 13 décembre 2018.

Milan Blaško

Síofra O’Leary

Greffier adjoint

Présidente