- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 noiembrie 2018
- Stat pârât
- GEO
- Concluzia
- Inadmisibil
Kudukhova împotriva Georgiei
Traducere în română Auto
PRIMEI DECIZIE DE SECȚIUNE Această versiune a fost rectificată la 29 ianuarie 2019 în temeiul articolului 81 din Regulamentul de procedură. Cerințele nr. 8274/09 și 8275/09 Izolda Bagratovna KUDUKHOVA împotriva Georgiei și Nino Giviyevna KUDUKHOVA împotriva Georgiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 20 noiembrie 2018 în calitate de Cameră compusă din: Linos-Alexandre Sicilianos, președinte, Ksenija Turković, Krzysztof Wojtyczek, Pauliine Koskelo, Tim Eicke, Lado Chanturia, Gilberto Felici, judecători și Abel Campos, grefierul secțiunii, având în vedere cererile depuse mai sus la 11 septembrie 2008, având în vedere deliberarea, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul în primul caz, Izolda Bagratovna Kudukhova, născut în 1950 în Tskhinvali, este mama reclamantului în al doilea caz, Nino Giviyevna Kudukhova, născută în 1988 în Tsinagar.
Ambele solicitanți sunt resortisanți ruși. Locuiesc în aceeași casă în Tskhinvali, capitala regiunii Tskhinvali (Osetia de Sud [1] [2], și sunt reprezentate în fața Curții de către Dmitry Matveev și Parteneri, o firmă de avocati care practică la Moscova. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La începutul lunii august 2008, reclamanții au început să audă în mod regulat sunete de împușcare și exploziții, care se intensifica treptat. Reclamanții au înțeles că ostilitățile au început pe teritoriul regiunii Tskhinvali (Osetia de Sud) și, prin urmare, au luat decizia de a părăsi Tskhinvali. La 5 august 2008 au călătorit la Beslan (Federarea Rusă) să rămână cu primul frate al reclamantului.
La 9 august 2008, primul văr solicitant a fost ucis de trupele georgiene din Tskhinvali în cursul luptelor. La 10 august 2008, reclamanții au plecat pentru Vladikavkaz (Federarea Rusă) să rămână cu alte persoane îndepărtate de ostilitățile din Osetia de Sud. La 12 august 2008 au fost transferate la Rostov-on-Don (Federarea Rusă). La 30 august 2008, reclamanții s-au întors acasă. Au văzut că apartamentul lor a fost deteriorat ca urmare a unei exploziuni care au lovit acoperișul balconului. Ferestrele au fost explodate, ușile au fost explodate și mobila din apartament a fost deteriorată. Reclamanții au reparat parțial apartamentul și au continuat să locuiască acolo. 10. În 2009, soțul primului solicitant și tatăl celui de-al doilea reclamant au murit ca urmare a stresului suferit în timpul conflictului.
„În noaptea 7-8 august 2008, un atac de artilerie georgiană sustinut a lovit orașul Tskhinvali. Alte mișcări ale forțelor armate georgiene vizate de Tskhinvali și zonele din jur au fost în curs de desfășurare, iar în curând lupta a implicat unități militare ruse, ossetice de Sud și abkhaziene și elemente armate. Cu toate acestea, nu a durat mult timp înainte ca avansul georgian în Osetia de Sud să fie oprit. Într-un contra-movare, forțele armate ruse, acoperite de atacuri aeriene și de elementele flotei sale din Marea Neagră, penetrate adânc în Georgia, taiendu-se prin principalul drum est-vest al țării, ajungând la portul Poti și oprindu-se la scurtul orașului capital al Georgiei, Tbilisi. Confruntarea s-a dezvoltat într-un conflict interstatal și intraestatal combinat, opunând forțelor georgiene și ruse la un nivel de confruntare, precum și osseți de Sud, împreună cu luptătorii abkhazi și georgienii la altul.
O astfel de combinație de conflicte care se desfășoară la diferite niveluri este în special predispusă la încălcări ale dreptului umanitar internațional și ale drepturilor omului. Acesta este, într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat, iar multe dintre aceste cazuri au fost datorită acțiunii grupurilor armate neregulate pe partea ossetă de Sud, care nu ar fi sau nu ar putea fi controlate în mod adecvat de forțele armate ruse obișnuite.” COMPLAINTE 12. Reclamanții susțin că activitățile armatei georgiene își pun în pericol viețile imediate în încălcarea articolului 2 din Convenție. Aceste activități le-au cauzat, de asemenea, daune morale și fizice grave în contravenție cu art. 3 din Convenție.
13. Reclamanții se plâng în continuare că, în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, au fost privați de posibilitatea de a se bucura în mod pașnic de proprietatea în care au trăit și pe care au fost forțați să plece, deoarece apartamentul lor a fost ars ca urmare a bombardamentului de Tskhinvali. 14. Reclamanții invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție coroborat cu art. 3 din Convenție, susținând că nu a existat nicio investigație eficace cu privire la evenimentele reclamate. 15. Reclamanții susțin în conformitate cu art. 14 coroborat cu articolele 3 și 13 din Convenție că activitățile armatei georgiene au fost îndreptate împotriva civililor osseți de Sud și că, în calitate de osseți de Sud, ei nu au acces eficient la protecția drepturilor lor prin intermediul autorităților georgiene.
16. De asemenea, reclamanții susțin că au pierdut o rudă apropiată, verișoara primului solicitant, în ostilitățile, care au încălcat dreptul la viața personală și de familie în temeiul articolului 8 din Convenție. 17. Fără detalii suplimentare, ei afirmă o încălcare a articolului 5 din Convenție. Având în vedere situația lor de fapt și juridică similară, Curtea decide că cererile ar trebui să fie însoțite în temeiul articolului 42 § 1 din Regulamentul Curții.
Părțile și argumentele reclamanților 19. Reclamanții au formulat diverse plângeri în temeiul articolelor 2, 3, 5, 8, 13 și 14 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 20. Pentru a susține cererile lor, acestea au prezentat în fața Curții următoarele documente: pașapoartele primului și al doilea reclamant; o listă a elementelor de proprietate deteriorate sau distruse în conflict, susținută de semnăturile martorilor; o carte de casă, inclusiv pașaportul tehnic în apartament, care a arătat înregistrarea celui de-al doilea reclamant la adresa relevantă; și contractul de achiziție în numele celui de-al doilea reclamant încheiat în 2007. De asemenea, reclamanții au încheiat confirmarea decesului rudei lor (cușul primului solicitant) și confirmarea primului solicitant de internare în 2011. Evaluarea Curții Considerații generale 21. Curtea remarcă că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta poate aborda cererile numai după epuizarea tuturor măsurilor interne eficace și într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală.
22. În plus, în temeiul celui de-al treilea paragraf, litera a) a prezentei dispoziții, Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală dacă consideră că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau cu protocolele sale sau, în mod evident, nefondată. 23. Curtea observă că prezentele cereri au fost depuse doar câteva săptămâni după ce evenimentele plângute au avut loc. Reclamanții nu au încercat să epuizeze căile de recurs interne, deoarece, potrivit acestora, o astfel de încercare ar fi evident inutilă. Acestea susțin că sistemul judiciar a încetat să funcționeze în Osetia de Sud ca urmare a ostilităților, iar autoritățile georgiene nu ar fi putut fi considerate capabile să furnizeze anchete eficace asupra activităților propriilor armate.
24. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să se decidă dacă reclamanții îndeplinesc condițiile de epuizare a căilor de recurs interne, deoarece, în orice caz, plângerile lor sunt inadmisibile pentru următoarele motive. 25. Curtea reamintește că rolul său este subsidiar și că trebuie să fie prudent în având în vedere rolul unui tribunal de fapt de primă instanță, cu excepția cazului în care nu este inevitabil de către circumstanțele cauzei (a se vedea Aslakhanova și alții c. Rusia , nr. 2944/06 și altele 4 , § 96, 18 decembrie 2012 Prin urmare, faptul că nu a fost inițiată nicio investigație și constatare națională a faptelor plasează Curții într-o situație destul de dificilă în ceea ce privește stabilirea faptelor.
26. Curtea reiterează că este obligat părților să susțină argumentele lor de fapt furnizând Curtea dovada necesară. Întrucât Curtea este responsabilă de stabilirea faptelor, este de competența părților să furnizeze asistență activă furnizându-i toate informațiile relevante. În acest context, trebuie luată în considerare conduita părților la obținerea dovezilor (a se vedea Irlanda v. Regatul Unit , 18 ianuarie 1978 , § 161, Serie A nr. 25; Lisnyy și alții v. Ucraina și Rusia (dec.), nr. 5355/15, 44913/15 și 50853/15, § 25, 5 iulie 2016). 27. În același timp, Curtea recunoaște că cazurile referitoare la conflictele armate pot ridica dificultăți speciale și necesită dovezi care pot fi doar la dispoziția Guvernului.
Mai ales în ceea ce privește acuzațiile formulate în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție, Curtea trebuie să aplice un control deosebit de aprofundat (a se vedea mutatis mutandis Ribitsch c. Austria) , 4 decembrie 1995, § 32, Serie A nr. 336 și Avșar c. Turcia , nr. 25657/94 , § 283, CEHR 2001-VII . Fără a aduce atingere posibilelor chestiuni de competență ridicate de acest caz, Curtea reamintește că în domeniile sub controlul exclusiv al autorităților și cu prima facie dovada că agenții de stat ar fi putut fi implicați în presupusul tratament contrar articolului 2 și art. 3, statul poartă sarcina de a furniza o explicație plauzibilă (a se vedea Akkum și alții c. Turcia , nr. 21894/93 , § 211, CEDH 2005-II (extras); Toğcu c. Turcia , nr. 27601/95, § 95, 31 mai 2005; Makhauri c. Rusia , nr. 58701/00, § 123, 4 octombrie 2007). 28. Într-adevăr, în anumite circumstanțe, distribuirea sarcinii de probă trebuie ajustată la specificitatea faptelor din cauză (a se vedea Nachova și alții c. Bulgaria [GC], nr. 43577/98 și 43579/98, § 147, ECHR 2005-VII).
Chiar dacă reclamanții trebuie să furnizeze dovezi în susținerea cererilor lor, în cazuri excepționale, cerința va fi de asemenea îndeplinită în cazul în care reclamanții oferă Curții o explicație convingătoare cu privire la motivul pentru care nu a fost posibilă prezentarea probelor (a se vedea Lisnyy, citată mai sus, §§ 30; Creangă v. România [GC], nr. 29226/03, § 88, 23 februarie 2012). 29. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este în favoarea actualilor solicitanți să prezinte documente care demonstrează că proprietatea presupusă distrusă sau deteriorată făcea parte din bunurile lor și proprietatea a suferit daune ca urmare a ostilităților relevante. 30. Reclamanții au furnizat Curții o serie de documente care arată ședința lor în apartament și proprietatea primului solicitant.
31. În general, Curtea necesită un standard de probă „în afara îndoielilor rezonabile” în evaluarea dovezilor (a se vedea Avșar , citat mai sus, § 282). În același timp, această dovadă poate rezulta din coexistența unor indicii suficient de puternice, clare și concordante sau a unor presupuneri de fapt similare nerefutate (a se vedea Taniș și alții c. Turcia , nr. 65899/01, § 160, CEDH 2005-VIII). Cu toate acestea, nu există astfel de presupuneri în acest caz cu privire la presupusa distrugere a proprietății reclamantului. 32. Curtea nu a obținut niciunul prima facie dovezi referitoare la presupusa distrugere sau daune asupra proprietății relevante. Nu poate accepta o listă de proprietăți deteriorate sau distruse în conflictul redactat de solicitanți și susținut de semnăturile unor martori ca chiar prima facie dovezi despre existența și amploarea prejudiciului material suferit de solicitanți.
33. Curtea recunoaște că situațiile care rezultă dintr-un conflict armat implică circumstanțe specifice care pot crea obstacole pentru a adăuga dovezi. Cu toate acestea, Curtea este conștientă de faptul că numeroase reclamante dinaintea Curții, ale căror plângeri provin din contextul specific al ostilităților din regiunea Tskhinvali în aceeași perioadă și care pun probleme similare, au fost capabile să prezinte dovezi documentare din partea autorităților locale care atestă prejudiciul suferit și amploarea acesteia. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea nu poate decât să rețină că reclamanții nu au furnizat nici o explicație specifică a motivului pentru care nu ar fi putut fi aduse nicio documentă care să confirme daunele sau distrugerea proprietăților lor (a se vedea, mutatis mutandis Lisnyy , citată mai sus, §§ 27-30; Dzhioyeva și alții c. Georgia , nos.
24964/09, 20548/09 și 22469/09 (dec.), § 44, 20 noiembrie 2018). 34. După cum s-a menționat mai sus, nici circumstanțele cauzei, nici argumentele reclamanților nu sugerează că nu a fost posibilă obținerea unei declarații oficiale de la autoritățile locale ossetice care confirmă existența și amploarea daunei suferite efectiv. Prin urmare, Curtea constată că reclamanții nu au produs o prima facie adecvată. dovezi în sprijinul plângerilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată. În ceea ce privește plângerile formulate în temeiul articolelor 2, 3 și 8 din Convenție, Curtea constată că reclamanții au fugit de acasă înainte de izbucnirea conflictului și, prin urmare, nu au fost prezente în zonă în timpul luptelor grele și nu au fost forțate să caute adăpost în subsol.
36. Situația unui conflict armat, în special prezența reclamantului în zona în timpul bombardelor greșiți și a pericolului concomitent pentru viața sa, poate crea probleme în temeiul dispozițiilor menționate anterior, presupunând că, în special, art. 2 din Convenția s-a aplicat în circumstanțele cazului (a se vedea, de exemplu, Abuyeva și altele c. Rusia) , nr. 27065/05, 2 decembrie 2010, §§ 200 și 203; Benzer și alții v. Turcia , nr. 23502/06 , § 212, 12 noiembrie 2013 . Cu toate acestea, reclamanții au părăsit casa lor înainte de ostilități și, prin urmare, nu au fost expuse la acest pericol … În ceea ce privește plângerile reclamanților formulate în temeiul articolului 8 din Convenție, Curtea recunoaște că zborul forțat de la ostilitățile sau distrugerea domiciliului reclamanților în conflict poate implica, în anumite condiții, această dispoziție.
Cu toate acestea, în ceea ce privește prezentul caz, Curtea constată că, deși reclamanții au părăsit casa lor în reacție la ostilități, au putut să se întoarcă după câteva săptămâni și să continue să trăiască în casa lor, care se presupune că a fost în parte deteriorată, dar nu distrusă (a se vedea, în schimb, Chiragov și alții c. Armenia [GC], nr. 13216/05, §§ 206-207, CEDH 2015; Sargsyan c. Azerbaidjan [GC], nr. 40167/06, 256-257, CEHR 2015). 38. Deși este rezonabil să presupunem că refugiarea în altă țară pentru o perioadă relativ scurtă din cauza ostilităților a cauzat reclamanților un anumit nivel de stres și disconfort, Curtea concluzionează că acest disconfort nu constituie o interferență cu viața privată și de familie a reclamanților protejați de art. 8 din convenție.
În consecință, plângerea în temeiul prezentei dispoziții este, în mod evident, nefondată. În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea remarcă că reclamanții nu au prezentat nici o afirmație relevantă care sugerează că au fost ilicități de libertate personală, nici o astfel de reclamație nu decurge din contul de fapt. În plus, având în vedere faptul că Curtea constată că plângerile în temeiul articolelor 2, 3, 5 § 1 și 8 din Convenție sunt în mod evident nefondate, rezultă că plângerile formulate în temeiul articolelor 13 și 14 din Convenție sunt, de asemenea, în mod evident nefondat. Concluzie 41. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea declară că cererile sunt inadmisibile în temeiul articolului 35 §§§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să se alăture cererilor; declară că cererile sunt inadmisibile. Adoptate în engleză și notificate în scris la 13 decembrie 2018. Abel Campos Linos-Alexandre Președintele Registrului Siciliano [1] Termenul „Sud-Osetia” se referă la regiunea Georgiei care depășește controlul de facto al guvernului georgian [2] Rectificat la 29 ianuarie 2019: nota de subsol adăugată (a se vedea mai sus).
FIRST SECTION
DECISION This version was rectified on 29 January 2019 under Rule 81 of the Rules of Court. Applications nos. 8274/09 and 8275/09 Izolda Bagratovna KUDUKHOVA against Georgia and Nino Giviyevna KUDUKHOVA against Georgia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 20 November 2018 as a Chamber composed of: Linos-Alexandre Sicilianos, President, Ksenija Turković, Krzysztof Wojtyczek, Pauliine Koskelo, Tim Eicke, Lado Chanturia, Gilberto Felici, judges, and Abel Campos, Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 11 September 2008, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant in the first case, Izolda Bagratovna Kudukhova, born in 1950 in Tskhinvali, is the mother of the applicant in the second case, Nino Giviyevna Kudukhova, born in 1988 in Tsinagar. Both applicants are Russian nationals. They live in the same house in Tskhinvali, the capital of Tskhinvali Region (South Ossetia [1] ) [2] , and are represented before the Court by Dmitry Matveev and Partners, a law firm practising in Moscow.
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
At the beginning of August 2008 the applicants started to regularly hear sounds of shootings and explosions, which were gradually intensifying.
The applicants understood that hostilities had started on the territory of Tskhinvali Region (South Ossetia) and therefore took the decision to leave Tskhinvali.
On 5 August 2008 they travelled to Beslan (Russian Federation) to stay with the first applicant’s brother.
On 9 August 2008 the first applicant’s cousin was killed by the Georgian troops in Tskhinvali in the course of fights.
On 10 August 2008 the applicants left for Vladikavkaz (Russian Federation) to stay with other persons displaced by the hostilities in South Ossetia.
On 12 August 2008 they were transferred to Rostov-on-Don (Russian Federation).
On 30 August 2008 the applicants returned home. They saw that their apartment had been damaged as a result of an explosion which had hit the roof of the balcony. The windows had been blown up, the doors had been blown out and the furniture in the apartment had been damaged. The applicants partly repaired the apartment and continued living there.
In 2009 the first applicant’s husband and second applicant’s father died as a result of the stress suffered during the conflict.
RELEVANT INTERNATIONAL MATERIAL
11. The Report of the Independent International Fact-Finding Mission on the Conflict in Georgia (Volume I) established in December 2008 by the Council of the European Union, states, inter alia , that (p. 10): “On the night of 7 to 8 August 2008, a sustained Georgian artillery attack struck the town of Tskhinvali. Other movements of the Georgian armed forces targeting Tskhinvali and the surrounding areas were under way, and soon the fighting involved Russian, South Ossetian and Abkhaz military units and armed elements. It did not take long, however, before the Georgian advance into South Ossetia was stopped. In a counter-movement, Russian armed forces, covered by air strikes and by elements of its Black Sea fleet, penetrated deep into Georgia, cutting across the country’s main east-west road, reaching the port of Poti and stopping short of Georgia’s capital city, Tbilisi.
The confrontation developed into a combined inter-state and intra-state conflict, opposing Georgian and Russian forces at one level of confrontation as well as South Ossetians together with Abkhaz fighters and the Georgians at another. Such a combination of conflicts going on at different levels is particularly prone to violations of International Humanitarian Law and Human Rights Law. This is indeed what happened, and many of these instances were due to the action of irregular armed groups on the South Ossetian side that would not or could not be adequately controlled by regular Russian armed forces.” COMPLAINTS
The applicants argue that the activities of the Georgian army put their lives in immediate danger in breach of Article 2 of the Convention. These activities also caused them serious moral and physical damage contrary to Article 3 of the Convention.
The applicants further complain that in breach of Article 1 of Protocol No. 1 they were deprived of the possibility to peacefully enjoy the property in which they lived and which they were forced to leave, because their apartment was burnt down as a result of the bombing of Tskhinvali.
The applicants also invoke Article 13 of the Convention in conjunction with Article 3 of the Convention, alleging there was no effective investigation into the events complained of.
The applicants claim under Article 14 in conjunction with Articles 3 and 13 of the Convention that the activities of the Georgian army were directed against South Ossetian civilians and that as South Ossetians, they do not enjoy effective access to protection of their rights through Georgian authorities.
The applicants also claim they lost a close relative, the first applicant’s cousin, in the hostilities, which violated their right to personal and family life under Article 8 of the Convention.
Without further details, they allege a violation of Article 5 of the Convention. THE LAW A. Joinder of the applications
Given their similar factual and legal background, the Court decides that the applications should be joined under Rule 42 § 1 of the Rules of the Court. B. The applicants’ complaints and submissions
The applicants raised various complaints under Articles 2, 3, 5, 8, 13 and 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
To support their claims, they have submitted before the Court the following documents: the first and second applicants’ passports; a list of property items damaged or destroyed in the conflict, supported by witness signatures; a House book, including the technical passport to the apartment, showing the registration of the second applicant at the relevant address; and the purchase contract to the apartment in the name of the second applicant concluded in 2007. The applicants also enclosed the confirmation of death of their relative (cousin of the first applicant) and a confirmation of the first applicant’s hospitalization in 2011. C. The Court’s assessment 1. General considerations
The Court notes that pursuant to Article 35 § 1 of the Convention, it may only deal with applications after all effective domestic remedies have been exhausted, and within a period of six months from the date on which the final decision was taken.
Furthermore, under the third paragraph, letter a) of this provision, the Court shall declare inadmissible any individual application if it considers that the application is incompatible with the provisions of the Convention or the Protocols thereto, or manifestly ill-founded.
The Court observes that the present applications were filed only a few weeks after the events complained of had taken place. The applicants did not attempt to exhaust domestic remedies as, according to them, such attempt would be obviously futile. They claim that the court system stopped functioning in South Ossetia as a result of the hostilities, and the Georgian authorities could not have been deemed to be capable of providing effective investigation into the activities of their own army.
However, the Court does not consider it necessary to decide whether the applicants satisfied the condition of exhaustion of domestic remedies, because their complaints are in any event inadmissible for the following reasons.
The Court recalls that its role is subsidiary and that it must be cautious in taking on the role of a first-instance tribunal of fact, unless it is unavoidable by the circumstances of the case (see Aslakhanova and Others v. Russia , nos. 2944/06 and 4 others, § 96, 18 December 2012 ). Consequently, the fact that no domestic investigation and fact-finding has been initiated places the Court in a rather difficult situation as regards the establishment of facts.
The Court reiterates that it is for the parties to substantiate their factual arguments by providing the Court with the necessary evidence. Whereas the Court is responsible for establishing the facts, it is up to the parties to provide active assistance by supplying it with all the relevant information. In this context, the conduct of the parties when evidence is being obtained has to be taken into account (see Ireland v. the United Kingdom , 18 January 1978, § 161, Series A no. 25; Lisnyy and Others v. Ukraine and Russia (dec.), nos. 5355/15, 44913/15 and 50853/15, § 25, 5 July 2016).
At the same time, the Court acknowledges that cases concerning armed conflicts may raise particular difficulties and require evidence which may only be at the disposal of the Government. Especially when it comes to allegations made under Articles 2 and 3 of the Convention, the Court must apply a particularly thorough scrutiny (see, mutatis mutandis , Ribitsch v. Austria , 4 December 1995, § 32, Series A no. 336, and Avșar v. Turkey , no. 25657/94, § 283, ECHR 2001-VII). Without prejudice to possible issues of jurisdiction raised by the present case, the Court recalls that it has held that in areas under the exclusive control of the authorities and with prima facie evidence that the State agents could have been involved in the alleged treatment contrary to Article 2 and Article 3, the State bears the burden of providing a plausible explanation (see Akkum and Others v. Turkey , no. 21894/93, § 211, ECHR 2005-II (extracts); Toğcu v. Turkey , no. 27601/95, § 95, 31 May 2005; Makhauri v. Russia , no. 58701/00, § 123, 4 October 2007).
Indeed, in specific circumstances, the distribution of the burden of proof must be adjusted to the specificity of the facts of the case (see Nachova and Others v. Bulgaria [GC], nos. 43577/98 and 43579/98, § 147, ECHR 2005-VII). Even though it is for the applicants to provide evidence in support of their claims, in exceptional cases, the requirement will also be satisfied if the applicants give the Court a convincing explanation as to why it was not possible to submit the evidence (see Lisnyy , cited above, §§ 27 ‑ 30; Creangă v. Romania [GC], no. 29226/03, § 88, 23 February 2012). 2. Complaints under Article 1 of Protocol No. 1
In the light of the above, the Court considers that it was for the present applicants to submit documents showing that the property allegedly destroyed or damaged was part of their possessions and the property suffered damage as a result of the relevant hostilities.
The applicants provided the Court with a number of documents showing their residence in the apartment and the first applicant’s ownership thereof.
In general, the Court requires a standard of proof “beyond reasonable doubt” in its assessment of evidence (see Avșar , cited above, § 282). At the same time, such proof may follow from the coexistence of sufficiently strong, clear and concordant inferences or of similar unrebutted presumptions of fact (see Taniș and Others v. Turkey , no. 65899/01, § 160, ECHR 2005-VIII). No such presumptions, however, arise in the present case regarding the alleged destruction of the applicant’s property.
The Court did not obtain any prima facie evidence relating to the alleged destruction of or damage to the relevant property. It cannot accept a list of property damaged or destroyed in the conflict drafted by the applicants and supported by the signatures of some witnesses as even prima facie evidence of the existence and extent of the material damage allegedly suffered by the applicants.
The Court admits that situations arising from an armed conflict imply specific circumstances which may create obstacles for adducing evidence. The Court is, however, aware that many applicants before the Court, whose complaints stem from the particular context of the hostilities in the Tskhinvali Region during the same period of time and who raise similar issues, have been able to submit documentary evidence from the local authorities attesting to the damage suffered and its extent. Regarding the present case, the Court cannot but note that the applicants did not provide any specific explanation as to why no documentation confirming the damage or destruction of their property could have been adduced (see, mutatis mutandis , Lisnyy , cited above, §§ 27-30; Dzhioyeva and Others v. Georgia , nos. 24964/09, 20548/09 and 22469/09 (dec.), § 44, 20 November 2018).
As noted above, neither the circumstances of the case nor the applicants’ claims suggest that it was impossible for them to obtain any official statement from the local Ossetian authorities confirming the existence and extent of the damage actually suffered. The Court therefore finds that the applicants failed to produce appropriate prima facie evidence in support of their complaints under Article 1 of Protocol No. 1, and that this part of the application is therefore manifestly ill-founded. 3. Complaints under Articles 2, 3 and 8 of the Convention
In relation to the complaints raised under Articles 2, 3, and 8 of the Convention, the Court notes that the applicants fled their home before the outburst of the conflict and were not, therefore, present in the area during the heavy fights and were not forced to seek shelter in the basement.
Situation of an armed conflict, in particular the presence of the applicant in the area during heavy bombing and concurrent danger to his or her life, can raise issues under the afore-mentioned provisions, assuming that particularly Article 2 of the Convention were applicable under the circumstances of the case (see, for example, Abuyeva and Others v. Russia , no. 27065/05, 2 December 2010, §§ 200 and 203; Benzer and Others v. Turkey , no. 23502/06, § 212, 12 November 2013). However, the applicants left their home prior to the hostilities, and therefore were not exposed to such danger. This part of the application is therefore manifestly ill-founded.
In respect of the applicants’ complaints raised under Article 8 of the Convention, the Court acknowledges that forced flight from the hostilities or destruction of the applicants’ home in the conflict can, under certain circumstances, engage this provision. In respect of the present case the Court notes, however, that although the applicants left their home in reaction to the hostilities, they were able to return after a few weeks and continue living in their home, which was allegedly partly damaged, but not destroyed (see, in contrast, Chiragov and Others v. Armenia [GC], no. 13216/05, §§ 206-207, ECHR 2015; Sargsyan v. Azerbaijan [GC], no. 40167/06, 256-257, ECHR 2015).
Although it is reasonable to assume that taking refuge in another country for a relatively short period of time due to the hostilities caused the applicants some level of stress and discomfort, the Court concludes that such discomfort does not amount to an interference with private and family life of the applicants protected by Article 8 of the Convention. The complaint under this provision is therefore manifestly ill-founded. 4. Remaining complaints
In relation to complaint under Article 5 § 1 of the Convention, the Court notes that the applicants did not submit any relevant claim suggesting that they were unlawfully deprived of their personal liberty, nor does such claim arise from the factual account. The complaint is therefore manifestly ill-founded.
Moreover, taking into account that the Court finds the complaints under Articles 2, 3, 5 § 1 and 8 of the Convention to be manifestly ill-founded, it follows that the complaints raised under Articles 13 and 14 of the Convention are also manifestly ill-founded. D. Conclusion
In the light of these circumstances, the Court declares the applications inadmissible pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Declares the applications inadmissible. Done in English and notified in writing on 13 December 2018. Abel Campos Linos-Alexandre Sicilianos Registrar President [1] The term ‘South-Ossetia’ refers to the region of Georgia which is beyond de facto control of the Georgian Government. [2] Rectified on 29 January 2019: footnote added (see above).