KUDUKHOVA v. GEORGIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
KUDUKHOVA v. GEORGIA (CtEDO, 2018)
PRIMEI DECIZIE DE SECȚIUNE Această versiune a fost rectificată la 29 ianuarie 2019 în temeiul articolului 81 din Regulamentul de procedură. Cerințele nr. 8274/09 și 8275/09 Izolda Bagratovna KUDUKHOVA împotriva Georgiei și Nino Giviyevna KUDUKHOVA împotriva Georgiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 20 noiembrie 2018 în calitate de Cameră compusă din: Linos-Alexandre Sicilianos, președinte, Ksenija Turković, Krzysztof Wojtyczek, Pauliine Koskelo, Tim Eicke, Lado Chanturia, Gilberto Felici, judecători și Abel Campos, grefierul secțiunii, având în vedere cererile depuse mai sus la 11 septembrie 2008, având în vedere deliberarea, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul în primul caz, Izolda Bagratovna Kudukhova, născut în 1950 în Tskhinvali, este mama reclamantului în al doilea caz, Nino Giviyevna Kudukhova, născută în 1988 în Tsinagar. Ambele solicitanți sunt resortisanți ruși. Locuiesc în aceeași casă în Tskhinvali, capitala regiunii Tskhinvali (Osetia de Sud [1] [2], și sunt reprezentate în fața Curții de către Dmitry Matveev și Parteneri, o firmă de avocati care practică la Moscova. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La începutul lunii august 2008, reclamanții au început să audă în mod regulat sunete de împușcare și exploziții, care se intensifica treptat. Reclamanții au înțeles că ostilitățile au început pe teritoriul regiunii Tskhinvali (Osetia de Sud) și, prin urmare, au luat decizia de a părăsi Tskhinvali. La 5 august 2008 au călătorit la Beslan (Federarea Rusă) să rămână cu primul frate al reclamantului. La 9 august 2008, primul văr solicitant a fost ucis de trupele georgiene din Tskhinvali în cursul luptelor. La 10 august 2008, reclamanții au plecat pentru Vladikavkaz (Federarea Rusă) să rămână cu alte persoane îndepărtate de ostilitățile din Osetia de Sud. La 12 august 2008 au fost transferate la Rostov-on-Don (Federarea Rusă). La 30 august 2008, reclamanții s-au întors acasă. Au văzut că apartamentul lor a fost deteriorat ca urmare a unei exploziuni care au lovit acoperișul balconului. Ferestrele au fost explodate, ușile au fost explodate și mobila din apartament a fost deteriorată. Reclamanții au reparat parțial apartamentul și au continuat să locuiască acolo. 10. În 2009, soțul primului solicitant și tatăl celui de-al doilea reclamant au murit ca urmare a stresului suferit în timpul conflictului. „În noaptea 7-8 august 2008, un atac de artilerie georgiană sustinut a lovit orașul Tskhinvali. Alte mișcări ale forțelor armate georgiene vizate de Tskhinvali și zonele din jur au fost în curs de desfășurare, iar în curând lupta a implicat unități militare ruse, ossetice de Sud și abkhaziene și elemente armate. Cu toate acestea, nu a durat mult timp înainte ca avansul georgian în Osetia de Sud să fie oprit. Într-un contra-movare, forțele armate ruse, acoperite de atacuri aeriene și de elementele flotei sale din Marea Neagră, penetrate adânc în Georgia, taiendu-se prin principalul drum est-vest al țării, ajungând la portul Poti și oprindu-se la scurtul orașului capital al Georgiei, Tbilisi. Confruntarea s-a dezvoltat într-un conflict interstatal și intraestatal combinat, opunând forțelor georgiene și ruse la un nivel de confruntare, precum și osseți de Sud, împreună cu luptătorii abkhazi și georgienii la altul. O astfel de combinație de conflicte care se desfășoară la diferite niveluri este în special predispusă la încălcări ale dreptului umanitar internațional și ale drepturilor omului. Acesta este, într-adevăr, ceea ce s-a întâmplat, iar multe dintre aceste cazuri au fost datorită acțiunii grupurilor armate neregulate pe partea ossetă de Sud, care nu ar fi sau nu ar putea fi controlate în mod adecvat de forțele armate ruse obișnuite.” COMPLAINTE 12. Reclamanții susțin că activitățile armatei georgiene își pun în pericol viețile imediate în încălcarea articolului 2 din Convenție. Aceste activități le-au cauzat, de asemenea, daune morale și fizice grave în contravenție cu art. 3 din Convenție. 13. Reclamanții se plâng în continuare că, în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, au fost privați de posibilitatea de a se bucura în mod pașnic de proprietatea în care au trăit și pe care au fost forțați să plece, deoarece apartamentul lor a fost ars ca urmare a bombardamentului de Tskhinvali. 14. Reclamanții invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție coroborat cu art. 3 din Convenție, susținând că nu a existat nicio investigație eficace cu privire la evenimentele reclamate. 15. Reclamanții susțin în conformitate cu art. 14 coroborat cu articolele 3 și 13 din Convenție că activitățile armatei georgiene au fost îndreptate împotriva civililor osseți de Sud și că, în calitate de osseți de Sud, ei nu au acces eficient la protecția drepturilor lor prin intermediul autorităților georgiene. 16. De asemenea, reclamanții susțin că au pierdut o rudă apropiată, verișoara primului solicitant, în ostilitățile, care au încălcat dreptul la viața personală și de familie în temeiul articolului 8 din Convenție. 17. Fără detalii suplimentare, ei afirmă o încălcare a articolului 5 din Convenție. Având în vedere situația lor de fapt și juridică similară, Curtea decide că cererile ar trebui să fie însoțite în temeiul articolului 42 § 1 din Regulamentul Curții. Părțile și argumentele reclamanților 19. Reclamanții au formulat diverse plângeri în temeiul articolelor 2, 3, 5, 8, 13 și 14 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 20. Pentru a susține cererile lor, acestea au prezentat în fața Curții următoarele documente: pașapoartele primului și al doilea reclamant; o listă a elementelor de proprietate deteriorate sau distruse în conflict, susținută de semnăturile martorilor; o carte de casă, inclusiv pașaportul tehnic în apartament, care a arătat înregistrarea celui de-al doilea reclamant la adresa relevantă; și contractul de achiziție în numele celui de-al doilea reclamant încheiat în 2007. De asemenea, reclamanții au încheiat confirmarea decesului rudei lor (cușul primului solicitant) și confirmarea primului solicitant de internare în 2011. Evaluarea Curții Considerații generale 21. Curtea remarcă că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta poate aborda cererile numai după epuizarea tuturor măsurilor interne eficace și într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală. 22. În plus, în temeiul celui de-al treilea paragraf, litera a) a prezentei dispoziții, Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală dacă consideră că cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției sau cu protocolele sale sau, în mod evident, nefondată. 23. Curtea observă că prezentele cereri au fost depuse doar câteva săptămâni după ce evenimentele plângute au avut loc. Reclamanții nu au încercat să epuizeze căile de recurs interne, deoarece, potrivit acestora, o astfel de încercare ar fi evident inutilă. Acestea susțin că sistemul judiciar a încetat să funcționeze în Osetia de Sud ca urmare a ostilităților, iar autoritățile georgiene nu ar fi putut fi considerate capabile să furnizeze anchete eficace asupra activităților propriilor armate. 24. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să se decidă dacă reclamanții îndeplinesc condițiile de epuizare a căilor de recurs interne, deoarece, în orice caz, plângerile lor sunt inadmisibile pentru următoarele motive. 25. Curtea reamintește că rolul său este subsidiar și că trebuie să fie prudent în având în vedere rolul unui tribunal de fapt de primă instanță, cu excepția cazului în care nu este inevitabil de către circumstanțele cauzei (a se vedea Aslakhanova și alții c. Rusia , nr. 2944/06 și altele 4 , § 96, 18 decembrie 2012 Prin urmare, faptul că nu a fost inițiată nicio investigație și constatare națională a faptelor plasează Curții într-o situație destul de dificilă în ceea ce privește stabilirea faptelor. 26. Curtea reiterează că este obligat părților să susțină argumentele lor de fapt furnizând Curtea dovada necesară. Întrucât Curtea este responsabilă de stabilirea faptelor, este de competența părților să furnizeze asistență activă furnizându-i toate informațiile relevante. În acest context, trebuie luată în considerare conduita părților la obținerea dovezilor (a se vedea Irlanda v. Regatul Unit , 18 ianuarie 1978 , § 161, Serie A nr. 25; Lisnyy și alții v. Ucraina și Rusia (dec.), nr. 5355/15, 44913/15 și 50853/15, § 25, 5 iulie 2016). 27. În același timp, Curtea recunoaște că cazurile referitoare la conflictele armate pot ridica dificultăți speciale și necesită dovezi care pot fi doar la dispoziția Guvernului. Mai ales în ceea ce privește acuzațiile formulate în temeiul articolelor 2 și 3 din Convenție, Curtea trebuie să aplice un control deosebit de aprofundat (a se vedea mutatis mutandis Ribitsch c. Austria) , 4 decembrie 1995, § 32, Serie A nr. 336 și Avșar c. Turcia , nr. 25657/94 , § 283, CEHR 2001-VII . Fără a aduce atingere posibilelor chestiuni de competență ridicate de acest caz, Curtea reamintește că în domeniile sub controlul exclusiv al autorităților și cu prima facie dovada că agenții de stat ar fi putut fi implicați în presupusul tratament contrar articolului 2 și art. 3, statul poartă sarcina de a furniza o explicație plauzibilă (a se vedea Akkum și alții c. Turcia , nr. 21894/93 , § 211, CEDH 2005-II (extras); Toğcu c. Turcia , nr. 27601/95, § 95, 31 mai 2005; Makhauri c. Rusia , nr. 58701/00, § 123, 4 octombrie 2007). 28. Într-adevăr, în anumite circumstanțe, distribuirea sarcinii de probă trebuie ajustată la specificitatea faptelor din cauză (a se vedea Nachova și alții c. Bulgaria [GC], nr. 43577/98 și 43579/98, § 147, ECHR 2005-VII). Chiar dacă reclamanții trebuie să furnizeze dovezi în susținerea cererilor lor, în cazuri excepționale, cerința va fi de asemenea îndeplinită în cazul în care reclamanții oferă Curții o explicație convingătoare cu privire la motivul pentru care nu a fost posibilă prezentarea probelor (a se vedea Lisnyy, citată mai sus, §§ 30; Creangă v. România [GC], nr. 29226/03, § 88, 23 februarie 2012). 29. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că este în favoarea actualilor solicitanți să prezinte documente care demonstrează că proprietatea presupusă distrusă sau deteriorată făcea parte din bunurile lor și proprietatea a suferit daune ca urmare a ostilităților relevante. 30. Reclamanții au furnizat Curții o serie de documente care arată ședința lor în apartament și proprietatea primului solicitant. 31. În general, Curtea necesită un standard de probă „în afara îndoielilor rezonabile” în evaluarea dovezilor (a se vedea Avșar , citat mai sus, § 282). În același timp, această dovadă poate rezulta din coexistența unor indicii suficient de puternice, clare și concordante sau a unor presupuneri de fapt similare nerefutate (a se vedea Taniș și alții c. Turcia , nr. 65899/01, § 160, CEDH 2005-VIII). Cu toate acestea, nu există astfel de presupuneri în acest caz cu privire la presupusa distrugere a proprietății reclamantului. 32. Curtea nu a obținut niciunul prima facie dovezi referitoare la presupusa distrugere sau daune asupra proprietății relevante. Nu poate accepta o listă de proprietăți deteriorate sau distruse în conflictul redactat de solicitanți și susținut de semnăturile unor martori ca chiar prima facie dovezi despre existența și amploarea prejudiciului material suferit de solicitanți. 33. Curtea recunoaște că situațiile care rezultă dintr-un conflict armat implică circumstanțe specifice care pot crea obstacole pentru a adăuga dovezi. Cu toate acestea, Curtea este conștientă de faptul că numeroase reclamante dinaintea Curții, ale căror plângeri provin din contextul specific al ostilităților din regiunea Tskhinvali în aceeași perioadă și care pun probleme similare, au fost capabile să prezinte dovezi documentare din partea autorităților locale care atestă prejudiciul suferit și amploarea acesteia. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea nu poate decât să rețină că reclamanții nu au furnizat nici o explicație specifică a motivului pentru care nu ar fi putut fi aduse nicio documentă care să confirme daunele sau distrugerea proprietăților lor (a se vedea, mutatis mutandis Lisnyy , citată mai sus, §§ 27-30; Dzhioyeva și alții c. Georgia , nos. 24964/09, 20548/09 și 22469/09 (dec.), § 44, 20 noiembrie 2018). 34. După cum s-a menționat mai sus, nici circumstanțele cauzei, nici argumentele reclamanților nu sugerează că nu a fost posibilă obținerea unei declarații oficiale de la autoritățile locale ossetice care confirmă existența și amploarea daunei suferite efectiv. Prin urmare, Curtea constată că reclamanții nu au produs o prima facie adecvată. dovezi în sprijinul plângerilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și, prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată. În ceea ce privește plângerile formulate în temeiul articolelor 2, 3 și 8 din Convenție, Curtea constată că reclamanții au fugit de acasă înainte de izbucnirea conflictului și, prin urmare, nu au fost prezente în zonă în timpul luptelor grele și nu au fost forțate să caute adăpost în subsol. 36. Situația unui conflict armat, în special prezența reclamantului în zona în timpul bombardelor greșiți și a pericolului concomitent pentru viața sa, poate crea probleme în temeiul dispozițiilor menționate anterior, presupunând că, în special, art. 2 din Convenția s-a aplicat în circumstanțele cazului (a se vedea, de exemplu, Abuyeva și altele c. Rusia) , nr. 27065/05, 2 decembrie 2010, §§ 200 și 203; Benzer și alții v. Turcia , nr. 23502/06 , § 212, 12 noiembrie 2013 . Cu toate acestea, reclamanții au părăsit casa lor înainte de ostilități și, prin urmare, nu au fost expuse la acest pericol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește plângerile reclamanților formulate în temeiul articolului 8 din Convenție, Curtea recunoaște că zborul forțat de la ostilitățile sau distrugerea domiciliului reclamanților în conflict poate implica, în anumite condiții, această dispoziție. Cu toate acestea, în ceea ce privește prezentul caz, Curtea constată că, deși reclamanții au părăsit casa lor în reacție la ostilități, au putut să se întoarcă după câteva săptămâni și să continue să trăiască în casa lor, care se presupune că a fost în parte deteriorată, dar nu distrusă (a se vedea, în schimb, Chiragov și alții c. Armenia [GC], nr. 13216/05, §§ 206-207, CEDH 2015; Sargsyan c. Azerbaidjan [GC], nr. 40167/06, 256-257, CEHR 2015). 38. Deși este rezonabil să presupunem că refugiarea în altă țară pentru o perioadă relativ scurtă din cauza ostilităților a cauzat reclamanților un anumit nivel de stres și disconfort, Curtea concluzionează că acest disconfort nu constituie o interferență cu viața privată și de familie a reclamanților protejați de art. 8 din convenție. În consecință, plângerea în temeiul prezentei dispoziții este, în mod evident, nefondată. În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea remarcă că reclamanții nu au prezentat nici o afirmație relevantă care sugerează că au fost ilicități de libertate personală, nici o astfel de reclamație nu decurge din contul de fapt. În plus, având în vedere faptul că Curtea constată că plângerile în temeiul articolelor 2, 3, 5 § 1 și 8 din Convenție sunt în mod evident nefondate, rezultă că plângerile formulate în temeiul articolelor 13 și 14 din Convenție sunt, de asemenea, în mod evident nefondat. Concluzie 41. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea declară că cererile sunt inadmisibile în temeiul articolului 35 §§§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să se alăture cererilor; declară că cererile sunt inadmisibile. Adoptate în engleză și notificate în scris la 13 decembrie 2018. Abel Campos Linos-Alexandre Președintele Registrului Siciliano [1] Termenul „Sud-Osetia” se referă la regiunea Georgiei care depășește controlul de facto al guvernului georgian [2] Rectificat la 29 ianuarie 2019: nota de subsol adăugată (a se vedea mai sus).