CtEDO 04.12.2018 Auto

DEMİR v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
04.12.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DEMİR v. TURKEY (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 27061/09 Fatma DEMİR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 decembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Ivana Jelić, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 aprilie 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 august 2018 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, deliberată, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Fatma Demir, este un național turc, născut în 1976 și trăiește în Izmir. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Cengiz, un avocat practicant în İzmir. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Partea cererii privind durata procedurii și necomunicarea avizelor procurorilor publici în timpul procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație a fost comunicată guvernului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 2001, reclamantul a deschis un cont de interes ridicat la İmar Bankası, o bancă privată. La o dată neespecificată, depozitele reclamantului au fost transferate la İmar Bank Off Shore Ltd., sucursala off țărm a İmar Bankası înființată în Republica Turcă Cipru de Nord, care a furnizat rate de dobânzi mai mari. Iulie 2003 licența bancară a lui İmar Bankası a fost anulată și controlul și administrația sa a fost transferată la Fondul de Economii și Asigurări (Tasarruf Mevduatı Sigorta Fonu , „fondul” . Banii reclamantului a fost încă depus la contul off-shore la momentul material . La 29 decembrie 2003, Cabinetul a emis o decizie, care a fost publicată în Jurnalul Oficial la 3 ianuarie 2004, privind modalitățile de plăți care urmează să fie efectuate de Fond către depozitorii İmar Bankası. Cabinetul a hotărât, printre altele , că nu ar fi efectuată nici o plată în ceea ce privește fondurile care au fost depuse în conturi off țărm în momentul anulării licenței bancare a İmar Bankası. După constatarea că nu are dreptul să primească nici o plată de la Fond, la 10 martie 2004, reclamantul a solicitat Regulamentului bancar și Agenției de Supraveghere (Bancacılık Düzenleme ve Denelleme Kurulu, „BRSA” și a solicitat plata banilor pe care i-a depus-o la İmar Bankası, împreună cu dobânzile. Ea a susținut că BRSA răspunde pentru daunele pe care le-a suferit și, prin urmare, este responsabilă de a-l compensa, deoarece a eșuat în sarcinile sale de supraveghere față de İmar Bankası. La 19 iulie 2004, cererea reclamantului de rambursare a fondurilor sale de către BRSA, împreună cu dobânzile au fost înregistrate la Curtea Administrativă Ankara. La 28 decembrie 2005, Curtea Administrativă Ankara a respins cazul reclamantului pentru că a fost adusă în afara termenului stabilit. 10. La 12 martie 2007, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea instanței de primă instanță prin o hotărâre unanimă și a susținut că administrația nu a răspuns la scrisoarea reclamantului din 10 martie 2004 în termen de șase zile, ceea ce a constituit un refuz tacit al cererii în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea de procedură administrativă (Legea nr. 2577 din 6 Avizul scris prezentat de principalul procuror la Curtea Supremă Administrativă cu privire la cererea de recurs nu a fost comunicat reclamantului. 11. La 12 septembrie 2008, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea de rectificare a reclamantului. Avizul scris al procurorului public principal cu privire la cererea de rectificare nu a fost notificat reclamantului. Decizia finală a fost transmisă reclamantului la 14 noiembrie 2008. COMPLAINTE 12. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura administrativă nu a fost încheiată într-un termen rezonabil și în temeiul articolului 13 că nu există o soluție eficace în temeiul dreptului intern pentru a contesta durata procedurii respective. 13. Reclamantul a susținut, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 că avizele scrise prezentate de principalul procuror public în fața Curții Supreme de Administrație în timpul etapelor de recurs și rectificare nu i-au fost comunicate. 14. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că instanța internă a eșuat în interpretarea și aplicarea normelor procedurale privind termenele de limitare în cadrul procedurilor administrative. 15. În sfârșit, reclamantul a susținut că ea a fost privată de economiile sale ca urmare a deciziilor neloiale ale instanțelor interne, care au încălcat drepturile de proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Necomunicarea avizelor procurorilor publici prezentate în fața Curții Supreme de Administrație 16. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare din 28 august 2018, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 17. Declarația prezentată după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei oferă să plătească reclamantul Fatma Demir, 400 (patru sute) de euro pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și orice impozit care poate fi taxabil și euro pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil reclamantului în vederea soluționării cazurilor menționate mai sus peșteri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazurilor. Guvernul consideră că absența comunicării reclamantului observației procurorului public prezentate Curții Supreme de Administrație a încălcat dreptul la un proces echitabil în lumina jurisprudenței bine stabilite a Curții (Meral c. Turcia) , nr. 33446102, 27 noiembrie 2007 ) . Ei invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție . Plata va constitui rezoluția finală a cazului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 19. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 20. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 21. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind necomunicarea avizelor scrise ale procurorului la reclamanții în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație (a se vedea, de exemplu, Meral c. Turcia, nr. 33446/02, §§ 39, 27 noiembrie 2007). 22. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 23. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 24. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 25. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 26. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se încheie această parte a aplicării din listă în măsura în care se referă la reclamația de mai sus. Durata excesivă a procedurii 27. Reclamantul se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 28. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384 a fost înființată o nouă comisie de compensare pentru a se ocupa de cererile privind durata procedurii și neexecuția hotărârilor. Ei au susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile interne, deoarece nu a formulat nici o cerere în favoarea Comisiei de compensare: acest motiv a fost, de asemenea, recunoscut de Curte în decizia sa în cazul Turgut și altele c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). 29. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, a fost instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). , citat mai sus, Curtea a declarat inadmisibil o nouă cerere, din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 30. Curtea constată că, în hotărârea sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 31. Cu toate acestea, având în vedere obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește obligația reclamantului de a face uz de noul remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citat mai sus). Prin urmare, aceasta concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Rămâne de plângeri 32. În ceea ce privește restul de plângeri formulate în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție, având în vedere toate dovezile în posesia sa, și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocolele sale. întemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a ataca această parte a cererii din lista cazurilor în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Declară restul cererii inadmisibil. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 17 ianuarie 2019. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele Adjunct Registrului Bianku

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă