CtEDO 27.08.2019 Auto

SENDAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
27.08.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SENDAN v. TURKEY (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 59434/10 Hașmet SENDAN și Kadriye SENDAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 27 august 2019 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Egidijus Kūris, Darian Pavli, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 septembrie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamanții, dl Hașmet Sendan și dna Kadriye Sendan, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1946 și, respectiv, în 1959 și trăiesc în Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Conturile reclamanților au avut conturi într-o bancă offshore afiliată la Türkiye İmar Bankası T.A.Ș. (denumită în continuare „Imarbank”), o bancă privată. La o dată neespecificată, conturile lor au fost transferate la conturile interne la Imarbank. Prin decizia din 3 iulie 2003 (nr. 1085), Regulamentul bancar și Consiliul de Supraveghere (Bancar Düzenleme ve Deneleme Kurulu - denumit în continuare „Consiliu”) a revocat licența Imarbank de a desfășura activități bancare în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Legea privind activitățile bancare (Legea nr. 4389). În decizia sa, Consiliul a declarat că Imarbank nu își poate îndeplini datoriile și nu a luat măsurile necesare și că continuarea activităților sale ar amenința drepturile deținătorilor săi, precum și securitatea și stabilitatea sistemului financiar. În conformitate cu această decizie, gestionarea și controlul băncii au fost transferate la Fondul de asigurare a depozitelor de economii ( Tasarruf Mevduatı Sigorta Fonu - denumit în continuare „fondul” în temeiul articolului 16 alineatul (1) din aceeași lege. La 16 decembrie 2003, Legea nr. 5021 privind anumite acțiuni care urmează să fie luate cu privire la Imarbank a intrat în vigoare, stabilind că depozitatorii Imarbank vor fi rambursați depozitele lor de economii în conformitate cu modalitățile care vor fi stabilite de Consiliu de Miniștri. Secțiunea 1 din Legea nr. 5021 prevedea că anumite conturi, inclusiv cele care au fost transferate la Imarbank din băncile offshore în termen de o lună înainte de preluarea băncii de către stat, nu vor fi rambursate (a se vedea punctul 20 de mai jos). Prin decizia din 3 ianuarie 2004 (nr. 2003/6668), Consiliul de Miniștri a reglementat modalitățile de rambursare care urmează să fie făcute de către depositanții Imarbank. art. 3 litera (a) alineatul (1) din decizia menționată că conturile offshore au fost excluse din rambursare (a se vedea punctul 21 mai jos). În conformitate cu decizia Consiliului de Miniștri, Fondul a început să ramburseze depunetorii băncii prin deschiderea conturilor în numele lor la Banca Ziraat, o bancă de stat. Rambursarea a fost făcută cu condiția ca depunătorii să semneze un document intitulat „certificatul de ajutor și întreprindere”. Prin semnarea acestor certificate, deponenții au eliberat autoritățile de stat de toate datoriile și au renunțat la orice creanță la un excedent în ceea ce privește economiile depuse la banca și interesele acumulate. La 4 mai 2005, Curtea Constituțională turcă a anulat clauza din art. 1 din Legea nr. 5021 privind excluderea conturilor offshore din rambursare. Curtea Administrativă Supremă a anulat ulterior, la 8 iulie 2005, clauza corespunzătoare din art. 3 lit. (a) alin. (1) din decizia Consiliului de Miniștri. 10. La 3 iulie 2006, Consiliul de Miniștri a introdus mai multe amendamente la decizia sa nr. 2003/6668. În conformitate cu aceste amendamente, persoanele ale căror conturi au fost transferate de la băncile offshore vor beneficia, de asemenea, de aceleași condiții de rambursare ca celelalte deponenți. Prin urmare, depozitele și interesele principale, care ar fi calculate pe baza metodelor prevăzute în decizie, ar fi plătite celor vizați, cu condiția să semneze certificatul necesar. La momentul transferului Imarbank la Fond, depozitele de economii ale reclamanților la banca s-au ridicat la aproximativ 205 miliarde de lira turcă (TRL). 12. La 23 februarie 2004, reclamanții au introdus o procedură, cerând anularea hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 2003/6668 și solicitarea unei compensații de 205 miliarde TRL, împreună cu dobânzile care urmează să fie calculate pe baza ratei celei mai mari aplicate la conturile bancare până la data transferului băncii către Fond. Ei au solicitat ca sumei respective să fie plătite împreună cu dobânzi, care ar trebui să se bazeze pe rata avansată și să se aplice până la data plății. De asemenea, reclamanții au formulat un motiv de neconstituționalitate, argumentând că art. 1 din Legea nr. 5021, care constituia baza hotărârii nr. 2003/6668, a fost ilegal. 13. La 21 februarie 2006, Curtea Supremă Administrativă a acceptat cazul reclamanților. Având în vedere anularea clauzelor impugnate în secțiunea 1 din Legea nr. 5021 și art. 3 litera (a) alineatul (1) din hotărârea ulterioară a Consiliului de Miniștri, instanța internă a constatat că administrația a fost responsabilă pentru compensarea pierderii reclamanților. La 19 octombrie 2006, Adunarea Generală a Diviziilor de Procedințe Administrative a Curții Supreme de Administrație (Danăștay İdari Dava Daireleri Genel Kurulu - denumită în continuare „Adunarea Generală” a anulat hotărârea, declarând că, după amendamentele aduse hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 2003/6668, reclamanții au posibilitatea de a fi rambursați de Fond. Curtea de apel a declarat că Curtea Supremă de Administrație ar trebui să evalueze cazul ținând seama de această nouă situație. 15. La 23 noiembrie 2006, Fondul a depus un total de TRY 231.000 în conturi deschise în numele reclamanților de la Ziraat Bank, cuprinzând 205.000 pentru depozitele lor la Imarbank și TRY 26.000 în dobânzi. În ultimele trei zile înainte de transferul băncii la Fond, o rată de 38%, adică rata medie a dobânzii aplicată de cele cinci bănci mai mari, a fost aplicată la conturi. De la data transferului băncii până la data de scadență a conturilor reclamanților la Ziraat Bank, rata dobânzii aplicată a fost bazată pe Indiceul Prețului la Consum. Reclamanții au semnat certificatul necesar și au obținut suma. 16. Între timp, la o dată neespecificată în 2007, reclamanții au inițiat o serie de proceduri separate în fața Curții Supreme de Administrație, solicitând anularea clauzei privind renunțarea la dreptul lor de a introduce și de a continua procedurile împotriva agențiilor de stat în ceea ce privește cererile lor rămase. La 8 mai 2009, Curtea Supremă de Administrație a susținut că nu va decide în această privință, deoarece clauza impugnată a fost deja anulată de o hotărâre pe care a stat anterior în 2009. La 2 decembrie 2009, în ceea ce privește cauza principală, Curtea Supremă de Administrație a susținut că subiectul a fost rezolvat și că nu a fost necesar să se pronunțe o hotărâre privind cererea de compensare a reclamanților, deoarece rambursarea făcută de Fond le-a compensat daunele. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii, susținând încă o dată că rambursarea făcută nu și-a acoperit pierderea reală, în special din cauza dobânzii aplicate. 19. La 27 mai 2010, Adunarea Generală a susținut hotărârea. Curtea de apel a respins cererea de rectificare a reclamanților la 24 februarie 2011. Secțiunea 1 și secțiunea 1 provizorie din Legea nr. 5021 privind anumite acțiuni care urmează să fie luate în ceea ce privește Imarbank, care a intrat în vigoare la 16 decembrie 2003, prevedeau că Fondul va rambursa depozitatorii băncilor, care au fost transferate la aceasta, depozitele lor de economii, în măsura în care aceste depozite sunt acoperite de asigurarea depozitului de economii. Modalitățile de rambursare, adică, plățile care urmează să fie efectuate în tranșe în funcție de sumele depuse, ratele dobânzii care ar fi aplicate acestor plăți, precum și aspectele referitoare la certificatele care ar fi solicitate de către depositanți pentru rambursare ar fi reglementate de către Consiliu. Al doilea paragraf din secțiunea 1, care a fost anulat de Curtea Constituțională Turcă la 4 mai 2005, prevede că nu se va efectua nicio plată pentru conturile, care au fost transferate de la băncile offshore către sumele interne ale Imarbank în termen de o lună înainte de transferul băncii la Fond. Decizia Consiliului de Miniștri din 3 ianuarie 2004 (nu. 2003/6668) a reglementat modalitățile de rambursare în conformitate cu Legea nr. 5021. Decizia prevedea că depozitele de economii în Imarbank vor fi plătite de către deponenți împreună cu dobânzile care vor fi calculate pe baza ratelor dobânzii aplicate de cele cinci bănci mai mari și aplicate până la 3 iulie 2003, data în care banca a fost preluată de stat (articolele 6 și 9). Sumele rambursate ar fi depuse cu conturi de depozite de timp deschise în numele deponenților și dobânzile calculate pe baza Indexului prețurilor la consum ar fi aplicate acestor sume până la data de scadență a acestora (articolele 7 și 8). Plățile ar fi efectuate de către deponenții cu condiția să semneze un „certificat de ajutor și de întreprindere”, prin care acestea ar declara că au fost plătite toate creanțele lor fără nicio restricție asupra utilizării depozitelor lor și au renunțat la orice afirmație pe care le-ar fi putut avea în ceea ce privește plățile efectuate. Decizia prevede, de asemenea, că creanțele privind sumele acumulate până la data transferului de depozite către Banca Ziraat și plățile efectuate în conformitate cu modalitățile descrise în decizia ar fi adresate Imarbank, și în cazul falimentului său, la proprietatea sa falimentară. Înainte de decizia Curții Supreme de Administrație din 8 iulie 2005 de anulare a dispoziției relevante [art. 3 litera (a) alineatul (1)], hotărârea Consiliului de Miniștri a exclus conturile transferate la Imarbank din băncile offshore din cele care ar fi plătite. COMPLAINT 22. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții au susținut că dreptul lor la bucurie pașnică a bunurilor a fost încălcat din cauza modalităților de rambursare făcute lor pentru conturile lor la Imarbank. HOTĂRÂREA 23. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că dreptul lor la bucuria pașnică a bunurilor a fost încălcat, deoarece rata dobânzii aplicată la suma plătită de Fond nu a fost calculată în conformitate cu legislația relevantă. În această privință, ei au susținut că au fost oferite posibilitatea de a beneficia de aceleași condiții de rambursare ca celelalte deponenți numai după modificările aduse hotărârii nr. 2003/6668 la 3 Iulie 2006, care a dus la o întârziere în rambursarea făcută acestora, și s-au plâns în continuare în legătură cu cerința impusă lor de a semna un certificat de primire a rambursării și cu demiterea Curții Supreme de Administrație a cazului din cauza respingerii cererilor lor, în ciuda faptului că clauza referitoare la renunțare a fost anulată. 24. Guvernul a susținut în primul rând că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au introdus o acțiune împotriva proprietății falimentare ale Imarbank, care, potrivit acestora, ar fi reprezentat remediul eficient pentru plângerea lor, astfel cum se prevede în decizia Consiliului de Miniștri nr. 2003/6668. În acest sens, acestea au furnizat Curtei mai multe hotărâri ale Curții de cassare cu privire la acțiunile depuse de depositanții Imarbank împotriva proprietății falimentului băncii, din cauza căreia deponenții au fost acordate cererilor lor la un excedent. Guvernul a susținut, de asemenea, că cererea este incompatibilă ratione personae Întrucât reclamanții nu au avut statutul de victimă în vederea plății efectuate lor și erau incompatibile ratione materiae, deoarece nu aveau o așteptare legitimă. În cele din urmă, au susținut că cererea a fost evident nefondată, deoarece reclamanții au fost plătiți un total de 231.000 TRY. În consecință, toți depozitele lor au fost rambursate pentru ei împreună cu TRY 26.000 în interes. În această privință, ei au remarcat că, la momentul transferului acestuia către Fond, activele lui Imarbank nu și-au acoperit datoriile. Dacă statul nu a intervenit, nu ar fi fost posibil ca reclamanții să obțină plata depozitelor lor. Guvernul a concluzionat, în consecință, că interferența a fost făcută pentru a proteja drepturile celorlalți titulari de drepturi și stabilitatea și fiabilitatea sistemului financiar și că a fost proporțională cu obiectivul urmărit. 25. Curtea consideră că nu este necesar să se ajungă la o concluzie cu privire la epuizarea recourslor interne sau la compatibilitatea cererii cu art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece cererea este, în orice caz, inadmisibilă din următoarele motive (a se vedea Çulha și alții c. Turcia (dec.), nr. 7023/07 și altele 22 din 15 mai 2018). 26. Curtea se referă în primul rând la jurisprudența sa stabilită în ceea ce privește structura articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a celor trei norme care figurează în acesta (a se vedea, printre altele, Lekić c. Slovenia [GC], nr. 36480/07, § 91, 11 decembrie 2018). În cazul în cauză, acesta observă că Imarbank, a căror datorii au depășit activele sale și a căror administrație nu a luat măsurile necesare (a se vedea punctul 5 de mai sus) a fost luată de stat ca măsură de control al sectorului bancar al țării. În consecință, conturile reclamanților, împreună cu toate depozitele lor și interesele acumulate, au fost transferate fondului, care le-a rambursat ulterior depozitele lor de economii cu condiția să semneze un certificat de lichidare a autorităților de stat ale tuturor datoriilor. În acest scop, depozitele lor de economii au fost blocate în conturile deschise în numele lor într-o bancă de stat. Curtea consideră că această măsură care a limitat dreptul reclamanților de a dispune de fondurile lor constituie un control al utilizării proprietăților. Prin urmare, art. 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 se aplică în cazul în cauză (a se vedea Erdem și Egin-Erdem v. Turcia (dec.), nr. 28431/06 și altele 4, 17 noiembrie 2009). 27. Este o jurisprudență bine stabilită că art. 1 al doilea paragraf din Protocolul nr. 1 trebuie interpretat în funcție de principiul prevăzut în prima teză a articolului. Prin urmare, o interferență trebuie să atingă un „echilibru echitabil” între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanei. Căutarea acestui echilibru se reflectă în structura articolului 1 în ansamblu și, prin urmare, în al doilea paragraf al acestuia: trebuie să existe o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit. Pentru a determina dacă această cerință este îndeplinită, Curtea recunoaște că statul beneficiază de o marjă largă de apreciere atât în ceea ce privește alegerea mijloacelor de aplicare, cât și pentru a stabili dacă consecințele executării sunt justificate în interesul general în scopul atingerii obiectului legii în cauză (a se vedea, printre altele, Chassagnou și alții c. Franța [GC], nr. 25088/94 și altele 2, § 75, CEDO 1999 III). 28. În cazuri de mare marjă de apreciere, Curtea va respecta hotărârea autorităților de stat cu privire la ceea ce este în interes general, cu excepția cazului în care această hotărâre nu este în mod evident fără fundație rezonabilă (a se vedea Benet Ceh, spol.s r.o. v. Republica Cehă , nr. 31555/05, § 36, 21 octombrie 2010, și cazurile citate în acest articol). 29. Curtea remarcă că, în acest caz, interferența impugnată, și anume, rambursarea depozitelor de economii ale reclamanților fără a aplica rata de dobânzi pe care le-a convenit anterior cu Imarbank, a fost făcută pe baza Legii nr. 5021, precum și a deciziei ulterioare nr. 2003/6668 al Consiliului de Miniștri, care stabilește modalitățile de rambursare care trebuie făcute de către deponenții lui Imarbank și urmărește interesul general de a proteja stabilitatea financiară. 30. În ceea ce privește proporționalitatea interferenței, Curtea consideră că modalitățile de rambursare acordate de către Fondul Imarbank de a asigura gestionarea echitabilă a cererilor de către deponenți (a se vedea Erdem și Egin-Erdem , citate mai sus), deoarece banca nu are resurse financiare pentru a acoperi toate datoriile sale (a se vedea mutatis mutandis Saggio v. Italia , nr. 41879/98, § 35, 25 octombrie 2001). În acest context, reclamanții au fost rambursate o sumă totală de TRY 231.000 corespunzător depozitelor lor, care a constituit 205 miliarde TRL la momentul transferului Imarbank la Fond și o sumă suplimentară de TRY 26.000 în dobânzi, care a fost calculată parțial pe baza ratei medii a dobânzii aplicate de cele cinci bănci mai mari și, în parte, pe baza Indexului prețurilor la consum. Deși a fost adevărat că s-a constatat o anumită întârziere a plății efectuate reclamanților din cauza modificării reglementărilor privind rambursarea conturilor offshore, Curtea consideră că orice efecte negative ale inflației care ar fi putut fi cauzate de această întârziere a fost compensată de plata dobânzilor bazate pe Indiceul prețurilor consumatorilor. În acest sens, Curtea constată, de asemenea, că reclamanții nu au specificat suma totală pe care le-ar fi plătit-o în cazul în care autoritățile de stat au aplicat ratele de dobânzi oferite de Imarbank înainte de preluarea sa, sau au furnizat alte detalii cu privire la presupusa pierdere pe care le-au suferit ca urmare a ratelor aplicate de Fond. 31. Curtea nu constată anularea clauzei de derogare din certificatul semnat de reclamanții în cauză, deoarece Curtea administrativă Supremă nu a constatat că cazul lor a fost rezolvat din cauza renunțării lor, ci întrucât a considerat că plata efectuată lor le-a acoperit daunele (a se vedea punctul 17 mai sus). În acest sens, Curtea constată că, în conformitate cu hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2003/6668, reclamanții ar putea în continuare să își conducă cererile la un excedent la Imarbank sau la proprietatea falimentului său. Cu toate acestea, reclamanții nu au inițiat o astfel de acțiune nici atunci când au învățat prima dată suma depusă la conturile deținute la Banca Ziraat, nici în urma hotărârii Curții Supreme de Administrație de a nu pronunța o hotărâre în cazul lor. 32. În sfârșit, Curtea reiterează că statele nu pot fi ținute responsabile direct de datoriile societăților private sau de defectele comise de managerii lor (a se vedea Kotov v. Rusia [GC], nr. 545222/00, § 116, 3 aprilie 2012). În plus, prin depunerea de bani la o bancă privată, reclamanții au asumat anumite riscuri, inclusiv cele legate de managementul necorespunzător și chiar de fraudă (ibid.). De asemenea, consideră că în acest caz nu există factori suplimentare care impun statului să suporte orice răspundere civilă pentru lipsa de resurse a Imarbank (a se vedea Ališić și alții c. Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia, Slovenia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [GC], nr. 60642/08, § 115, CEDH 2014; a se vedea, de asemenea, Anokhin c. Rusia (dec.), nr. 25867/02, 31 mai 2007 pentru a se ține seama de factorii care trebuie luati în considerare pentru a stabili o astfel de răspundere). 33. Având în vedere cele de mai sus și având în vedere necesitatea de a obține un echilibru echitabil între interesul general al comunității și drepturile de proprietate ale reclamanților, și dintre toate cele care se află în aceeași situație cu ei, Curtea consideră că mijloacele alese de autoritățile interne pentru rambursarea deținătorilor Imarbank au fost adecvate pentru realizarea interesului general urmărit (a se vedea mutatis mutandis) Trajkovski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (dec.), nr. 53320/99, CEDH 2002 IV, și Molnar Gabor c. Serbia , nr. 22762/05, § 50, 8 decembrie 2009). În consecință, constată că reclamanții nu pot fi afirmați că au suferit o povară individuală și excesivă. 34. Rezultă că cererea este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Eliberată în limba engleză și notificată în scris la 19 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă