CASE OF LEKIĆ v. SLOVENIA

Tradus ș i revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIEI

(Cererea nr. 36480/07) HOTĂRÂRE STRASBOURG 11 decembrie 2018 Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 1 În cauza Lekić împotriva Sloveniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră compusă din: Guido Raimondi, pre ș edinte , Angelika Nußberger, Linos-Alexandre Sicilianos, Ganna Yudkivska , Robert Spano, Ledi Bianku, Helen Keller, Paul Lemmens, Valeriu Gri ț co, Faris Vehabović , Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani , Jovan Ilievski , Péter Paczolay, judecători , Boštjan Zalar, jude cător ad hoc, ș i Søren Prebensen, grefier adjunct al Marii Camere , după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 martie ș i 19 septembrie 2 018, pronun ță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată : PROCEDURA 1 . La originea cauzei se află cererea nr. 36480/07 îndreptată împotriva Republicii Slovenia, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ljubomir Lekić („reclamantul”), a sesizat Curtea, la 4 august 2007, în temeiul art. 34 din Conven ția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăț ilor fundamentale („Convenția”).

Reclamantul a fost reprezentat în fa ț a Cur ț ii de S. Zdolšek, avocat în Ljubljana, Slovenia, apoi de A. Saccuci, avocat în Roma, Italia. Guvernul sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna Jovin Hrastnik, procuror general .

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 2 judec ă tor ad hoc (art. 26 § 4 din Conven ț ie ș i art. 29 § 1 din Regulament). Prin hotărârea pronunțată la 14 februarie 2017, o cameră a acestei secț ii a declarat în unanimitate cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cere re în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conven ț ie și inadmisibilă în ceea ce prive ș te celelalte capete de cerere și a constatat neîncălcarea acestui articol. Camera a fost compusă din András Sajó, pre ș edinte, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko - Stadlmayer și Boštjan Zalar, judecători, ș i Marialena Tsirli, grefier de se c ț ie. La 18 septembrie 2017, admi țând cererea formulată de reclamant, Colegiul Marii Camere a decis trimiterea cauzei în fa ț a Marii Camere (art. 43 din Conven ț ie).

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 3 ÎN FAPT

I. CIRCUMSTAN

Ț

ELE CAUZEI

7. Reclamantul s- a născut în 1956 ș i locuie ș te în Ljubljana.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 4 reclamantului nu a fost inclusă în registrul societăț ilor comerciale ș i persoana în cauză a rămas înscrisă ca director general.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 5 afi șată la inst an ță. Nici L.E. ș i nici unul dintre asocia ț ii acesteia nu s-au prevalat de dreptul lor de recurs, astfel încât decizia de radiere a rămas definitivă la 17 august 2001. 23 . La 25 septembrie 2001, L.E. a fost radiată din registrul societăț ilor ș i a încetat, prin urmare, să mai existe. Anunț ul de radiere a fost publicat în Jurnalul Oficial la 6 februarie 2002 5 . La data radierii societăț ii, 9 asocia ț i, între care ș i reclamantul, erau înscri și în registrul societăț ilor. Reclamantul afirmă că nu a aflat despre radierea societăț ii sale decât la 22 decembrie 2004, când i-a fost notificat un alt act (infra, pc t. 24).

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 6 să aibă cel puț in un manager. Din aceste motive, instan ț a a respins recursul. A respins și cererea reclamantului pentru suspendarea executării, estimând că acesta nu demonstrase că executarea i -ar provoca un prejudiciu grav sau ireparabil. 27 . Sesizată cu recurs de către reclamant, Curtea de Apel Ljubljana a pronun țat, la 9 februarie 2006, o hotărâre de respingere întemeiată , în esen ță, pe motive similare cu cele enun țate de către prima instanță. A arătat, în special, că Curtea Constituțională considerase că măsura prevăzută de legea privind oper a țiunile financiare ale societăț ilor, având ca efect ridicarea vălului personalității juridice, era conformă cu principiul separaț iei dintre activele societăț ii ș i cele ale asocia ț ilor acesteia, și că era compatibilă cu Constitu ția.

A considerat irelevantă problema dacă reclamantul devenise asociat la L.E., înainte sau după naș terea crean ței. A apreciat că, din momentul în care reclamantul devenise asociat în cadrul societăț ii, el acceptase atât activul, cât și pasivul acesteia. În plus, a considerat că nu era important dacă reclamantul ș i-a exercitat func ția de conducere a L.E. până la dizolvarea societății.

Ceea ce era determinant era că partea în cauză participase activ la administrarea societăț ii și că se bucurase de drepturile conferite asoci a ț ilor minoritari de art. 445 din Legea din 1993 privind societăț ile comerciale (infra, pc t. 37 ). A adăugat că, contrar art. 6 din Legea din 1993 privind societăț ile comerciale, prin care s-a impus sarcina pentru creditori i unei societăți care acuză unul sau mai mulț i asocia ț i ai acesteia pentru abuz de personalitate juridică să probeze afirmațiile făcute (infra, pct. 34), Legea privind opera țiunile financiare ale societăț ilor a introdus o prezum ție „irefragabilă“ de răspundere solidară a asociaților unei societăț i radiate în privin ț a datoriilor restante ale acesteia.

Conform deciziei Cur ț ii Constitu ț ionale, asocia ț ii nu puteau fi exonera ți de răspunderea personală decât dacă făceau dovada calității de asociat „pasiv“ (infra, pct. 46 ș i 51). În sfâr ș it, curtea de apel a considerat că dacă reclamantul formulase efectiv o cerere de lichidare, acest element era lipsit de relevan ță din moment ce, la acea dată, L.E. nu plătise suma în avans, iar cererea fusese deci respinsă (supra, pc t. 15 ș i 18). 28 . La 5 mai 2006, reclamantul a introdus două recursuri în faț a Cur ț ii Constitu ționale. În primul, a argumentat că deciziile pronunț ate în cadrul proced urii de radiere angajate împotriva L.E. fuseseră comunicate numai societăț ii ș i nu lui personal.

În al doilea, a contestat rezultatul procedurii de executare ini ț iate împotriva sa.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 7

II. DREPTUL

Ș

I PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A. Legea din 1988 privind societăț ile comerciale 6 32 . Legea a intrat în vigoare în fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia, care la acea dată includea Slovenia, la 1 ianuarie 1989. Stabilea un cadru juridic pentru proprietatea privată a întreprinderilor: autoriza constituirea de întreprinderi priva te de către orice fel de investitori, cu un capital social relativ redus. A rămas în vigoare după declararea independenț ei Sloveniei în 1991 și a fost abrogată de Legea din 1993 privind societăț ile comerciale (infra, pct. 33). B. Legea din 1993 privind societăț ile comerciale 7 33 . Legea a fost promulgată după declararea independenț ei Sloveniei.

A fost în vigoare din 10 iulie 1993 până la 4 mai 2006. Actul normativ distingea între două mari categorii de societăți în care, în principiu, răspunderea membrilor nu putea fi angajată pentru obligațiile societăț ii fa ță de creditori: societăț ile pe acțiu ni ( delniška družba ), cotate, și societățile cu răspundere limitată ( družba z omejeno odgovornostjo ), necotate. Capitalul social minim se ridica la 6 000 000 SIT pentru societăț ile pe acțiuni ș i la 2 100 000 SIT pentru societățile cu răspundere limitată (a rt. 172 ș i 410) 8 . Ini țial constituită ca societate pe acțiuni, societatea avută în vedere în speță a fost transformată în societate cu răspundere limitată în 1995 (supra, pct. 13); în consecin ță, 6. Zakon o podjetjih : lege publicată la 31 decembrie 1988 în Jurnalul Oficial al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia nr. 77/88; modificări publicate în Jurnalul Oficial al Republicii Socialiste Federative Iugosl avia nr. 40/89, 46/90 și 61/90.

7. Zakon o gospodarskih družbah : lege publicată la 10 iunie 1993 în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 30/93; o versiune consolidată a fost publicată la 17 februarie 20 05 în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 15/05. 8 . Conform cursului de schimb curent (supra, nota de subsol nr. 1), aceste sume reprezintă respectiv 25 038 EUR și 8 763 EUR.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 8 numai regimul juridic al acestui din urmă tip de societate este prezentat mai jos.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 9 38 . Dizolvarea societăților era reglementată de art. 371 -398 ș i de art. 455 - 456. În primul rând, lichidarea unei societăț i putea rezulta dintr-o rezolu ț ie specială adoptată de societatea însăși. În acest caz, decizia trebuia aprobată de o majoritate a ac ț ionarilor reprezentând cel p u ț in trei sferturi din capitalu l social. În al doilea rând, lichidarea putea fi pronun țată de instanță, mai ales în caz de scădere a capitalului social la un nivel inferior pragului fixat de lege sau de incapacitate a societăț ii de a- ș i onora datoriile. În al treilea rând, orice asociat care de ț inea cel pu țin o zecime din capitalul social al societăț ii putea demara ac ț iunea în lichidare în fa ț a instan ței competente dacă aprecia că obiectivele societății nu pot fi atinse în măsură suficientă sau dacă exista un alt motiv rezonabil de dizolvare.

În toate aceste cazuri, creditorii societăț ii puteau să declare lichidatorului creanț ele și să obțină medierea pe activul societăț ii. În sfâr ș it, asocia ții puteau dizolva societatea fără a proceda la lichidarea acesteia, cerând radierea sa din registrul societăț ilor ș i anexând la cererea lor un act notarial prin care to ți declarau că societatea se achitase de toate obliga țiile, că orice litigiu eventual cu salariaț ii fusese solu ț ionat și că acceptau să răspundă în solidar pentru orice datorie restantă. Spre deosebi re de procedura de lichidare descrisă mai sus, procedura de radiere nu permitea creditorilor să invoce creanțele lor asupra societăț ii. În schimb, ace ș tia puteau depune plângere împotriva fo ș tilor asocia ți ai societății în anul următor publicării avizului de radiere în registrul societăț ilor.

39 . În baza art. 436 alin. (2), un asociat se putea retrage din societate dacă avea motive întemeiate de a proceda astfel. C. Legea din 1993 privind insolven ț a 9

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 10 legii privind opera ț iunile financiare), dispozi ț iile relevante au fost abrogate de un alt amendament legislativ, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. D. Legea din 1999 privind opera ț iunile fin anciare ale societăț ilor 11 41 . Această lege a fost în vigoare de la 23 iulie 1999 până la 15 ianuarie 2008. Introducea noi moduri de a aborda problema societăț ilor inactive. Legiuitorul a arătat că un mare număr de societăț i comerciale private se aflau în incapacitatea de a- și onora datoriile, ceea ce contribuia la o lipsă de rigoare în aspectele financiare ale actelor juridice cu privire la aceste societăț i ș i punea creditorii acestora într-o situa ție precară.

În fapt, rezultă din lucrările pregătitoare desfășurate în vederea adoptării Legii privind operaț iunil e financiare ale societăților că, la 28 februarie 1999, 6 587 societăț i aveau conturile înghe țate de peste un an, că datoriile lor se ridicau la 84 452 000 000 SIT 12 și că 6 083 dintre acestea (92%) nu aveau niciun salariat.

Prin urmare, noua lege impunea societăților să - și desfăș oare afacerile astfel încât să - și poată îndeplini întotdeauna obligaț iile în timp util (art. 5). În plus, societățile trebuiau să mențină un nivel al cap italului adaptat la volumul ș i la tipurile de opera ț iuni și de activități desfăș urate, dar ș i la riscurile existente (art. 6). În această privință, conducerea fiecărei societăți trebuia să se asigure că aceasta își desfăș ura afacerile conform legii ș i principiilor aplicabile opera țiunilor financiare (art. 8), că supraveghea în mod regulat riscurile implicate în contextul activităț ii sale și că lua măsurile corespunzătoare de protec ț ie (art. 9). 42 . Dacă o societate se afla în lipsă de lichidităț i și nu mai era în măsură să facă față pasivului său exigibil, conducerea acesteia trebuia să adopte măsurile necesare pentru a reface lichiditatea și, dacă aceste măsuri nu produceau rezultate în termen de două luni, să înceapă procedura d e lichidare (art. 12). În mod similar, dacă o societate devenea insolvabilă, activul său fiind mai mic decât pasivul, conducerea sa avea obliga ția să ceară, în termen de maximum două luni, începerea procedurii de lichidare (art. 13). În caz de nerespectare a acestor obliga ții,

conducătorii societății în cauză puteau fi traș i la răspundere personal pentru orice prejudiciu cauzat creditorilor ca urmare a unei astfel de încălcări. În unele cazuri, membrii consiliului de supraveghere ș i asocia ț ii ar putea fi, d e asemenea, răspunzători personal pentru prejudiciile cauzate creditorilor (art. 19-22). 43 . Societățile care nu urmau procedurile prevăzute în scopul restabilirii solvabilității sau al încetării activităț ii în caz de insolven ță trebuiau să fie radiate din oficiu din registrul societăților, fără deschiderea prealabilă a 11. Zakon o finančnem poslovanju podjetij : lege publicată la 8 iulie 1999 în Jurnalul Ofic ial al Republicii Slovenia nr. 54/99; modificări publicate în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 110/99 și 31 / 07. 12 . Conform cursului de schimb curent (supra, nota de subsol nr. 1), această sumă reprezintă aproximativ 3 756 000 EUR.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 11 procedurii de lichidare. Acest sistem a permis dizolvarea societăților fără inventarierea activelor și fără folosirea lor pentru a rambursa creditorii. Conform art. 25 din lege, este necesar să se deschidă o procedură de radiere dacă, de exemplu, se poate presupune că societatea în cauză nu are niciun activ, ceea ce se consideră ca fiind stabilit dacă, timp de 12 luni consecutive, societatea nu a efectuat nicio opera ț iune în contul pe care l-a declarat. Unitățile însărcinate cu executarea operațiunilor de plată în contul societăț ii aveau obliga ția să informeze instanța registrului societăț ilor despre o astfel de absen ță a activității în termen de o lună d e la constatarea lor privind o asemenea situa ț ie [art. 26 alin. (2)]. 44 . După ce au stabilit că aceste condiț ii erau îndeplinite, instan ț a registrului societăților trebuia să deschidă din oficiu procedura de radiere.

Decizia de des chidere a procedurii se comunică societății în cauză ș i se înscrie în registrul societăților (art. 29). Societatea însăș i-sau unul dintre asocia ț i sau creditori se poate opune în termen de două luni, pentru unul dintre motivele următoare: i) condiț iile de radiere au fost stabilite eronat sau nu au fost reunite; ii) a fost ini țiată o altă procedură de dizolvare, ș i anume de lichidare; sau iii) o cerere de lichidare a fost depusă în numele societăț ii, iar solicitantul a plătit cheltuielile în avans sau a bene ficiat de o scutire în acest sens (art. 30).

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 12 său bancar timp de 12 luni consecutive după intrarea în vigoare (23 iulie 2000).

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 13 49. [...] Într- adevăr, necesitatea pr otecț iei sporite acordate creditorilor este cu atât mai justificată în cadrul legii privind operațiunile financiare ale societăț ilor, cu cât aceasta nu prevede nicio procedură de reparaț ii acordate creditorilor în caz de dizolvare, iar în caz de supraîndatorare poten țială, nicio procedură care să permită cel puț in punerea în practică a regimului de răspundere aplicabil de obicei societăților cu răspundere limitată (care prevede rambursarea crean țelor din activul societăț ii ș i tratamentul egal al creditorilor) . [...] ”

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 14 legea dispunea ca toate procedurile judiciare ș i administrative în curs, prin care creditorii societăților radiate căutau să - ș i recupereze datoriile de la fo ș tii asocia ți, să fie închise din oficiu. Unii creditori, care inițiaseră acț iun i împotriva asocia ților societăț ilor radiate ș i care se aflau acum pe punctul de a pierde orice posibilitate de a- ș i recupera crean ț ele, au formulat recurs împotriva noii legisla ț ii. La 21 iunie 2007, Curtea Constitu țională a admis cererea ș i a anulat dispoz i țiile contestate, considerând că acestea nu asigurau creditorilor un nivel adecvat de protec ț ie (Decizia nr. U-I-117/07).

Instan ț a s- a exprimat, în special, după cum urmează (pct. 15 -17 din decizie): „[...] 15. [...] În absen ța lichidării, scutirea asociaților activi de răspunderea lor nelimitată în solidar, astfel cum prevede [modificarea atacată], înseamnă că în cazul radierii nu este prevăzută nicio procedură pentru ca să poată fi aplicat cel puț in regimul de răspundere aplicabil de obicei societăților cu răspundere limitată (care prevede rambursarea crean țelor din activul societăț ii ș i tratamentul egal al creditorilor). 16. Guvernul sus ține că creditorii au posibilitate de a - ș i proteja drepturile prin alte mijloace, ș i anume formulând o cerere de lichidare. Din momentul în care, totu ș i, a fost ini țiată procedura de radiere, nu mai este posibilă depunerea unei cereri de lichidare.

[...] 17. Curtea Constitu țională a concluzionat, în consecință, că, pentru cazurile de dizolvare prin radiere fără lichidare, legiuitorul nu a prevăzut o procedură anume care să ga ranteze... protec ția creditorilor societății în cauză [...]. [...] ” E. Legea din 2007 privind opera ț iunile financiare ș i insolve n ț a 13 53 . Adoptată pentru a înlocui Legea privind operaț iunile financiare ale societăților, această lege este în vigoare de la 15 ianuarie 2008. Prevede în continuare, înso ț ind-o de condi ț ii u ș or diferite, posibilitatea de a radia o societate din registrul societăților fără deschiderea prealabilă a procedurii de lichidare.

F. Legea din 2011 privind răspunder ea asocia ț ilor ș i a ac ț ionarilor pentru angajamentele subscrise de societăț ile lo r 14 13. Zakon o finančnem poslovanju, postopkih zaradi insolventnosti in prisilne m prenehanju : lege publicată la 31 decembrie 2007 în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 126/07; o versiune consolidată a fost publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 13/14 și modificări ulterioare au fost publicate în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 10/15 și în nr. 27/1 6. 14. Zakon o postopkih za uveljavitev ali odpustitev odgovornosti družbenikov za obveznosti izbrisanih gospodarskih družb : lege publicată la 2 noiembrie 2011 în Jurnalul Oficial nr. 87/11.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 15 54 . Această lege este în vigoare de la 17 noiembrie 2011. Din moment ce , similar versiunii modificate a Legii privind opera ț iunile financiare ale so cietăț ilor (supra, pc t. 52), exonera fo ș tii asocia ți ai societăț ilor radiate de orice răspundere personală pentru datoriile societăț ilor lor, Curtea Constitu țională a fost solicitată din nou să stabilească dacă legea păstra un just echilibru între interesele fo ș tilor asocia ți ai societăț ilor radiate ș i cele ale creditorilor.

Insta n ț a constit u țională a constatat că, în cazurile în care creanț a ar fi fos t recunoscută printr - o decizie judecătorească sau ar face obiectul unei proceduri judiciare în curs, în mod similar cu cele în care creditorul nu ar fi ini țiat încă acț iunea împotriva fo ș tilor asocia ți ai societăț ii radiate, dar ar putea avea a șteptări legitime că o poate face, nu exista niciun motiv admisibil din punct de vedere constitu ț ional pentru a aduce atingere drepturilor dobândite ale creditorului. Cu toate acestea, a admis scutirea în favoarea asocia ților societăților radiate după intrarea în vigo are a legii.

G. Legea din 2018 privind suspendarea pronun țării în procedurile ini ț iate împotriva asocia ților societăț ilor radiate 15 55 . Intrată în vigoare la 27 aprilie 2018, legea prevede suspendarea, în a ș teptarea solu ționării cauzei de fa ță, a tuturor procedurilor iniț iate împotriv a asocia ților societăț ilor radiate în temeiul Legii privind opera ț iunile financiare ale societăț ilor sau al Legii din 2007 privind opera ț iunile financiare ș i insolvabilitatea. În cazul în care Curtea consideră în mod definitiv că nu a existat o încălcare a Conven ț iei, procedurile suspendate vor fi reluate.

III. DREPT COMPARAT

56 . Atât părț ile, cât ș i Institutul de Management din Malta au oferit informa ț ii cu privire la modul în care aspectul răspunderii asocia ț ilo r societăților cu răspundere limitată pentru datoriile societăț ilor lor este reglementată în cele cinci foste republici ale fostei RFSI 16 altele decât Slovenia (Bosnia ș i Her ț egovina, Croa ția, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru și Serbia), în Austria, în Republica Cehă, în Estonia, în Germania, în Italia, în Malta, în Polonia, în România, în Rusia, în Suedia ș i în Regatul Țărilor de Jos. În cele mai multe dintre aceste țări (mai cu seamă în toate fostele re publici ale fostei RFSI), dreptul intern (legisla ț ie sau jurispruden ță) prevăd ridicarea vălului personalităț ii juridice în cazul 15. Zakon o prekinitvi postopkov proti družbenikom izbrisanih družb : lege publicată la 26 aprilie 2018 în Jurnalul Oficial nr. 30/18.

16 . Republica Socialistă Federativă Iugoslavia includea șase republici – Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia –, precum și două provincii autonome, Kosovo și Voivodina. A fost dizolvat ă în 1991/1992 (a se vedea Avi zul nr. 11 emis de Comisia de arbitraj a Conferinței internaționale pentru pace în Iugoslavia – „Comisia Badinter“).

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 16 folosirii abuzive a acesteia. Motivele ridicării vălului personalităț ii juridice sunt similare celor enun ț ate la art. 6 din Legea slovenă din 1993 privind societățile (supra, pct. 34): utilizare abuzivă a personalităț ii juridice a societății de către asociați în vederea atingerii unui obiectiv a cărui urmărire le era interzisă în calitatea lor de persoane fizice; utilizare abuzivă ș i cauzatoare de prejudicii pentru creditorii săi a personalităț ii juridice a societății de către asociați; utilizare ilegală a activelor societății de către asocia ți în scopuri personale; reducere a activului societăț ii în scopuri personale sau în folosul ter ților de către asociaț i care știau sau ar fi trebuit să știe că societatea nu va fi în măsură să - ș i onoreze angajamentele.

Mai mult, în Serbia, asocia ț ii care de ț ineau o participa ț ie de control într-o societate cu răspundere limitată radiată din oficiu de către instanță sunt răspunzători pentru datoriile acesteia, chiar dacă nu au folosit în mod abuziv personalitatea sa juridică. ÎN DREPT 57 . Reclamantul vede în faptul că autorităț ile nu i-au comunicat personal deciziile pronun țate în cadrul procedurii de radiere a societăț ii L.E.

o încălcare a dreptului său de acces la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Conven ție, ale cărui pasaje relevante sunt redactate după cum urmează: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public ș i într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă ș i impar țială, instituită de lege, care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor ș i obliga ț iilor sale cu caracter civil […]” Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge, pe de altă parte, în esență, că a fost considerat răspunzător pentru o datorie a societăț ii L.E. Art. 1 din Protocolul nr. 1 este redactat astfel: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică ș i în condi ț iile prevăzute de lege ș i de principiile generale ale dreptului interna ț ional. Dispozi ț iile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinț a bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribu ții, sau a amenzilor .”

I. CU PRIVIRE LA OBIECTUL LITIGIULUI ÎN FA

Ț

A MARII CAME

RE 58. Guvernul sus ține că, în speță, Curtea ar trebui să se axeze exclusiv pe aspectul radierii L.E. Apreciază că plângerea reclamantului privind angajarea răspunderii sale pentru o datorie a L.E. trebuia mai degrabă să fie examinată

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 17 în cadrul unei alte cereri (nr. 3292/08) depusă de persoana în cauză în temeiul Conven ț iei și în legătură cu care declară că nu a primit încă o comunicare. 59. Reclamantul nu se pronun ță cu privire la acest aspect . 60 . Curtea a declarat în mod repetat că respectiva „cauză” trimisă în faț a Marii Camere include toate aspectele cererii pe care Camera le-a examinat în hotărârea acesteia [ K. ș i T. împotriva Finlandei (M)C, nr. 25702/94, pct. 140-141, CEDO 2001- VII]. Desigur, reclamantul a formulat două cereri în fa ț a Cur ț ii ș i ș i- a prezentat capătul de cerere legat de angajarea răspunderii sale în mod mai detaliat în cea de- a doua cerere. Acest capăt de cerere era îns ă formulat, de asemenea, în cererea aflată la originea prezentei cauze ș i i- a fost comunicat guvernului pârât, iar Camera l- a examinat în hotărârea acesteia.

În consecin ță, Marea Cameră are, de asemenea, competenț a de a solu ț iona cauza.

II. CU PRIVIRE LA EXCEP

Ț

IILE PRELIMINARE RIDICATE DE

GUVERN A. Cu privire la procedura de radiere a L.E. 1. Argumentele părț ilor 61. Guvernul sus ține că un recurs constituț ional nu este un recurs efectiv referitor la procedura de radiere și că nu putea să declanș eze deschiderea unui nou termen de 6 luni pentru a sesiza Curtea. Guvernul sus ține, în această privin ță, că procedura de radiere angajată împotriva L.E. ș i procedura de executare ini țiată ulterior împotriva reclamantului erau independente în to talitate una de cealaltă. Explică faptul că, în mod contrar față de procedura de radiere, procedura de executare nu a fost ini țiată din oficiu de către instan ță, ci la cererea unui creditor al L.E. Adaugă faptul că soluț ionarea procedurii de executare nu ar fi putut influen ț a procedura de radiere: chiar dacă instanț a de executare ar fi recunoscut calitatea de asociat pasiv a reclamantului (ceea ce l- ar fi exonerat pe cel în cauză de răspundere), L.E.

nu putea fi reintegrată în registru . 62. Reclamantul sus ține că, în ceea ce îl priveș te, un recurs constitu ț ional este, în principiu, o cale de atac efectiv ă ș i face trimitere la constatarea Camerei, conform căreia Curtea Constituțională nu i -a respins contesta ț iile ca tardive. 2. Motivarea Cur ț ii 63. Conform art. 35 § 4 din Conven ție, Curtea poate „în orice stadiu al procedurii” să respingă o cerere pe care o consideră inadmisibilă. În consecin ță, chiar în stadiul examinării pe fond a unei cereri, aceasta po ate reexamina o decizie de admisibilitate dacă, în opinia sa, cererea ar fi trebuit declarată inadmisibilă pentru unul dintre motivele enumerate în primele trei

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 18 paragrafe ale art. 35 din Conven ț ie [ Azinas împotriva Ciprului (MC), nr. 56679/00, pct. 32, CEDO 2004-III ș i Sabri Güne ș împotriva Turciei (MC), nr. 27396/06, pct. 28- 31, 29 iunie 2012]. Rezultă că Marea Cameră este competentă pentru a examina respectarea regulii celor 6 luni. 64 . Termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 § 1 își propune să asigure securitatea juridică, garantând posibilitatea ca acele cauze care ridică întrebări cu privire la Conven ție să fie examinate într -un termen rezonabil și să nu existe posibilitatea ca deciziile pronun țate să poată fi retrimise în instanță pe termen nedefinit. Marchează limita în timp a controlului întreprins de organele Conven ț iei și indică atât persoanelor particulare, cât și autorităț ilor, termenul după expirarea căruia nu se mai poate exercita acest control.

( Sabri Güne ș , citată anteri or, pct. 39-40) 65. Regulile enun țate la art. 35 § 1 privind epuizarea căilor de atac interne și termenul de 6 luni sunt strâns legate, întrucât nu numai că figurează în acel a ș i articol, dar, în plus, sunt exprimate în aceea și teză, a cărei construcț ie gramaticală implică o astfel de corelaț ie. Astfel, în general, termenul de 6 luni începe să curgă de la data deciziei definitive pronunț ate în cadrul procesului de epuizare a căilor de atac interne. Cu riscul de a nu respecta principiu l subsidiarității, art. 35 § 1 nu poate fi interpretat în sensul că i s -ar cere reclamantului să sesizeze Curtea cu cererea sa înainte ca situaț ia în discu ț ie să fi fost obiectul unei hotărâri definitive la nivel intern.

Cu scopul realizării acestei dispozi ț ii, numai ac ț iunile normale ș i eficiente pot totu ș i fi luate în considerare, deoarece un reclamant nu poate amâna termenul limită strict impus de Conven ț ie în încercarea de a trimite cereri inadecvate sau abuzive unor instan ț e sau institu ț ii care nu dispun de puterea sau de competen ț a necesare pentru a acorda, în baza Conven ț iei, o repara ție efectivă în ceea ce prive ște plângerea în cauză [a se vedea, printre multe altele, Lopes de Sousa Fernandes împotriva Portugaliei (MC), nr. 56080/13, pct. 130-132, 19 decembrie 2017]. Reiese că, dacă reclamantul face uz de o cale de atac fără șanse de succes, decizia cu privire la această acțiune nu se poate lua în seamă la calcularea termenului de 6 luni [ Jeronovičs împotriva Letoniei (MC), nr. 44898/10, pct. 75, 5 iulie 2016 ]. 66. Camera a respins excep ț ia Guvernului privind termenul de 6 luni motivând că sesizarea Curții fusese făcută în cele 6 luni care au urmat după comunicarea deciziei Cu r ț ii Constitu ț ionale privind procedura de radiere . 67. Curtea reaminte ște că reclamanț ii din cauzele slovene sunt, în principiu, obliga ți să formuleze un recurs constituțional înainte să sesizeze Curtea [ Kurić ș i al ț ii împotriva Sloveniei (MC), nr. 26828/06, pct. 296, CEDO 2012 (extrase)].

În spe ță, decizia Curț ii Constitu ț ionale de respingere a recursului formulat de reclamant a fost pronun țată la 31 ianuarie 2007 ș i comunicată persoanei în cauză la 5 februarie 2007. Reclamantul a depus cererea în fa ț a Cur ții la 4 august 2007, adică în termen de 6 luni de la notificarea deciziei Cur ț ii Constitu ț ionale.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 19 68. Curtea a r e ținut că reclamantul a avut cunoș tin ță de decizia de radiere la 22 decembrie 2004 și că a formulat un recurs constituț ional împotriva acestei dec izii la 5 mai 2006. Curtea nu poate specula dacă recursul constitu ț ional al reclamantului era tardiv din perspectiva dreptului intern, nici dacă era din acest motiv sortit eș ecului, deoarece Curtea Constitu țională nu l - a respins pentru caracterul tardiv (supra, pc t. 29 ). Nu poate, prin urmare, să accepte argumentul care afirmă că recursul cons titu ț ional trebuie ignorat în calcularea termenului de 6 luni pentru a sesiza Curtea. 69. În consecin ță, Curtea respinge această excepție preliminară. B. Cu privire la procedura de executare împotriva reclamantului 1. Argumentele pă r ț ilor 70. Guvernul sus ține că, din moment ce a făcut un compromis cu creditorul său în 2011 și a plătit suma convenită, reclamantul nu se poate considera o victimă.

71. Reclamantul nu a formulat observa ț ii asupra acestui punct special. 2. Motivarea Cur ț ii 72 . Curtea observă că, în hotărârea Camerei, excepț ia Guvernului privind calitatea de victimă a reclamantului a fost respinsă pe motiv că, înainte de a face compromisul, partea în cau ză folosise toate căile de atac interne aflate la dispozi ția sa pentru a contesta angajarea răspunderii pentru datoria în cauză. Mai mult, acesta introdusese în fa ț a Cur ții cererea aflată la originea prezentei cauze. A ș a cum explicase, termenii tranzac ț iei îi erau mai favorabili decât răspunderea care decurgea din dreptul intern ș i cu unicul scop de a evita un prejudiciu mai mare decât acceptase la încheierea tranzac ț iei.

Curtea consideră că nu există niciun motiv pentru a nu lua în considerare acest ra ț ion ament. În fapt, doar pentru că reclamantul îndeplinise obligaț ia care îi era impusă, acesta nu era privat de calitatea de victimă în sensul art. 34 din Conven ț ie. 73. În consecin ță, Curtea respinge această excepție preliminară.

III. CU PRIVIRE LA FOND

A. Hotărârea Camerei 74 . Camera a apreciat că angajarea răspunderii reclamantului pentru plata datoriilor societății L.E. ar putea fi considerată drept o măsură destinată să sanc ționeze persoana în cauză pentru neîndeplinirea, în calitatea sa de asociat care exercită o influență asupra activităților societăț ii, a obliga ț iilor care îi reveneau. A șadar, a constatat că măsura contestată făcea parte din reglementarea de către stat a funcționării pieț ei, a practicilor societăț ilor ș i a

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 20 gestionării proprietăț ii acestora. Totu ș i, luând în considerare ș i plângerea privind procedura de radiere, a decis să examineze cauza prin prisma standardului general stabilit de art. 1 din Protocolul nr. 1. 75. În ceea ce prive ște aspectul legalității, Camera a concluzionat că „regula stabilită de Legea privind operațiunile financiare ale societăț ilor ș i modificată de Curtea Constituțională era suficient de accesibilă ș i de previzibilă și că, prin urmare, măsura contestată avea un temei legal suficient în dreptul sloven pentru a îndeplini cerin țele de la art. 1 din Protocolul nr. 1“.

Pe de altă parte, pe baza concluziei sale că reclamantul ar fi putut participa efectiv la procedura de radiere dacă ar fi dat dovadă de diligen ț a la care era obligat, Camera a aprobat abordarea pragmatică adoptată de autorităț ile na ț ionale în ceea ce prive ș te comunicarea documentelor în cadrul procedurilor de radiere, mai ales că sistemul prevedea termene relativ lungi pentru contestarea deciziilor de deschidere a procedurilor de radiere, dar ș i a deciziilor de radiere. Camera a constatat că procedura de radiere oferea reclamantului suficiente gar an ț ii procedurale și răspundea, prin urmare, cerin ț ei de legalitate de la art. 1 din Protocolul nr. 1. 76. În opinia Camerei, Legea privind opera ț iunile financiare ale societăților avea drept scop restabilirea stabilităț ii pe pia ța comercială ș i urmărea deci un scop legitim . 77. În ceea ce prive ș te propor ționalitatea măsurii în litigiu, Camera a considerat că încălcarea de către L.E.

a dreptului societăților ș i a principiilor unei guverna n țe sigure cerea un răspuns puternic din partea autorităț ilor, care au putut astfel în mod legitim să angajeze răspunderea personală a asociaț ilor care ar fi comis nereguli în cadrul func ționării societăț ii. În acest sens, a men ționat mai ales starea de subcapitalizare a societăț ii, insolven ț a sa prelungită ș i lipsa de ac ț iune a conducerii (a se vedea, în special, pct. 122-128 din hotărârea Camerei). De altfel, a observat că scăderea sub pragul legal a capitalului societăț ii, apoi desfiin ț area acesteia, ca ș i caracterul cu totul tardiv al cererii de deschidere a procedurii de lichidare, au avut repercusiuni negative importante asupra situa ției creditorului societății.

A concluzionat c ă „ținând seama de ampla marjă de apreciere de care dispun statele contractante în materie de politică economică, [...] măsura contestată nu reprezenta pentru reclamant o sarcină individuală exagerată în împrejurările excepț ionale ale cauzei.“ A declarat, prin urmare, că nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 . B. Argumentele părț ilo r 1. Reclamantul 78. A ș a cum s- a arătat mai sus, reclamantul se plânge de încăl carea dreptului său de acces la o instanță astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Conven ție, prin omisiunea autorităț ilor de a-i comunica personal deciziile

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 21 pronun țate în cadrul procedurii de radiere a societăț ii L.E. Acesta sus ține că adresa domiciliului său care figura în registrul societăților era exactă. Ca dovadă, actele legate din procedura civilă care opunea Societatea Slovenă a Căilor Ferate ș i L.E. i- au fost notificate la respectiva adresă fără nicio problemă (supra, pct. 11). În consecin ță, în opinia sa, nu exista nicio justificare pentru notificarea doar către L.E. a deciziilor pronunț ate în procedura de radiere, știind că la acel moment L.E. îș i încetase activitatea de 4 ani. Și reclamantul face trimitere la mai multe hotărâri în care Curtea ar fi constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție pentru lipsa notificării personale, între care Díaz Ochoa împotriva Spaniei (nr. 423/03, 22 iunie 2006), S.C.

Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României (nr. 37576/05, 8 ianuari e 2013), Zavodnik împotriva Slovenie i (nr. 53723/13, 21 mai 2015) ș i Aždajić împotriva Sloveniei (nr. 71872/12, 8 octombrie 2015). 79. Reclamantul sus ține, în plus, că angajarea răspunderii sale personale pentru o datorie a L.E. în cadrul procedurii de executare ini ț iate împotriva sa de Societatea Slovenă a Căilor Ferate se interpretează ca o ingerință în exercitarea dreptului s ău la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Mai precis, vede aici o măsură de reglementare a utilizării bunurilor, în sensul paragrafului al doilea al acestui articol. Totu și, solicită C ur ții să examineze plângerea întemeiată pe angajarea răspunderii sale într - un context mai amplu, în lumina normei generale stabilite de art. 1 din Protocolul nr. 1, ținând seama, în special, de decizia de radiere a societăț ii L.E.

pronun țată en 2001. 80. Reclamantul sus ține că dreptul intern nu era suficient de precis ș i de previzibil și că măsura contestată era, din acest motiv, ilegală. În ceea ce prive ș te cerin ța de previzibilitate, explică faptul că, la momentul intrării în vigoare a Legii privind opera ț iunile financ i are ale societăț ilor, nu era eviden t că răspunderea sa personală ar fi putut, în definitiv, să fie angajată în privinț a oricărei datorii a L.E. Potrivit acestuia, de fapt, Legea privind operaț iunil e financiare ale societăț ilor nu prevedea explicit o astfel de posibilitate, ci se mul țumea să trimită la un alt text: conform art. 27 alin. (4) din lege, se prezuma că asociații unei societăț i radiate în temeiul Legii privind opera țiunile financiare ale societăț ilor prezentaseră declarația prevăzută de art. 394 a lin.

(1) din Legea din 1993 privind societățile, care dispunea că o societate putea fi radiată la cererea asociaților fără a fi necesară solicitarea deschiderii unei proceduri de lichidare din moment ce ace ș tia, prin act notarial, declarau că societatea se achitase de toate obliga țiile, că orice litigiu eventual cu salaria ț ii fusese reglat și că acceptau să fie trași la răspundere în solidar pentru orice datorie restantă a societăț ii. În ceea ce prive ș te cerin ț a de precizie, reclamantul consideră că criteri ile stabilite de Curtea Constitu țională în decizia sa din 2002 nu erau deloc clare. Adaugă faptul că regimul în litigiu de răspundere personală a asociaților pentru datoriile societăț ilor radiate făcuse obiectul mai multor reforme, ceea ce contribuise, în opinia sa, la crearea situa ț iei confuze.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 22 81 . Apreciind că legislația contestată nu urmărea niciun scop legitim, reclamantul su s ține că, în speță, nu este necesar ca statului pârât să i se acorde o marjă de apreciere largă. Consideră că trebuie să se facă distincț ie între prezenta cauză ș i cauzele Berger-Krall ș i al ț ii împotriva Sloveniei (nr. 14717/04, 12 iunie 2014) ș i Jahn ș i al ț ii împotriva Germaniei (MC), (nr. 46720/99 ș i alte 2, CEDO 2005-VI), care aveau drept obiect, respectiv, drepturile de ocupare în legătură cu apartamente în proprietate colectivă situate în fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia („fosta RFSI“) ș i contextul unic al reunificării Germaniei. 82. În sfâr ș it, acesta sus ține că măsura în litigiu era disproporționată.

Referindu - se la hotărârea Agrotexim ș i al ț ii împotriva Greciei (24 octombrie 1995, pct. 66, seria A nr. 330 A) ș i la mai multe decizii ulterioare, acesta sus ține că, în conformita te cu jurispruden ț a Cur ții, ridicarea vălului personalității juridice nu se justifică decât în circumstanț e excep ț ionale, absente , în opinia sa, în spe ță. Invocând hotărârea pronunțată de Curtea de Justi ț ie a Uniunii Europene la 21 octombrie 2010 în cauza Idryma Typou AE împotriva Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis (C-81/09, ECLI:EU:C:2010:622), acesta consideră că măsura contestată este, de asemenea, contrară principiilor fundamentale ale dreptului societăț ilor aplicabil în Uniunea Europeană.

Solicită Curții să aplice jurisprudenț a Vaskrsić ( Vaskrsić împotriva Sloveniei , nr. 31371/12, 25 aprilie 2017) și să formuleze concluzia că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în pofida relativei sale pasivităț i fa ță de soarta societăț ii L.E. ș i a datoriilor sale restante . Sus ține că a acționat fără rea -credin ță și apreciază că acesta este un element determinant. În acest sens, specifică faptul că a încercat să obțină dizolvarea L.E. prin ini țierea unei proceduri de lichidare, dar că nu a reuș it în încercarea sa, din cauză că L. E. nu a fost în măsură să - ș i asume costul. De asemenea, consideră că echilibrul just între interesul general ș i drepturile sale de proprietate a fost distrus de obliga ț ia care i s-a impus de a aduce dovada statutului de asoci at „pasiv“ pe care o revendica.

Acesta adaugă că, în orice caz, nu a ocupat un post de conducere în cadrul L.E. decât timp de aproximativ 2 ani, ceea ce nu era suficient, în opinia sa, pentru a- l obliga să răspundă personal pentru datoriile societă ț ii. Exp licând că Societatea Slovenă a Căilor Ferate ș i-a recuperat crean ț a integral și că lui nu i - a rămas nimic, consideră că măsura în litigiu era profund nedreaptă. Prin urmare, consideră că a trebuit să suporte o povară exagerată. 2. Guvernul 83. În ceea ce prive ș te argumentul reclamantului întemeiat pe afirma ț ia conform căreia a fost ț inut departe de procedura de radiere, Guvernul sus ț ine că persoana în cauză a avut o posibilitate echitabilă de a lua parte la aceasta, chiar dacă nici d ecizia de deschidere a procedurii ș i nici decizia de radiere nu i- au fost notificate personal.

Arată că, în conformitate cu practica obișnuită, cele două decizii au fost notificate în mod corespunzător la adresa sediului

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 23 social al L.E. Adaugă faptul că decizia de a deschide o procedură de radiere a fost înscrisă în registrul societăț ilor, care era u șor de consultat de către public, și că decizia de radiere a fost publicată în Jurnalul Oficial. În opinia sa, reclamantul ș i ceilal ț i asocia ț i ai L.E. puteau as tfel să ia cunoș tin ță de fiecare dintre aceste decizii în două moduri diferite, dacă ar fi avut toată diligen ța necesară. Guvernul invocă în plus lungimea termenelor – 2 luni în primul caz ș i 30 de zile în al doilea caz – în care era posibil să se conteste deschiderea unei proceduri de radiere sau să se formuleze recurs împotriva deciziei de radiere.

Guvernul face trimitere, de altfel, la motivarea Cur ț ii Constitu ț ionale a Sloveniei, și anume că notificarea tuturor asociaț ilor unei societăț i inactive privind deciziile din cadrul unei proceduri de radiere ar cere prea mult timp, și ar fi chiar imposibilă în anumite cazuri, ț inând seama de numărul de persoane implicate și de faptul că societăț ile nu declarau toate modificările relevante la ins tan ța registrului societăț ilor (supra, pct. 49). J. Za., M. K. ș i J. Zu. ar fi rămas astfel înscriș i ca ac ționari ai L.E. după moartea lor (supra, pct. 10, 12 ș i 17) și reclamantul ar fi rămas înscris ca director gener al al L.E. după revocare (supra, pct. 14) . 84. Guvernul sus ține, de asemenea, că angajarea răspunderii personale a re clamantului pentru o datorie a L.E.

se interpretează ca o măsură de reglementare a utilizării bunurilor, în sensul paragrafului al doilea al art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce prive ște legalitatea măsurii, susține că dispoziț iil e aplicabile din dreptul intern erau accesibile, clare și previzibile. Se referă în acest sens la mai multe decizii în care criteriul stabilit de Curtea Constitu țională ar fi fost aplicat sistematic. Instanțele interne ar fi hotărât că asocia ț ii care de ț ineau cel pu țin 10% din capitalul social al unei societăț i radiate trebuiau să răspundă personal pentru datoriile societății, dar că asocia ț ii care d e țineau o parte mai mică nu puteau fi trași astfel la răspundere. În ceea ce prive ș te argumentul reclamant ului, conform căruia regimul de răspundere personală în litigiu făcuse obiectul mai multor reforme, Guvernul arată că acestea sunt ulterioare încheierii procedurii de executare incriminate și că nu sunt aș adar relevante.

85. Guvernul sus ține, de asemenea, că legislația criticată era în conformitate cu interesul general. Indică faptul că datele oficiale luate în considerare în pregătirea Legii privind operațiunile financiare ale societăț ilo r arătau că, la 28 februarie 1999, 6 587 soci etăț i aveau conturile înghe ț ate de peste un an, că datoriile lor se ridicau la 84 452 000 000 SIT și că 6 083 dintre acestea (92%) nu aveau niciun salariat. Explică faptul că singura soluț ie la dispozi ția autorităților slovene la acel moment era să deschidă din oficiu procedura de lichidare, dar că aceasta ar fi durat 30 de ani ș i ar fi costat statul 900 000 000 SIT. Curtea Constitu țională ar fi apreciat, de altfel, că măsura în litigiu urmărea protejarea creditorilor ș i securizarea opera ț iunilor juridice în general și că era, astfel, conformă interesului general (supra, pc t. 48 ș i 50) . 86. În sfâr ș it, Guvernul sus ține că măsura în litigiu era proporționată.

În calitatea sa de director al societăț ii, reclamantul avea obliga ț ia fie de a se

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 24 asigura că societatea dispunea de lichidităț i și era solvabilă, fie de a cere lichidarea. Mai mult, de ținând 11,11% din capitalul societăț ii, ar fi fost în măsură să influenț eze func ț ionarea acesteia. De asemenea, ar fi avut posibilitatea de a se retrage din L.E. în orice moment (în ace astă privință, Guvernul face trimitere la decizia Cur ț ii de Apel Ljubljana nr. II Ip 2915/2010) ș i ar fi dispus de timp suficient pentru a lua cuno ș tin ță de Legea privind oper a țiunile financiare ale societăților (ale cărei dispoziț ii relevante ar fi începu t să se aplice la un an după intrarea în vigoare) și pentru a scăpa de măsura în litigiu. Cu toate acestea, el nu a demonstrat diligența necesară.

87 . Guvernul solicită Curții să aibă în vedere și următoarele elemente: asocia ț ii une i societăț i radiate mo ș teneau nu numai pasivul, ci ș i activul; creditorii unei societăț i radiate aveau la dispozi ț ie doar un an pentru a ini ț ia o procedură împotriva asociaților în vederea recuperării creanț elor; iar reclamantul ar fi avut posibilitatea de a- ș i sus ț ine argumentele în cadrul procedurii de executare, ca ș i în fa ț a Cur ț ii Constitu ț ionale. În ceea ce pr ive ș te jurispruden ț a Vaskrsić invocată de reclamant, Guvernul o consideră lipsită de releva n ță. Cauza respectivă ar fi privit, în fapt, vânzarea la licita ție publică a domiciliului unui reclamant în scopul rambursării unei creanț e modeste (124 EUR), cu toate că ar fi existat alte căi de executare.

Guvernul a adăugat că, dacă reclamantul considera că a plătit mai mult decât ceilal ț i asocia ț i activi ai L.E., ar fi trebuit să iniț ieze împotriva lor o ac țiune civilă în despăgubiri. 88 . În cele din urmă, Guvernul a afirmat că observaț iile scrise ale Ini ț iativei Civile a S ocietăț ilor Radiate din Oficiu (rezumate infra la pc t. 90) sunt pline de elemente eronate. În special, exista o contradic ție totală între jurispruden ț a instan ț elor interne ș i sus ț inerea asoci a ției, conform căreia ș i persoanele care, la momentul radierii unei societăți, nu se mai numărau printre asocia ți trebuiau să răspundă pentru datoriile acesteia, fără a putea contesta angajarea răspunderii lor în cadrul procedurilor judiciare iniț iate împotriva lor de către creditorii societ ăț ii.

3. Ter ț ii intervenien ț i 89. Institutul de Management din Malta sus ține ideea că eludarea personalității juridice a unei societăți nu se justifică decât în cazuri excep ț ionale, atunci când se dovede ște dincolo de orice îndoială rezonabilă că această persoană juridică a făcut obiectul unei folosiri abuzive. Consideră că sarcina probei abuzului trebuie să revină părții care îl semnalează: în alț i termeni, abuzul nu trebuie să fie dedus sau prezumat. Prezintă în acest sens o expunere privind situa ț ia din Malta. 90. Ini ț iativa C ivilă a S ocietă ț ilor Radiate din O ficiu consideră, la rândul său, că Legea privind operațiunile financiare ale societăț ilor impunea o sarcină exagerată asociaților societăților inactive.

Explică faptul că, în temeiul unuia dintre principiile fundamentale ale dreptului societăț ilor, asocia ții unei societăți nu sunt personal răspunzători pentru datoriile acesteia, cu excep ț ia cazului în care se dovede ște că au folosit în mod abuziv

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 25 personalitatea sa juridică (ar fi ceea ce se numește ridicarea sau străpungerea vălului personalităț ii juridice). Legea privind opera ț iunile financiare ale societăț ilor a ignorat acest principiu. În conformitate cu art. 37 alin. (3), a început să se aplice abia la 3 luni după adoptare 17 . Societăț ile nu au avut astfel timp să acționeze pentru a scăpa de aplicarea acesteia. Asociația explică faptul că, deoarece registrul societăț ilor nu era la zi (societăț ile nenotificând totdeauna toate modificările relevante la instanța registrului societăț ilor), iar persoanele care, la momentul radierii unei societăți, nu se mai numărau printre asocia ți trebuiau să răspundă pentru datoriile acesteia, fără a putea contesta angajarea răspu nderii lor în cadrul procedurilor judiciare ini ț iate împotriva lor de către creditorii societăț ii.

Recunoa ște că decizia Curț ii Constitu ționale în 2002 a avut ca efect limitarea răspunderii pentru datoriile societăț ilor radiate exclusiv la asocia ț ii activi (respectiv, asocia ț ii care puteau influen ț a func ționarea societății), dar consideră că această jurisprudență a creat confuzie în sistemul juridic sloven. Încercările de abrogare a regulilor de aplicare a răspunderii personale a asociaț ilor introduse de Legea privind opera țiunile financiare ale societăț ilor a agravat ș i mai mult confuzia. În plus, asocia ții societăților radiate nu aveau capacitatea să recupereze creanț ele societăților lor, cu toate că trebuiau să răspundă pentru datoriile acestora.

Asocia ț i a judecătorilor, Institutul de Drept Comparat al Facultăț ii de Drept al Universităț ii din Ljubljana ș i Camera de Com er ț ș i Industrie 18 s-au pronun ț at desigur, printre al ții, în favoarea adoptării Legii privind operaț iunile financiare ale societăț ilor, dar a existat coluziune între aceste organiza ț ii ș i for țe politice de stânga. În cele din urmă, asociația prezintă cifre: aproximativ 25 000 de societăți au fost radiate, ceea ce ar însemna că nu mai puț in de 50 000 de persoane (adică 2,5% din populaț ia slovenă) ar fi fost vizate în ipoteza în care, pentru fiecare dintre ele, ar fi fost angajată răspunderea a cel p u ț in doi asocia ț i. C. Motivarea Cur ț ii 1. Domeniul de aplicare al motivării Curț ii 91 . Reclamantul vede în faptul că autorităț ile nu i-au comunicat personal deciziile pronun țate în cadrul procedurii de radiere a societăț ii L.E.

o încălcare a art. 6 § 1 din Conven ț ie (supra, pct. 78) . Responsabilă cu încadrarea juridică a faptelor [a se vedea, de exemplu, Radomilja ș i al ț ii 17 . Art. 37 alin. (3) din Legea privind operațiunile financiare ale societăților se referea la radierea societăților care nu se conformaseră Legii din 1993 privind societățile. Dispoziția relevantă în speță este mai degrabă art. 40 alin. (3) din aceeași lege, care prevedea amânar ea cu un an a datei de la care produce efecte cu privire la radierea societăților inactive. 18 . Înființată în urmă cu mai mult de 160 de ani, Camera de Comerț și Industrie a Sloveniei reunește până astăzi 7 000 de societăți de toate tipurile cu sediile în toată țara.

Această asociație profesională independentă, cea mai influentă din Slovenia, reprezintă interesele membrilor săi. Este o organizație neguvernamentală, fără scop lucrativ.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 26 împotriva Croa ț iei (MC), nr. 37685/10 ș i 22768/12, pct. 124, 20 martie 2018], Curtea, având în vedere cerin ț ele procedurale inerente art. 1 din Protocolul nr. 1 (supra, pct. 9 5 ), hotărăște că trebuie să fie examinat acest capăt de cerere în cadrul celui privind angajarea răspunderii sale personale, formulat de reclamant în temeiul acestei din urmă dispoziț ii (a se vedea, mutatis mutandis , Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe , nr. 38238/04, pct. 59, 9 octombrie 2008). 2. Norma aplicabilă a) Principii generale 92. Astfel cum a afirmat Curtea în mai multe rânduri, art. 1 din Protocolul nr. 1 con ține trei norme distincte: prima este formulată în prima teză a primului paragraf, are un caracter general ș i enun ță principiul respectări i proprietăț ii; a do ua, inclusă în a doua teză a aceluiași paragraf, vizează privarea de proprietate ș i o supune anumitor condi ții; iar a treia, expusă în al doilea paragraf, recunoa ș te dreptul statelor, printre altele, de a reglementa folosin ț a bunurilor conform interesului general.

A doua și a treia, care vizează exemple deosebite de atingeri aduse respectării bunurilor, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima [a se vedea, printre altele, Ališić ș i al ț ii împotriva Bosniei-Her ț egovinei, Croa ț iei, Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Serbiei ș i Sloveniei (MC), nr. 60642/08, pct. 98, CEDO 2014] . b) Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză 93 . Decizia de a angaja răspunderea personală a reclamantului față de datoria L.E. se interpretează incontestabil ca o ingerință în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Părțile convin, de asemenea, că, considerată separat, măsura în litigiu trebuie considera tă o măsură care viza reglementarea folosinț ei bunurilor.

Ț inând cont de contextul în care se înscrie , ș i în special de deciz ia din 2001 de radiere a L.E., Curtea va examina totu ș i cauza în lumina principiului general stabilit de prima normă a art. 1 din P rotocolul nr. 1. 3. Legalitatea ingeri n ț ei a) Principii generale 94. Curtea reaminte ște că art. 1 din Protocolul nr. 1 impune, în special ș i înainte de toate, ca o ingerin ță din partea autorităț ii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală: a doua teză a primului paragraf al acestui articol autorizează o privare de proprietate numai „în condiț iile prevăzute de lege”, iar al doilea paragraf recunoaș te dreptul statelor de a reglementa folosin ț a bunurilor pr in adoptarea de „legi”.

Mai mult, supremaț ia dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale oricărei societăț i democratice, este o no țiune inerentă ansamblului articolelor Convenț iei

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 27 [ Fostul rege al Greciei ș i al ț ii împotriva Greciei (MC) (fond), nr. 25701/94, pct. 79, CEDO 2000-XII, ș i Broniowski împotriva Poloniei (MC), nr. 31443/96, pct. 147, CEDO 2004-V]. 95 . Principiul legalității presupune, de asemenea, că normele din dreptul intern îndeplinesc anumite cerin ț e de calitate.

În acest sens, trebuie observat că termenul „lege” („ law “) care figurează la art. 1 din Protocolul nr. 1 trimite la acela ș i concept ca atunci când este utilizat în restul Conven ț iei [a se vedea, de exemplu, Vistiņš ș i Perepjolkins împotriva Letoniei (MC), nr. 71243/01, pct. 96, 25 octombrie 2012]. Rezultă că normele de drept pe care se întemeiază ingerința trebuie să fie suficient de accesibile, precise ș i previzibile în aplicare [a se vedea, printre multe altele, Beyeler împotriva Italiei (MC), nr. 33202/96, pct. 109-110, CEDO 2000 - I]. În special, o normă este „previzibilă” atunci când oferă o anumită garanț ie împotriva ingerin ț elor arbitrare din partea autorit ăț ilor publice [ Centro Europa 7 S.r.l.

ș i Di Stefan o împotriva Italiei (MC), nr. 38433/09, pct. 143, CEDO 2012]. Orice ingerin ță în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie, în consecin ță, însoțită de garan ții procedurale care să ofere persoanei sau entității în cauză posibilitatea rezonabilă d e a - ș i expune cauza în fa ța autorită ț ilor competente, astfel încât să permită contestarea efectivă a măsurilor în litigiu. Pentru a se asigura respectarea acestei condi ț ii, se impune analizarea ansamblului procedurilor judiciare ș i administrative aplicabile ( Jokela împotriva Finlandei , nr. 28856/95, pct. 45, CEDO 2002-IV, Capital Bank AD împotriva Bulgariei , nr. 49429/99, pct. 134, CEDO 2005-XII ș i Stolyarova împotriva Rusiei , nr. 15711/13, pct. 43, 29 ianuarie 2015). b) Aplicarea principiilor generale în cauza de fa ță 96. Oprindu-se asupra circumstan ț elor din spe ță, Curtea observă de la bun început că angajarea răspunderii personale a reclamantului pentru o datorie a L.E.

se întemeia pe art. 27 alin. (4) din Legea privind oper a ț iunile financiare ale societăților, care dispunea că se presupune că asociații unei societăț i radiate pentru neefectuarea niciunei opera țiuni de plată timp de 12 luni consecutive din conturile sale au prezentat declara ția prevăzută de art. 394 alin. (1) din Legea din 1993 privi nd societăț ile ( și anume că acceptau să fie tra și la răspundere în solidar pentru datoriile restante ale societăț ii). Legea privind oper a țiunile financiare ale societăților a fost publicată în Jurnalul Oficial la 8 iulie 1999 ș i a intrat în vigoare la 23 iulie din acela ș i an. Curtea consideră că reglementarea introdusă de această lege era accesibilă reclamantului și că conț inutul acesteia era suficient de clar pentru a-i permite să prevadă că societatea sa risca să fie radiată din registrul societăț ilor ș i că e l însu și risca să - și vadă răspunderea personală angajată pentru datoriile societăț ii.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 28 97. Potrivit jurispruden ț ei Cur ț ii, previzibilitatea legii nu se opune ca faptului ca persoana în cauză să recurgă la sfaturile unor experț i pentru a evalua, într- o măsură rezonabilă în circumstanț ele cauzei, consecin ț ele care ar putea să decurgă dintr -un act determinat. Acest lucru este valabil în special în privin ț a profesioni ș tilor, obi ș nui ți să dea dovadă de mare prudență în exercitarea meseriei lor. De asemenea, este de a ș teptat ca ace știa să aibă grijă în special să evalueze riscurile pe care activitatea în cauză le implică [a se vedea, printre altele, Karácsony ș i al ț ii împotriva Ungariei (MC), nr. 42461/13 ș i 44357/13, pct. 125, 17 mai 2016 ș i Cantoni împotriva Fran ț ei , 15 noiembrie 1996, pct. 35, Culegere de hotărâri ș i decizii 1996-V].

Acela ș i ra ț ionament se poate aplica și cu privire la persoanele care desfășoară activităț i comerciale (a se vedea, prin analogie, Špaček, s.r.o., împotriva Republicii Cehe , nr. 26449/95, pct. 59, 9 noiembrie 1999 ș i Forminster Enterprises , citată anterior, pct. 65). În calitatea sa de asociat minoritar ș i de fost director general al L.E., reclamantul trebuia să fie la curent n u numai cu situa ț ia în care se afla societatea, ci ș i cu procedurile civile i ni ț iate împotriva acesteia de către creditori (supra, pc t. 11). În consecin ță, Curtea consideră că era de a șteptat ca reclamantul să dedice o anume atenț ie problemelor cu care se confrunta L.E. Din punctul său de vedere, reclamantul trebuie să fi avut cuno ș tin ță de dreptul intern aplicabil societăț ilor, în spec ial societăț ilor insolvabile, și nu exista niciun avertisment special care să -i fie adresat despre urmările Legii privind operațiunile financiare ale societăț ilor.

98 . În acest sens, trebuie să se facă o distincț ie între spe ță ș i cauza Zolotas împotriva Greciei (nr. 2) (nr. 66610/09, CEDO 2013), care privea o lege, introdusă în 1942 (în timpul ocupației Greciei de către puterile Axei) ș i ratificată în 1946, în temeiul căreia orice depozit înt r -un cont bancar revenea definitiv statului în cazul în care timp de 20 de ani titularul contului nu reclama fondurile depuse ș i nu efectua nicio opera ț iune în cont. În respectiva cauză, Curtea a hotărât, în special, că echilibrul just impus de art. 1 din Protocolul nr. 1 nu fusese păstrat prin faptul că reclamantul nu fusese inform at despre data la care expira termenul de prescrip ț ie și că nu avusese, prin urmare, posibilitatea să întrerupă prescripț ia.

Este important de re ținut că, spre deosebire de reclamantul din spe ță, reclamantul din respectiva cauză era o persoană particulară, fără cunoș tin ț e de drept civil sau bancar. Prezenta spe ță prezintă mai multe asemănări cu cauza J.A. Pye (Oxford) Ltd ș i J.A. Py e (Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit [(MC), nr. 44302/02, CED O 2007-III], în care Curtea a examinat propor ționalitatea privării de proprie tate asupra unui teren, privare care fusese impusă societăț ilor reclamante pentru motivul că terenul în discuț ie a fost ocupat, d e și fără titlu, de către proprietarii unui teren adiacent timp de 12 ani. Curtea a considerat, în special, că neinformarea proprietarului oficial în timp util despre împlinirea termenului de uzucapiune nu a compromis echilibrul just impus de art. 1 din Protocolul nr. 1.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 29 99 . Este adevărat că, aș a cum observă reclamantul, decizia Curț ii Constitu ț ionale din 2002 a atenuat efectul dispozi ț iilor referitoare la răspunderea asociaților prevăzute de Legea privind operaț iunile financiare ale societăților, în temeiul cărora toț i asocia ții societăț ilor radiate trebuiau – indiferent de rolul lor – să răspundă personal pentru datoriile societăț ii lor (supra, pc t. 48- 51) . Astfel, faptul că decizia menționată a fost pronunțată la mai mult de doi ani după intrarea în vigoare a dispozițiilor în cauză nu a influen ț at în niciun fel situa ț ia reclamantului, d eoarece răspunderea sa personală în privința datoriilor L.E.

a fost stabilită în cadrul procedurii de executare care a fost ini țiată în aprilie 2002 (supra, pc t. 24) ș i care s-a încheiat în iulie 2007 (supra, pc t. 30) . De-a lungul acestei proceduri, despre care nu a avut cuno ș tin ță decât în decembri e 2004 (supra, pct. 24), reclamantul a sus ținut că nu era un asociat activ al L.E., invocând decizia su s -men ționată a C ur ț ii Constitu ționale în sprijinul capătului său de cerere principal împotriva executării. Prin urmare, Curtea consideră că faptul că distincț ia dintre asocia ț ii activi ș i asocia ții pasivi a fost făcută abia în octombrie 2002 ș i nu a avut niciun impact asupra exercitării de către reclamant a drepturilor sale. 100. În plus, criteriul stabilit de Curtea Constitu țională în acest sens, ș i anume distinc ția între „asociați activi“, în măsură să influenț eze administrarea societăț ii și „asociați pasivi“, l ipsi ț i de o asemenea putere (supra, pc t. 51) , era limpede.

Acesta a dus, de facto, la o jurispruden ță internă constantă conform căreia asociaț ii so cietăț ilor radiate care anterior radierii de ț ineau cel pu ț in 10% din capitalul societății lor trebuiau să răspundă personal pentru datoriile acesteia, spre deosebire de cei a căror cotă era mai mică de 10%.

Curtea consideră că pragul de 10% nu era arbitrar având în vedere drepturile conferite asoci a ț ilor care de ț in cel pu țin 10% din capitalul societăț ii: dreptul de a fi informat despre afacerile societății; dreptul de a consulta cărț ile ș i registrele acesteia; dreptul de a solicita convocarea unei adunări g enerale; dreptul de a cere includerea unui punct pe ordinea de zi a unei adunări generale; ș i dreptul de a sesiza instan ța competentă cu o cerere de lichidare a societăț ii (supra, pc t. 37 ș i 38) . Organiza ț ii interna ț ionale competente în acest domeniu, între care Organiza ț ia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) ș i Fondul Monetar Interna țional (FMI), aplică un criteriu similar pentru a distinge între investitorii care nu au niciun control asupra societăț ii (investitori de portofoliu) ș i cei care î și exercită influența asupra administrării acesteia (investitori direc ți).

În acest sens, lucrarea intitulată Definiț ia OECD benchmark a investi țiilor străine directe, ediț ia a IV-a, 2008, con ț ine următoarele pasaje (p. 22 -23) 19 : „29. [...] Această dorință de a influenț a sau de a controla în mod semnificativ conducerea unei societăț i face distinc ț ia dintre investi ția directă ș i investi ț ia de portofoliu străină: în al doilea caz, investitorul este interesat în principal de veniturile provenite din ac hizi ț ionarea ș i din vânzarea d e ac ț iuni și de alte valori mobiliare, fără a 19. A se vedea, de asemenea, Manualul balanței de plăți și a poziției investiționale internațion ale , ediția a V I -a (MBP6) , FMI, 2009.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 30 încerca să - ș i exercite controlul sau influen ța asupra administrării activelor corespunzătoare investiției sale. Prin însăș i natura lor, rela ț iile de investi ție directă pot duce la asigurarea unei finan țări durabile ș i stabile ș i a transferurilor de tehnologie car e să maximizeze în timp produc ț ia ș i rezultatele întreprinderii multi na ț ionale. Investitorii de portofoliu nu caută în niciun caz să stabilească o relație durabilă. Renta bilitatea activelor este principalul mobil al deciziei lor de a cumpăra sau de a vinde valori mobiliare. [...] 31. S- a spus că, în practică, mai mulț i factori pot determina influen ț a pe care un investitor direct o exercită asupra întreprinderii de investiț ii directe.

Cu toate acestea, din motive de coeren ță ș i de comparabilitate a statisticilor ISD din diferite țări, se recomandă aplicarea strictă a unui criteriu numeric pentru a defini investiț iile directe. Prin urmare, existen ț a unei investi ț ii directe es te considerată ca stabilită dacă investitorul direct de ț ine în mod direct sau indirect cel pu ț in 10% din drepturile de vot ale întreprinderii de investi ț ii directe. Cu alte cuvinte, pragul de 10% este criteriul re ținut pentru a determina dacă un investitor exercită (sau nu) o influență asupra administrării unei întreprinderi și, prin urmare, dacă există sau nu o relaț ie de investi ț ii directe.

” 101. În ceea ce prive ște argumentul reclamantului potrivit căruia reformele ulterioare ale regimului de răspundere personală a asociaț ilor pentru datoriile societăților radiate au contribuit la confuzia generală, Curtea împărtăș e ș te în întregime opinia Guvernului conform căruia reformele respective sunt, în spe ță, lipsite de relevanță fiind ulte rioare încheierii procedurii de executare ini ț iate fa ță de reclamant (în alți termeni, după data la care la decizia referitoare la angajarea răspunderii personale a reclamantului a devenit definitivă). 102. În ceea ce prive ște capătul de cerere al reclamantului în temeiul faptului că nu i -au fost notificate personal deciziile din cadrul procedurilor de radiere (supra, pct. 91), Curtea a constatat supra, pc t. 96 ș i 97 , că reclamantu l ar fi trebuit să prevadă că societatea sa risca să fie radiată din registrul societ ăț ilor și că el însuși risca să fie obligat să răspundă personal pentru datoriile acesteia.

În consecin ță, numai el sau împreună cu ceilalț i asocia ț i ai societății ar fi trebuit să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia coresponde n ț ei adresate societăț ii sale (a se vedea Hennings împotriva Germaniei , 16 decembrie 1992, pct. 26, serie A nr. 251 A). Nefiind în stare să găsească un mijloc de dizolvare a societă ț ii, asocia ț ii L.E., atâta vreme cât îi men ț ineau existen ț a, fie și formală, ar fi trebuit să efectueze un minimum de acte de administrare. Având în vedere ș i termenele rezonabil de lungi de care dispuneau asocia ț ii pentru a contesta deciziile din cadrul procedurilor de radiere (supra, pct. 44 ș i 45 ), Curtea consideră că notificarea deciziilor relevante către L.E.

ș i pu blicarea lor în registrul societăților sau, după caz, în Jurnalul Oficial era suficientă. 103. Prezenta spe ță se poate diferenț ia de cauzele invocate de reclamant în observa ț iile sale (supra, pct. 78) . Aceste cauze priveau proceduri civile ini ț iate împotriva reclaman ț ilor în temeiul legisla ț iei generale. În prezenta cauză, în schimb, procedura de radiere în litigiu a fost in iț i ată împotriva L.E.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 31 ( ș i nu împotriva reclamantului, prin urmare) în temeiul unei legi specifice al cărei scop era tocmai acela de a dizolva cât mai repede numeroasele societăț i inactive la momentul respectiv. Măsura fusese considerată necesară în perioada de tranzi ție de la economia socialistă la economia de piață (a se vedea, în această privință, concluziile Curț ii Constitu ț ionale rezumate supra, pc t. 48 și 49). De altfel, reclamantul a trebuit să răspundă personal pentru o datorie a L.E., dar nu în cadrul procedurii de radiere a societăț ii, ci în procedura de executare ini țiată împotriva sa de către un creditor al L.E., iar de-a lungul acestei proceduri ș i-a putut prezenta argumentele pe care le considera relevante în apărarea cauzei.

104 . Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că ing erinț a corespundea condi țiilor prevăzute de lege în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 . 4. Scopul ingerin ț ei a) Principii generale 105. O ingerin ță din partea puterii publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor nu poate fi justificată decât în scopul unui interes general legitim. În sensul acestei analize, Curtea consideră util să reamintească următoarele pasaje din hotărârea Jahn ș i al ț ii (citată anterior, pct. 91): „91. Curtea consideră că, graț ie unei cunoa ș teri directe a propriei so cietăț i ș i a necesităților acesteia, autorităț ile na ționale se află, în principiu, într -o pozi ț ie mai adecvată decât instanț a interna țională pentru a stabili ce anume este de «utilitate publică».

În consecință, în cadrul mecanismului de protecț ie creat de Conven ț ie, este de competen ța acestora să se pronunț e primele cu privire la existen ț a unei probleme de interes general care să justifice privarea de proprietate. Prin urmare, beneficiază, în această privință, de o anumită marjă de apreciere, ca ș i în alte domenii asupra cărora func ționează garanț iile Conven ț iei. În plus, no țiunea de «utilitate publică» este o noțiune amplă în sine. În special, decizia de a adopta legi care se referă la privarea de proprietate implică, în mod normal, examinarea unor chestiuni politice, economice ș i sociale.

Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice ș i sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele «utilităț ii publice», cu excep ț ia cazului în care ra ționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil ( James ș i al ț ii, citată anterior, p. 32, pct. 46, Fostul rege al Greciei ș i al ț ii , citată anterior, pct. 87 ș i Zvolský ș i Zvolská împotriva Republicii Cehe , nr. 46129/99, pct. 67 in fine , CEDO 2002-IX). Acest lucru este valabil în mod necesar, dacă nu a fortiori , pentru schimbări atât de radicale precum cele care au intervenit în cazul reunificării Germaniei, când a existat o trecere către sistemul de economie de pia ță.” b) Aplicar ea principiilor generale în prezenta cauză 106 . Rezultă din lucrările pregătitoare ale Legii privind operaț iunile financiare ale societăților că principalul obiectiv al acesteia era asigurarea

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 32 stabilităț ii pe pia ța comercială ș i consolidarea disciplinei financiare. Trecerea de la economia socialistă la economia de piață fusese însoțită de o serie de efecte nedorite, între care existen ța unui număr important de societăț i, înfiin ț ate sub regimul fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia, care erau inactive și aveau datorii, dar niciun activ. Legiuitorul a considerat că ini țierea din oficiu, de către instanț e, a procedurilor de lichidare fa ță de aceste societăț i, singura solu ție disponibilă la acel moment, ar fi blocat instanț ele timp de aproximativ 30 de ani ș i ar fi provocat grave consecin ț e financiare pentru stat (supra, pct. 85) . Din acest motiv, Legea privind opera ț iunile financiare ale societăț ilor a introdus posibilitatea de a radia din oficiu societățile, fără a trebui să se procedeze la lichidarea lor.

Legea cuprindea, de asemenea, o dispozi ț ie, art. 27 alin. (4), care viza protejarea creditorilor societăț ilo r în cauză.

Astfel cum a fost modificat de Curtea Constituțională în 2002, acest text dispunea ca fo ș tii asocia ți ai societăț ilor radiate în temeiul Legii privind opera țiunile financiare ale societăților trebuiau să răspundă pentru datoriile contractate de societatea lor dacă fuseseră în măsură să influen ț eze administrarea acesteia (a se vedea, de asemenea, Khodorkovskiy ș i Lebedev împotriva Rusiei , nr. 11082/06 ș i 13772/05, pct. 877, 25 iulie 2013). Ținând seama de marja de apreciere foarte largă a autorităț ilo r na ționale în materie de politică economică și socială [ Jahn ș i al ț ii , citată anterior, pct. 91, Vistiņš ș i Perepjolkins împotriva Letoniei , citată anterior, pct. 98 ș i Béláné Nagy împotriva Ungariei (MC), nr. 53080/13, pct. 113-114, 13 decemb rie 2016], Curtea consideră că nu există niciun motiv de îndoială că măsura contestată răspundea interesului general.

În situaț ii precum deteriorarea pi e ței comerciale din cauza numărului mare de societ ăț i inactiv e ș i insolvabile, poate fi esen ț ial pentru stat să intervină astfel încât să prevină cauzarea unui prejudiciu ireparabil economiei și să sporească securitatea juridică ș i încrederea actorilor din pia ță. 5. Cu privire la întrebarea dacă ingerința a asigurat un „just echilibru“ între interesele în ca uză a) Principii generale 107. Curtea reaminte ște că în Convenț ie nu se permite actio popularis . Conform jurispruden ței sale constante, atunci când este sesizată cu o cauză rezultată dintr - o cerere individuală introdusă în temeiul a rt.

34 din Conven ț ie, Curtea are sarcina nu de a examina dreptul intern în mod abstract, ci de a cerceta dacă modul în care acest drept a fost aplicat reclamantului ori l -a afectat astfel încât a dus la o încălcare a Convenț iei [a se vedea, printre altele, Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României (MC), nr. 47848/08, pct. 101, CEDO 2014; Perinçek împotriva Elve ț iei (MC), nr. 27510/08, pct. 136, CEDO 2015 ș i Roman Zakharov împotriva Rusiei (MC), nr. 47143/06, pct. 164, CEDO 2015, cu trimiterile suplimentare].

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I 33 108 . În continuare, Curtea subliniază rolul fundamental subsidiar al mecanismului de protec ț ie al Conven ț iei. Conform principiului subsidiarităț ii, în primul rând părțile contractante au responsabilitatea să garanteze respectarea drepturilor și a libertăților prevăzute în Conven ț ie ș i în protocoalele sale, părțile contractante dispunând în acest scop de o marjă de apreciere supusă controlului Curț ii. A ș a cum a men ț ionat Curtea în mai multe rânduri, autorităț ile na ționale, ca urmare a legitimităț ii lor democratice, sunt în principiu mai în măsură decât instanț a interna țională pentru a se pronunț a cu privire la necesităț ile ș i la contextele locale [a se vedea, printre altele, Hatton ș i al ț ii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 36022/97, pct. 97, CEDO 2003-VIII, Vistiņš et Perepjolkins , citată anterior, pct. 98 ș i Garib împotriv a Țărilor de Jos (MC), nr. 43494/09, pct. 137, 6 noiembrie 2017]. 109 . Atunci când legiuit