CASE OF LEKIĆ v. SLOVENIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF LEKIĆ v. SLOVENIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus

ș

i revizuit de IER (ier.gov.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIEI

(Cererea nr. 36480/07)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

11 decembrie 2018

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

1

În cauza Lekić împotriva Sloveniei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Guido Raimondi,

pre

ș

edinte

,

Angelika Nußberger,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Ganna Yudkivska

,

Robert Spano,

Ledi Bianku,

Helen Keller,

Paul Lemmens,

Valeriu Gri

ț

co,

Faris Vehabović

,

Ksenija Turković,

Jon Fridrik Kjølbro,

Stéphanie Mourou-Vikström,

Georges Ravarani

,

Jovan Ilievski

,

Péter Paczolay,

judecători

,

Boštjan Zalar,

jude

cător

ad hoc,

ș

i Søren Prebensen,

grefier adjunct al Marii Camere

,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 martie ș

i 19 septembrie

2

018,

pronun

ță prezenta hotărâre, adoptată la cea din urmă dată

:

PROCEDURA

1

. La originea cauzei se află cererea nr.

36480/07 îndreptată împotriva

Republicii Slovenia, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ljubomir

Lekić („reclamantul”), a sesizat Curtea,

la 4 august 2007, în temeiul art. 34

din Conven

ția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăț

ilor

fundamentale („Convenția”).

Reclamantul a fost reprezentat în fa

ț

a Cur

ț

ii de

S. Zdolšek, avocat în

Ljubljana, Slovenia, apoi de A. Saccuci, avocat în Roma, Italia. Guvernul

sloven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul său guvernamental, doamna

Jovin Hrastnik, procuror general

.

a plâns de radierea unei societăț

i comerciale

cu răspundere limitată la care era asociat minoritar ș

i de angajarea

răspunderii

sale personale pentru o datorie a acestei societă

ț

i.

3

. Cererea a fost atribuită Secț

iei a patra a Cur

ț

ii (art. 52 § 1 din

Regulamentul Cu

r

ț

ii

– „Regulamentul”

)

. Domnul

Marko Bošnjak, judecăto

r

ales în numele Sloveniei, fiind indisponibil în cauză (art.

28 din Regulament),

pre

ș

edintele Sec

ț

iei a patra l-a desemnat pe domnul

Boštjan Zalar ca

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

2

judec

ă

tor

ad hoc

(art. 26 § 4 din Conven

ț

ie

ș

i art. 29 § 1 din Regulament).

Prin hotărârea pronunțată la 14 februarie 2017, o cameră a acestei secț

ii a

declarat în unanimitate cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cere

re

în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conven

ț

ie

și inadmisibilă în ceea ce

prive

ș

te celelalte capete de cerere

și a constatat neîncălcarea acestui articol.

Camera

a fost compusă

din András Sajó, pre

ș

edinte, Vincent A. De Gaetano,

Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko

-

Stadlmayer

și Boštjan Zalar, judecători, ș

i Marialena Tsirli, grefier de se

c

ț

ie.

La 18 septembrie 2017, admi

țând cererea formulată de reclamant, Colegiul

Marii Camere a decis trimiterea cauzei în fa

ț

a Marii Camere (art.

43 din

Conven

ț

ie).

a fost stabilită ulterior, în conformitate cu

art. 26 § 4

ș

i 5 din Conven

ț

ie

ș

i art.

24 din Regulament. La 18 decembrie

2017, Marea Cameră a respins excepțiile care fuseseră invocate de reclamant

cu privire la participarea domnului

Boštjan Zalar la procedu

ra în fa

ț

a sa.

5

. Ambele părț

ile au depus observa

ț

ii scrise complementare (art. 59 § 1

din Regulament). De altfel, Curtea a primit observa

ț

ii de la Institutul de

Management din Malta

ș

i de la

Civilna iniciativa nasilno izbrisanih podjetij

(„Inițiativa civilă a societăților radiate din oficiu“), autorizate de preș

edinte

să intervină în procedura scrisă (art. 36 § 2 din Convenț

ie

ș

i art. 44 § 3

ș

i 4

din Regulament)

.

ș

edin

ță publică la Palatul Drepturilor

Omului din Strasbourg.

S-

au înfăț

i

ș

at:

–

pentru Guver

n

doamnele

B. J

OVIN

H

RASTNIK

,

N. P

INTAR

G

OSENCA

,

age

n

ț

i

;

–

pentru reclaman

t

domnul

doamna

A. S

ACCUCCI

,

G. B

ORGNA

,

domnii M. Z

AMBONI

,

consultan

t

,

D. L

EKIĆ

,

consilier.

Curtea a ascultat declara

ț

iile prezentate de domnul Saccucci, doamna

Borgna, domnul Zamboni

ș

i doamna Jovin Hrastnik, precum

și răspunsurile

acestora la întrebările adresate de judecători.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

3

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTAN

Ț

ELE CAUZEI

a născut în 1956

ș

i locuie

ș

te în Ljubljana.

ț

ionar la L.E., care la acea vreme era

o societate

pe acțiuni

de drept sloven având un capital de 2 995 250 tolari

sloveni (SIT)

1

. Contribu

ț

ia sa se ridica la 332 805,55 SIT

2

, respectiv 11,11%

din capitalul social al societății, care avea nouă acț

ionari.

ș

ef al serviciului IT, fiind,

de asemenea, responsabil să

acorde asisten

ță directorului financiar la

atribu

ț

iile sale de contabilitate.

ș

i M. D., doi ac

ț

ionari

ș

i directori care

de

ț

ineau pozi

ț

ii cheie în cadrul companiei, au murit într-un accident de

ma

șină. J. Za., cu toate acestea, a rămas înscris ca acț

ionar al L.E. Cât despre

M. D., ac

ț

iunile sale au fost preluate de D. D. Al

ț

i doi ac

ț

ionari (J. Zu.

ș

i D.

P.) au fost grav răniți, dar au rămas acț

ionari ai L.E. În urma acestor

evenimente, reclamantul a devenit director interimar al L.E. la 29 aprilie

1993, apoi director general la 23 februarie 1995. În această calitate, era

reprezentantul societăț

ii.

stat, Societatea Slovenă a Căilor Ferate, a

întreprins o ac

țiune civilă împotriva L.E. pentru plata a trei creanț

e generate

de opera

ț

iuni comerciale, în total de aproximativ 5 000 000

SIT. În această

cauză, reclamantul a reprezentat L.E. în toate audierile cu excepț

ia celei din

urmă, care a avut loc la 22

noiembrie 2000.

ționar al L.E., M.K., a murit dar a rămas

înscris ca ac

ț

ionar.

șa cum era obligată, L.E. s

-a conformat legii din

1993 privind societăț

ile comerciale (infra, pc

t. 35)

ș

i a devenit în acela

ș

i timp

o societate comercială cu răspundere limitată (

infra, pc

t. 33).

La acea vreme,

societatea se afla deja în lipsă de lichidit

ăț

i

ș

i în insolvabilitate.

14

. La 6 mai 1996, adunarea generală a L.E. l

-a demis pe reclamant din

func

ția de director general. Ca urmare a faptului că asociaț

ii nu au numit un

nou organ de conducere a

ș

a cum impune legea (infra, pct.

37),

revocarea

octombrie 1992, această sumă echivala cu aproximativ 32

500 ECU. Unitatea de cont

europeană (ECU) a fost utilizată de Comunitatea Europeană înainte de a fi înlocuită, la

paritate, de euro (EUR) la 1 ianuarie 1999. La 11 iulie 2006, miniștrii de finanțe din

Uniune

a

Europeană au adoptat o decizie care autoriza Slovenia să facă parte din zona euro din 1

ianuarie 2007 și stabilea rata de schimb aplicabilă în acest context la 239,64 tolari sloveni

pentru 1 euro. Conform acestei rate de schimb, suma respectivă reprezintă aproximativ

12 500 EUR.

2

. Conform cursului de schimb curent (nota de subsol 1 supra), această sumă reprezintă

1 389 EUR

.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

4

reclamantului nu a fost inclusă în registrul societăț

ilor comerciale

ș

i persoana

în cauză a rămas înscrisă ca director general.

ț

iativa reclamantului, adunarea

generală a L.E.

a hotărât demararea procedurii de lichidare. La 23 iunie 1997, reclamantul a

depus în numele L.E. o cerere de lichidare în care declara că societatea se afla

deja în insolvabilitate de ceva timp

și că suma datoriilor sale era în total de

22 393 952 SIT.

La 16 iulie 1997, instan

ța competentă a acordat L.E. un

termen de 15 zile pentru plata taxelor, plătibile în avans, de publicare a

ordonan

ț

ei de lichidare în Jurnalul Oficial, care se ridicau la 150 000 SIT

3

.

Reclamantul arată că anumiț

i asocia

ți ai săi s

-

au declarat împotriva plăț

ii

acestei sume, preferând să aș

tepte ca instan

ța competentă să dispună din

oficiu lichidarea societăț

ii, conform legisla

ț

iei aplicabile la momentul

respectiv (supra, pc

t. 40).

16

. La 31 iulie 1997, reclamantul a încetat să lucreze pentru L.E.

ț

ionar al L.E, J. Zu., a murit, dar a

rămas înscris ca acț

ionar.

18

. La 15 octombrie 1997, cererea de lichidare a L.E. a fost respinsă pe

motiv că societatea nu plătise suma în avans.

ța districtuală (

Okrožno sodišče

)

Ljubljana l-

a condamnat pe L.E. să plătească Societății Slovene a Căilor

Ferate sumele solicitate, majorate cu dobânzi (supra, pct.

11).

Reclamantu

l

nu a atacat hotărârea, care a rămas definitivă la 12 ianuarie 2001.

20

. Informată de către autoritatea competentă că L.E., timp de 12 luni

consecutive, nu efectuase nicio opera

țiune în contul său

bancar, instan

ț

a

districtuală Ljubljana, acț

ionând în calitatea sa de instan

ță a registrului

societăț

ilor, a ini

țiat, la 19 ianuarie 2001, procedura de radiere a societăț

ii,

conform Legii din 1999 privind opera

țiunile financiare ale societăț

ilor (infra,

pct.

41-

52).

ș

i zi, decizia de deschidere a procedurii de radiere a fost

înregistrată în registrul societăților. A fost trimisă la adresa L.E. ce figura în

registru, dar întrucât niciunul dintre reprezentan

ț

ii acesteia nu era prezent

pentru a o primi, avizul de ridicare de la oficiul po

ștal a fost lăsat în cutia de

scrisori. La 12 februarie 2001, decizia a fost returnată la instanț

a registrului

societăț

ilor, cu men

țiunea că destinatarul nu se prezentase să o ridice. Prin

urmare, a fost afi

șată la instanță, conform legisla

ț

iei interne.

ț

ii acesteia nu au contestat decizia din 19 ianuarie

ță, la 11 mai 2001, instanța registrului societăț

ilor a dispus

radierea L.E. Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial la 30

mai 2001

4

.

Insta

n

ța a încercat, din nou, să

-l notifice L.E. expediind decizia la sediul

social al acesteia, dar i-

a fost returnată la 4 iunie 2001 cu mențiunea că

destinatarul nu se prezentase pentru a o ridica. Încă o dată, decizia a fost

3

. Conform cursului de schimb curent (nota de subsol 1 supra), această sumă reprezintă

626 EUR.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

5

afi

șată la inst

an

ță. Nici L.E. ș

i nici unul dintre asocia

ț

ii acesteia nu s-au

prevalat de dreptul lor de recurs, astfel încât decizia de radiere a rămas

definitivă la 17 august 2001.

23

. La 25 septembrie 2001, L.E. a fost radiată din registrul societăț

ilor

ș

i

a încetat, prin urmare, să mai existe. Anunț

ul de radiere a fost publicat în

Jurnalul Oficial la 6 februarie 2002

5

. La data radierii societăț

ii, 9 asocia

ț

i,

între care

ș

i reclamantul, erau înscri

și în registrul societăț

ilor. Reclamantul

afirmă că nu a aflat despre radierea societăț

ii sale decât la 22 decembrie 2004,

când i-a fost notificat un alt act (infra, pc

t. 24).

ț

ionat a sesizat instan

ța locală

Ljubljana cu o cerere de executare silită a hotărârii menț

ionate supra, pct.

19.

La 5 iunie 2002, instan

ț

a a încuviin

ț

at executarea dispunând confiscarea

ș

i

vânzarea tuturor bunurilor mobile corporale ale reclamantului

ș

i ale celorlal

ț

i

ș

ase asocia

ți ai L.E.; încheierea a fost rectificată ulterior în ceea

ce-i prive

ș

te

pe J. Za., M. K.

și J. Zu., care decedaseră (supra, pc

t.

10,

12

ș

i 17).

La 30

noiembrie 2004, instan

ț

a, incluzând cererea creditorului în sfera de executare,

a dispus plata crean

ț

ei pe care o recunoscuse

p

rin prelevarea directă a sumelor

datorate din salariul reclamantului

ș

i din pensiile celorlal

ț

i trei asocia

ț

i ai L

.E.

Ordonan

ța a fost comunicată reclamantului la 22 decembrie 2004.

încheierii privind încuviin

țarea executării, reproș

ând instan

ței locale că nu a

stabilit natura atribu

țiilor sale efective în cadrul societăț

ii, nici nu a admis

faptul că el era un asociat pasiv (infra, pc

t.

51),

elemente pe care le considera

relevante pentru a nu-

i angaja răspunderea în privința datoriilor societăț

ii. A

declarat, de asemenea, că creanța Societăț

ii

de Căi Ferate în ceea ce priveș

te

L.E. se născuse înainte ca el să aibă atribuț

ii acolo. A sus

ț

inut, printre altele,

că era de datoria companiei creditoare să dovedească faptul că el fusese un

asociat activ al L.E. A solicitat, în cele din urmă, suspendarea executării.

26

. Prin hotărârea din 12 martie 2005, instanța locală Ljubljana a apreciat

că sarcina probei statutului de asociat pasiv revenea reclamantului și că acesta

nu a dovedit că nu fusese un asociat activ al L.E. Aceasta a stabilit că, întrucât

partea în cauză deținea 11,11% din capitalul societăț

ii, a beneficiat de

drepturile recunoscute oricărui asociat minoritar, că fusese ș

i salariat al

societăț

ii

și că participase activ la administrarea acesteia din aprilie 1993.

A

observat că, în calitatea sa de director interimar, apoi de director general,

reclamantul fusese autorizat să acționeze în numele societății. A adăugat că,

și după ce demisionase din funcț

ia de director general, reclamantul

participase activ la administ

rarea societății; a arătat mai cu seamă că persoană

în cauză semnase cererea de deschidere a procedurii de lichidare. În fine, a

considerat că, în calitate de asociat minoritar, reclamantul ar fi putut, ș

i ar fi

trebuit, să propună numirea de către adunarea generală a unui nou manager,

dat fiind că dreptul intern impune ca toate societățile cu răspundere limitată

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

6

să aibă cel puț

in un manager. Din aceste motive, instan

ț

a a respins recursul.

A respins

și cererea reclamantului pentru suspendarea executării, estimând că

acesta nu demonstrase că executarea i

-ar provoca un prejudiciu grav sau

ireparabil.

27

. Sesizată cu recurs de către reclamant, Curtea de Apel Ljubljana a

pronun

țat, la 9 februarie 2006, o hotărâre de respingere întemeiată

,

în esen

ță,

pe motive similare cu cele enun

țate de către prima instanță. A arătat, în

special, că Curtea Constituțională considerase că măsura prevăzută de legea

privind oper

a

țiunile financiare ale societăț

ilor, având ca efect ridicarea

vălului personalității juridice, era conformă cu principiul separaț

iei dintre

activele societăț

ii

ș

i cele ale asocia

ț

ilor acesteia,

și că era compatibilă cu

Constitu

ția. A considerat irelevantă problema dacă reclamantul devenise

asociat la L.E., înainte sau după naș

terea crean

ței. A apreciat că, din

momentul în care reclamantul devenise asociat în cadrul societăț

ii, el

acceptase atât activul, cât

și pasivul acesteia. În plus, a considerat că nu era

important dacă reclamantul ș

i-a exercitat func

ția de conducere a L.E. până la

dizolvarea societății. Ceea ce era determinant era că partea în cauză

participase activ la administrarea societăț

ii

și că se bucurase de drepturile

conferite asoci

a

ț

ilor minoritari de art.

445 din Legea din 1993 privind

societăț

ile comerciale (infra, pc

t. 37

).

A adăugat că, contrar art. 6 din Legea

din 1993 privind societăț

ile comerciale, prin care s-a impus sarcina pentru

creditori

i unei societăți care acuză unul sau mai mulț

i asocia

ț

i ai acesteia

pentru abuz de personalitate juridică să probeze afirmațiile făcute (infra, pct.

34),

Legea privind opera

țiunile financiare ale societăț

ilor a introdus o

prezum

ție „irefragabilă“ de răspundere solidară a asociaților unei societăț

i

radiate în privin

ț

a datoriilor restante ale acesteia. Conform deciziei Cur

ț

ii

Constitu

ț

ionale, asocia

ț

ii nu puteau fi exonera

ți de răspunderea personală

decât dacă făceau dovada calității de asociat „pasiv“ (infra, pct. 46 ș

i 51).

În

sfâr

ș

it, curtea de apel a considerat

că dacă reclamantul formulase efectiv o

cerere de lichidare, acest element era lipsit de relevan

ță din moment ce, la

acea dată, L.E. nu plătise suma în avans, iar cererea fusese deci respinsă

(supra, pc

t. 15

ș

i 18).

28

. La 5 mai 2006, reclamantul a introdus două recursuri în faț

a Cur

ț

ii

Constitu

ționale. În primul, a argumentat că deciziile pronunț

ate în cadrul

proced

urii de radiere angajate împotriva L.E. fuseseră comunicate numai

societăț

ii

ș

i nu lui personal. În al doilea, a contestat rezultatul procedurii de

executare ini

ț

iate împotriva sa.

țională a r

espins recursul introdus

de reclamant pe tema procedurii de radiere. Hotărârea a fost comunicată

reclamantului la 5 februarie 2007. Curtea Constitu

țională constata că,

societatea L.E. fiind radiată, reclamantul nu putea susț

ine niciun interes

juridic de a contesta decizia instan

ței registrului societăț

ilor. A apreciat, prin

urmare, că nici chiar soluționarea favorabilă a recursului constituț

ional nu

putea ameliora situa

ția părții în cauză.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

7

țională a respins ca vădit nefondat ș

i

recursul privind procedura de executare. A considerat că instanț

ele inferioare

au aplicat corect situa

ț

iei individuale a reclamantului criteriile pe care le-a

definit ea însăș

i pentru a distinge asocia

ț

ii activi de asocia

ț

ii pasivi.

31

. În 2010, hotărârea din 22 noiembrie 2000 a fost parțial executată prin

re

ț

ineri asupra salariului reclamantului. La 23 septembrie 2011, reclamantul

a încheiat o înțelegere cu

Societatea Slovenă de Căi Ferate și i

-

a plătit suma

convenită. Procedura de executare îndreptată împotriva reclamantului a fost

închisă la 28 septembrie 2011.

Domnul

Lekić a plătit în total 32

795 EUR

Societății de Căi Ferate. Suma plătită de ceilalț

i asocia

ț

i ai L.E. în acest sens

nu a putut

fi determinată

.

II. DREPTUL

Ș

I PRACTICA INTERNE RELEVANTE

A. Legea din 1988 privind societăț

ile comerciale

6

32

. Legea a intrat în vigoare în fosta Republică Socialistă Federativă

Iugoslavia, care la acea dată includea Slovenia, la 1 ianuarie 1989. Stabilea

un cadru juridic pentru proprietatea privată a întreprinderilor: autoriza

constituirea de întreprinderi priva

te de către orice fel de investitori, cu un

capital social relativ redus. A rămas în vigoare după declararea independenț

ei

Sloveniei în 1991

și a fost abrogată de Legea din 1993 privind societăț

ile

comerciale (infra, pct.

33).

B. Legea din 1993 privind societăț

ile comerciale

7

33

. Legea a fost promulgată după declararea independenț

ei Sloveniei. A

fost în vigoare din 10 iulie 1993 până la 4 mai 2006. Actul normativ distingea

între două mari categorii de societăți în care, în principiu, răspunderea

membrilor nu putea fi angajată pentru obligațiile societăț

ii fa

ță de creditori:

societăț

ile

pe acțiu

ni (

delniška družba

), cotate,

și societățile cu răspundere

limitată (

družba z

omejeno odgovornostjo

), necotate. Capitalul social minim

se ridica la 6 000 000

SIT pentru societăț

ile

pe acțiuni ș

i la 2 100 000 SIT

pentru societățile cu răspundere limitată (a

rt. 172

ș

i 410)

8

. Ini

țial constituită

ca societate

pe acțiuni, societatea avută în vedere în speță a fost transformată

în societate cu răspundere limitată în 1995 (supra, pct.

13);

în consecin

ță,

6.

Zakon o podjetjih

: lege publicată la 31 decembrie 1988 în Jurnalul Oficial al Republicii

Socialiste Federative Iugoslavia nr. 77/88; modificări publicate în Jurnalul Oficial al

Republicii Socialiste Federative Iugosl

avia nr. 40/89, 46/90 și 61/90.

7.

Zakon o gospodarskih družbah

: lege publicată la 10 iunie 1993 în Jurnalul Oficial al

Republicii Slovenia nr. 30/93; o versiune consolidată a fost publicată la 17 februarie 20

05 în

Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 15/05.

8

. Conform cursului de schimb curent (supra, nota de subsol nr. 1), aceste sume reprezintă

respectiv 25 038

EUR și 8

763 EUR.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

8

numai regimul juridic al acestui din urmă tip de societate este prezentat mai

jos.

ș

a cum s-

a arătat mai sus, în principiu, răspunderea asociaț

ilor în

societățile cu răspundere limitată nu putea fi angajată pentru obligaț

iile

societăț

ii fa

ță de creditori (art. 407). Vălul personalităț

ii juridice nu putea fi

ridicat decât în situa

țiile următoare: utilizare abuzivă a personalităț

ii juridice

a societății de către asociaț

i în vederea atinger

ii unui obiectiv a cărui urmărire

le era interzisă în calitatea lor de persoane fizice; utilizare abuzivă ș

i

cauzatoare de prejudicii pentru creditorii săi a personalităț

ii juridice a

societății de către asociați; utilizare ilegală a activelor societăț

ii d

e către

asocia

ți în scopuri personale; sau reducere a activului societăț

ii în scopuri

personale sau în folosul ter

ților de către asociaț

i care

știau sau ar fi trebuit să

știe că societatea nu va fi în măsură să

-

ș

i onoreze angajamentele (art. 6).

Examinarea acestor cauze era de compet

en

ț

a insta

n

ț

elor de drept comun.

35

. De altfel, răspunderea asociaților unei societăți cu răspundere limitată

nu putea fi angajată pentru datoriile societăț

ii în cazul radierii din oficiu a

societăț

ii de

către instanța competentă pentru neîndeplinirea obligaț

iei de a

respecta noile norme în termen de aproximativ 18 luni de la intrarea în vigoar

e

a legii [art. 580 alin. (6)]. La 9 octombrie 2002, Curtea Constitu

țională, pri

n

distinc

ț

ia dintre asocia

ț

ii implica

ți activ în conducerea societăț

ii

ș

i asocia

ț

ii

„pasivi“, a anulat parțial această dispoziț

ie. În opinia sa, numai fo

ș

tii asocia

ț

i

activi ai unei societăț

i pot fi tra

și la răspundere personal pentru datoriile

contractate de aceasta (supra, pct.

51).

36

. Art. 413 din lege prevedea că orice societate trebuie înscrisă în registrul

societăților de către unul dintre conducătorii săi. În temeiul art. 47, 48 ș

i 413,

orice cerere de înscriere în registru trebuie să conțină, între altele, lista

asocia

ț

ilor

ș

i cuantumul aporturilor lor, precum

ș

i adresa sediului social al

societăț

ii. Mai mult, orice modificare a elementelor înscrise în registru trebuie

comunicată instanței registrului în termen de trei zile (modificări privind lista

asocia

ț

ilor

și cuantumul aporturilor lor) sau de 15 zile (modificări privind

adresa sediului social).

37

. În aplicarea art. 449, orice societate cu răspundere limitată trebuie să

aibă cel puț

in un organ de conducere. Anumite decizii importante privind

administrarea

ș

i func

ționarea societăț

ii (numirea organelor de conducere,

repartizarea profiturilor etc.) trebuie totu

și adoptate în cadrul unei adunări

generale.. Art. 445 prevede că acț

ionarii care de

ț

in cel pu

ț

in o zecime din

capitalul social pot solicita convocarea unei adunări generale. În acest caz,

erau obliga

ți să precizeze ordinea de zi a adunării și motivele convocării

acesteia. Ac

e

ș

ti asocia

ț

i puteau cere înscrierea unui punct anume pe ordinea

de zi a unei adunări generale deja convocate.

În plus, în temeiul art. 446,

organele de conducere ale societăților cu răspundere limitată erau obligați să

răspundă la întrebările asociaților cu privire la afacerile societăț

ii

și să le

permită accesul la documentele ș

i la registrele acesteia.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

9

38

. Dizolvarea societăților era reglementată de art.

371

-398

ș

i de art. 455

-

i putea rezulta dintr-o rezolu

ț

ie

specială adoptată de societatea însăși. În acest caz, decizia trebuia aprobată

de o majoritate a ac

ț

ionarilor reprezentând cel p

u

ț

in trei sferturi din capitalu

l

social. În al doilea rând, lichidarea putea fi pronun

țată de instanță, mai ales în

caz de scădere a capitalului social la un nivel inferior pragului fixat de lege

sau de incapacitate a societăț

ii de a-

ș

i onora datoriile. În al treilea rând, orice

asociat care de

ț

inea cel pu

țin o zecime din capitalul social al societăț

ii putea

demara ac

ț

iunea în lichidare în fa

ț

a instan

ței competente dacă aprecia că

obiectivele societății nu pot fi atinse în măsură suficientă sau dacă exista un

alt motiv rezonabil de dizolvare. În toate

aceste cazuri, creditorii societăț

ii

puteau să declare lichidatorului creanț

ele

și să obțină medierea pe activul

societăț

ii. În sfâr

ș

it, asocia

ții puteau dizolva societatea fără a proceda la

lichidarea acesteia, cerând radierea sa din registrul societăț

ilor

ș

i anexând la

cererea lor un act notarial prin care to

ți declarau că societatea se achitase de

toate obliga

țiile, că orice litigiu eventual cu salariaț

ii fusese solu

ț

ionat

și că

acceptau să răspundă în solidar pentru orice datorie restantă. Spre deosebi

re

de procedura de lichidare descrisă mai sus, procedura de radiere nu permitea

creditorilor să invoce creanțele lor asupra societăț

ii. În schimb, ace

ș

tia puteau

depune plângere împotriva fo

ș

tilor asocia

ți ai societății în anul următor

publicării avizului de radiere în registrul societăț

ilor.

39

. În baza art. 436 alin. (2), un asociat se putea retrage din societate dacă

avea motive întemeiate de a proceda astfel.

C. Legea din 1993 privind insolven

ț

a

9

tă lege a fost în vigoare de la 1 ianuarie 1994 până la 1 octombrie

o pentru a răspunde problemei create

de numărul ridicat de societăț

i inactive

ș

i insolvabile. O modificare din 1 iulie

1997 autoriza instan

țele să deschidă din oficiu proceduri de lichidare față de

societățile care fie timp de trei luni consecutive nu plătiseră salarii, fie av

eau

conturi blocate sau se aflau în lipsă de lichidități de 12 luni. Societăț

ile

insolvabile care solicitau deschiderea procedur

ii de lichidare trebuiau să

plătească anticipat cheltuielile de publicare în Jurnalul Oficial a ordonanț

ei

de lichidare. După ce s

-

a stabilit că procedura de lichidare din oficiu de către

instan

ță nu constituia un răspuns viabil la problema societăț

ilor inactive,

ținând seama de numărul important (peste 6

000 la începutul anului 1999)

ș

i

de costul ridicat pe care statul ar fi trebuit să

-l suporte în acest cadru (circa

900 000 000 SIT

10

potrivit lucrărilor pregătitoare care au dus la adoptarea

9.

Zakon o prisilni poravnavi, stečaju in likvidaciji

: lege publicată la 17 decembrie 1993 în

Jurnalul Oficial al Republ

icii Slovenia nr. 67/93; modificări publicate în Jurnalul Oficial al

Republicii Slovenia nr. 39/97 și 52/99.

10

. Conform cursului de schimb curent (supra, nota de subsol nr. 1), această sumă reprezintă

3 756 000 EUR

.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

10

legii privind opera

ț

iunile financiare), dispozi

ț

iile relevante au fost abrogate

de un alt amendament legislativ, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999.

D. Legea din 1999 privind opera

ț

iunile fin

anciare ale societăț

ilor

11

41

. Această lege a fost în vigoare de la 23 iulie 1999 până la 15 ianuarie

ilor inactive.

Legiuitorul a arătat că un mare număr de societăț

i comerciale private se aflau

în incapacitatea de a-

și onora datoriile, ceea ce contribuia la o lipsă de rigoare

în aspectele financiare ale actelor juridice cu privire la aceste societăț

i

ș

i

punea creditorii acestora într-o situa

ție precară. În fapt, rezultă din lucrările

pregătitoare desfășurate în vederea adoptării Legii privind operaț

iunil

e

financiare ale societăților că, la 28

februarie 1999, 6

587 societăț

i aveau

conturile înghe

țate de peste un an, că datoriile lor se ridicau la

84 452 000 000 SIT

12

și că 6

083 dintre acestea (92%) nu aveau niciun

salariat. Prin urmare, noua lege impunea societăților să

-

și desfăș

oare afacerile

astfel încât să

-

și poată îndeplini întotdeauna obligaț

iile în timp util (art. 5). În

plus, societățile trebuiau să mențină un nivel al cap

italului adaptat la volumul

ș

i la tipurile de opera

ț

iuni

și de activități desfăș

urate, dar

ș

i la riscurile

existente (art. 6). În această privință, conducerea fiecărei societăți trebuia să

se asigure că aceasta își desfăș

ura afacerile conform legii

ș

i principiilor

aplicabile opera

țiunilor financiare (art. 8), că supraveghea în mod regulat

riscurile implicate în contextul activităț

ii sale

și că lua măsurile

corespunzătoare de protec

ț

ie (art. 9).

42

. Dacă o societate se afla în lipsă de lichidităț

i

și nu mai era în măsură

să facă față pasivului său exigibil, conducerea acesteia trebuia să adopte

măsurile necesare pentru a reface lichiditatea și, dacă aceste măsuri nu

produceau rezultate în termen de două luni, să înceapă procedura d

e lichidare

(art. 12). În mod similar, dacă o societate devenea insolvabilă, activul său

fiind mai mic decât pasivul, conducerea sa avea obliga

ția să ceară, în termen

de maximum două luni, începerea procedurii de lichidare (art. 13). În caz de

nerespectare a acestor obliga

ții, conducătorii societății în cauză puteau fi traș

i

la răspundere personal pentru orice prejudiciu cauzat creditorilor ca urmare a

unei astfel de încălcări. În unele cazuri, membrii consiliului de supraveghere

ș

i asocia

ț

ii ar putea fi, d

e asemenea, răspunzători personal pentru prejudiciile

cauzate creditorilor (art. 19-22).

43

. Societățile care nu urmau procedurile prevăzute în scopul restabilirii

solvabilității sau al încetării activităț

ii în caz de insolven

ță trebuiau să fie

radiate din oficiu din registrul societăților, fără deschiderea prealabilă a

11.

Zakon o finančnem poslovanju podjetij

: lege publicată la 8 iulie 1999 în Jurnalul Ofic

ial

al Republicii Slovenia nr. 54/99; modificări publicate în Jurnalul Oficial al Republicii

Slovenia nr. 110/99 și 31

/ 07.

12

. Conform cursului de schimb curent (supra, nota de subsol nr. 1), această

sumă reprezintă

aproximativ 3 756 000 EUR.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

11

procedurii de lichidare. Acest sistem a permis dizolvarea societăților fără

inventarierea activelor

și fără folosirea lor pentru a rambursa creditorii.

Conform art.

25 din lege, este necesar să se deschidă o procedură de radiere

dacă, de exemplu, se poate presupune că societatea în cauză nu are niciun

activ, ceea ce se consideră ca fiind stabilit dacă, timp de 12 luni consecutive,

societatea nu a efectuat nicio opera

ț

iune în contul pe care l-a declarat.

Unitățile însărcinate cu executarea operațiunilor de plată în contul societăț

ii

aveau obliga

ția să informeze instanța registrului societăț

ilor despre o astfel

de absen

ță a activității în termen de o lună d

e la constatarea lor privind o

asemenea situa

ț

ie [art. 26 alin. (2)].

44

. După ce au stabilit că aceste condiț

ii erau îndeplinite, instan

ț

a

registrului societăților trebuia să deschidă din oficiu procedura de radiere.

Decizia de des

chidere a procedurii se comunică societății în cauză ș

i se înscrie

în registrul societăților (art. 29). Societatea însăș

i-sau unul dintre asocia

ț

i sau

creditori se poate opune în termen de două luni, pentru unul dintre motivele

următoare: i) condiț

iile de radiere au fost stabilite eronat sau nu au fost

reunite; ii) a fost ini

țiată o altă procedură de dizolvare, ș

i anume de lichidare;

sau iii) o cerere de lichidare a fost depusă în numele societăț

ii, iar solicitantul

a plătit cheltuielile în avans sau a bene

ficiat de o scutire în acest sens (art. 30).

radiere, sau în cazul respingerii recursului, instan

ța registrului societăț

ilor

trebuia să emită o decizie de radiere, care se comunică societății în cauză ș

i

se publică în Jurnalul Oficial (art.

32

-

33). Această decizie putea fi contestată

de societate în termen de 30 de zile de la comunicare, sau de către asociaț

i

sau creditori în termen de 30 de zile de la data publ

icării în Jurnalul Oficial

(art. 34). În lipsa recursului, sau în cazul respingerii recursului care putea fi

formulat, decizia de radiere devine definitivă, instanța radiază societatea din

registrul societăț

ilor

și avizul de radiere se publică în Jurnalul

Oficial (art.

35).

46

. Cu scopul de a proteja creditorii societăț

ilor radiate, Legea privind

opera

țiunile financiare ale societăților prevedea introducerea răspunderii

personale a asocia

ților: potrivit art. 27 alin. (4) din această

lege, coroborat cu

art. 394 din Legea din 1993 privind societăț

ile, asocia

ții unei societăț

i consimt

să fie răspunzători în mod solidar pentru restul datoriilor societăț

ii radiate.

Creditorii acesteia din urmă puteau să le solicite rambursarea creanț

elor în

anul următor publicării avizului de radiere în Jurnalul Oficial.

47

. Datorită amplorii urmărilor sale, Legea privind operaț

iunile financiare

ale societăților prevedea că dispozițiile privind măsurile menite a garanta

adecvarea capitalului

și solvabilitatea societăț

ilor vor avea efect la 6 luni de

la intrarea sa în vigoare. Prevedea că data la care vor produce efecte

dispozi

ț

iile cu privire la procedura de radiere va fi

și mai tardivă.

Legea

dispunea mai cu seamă ca prezumț

ia lipsei

activelor să nu se aplice decât în

cazurile în care societatea în cauză nu ar fi efectuat nicio operaț

iune în contul

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

12

său bancar timp de 12 luni consecutive după intrarea în vigoare (23 iulie

2000).

ț

iunile financiare ale

societăț

ilor a fost atacat în fa

ț

a Cur

ț

ii Constitu

ț

ionale de numero

ș

i fo

ș

ti

asocia

ți ai societăț

ilor radiate. La 9 octombrie 2002, instan

ț

a constitu

țională

a respins par

ț

ial cererea acestora (decizia nr. U-I-

135/00), hotărând că măsura

radierii unei societăț

i inactive

și fără niciun activ nu era contrară Constituț

iei

.

Re

ținând că societățile inactive economic nu desfăș

urau niciun fel de

activitate comercială, nu generau niciun venit și nu făceau nicio plată și că,

de altfel, situa

ția lor financiară nu era cunoscută creditorilor, care puteau

presupune că acestea dispuneau de un minimum de active, Curtea

Constitu

țională a considerat că aceste societăț

i reprezentau o amenin

ț

are

pentru securitatea opera

ț

iunilor juridice, ca

ș

i pentru creditori.

ț

ii au sus

ținut că nu au fost în măsură să

-

ș

i

protejeze drepturile în cadrul procedurii de radiere, întrucât deciziile de

deschidere

și de radiere nu li se comunicaseră personal. Răspunzând acestui

argument, Curtea Constitu

țională a considerat că, alături de publicarea

avizului în registrul societăț

ilor al instan

ț

ei sau în Jurnalul Oficial,

comunicarea acestor acte societății în cauză avusese un caracter suficient.

Observând

că măsura contestată se aplica unor forme diverse de societăț

i,

dintre care unele aveau numero

ș

i asocia

ț

i sau ac

ționari, a apreciat că o

comunicare personală a deciziilor ar cere prea mult timp ș

i ar fi chiar

imposibilă în anumite cazuri

.

ște răspunderea personală a foș

tilor asocia

ț

i, Curtea

Constitu

țională a confirmat că, în principiu, aceștia puteau să se aș

tepte în

mod legitim ca răspunderea lor pentru pasivele societății să nu depășească

cuant

umul aporturilor lor. Cu toate acestea, a subliniat că societăț

ile au

obliga

ția de a se asigura ca suma capitalului lor social să fie adaptată la natura

activităț

ii lor

și să nu scadă sub pragul legal. A menționat că societăț

ile cu

capital social insuficient erau mult mai slabe din punct de vedere economic

decât cele aflate în conformitate cu legea

și că puneau astfel în pericol

securitatea opera

ț

iunilor juridice în general. Curtea Constitu

țională a

continuat:

„[...]

37.

Ț

inând seama de cele de mai sus, rid

icarea vălului personalităț

ii juridice era

efectiv măsura care oferea cel mai înalt grad de protecție posibilă

a proprietăț

ii juridic

e

amenin

ț

ate, a creditorilor

și a securităț

ii opera

ț

iunilor juridice în general. Cre

ș

tere

a

răspunderii asociaț

ilor avea motive imperative de interes general (protejarea

creditorilor). Cre

ș

terea a fost anun

țată în avans, iar activarea sa în cazuri concrete

depinde în întregime de elemente care sunt de resortul societăț

ilor

ș

i/sau al asocia

ț

ilo

r

acestora. Ambele categorii au avut suficient timp pentru a se adapta la noile nor

me

ș

i a

evita deteriorarea situa

ț

iei lor juridice. În consecin

ța, ridicarea vălului personalităț

ii

juridice din motivele prezentate mai sus nu constituie o încălcare a principiului st

atului

de drept.

[...]

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

13

adevăr, necesitatea pr

otecț

iei sporite acordate creditorilor este cu atât mai

justificată în cadrul legii privind operațiunile financiare ale societăț

ilor, cu cât aceasta

nu prevede nicio procedură de reparaț

ii acordate creditorilor în caz de dizolvare, iar în

caz de supraîndatorare poten

țială, nicio procedură care să permită cel puț

in punerea în

practică a regimului de răspundere aplicabil de obicei societăților cu răspundere limitată

(care prevede rambursarea crean

țelor din activul societăț

ii

ș

i tratamentul egal al

creditorilor)

.

[...]

”

țională a recunoscut totuș

i diversitatea situa

ț

iilor, în

drept

ș

i în fapt, ale asocia

ților societăț

ilor radiate

ș

i a stabilit o distinc

ț

ie între

asocia

ții „activi“,

care puteau influen

ț

a func

ționarea societăț

ii,

ș

i asocia

ț

ii

„pasivi“, care nu se bucurau de o astfel de putere. A validat legislaț

ia în

măsura atunci când aceasta se aplica celor dintâi, dar a anul

at

-

o în măsura în

care îi viza pe cei din urmă. Conform ac

estei decizii, instan

țele chemate să

hotărască asupra răspunderii personale a foș

tilor asocia

ț

i sau ac

ț

ionari

trebuiau, prin urmare, să stabilească în primul rând pentru fiecare în parte

dacă exercitase o influență asupra activităților societății în cauză.

Trebuiau

să

-

ș

i întemeieze evaluarea pe mai multe elemente, între care tipul de societate

(societate

pe acțiuni sau societate cu răspundere limitată), calitatea fiecărui

asociat sau ac

ționar (persoană fizică sau persoană juridică) ș

i rela

ț

iile interne

dintre ei. De asemenea, se puteau baza pe criteriile de ordin general definite

de Legea din 1993 privind societățile referitor la ridicarea vălului

personalităț

ii juridice (supra, pc

t. 34)

. Cu privire la distinc

ția dintre societăț

ile

pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată, astfel cum era L.E., Curtea

Constitu

țională s

-a exprimat astfel:

„44. Asociații societăților cu răspundere limitată sunt într

-o situa

ție diferită în ceea ce

prive

ște administrarea societății. [...] În general, [o societate cu răspundere limitată]

numără mai puț

ini asocia

ți care au legături strânse cu aceasta decât o societate

pe

acțiuni, al cărei consiliu de administraț

ie se bucur

ă de o autonomie mai mare și a cărei

adunare generală joacă un rol mai puțin important. Organul de conducere al societăț

ii

cu răspundere limitată este subordonat asociaț

ilor, care îl numesc

și îl revocă. De

asemenea, asocia

ții beneficiază de dreptul de acc

es la informa

ț

iile

ș

i la registrele

societății, fapt care le permite să ia parte la administrarea acesteia în mod responsabil.

Prin lege

și prin contractul care îi leagă de societatea lor, asociații beneficiază de dreptul

fundamental de a o administra. Acest drept le apar

ț

ine cu titlu individual, iar adunarea

generală, organ a cărui existență nu este obligatorie, reprezintă doar un mijloc printre

altele de adoptare a deciziilor. Una dintre obliga

ț

iile lor principale este men

ț

inerea

valorii capitalului socia

l [notă de subsol: îndatorirea societăț

ilor de a asigura me

n

ț

inerea

valorii capitalului social are scopul de a evita ca unele societăți să aj

ungă într

-o situa

ț

ie

de subcapitalizare. Ridicarea vălului personalităț

ii juridice este o sanc

ț

iune care poate

fi

decisă în privinț

a asocia

ților unei societăț

i subcapitalizate

].“

52

. Apreciind că aducea atingere mai multor principii ale dreptului

societăț

ilor

și că avea efecte negative importante asupra situaț

iei fo

ș

tilor

asocia

ți ai societăț

il

or radiate, legiuitorul a decis, în 2007, să modifice Legea

privind oper

a

țiunile financiare ale societăț

ilor

și să exonereze asociaț

ii de

răspunderea personală pentru datoriile societăț

ilor lor. În noua sa versiune,

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

14

legea dispunea ca toate procedurile judiciare

ș

i administrative în curs, prin

care creditorii societăților radiate căutau să

-

ș

i recupereze datoriile de la fo

ș

tii

asocia

ți, să fie închise din oficiu. Unii creditori, care inițiaseră acț

iun

i

împotriva asocia

ților societăț

ilor radiate

ș

i care se aflau acum pe punctul de a

pierde orice posibilitate de a-

ș

i recupera crean

ț

ele, au formulat recurs

împotriva noii legisla

ț

ii. La 21 iunie 2007, Curtea Constitu

țională a admis

cererea

ș

i a anulat dispoz

i

țiile contestate, considerând că acestea nu asigurau

creditorilor un nivel adecvat de protec

ț

ie (Decizia nr. U-I-117/07). Instan

ț

a s-

a exprimat, în special, după cum urmează (pct. 15

-17 din decizie):

„[...]

ța lichidării, scutirea asociaților activi de răspunderea lor nelimitată

în solidar,

astfel cum prevede [modificarea atacată], înseamnă că în cazul radierii nu

este prevăzută nicio procedură pentru ca să poată fi aplicat cel puț

in regimul de

răspundere aplicabil de obicei societăților cu răspundere limitată (care prevede

rambursarea crean

țelor din activul societăț

ii

ș

i tratamentul egal al creditorilor).

ține că creditorii au posibilitate de a

-

ș

i proteja drepturile prin alte

mijloace,

ș

i anume formulând o cerere de lichidare. Din momentul în care, totu

ș

i, a fost

ini

țiată procedura de radiere, nu mai este posibilă depunerea unei cereri de lichidare.

[...]

țională a concluzionat, în consecință, că, pentru cazurile de

dizolvare prin radiere fără lichidare, legiuitorul nu a prevăzut o procedură anume care

să ga

ranteze... protec

ția creditorilor societății în cauză [...].

[...]

”

E. Legea din 2007 privind opera

ț

iunile financiare

ș

i insolve

n

ț

a

13

53

. Adoptată pentru a înlocui Legea privind operaț

iunile financiare ale

societăților, această lege

este în vigoare de la 15 ianuarie 2008. Prevede în

continuare, înso

ț

ind-o de condi

ț

ii u

ș

or diferite, posibilitatea de a radia o

societate din registrul societăților fără deschiderea prealabilă a procedurii de

lichidare.

F. Legea din 2011 privind răspunder

ea asocia

ț

ilor

ș

i a ac

ț

ionarilor

pentru angajamentele subscrise de societăț

ile lo

r

14

13.

Zakon o finančnem poslovanju, postopkih zaradi insolventnosti in prisilne

m prenehanju

:

lege publicată la 31 decembrie 2007 în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 126/07; o

versiune consolidată a fost publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 13/14 și

modificări ulterioare au fost publicate în Jurnalul Oficial al Republicii Slovenia nr. 10/15 și

în nr. 27/1

6.

14.

Zakon o postopkih za uveljavitev ali odpustitev odgovornosti družbenikov za obveznosti

izbrisanih gospodarskih družb

: lege publicată la 2 noiembrie 2011 în Jurnalul Oficial

nr. 87/11.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

15

54

. Această lege este în vigoare de la 17 noiembrie 2011. Din moment ce

,

similar versiunii modificate a Legii privind opera

ț

iunile financiare ale

so

cietăț

ilor (supra, pc

t. 52),

exonera fo

ș

tii asocia

ți ai societăț

ilor radiate de

orice răspundere personală pentru datoriile societăț

ilor lor, Curtea

Constitu

țională a fost solicitată din nou să stabilească dacă legea păstra un

just echilibru între interesele fo

ș

tilor asocia

ți ai societăț

ilor radiate

ș

i cele ale

creditorilor. Insta

n

ț

a constit

u

țională a constatat că, în cazurile în care creanț

a

ar fi fos

t recunoscută printr

-

o decizie judecătorească sau ar face obiectul unei

proceduri judiciare în curs, în mod similar cu cele în care creditorul nu ar fi

ini

țiat încă acț

iunea împotriva fo

ș

tilor asocia

ți ai societăț

ii radiate, dar ar

putea avea a

șteptări legitime că o poate face, nu exista niciun motiv admisibil

din punct de vedere constitu

ț

ional pentru a aduce atingere drepturilor

dobândite ale creditorului. Cu toate acestea, a admis scutirea în favoarea

asocia

ților societăților radiate după intrarea în

vigo

are a legii.

G. Legea din 2018 privind suspendarea pronun

țării în procedurile

ini

ț

iate împotriva asocia

ților societăț

ilor radiate

15

55

. Intrată în vigoare la 27 aprilie 2018, legea prevede suspendarea, în

a

ș

teptarea solu

ționării

cauzei de fa

ță, a tuturor procedurilor iniț

iate împotriv

a

asocia

ților societăț

ilor radiate în temeiul Legii privind opera

ț

iunile financiare

ale societăț

ilor sau al Legii din 2007 privind opera

ț

iunile financiare

ș

i

insolvabilitatea. În cazul în care Curtea

consideră în mod definitiv că nu a

existat o încălcare a Conven

ț

iei, procedurile suspendate vor fi reluate.

III. DREPT COMPARAT

56

. Atât părț

ile, cât

ș

i Institutul de Management din Malta au oferit

informa

ț

ii cu privire la modul în

care aspectul răspunderii asocia

ț

ilo

r

societăților cu răspundere limitată pentru datoriile societăț

ilor lor este

reglementată în cele cinci foste republici ale fostei RFSI

16

altele decât

Slovenia (Bosnia

ș

i Her

ț

egovina, Croa

ția, Fosta Republică Iugoslavă a

Macedoniei, Muntenegru

și Serbia), în Austria, în Republica Cehă, în

Estonia, în Germania, în Italia, în Malta, în Polonia, în România, în Rusia, în

Suedia

ș

i în Regatul

Țărilor de Jos. În cele mai multe dintre aceste țări (mai

cu seamă în toate fostele re

publici ale fostei RFSI), dreptul intern (legisla

ț

ie

sau jurispruden

ță) prevăd ridicarea vălului personalităț

ii juridice în cazul

15.

Zakon o prekinitvi postopkov proti družbenikom izbrisanih družb

: lege publicată la 26

aprilie 2018 în Jurnalul Oficial nr. 30/18.

16

. Republica Socialistă Federativă Iugoslavia includea șase republici – Bosnia și

Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia –, precum și două

provincii autonome, Kosovo și Voivodina. A fost dizolvat

ă în

1991/1992 (a se vedea Avi

zul

nr. 11 emis de Comisia de

arbitraj a Conferinței internaționale pentru pace în Iugoslavia –

„Comisia Badinter“).

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

16

folosirii abuzive a acesteia. Motivele ridicării vălului personalităț

ii juridice

sunt similare celor enun

ț

ate la art. 6 din

Legea slovenă din 1993 privind

societățile (supra, pct. 34): utilizare abuzivă a personalităț

ii juridice a

societății de către asociați în vederea atingerii unui obiectiv a cărui urmărire

le era interzisă în calitatea lor de persoane fizice; utilizare abuzivă ș

i

cauzatoare de prejudicii pentru creditorii săi a personalităț

ii juridice a

societății de către asociați; utilizare ilegală a activelor societății de către

asocia

ți în scopuri personale; reducere a activului societăț

ii în scopuri

personale sau în folosul ter

ților de către asociaț

i care

știau sau ar fi trebuit să

știe că societatea nu va fi în măsură să

-

ș

i onoreze angajamentele.

Mai mult, în Serbia, asocia

ț

ii care de

ț

ineau o participa

ț

ie de control într-o

societate cu răspundere limitată radiată din oficiu de către instanță sunt

răspunzători pentru datoriile acesteia, chiar dacă nu au folosit în mod abuziv

personalitatea sa juridică.

ÎN DREPT

57

. Reclamantul vede în faptul că autorităț

ile nu i-au comunicat personal

deciziile pronun

țate în cadrul procedurii de radiere a societăț

ii L.E. o

încălcare a dreptului său de acces la o instanță, astfel cum este garantat de

art. 6 § 1 din Conven

ție, ale cărui pasaje relevante sunt redactate după cum

urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public ș

i într-un

termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă ș

i impar

țială, instituită

de lege, care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor ș

i obliga

ț

iilor sale cu caracter

civil […]”

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge, pe de altă parte, în esență,

că a fost considerat răspunzător pentru o datorie a societăț

ii L.E. Art. 1 din

Protocolul nr. 1 este redactat astfel:

„Orice persoană fizică sau juridică are

dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni

nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică ș

i în condi

ț

iile

prevăzute de lege ș

i de principiile generale ale dreptului interna

ț

ional.

Dispozi

ț

iile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care

le consideră necesare pentru a reglementa folosinț

a bunurilor conform interesului

general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribu

ții, sau a amenzilor

.”

I. CU PRIVIRE LA OBIECTUL LITIGIULUI ÎN FA

Ț

A MARII CAME

RE

ține că, în speță, Curtea ar trebui să se axeze exclusiv pe

aspectul radierii L.E. Apreciază că plângerea reclamantului privind angajarea

răspunderii sale pentru o datorie a L.E. trebuia mai degrabă să fie examinată

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

17

în cadrul unei alte cereri (nr.

3292/08) depusă de persoana în cauză în temeiul

Conven

ț

iei

și în legătură cu care declară că nu a primit încă o comunicare.

ță cu privire la acest

aspect

.

60

. Curtea a declarat în mod repetat că respectiva „cauză” trimisă în faț

a

Marii Camere include toate aspectele cererii pe care Camera le-a examinat în

hotărârea acesteia [

K.

ș

i T. împotriva Finlandei

(M)C, nr. 25702/94,

pct. 140-141, CEDO 2001-

VII]. Desigur, reclamantul a formulat două cereri

în fa

ț

a Cur

ț

ii

ș

i

ș

i-

a prezentat capătul de cerere legat de angajarea răspunderii

sale în mod mai detaliat în cea de-

a doua cerere. Acest capăt de cerere era

îns

ă formulat, de asemenea, în cererea aflată la originea prezentei cauze ș

i i-

a fost comunicat guvernului pârât, iar Camera l-

a examinat în hotărârea

acesteia. În consecin

ță, Marea Cameră are, de asemenea, competenț

a de a

solu

ț

iona cauza.

II. CU PRIVIRE LA EXCEP

Ț

IILE PRELIMINARE RIDICATE DE

GUVERN

A. Cu privire la procedura de radiere a L.E.

ilor

ține că un recurs constituț

ional nu este un recurs efectiv

referitor la procedura de radiere

și că nu putea să declanș

eze deschiderea unui

nou termen de 6 luni pentru a sesiza Curtea. Guvernul sus

ține, în această

privin

ță, că procedura de radiere angajată împotriva L.E. ș

i procedura de

executare ini

țiată ulterior împotriva reclamantului erau independente în

to

talitate una de cealaltă. Explică faptul că, în mod contrar față de procedura

de radiere, procedura de executare nu a fost ini

țiată din oficiu de către

instan

ță, ci la cererea unui creditor al L.E. Adaugă faptul că soluț

ionarea

procedurii de executare nu ar fi putut influen

ț

a procedura de radiere: chiar

dacă instanț

a de executare ar fi recunoscut calitatea de asociat pasiv a

reclamantului (ceea ce l-

ar fi exonerat pe cel în cauză de răspundere), L.E. nu

putea fi reintegrată în registru

.

ține că, în ceea ce îl priveș

te, un recurs constitu

ț

ional

este, în principiu, o cale de atac efectiv

ă ș

i face trimitere la constatarea

Camerei, conform căreia Curtea Constituțională nu i

-a respins contesta

ț

iile ca

tardive.

ț

ii

ție, Curtea poate „în orice stadiu al

procedurii” să respingă o cerere pe care o consideră inadmisibilă. În

consecin

ță, chiar în stadiul examinării pe fond a unei cereri, aceasta po

ate

reexamina o decizie de admisibilitate dacă, în opinia sa, cererea ar fi trebuit

declarată inadmisibilă pentru unul dintre motivele enumerate în primele trei

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

18

paragrafe ale art. 35 din Conven

ț

ie [

Azinas împotriva Ciprului

(MC),

nr. 56679/00, pct. 32, CEDO 2004-III

ș

i

Sabri Güne

ș

împotriva Turciei

(MC),

nr. 27396/06,

pct. 28-

31, 29 iunie 2012]. Rezultă că Marea Cameră este

competentă pentru a examina respectarea regulii celor 6 luni.

64

. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 § 1 își propune să asigure

securitatea juridică, garantând posibilitatea ca acele cauze care ridică întrebări

cu privire la Conven

ție să fie examinate într

-un termen rezonabil

și să nu

existe posibilitatea ca deciziile pronun

țate să poată fi retrimise în instanță pe

termen nedefinit. Marchează limita în timp a controlului întreprins de

organele Conven

ț

iei

și indică atât persoanelor particulare, cât și autorităț

ilor,

termenul după expirarea căruia nu se mai poate exercita acest control.

(

Sabri

Güne

ș

, citată anteri

or, pct. 39-40)

țate la art. 35 § 1 privind epuizarea căilor de atac interne

și termenul de 6 luni sunt strâns legate, întrucât nu numai că figurează în

acel

a

ș

i articol, dar, în plus, sunt exprimate în aceea

și teză, a cărei construcț

ie

gramaticală implică o astfel de corelaț

ie. Astfel, în general, termenul de 6 luni

începe să curgă de la data deciziei definitive pronunț

ate în cadrul procesului

de epuizare a căilor de atac interne. Cu riscul de a nu respecta principiu

l

subsidiarității, art. 35 § 1 nu poate fi interpretat în sensul că i s

-ar cere

reclamantului să sesizeze Curtea cu cererea sa înainte ca situaț

ia în discu

ț

ie

să fi fost obiectul unei hotărâri definitive la nivel intern. Cu scopul realizării

acestei dispozi

ț

ii, numai ac

ț

iunile normale

ș

i eficiente pot totu

ș

i fi luate în

considerare, deoarece un reclamant nu poate amâna termenul limită strict

impus de Conven

ț

ie în încercarea de a trimite cereri inadecvate sau abuzive

unor instan

ț

e sau institu

ț

ii care nu dispun de puterea sau de competen

ț

a

necesare pentru a acorda, în baza Conven

ț

iei, o repara

ție efectivă în ceea ce

prive

ște plângerea în cauză [a se vedea, printre multe altele,

Lopes de Sousa

Fernandes împotriva Portugaliei

(MC), nr. 56080/13, pct. 130-132, 19

decembrie 2017]. Reiese că, dacă reclamantul face uz de o cale de atac fără

șanse de succes, decizia cu privire la această acțiune nu se poate lua în seamă

la calcularea termenului de 6 luni [

Jeronovičs împotriva Letoniei

(MC), nr.

44898/10, pct. 75, 5 iulie 2016

].

ț

ia Guvernului privind termenul de 6 luni

motivând că sesizarea Curții fusese făcută în cele 6 luni care au urmat după

comunicarea deciziei Cu

r

ț

ii Constitu

ț

ionale privind procedura de radiere .

ște că reclamanț

ii din cauzele slovene sunt, în

principiu, obliga

ți să formuleze un recurs constituțional înainte să sesizeze

Curtea [

Kurić ș

i al

ț

ii împotriva Sloveniei

(MC), nr. 26828/06, pct. 296,

CEDO 2012 (extrase)]. În spe

ță, decizia Curț

ii Constitu

ț

ionale de respingere

a recursului formulat de reclamant a fost pronun

țată la 31 ianuarie 2007 ș

i

comunicată persoanei în cauză la 5 februarie 2007. Reclamantul a depus

cererea în fa

ț

a Cur

ții la 4 august 2007, adică

în termen de 6 luni de la

notificarea deciziei Cur

ț

ii Constitu

ț

ionale.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

19

e

ținut că reclamantul a avut cunoș

tin

ță de decizia de radiere

la 22 decembrie 2004

și că a formulat un recurs constituț

ional împotriva

acestei dec

izii la 5 mai 2006. Curtea nu poate specula dacă recursul

constitu

ț

ional al reclamantului era tardiv din perspectiva dreptului intern, nici

dacă era din acest motiv sortit eș

ecului, deoarece Curtea Constitu

țională nu l

-

a respins pentru caracterul tardiv (supra, pc

t. 29

).

Nu poate, prin urmare, să

accepte argumentul care afirmă că recursul cons

titu

ț

ional trebuie ignorat în

calcularea termenului de 6 luni pentru a sesiza Curtea.

ță, Curtea respinge această excepție preliminară.

B. Cu privire la procedura de executare împotriva reclamantului

r

ț

ilor

ține că, din moment ce a făcut un compromis cu creditorul

său în 2011 și a plătit suma convenită, reclamantul nu se poate considera o

victimă.

ț

ii asupra acestui punct special.

ț

ii

72

. Curtea observă că, în hotărârea Camerei, excepț

ia Guvernului privind

calitatea de victimă a reclamantului a fost respinsă pe motiv că, înainte de a

face compromisul, partea în cau

ză folosise toate căile de atac interne aflate la

dispozi

ția sa pentru a contesta angajarea răspunderii pentru datoria în cauză.

Mai mult, acesta introdusese în fa

ț

a Cur

ții cererea aflată la originea prezentei

cauze. A

ș

a cum explicase, termenii tranzac

ț

iei îi erau mai favorabili decât

răspunderea care decurgea din dreptul intern ș

i cu unicul scop de a evita un

prejudiciu mai mare decât acceptase la încheierea tranzac

ț

iei. Curtea

consideră că nu există niciun motiv pentru a nu lua în considerare acest

ra

ț

ion

ament. În fapt, doar pentru că reclamantul îndeplinise obligaț

ia care îi

era impusă, acesta nu era privat de calitatea de victimă în sensul art.

34 din

Conven

ț

ie.

ță, Curtea respinge această excepție preliminară.

III. CU PRIVIRE LA FOND

A. Hotărârea Camerei

74

. Camera a apreciat că angajarea răspunderii reclamantului pentru plata

datoriilor societății L.E. ar putea fi considerată drept o măsură destinată să

sanc

ționeze persoana în cauză pentru

neîndeplinirea, în calitatea sa de asociat

care exercită o influență asupra activităților societăț

ii, a obliga

ț

iilor care îi

reveneau. A

șadar, a constatat că măsura contestată făcea parte din

reglementarea de către stat a funcționării pieț

ei, a practicilor

societăț

ilor

ș

i a

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

20

gestionării proprietăț

ii acestora. Totu

ș

i, luând în considerare

ș

i plângerea

privind procedura de radiere, a decis să examineze cauza prin prisma

standardului general stabilit de art. 1 din Protocolul nr. 1.

ște aspectul legalității, Camera a concluzionat că

„regula stabilită de Legea privind operațiunile financiare ale societăț

ilor

ș

i

modificată de Curtea Constituțională era suficient de accesibilă ș

i de

previzibilă și că, prin urmare, măsura contestată avea un temei legal suficient

în dreptul sloven pentru a îndeplini cerin

țele de la art. 1 din Protocolul nr. 1“.

Pe de altă parte, pe baza concluziei sale că reclamantul ar fi putut participa

efectiv la procedura de radiere dacă ar fi dat dovadă

de diligen

ț

a la care era

obligat, Camera a aprobat abordarea pragmatică adoptată de autorităț

ile

na

ț

ionale în ceea ce prive

ș

te comunicarea documentelor în cadrul

procedurilor de radiere, mai ales că sistemul prevedea termene relativ lungi

pentru contestarea deciziilor de deschidere a procedurilor de radiere, dar

ș

i a

deciziilor de radiere. Camera a constatat că procedura de radiere oferea

reclamantului suficiente gar

an

ț

ii procedurale

și răspundea, prin urmare,

cerin

ț

ei de legalitate de la art. 1 din Protocolul nr.

1.

ț

iunile financiare ale

societăților avea drept scop restabilirea stabilităț

ii pe pia

ța comercială ș

i

urmărea deci un scop legitim

.

ș

te propor

ționalitatea măsurii în litigiu, Camera a

considerat că încălcarea de către L.E. a dreptului societăților ș

i a principiilor

unei guverna

n

țe sigure cerea un răspuns puternic din partea autorităț

ilor, care

au putut astfel în mod legitim să angajeze răspunderea personală a asociaț

ilor

care ar fi comis nereguli în cadrul func

ționării societăț

ii. În acest sens, a

men

ționat mai ales starea de subcapitalizare a societăț

ii, insolven

ț

a sa

prelungită ș

i lipsa de ac

ț

iune a conducerii (a se vedea, în special, pct. 122-128

din hotărârea Camerei). De altfel, a observat că scăderea sub pragul legal a

capitalului societăț

ii, apoi desfiin

ț

area acesteia, ca

ș

i caracterul cu totul tardiv

al cererii de deschidere a procedurii de lichidare, au avut repercusiuni

negative importante asupra situa

ției creditorului societății. A concluzionat c

ă

„ținând seama de ampla marjă de apreciere de care dispun statele contractante

în materie de politică economică, [...] măsura contestată nu reprezenta pentru

reclamant o sarcină individuală exagerată în împrejurările excepț

ionale ale

cauzei.“ A declarat, prin urmare, că nu a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr.

1

.

B. Argumentele părț

ilo

r

ș

a cum s-

a arătat mai sus, reclamantul se plânge de încăl

carea

dreptului său de acces la o instanță astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din

Conven

ție, prin omisiunea autorităț

ilor de a-i comunica personal deciziile

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

21

pronun

țate în cadrul procedurii de radiere a societăț

ii L.E. Acesta sus

ține că

adresa

domiciliului său care figura în registrul societăților era exactă. Ca

dovadă, actele legate din procedura civilă care opunea Societatea Slovenă a

Căilor Ferate ș

i L.E. i-

au fost notificate la respectiva adresă fără nicio

problemă (supra, pct.

11).

În consecin

ță, în opinia sa, nu exista nicio

justificare pentru notificarea doar către L.E. a deciziilor pronunț

ate în

procedura de radiere,

știind că la acel moment L.E.

îș

i încetase activitatea de

4 ani.

Și reclamantul face trimitere la mai multe hotărâri în care Curtea ar fi

constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenție pentru lipsa notificării personale,

între care

Díaz Ochoa împotriva Spaniei

(nr. 423/03, 22 iunie 2006),

S.C.

Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva

României

(nr. 37576/05, 8

ianuari

e

2013),

Zavodnik împotriva Slovenie

i (nr. 53723/13, 21 mai 2015)

ș

i

Aždajić

împotriva Sloveniei

(nr. 71872/12, 8 octombrie 2015).

ține, în plus, că angajarea răspunderii sale personale

pentru o datorie a L.E. în cadrul procedurii de executare ini

ț

iate împotriva sa

de Societatea Slovenă a Căilor Ferate se interpretează ca o ingerință în

exercitarea dreptului s

ău la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1. Mai precis, vede aici o măsură de reglementare a utilizării

bunurilor, în sensul paragrafului al doilea al acestui articol. Totu

și, solicită

C

ur

ții să examineze plângerea întemeiată pe angajarea răspunderii sale într

-

un context mai amplu, în lumina normei generale stabilite de art. 1 din

Protocolul nr. 1,

ținând seama, în special, de decizia de radiere a societăț

ii

L.E. pronun

țată en 2001.

ține că dreptul intern nu era suficient de precis ș

i de

previzibil

și că măsura contestată era, din acest motiv, ilegală. În ceea ce

prive

ș

te cerin

ța de previzibilitate, explică faptul că, la momentul intrării în

vigoare a Legii privind opera

ț

iunile financ

i

are ale societăț

ilor, nu era eviden

t

că răspunderea sa personală ar fi putut, în definitiv, să fie angajată în privinț

a

oricărei datorii a L.E. Potrivit acestuia, de fapt, Legea privind operaț

iunil

e

financiare ale societăț

ilor nu prevedea explicit o astfel de posibilitate, ci se

mul

țumea să trimită la un alt text: conform art. 27 alin. (4) din lege, se

prezuma că asociații unei societăț

i radiate în temeiul Legii privind

opera

țiunile financiare ale societăț

ilor

prezentaseră declarația prevăzută de

art. 394 a

lin. (1) din Legea din 1993 privind societățile, care dispunea că o

societate putea fi radiată la cererea asociaților fără a fi necesară solicitarea

deschiderii unei proceduri de lichidare din moment ce ace

ș

tia, prin act

notarial, declarau că societatea se

achitase de toate obliga

țiile, că orice litigiu

eventual cu salaria

ț

ii fusese reglat

și că acceptau să fie trași la răspundere în

solidar pentru orice datorie restantă a societăț

ii. În ceea ce prive

ș

te cerin

ț

a de

precizie, reclamantul consideră că criteri

ile stabilite de Curtea Constitu

țională

în decizia sa din 2002 nu erau deloc clare. Adaugă faptul că regimul în litigiu

de răspundere personală a asociaților pentru datoriile societăț

ilor radiate

făcuse obiectul mai multor reforme, ceea ce contribuise, în

opinia sa, la

crearea situa

ț

iei confuze.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

22

81

. Apreciind că legislația contestată nu urmărea niciun scop legitim,

reclamantul su

s

ține că, în speță, nu este necesar ca statului pârât să i se acorde

o marjă de apreciere largă. Consideră că trebuie să se facă distincț

ie între

prezenta cauză ș

i cauzele

Berger-Krall

ș

i al

ț

ii împotriva Sloveniei

(nr.

14717/04, 12 iunie 2014)

ș

i

Jahn

ș

i al

ț

ii împotriva Germaniei

(MC),

(nr. 46720/99

ș

i alte 2, CEDO 2005-VI), care aveau drept obiect, respectiv,

drepturile de ocupare în legătură cu apartamente în proprietate colectivă

situate în fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavia („fosta RFSI“) ș

i

contextul unic al reunificării Germaniei.

ș

it, acesta sus

ține că măsura în litigiu era disproporționată.

Referindu

-

se la hotărârea

Agrotexim

ș

i al

ț

ii împotriva Greciei

(24 octombrie

1995, pct. 66, seria A nr. 330 A)

ș

i la mai multe decizii ulterioare, acesta

sus

ține că, în conformita

te cu jurispruden

ț

a Cur

ții, ridicarea vălului

personalității juridice nu se justifică decât în circumstanț

e excep

ț

ionale,

absente , în opinia sa, în spe

ță. Invocând hotărârea pronunțată de Curtea de

Justi

ț

ie a Uniunii Europene la 21 octombrie 2010 în cauza

Idryma Typou AE

împotriva Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis

(C-81/09,

ECLI:EU:C:2010:622), acesta consideră că măsura contestată este, de

asemenea, contrară principiilor fundamentale ale dreptului societăț

ilor

aplicabil în Uniunea Europeană. Solicită Curții să aplice jurisprudenț

a

Vaskrsić

(

Vaskrsić împotriva Sloveniei

, nr. 31371/12, 25 aprilie 2017)

și să

formuleze concluzia că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în pofida

relativei sale pasivităț

i fa

ță de soarta societăț

ii L.E.

ș

i a datoriilor sale restante

.

Sus

ține că a acționat fără rea

-credin

ță și apreciază că acesta este un element

determinant. În acest sens, specifică faptul că a încercat să obțină dizolvarea

L.E. prin ini

țierea unei proceduri de lichidare, dar că nu a reuș

it în încercarea

sa, din cauză că L. E. nu a fost în măsură să

-

ș

i asume costul. De asemenea,

consideră că echilibrul just între interesul general ș

i drepturile sale de

proprietate a fost distrus de obliga

ț

ia care i s-a impus de a aduce dovada

statutului de asoci

at „pasiv“ pe care o revendica. Acesta adaugă că, în orice

caz, nu a ocupat un post de conducere în cadrul L.E. decât timp de

aproximativ 2 ani, ceea ce nu era suficient, în opinia sa, pentru a-

l obliga să

răspundă personal pentru datoriile societă

ț

ii. Exp

licând că Societatea Slovenă

a Căilor Ferate ș

i-a recuperat crean

ț

a integral

și că lui nu i

-

a rămas nimic,

consideră că măsura în litigiu era profund nedreaptă. Prin urmare, consideră

că a trebuit să suporte o povară exagerată.

ș

te argumentul reclamantului întemeiat pe afirma

ț

ia

conform căreia a fost ț

inut departe de procedura de radiere, Guvernul sus

ț

ine

că persoana în cauză a avut o posibilitate echitabilă de a lua parte la aceasta,

chiar dacă nici d

ecizia de deschidere a procedurii

ș

i nici decizia de radiere nu

i-

au fost notificate personal. Arată că, în conformitate cu practica obișnuită,

cele două decizii au fost notificate în mod corespunzător la adresa sediului

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

23

social al L.E. Adaugă faptul că decizia de a deschide o procedură de radiere

a fost înscrisă în registrul societăț

ilor, care era u

șor de consultat de către

public,

și că decizia de radiere a fost publicată în Jurnalul Oficial. În opinia

sa, reclamantul

ș

i ceilal

ț

i asocia

ț

i ai L.E. puteau as

tfel să ia cunoș

tin

ță de

fiecare dintre aceste decizii în două moduri diferite, dacă ar fi avut toată

diligen

ța necesară. Guvernul invocă în plus lungimea termenelor –

2 luni în

primul caz

ș

i 30 de zile în al doilea caz

– în care era posibil să se conteste

deschiderea unei proceduri de radiere sau să se formuleze recurs împotriva

deciziei de radiere. Guvernul face trimitere, de altfel, la motivarea Cur

ț

ii

Constitu

ț

ionale a Sloveniei,

și anume că notificarea tuturor asociaț

ilor unei

societăț

i inactive privind deciziile din cadrul unei proceduri de radiere ar cere

prea mult timp,

și ar fi chiar imposibilă în anumite cazuri, ț

inând seama de

numărul de persoane implicate și de faptul că societăț

ile nu declarau toate

modificările relevante la ins

tan

ța registrului societăț

ilor (supra, pct. 49). J.

Za., M.

K.

ș

i J.

Zu. ar fi rămas astfel înscriș

i ca

ac

ționari ai L.E. după moartea

lor (supra, pct.

10,

12

ș

i

17)

și reclamantul ar fi rămas înscris ca director

gener

al al L.E. după revocare (supra, pct.

14)

.

ține, de asemenea, că angajarea răspunderii personale a

re

clamantului pentru o datorie a L.E. se interpretează ca o măsură de

reglementare a utilizării bunurilor, în sensul paragrafului al doilea al art. 1 din

Protocolul nr. 1. În ceea ce prive

ște legalitatea măsurii, susține că dispoziț

iil

e

aplicabile din dreptul intern erau accesibile, clare

și previzibile. Se referă în

acest sens la mai multe decizii în care criteriul stabilit de Curtea

Constitu

țională ar fi fost aplicat sistematic. Instanțele interne ar fi hotărât că

asocia

ț

ii care de

ț

ineau cel pu

țin 10% din capitalul social al unei societăț

i

radiate trebuiau să răspundă personal pentru datoriile societății, dar că

asocia

ț

ii care d

e

țineau o parte mai mică nu puteau fi trași astfel la răspundere.

În ceea ce prive

ș

te argumentul reclamant

ului, conform căruia regimul de

răspundere personală în litigiu făcuse obiectul mai multor reforme, Guvernul

arată că acestea sunt ulterioare încheierii procedurii de executare incriminate

și că nu sunt aș

adar relevante.

ține, de asemenea, că legislația criticată era în

conformitate cu interesul general. Indică faptul că datele oficiale luate în

considerare în pregătirea Legii privind operațiunile financiare ale societăț

ilo

r

arătau că, la 28

februarie 1999, 6 587 soci

etăț

i aveau conturile înghe

ț

ate de

peste un an, că datoriile lor se ridicau la 84

452 000 000 SIT

și că 6

083 dintre

acestea (92%) nu aveau niciun salariat. Explică faptul că singura soluț

ie la

dispozi

ția autorităților slovene la acel moment era să deschidă din oficiu

procedura de lichidare, dar că aceasta ar fi durat 30 de ani ș

i ar fi costat statul

900 000 000 SIT. Curtea Constitu

țională ar fi apreciat, de altfel, că măsura în

litigiu urmărea protejarea creditorilor ș

i securizarea opera

ț

iunilor juridice în

general

și că era, astfel, conformă interesului general (supra, pc

t.

48

ș

i 50)

.

ș

it, Guvernul sus

ține că măsura în litigiu era proporționată. În

calitatea sa de director al societăț

ii, reclamantul avea obliga

ț

ia fie de a se

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

24

asigura că societatea dispunea de lichidităț

i

și era solvabilă, fie de a cere

lichidarea. Mai mult, de

ținând 11,11% din capitalul societăț

ii, ar fi fost în

măsură să influenț

eze func

ț

ionarea acesteia. De asemenea, ar fi avut

posibilitatea de a se retrage din L.E. în orice moment (în ace

astă privință,

Guvernul face trimitere la decizia Cur

ț

ii de Apel Ljubljana nr. II Ip

2915/2010)

ș

i ar fi dispus de timp suficient pentru a lua cuno

ș

tin

ță de Legea

privind oper

a

țiunile financiare ale societăților (ale cărei dispoziț

ii relevante

ar fi începu

t să se aplice la un an după intrarea în vigoare) și pentru a scăpa

de măsura în litigiu. Cu toate acestea, el nu a demonstrat diligența necesară.

87

. Guvernul solicită Curții să aibă în vedere și următoarele elemente:

asocia

ț

ii une

i societăț

i radiate mo

ș

teneau nu numai pasivul, ci

ș

i activul;

creditorii unei societăț

i radiate aveau la dispozi

ț

ie doar un an pentru a ini

ț

ia o

procedură împotriva asociaților în vederea recuperării creanț

elor; iar

reclamantul ar fi avut posibilitatea de a-

ș

i sus

ț

ine argumentele în cadrul

procedurii de executare, ca

ș

i în fa

ț

a Cur

ț

ii Constitu

ț

ionale. În ceea ce pr

ive

ș

te

jurispruden

ț

a

Vaskrsić

invocată de reclamant, Guvernul o consideră lipsită de

releva

n

ță. Cauza respectivă ar fi privit, în fapt, vânzarea

la licita

ție publică a

domiciliului unui reclamant în scopul rambursării unei creanț

e modeste

(124

EUR), cu toate că ar fi existat alte căi de executare. Guvernul a adăugat

că, dacă reclamantul considera că a plătit mai mult decât ceilal

ț

i asocia

ț

i activi

ai L.E., ar fi trebuit să iniț

ieze împotriva lor o ac

țiune civilă în despăgubiri.

88

. În cele din urmă, Guvernul a afirmat că observaț

iile scrise ale

Ini

ț

iativei Civile a S

ocietăț

ilor Radiate din Oficiu (rezumate infra la pc

t. 90)

sunt pline de elemente eronate. În special, exista o contradic

ție totală între

jurispruden

ț

a instan

ț

elor interne

ș

i sus

ț

inerea asoci

a

ției, conform căreia ș

i

persoanele care, la momentul radierii unei societăți, nu se mai numărau

printre asocia

ți trebuiau să răspundă pentru datoriile acesteia, fără a putea

contesta angajarea răspunderii lor în cadrul procedurilor judiciare iniț

iate

împotriva lor de către creditorii societ

ăț

ii.

ț

ii intervenien

ț

i

ține ideea că eludarea

personalității juridice a unei societăți nu se justifică decât în cazuri

excep

ț

ionale, atunci când se dovede

ște dincolo de orice îndoială rezonabilă

că această persoană juridică a făcut obiectul unei folosiri abuzive. Consideră

că sarcina probei abuzului trebuie să revină părții care îl semnalează: în alț

i

termeni, abuzul nu trebuie să fie dedus sau prezumat. Prezintă în acest sens o

expunere privind situa

ț

ia din Malta.

ț

iativa C

ivilă a

S

ocietă

ț

ilor Radiate din O

ficiu consideră, la rândul

său, că Legea privind operațiunile financiare ale societăț

ilor impunea o

sarcină exagerată asociaților societăților inactive. Explică faptul că, în

temeiul unuia dintre principiile fundamentale ale dreptului societăț

ilor,

asocia

ții unei societăți nu sunt personal răspunzători pentru datoriile acesteia,

cu excep

ț

ia cazului în care se dovede

ște că au folosit în mod abuziv

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

25

personalitatea sa juridică (ar fi ceea ce se numește ridicarea sau străpungerea

vălului personalităț

ii juridice). Legea privind opera

ț

iunile financiare ale

societăț

ilor a ignorat acest principiu. În conformitate cu art. 37 alin. (3), a

început să se aplice abia la 3 luni după adoptare

17

. Societăț

ile nu au avut astfel

timp să acționeze pentru a scăpa de aplicarea acesteia. Asociația explică

faptul că, deoarece registrul societăț

ilor nu

era la zi (societăț

ile nenotificând

totdeauna toate modificările relevante la instanța registrului societăț

ilor), iar

persoanele care, la momentul radierii unei societăți, nu se mai numărau

printre asocia

ți trebuiau să răspundă pentru datoriile acesteia, fără a putea

contesta angajarea răspu

nderii lor în cadrul procedurilor judiciare ini

ț

iate

împotriva lor de către creditorii societăț

ii. Recunoa

ște că decizia Curț

ii

Constitu

ționale în 2002 a avut ca efect limitarea răspunderii pentru datoriile

societăț

ilor radiate exclusiv la asocia

ț

ii activi (respectiv, asocia

ț

ii care puteau

influen

ț

a func

ționarea societății), dar consideră că această jurisprudență a

creat confuzie în sistemul juridic sloven. Încercările de abrogare a regulilor

de aplicare a răspunderii personale a asociaț

ilor introduse de Legea privind

opera

țiunile financiare ale societăț

ilor a agravat

ș

i mai mult confuzia. În plus,

asocia

ții societăților radiate nu aveau capacitatea să recupereze creanț

ele

societăților lor, cu toate că trebuiau să răspundă pentru datoriile acestora.

Asocia

ț

i

a judecătorilor, Institutul de Drept Comparat al Facultăț

ii de Drept al

Universităț

ii din Ljubljana

ș

i Camera de Com

er

ț ș

i Industrie

18

s-au pronun

ț

at

desigur, printre al

ții, în favoarea adoptării Legii privind operaț

iunile

financiare ale societăț

ilor, dar a existat coluziune între aceste organiza

ț

ii

ș

i

for

țe politice de stânga. În cele din urmă, asociația prezintă cifre: aproximativ

25

000 de societăți au fost radiate, ceea ce ar însemna că nu mai puț

in de

50

000 de persoane (adică 2,5% din populaț

ia

slovenă) ar fi fost vizate în

ipoteza în care, pentru fiecare dintre ele, ar fi fost angajată răspunderea a cel

p

u

ț

in doi asocia

ț

i.

C. Motivarea Cur

ț

ii

ii

91

. Reclamantul vede în faptul că autorităț

ile nu i-au comunicat personal

deciziile pronun

țate în cadrul procedurii de radiere a societăț

ii L.E. o

încălcare a art.

6 §

1 din Conven

ț

ie (supra, pct.

78)

. Responsabilă cu

încadrarea juridică a faptelor [a se vedea, de exemplu,

Radomilja

ș

i al

ț

ii

17

. Art. 37 alin. (3) din Legea privind operațiunile financiare ale societăților se referea la

radierea societăților care nu se conformaseră Legii din 1993 privind societățile. Dispoziția

relevantă în speță este mai degrabă art. 40 alin. (3) din aceeași lege, care prevedea amânar

ea

cu un an a datei de la care produce efecte cu privire la radierea societăților

inactive.

18

. Înființată în urmă cu mai mult de 160 de ani, Camera de Comerț și Industrie a Sloveniei

reunește până astăzi 7

000 de societăți de toate tipurile cu sediile în toată țara. Această

asociație profesională independentă, cea mai influentă din Slovenia, reprezintă interesele

membrilor săi. Este o organizație neguvernamentală, fără scop lucrativ.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

26

împotriva Croa

ț

iei

(MC), nr.

37685/10

ș

i 22768/12,

pct. 124,

20 martie

2018], Curtea, având în vedere cerin

ț

ele procedurale inerente art. 1 din

Protocolul nr. 1 (supra, pct.

9

5

),

hotărăște că trebuie să fie examinat acest

capăt de cerere în cadrul celui privind angajarea răspunderii sale

personale,

formulat de reclamant în temeiul acestei din urmă dispoziț

ii (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe

,

nr. 38238/04, pct. 59, 9 octombrie 2008).

a) Principii generale

nr. 1 con

ține trei norme distincte: prima este formulată în prima teză a

primului paragraf, are un caracter general

ș

i enun

ță principiul respectări

i

proprietăț

ii; a do

ua, inclusă în a doua teză a aceluiași paragraf, vizează

privarea de proprietate

ș

i o supune anumitor condi

ții; iar a treia, expusă în al

doilea paragraf, recunoa

ș

te dreptul statelor, printre altele, de a reglementa

folosin

ț

a bunurilor conform interesului general. A doua

și a treia, care vizează

exemple deosebite de atingeri aduse respectării bunurilor, trebuie interpretate

în lumina principiului consacrat de prima [a se vedea, printre altele,

Ališić ș

i

al

ț

ii împotriva Bosniei-Her

ț

egovinei, Croa

ț

iei, Fostei Republici Iugoslave a

Macedoniei, Serbiei

ș

i Sloveniei

(MC), nr. 60642/08, pct. 98, CEDO 2014]

.

b) Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

93

. Decizia de a angaja răspunderea personală a reclamantului față de

datoria L.E.

se interpretează incontestabil ca o ingerință în exercitarea de către

reclamant a dreptului său la respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1. Părțile convin, de asemenea, că, considerată separat, măsura

în litigiu trebuie considera

tă o măsură care viza reglementarea folosinț

ei

bunurilor.

Ț

inând cont de contextul în care se înscrie

,

ș

i în special de deciz

ia

din 2001 de radiere a L.E., Curtea va examina totu

ș

i cauza în lumina

principiului general stabilit de prima normă a art. 1 din

P

rotocolul nr. 1.

n

ț

ei

a) Principii generale

ște că art. 1 din Protocolul nr. 1 impune, în special ș

i

înainte de toate, ca o ingerin

ță din partea autorităț

ii publice în exercitarea

dreptului la

respectarea bunurilor să fie legală: a doua teză a primului paragraf

al acestui articol autorizează o privare de proprietate numai „în condiț

iile

prevăzute de lege”, iar al doilea paragraf recunoaș

te dreptul statelor de a

reglementa folosin

ț

a bunurilor pr

in adoptarea de „legi”. Mai mult, supremaț

ia

dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale oricărei societăț

i

democratice, este o no

țiune inerentă ansamblului articolelor Convenț

iei

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

27

[

Fostul rege al Greciei

ș

i al

ț

ii împotriva Greciei

(MC) (fond), nr. 25701/94,

pct. 79,

CEDO 2000-XII,

ș

i

Broniowski împotriva Poloniei

(MC), nr.

31443/96, pct. 147, CEDO 2004-V].

95

. Principiul legalității presupune, de asemenea, că normele din dreptul

intern îndeplinesc anumite cerin

ț

e de calitate. În acest sens, trebuie observat

că termenul „lege” („

law

“) care figurează la art. 1 din Protocolul nr. 1 trimite

la acela

ș

i concept ca atunci când este utilizat în restul Conven

ț

iei [a se vedea,

de exemplu,

Vistiņš ș

i Perepjolkins împotriva Letoniei

(MC), nr. 71243/01,

pct. 96, 25 octombrie 2012].

Rezultă că normele de drept pe care se

întemeiază ingerința trebuie să fie suficient de accesibile, precise ș

i

previzibile în aplicare [a se vedea, printre multe altele,

Beyeler împotriva

Italiei

(MC), nr. 33202/96, pct. 109-110, CEDO 2000

-

I]. În special, o normă

este „previzibilă” atunci când oferă o anumită garanț

ie împotriva ingerin

ț

elor

arbitrare din partea autorit

ăț

ilor publice

[

Centro Europa 7 S.r.l.

ș

i Di Stefan

o

împotriva Italiei

(MC), nr. 38433/09, pct. 143, CEDO 2012]. Orice ingerin

ță

în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie, în consecin

ță, însoțită

de garan

ții procedurale care să ofere persoanei sau entității în cauză

posibilitatea rezonabilă d

e a

-

ș

i expune cauza în

fa

ța autorită

ț

ilor competente,

astfel încât să permită contestarea efectivă a măsurilor în litigiu. Pentru a se

asigura respectarea acestei condi

ț

ii, se impune analizarea ansamblului

procedurilor judiciare

ș

i administrative aplicabile (

Jokela împotriva

Finlandei

, nr. 28856/95, pct. 45, CEDO 2002-IV,

Capital Bank AD împotriva

Bulgariei

, nr. 49429/99, pct. 134, CEDO

2005-XII

ș

i

Stolyarova

împotriva Rusiei

, nr. 15711/13, pct. 43, 29 ianuarie 2015).

b) Aplicarea principiilor generale în cauza de fa

ță

ț

elor din spe

ță, Curtea observă de la bun

început că angajarea răspunderii personale a reclamantului pentru o datorie a

L.E. se întemeia pe art. 27 alin. (4) din Legea privind oper

a

ț

iunile financiare

ale

societăților, care dispunea că se presupune că asociații unei societăț

i

radiate pentru neefectuarea niciunei opera

țiuni de plată timp de 12 luni

consecutive din conturile sale au prezentat declara

ția prevăzută de art. 394

alin. (1) din Legea din 1993 privi

nd societăț

ile (

și anume că acceptau să fie

tra

și la răspundere în solidar pentru datoriile restante ale societăț

ii). Legea

privind oper

a

țiunile financiare ale societăților a fost publicată în Jurnalul

Oficial la 8 iulie 1999

ș

i a intrat în vigoare la 23 iulie din acela

ș

i an. Curtea

consideră că reglementarea introdusă de această lege era accesibilă

reclamantului

și că conț

inutul acesteia era suficient de clar pentru a-i permite

să prevadă că societatea sa risca să fie radiată din registrul societăț

ilor

ș

i

că e

l

însu

și risca să

-

și vadă răspunderea personală angajată pentru datoriile

societăț

ii.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

28

ț

ei Cur

ț

ii, previzibilitatea legii nu se opune ca

faptului ca persoana în cauză să recurgă la sfaturile unor experț

i pentru a

evalua, într-

o măsură rezonabilă în circumstanț

ele cauzei, consecin

ț

ele care

ar putea să decurgă dintr

-un act determinat. Acest lucru este valabil în special

în privin

ț

a profesioni

ș

tilor, obi

ș

nui

ți să dea dovadă de mare prudență în

exercitarea meseriei lor. De asemenea, este de a

ș

teptat ca ace

știa să aibă grijă

în special să evalueze riscurile pe care activitatea în cauză le implică [a se

vedea, printre altele,

Karácsony

ș

i al

ț

ii împotriva Ungariei

(MC), nr.

42461/13

ș

i 44357/13, pct. 125, 17 mai 2016

ș

i

Cantoni împotriva Fran

ț

ei

,

15 noiembrie 1996, pct. 35,

Culegere de hotărâri

ș

i decizii

1996-V]. Acela

ș

i

ra

ț

ionament se poate aplica

și cu privire la persoanele care desfășoară

activităț

i comerciale (a se vedea, prin analogie,

Špaček, s.r.o., împotriva

Republicii Cehe

, nr. 26449/95, pct. 59, 9 noiembrie 1999

ș

i

Forminster

Enterprises

, citată anterior, pct. 65). În calitatea sa de asociat minoritar ș

i de

fost director general al L.E., reclamantul trebuia să fie la curent n

u numai cu

situa

ț

ia în care se afla societatea, ci

ș

i cu procedurile civile i

ni

ț

iate împotriva

acesteia de către creditori (supra, pc

t.

11).

În consecin

ță, Curtea consideră că

era de a

șteptat ca reclamantul să dedice o anume atenț

ie problemelor cu care

se confrunta L.E. Din punctul său de vedere, reclamantul trebuie să fi avut

cuno

ș

tin

ță de dreptul intern aplicabil societăț

ilor, în spec

ial societăț

ilor

insolvabile,

și nu exista niciun avertisment special care să

-i fie adresat despre

urmările Legii privind operațiunile financiare ale societăț

ilor.

98

. În acest sens, trebuie să se facă o distincț

ie între spe

ță ș

i cauza

Zolotas

împotriva Greciei (nr. 2)

(nr. 66610/09, CEDO 2013), care privea o lege,

introdusă în 1942 (în timpul ocupației Greciei de către puterile Axei) ș

i

ratificată în 1946, în temeiul căreia orice depozit înt

r

-un cont bancar revenea

definitiv statului în cazul în care timp de 20 de ani titularul contului nu

reclama fondurile depuse

ș

i nu efectua nicio opera

ț

iune în cont. În respectiva

cauză, Curtea a hotărât, în special, că echilibrul just impus de art. 1 din

Protocolul nr. 1 nu fusese păstrat prin faptul că reclamantul nu fusese inform

at

despre data la care expira termenul de prescrip

ț

ie

și că nu avusese, prin

urmare, posibilitatea să întrerupă prescripț

ia. Este important de re

ținut că,

spre deosebire de reclamantul din spe

ță, reclamantul din respectiva cauză era

o persoană particulară, fără cunoș

tin

ț

e de drept civil sau bancar. Prezenta

spe

ță prezintă mai multe asemănări cu cauza

J.A. Pye (Oxford) Ltd

ș

i J.A. Py

e

(Oxford) Land Ltd împotriva Regatului Unit

[(MC), nr.

44302/02, CED

O

2007-III], în care Curtea a examinat propor

ționalitatea privării de proprie

tate

asupra unui teren, privare care fusese impusă societăț

ilor reclamante pentru

motivul că terenul în discuț

ie a fost ocupat, d

e

și fără titlu, de către proprietarii

unui teren adiacent timp de 12

ani. Curtea a considerat, în special, că

neinformarea proprietarului oficial în timp util despre împlinirea termenului

de uzucapiune nu a compromis echilibrul just impus de art. 1 din Protocolul

nr. 1.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

29

99

. Este adevărat că, aș

a cum

observă reclamantul, decizia Curț

ii

Constitu

ț

ionale din 2002 a atenuat efectul dispozi

ț

iilor referitoare la

răspunderea asociaților prevăzute de Legea privind operaț

iunile financiare ale

societăților, în temeiul cărora toț

i asocia

ții societăț

ilor radiate trebuiau

–

indiferent de rolul lor

– să răspundă personal pentru datoriile societăț

ii lor

(supra, pc

t. 48-

51)

. Astfel, faptul că decizia menționată a fost pronunțată la

mai mult de doi ani după intrarea în vigoare a dispozițiilor în cauză nu a

influen

ț

at în niciun fel situa

ț

ia reclamantului, d

eoarece răspunderea sa

personală în privința datoriilor L.E. a fost stabilită în cadrul procedurii de

executare care a fost ini

țiată în aprilie 2002 (supra, pc

t.

24)

ș

i care s-a încheiat

în iulie 2007 (supra, pc

t. 30)

. De-a lungul acestei proceduri, despre care nu a

avut cuno

ș

tin

ță decât în decembri

e 2004 (supra, pct.

24),

reclamantul a

sus

ținut că nu era un asociat activ al L.E., invocând decizia su

s

-men

ționată a

C

ur

ț

ii Constitu

ționale în sprijinul capătului său de cerere principal împotriva

executării. Prin urmare, Curtea consideră că faptul că distincț

ia dintre

asocia

ț

ii activi

ș

i asocia

ții pasivi a fost făcută abia în octombrie 2002 ș

i nu a

avut niciun impact asupra exercitării de către reclamant a drepturilor sale.

țională în acest sens, ș

i

anume distinc

ția între „asociați activi“, în măsură să influenț

eze administrarea

societăț

ii

și „asociați pasivi“, l

ipsi

ț

i de o asemenea putere (supra, pc

t. 51)

, era

limpede. Acesta a dus, de facto, la o jurispruden

ță internă constantă conform

căreia asociaț

ii so

cietăț

ilor radiate care anterior radierii de

ț

ineau cel pu

ț

in

10% din capitalul societății lor trebuiau să răspundă personal pentru datoriile

acesteia, spre deosebire de cei a căror cotă era mai mică de 10%. Curtea

consideră că pragul de 10% nu era arbitrar

având în vedere drepturile

conferite asoci

a

ț

ilor care de

ț

in cel pu

țin 10% din capitalul societăț

ii: dreptul

de a fi informat despre afacerile societății; dreptul de a consulta cărț

ile

ș

i

registrele acesteia; dreptul de a solicita convocarea unei adunări g

enerale;

dreptul de a cere includerea unui punct pe ordinea de zi a unei adunări

generale;

ș

i dreptul de a sesiza instan

ța competentă cu o cerere de lichidare a

societăț

ii (supra, pc

t. 37

ș

i 38)

. Organiza

ț

ii interna

ț

ionale competente în acest

domeniu, între care Organiza

ț

ia pentru Cooperare

și Dezvoltare Economică

(OCDE)

ș

i Fondul Monetar Interna

țional (FMI), aplică un criteriu similar

pentru a distinge între investitorii care nu au niciun control asupra societăț

ii

(investitori de portofoliu)

ș

i cei care î

și exercită influența asupra administrării

acesteia (investitori direc

ți). În acest sens, lucrarea intitulată Definiț

ia OECD

benchmark a investi

țiilor străine directe, ediț

ia a IV-a, 2008, con

ț

ine

următoarele pasaje (p. 22

-23)

19

:

„29. [...] Această dorință de a influenț

a sau de a controla în mod semnificativ

conducerea unei societăț

i face distinc

ț

ia dintre investi

ția directă ș

i investi

ț

ia de

portofoliu străină: în al doilea caz, investitorul este interesat în principal de veniturile

provenite din ac

hizi

ț

ionarea

ș

i din vânzarea d

e ac

ț

iuni

și de alte valori mobiliare, fără

a

Manualul balanței de plăți și a poziției investiționale

internațion

ale

,

ediția a V

I

-a (MBP6)

, FMI, 2009.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

30

încerca să

-

ș

i exercite controlul sau influen

ța asupra administrării activelor

corespunzătoare investiției sale. Prin însăș

i natura lor, rela

ț

iile de investi

ție directă pot

duce la asigurarea unei finan

țări durabile

ș

i stabile

ș

i a transferurilor de tehnologie car

e

să maximizeze în timp produc

ț

ia

ș

i rezultatele întreprinderii multi

na

ț

ionale. Investitorii

de portofoliu nu caută în niciun caz să stabilească o relație durabilă. Renta

bilitatea

activelor este principalul mobil al deciziei lor de a cumpăra sau de a vinde valori

mobiliare.

[...]

31. S-

a spus că, în practică, mai mulț

i factori pot determina influen

ț

a pe care un

investitor direct o exercită asupra întreprinderii de investiț

ii directe. Cu toate acestea,

din motive de coeren

ță ș

i de comparabilitate a statisticilor ISD din diferite

țări, se

recomandă aplicarea strictă a unui criteriu numeric pentru a defini investiț

iile directe.

Prin urmare, existen

ț

a unei investi

ț

ii directe es

te considerată ca stabilită dacă

investitorul direct de

ț

ine în mod direct sau indirect cel pu

ț

in 10% din drepturile de vot

ale întreprinderii de investi

ț

ii directe. Cu alte cuvinte, pragul de 10% este criteriul

re

ținut pentru a determina dacă un investitor exercită (sau nu) o influență asupra

administrării unei întreprinderi și, prin urmare, dacă există sau nu o relaț

ie de investi

ț

ii

directe.

”

ște argumentul reclamantului potrivit căruia reformele

ulterioare ale

regimului de răspundere personală a asociaț

ilor pentru datoriile

societăților radiate au contribuit la confuzia generală, Curtea împărtăș

e

ș

te în

întregime opinia Guvernului conform căruia reformele respective sunt, în

spe

ță, lipsite de relevanță fiind ulte

rioare încheierii procedurii de executare

ini

ț

iate fa

ță de reclamant (în alți termeni, după data la care la decizia

referitoare la angajarea răspunderii personale a reclamantului a devenit

definitivă).

ște capătul de cerere al reclamantului în temeiul

faptului că nu i

-au fost notificate personal deciziile din cadrul procedurilor de

radiere (supra, pct. 91), Curtea a constatat supra, pc

t. 96

ș

i 97

,

că reclamantu

l

ar fi trebuit să prevadă că societatea sa risca să fie radiată din registrul

societ

ăț

ilor

și că el însuși risca să fie obligat să răspundă personal pentru

datoriile acesteia. În consecin

ță, numai el sau împreună cu ceilalț

i asocia

ț

i ai

societății ar fi trebuit să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia

coresponde

n

ț

ei adresate

societăț

ii sale (a se vedea

Hennings împotriva

Germaniei

, 16 decembrie 1992, pct. 26, serie A nr. 251 A). Nefiind în stare

să găsească un mijloc de dizolvare a societă

ț

ii, asocia

ț

ii L.E., atâta vreme cât

îi men

ț

ineau existen

ț

a, fie

și formală, ar fi trebuit să efectueze un minimum

de acte de administrare. Având în vedere

ș

i termenele rezonabil de lungi de

care dispuneau asocia

ț

ii pentru a contesta deciziile din cadrul procedurilor de

radiere (supra, pct.

44

ș

i

45

),

Curtea consideră că notificarea deciziilor

relevante către L.E. ș

i pu

blicarea lor în registrul societăților sau, după caz, în

Jurnalul Oficial era suficientă.

ță se poate diferenț

ia de cauzele invocate de reclamant în

observa

ț

iile sale (supra, pct.

78)

. Aceste cauze priveau proceduri civile

ini

ț

iate împotriva reclaman

ț

ilor în temeiul legisla

ț

iei generale. În prezenta

cauză, în schimb, procedura de radiere în litigiu a fost in

iț

i

ată împotriva L.E.

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

31

(

ș

i nu împotriva reclamantului, prin urmare) în temeiul unei legi specifice al

cărei scop era tocmai acela de a dizolva cât mai repede numeroasele societăț

i

inactive la momentul respectiv. Măsura fusese considerată necesară în

perioada de tranzi

ție de la economia socialistă la economia de piață (a se

vedea, în această privință, concluziile Curț

ii Constitu

ț

ionale rezumate supra,

pc

t. 48

și 49). De altfel, reclamantul a trebuit să răspundă personal pentru o

datorie a L.E., dar nu în cadrul procedurii de radiere a societăț

ii, ci în

procedura de executare ini

țiată împotriva sa de către un creditor al L.E., iar

de-a lungul acestei proceduri

ș

i-a putut prezenta argumentele pe care le

considera relevante în apărarea cauzei.

104

. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că ing

erinț

a

corespundea condi

țiilor prevăzute de lege în sensul art. 1 din Protocolul nr.

1

.

ț

ei

a) Principii generale

ță din partea puterii publice în exercitarea dreptului la

respectarea bunurilor nu poate fi justificată

decât în scopul unui interes

general legitim. În sensul acestei analize, Curtea consideră util să

reamintească următoarele pasaje din hotărârea

Jahn

ș

i al

ț

ii

(citată anterior,

pct. 91):

„91. Curtea consideră că, graț

ie unei cunoa

ș

teri directe a propriei so

cietăț

i

ș

i a

necesităților acesteia, autorităț

ile na

ționale se află, în principiu, într

-o pozi

ț

ie mai

adecvată decât instanț

a interna

țională pentru a stabili ce anume este de «utilitate

publică». În consecință, în cadrul mecanismului de protecț

ie creat de Conven

ț

ie, este de

competen

ța acestora să se pronunț

e primele cu privire la existen

ț

a unei probleme de

interes general care să justifice privarea de proprietate. Prin urmare, beneficiază, în

această privință, de o anumită marjă de apreciere, ca ș

i în alte

domenii asupra cărora

func

ționează garanț

iile Conven

ț

iei.

În plus, no

țiunea de «utilitate publică» este o noțiune amplă în sine. În special, decizia

de a adopta legi care se referă la privarea de proprietate implică, în mod normal,

examinarea unor chestiuni politice, economice

ș

i sociale. Considerând normal ca

legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice ș

i

sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele «utilităț

ii publice»,

cu excep

ț

ia cazului în care ra

ționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice

temei rezonabil (

James

ș

i al

ț

ii,

citată anterior, p. 32, pct. 46,

Fostul rege al Greciei

ș

i

al

ț

ii

, citată anterior, pct.

87

ș

i

Zvolský

ș

i Zvolská împotriva Republicii Cehe

, nr.

46129/99, pct. 67

in fine

, CEDO 2002-IX). Acest lucru este valabil în mod necesar,

dacă nu

a fortiori

, pentru schimbări atât de radicale precum cele care au intervenit în

cazul reunificării Germaniei, când a existat o trecere către sistemul de economie de

pia

ță.”

b) Aplicar

ea principiilor generale în prezenta cauză

106

. Rezultă din lucrările pregătitoare ale Legii privind operaț

iunile

financiare ale societăților că principalul obiectiv al acesteia era asigurarea

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

32

stabilităț

ii pe pia

ța comercială ș

i consolidarea disciplinei financiare. Trecerea

de la economia socialistă la economia de piață fusese însoțită de o serie de

efecte nedorite, între care existen

ța unui număr important de societăț

i,

înfiin

ț

ate sub regimul fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia, care

erau inactive

și aveau datorii, dar niciun activ. Legiuitorul a considerat că

ini

țierea din oficiu, de către instanț

e, a procedurilor de lichidare fa

ță de aceste

societăț

i, singura solu

ție disponibilă la acel moment, ar fi blocat instanț

ele

timp de aproximativ 30 de ani

ș

i ar fi provocat grave consecin

ț

e financiare

pentru stat (supra, pct.

85)

. Din acest motiv, Legea privind opera

ț

iunile

financiare ale societăț

ilor a introdus posibilitatea de a radia din oficiu

societățile, fără a trebui să se procedeze la lichidarea lor. Legea cuprindea, de

asemenea, o dispozi

ț

ie, art. 27 alin. (4), care viza protejarea creditorilor

societăț

ilo

r în cauză. Astfel cum a fost modificat de Curtea Constituțională în

2002, acest text dispunea ca fo

ș

tii asocia

ți ai societăț

ilor radiate în temeiul

Legii privind opera

țiunile financiare ale societăților trebuiau să răspundă

pentru datoriile contractate de

societatea lor dacă fuseseră în măsură să

influen

ț

eze administrarea acesteia (a se vedea, de asemenea,

Khodorkovskiy

ș

i Lebedev împotriva Rusiei

, nr.

11082/06

ș

i 13772/05, pct. 877, 25 iulie

2013).

Ținând seama de marja de apreciere foarte largă a autorităț

ilo

r

na

ționale în materie de politică economică și socială [

Jahn

ș

i al

ț

ii

, citată

anterior, pct. 91,

Vistiņš ș

i Perepjolkins împotriva Letoniei

, citată anterior,

pct. 98

ș

i

Béláné Nagy împotriva Ungariei

(MC), nr. 53080/13, pct. 113-114,

13 decemb

rie 2016], Curtea consideră că nu există niciun motiv de îndoială

că măsura contestată răspundea interesului general. În situaț

ii precum

deteriorarea pi

e

ței comerciale din cauza numărului mare de societ

ăț

i inactiv

e

ș

i insolvabile, poate fi esen

ț

ial pentru

stat să intervină astfel încât să prevină

cauzarea unui prejudiciu ireparabil economiei

și să sporească securitatea

juridică ș

i încrederea actorilor din pia

ță.

între interesele în ca

uză

a) Principii generale

ște că în Convenț

ie nu se permite

actio popularis

.

Conform jurispruden

ței sale constante, atunci când este sesizată cu o cauză

rezultată dintr

-

o cerere individuală introdusă în temeiul a

rt. 34 din Conven

ț

ie,

Curtea are sarcina nu de a examina dreptul intern în mod abstract, ci de a

cerceta dacă modul în care acest drept a fost aplicat reclamantului ori l

-a

afectat astfel încât a dus la o încălcare a Convenț

iei [a se vedea, printre altele,

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva

României

(MC), nr. 47848/08, pct. 101, CEDO 2014;

Perinçek împotriva

Elve

ț

iei

(MC), nr. 27510/08, pct. 136, CEDO 2015

ș

i

Roman Zakharov

împotriva Rusiei

(MC), nr. 47143/06, pct. 164, CEDO 2015, cu trimiterile

suplimentare].

HOTĂRÂREA LEKIĆ ÎMPOTRIVA SLOVENIE

I

33

108

. În continuare, Curtea subliniază rolul fundamental subsidiar al

mecanismului de protec

ț

ie al Conven

ț

iei. Conform principiului

subsidiarităț

ii, în primul

rând părțile contractante au responsabilitatea să

garanteze respectarea drepturilor

și a libertăților prevăzute în Conven

ț

ie

ș

i în

protocoalele sale, părțile contractante dispunând în acest scop de o marjă de

apreciere supusă controlului Curț

ii. A

ș

a cum a men

ț

ionat Curtea în mai multe

rânduri, autorităț

ile na

ționale, ca urmare a legitimităț

ii lor democratice, sunt

în principiu mai în măsură decât instanț

a interna

țională pentru a se pronunț

a

cu privire la necesităț

ile

ș

i la contextele locale [a se vedea, printre altele,

Hatton

ș

i al

ț

ii împotriva Regatului Unit

(MC), nr. 36022/97, pct. 97, CEDO

2003-VIII,

Vistiņš et Perepjolkins

, citată anterior, pct. 98 ș

i

Garib împotriv

a

Țărilor de Jos

(MC), nr. 43494/09, pct. 137, 6 noiembrie 2017].

109

. Atunci când legiuit