CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE LEDNIK v. SLOVENIA (Depunerea nr. 37062/02) HOTĂRÂREA Strasburg 15 noiembrie 2007 FINAL 15/02/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lednik v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C. Bîrsan, Președintele, B.M. Zupančič, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și dl judecător al secțiunii Quesada, deliberat în privat la 18 octombrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37062/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Polona Lednik („reclamantul”), la 27 septembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dl B. Verstovšek, avocat care practică în Celje. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, procuror general de stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 9 iunie 2006, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Celje. La 13 octombrie 1994, reclamantul a fost grav rănit într-un accident de mașină. Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 2 iunie 1997, reclamantul a inaugurat o procedură civilă împotriva ZT în tribunalul de districtul Celje (Okrožno sodišče/ Celju ) cererea de daune în valoare de 11.306.960 tolari sloveni (aproximativ 47.000 euro) pentru leziunile suferite. Între 22 iulie 1998 și 21 noiembrie 2000, reclamantul a depus șapte cereri scrise preliminare. El a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. Patru audieri au avut loc între 5 octombrie 1998 și 8 ianuarie 2001. În cadrul procedurii, instanța a desemnat trei experți. Curtea a solicitat, de asemenea, un aviz suplimentar de la unul dintre experți desemnați. În ultima audiere menționată, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 9 aprilie 2001. La 19 aprilie 2001, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče/ Celju ). ZT a interzis apelul încrucișat. La 26 iunie 2002, Curtea a susținut, în parte, apelul ZT și a redus costurile procedurale pe care le-a fost atribuită. Hotărârea a fost judecată la 28 august 2002. La 20 septembrie 2002, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče La 22 ianuarie 2004, instanța a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 17 februarie 2004. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată 10. Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată (Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja , Jurnalul Oficial, nr. 49/2006 a fost pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2007. 1 și 2, dreptul la un proces într-un termen rezonabil este garantat pentru o parte la procedurile judiciare, un participant în temeiul Legii care reglementează procedurile necontențioase și o parte rănită în procedurile penale. 11. Secțiunea 25 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja întârziate în fața Curții: Secțiunea 25 - Satisfacție echitabilă pentru prejudiciile suferite înainte de punerea în aplicare a prezentei legi „(1) În cazurile în care o încălcare a dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a încetat deja și partea a depus o cerere de justă satisfacție față de instanța internațională înainte de data punerii în aplicare a prezentei acte, Biroul Procurorului de Stat oferă părții o soluție cu privire la valoarea satisfăcării juste în termen de patru luni de la data primirii cazului menționat de instanța internațională pentru procedura de decontare. Partea prezintă o propunere de decontare Biroului Procurorului de Stat în termen de două luni de la data primirii propunerii Biroului Procurorului de Stat. Biroul Procurorului de Stat decide asupra propunerii cât mai curând posibil și în termen de patru luni cel târziu. ... (2) În cazul în care propunerea de soluționare menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune nu este aderată la biroul procurorului de stat și partea nu a negociat un acord în termen de patru luni de la data la care partea și-a depus propunerea, partea poate aduce o acțiune în fața instanței competente în temeiul prezentei acte. Părțile pot iniția o acțiune în termen de șase luni de la primirea Biroului Procurorului de Stat pentru a răspunde că propunerea părții menționate în paragraful anterior nu a fost aderată la, sau după expirarea perioadei stabilite în paragraful anterior pentru ca Biroul Procuror de Stat să decidă să procedeze la soluționare. Indiferent de tipul sau valoarea cererii, dispozițiile Legii de procedură civilă privind cererile mici se aplică în fața unei instanțe.” PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLE 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 12. Reclamantul se plângea de durata excesivă a procedurii. Ea se bazează pe art. 6 § 1 din convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 13. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru o lungime excesivă a procedurilor judiciare în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a invocat neepuizarea recourslor interne, în special după punerea în aplicare a Actului privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată („Legea 2006”) de la 1 ianuarie 2007. 15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea remarcă că art. 25 din Legea din 2006 se referă explicit la proceduri în fața instanțelor internaționale inițiate înainte de 1 ianuarie 2007 și prevede anumite soluții în cazul procedurilor interne care s-au încheiat. Cu toate acestea, Curtea a constatat în Grzinčič Hotărârea conform căreia condițiile prevăzute în această secțiune nu au fost îndeplinite în ceea ce privește cererile privind procedurile încheiate care au fost notificate guvernului sloven înainte de 1 ianuarie 2007, cum ar fi actuala (a se vedea Grzinčič c. Slovenia , nr. 26867/02, § 67, 3 mai 2007). 17. Prin urmare, Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cea examinată în partea relevantă a hotărârii Grzinčič (citată mai sus, § 68), în care Curtea a respins obiecția guvernului de a nu epuiza căile de recurs interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. 18. Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care să ceară Curtea să se depărteze de jurisprudența sa stabilită. 19. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod manifestant nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 2 iunie 1997, data la care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 17 februarie 2004, data la care hotărârea Curții Supreme a fost încheiată pe reclamant. Prin urmare, a durat peste șase ani și opt luni pentru trei niveluri de competență. 21. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 22. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că în cazul instantanei, în special înaintea instanței de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. art. 13 23. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 26. Reclamantul a solicitat 24.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 27. Guvernul a contestat cererea. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Deciziunile pe o bază echitabilă, i-a acordat 2.000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 29. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.230 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocatul reclamantului este unul dintre avocații Verstovšek, care a depus aproximativ 850 Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; . Respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Corneliu Bîrsan Președintele grefierului
THIRD SECTION
LEDNIK v. SLOVENIA
(Application no. 37062/02)
15 November 2007
FINAL
15/02/2008
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Lednik v. Slovenia,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
President,
Mr
B.M. Zupančič,
Mrs
E. Fura-Sandström,
Mrs
Mr
Mr
David Thór Björgvinsson,
Mrs
judges,
and Mr
S.
Quesada
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 18 October 2007,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 37062/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mrs Polona Lednik (“the applicant”), on 27 September 2002.
2.
The applicant was represented by Mr B. Verstovšek, a lawyer practising in Celje. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
3.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which she was a party was excessive. In substance, she also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
4.
On 9 June 2006 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
I.
5.
The applicant was born in 1973 and lives in Celje.
6.
On 13 October 1994 the applicant was severely injured in a car accident. The perpetrator of the accident had taken out insurance with the insurance company ZT.
7.
On 2 June 1997 the applicant instituted civil proceedings against ZT in the Celje District Court (
Okrožno sodišče v Celju
) seeking damages in the amount of 11,306,960 Slovenian tolars (approximately 47,000 euros) for the injuries sustained.
Between 22 July 1998 and 21 November 2000 the applicant lodged seven preliminary written submissions.
He made two requests that a date be set for a hearing.
Four hearings were held between 5 October 1998 and 8 January 2001.
During the proceedings the court appointed three experts. The court also sought an additional opinion from one of the appointed experts.
At the last-mentioned hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant's claim in part, was served on the applicant on 9 April 2001.
8.
On 19 April 2001 the applicant appealed to the Celje Higher Court (
Višje sodišče v Celju
). ZT cross-appealed.
On 26 June 2002 the court upheld ZT's appeal in part and reduced the procedural costs which had been awarded.
The judgment was served on the applicant on 28 August 2002.
9.
On 20 September 2002 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court (
Vrhovno sodišče
).
On 22 January 2004 the court dismissed the applicant's appeal.
The judgment was served on the applicant on 17 February 2004.
II.
1.
The Act on the Protection of the Right to a Trial without undue Delay
10.
The Act on the Protection of the Right to a Trial without undue Delay
(Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja
, Official Journal, No. 49/2006
)
has been implemented since 1 January 2007. Under its sections
1 and 2, the right to a trial within a reasonable time is guaranteed for a party to court proceedings, a participant under the Act governing non-contentious proceedings and an injured party in criminal proceedings.
11.
Section 25 lays down the following transitional rules in relation to applications already pending before the Court:
Section 25 - Just satisfaction for damage sustained prior to implementation of this Act
“(1) In cases where a violation of the right to a trial without undue delay has already ceased and the party had filed a claim for just satisfaction with the international court before the date of implementation of this Act, the State Attorney's Office shall offer the party a settlement on the amount of just satisfaction within four months after the date of receipt of the case referred by the international court for the settlement procedure. The party shall submit a settlement proposal to the State Attorney's Office within two months of the date of receipt of the proposal of the State Attorney's Office. The State Attorney's Office shall decide on the proposal as soon as possible and within a period of four months at the latest. ...
(2) If the proposal for settlement referred to in paragraph 1 of this section is not acceded to or the State Attorney's Office and the party fail to negotiate an agreement within four months after the date on which the party filed its proposal, the party may bring an action before the competent court under this Act. The party may bring an action within six months after receiving the State Attorney's Office reply that the party's proposal referred to in the previous paragraph was not acceded to, or after the expiry of the period fixed in the previous paragraph for the State Attorney's Office to decide to proceed with settlement. Irrespective of the type or amount of the claim, the provisions of the Civil Procedure Act concerning small claims shall apply in proceedings before a court.”
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
12.
The applicant complained about the excessive length of the proceedings. She relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
13.
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive length of court proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
A.
Admissibility
14.
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies, in particular after the implementation of the Act on the Protection of the Right to a Trial without undue Delay (the “2006 Act”) from 1 January 2007.
15.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
16.
The Court notes that section 25 of the 2006 Act explicitly refers to proceedings before international courts initiated before 1 January 2007 and provides for certain remedies in cases of domestic proceedings which had terminated. However, the Court found in the
Grzinčič
judgment that the conditions laid down in that section were not fulfilled as regards applications concerning terminated proceedings which had been notified to the Slovenian Government before 1 January 2007, such as the present one (see
Grzinčič v. Slovenia
, no. 26867/02, § 67, 3 May 2007).
17.
The Court therefore notes that the present application is similar to that examined in the relevant part of the
Grzinčič
judgment (cited above
,
in which the Court dismissed the Government's objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant's disposal were ineffective.
18.
The Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to depart from its established case-law.
19.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Article 6 § 1
20.
The period to be taken into consideration began on 2 June 1997, the date on which the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and ended on 17 February 2004, the date on which the Supreme Court's judgment was served on the applicant. It therefore lasted over six years and eight months for three levels of jurisdiction.
21.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
22.
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings, in particular before the first-instance court, was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
2.
Article 13
23.
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see
Grzinčič
, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
24.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
25.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
26.
The applicant claimed 24,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
27.
The Government contested the claim.
28.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 2,000 under that head.
B.
Costs and expenses
29.
The applicant also claimed approximately EUR 1,230 for the costs and expenses incurred before the Court.
30.
The Government argued that the claim was too high.
31.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant's lawyer is one of the Verstovšek lawyers, who lodged approximately 850
applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.
C.
Default interest
32.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 13 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5
. Dismisses
the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 15 November 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Santiago
Quesada
Corneliu
Bîrsan
Registrar
President