Ramšak împotriva Sloveniei

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE RAMŠAK c. SLOVENIA (Depunerea nr. 33584/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 15 noiembrie 2007 FINAL 15/02/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ramšak c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Bîrsan B.M.

Zupančič dna Fura-Sandström dna Gyulumyan Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și grefierul secțiunii Quesada, deliberat în privat la 18 octombrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33584/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Jože Ramšak („reclamantul”), la 11 iunie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de dna M. K. Verstovšek, avocat care practică în Celje. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat.

Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 9 iunie 2006, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Šentrupert. La 25 august 1992, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină.

Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 14 aprilie 1994, reclamantul a inaugurat o procedură civilă împotriva ZT în Curtea de bază a Celje ( Temeljno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 7.682.846 tolari sloveni (aproximativ 32.000 euro) pentru leziunile suferite. La 28 iunie 1994, Convenția a intrat în vigoare în legătură cu Slovenia. Între 12 octombrie și 27 decembrie 1994, reclamantul a depus patru depuneri scrise preliminare și a solicitat instanței să stabilească o dată pentru o audiere. La 1 ianuarie 1995, reforma sistemului judiciar sloven a intrat în vigoare și cazul a fost transferat Curții de District Celje (Okrožno sodišče/ Celju. Între 2 noiembrie 1995 și 28 aprilie 1997, reclamantul a depus șase propuneri anterioare scrise și, în aceeași perioadă, el a solicitat, de asemenea, să se stabilească o dată pentru o audiere.

Două audieri au avut loc la 29 noiembrie 1995 și 9 iunie 1997. În timpul procedurii, tribunalul a desemnat un expert medical. În ultima audiere menționată, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 1 iulie 1997. La 11 iulie 1997, reclamantul a recurs la Curtea Superioră Celje (Višje sodiče/ Celju ). La 10 iunie 1998, instanța a permis apelul reclamantului în parte, a respins recursul ZT și a trimis cazul în parte la instanța de primă instanță pentru noua constatare și reevaluare a probelor. Hotărârea a fost judecată la 5 octombrie 1998. O 30 octombrie și, respectiv, 2 noiembrie 1998, reclamantul și ZT au interzis apeluri la puncte de drept în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče La 28 decembrie 1999, Curtea Supremă a permis apelul ZT asupra punctelor de drept, în parte, și a respins recursul reclamantului.

Curtea a susținut hotărârea instanței de a doua instanță, în parte respingând cazul la instanța de primă instanță. Hotărârea a fost judecată la 10 februarie 2000. 10. Între 15 mai și 13 decembrie 2000, reclamantul a depus patru propuneri anterioare scrise la Curtea de District Celje în ceea ce privește partea mandatată a cazului. Trei audieri au avut loc între 5 iunie 2000 și 15 ianuarie 2001. În timpul procedurii reînnoite, instanța a numit un alt expert medical. În ultima audiere menționată, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 9 aprilie 2001. 11. La 20 aprilie 2001, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje.

El a solicitat, de asemenea, ca instanța de primă instanță să-și corecteze hotărârea. La 25 aprilie 2001, acesta și-a corectat hotărârea din 15 ianuarie 2001. La 23 iunie 2001, reclamantul a apelat împotriva hotărârii corectate în fața Curții Superiore Celje. ZT a interzis. La 23 octombrie 2002, Curtea Superioră Celje a respins toate apelurile. Hotărârea a fost interzisă în fața reclamantului la 27 noiembrie 2002. 12. La 3 decembrie 2002, reclamantul a interzis un recurs în fața Curții Supreme. La 11 noiembrie 2003, instanța a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 5 decembrie 2003. II.

HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată 13. Actul privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată (Zakon o varstvu pravice do sojenja brez nepotrebnega odlašanja , Jurnalul Oficial, nr. 49/2006 a fost pus în aplicare începând cu 1 ianuarie 2007. În temeiul secțiunilor 1 și 2, dreptul la un proces într-un timp rezonabil este garantat pentru o parte la procedură judiciară, un participant în temeiul Legii care reglementează procedurile necontențioase și o parte rănită în cadrul procedurilor penale.

14. Secțiunea 25 stabilește următoarele norme tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții: Secțiunea 25 - Satisfacție echitabilă pentru prejudiciile suferite înainte de punerea în aplicare a prezentei legi „(1) În cazurile în care o încălcare a dreptului la un proces fără întârziere nejustificată a încetat deja și partea a depus o cerere de justă satisfacție față de instanța internațională înainte de data punerii în aplicare a prezentei acte, Biroul Procurorului de Stat oferă părții o soluție cu privire la valoarea satisfăcării juste în termen de patru luni de la data primirii cazului menționat de instanța internațională pentru procedura de decontare. Partea prezintă o propunere de decontare Biroului Procurorului de Stat în termen de două luni de la data primirii propunerii Biroului Procurorului de Stat.

Biroul Procurorului de Stat decide asupra propunerii cât mai curând posibil și în termen de patru luni cel târziu… (2) În cazul în care propunerea de soluționare menționată la alineatul (1) din prezenta secțiune nu este aderată la biroul procurorului de stat și partea nu a negociat un acord în termen de patru luni de la data la care partea și-a depus propunerea, partea poate aduce o acțiune în fața instanței competente în temeiul prezentei acte. Părțile pot iniția o acțiune în termen de șase luni de la primirea Biroului Procurorului de Stat pentru a răspunde că propunerea părții menționate în paragraful anterior nu a fost aderată la, sau după expirarea perioadei stabilite în paragraful anterior pentru ca Biroul Procuror de Stat să decidă să procedeze la soluționare.

Indiferent de tipul sau valoarea cererii, dispozițiile Legii de procedură civilă privind cererile mici se aplică în fața unei instanțe.” PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 15. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 16. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru o lungime excesivă a procedurilor judiciare în Slovenia au fost ineficace.

art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 17. Guvernul a invocat neepuizarea recourslor interne, în special după punerea în aplicare a Actului privind protecția dreptului la un proces fără întârziere nejustificată („Legea 2006”) de la 1 ianuarie 2007. 18. Reclamantul a contestat argumentul respectiv, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 19. Curtea remarcă că art. 25 din Legea din 2006 se referă explicit la proceduri în fața instanțelor internaționale inițiate înainte de 1 ianuarie 2007 și prevede anumite soluții în cazul procedurilor interne care s-au încheiat.

Cu toate acestea, Curtea a constatat în Grzinčič Hotărârea conform căreia condițiile prevăzute în această secțiune nu au fost îndeplinite în ceea ce privește cererile privind procedurile încheiate care au fost notificate guvernului sloven înainte de 1 ianuarie 2007, cum ar fi actuala (a se vedea Grzinčič c. Slovenia , nr. 26867/02, § 67, 3 mai 2007). 20. Prin urmare, Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cea examinată în partea relevantă a hotărârii Grzinčič (citată mai sus 68), în care Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza căile de recurs interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. 21. Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care să ceară Curtea să se depărteze de jurisprudența sa stabilită.

22. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod manifestant nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 23 Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, data la care Convenția a intrat în vigoare în Slovenia și s-a încheiat la 5 decembrie 2003, data la care hotărârea Curții Supreme a fost pronunțată pe reclamant. Prin urmare, a durat peste nouă ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. Datorită repartizării, hotărârile au fost pronunțate la șase cazuri.

24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Având în vedere toate elementele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa privind această temă, Curtea consideră că, în caz instant, durata procedurii, în special atunci când a fost examinată prima dată de instanța de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”.

Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 26. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI), subliniază că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Grzinčič , citate mai sus) și nu are niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 27. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II.

APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 29. Reclamantul a solicitat aproximativ 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 30. 31. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 5 700 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 32. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.050 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

33. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocatul reclamantului este unul dintre avocații Verstovšek, care a depus aproximativ 850 Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. În consecință, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții.

Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 700 EUR (cincă mii șapte sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; . Respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Corneliu Bîrsan Președintele grefierului

THIRD SECTION

CASE OF RAMŠAK v. SLOVENIA (Application no. 33584/02) JUDGMENT STRASBOURG 15 November 2007 FINAL 15/02/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Ramšak v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C. Bîrsan , President , Mr B.M. Zupančič , Mrs E. Fura-Sandström , Mrs A. Gyulumyan , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr S. Quesada , Section Registrar , Having deliberated in private on 18 October 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1961 and lives in Šentrupert.

RELEVANT DOMESTIC LAW

1. The Act on the Protection of the Right to a Trial without undue Delay

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION

15. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

28. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 5,700 (five thousand seven hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5 . Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 15 November 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Santiago Quesada Corneliu Bîrsan Registrar President