CASE OF PRLJANOVIC v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF PRLJANOVIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNEI PRILJANOVII v. SLOVENIA (Declarația nr. 22172/02) JUDGMENT STRASBOURG 3 august 2006 FINAL 03/11/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Prljanović v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: C. Bîrsan, Președintele, B.M. Zupančič, V. Zagrebelsky, dna A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, judecători, și dl V.Berger, grefierul secțiunii care a deliberat în particular la 11 iulie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22172/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean al Bosniei și Herțegovina, dl Nedeljko Prljanović („reclamantul”), la 23 mai 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. În aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. În conformitate cu art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 din Regulamentul Curții, grefierul a informat Guvernul Bosniei și Herțegovina cu privire la dreptul lor de a prezenta observații scrise. Ei nu au indicat că doresc să își exercite dreptul. FACTE Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Šentjur. La 5 mai 1998 și 8 ianuarie 1999 Institutul de Asigurare Pensiune și Disabilitate din Slovenia ( Zavod za invalidsko în pokojninsko zavarovanje Slovenije , „PDII” , a emis decizii privind statutul de invaliditate al reclamantului. 8. La 25 ianuarie 1999, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva PDII în Tribunalul Ljubljana de Muncire și Social (Delovno in socialno sodišče v Ljubljani ), contestand deciziile de mai sus. Între 7 aprilie 1999 și 31 decembrie 2002, reclamantul a depus patru cereri scrise și dovezi aduse. La 6 septembrie 2001 și 11 februarie 2002, el a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. La 13 noiembrie 2000, el a solicitat să se adună cazul cu prioritate, care a fost respins de către instanță. Dintre cele trei audieri care au avut loc între 19 iunie 2002 și 19 martie 2003, nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 25 martie 2003. 9. La 1 aprilie 2003, reclamantul a interzis Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje delovno în socialno sodišče) La 16 aprilie 2004, Curtea a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost interzisă la 5 mai 2004. 10. La 31 mai 2004, reclamantul a interzis recursul cu privire la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 18 ianuarie 2005, instanța a respins recursul. Hotărârea a fost transmisă reclamantului la 9 februarie 2005. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEII 11. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 12. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 25 ianuarie 1999, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea Ljubljana de Muncire și Socială și s-a încheiat la 9 februarie 2005, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost judecată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat mai mult de șase ani pentru trei niveluri de competență. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea, ținând seama, de asemenea, de ceea ce a fost în joc pentru reclamant, și anume decizia statutului său de invaliditate, consideră că în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 21. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 22. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 23. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 1200 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1 720 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 28. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cerințe care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 august 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Președintele grefierului