- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 august 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Prljanovic împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
CAUZA TERZĂ A SECȚIUNEI PRILJANOVII v. SLOVENIA (Declarația nr. 22172/02) JUDGMENT STRASBOURG 3 august 2006 FINAL 03/11/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Prljanović v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: C. Bîrsan, Președintele, B.M.
Zupančič, V. Zagrebelsky, dna A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, judecători, și dl V.Berger, grefierul secțiunii care a deliberat în particular la 11 iulie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22172/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean al Bosniei și Herțegovina, dl Nedeljko Prljanović („reclamantul”), la 23 mai 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat.
Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. În aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. În conformitate cu art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 din Regulamentul Curții, grefierul a informat Guvernul Bosniei și Herțegovina cu privire la dreptul lor de a prezenta observații scrise.
Ei nu au indicat că doresc să își exercite dreptul. FACTE Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Šentjur. La 5 mai 1998 și 8 ianuarie 1999 Institutul de Asigurare Pensiune și Disabilitate din Slovenia ( Zavod za invalidsko în pokojninsko zavarovanje Slovenije , „PDII” , a emis decizii privind statutul de invaliditate al reclamantului. 8. La 25 ianuarie 1999, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva PDII în Tribunalul Ljubljana de Muncire și Social (Delovno in socialno sodišče v Ljubljani ), contestand deciziile de mai sus. Între 7 aprilie 1999 și 31 decembrie 2002, reclamantul a depus patru cereri scrise și dovezi aduse. La 6 septembrie 2001 și 11 februarie 2002, el a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere.
La 13 noiembrie 2000, el a solicitat să se adună cazul cu prioritate, care a fost respins de către instanță. Dintre cele trei audieri care au avut loc între 19 iunie 2002 și 19 martie 2003, nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 25 martie 2003. 9. La 1 aprilie 2003, reclamantul a interzis Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje delovno în socialno sodišče) La 16 aprilie 2004, Curtea a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost interzisă la 5 mai 2004. 10. La 31 mai 2004, reclamantul a interzis recursul cu privire la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 18 ianuarie 2005, instanța a respins recursul.
Hotărârea a fost transmisă reclamantului la 9 februarie 2005. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEII 11. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 12. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente.
15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită.
17. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 25 ianuarie 1999, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea Ljubljana de Muncire și Socială și s-a încheiat la 9 februarie 2005, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost judecată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat mai mult de șase ani pentru trei niveluri de competență. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
20. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea, ținând seama, de asemenea, de ceea ce a fost în joc pentru reclamant, și anume decizia statutului său de invaliditate, consideră că în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 21. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz.
22. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 23. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 1200 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1 720 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
28. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cerințe care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 august 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF PRLJANOVIĆ v. SLOVENIA (Application no. 22172/02) JUDGMENT STRASBOURG 3 August 2006 FINAL 03/11/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Prljanović v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C. Bîrsan, President, Mr B.M. Zupančič, Mr V. Zagrebelsky, Mrs A. Gyulumyan, Mr E. Myjer, Mr David Thór Björgvinsson, Mrs I. Ziemele, judges, and Mr V.Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 11 July 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 22172/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a citizen of Bosnia and Herzegovina, Mr Nedeljko Prljanović (“the applicant”), on 23 May 2002.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
On 11 June 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
In accordance with Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 of the Rules of Court, the Registrar informed the Government of Bosnia and Herzegovina of their right to submit written comments. They did not indicate that they wished to exercise their right. THE FACTS
The applicant was born in 1949 and lives in Šentjur.
On 5 May 1998 and 8 January 1999 the Pension and Disability Insurance Institute of Slovenia ( Zavod za invalidsko in pokojninsko zavarovanje Slovenije , “PDII”) issued decisions concerning the invalidity status of the applicant.
On 25 January 1999 the applicant instituted proceedings against PDII in the Ljubljana Labour and Social Court ( Delovno in socialno sodišče v Ljubljani ), contesting the above decisions. Between 7 April 1999 and 31 December 2002 the applicant lodged four written submissions and adduced evidence. On 6 September 2001 and 11 February 2002 he requested that a date be set for a hearing. On 13 November 2000 he requested that the case be heard as a matter of priority, which was rejected by the court. Of the three hearings held between 19 June 2002 and 19 March 2003, none was adjourned at the request of the applicant. During the proceedings, the court appointed a medical expert. At the last hearing, the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 25 March 2003.
On 1 April 2003 the applicant appealed to the Higher Labour and Social Court (Višje delovno in socialno sodišče) . On 16 April 2004 the court rejected the applicant’s appeal. The judgement was served on the applicant on 5 May 2004.
On 31 May 2004 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court ( Vrhovno sodišče ). On 18 January 2005 the court rejected the appeal. The judgement was served on the applicant on 9 February 2005. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
11. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1
The period to be taken into consideration began on 25 January 1999, the day the applicant instituted proceedings with the Ljubljana Labour and Social Court, and ended on 9 February 2005, the day the Supreme Court’s judgement was served on the applicant. It therefore lasted more than six years for three levels of jurisdiction.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court, taking into account also what was at stake for the applicant, namely a determination of his invalidity status, considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. 2. Article 13
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see Lukenda , cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claim.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 1,200 under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed approximately EUR 1,720 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government argued that the claim was too high.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in Lukenda (cited above), lodged nearly 400 applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 3 August 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Registrar President