- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 august 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Imsirovic împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
CAUZUL III AL SECȚIUNII DE IMŠIROVIČ c. SLOVENIA (Depunerea nr. 16484/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 3 august 2006 FINAL 03/11/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Imširovič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: [Notă1] C. Bîrsan, președinte, B.M.
Zupančič, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, Dna I. Ziemele, judecători, [a2] și dl V. Berger, grefierul secțiunii A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna V. Ziemele, deliberat în privat la 11 iulie 2006 [Notă3] emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDUR Cazul a apărut într-o cerere (n. 16484/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățean al Bosniei și Herțegovina, dl Emin Imširovič („reclamantul”), la 10 aprilie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat.
Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. În aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. În conformitate cu art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 din Regulamentul Curții, grefierul a informat Guvernul Bosniei și Herțegovina cu privire la dreptul lor de a prezenta comentarii scrise.
Ei nu au indicat că doresc să își exercite dreptul. FACTE Reclamantul s-a născut în 1944 și trăiește în Velenje. La 14 iunie 1996, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă. La 15 martie 1999, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva angajatorului său, S-G, în cadrul Curții de District Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) care solicită daune în valoare de 12.002.774 tolari sloveni (aproximativ 50.000 euro) pentru leziunile susținute. Între 27 august 1999 și 13 martie 2003, reclamantul a depus șase cereri anterioare scrise și/sau dovezi adducute. Între 16 octombrie 2000 și 7 martie 2002, el a solicitat patru solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele trei audieri care au avut loc între 9 aprilie 2002 și 18 martie 2003, niciuna dintre acestea nu a fost suspendată la cererea reclamantului.
În timpul procedurii, instanța a numit un expert în siguranță la locul de muncă. În ultima ședință, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte afirmația reclamantului, a fost depusă reclamantului la 5 iunie 2003. La 11 iulie 2003, hotărârea de corectare a hotărârii a fost depusă în fața reclamantului. La 6 iunie 2003, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče v Celju ). La 23 septembrie 2004, instanța a permis atât apelurile în parte și, în consecință, a schimbat hotărârea instanței de primă instanță. Hotărârea a fost judecată pe reclamant la 2 noiembrie 2004. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a procedurii.
El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente.
14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 15. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită.
16. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 15 martie 1999, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 2 noiembrie 2004, în ziua în care hotărârea Curții Superiore Celje a fost pronunțată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și șapte luni pentru două niveluri de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
19. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 12 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 3,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1,630 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 200 EUR (trei mii două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 august 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Președintele grefierului [Notă1] Numele judecătorilor trebuie urmat de un COMMA și de un BREAK LINE MANUAL (Shift+Enter). Numele grefierului nu trebuie aliniat cu numele judecătorilor (nu trebuie adăugate un tab). [a2] Numele judecătorilor substituți nu trebuie să apară. [Notă3] Indică doar data (s) a deliberărilor Camerei care adoptă hotărârea.
THIRD SECTION
CASE OF IMŠIROVIČ v. SLOVENIA (Application no. 16484/02) JUDGMENT STRASBOURG 3 August 2006 FINAL 03/11/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Imširovič v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: [Note1] Mr C. Bîrsan, President, Mr B.M. Zupančič, Mr V. Zagrebelsky, Mrs A. Gyulumyan, Mr E. Myjer, Mr David Thór Björgvinsson, Mrs I. Ziemele, judges, [a2] and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 11 July 2006 [Note3] , Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 16484/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a citizen of Bosnia and Herzegovina, Mr Emin Imširovič (“the applicant”), on 10 April 2002.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
On 11 June 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.
In accordance with Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 of the Rules of Court, the Registrar informed the Government of Bosnia and Herzegovina of their right to submit written comments. They did not indicate that they wished to exercise their right. THE FACTS
The applicant was born in 1944 and lives in Velenje.
On 14 June 1996 the applicant was injured in an accident at work.
On 15 March 1999 the applicant instituted civil proceedings against his employer, S-G, in the Celje District Court ( Okrožno sodišče v Celju ) seeking damages in the amount of 12,002,774 Slovenian tolars (approximately 50,000 euros) for the injuries sustained. Between 27 August 1999 and 13 March 2003 the applicant lodged six preliminary written submissions and/or adduced evidence. Between 16 October 2000 and 7 March 2002 he made four requests that a date be set for a hearing. Of the three hearings held between 9 April 2002 and 18 March 2003, none was adjourned at the request of the applicant. During the proceedings, the court appointed an expert in safety at work. At the last hearing, the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 5 June 2003. On 11 July 2003 the decision correcting the judgement was served on the applicant.
On 6 June 2003 the applicant appealed to the Celje Higher Court ( Višje sodišče v Celju ). S-G cross-appealed. On 23 September 2004 the court allowed both appeals in part and accordingly changed the first-instance court’s judgement. The judgment was served on the applicant on 2 November 2004. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1
The period to be taken into consideration began on 15 March 1999, the day the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and ended on 2 November 2004, the day the Celje Higher Court’s judgment was served on the applicant. It therefore lasted more than five years and seven months for two levels of jurisdiction.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. 2. Article 13
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see Lukenda , cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 12,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claim.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 3,200 under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed approximately EUR 1,630 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government argued that the claim was too high.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in Lukenda (cited above), lodged nearly 400 applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 3,200 (three thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 3 August 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Registrar President [Note1] Judges names are to be followed by a COMMA and a MANUAL LINE BREAK (Shift+Enter). The Registrar’s name is not to be lined up with the judges’ names (no tab to be added). [a2] Substitute judges’ names are NOT to appear. [Note3] Indicate only the date(s) of the deliberations of the Chamber which actually adopts the judgment.