TSONYO TSONEV c. BULGARIE

Comunicat la 12 decembrie 2018 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 35623/11 Tsonyo Ivanov TSONEV împotriva Bulgariei introdusă la 16 mai 2011 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Tsonyo Ivanov Tsonev, este un resortisant bulgar născut în 1977 și rezident în Gabrovo. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Prin hotărârea pronunțată la 14 ianuarie 2010 cu ocazia unei cereri anterioare formulată de același reclamant împotriva Bulgariei (Tsonyo Tsonev c. Bulgaria (n, n 2376/03, 14 ianuarie 2010), Curtea a constatat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Curtea a constatat în special că reclamantul a fost sancționat, în cadrul a două proceduri consecutive, printr-o amendă administrativă și printr-o pedeapsă de 18 luni de închisoare pentru aceleași fapte, și anume pentru că a intrat ilegal în domiciliul unui anumit G.I.

și l-a atacat fizic (ibidem) §§ 47-57. Curtea a constatat, de asemenea, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din convenție din cauza refuzului Curții Supreme de Casație de a desemna un pârât din oficiu în timpul procedurii de investigare a recursului în casare (ibidem, §§ 38-41). Această hotărâre a devenit definitivă la 14 aprilie 2010. Ulterior, în conformitate cu art. 422 alineatul (1) punctul 4 din Codul de procedură penală, procurorul general a solicitat Curții Supreme de Casație să redeschidă procedura penală împotriva reclamantului. Prin hotărârea din 27 octombrie 2010, Curtea Supremă de Casație a acceptat cererea procurorului general, a decis să redeschidă procedura penală împotriva reclamantului și a retrimis cauza pentru reexaminarea în fața tribunalului din Gabrovo, și anume Tribunalul Regional din Gabrovo.

În fața Tribunalului Regional, reclamantul a susținut că procedura penală trebuia încheiată în temeiul unui principiu ne bis in idem . El a explicat că a fost sancționat pentru aceleași fapte în cadrul unei proceduri administrative care a avut un caracter Prin hotărârea definitivă din 23 decembrie 2010, Tribunalul Regional din Gabrovo a confirmat condamnarea reclamantului la 18 luni de închisoare. El a considerat că faptele reproșate reclamantului fuseseră stabilite și că pedeapsa era corectă. Tribunalul regional a respins la data la care reclamantul a fost respins de la principiul ne bis in idem În acest sens, a precizat că dreptul intern nu prevedea posibilitatea încheierii procedurii penale ulterioare atunci când condamnatul fusese sancționat în prealabil, pentru aceleași fapte, printr-o sancțiune administrativă.

Reclamantul a formulat o acțiune de redeschidere a procedurii penale care a fost respinsă la 7 iulie 2011 de Curtea Supremă de Casație pe motiv că, în conformitate cu dreptul intern, impunerea unei sancțiuni administrative nu a împiedicat condamnarea penală ulterioară a aceleiași persoane pentru aceleași fapte. Principiul ne bis in idem în cadrul procedurii penale Regula, conform căreia nimeni nu poate fi acuzat sau pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem) nu este menționată ca atare în Codul de procedură penală bulgară (CPP).

Cu toate acestea, acest principiu este la originea dispoziției articolului 24 alineatul (6) din CPP, formulat după cum urmează: art. 24 (1) O nouă procedură penală nu poate fi deschisă, iar procedura penală pendinte se încheie dacă (...) împotriva aceleiași persoane și pentru aceeași infracțiune există o altă procedură penală pendinte, o condamnare penală definitivă sau o hotărâre (...) care a pus capăt urmăririi penale. Principiul ne bis in idem în cadrul procedurii de impunere a unor sancțiuni administrative În dreptul bulgar, infracțiunile administrative (адмистративни наруния ) sunt încălcări ale normelor stabilite de actele legislative care au un grad mai scăzut de pericol decât infracțiunile.

Aceste încălcări administrative sunt, în general, definite în actele legislative care reglementează fiecare domeniu specific și sunt sancționate prin sancțiuni administrative (amendă, mustrare sau interdicție temporară de a desfășura o activitate sau o profesie). Procedura de impunere a sancțiunilor administrative este reglementată de legea din 1969 privind infracțiunile și sancțiunile administrative (denumită în continuare Legea din 1969). Principiul ne bis in idem în cadrul procedurii de impunere a sancțiunilor administrative este prevăzut la art. 17 din Legea din 1969, formulat după cum urmează: art. 17 Nimeni nu poate fi sancționat a doua oară pentru aceeași infracțiune administrativă pentru care a fost deja sancționat printr-un act al administrației sau prin decizia unui tribunal.

Principiul ne bis in idem și cumulul procedurilor administrative și penale În temeiul jurisprudenței constante a Curții Supreme bulgare din anii 1960, regula ne bis in idem nu a fost aplicabilă în cazul în care s-a aplicat o sancțiune administrativă și o sancțiune penală pentru același act delegat. Într-adevăr, Curtea Supremă și Curtea Supremă de Casație, care i-au succedat, au considerat că … ; Реение. No 348 от 29.05. 1998 г. по н. д. No. 180/1998 г., ВКС, II н. о.; Реение No 564 от 9.12.2008 г. по н. д. No. 626/2008 г., ВКС, I н. о.) Într-o hotărâre interpretativă din 22 decembrie 2015 (Тълкувататели реение No 3 от 22.12.2015 г., по тълк.д. No 3/2015 г., СКК на ВКС) , pronunțată ca urmare a Hotărârii Tsonyo Tsonev c. Bulgaria (n 2376/03, 14 1 ianuarie 2010), Curtea Supremă de Casație din Bulgaria a efectuat o modificare a jurisprudenței sale.

După ce a amintit jurisprudența Curții privind principiul ne bis in idem , Înalta Instanță din Bulgaria a constatat că jurisprudența sa constantă în materie era contrară articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, în special că poziția susținută timp de decenii de doctrina juridică și de jurisprudența constantă a instanțelor bulgare, conform căreia procedura penală se baza pe procedura de impunere a sancțiunilor administrative și pe principiul ne bis in idem a fost de acord să se aplice numai atunci când faptele reprobabile erau considerate a fi infractive de dreptul intern, a creat situații incompatibile cu interdicția de a pedepsi sau urmări de două ori aceeași persoană pentru aceleași fapte.

Prin urmare, Curtea Supremă de Casație a dat directive obligatorii pentru instanțele care aplicau principiul ne bis in idem în cazul specific în care o acțiune ar putea constitui atât o infracțiune, cât și o infracțiune administrativă. În temeiul articolului 422 alineatul (1) punctul 4 din CPP, o procedură penală încheiată poate fi redeschisă dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a Convenției care este de o importanță semnificativă pentru finalizarea procedurii. Cererea de redeschidere trebuie făcută de procurorul general [art. 420 alineatul (1) din CPP] și este examinată de Curtea Supremă de Casație [art. 424 alineatul (1) din CPP, în redactarea sa în vigoare la momentul faptelor].

GRIEF Invochant la art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenție, reclamantul se plânge că a fost urmărit și pedepsit de două ori pentru aceleași fapte. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Reclamantul a fost judecat și pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune pe teritoriul statului pârât, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Protocolul nr. A existat o legătură materială și temporală suficientă între procedura administrativă și procedura penală în cauză pentru ca acestea să poată fi privite ca o soluție juridică integrată care răspunde comportamentului reclamantului (a se vedea A și B c. Norvegia [GC], nr. 24130/11 și nr. 29758/11, §§ 131-134, CEDO 2016)

Communiquée le 12 décembre 2018

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 35623/11 Tsonyo Ivanov TSONEV contre la Bulgarie introduite le 16 mai 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Tsonyo Ivanov Tsonev, est un ressortissant bulgare né en 1977 et résidant à Gabrovo. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par un arrêt, rendu le 14 janvier 2010 à l’occasion d’une précédente requête introduite par le même requérant contre la Bulgarie ( Tsonyo Tsonev c. Bulgarie (n o 2) , n o 2376/03, 14 janvier 2010), la Cour constata une violation de l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention. La Cour constata notamment que le requérant avait été sanctionné, dans le cadre de deux procédures consécutives, par une amende administrative et par une peine de dix-huit mois d’emprisonnement pour essentiellement les mêmes faits, à savoir pour avoir illégalement pénétré dans le domicile d’un certain G.I.

et l’avoir agressé physiquement ( ibidem , §§ 47-57). La Cour constata également une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention en raison du refus de la Cour suprême de cassation de désigner un défenseur d’office au requérant pendant la procédure d’examen de son pourvoi en cassation ( ibidem , §§ 38-41). Cet arrêt devint définitif le 14 avril 2010. Par la suite, conformément à l’article 422, alinéa 1, point 4 du code de procédure pénale, le procureur général demanda à la Cour suprême de cassation de rouvrir la procédure pénale contre le requérant. Par un arrêt du 27 octobre 2010, la Cour suprême de cassation accueillit la demande du procureur général, décida de rouvrir la procédure pénale contre le requérant et renvoya l’affaire pour réexamen devant le tribunal d’appel, à savoir le tribunal régional de Gabrovo.

Devant le tribunal régional, le requérant soutint que la procédure pénale devait être terminée en vertu de principe ne bis in idem . Il expliqua avoir été sanctionné pour les mêmes faits dans le cadre d’une procédure administrative qui avait un caractère « pénal » au sens autonome du terme en vertu de la jurisprudence constante de la Cour européenne des droits de l’homme. Par un arrêt définitif du 23 décembre 2010, le tribunal régional de Gabrovo confirma la condamnation du requérant à dix-huit mois d’emprisonnement. Il estima que les faits reprochés au requérant avaient été établis et que la sanction était juste. Le tribunal régional rejeta l’objection du requérant tirée du principe ne bis in idem . Il précisa à cet égard que le droit interne ne prévoyait pas la possibilité de terminer la procédure pénale subséquente lorsque le condamné avait été sanctionné au préalable, pour les mêmes faits, par une sanction administrative.

Le requérant forma un recours de réouverture de la procédure pénale qui fut rejeté le 7 juillet 2011 par la Cour suprême de cassation au motif que, selon le droit interne, l’imposition d’une sanction administrative ne faisait pas obstacle à la condamnation pénale subséquente de la même personne pour les mêmes faits. B. Le droit et la pratique internes pertinents 1. Le principe ne bis in idem dans le cadre de la procédure pénale La règle, selon laquelle nul ne peut être poursuivi ou puni deux fois pour la même infraction pénale ( ne bis in idem ) n’est pas énoncée en tant que telle dans le code de procédure pénale bulgare (le CPP).

Cependant, ce principe est à l’origine de la disposition de l’article 24 (1), point 6 du CPP, libellé comme suit : Article 24 « (1) Une nouvelle procédure pénale ne peut pas être ouverte et la procédure pénale pendante est clôturée si : (...) 6. contre la même personne et pour la même infraction pénale, il existe une autre procédure pénale pendante, une condamnation pénale définitive ou une décision (...) ayant mis fin aux poursuites pénales. » 2. Le principe ne bis in idem dans le cadre de la procédure d’imposition de sanctions administratives En droit bulgare, les infractions administratives ( административни нарушения ) sont des manquements aux règles établies par les actes législatifs qui ont un moindre degré de dangerosité que les infractions pénales.

Ces infractions administratives sont, en règle générale, définies dans les actes législatifs régissant chaque domaine spécifique et sont punies par des sanctions administratives (amende, réprimande ou interdiction temporaire d’exercer une activité ou une profession). La procédure d’imposition des sanctions administrative est régie par la loi de 1969 sur les infractions et les sanctions administratives (ci-après, la loi de 1969). Le principe ne bis in idem dans le cadre de la procédure d’imposition des sanctions administratives est énoncé à l’article 17 de la loi de 1969, libellé comme suit : Article 17 « Nul ne peut être sanctionné une seconde fois pour la même infraction administrative que celle pour laquelle il a été déjà sanctionné par un acte de l’administration ou par la décision d’un tribunal.

» 3. Le principe ne bis in idem et le cumul des procédures administratives et pénales En vertu de la jurisprudence constante de la Cour suprême bulgare depuis les années 1960, la règle ne bis in idem n’était pas applicable en cas de cumul d’une sanction administrative et d’une sanction pénale imposées pour le même acte délictuel. En effet, la Cour suprême et la Cour suprême de cassation, qui lui a succédé, estimaient que l’imposition d’une sanction administrative ne faisait pas obstacle à la condamnation pénale subséquente de la même personne, pour les mêmes faits, si ces derniers étaient également constitutifs d’une infraction pénale (Тълкувателно решение № 85 от 1.11.1966 г., по н.д. № 79/60г., ОСНК на ВС ; Решение.

№ 348 от 29.05. 1998 г. по н. д. № 180/1998 г., ВКС, II н. о.; Решение № 564 от 9.12.2008 г. по н. д. № 626/2008 г., ВКС, I н. о.) . Dans un arrêt interprétatif du 22 décembre 2015 (Тълкувателно решение № 3 от 22.12.2015 г., по тълк.д. № 3/2015 г., ОСНК на ВКС) , rendu à la suite de l’arrêt Tsonyo Tsonev c. Bulgarie (n o 2) (n o 2376/03, 14 janvier 2010), la Cour suprême de cassation bulgare a opéré un revirement de sa jurisprudence. Après avoir rappelé la jurisprudence de la Cour relative au principe ne bis in idem , la haute juridiction bulgare a constaté que sa jurisprudence constante en la matière était contraire à l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention.

Elle a constaté notamment que la position défendue pendant des décennies par la doctrine juridique et par la jurisprudence constante des tribunaux bulgares, selon laquelle la procédure pénale primait sur la procédure d’imposition de sanctions administratives et le principe ne bis in idem trouvait à s’appliquer uniquement lorsque les faits répréhensibles étaient qualifiées d’infractions pénales par le droit interne, créait des situations incompatibles avec l’interdiction de punir ou poursuivre deux fois la même personne pour les mêmes faits. La Cour suprême de cassation a donc donné des directives obligatoires pour les tribunaux qui rendaient applicable le principe ne bis in idem dans le cas spécifique où un agissement pouvait être constitutif à la fois d’une infraction pénale et d’une infraction administrative.

4. Autre législation interne pertinente En vertu de l’article 422, alinéa 1, point 4 du CPP, une procédure pénale achevée peut être rouverte si la Cour européenne des droits de l’homme a constaté une violation de la Convention qui relève une importance significative pour l’issue de la procédure. La demande de réouverture doit être faite par le procureur général (article 420, alinéa 1 du CPP) et elle est examinée par la Cour suprême de cassation (article 424, alinéa 1 du CPP, dans sa rédaction en vigueur à l’époque des faits). GRIEF Invoquant l’article 4 du Protocole n o 7 à la Convention, le requérant se plaint qu’il a été poursuivi et puni deux fois pour les mêmes faits.

QUESTIONS AUX PARTIES

Le requérant a-t-il, au mépris de l’article 4 § 1 du Protocole n o 7, été jugé et puni deux fois pour la même infraction sur le territoire de l’État défendeur ? Existait-il un lien matériel et temporel suffisant entre la procédure administrative et la procédure pénale en cause pour que celles-ci puissent être regardées comme formant une solution juridique intégrée répondant au comportement du requérant (voir A et B c. Norvège [GC], n os 24130/11 et 29758/11, §§ 131-134, CEDH 2016) ?