SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 19954/17 Larbi KEDIDAH împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 18 decembrie 2018 într-un comitet compus din Mārti Electroluxš Mits, președinte, Andrei Potocki, Lado Chanturia, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 10 martie 2017, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 22 octombrie 2018 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, dl Larbi Kedidah, este un resortisant al algelor născut în 1965 și rezident la Clamart. Bena, un avocat din Paris. Guvernul francez a fost reprezentat de agentul său, dl F. Alabrune, director al afacerilor juridice la Ministerul Europei și Afacerilor Externe. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plângea de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie ca urmare a faptului că a fost găsit vinovat de a-și exercita efectiv dreptul de a vizita și de a-și găzdui copiii minori din cauza lipsei de cooperare a mamei. Invocând art. 5 din protocol 7, el denunța, de asemenea, o ruptură a egalității între soț și soție ca urmare a faptului că a fost privat de orice relație cu copiii săi timp de mai mulți ani. Aceste obiecții au fost comunicate guvernului. În urma eșecului încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a informat Curtea că propunea pronunțarea unei declarații unilaterale în vederea soluționării problemelor ridicate de aceste obiecții. În plus, el a invitat Curtea să șteargă cererea de participare în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernul recunoaște că, în speță, lipsa de punere în aplicare a deciziilor care conferă reclamantului un drept de vizită pe suport de hârtie față de copiii săi era contrară cerințelor prevăzute la art. 8 din convenție. El oferă reclamantului să plătească 16 000 EUR și invită Curtea să șteargă cererea de participare în conformitate cu art. 37 alineatul (c) din convenție. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. Dacă nu ar fi plătită în acest termen, această sumă ar fi majorată, de la expirarea termenului și până la decontare, de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Termenii declarației unilaterale au fost transmise reclamantului. Curtea a primit un răspuns de la acesta din urmă, indicând faptul că nu a avut o observație specială care să fie făcută la cererea de eliminare a rolului dacă aceasta înseamnă că propunerea formulată de guvern în declarația sa i se părea insuficientă. Curtea amintește că articolul (c) Convenției îi permite să șteargă o cauză a rolului dacă (...) din orice alt motiv pe care [ea] îl constată existența, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Astfel, în temeiul acestei dispoziții, Curtea poate anula cererile de rol pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamanții doresc ca examinarea cauzei lor să continue (a se vedea în special Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr. 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI). Întrebările ridicate de prezenta cauză sunt similare, printre altele, cu cele pe care Curtea le-a examinat în cauzele Kuppinger Germania 62198/11, 15 ianuarie 2015) și Fourkiotis c. Grecia 74758/11, 16 iunie 2016). Având în vedere concesiile pe care le cuprinde declarația Ö Õ în legătură cu Õ Õ din art. 8 din Convenție, precum și suma propusă a despăgubirii (care este conformă cu cele alocate în cazuri similare) și considerând că Õ nicio chestiune distinctă nu apare în speță pe teritoriul art. 5 din Protocolul nr. 7, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (articolul c). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune, de altfel, ca aceasta să examineze cererea (articolul in fine) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, această cerere ar trebui eliminată din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred Acte. termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate decid să elimine cererea de rol în temeiul articolului (c) din convenție. Făcut în franceză și comunicat în scris la 24 ianuarie 2019. Milano Blaško Mārti
Requête n
o
19954/17
Larbi KEDIDAH
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 18 décembre 2018 en un comité composé de
:
Mārtiņš Mits,
président,
André Potocki,
Lado Chanturia,
juges,
et de Milan Blaško,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 mars 2017,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 22
octobre
2018 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Larbi Kedidah, est un ressortissant algérien né en 1965 et résidant à Clamart. Il a été représenté devant la Cour par M
e
S.
Béna, avocat exerçant à Paris.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. F. Alabrune, directeur des affaires juridiques au ministère de l’Europe et des Affaires étrangères.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaignait d’une violation de son droit au respect de sa vie privée et familiale résultant de l’impossibilité dans laquelle il s’était trouvé d’exercer effectivement son droit de visite et d’hébergement à l’égard de ses enfants mineurs en raison du manque de coopération de la mère. Invoquant l’article
5 du Protocole
n
o
7, il dénonçait en outre une rupture de l’égalité entre époux résultant du fait qu’il était privé de toute relation avec ses enfants depuis plusieurs années.
Ces griefs ont été communiqués au Gouvernement.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le Gouvernement a avisé la Cour qu’il proposait de prononcer une déclaration unilatérale en vue de régler les questions soulevées par ces griefs. Il a en outre invité la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article
37 de la Convention.
Le Gouvernement reconnaît qu’en l’espèce, l’insuffisante mise en œuvre des décisions accordant au requérant un droit de visite médiatisé à l’égard de ses enfants était contraire aux exigences posées par l’article 8 de la Convention.
Il offre de verser 16
000 euros au requérant et il invite la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article
37 §
1
c) de la Convention. Cette somme sera payable dans un délai de trois mois à compter de la date de la notification de la décision de la Cour. Si elle n’était pas versée dans ce délai, cette somme serait majorée, à compter de l’expiration du délai et jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
Le paiement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Les termes de la déclaration unilatérale ont été transmis au requérant. La Cour a reçu une réponse de ce dernier indiquant qu’il n’avait pas d’observation particulière à faire sur la demande de radiation du rôle si ce n’est que la proposition formulée par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait insuffisante.
La Cour rappelle que l’article
37
§
1
c) de la Convention lui permet de rayer une affaire du rôle si
:
«
(...)
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
Ainsi, en vertu de cette disposition, la Cour peut rayer des requêtes du rôle sur le fondement d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur, même si les requérants souhaitent que l’examen de leur affaire se poursuive (voir, en particulier, l’arrêt
Tahsin Acar c.
Turquie
(question préliminaire) [GC], n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI).
Les questions soulevées par la présente affaire sont similaires, entre autres, à celles que la Cour a examinées dans les affaires
Kuppinger
c.
Allemagne
(n
o
62198/11, 15
janvier 2015), et
Fourkiotis c.
Grèce
(n
o
74758/11, 16 juin 2016).
Eu égard aux concessions que renferme la déclaration du Gouvernement s’agissant du grief tiré de l’article 8 de la Convention, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée (montant qui est conforme à ceux alloués dans des affaires similaires), et considérant qu’aucune question distincte ne se pose en l’espèce sur le terrain de l’article 5 du Protocole n
o
7, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas par ailleurs qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
§
1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article
37
§
2 de la Convention (
Josipović c.
Serbie
(déc.), nº
18369/07, 4
mars 2008).
Compte tenu de ce qui précède, il y a lieu de rayer cette requête du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en vertu de l’article
37
§
1
c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 24 janvier 2019.
Milan Blaško
Mārtiņš Mits
Greffier adjoint
Président