Decizia nr. 40773/12 Mehmet ȘEDAL și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 18 decembrie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Ivana Jelić, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 aprilie 2012, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 22 ianuarie 2018 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Fahrettin Ședal a fost primul fiu al celor doi solicitanți, al treilea soț al reclamantului și tatăl celor șase solicitanți. La 24 martie 2008, în timp ce era pe balconul casei sale, a fost împușcat în abdomen, presupus de un ofițer de poliție. A fost dus la un spital unde a murit la 10 ani. Aprilie 2008. La 8 ianuarie 2010, procurorul a eliberat un ordin de căutare continuă și a ordonat personalului de aplicare a legii să continue căutarea autorului până la expirarea statutului de limitări în 2033. Solicitarea a fost comunicată guvernului DREPTUL Reclamanții au plâns în temeiul articolului 2 din Convenție că Statul pârât a fost responsabil pentru moartea relativului lor Fahrettin Ședal și au susținut că autoritățile nu au efectuat o anchetă eficace privind uciderea. ianuarie 2018, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească reclamanților, Mehmet Ședal, Gülüzar Ședal, Hanı Ședal, Özlem Ședal, Yıldız Ședal, Barıș Ședal, Eylem Ședal, Zilan Ședal și Mahsun Ședal, suma de 20.000 EUR (20 de mii de euro) în comun, pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamanților, cu scopul de a asigura decontarea cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului prin declarație unilaterală. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la introducerea prezentei cereri, în special moartea rudei reclamanților și a anxietății cauzate familiei sale. Guvernul recunoaște că ancheta efectuată în cazul decesului rudei reclamanților nu a îndeplinit standardele prevăzute la art. 2 din Convenție. Guvernul se angajează să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că eficacitatea anchetelor privind acuzațiile de încălcare a dreptului la viață – inclusiv obligația de a efectua investigații eficiente – este respectată în viitor. Aceste sume vor fi convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care nu se plătesc aceste sume în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Cu o scrisoare de 1 Martie 2018, reclamanții au indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, din cauza faptului că, în opinia lor, guvernul contestat este responsabil nu numai pentru o încălcare procedurală a dreptului la viață, ci și pentru o încălcare a dreptului la viață. În plus, suma oferită de guvern este foarte scăzută. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; a se vedea, de asemenea, Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, 5 iulie 2016). 11. Curtea a reiterat în mai multe cazuri, inclusiv în cazurile aduse împotriva Turciei, obligația în temeiul articolului 2 din Convenție de a efectua o anchetă eficace atunci când persoanele au fost ucise ca urmare a utilizării forței (a se vedea, printre altele, Mustafa Tunç și Fecire Tunç Turcia [GC], nr. 24014/05, § 169, 14 aprilie 2015 și cazul citat în acest articol). 12. Având în vedere natura admiterii care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (articolul (c)). Curtea subliniază faptul că decizia sa nu aduce atingere posibilitatea ca reclamanții să exercite orice altă cale de remediere disponibilă (a se vedea Jeronovičs c. Letonia (dec.), nr. 547/02, § 54, 10 februarie 2009, și, mutatis mutandis Jeronovičs, citat mai sus, §§ 116-118). În acest sens, Curtea constată că ancheta privind uciderea rudei reclamanților este încă deschisă la nivel național (a se vedea punctul 3 de mai sus). 13. Având în vedere cele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § amenda 14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 15. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 2 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 24 ianuarie 2019. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al Registrului Apendicele nr. Apendicele LASTNAME Anul nașterii Nationalitate Locul de reședință Mehmet ȘEDAL 1940 Turc Hakkari K. Bayazıt Gülüzar ȘEDAL 1944 Turc Hakkari K. Bayazıt Hanı ȘEDAL 1972 Turc Hakkari K. Bayazıt Özlem ȘEDAL 1991 Turc Hakkari K. Bayazıt Eylem ȘEDAL 1992 Turc Hakkari K. Bayazıt Mahsun ȘEDAL 1995 Turc Hakkari K. Bayazıt Yıldız ȘEDAL 1997 Turc Hakkari K. Bayazıt Zilan ȘEDAL 2001 Turc Hakkari K. Bayazıt Barıș ȘEDAL 2003 Turc Hakkari K. Bayazıt
Application no. 40773/12
Mehmet ȘEDAL and Others
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18
December 2018 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Jon Fridrik Kjølbro,
Ivana Jelić,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 28 April 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 22 January 2018 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
A list of the applicants is set out in the appendix.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
Fahrettin Ședal was the first two applicants’ son, the third applicant’s husband and the remaining six applicants’ father. On 24 March 2008, while he was on the balcony of his house, he was shot in the abdomen, allegedly by a police officer. He was taken to a hospital where he died on 10
April 2008. On 8 January 2010 the prosecutor issued a continuous search order and instructed law enforcement personnel to continue their searches for the perpetrator until expiry of the statute of limitations in 2033.
4.
The application had been communicated to the Government
.
5.
The applicants complained under Article 2 of the Convention that the respondent State had been responsible for the death of their relative Fahrettin Ședal and alleged that the authorities had not conducted an effective investigation into the killing.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 22
January 2018 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay to the applicants, Mehmet Ședal, Gülüzar Ședal, Hanı Ședal, Özlem Ședal, Yıldız Ședal, Barıș Ședal, Eylem Ședal, Zilan Ședal and Mahsun Ședal, the amount of EUR 20,000 (twenty thousand euros) jointly, to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to the applicants, with a view to securing the settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights by unilateral declaration.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application, in particular the death of the applicants’ relative and the anguish caused to his family. The Government acknowledge that the investigation conducted into the death of the applicants’ relative did not meet the standards enshrined in Article 2 of the Convention. The Government undertake to adopt all necessary measures to ensure that the effectiveness of the investigations into allegations of violation of the right to life – including the obligation to carry out effective investigations – is respected in the future.
These sums will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”
7.
By a letter of 1
st
March 2018, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that, in their opinion, the respondent Government were not only responsible for a procedural violation of the right to life but also for a violation of the right to life. Moreover, the amount offered by the Government was very low.
8.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; see also
Jeronovičs v.
Latvia
[GC], no. 44898/10, 5 July 2016).
11.
The Court has reiterated in a number of cases, including in cases brought against Turkey, the obligation under Article 2 of the Convention to carry out an effective investigation when individuals have been killed as a result of the use of force (see,
inter alia
,
Mustafa Tunç and Fecire Tunç
v.
Turkey
[GC], no. 24014/05, § 169, 14 April 2015 and the case cited therein).
12.
Having regard to the nature of the admission contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)). The Court stresses that its decision is without prejudice to the possibility for the applicants to exercise any other available remedies in order to obtain redress (see
Jeronovičs v. Latvia
(dec.), no. 547/02, § 54, 10 February 2009, and,
mutatis mutandis
,
Jeronovičs
, cited above, §§ 116-118).
In this connection the Court notes that the investigation into the killing of the applicants’ relative is still open at the national level (see paragraph 3 above).
13.
In the light of the foregoing, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 §
1
in
fine
).
14.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
15.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 2 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 24 January 2019.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President
Appendix
No.
Firstname LASTNAME
Birth year
Nationality
Place of residence
Representative
Mehmet ȘEDAL
1940
Turkish
Hakkari
Gülüzar ȘEDAL
1944
Turkish
Hakkari
Hanı ȘEDAL
1972
Turkish
Hakkari
Özlem ȘEDAL
1991
Turkish
Hakkari
Eylem ȘEDAL
1992
Turkish
Hakkari
Mahsun ȘEDAL
1995
Turkish
Hakkari
Yıldız ȘEDAL
1997
Turkish
Hakkari
Zilan ȘEDAL
2001
Turkish
Hakkari
Barıș ȘEDAL
2003
Turkish
Hakkari