ABDULLIN c. RUSSIE

Comunicat la 19 decembrie 2018 SECȚIUNEA 3 Cerere nr 37677/16 Ildar Shaukatovich ABDULLIN împotriva Rusiei, introdusă la 28 iunie 2016 Instanța se referă la echitatea procedurii penale împotriva reclamantului care este soluionată de o hotărâre a tribunalului din provincia Moskovski din orașul Kazan din 14 decembrie 2015, menținută în apel la 6 aprilie 2016 de Curtea Supremă a Republicii Tatarstan, prin care a fost găsit vinovat de înșelătorie (art. 159 din Codul penal rusesc) în atribuirea de contracte de achiziții publice pentru două licitații emise de către Universitatea Tehnică din orașul Kazan. Aceasta se referă, de asemenea, la confiscarea (налоение ареста) a bunurilor reclamantului și menținerea acestei măsuri după condamnarea sa.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚILE DREPTUL Acuzației în materie penală îndreptate împotriva reclamantului a fost examinat în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 1 din Convenție? În special 1.1. Instanțele interne și-au motivat în mod corespunzător deciziile în ceea ce privește respingerea mijloacelor reclamantului obținute din elementele de probă cu descărcare de gestiune prezentate de acesta, în special în ceea ce privește raportul specialistului S. privind valoarea materialului furnizat la mai întâi Universității în cadrul primei cereri de ofertă (a se vedea mutatis mutandis, Huseyn și alții c. Azerbaidjan, 35485/05 și 3 altele, § 196 213, 26 iulie 2011) 1.2. Respingerea de către instanțele interne a cererii reclamantului de a stabili o expertiză contabilă pentru a stabili valoarea prejudiciului rezultat din încălcarea dreptului comunitar a fost compatibilă cu principiul egalității armelor 1.3.

În special, la 21 februarie 2013 și la 23 ianuarie 2014, a fost stabilit de instanțele interne în conformitate cu principiul "bio pro reo" (Ajdar a c. Croația, nr 20883/09, §§ 53, 13 decembrie 2011) În special, instanțele naționale au examinat în mod corespunzător afirmațiile reclamantului cu privire la lipsa de credibilitate a martorilor K. și D., ale căror declarații au servit drept bază pentru a demonstra elementul material în cauză, și anume K. și D. au fost acuzati pentru aceleasi fapte in etapa anchetei penale si au incriminat-o pe ea in schimbul unei renuntari la acuzatii penale in legatura cu ei? In acest context, concluzia organismului de apel care a considerat ca martorii K. si D. au negat initial orice implicare a reclamantului in fapte pentru ca au vrut sa o faca.

să evite răspunderea [penală] și să nu fie de competența instanței [în primă instanță]; sau să fie suficientă pentru a elimina îndoielile cu privire la credibilitatea martorilor (comparat, mutatis mutandis, cu Habran și Dalem c. Belgia; 43000/11 și 49380/11, § 113 in fine, 17 ianuarie 2017, Shiman c. România (dec.), n 12512/07, § in fine, 2 iunie 2015 și Verhoek c. Țările de Jos (dec.), n 54445/00, 27 ianuarie 2004) Menținerea confiscării (сонранение ареста) ) de bunuri de la … 2 din Codul de procedură penală, conform căruia acțiunea în despăgubire a prejudiciului trebuie introdusă de către partea civilă înainte de încheierea dezbaterilor în fața instanței de primă instanță și având în vedere lipsa unei astfel de acțiuni în cadrul procesului penal îndreptat împotriva reclamantului, menținerea sesizării în cauză a fost în conformitate cu condițiile prevăzute de lege În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție?

În acest caz, a avut el un scop legitim și a fost proporțional cu scopul urmărit?

Communiquée le 19 décembre 2018

TROISIÈME SECTION

Requête n o 37677/16 Ildar Shaukatovich ABDULLIN contre la Russie introduite le 28 juin 2016

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne l’équité de la procédure pénale dirigée à l’encontre du requérant qui s’est soldée par un jugement du tribunal de l’arrondissement Moskovski de la ville de Kazan du 14 décembre 2015, maintenu en appel le 6 avril 2016 par la Cour suprême de la république de Tatarstan, par lequel l’intéressé a été reconnu coupable d’escroquerie (article 159 du code pénal russe) dans l’attribution de marchés publics sur deux appels d’offres émis par l’Université technique de la ville de Kazan. Elle porte également sur la saisie ( наложение ареста ) de biens du requérant et le maintien de cette mesure après sa condamnation.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier : 1.1. Les juridictions internes ont-elles dûment motivé leurs décisions en ce qui concerne le rejet des moyens du requérant tirés des éléments de preuve à décharge présentés par ce dernier, notamment au sujet du rapport de spécialiste S. portant sur la valeur de l’équipement fourni à l’Université dans le cadre du premier appel d’offre (voir, mutatis mutandis, Huseyn et autres c. Azerbaïdjan , n os 35485/05 et 3 autres, §§ 196 ‑ 213, 26 juillet 2011) ? 1.2. Le rejet par les juridictions internes de la demande du requérant tendant à fixer une expertise comptable afin d’établir le montant du dommage résultant de l’infraction a ‑ t ‑ il été compatible avec le principe de l’égalité des armes ? 1.3.

L’élément matériel de l’infraction, notamment, la réception par l’intéressé, le 21 février 2013 et le 23 janvier 2014, des sommes d’argent de la part de K., était-il établi par les juridictions internes en conformité avec le principe « in dubio pro reo » ( Ajdarić c. Croatie , n o 20883/09, §§ 32 ‑ 53, 13 décembre 2011) ? Notamment, les juridictions nationales ont-elles dûment examiné les allégations du requérant quant au manque de crédibilité des témoins K. et D., dont les déclarations avaient servi de base pour prouver l’élément matériel en question, consistant à dire que K. et D. avaient été poursuivis pour les mêmes faits lors du stade de l’enquête pénale et qu’ils avaient incriminé l’intéressé en échange d’un abandon de poursuites pénales à leur égard ? Dans ce contexte, la conclusion de l’instance d’appel qui a considéré que les témoins K. et D. avaient nié initialement toute implication du requérant dans les faits parce qu’ils voulaient « échapper à la responsabilité [pénale] » et que « [l’appréciation] de décisions des autorités d’enquête prises à l’égard des témoins [K. et D.] [au stade de l’enquête] ne relevaient pas de la compétence du tribunal [de première instance] », était-elle suffisante pour dissiper les doutes quant à la crédibilité desdits témoins (comparer, mutatis mutandis , avec Habran et Dalem c. Belgique , n os 43000/11 et 49380/11, § 113 in fine ,

17 janvier 2017, Shiman c. Roumanie (déc.), n o 12512/07, § 37 in fine , 2 juin 2015, et Verhoek c. Pays ‑ Bas (déc.), n o 54445/00, 27 janvier 2004) ? 2. Le maintien de la saisie ( сохранение ареста ) de biens de l’intéressé, ordonné par le tribunal de l’arrondissement Moskovski de la ville de Kazan lors du prononcé du jugement du 14 décembre 2015, était-il conforme aux exigences de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ( mutatis mutandis , Džinić c. Croatie , n o 38359/13, §§ 59-81, 17 mai 2016) ? En particulier, eu égard à l’article 44 § 2 du code de procédure pénale, selon lequel le recours en dédommagement du préjudice doit être introduit par la partie civile avant la clôture de débats devant le tribunal de première instance, et compte tenu de l’absence de tel recours dans le cadre du procès pénal dirigé à l’encontre du requérant, le maintien de la saisie en question était-il opéré dans « les conditions prévues par la loi », au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ? Dans l’affirmative, poursuivait-il un but légitime et était-il proportionné au but poursuivi ?