CtEDO 08.01.2019 Auto

PETROV ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
08.01.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PETROV ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 3682/12 Nicolae PETROV și altele împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 8 ianuarie 2019 într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 19 decembrie 2011, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Lista reclamanților figurează în anexă. Acestea au fost reprezentate în fața Curții de către domnul D. C. Ielciu, avocat în Baroul de la Salaj. Guvernul român ( C. Brumar, Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cei doisprezece reclamanți sunt salariați ai unei fabrici Michelin, la vechea fabrică de anvelope Silvania Zal Până în anul 2000, angajații din industria chimică erau considerați ca făcând parte din categoria locurilor de muncă dificile. Legea nr. 19/2000 și legea nr. 261/2001 prevăd o nouă procedură pentru clasificarea locurilor de muncă dificile. Conform acestor dispoziții, angajatorul trebuia să efectueze acum analize și prelevări la locul de muncă și să constituie un dosar pentru a se asigura că locurile de muncă sunt penitente și, la sfârșitul procedurii, inspecția departamentală a muncii trebuia să emită un aviz conform pe baza căruia angajații puteau beneficia de condițiile de pensionare mai favorabile prevăzute de legea nr. 19/2000. Pentru salariații care au avut locuri de muncă dificile, vârsta standard de pensionare a fost redusă proporțional cu durata de exercitare a acestor locuri de muncă (art. 42 din Legea 19/2000). La 27 iunie 2001, conducerea fabricii a transmis la inspecția departamentală a muncii un dosar în vederea clasificării locurilor de muncă dificile. A doua zi, inspecția a avut loc la fabrică. În procesul verbal s-a menționat că taxele au avut loc în prezența unui reprezentant al sindicatului și în condiții normale de muncă, cu excepția unei unități de producție în care acesta nu ar fi avut un sistem de ventilație. Rezultatele acestor taxe nu au fost vărsate la dosar. La 20 decembrie 2001, Comitetul pentru sănătate și siguranță la locul de muncă se întrunește în prezența directorului general, a doi ingineri, a medicului muncii și a trei angajați, printre care și reclamantul menționat în anexa sub n (8) Directorul general i-a informat pe participanți că, ținând cont de documentele din dosarul întocmit în vederea clasificării locurilor de muncă, locurile de muncă din fabrică nu se încadrează în categoria locurilor de muncă dificile. 19/2000 se referea numai la condițiile de pensionare și la negocierile dintre conducere și sindicat în cadrul contractului colectiv de muncă. La 12 februarie 2002, sindicatul a scris conducerii fabricii, prefecturii și inspecției departamentale a muncii pentru a se plânge de neajunsurile conducerii cu privire la finalizarea dosarului de clasificare a locurilor de muncă. Începând din 2002, sindicatul a negociat cu angajatorul și a obținut menținerea primelor de penibilitate. Acestea au fost incluse în contractul colectiv de muncă. În ciuda absenței unei decizii oficiale de încetare a procedurii prevăzute de Legea nr. 19/2000, continuarea procedurii de clasificare a fost abandonată. 11. În 2010, reclamanții, reprezentați de sindicat, au solicitat tribunalului departamental din Sălaj (inclusiv tribunalul din Salaj) recunoașterea legală a penitenței locurilor lor de muncă și plata de către fabrică a contribuțiilor la pensii corespunzătoare acestui tip de locuri de muncă. 261/2001 prevedea o procedură specială de recunoaștere a penitenței muncii și a susținut că, întrucât această procedură nu a avut loc în acest caz, instanțele nu puteau înlocui inspecția judicioasă a muncii pentru a clasifica locurile de muncă în categoria locurilor de muncă dificile; în plus, ea a denunțat pasivitatea sindicatului în această privință. 13. Prin hotărârile pronunțate între 25 ianuarie și 14 februarie 2011, Tribunalul a declarat acțiunile inadmisibile. El a menționat că etapele obligatorii ale procedurii de clasificare nu au fost respectate. 14. În absența unui aviz conform din partea inspecției departamentale a muncii, instanța a considerat că examinarea de fond a cererii depășea limitele autorității judiciare. El a menționat, de asemenea, că sindicatul a avut o atitudine pasivă și că ar fi putut declanșa un conflict de muncă dacă ar fi considerat că angajații fuseseră afectați de încetarea procedurii de clasificare 15. Instanța concluzionează că reclamanții care au luat în considerare alte căi de atac, ignorate de [ei] mai întâi pentru a-și exercita efectiv dreptul de acces la o instanță. 16. Prin hotărârile definitive pronunțate între 27 iunie și 6 iulie 2011, Curtea de apel a Cluj a respins recursurile pe care reclamanții, întotdeauna reprezentați de sindicat, le-au formulat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță 17. Comisia a considerat că există o procedură administrativă obligatorie pentru clasificarea locurilor de muncă care implică mai multe etape și mai multe părți interesate. În ceea ce privește angajații, Comisia a considerat că legiuitorul nu lăsase la latitudinea fiecărui angajat inițiativa de a solicita recunoașterea penitenței muncii sale 18. Curtea de apel a respins argumentele reclamanților care susțineau că conducerea fabricii a abandonat cu rea credință procedura de clasificare. Ea a considerat că nu era necesar să se caute vreo vină din moment ce numai hotărârea procedurii a fost luată în considerare pentru rezolvarea cererii în justiție. Dreptul și practica internă relevante 19. La art. 19 din Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede că art. 19 Locurile de muncă dificile sunt cele care, permanent sau în anumite perioade, pot afecta în principal capacitatea de muncă a persoanelor asigurate din cauza gradului ridicat de expunere la riscuri. 261 din 22 februarie 2001 privind criteriile și metodologia de clasificare a locurilor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile (locuri de muncă de munci in condiții deosebite) prevede în special art. 2 (1) Criteriile pentru clasificarea locurilor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile sunt următoarele: prezența în mediul profesional a unor riscuri profesionale fizice precum zgomotul, vibrațiile, undele electromagnetice, presiunea, radiațiile ionizante, radiațiile calorice și radiațiile laser de putere neprotejate, precum și a unor riscuri profesionale chimice sau biologice, prevăzute de standardele generale de protecție a muncii care nu respectă limitele permise de standardele respective; răspunsul specific al organismului la agresiune cauzat de riscul profesional [în cauză], evidențiat de indicatorii de expunere și/sau de efect biologic, stabiliți de ministrul sănătății și al familiei; morbiditatea, exprimată în funcție de bolile profesionale înregistrate la locul de muncă în ultimii 15 ani (...) art. 3 Clasificarea locurilor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile se realizează în conformitate cu metodologia descrisă mai jos și cuprinde următoarele etape: identificarea locurilor de muncă în condiții speciale se face de către angajator și sindicate reprezentative sau, dacă este cazul, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului pentru securitate și sănătate la locul de muncă, acolo unde a fost creat un astfel de comitet; competența locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii; determinarea riscurilor profesionale cererea angajatorului de la instituțiile abilitate ale Ministerului Sănătății și Familiei de pe lista bolilor profesionale recunoscute sau de pe lista care vizează controlul medical pentru personalul care lucrează în condiții speciale, pentru a determina răspunsul specific al organismului; evaluarea locurilor de muncă menționate la litera (a) este realizată de angajator și sindicatele reprezentative sau cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului pentru securitate și sănătate la locul de muncă stabilirea unor măsuri tehnice, sanitare și de funcționare în domeniul protecției la locul de muncă care să corespundă condițiilor de muncă și factorilor mediului [în discuție] specifici locului de muncă; obținerea unui aviz conform din partea inspectoratului de la locul de muncă clasificarea locurilor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurare socială. 21. Înalta Curte de Casație și Justiție ( A fost sesizată de procurorul general cu privire la o acțiune în interesul legii pentru a decide cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor Legii 19/2000 și ale Legii nr. 261/2001 privind posibilitatea angajaților de a solicita instanțelor de drept comun clasificarea locurilor lor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile. 22. Prin decizia nr. 12/2016 a fost publicată la 10 noiembrie 2016, Înalta Curte a considerat că acțiunile de drept comun care vizau clasificarea locurilor lor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile erau inadmisibile și a considerat că judecătorii nu puteau înlocui partenerii sociali și autoritățile administrative implicate în procedura de clasificare a locurilor de muncă. Înalta Curte a considerat că actele realizate în cursul procedurii erau acte administrative supuse controlului complet al instanței administrative care era abilitat să cenzureze atât actele respective, cât și pasivitatea angajatorului în desfășurarea procedurii. Citând art. 6 din Convenție, Înalta Curte a considerat că dreptul de acces la o instanță a angajaților nu a fost necunoscut, deoarece au avut posibilitatea de a se adresa prin intermediul reprezentanților lor sindicali instanței administrative pentru a-și apăra drepturile în cursul procedurii. GRIEF 25. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță din cauza refuzului instanțelor interne de a lua în considerare fondul cererilor lor de recunoaștere a penitenței locurilor lor de muncă și de a obține drepturile care decurg din acestea. art. 6 alineatul (1) din Convenție este astfel formulat în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Argumentele părților Guvernul 27. Guvernul consideră că, pentru a obține recunoașterea penitenței locurilor lor de muncă, reclamanții ar fi trebuit să solicite, prin intermediul sindicatelor lor, finalizarea procedurii de clasificare. Cu toate acestea, acesta susține că sindicatul a renunțat la continuarea procedurii și că a fost de acord cu încheierea Comitetului pentru sănătate și securitate la locul de muncă, din care face parte reclamantul inclus în anexa la data de n 8, și anume că locurile de muncă ale fabricii nu se încadrează în categoria locurilor de muncă dificile. Guvernul susține că sindicatul a ales să negocieze cu angajatorul și că a obținut menținerea primelor de penibilitate în contractul colectiv 28. Pe fond, guvernul consideră că respingerea acțiunii reclamanților a fost justificată în mod obiectiv de încetarea procedurii de clasificare a locurilor de muncă și susține că legea nr. 19/2000 nu permite instanțelor să se substituie angajatorului și reprezentanților angajaților autorizați să participe la această procedură. 29. În orice caz, guvernul susține că, având în vedere taxele la fabrică, locurile de muncă ale reclamanților nu se încadrează în categoria de locuri de muncă dificile în sensul Legii nr. 19/2000. Reclamanții 30. Potrivit reclamanților, refuzul instanței de a examina cererea lor pe motiv că drepturile lor ar putea fi îndeplinite prin alte căi de atac mai mult decât o recunoaștere judiciară a penitenței locurilor de muncă ale acestora, ar depăși limitele autorității judiciare mai mult decât dreptul lor de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 din Convenție. 31. Instanții susțin că nu dispun de alte căi de atac pentru a obține recunoașterea drepturilor lor prevăzute de lege. 19/2000. Ei afirmă că alegerea sindicatului de a nu declanșa un conflict de muncă în ceea ce privește omisiunea conducerii de a finaliza procedura de clasificare nu le poate fi reprovocată. Ei consideră că nu pot fi decăzuți de dreptul de a revendica ei înșiși în fața instanțelor interne recunoașterea drepturilor lor prevăzute de legea 19/2000. Aprecierea Curții 32. Curtea reamintește că, pentru ca art. 6 alin. (1) din Convenție să găsească că trebuie să se aplice sub partea sa civilă, trebuie să existe un astfel de drept, indiferent dacă acest drept este sau nu protejat prin Convenție. Aceasta trebuie să fie o cauză reală și serioasă, care poate privi atât existența unui drept, cât și întinderea sau modalitățile sale de exercitare. În cele din urmă, încheierea procedurii trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul în cauză, o legătură slabă sau repercusiuni îndepărtate nu sunt suficiente pentru a aduce în joc art. 6 alineatul (1) din Convenție (Regner c. Republica Cehă [GC], nr 35289/11, § 99, CEDH 2017). La art. 6 alin. (1) din Convenția nr. 6 alin. (1) din Convenția nr. Curtea trebuie să aibă motive foarte serioase pentru a lua contrapiciul acestor instanțe, înlocuindu-le propriile opinii cu privire la o chestiune de interpretare a dreptului intern și judecând, spre deosebire de acestea, că persoana în cauză putea pretinde în mod pârât că deține un drept recunoscut de legislația internă ( Rochec. Regatul Unit [GC], 32555/96, § 120, CEDO 2005 X și Boulois c. Luxemburg [GC], nr. 37575/04, § 91, CEDO 2012). 35. În speță, Curtea ia notă de faptul că Legea nr. 19/2000 și la 261/2001 au reformat dreptul muncii prin înlocuirea vechiului regim, care a permis tuturor angajaților din industria chimică să beneficieze de dreptul la pensionare anticipată, cu un regim în care acest profit a fost mai mult acordat decât celor care au avut un loc de muncă dificil în sensul noii legislații (punctele 5 și 6 de mai sus). 36. Având în vedere această schimbare, Curtea consideră că noua legislație nu se referea la drepturile materiale ale reclamanților privind pensionarea anticipată. Posibilitatea de a beneficia de aceasta a fost condiționată încă de la început de clasificarea locurilor lor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile (locuri de munca in condiției deosebite 37. Or, Curtea ia notă de faptul că această clasificare nu putea interveni decât la sfârșitul unei proceduri de concertare și de dialog social care implică mai mulți parteneri sociali și autorități administrative Fiecare dintre acești parteneri are drepturi și obligații definite de lege, inclusiv dreptul de a sesiza instanța administrativă pentru ca acesta să ia o decizie cu privire la mijloacele obținute din neregularea procedurii (punctele 23 și 24 de mai sus). 38. Curtea ia notă de faptul că sindicatul de la fabrică, care a reprezentat, de asemenea, reclamanții în fața instanțelor interne, este unul dintre acești parteneri sociali. În acest sens, el avea posibilitatea de a cere angajatorului să finalizeze procedura și, dacă este cazul, de a sesiza instanța administrativă în cazul în care conducerea întreprinderii ar fi opus acesteia. 39. Cu toate acestea, Curtea constată că, cu excepția scrisorii din 12 februarie 2002, sindicatul nu și-a exercitat drepturile pentru a solicita finalizarea procedurii (punctul 9 de mai sus). Comisia observă că, pe de altă parte, instanțele nu au prezentat niciun argument care să demonstreze că au solicitat sindicatului să se implice mai mult în procedură sau că acesta din urmă era în imposibilitatea de a apăra interesul angajaților de a vedea încheierea procedurii. 40. Desigur, acest lucru ar putea fi explicat prin strategia aleasă de sindicat pentru a conserva în contractul colectiv o parte din veniturile obținute din vechiul regim mai favorabil (punctul 10 de mai sus), dar o astfel de alegere nu putea în niciun caz să permită reclamanților să se substituie părților interesate la procedură prin introducerea unei acțiuni de drept comun în fața instanțelor interne îndreptate exclusiv împotriva angajatorului lor, legea națională neacordându-le un astfel de drept. 41. Curtea concluzionează că, în cazul în care reclamanții ar putea justifica un interes personal de a solicita clasificarea locurilor lor de muncă în categoria locurilor de muncă dificile, nu este mai puțin adevărat că litigiul inițiat în fața instanțelor interne nu se referea la drepturi 6 alin. (1) din Convenție nu se aplică. 42. În consecință, cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 31 ianuarie 2019. Andreea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte ANEXA Nicolae PETROV este un resortisant român născut în 1952, rezident în Zalau Irina BEJAN, născut în 1959, rezident în Zalau Maria Viorica CRISAN, născut în 1969, rezident în Zalau Viorel DEHELEAN este un resortisant român născut în 1968, rezident în Zalau Veronica FarCAS este un resortisant român născut în 1964, rezident în Zaleu Gheorghe Ioan GHIURCUTA este un resortisant român născut în 1961, rezident în Zalau Vasile Ilies, născut în 1959 și rezident în Zalau Alexandru KATONA, născut în 1958, rezident în Zalau. Andrei Atila KELEMEN este un resortisant român născut în 1958, rezident în Zalau Romi PETRULE, născut în 1956, rezident în Zalau Floare RUS, cetățean român născut în 1956, rezident în Zalau Francisc VARGA, cetățean român născut în 1955 și rezident în Diosod.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-06-26
0,95
PETROV ET AUTRES c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION Requête n o 3682/12 Nicolae PETROV et autres contre la Roumanie introduite le 19 décembre 2011 EXPOSÉ DES FAITS Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les douz
CtEDO 2019-01-08
0,95
ȘTEFĂNESCU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 54849/12 Melania ȘTEFĂNESCU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 8 janvier 2019 en un comité composé de : Paulo Pinto de Albuquerque, président,
CtEDO 2018-10-09
0,94
PĂTULEANU ET AUTRES c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 22941/13 Victor Andrei PĂTULEANU contre la Roumanie et 3 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 9 octobre 2018 en un comité com
CtEDO 2019-12-03
0,94
AFFAIRE MIHĂILESCU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MIHĂILESCU c. ROUMANIE (Requête n o 32002/15) ARRÊT STRASBOURG 3 décembre 2019 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mihăilescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’
CtEDO 2022-02-22
0,94
S.C. MIC PETROCHIM INDUSTRIE S.R.L. c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 74120/14 S.C. MIC PETROCHIM INDUSTRIE S.R.L. contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 22 février 2022 en un comité composé de : Gabriele Kucsko-Stadl
Sursă