SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 1015/13 Ylmaz BEKTAȘ împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 ianuarie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Valeriu Grițco, Stephanie Morou-Vikström, judecători, și din Hasan Bakkarcć, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 12 noiembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 8 iunie 2018 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Yalmaz Bektaș, este un resortisant turc născut în 1973 și rezident în Antalya. Guvernul moldovenesc ( În conformitate cu art. 36 din Convenție, guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plângea de lipsa de acțiune a autorităților moldovenești invitate să se pronunțe cu privire la cererea sa de întoarcerea fiicei sale în Turcia. Cererea a fost comunicată guvernului în drept Reclamantul a afirmat că, în 2009, a depus o cerere de returnare în Turcia a fiicei sale, în vârstă de trei ani. El s-a plâns că autoritățile moldovenești sesizate cu această cerere nu au luat o hotărâre rapidă cu privire la această chestiune și că nu au ordonat întoarcerea copilului, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor Convenției de la Haga din 25. octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii. El a considerat, prin urmare, că statul pârât nu a fost achitat de obligațiile pozitive care îi revin în temeiul articolului 8 din Convenție. El a menționat, de asemenea, dificultăți în comunicarea cu fiica sa, în special din cauza faptului că aceasta nu vorbea turcește. După ce încercările de soluționare pe cale amiabilă au eșuat, printr-o scrisoare din 8 iunie 2018 guvernul moldovenesc a informat Curtea că va lua în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de recurs. De asemenea, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Guvernul recunoaște că reclamantul a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale de familie garantate prin art. 8 din convenție, astfel cum a fost comunicat de Curte la 15 decembrie 2017 în prezenta cauză. (...) În același timp, guvernul propune 8 000 (88 000) de euro pentru satisfacția echitabilă, care acoperă orice prejudiciu material și moral suferit, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. Guvernul declară că această sumă va fi convertită în lei moldovene la rata aplicabilă la data regulamentului și că aceasta va fi scutită de orice taxă care poate fi datorată. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei și a altor obiecții care pot fi ridicate în legătură cu circumstanțele prezentei cauze. (...) În concluzie, guvernul invită Curtea să elimine din rolul prezentei cereri, în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Printr-o scrisoare din 9 iulie 2018, reclamantul a indicat că ..nu a fost satisfăcut de termenii declarației unilaterale pe motiv că suma propusă a fost prea mică, menționând, printre altele, faptul că s-a recăsătorit și a avut alți trei copii care provin din această nouă căsătorie. În observațiile sale din 2 octombrie 2018, guvernul turc a acceptat poziția părților potrivit căreia a avut loc o încălcare a articolului 8 din convenție în numele reclamantului și, în plus, a salutat recunoașterea încălcării de către guvernul pârât, precum și angajamentul asumat de acesta din urmă de a oferi despăgubiri reclamantului. 10. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 11. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. 12. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). 13. Curtea a stabilit într-o serie de cauze privind răpirile internaționale ale copiilor practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului la respectarea vieții de familie (a se vedea, de exemplu, Iosub Caras c. România, nr. 7198/04, § 32-40, 27 iulie 2006, Neulinger și Shuruk c. Elveția [GC], nr. 41615/07, § 131-140, CEDH 2010, X c. Letonia [GC], n 27853/09, § 92-108, CEDO 2013, Blaga c. România, n 54443/10, §§ 64-91, 1 iulie 2014, G.S. c. Georgia, n 2361/13, § 41-67, 21 iulie 2015, R.S. c. Polonia, n 63777/09, § 73, 21 iulie 2015 și K.J. c. Polonia, n 30813/14, § 51-75, 1 martie 2016). 14. În acest caz, Curtea constată că copilul a sosit în Republica Moldova în 2009, la vârsta de trei ani, că a locuit acolo fără întrerupere și că se pare că nu vorbește turca. În aceste condiții, nu este convinsă că întoarcerea copilului în Turcia este în interesul său superior (compararea cu Neulinger și Shuruk, citată anterior, § 147-151, R.S., citată anterior, § 74; și K.J. , citată anterior, punctul 76). 15. Având în vedere acest lucru și având în vedere natura concesiunilor prevăzute în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii a cărei valoare este conformă cu sumele alocate în cauze similare (comparat cu Tocarenco c. Republica Moldova, nr. 769/13, § 78, 4 noiembrie 2014 și N.P. c. Republica Moldova, nr. 58455/13, § 90, 6 octombrie 2015) În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze cererea [art. 37 alineatul (1) în fine 17. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la: art. 8 din convenție și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție.
Requête n
o
1015/13
Yılmaz BEKTAȘ
contre la République de Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 22 janvier 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 12 novembre 2012,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 8 juin 2018 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Yılmaz Bektaș, est un ressortissant turc né en 1973 et résidant à Antalya.
2.
Le gouvernement moldave («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le gouvernement turc, qui s’était prévalu de son droit d’intervenir en vertu de l’article 36 de la Convention, a été représenté par son agent.
4.
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaignait d’une inaction des autorités moldaves invitées à se prononcer sur sa demande de retour de sa fille en Turquie.
5.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
6.
Le requérant indiquait avoir en 2009 formulée une demande tendant à obtenir le retour en Turquie de sa fille, alors âgée de trois ans. Il se plaignait que les autorités moldaves saisies de cette demande n’avaient pas statué rapidement sur la question et qu’elles n’avaient pas ordonné le retour de l’enfant, ce qui serait contraire aux dispositions de la Convention de La Haye du 25
octobre 1980 sur les aspects civils de l’enlèvement international d’enfants. Il considérait dès lors que l’État défendeur ne s’était pas acquitté des obligations positives lui incombant en vertu de l’article
8 de la Convention. Il évoquait également des difficultés à communiquer avec sa fille, dues notamment au fait que celle-ci ne parlait pas turc.
7.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 8
juin 2018 le gouvernement moldave a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Le Gouvernement reconnaît que le requérant a subi une atteinte à son droit au respect de sa vie familiale garanti par l’article 8 de la Convention, [relativement à des faits] tel[s] que communiqué[s] par la Cour le 15 décembre 2017 dans la présente affaire.
(...)
En même temps, (...), le Gouvernement propose 8
000 (huit mille) euros au titre de la satisfaction équitable, couvrant tout préjudice matériel et moral subi ainsi que les frais et dépens.
Le Gouvernement déclare que cette somme sera convertie en lei moldaves au taux applicable à la date du règlement et qu’elle sera exempte de toute taxe pouvant être due. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision adoptée par la Cour, en application de l’article 37 § 1 de la Convention. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire et des autres griefs pouvant être soulevés relativement aux circonstances de la présente affaire.
(...)
En conclusion, le Gouvernement invite la Cour de rayer du rôle la présente requête, en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
»
8.
Par une lettre du 9 juillet 2018, le requérant a indiqué qu’il n’était pas satisfait des termes de la déclaration unilatérale
au motif que la somme proposée était trop basse. Il mentionnait, entre autres, s’être remarié et avoir trois autres enfants issus de ce nouveau mariage.
9.
Dans ses observations du 2 octobre 2018, le gouvernement turc a quant à lui accepté la position des parties selon laquelle il y a eu en l’espèce violation de l’article 8 de la Convention dans le chef du requérant. Il a en outre salué la reconnaissance de violation formulée par le gouvernement défendeur ainsi que l’engagement pris par ce dernier d’offrir au requérant une réparation.
10.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
11.
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
12.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
13.
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires relatives à des enlèvements internationaux d’enfants sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit au respect de la vie familiale (voir, par exemple,
Iosub Caras c. Roumanie
, n
o
7198/04, §§ 32-40, 27 juillet 2006,
Neulinger et Shuruk c. Suisse
[GC], n
o
X c. Lettonie
[GC], n
o
Blaga c.
Roumanie
, n
o
54443/10, §§ 64-91, 1
er
juillet 2014,
G.S.
c. Géorgie
, n
o
2361/13, §§ 41-67, 21 juillet 2015,
R.S.
c. Pologne
, n
o
63777/09, §§
53
‑
73, 21 juillet 2015, et
K.J.
c. Pologne
, n
o
30813/14, §§ 51-75, 1
er
mars 2016).
14.
En l’espèce, la Cour remarque que l’enfant est arrivée en République de Moldova en 2009, à l’âge de trois ans, qu’elle y vit depuis lors sans interruption et qu’il semblerait qu’elle ne parle pas turc. Dans ces conditions, elle n’est pas convaincue que le retour de l’enfant en Turquie soit dans son intérêt supérieur (comparer avec
Neulinger et Shuruk
, précité, §
147-151,
R.S.
, précité, § 74, et
K.J.
, précité, § 76).
15.
Au vu de cela et eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires (comparer avec
Tocarenco c. République de Moldova
, n
o
769/13, § 78, 4 novembre 2014, et
N.P.
c. République de Moldova
, n
o
58455/13, §
90, 6 octobre 2015) –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
16.
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37 § 1
in fine
).
17.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 8 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 14 février 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente