Codoi împotriva României

Reclamanții, dl Iosif Codoi și dna Katalin Codoi, sunt resortisanți români născuți în 1940 și, respectiv, în 1942 și au reședința la Târgu-Mureș. Aceștia au fost reprezentați în fața Curții de av. C. Szekely, avocat care își exercită profesia în Iernut.

Guvernul român („Guvernul") a fost reprezentat de agenta sa, dna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A. Circumstanțele speței

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 15 noiembrie 2008, în jurul orei 19:30, fiul reclamanților a fost agresat în apropierea domiciliului său de mai multe persoane. Acesta a fost grav rănit la cap. Un martor a chemat ajutoarele, iar rănitul a fost transportat la spital, unde nu și-a recăpătat niciodată cunoștința.

În ziua agresiunii, poliția a realizat o cercetare de elemente materiale la locul agresiunii. A relevat urme de sânge, a făcut fotografii și a luat pentru examinare o geantă găsită la fața locului. Ulterior, această geantă s-a dovedit a nu avea nicio legătură cu agresiunea.

La 17 noiembrie 2008, poliția a stabilit identitatea victimei și i-a informat pe reclamanți că fiul lor fusese victima unei agresiuni și că era spitalizat. Reclamantul a declarat că fiul său consuma regulat alcool și că se certau pe această temă. A precizat că fiul său părăsise domiciliul în seara zilei de 15 noiembrie 2008, dar că nu semnalase dispariția sa poliției pe motiv că i se mai întâmplase să se absenteze mai multe zile.

Brigada criminalistică a poliției judiciare a deschis o anchetă pentru loviri și răniri și a dispus o expertiză medico-legală a victimei.

La 17 noiembrie 2008, poliția a întocmit un plan de investigații care expunea mai multe ipoteze privind identitatea agresorilor. Potrivit poliției, agresorii erau fie persoane fără adăpost, fie membri ai familiei victimei, în special nepotul acesteia. Poliția a notat că fiul reclamanților era cunoscut în mediul persoanelor fără adăpost, că era fără ocupație, că consuma regulat alcool, că avea un comportament agresiv și că era în conflict cu familia sa. În aplicarea planului de investigații, poliția a procedat la audierea reclamanților, la identificarea și audierea persoanelor care constituiau anturajul victimei, majoritatea persoane fără adăpost, la audierea vecinilor reclamanților și la verificarea comunicațiilor telefonice ale nepotului în cauză.

Raportul medico-legal din 18 noiembrie 2008 a relevat că victima prezenta la nivelul capului mai multe leziuni având la origine lovituri date cu un obiect dur.

La 20 noiembrie 2008, martorul ocular a indicat că agresiunea avusese loc în apropierea locului de colectare a gunoaielor. A afirmat că numărase cinci persoane, dintre care doi tineri care ar fi lovit victima căzută la pământ. A adăugat că agresorii fugiseră văzându-l. A precizat că vizibilitatea era redusă din cauza unei cețe groase.

La 3 decembrie 2008, fiul reclamanților a decedat la spital. A doua zi, dosarul anchetei a fost transferat parchetului de pe lângă tribunalul departamental din Mureș, care a deschis urmărirea penală in rem pentru omor.

Poliția a efectuat investigații printre persoanele fără adăpost care frecventau aceleași locuri ca victima. În total, douăzeci și cinci de persoane au fost audiate de poliție.

Raportul de autopsie eliberat la 20 februarie 2009 a confirmat concluziile raportului medico-legal din 18 noiembrie 2008, precizând că existase o legătură de cauzalitate între violențele suferite și deces.

La 29 aprilie 2009, reclamanții au depus o plângere penală fără constituire de parte civilă. Aceștia au indicat ca posibili suspecți pe V.C. și V.S., responsabili cu curățenia în imobil, precum și pe M.G. și A.J., cu care înșiși spuneau că sunt în conflict pentru un teren.

Printr-o decizie din 23 iunie 2009, procurorul însărcinat cu urmăririle penale a clasat cauza la rubrica „autor necunoscut" și a transferat dosarul la biroul departamental al poliției judiciare pentru continuarea anchetei.

La 5 noiembrie 2009, poliția a întocmit un nou plan de investigații care prevedea continuarea cercetărilor printre anturajul victimei și membrii familiei sale.

Cei patru suspecți indicați de reclamanți au fost audiați de poliție. Aceștia au negat orice implicare în agresiunea în cauză.

În două declarații din 5 mai 2011 și 28 martie 2012, reclamanții și-au reiterat acuzațiile împotriva lui A.J.

La 31 iulie 2012, poliția judiciară a întocmit bilanțul anchetei. La 3 septembrie 2012, aceasta a întocmit un nou plan de investigații sub supravegherea procurorului-șef. Acest plan prevedea o nouă audiere a anumitor martori și continuarea investigațiilor printre anturajul victimei, familia sa și persoanele fără adăpost cunoscute pentru comportamentul lor violent.

A.J. a fost audiat din nou de poliția judiciară la 28 septembrie 2012. La 25 octombrie 2012, la ordinul poliției, acesta a fost supus testului poligrafului, care s-a dovedit negativ.

Între 2012 și 2015, poliția judiciară a întocmit opt procese-verbale indicând că polițiști se deplasaseră în locurile frecventate de fiul reclamanților și că efectuase verificări la diferite persoane, fără a obține totuși informații utile anchetei.

Reclamanții au fost informați despre evoluția anchetei la 11 mai 2011, 28 noiembrie 2012 și 21 iunie 2013.

Până în prezent, poliția judiciară continuă ancheta.

Reclamanții consideră că Statul a încălcat obligația care îi revine de a proteja viața fiului lor. Aceștia denunță absența unei anchete prompte și eficace susceptibile să permită identificarea și pedepsirea responsabililor de moartea fiului lor. Aceștia invocă art. 6 și 13 din Convenție.

Curtea consideră că este necesar să examineze capătul de cerere al reclamanților din perspectiva aspectului procedural al art. 2 din Convenție, fiind înțeles că, stăpână asupra calificării juridice a faptelor cauzei, nu este obligată de cea atribuită de reclamanți sau de guverne (Guerra și alții c. Italiei, 19 februarie 1998, § 44, Recueil des arrêts et décisions 1998-I și Radomilja și alții c. Croației [MC], nr. 37685/10 și 22768/12, § 124, 20 martie 2018). Această dispoziție se citește astfel în partea sa pertinentă în speță: „Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. (...)"

Reclamanții consideră că ancheta efectuată de autorități în scopul stabilirii circumstanțelor morții fiului lor nu îndeplinește cerințele art. 2 din Convenție. Aceștia afirmă că nu dispun de niciun mijloc pentru a cere finalizarea acesteia și a se plânge de lipsa de diligență a autorităților.

Guvernul consideră că ancheta în cauză a fost efectuată într-un mod rapid și efectiv. Acesta expune că aceasta a început chiar în ziua agresiunii fiului reclamanților și că autoritățile au pus în aplicare toate măsurile necesare pentru a putea stabili faptele. În această privință, indică faptul că un număr important de martori au fost audiați și că s-a recurs la testul poligrafului, și că au fost luate alte măsuri de instrucție: autopsia corpului victimei, elaborarea mai multor planuri de investigații, numeroase deplasări ale poliției în locurile frecventate de victimă în vederea colectării de informații și verificarea tuturor ipotezelor avansate de reclamanți.

În cele din urmă, în ochii Guvernului, neidentificarea agresorilor până în prezent nu constituie în sine o încălcare a art. 2 din Convenție în aspectul său procedural.

Curtea reamintește că obligația de a proteja dreptul la viață pe care o impune art. 2 din Convenție, combinată cu datoria generală care revine Statului în temeiul art. 1 de a „recunoaște oricărei persoane care depinde de [jurisdicția] sa drepturile și libertățile definite în (...) Convenție", cere, prin implicare, ca o formă de anchetă oficială și efectivă să fie efectuată atunci când recursul la forță a dus la moartea unei persoane (McKerr c. Regatului Unit, nr. 28883/95, § 111, CEDO 2001-III).

Curtea reamintește, de asemenea, că absența responsabilității directe a Statului în moartea unei persoane nu exclude aplicarea art. 2. Constrângând Statul să ia măsurile necesare pentru protecția vieții persoanelor care depind de jurisdicția sa, art. 2 îi impune datoria de a asigura dreptul la viață prin punerea în aplicare a unei legislații penale concrete care să descurajeze comiterea de atingeri împotriva persoanei și care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, reprima și sancționa încălcările (Menson c. Regatului Unit (dec.), nr. 47916/99, CEDO 2003-V). Obligația menționată cere, prin implicare, ca o anchetă oficială efectivă să fie efectuată atunci când există motive să se creadă că un individ a suferit răni potențial mortale în circumstanțe suspecte. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei rănilor și identificarea și sancționarea responsabililor. Aceasta capătă cu atât mai multă importanță atunci când există decesul victimei, deoarece scopul esențial pe care îl urmărește este de a asigura punerea în aplicare efectivă a legilor interne care protejează dreptul la viață (Menson, decizia citată, și Pereira Henriques c. Luxemburgului, nr. 60255/00, § 56, 9 mai 2006).

Este vorba de o obligație nu de rezultat, ci de mijloace. Efectivitatea anchetei cere ca autoritățile să ia măsurile rezonabile de care dispun pentru a asigura obținerea probelor referitoare la faptele în cauză, inclusiv, printre altele, depozițiile martorilor oculari, expertizele și, dacă este cazul, o autopsie de natură să furnizeze un raport complet și precis al rănilor și o analiză obiectivă a constatărilor clinice, în special cu privire la cauza decesului. Orice deficiență a anchetei care îi slăbește capacitatea de a stabili cauza decesului sau responsabilitățile riscă să conducă la concluzia că aceasta nu răspunde acestei norme (McKerr, citată anterior, § 113).

O cerință de celeritate și diligență rezonabilă este, de asemenea, implicită în acest context. Este esențial ca investigațiile să fie efectuate cu rapiditate atunci când survine un deces într-o situație controversată, deoarece scurgerea timpului erodează inevitabil cantitatea și calitatea probelor disponibile, iar aparența unei lipse de diligență aruncă o îndoială asupra bunei-credințe a investigațiilor efectuate și face să persiste încercarea prin care trece familia defunctului (Paul și Audrey Edwards c. Regatului Unit, nr. 46477/99, § 86, CEDO 2002-II).

În speță, Curtea observă că o anchetă judiciară pentru loviri și răniri a fost deschisă de poliție chiar în ziua agresiunii al cărei victimă a fost fiul reclamanților (paragrafele 5 și 7 de mai sus), și că o urmărire penală in rem pentru omor a fost deschisă de parchetul de pe lângă tribunalul departamental din Mureș a doua zi după decesul său (paragraful 11 de mai sus).

Curtea constată că, în cadrul anchetei judiciare, numeroase acte de instrucție au fost efectuate în vederea identificării agresorilor victimei. Anchetatorii au pus prompt în aplicare un anumit număr de măsuri de instrucție urgente care erau esențiale pentru stabilirea faptelor: o inspecție a locurilor (paragraful 5 de mai sus), autopsia corpului defunctului (paragraful 13 de mai sus), interogarea reclamanților și a mai multor persoane din anturajul victimei (paragrafele 6, 10 și 12 de mai sus), verificarea comunicațiilor telefonice ale unui suspect (paragraful 8 de mai sus) și investigații printre persoanele care frecventau locurile frecventate de fiul reclamanților (paragraful 12 de mai sus).

Curtea notează, de asemenea, că, după clasarea dosarului în cauzele din categoria „autor necunoscut", ancheta nu a fost totuși oprită sau încetinită (paragrafele 16 și 19 de mai sus; a se vedea, mutatis mutandis, Paica c. României (dec.), nr. 22635/12, § 38, 25 martie 2014, și, a contrario, Bucureșteanu c. României, nr. 20558/04, § 55 in fine, 16 aprilie 2013).

Dimpotrivă, poliția judiciară a continuat să ia măsuri de instrucție sub supravegherea parchetului: anchetatorii au accedat la cererile reclamanților privind administrarea probelor, iar poliția judiciară i-a audiat pe toți martorii și potențialii suspecți indicați de cei interesați și a supus pe unul dintre ei testului poligrafului (paragrafele 17, 19 și 20 de mai sus). Poliția judiciară a efectuat, de asemenea, cercetări regulate în locurile frecventate de victimă (paragraful 21 de mai sus).

În ceea ce-i privește pe reclamanți, Curtea notează că au fost informați despre evoluția anchetei în curs și că au fost audiați în mai multe rânduri (paragrafele 18 și 22 de mai sus).

Reamintind că obligația care apasă asupra Statelor de a efectua o anchetă efectivă este o obligație de mijloace, Curtea consideră că, având în vedere circumstanțele prezentei cauze, faptul că ancheta penală este încă pendinte, la zece ani de la decesul fiului reclamanților, nu este de natură să arunce o îndoială asupra caracterului serios și aprofundat al anchetei efectuate până în prezent (a se vedea, mutatis mutandis, Erdal c. Turciei (dec.), nr. 53248/09, § 33, 9 iulie 2013).

Având în vedere toate aceste elemente, Curtea consideră că durata anchetei nu indică o lipsă de promptitudine care ar fi imputabilă autorităților și care ar fi de natură să facă ancheta ineficientă.

Prin urmare, aceasta concluzionează că ancheta în cauză răspunde normelor desprinse din art. 2 din Convenție. Rezultă că cererea este vădit nefondată și că trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 februarie 2019. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier adjunct Președinte

Les requérants, M. Iosif Codoi et M me Katalin Codoi, sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1940 et en 1942 et résidant à Târgu-Mureș. Ils ont été représentés devant la Cour par M e C. Szekely, avocat exerçant à Iernut.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 15 novembre 2008, vers 19 h 30, le fils des requérants fut agressé à proximité de son domicile par plusieurs personnes. Il fut grièvement blessé à la tête. Un témoin appela les secours et le blessé fut transporté à l’hôpital, où il ne reprit jamais conscience. 5 . Le jour de l’agression, la police réalisa une recherche d’éléments matériels sur les lieux de l’agression. Elle releva des traces de sang, prit des photographies et emporta pour examen un sac trouvé sur place. Ultérieurement, ce sac se révéla n’avoir aucun lien avec l’agression. 6 . Le 17 novembre 2008, la police établit l’identité de la victime et informa les requérants que leur fils avait été victime d’une agression et qu’il était hospitalisé. Le requérant déclara que son fils consommait régulièrement de l’alcool et qu’ils se disputaient à ce sujet. Il précisa que son fils avait quitté le domicile le soir du 15 novembre 2008, mais qu’il n’avait pas signalé sa disparition à la police au motif qu’il lui était déjà arrivé de s’absenter pendant plusieurs jours. 7 . La brigade criminelle de la police judiciaire ouvrit une enquête pour coups et blessures et ordonna une expertise médicolégale de la victime. 8 . Le 17 novembre 2008, la police établit un plan d’investigations qui exposait plusieurs hypothèses quant à l’identité des agresseurs. Selon la police, les agresseurs étaient soit des gens sans domicile fixe soit des membres de la famille de la victime, en particulier le neveu de celle-ci. La police nota que le fils des requérants était connu dans le milieu des personnes sans domicile fixe, qu’il était sans emploi, qu’il consommait régulièrement de l’alcool, qu’il avait un comportement agressif et qu’il était en conflit avec sa famille. En application du plan d’investigations, la police procéda à l’audition des requérants, à l’identification et à l’audition des personnes constituant l’entourage de la victime, majoritairement des personnes sans domicile fixe, à l’audition des voisins des requérants et à la vérification des communications téléphoniques du neveu en question.

Le rapport médicolégal du 18 novembre 2008 releva que la victime présentait au niveau de la tête plusieurs lésions ayant pour origine des coups portés avec un objet dur. 10 . Le 20 novembre 2008, le témoin oculaire indiqua que l’agression avait eu lieu à proximité de l’endroit de ramassage des poubelles. Il affirma qu’il avait compté cinq personnes, dont deux jeunes qui auraient frappé la victime tombée à terre. Il ajouta que les agresseurs s’étaient enfuis en le voyant. Il précisa que la visibilité était réduite en raison d’un épais brouillard. 11 . Le 3 décembre 2008, le fils des requérants décéda à l’hôpital. Le lendemain, le dossier de l’enquête fut transféré au parquet près le tribunal départemental de Mureș, qui ouvrit des poursuites pénales in rem pour homicide. 12 . La police effectua des investigations parmi les personnes sans domicile fixe qui fréquentaient les mêmes endroits que la victime. Au total, vingt-cinq personnes furent interrogées par la police. 13 . Le rapport d’autopsie délivré le 20 février 2009 confirma les conclusions du rapport médicolégal du 18 novembre 2008, précisant qu’il y avait un lien de causalité entre les violences subies et le décès.

Le 29 avril 2009, les requérants déposèrent une plainte pénale sans constitution de partie civile. Ils indiquèrent comme possibles suspects V.C. et V.S., chargés du ménage dans l’immeuble, ainsi que M.G. et A.J., avec qui eux-mêmes se disaient en conflit pour un terrain.

Par une décision du 23 juin 2009, le procureur chargé des poursuites classa l’affaire sous la rubrique « auteur inconnu » et transféra le dossier au bureau départemental de la police judiciaire pour la poursuite de l’enquête. 16 . Le 5 novembre 2009, la police établit un nouveau plan d’investigations qui prévoyait la poursuite des recherches parmi l’entourage de la victime et les membres de sa famille. 17 . Les quatre suspects indiqués par les requérants furent interrogés par la police. Ils nièrent toute implication dans l’agression en cause. 18 . Dans deux déclarations du 5 mai 2011 et du 28 mars 2012, les requérants réitérèrent leurs accusations à l’égard de A.J. 19 . Le 31 juillet 2012, la police judiciaire dressa le bilan de l’enquête. Le 3 septembre 2012, elle établit un nouveau plan d’investigations sous la surveillance du procureur en chef. Ce plan prévoyait une nouvelle audition de certains témoins et la poursuite des investigations parmi l’entourage de la victime, sa famille et les personnes sans domicile fixe connues pour leur comportement violent. 20 . A.J. fut entendu de nouveau par la police judiciaire le 28 septembre 2012. Le 25 octobre 2012, sur ordre de la police, il fut soumis au test du polygraphe, qui se révéla négatif. 21 . Entre 2012 et 2015, la police judiciaire dressa huit procès-verbaux indiquant que des policiers s’étaient déplacés dans les endroits fréquentés par le fils des requérants et qu’elle avait effectué des vérifications auprès de différentes personnes, sans pour autant obtenir des informations utiles à l’enquête. 22 . Les requérants furent informés de l’avancement de l’enquête les 11 mai 2011, 28 novembre 2012 et 21 juin 2013. 23. À ce jour, la police judiciaire poursuit toujours l’enquête. GRIEF 24. Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, les requérants dénoncent l’absence d’une enquête prompte et efficace sur les circonstances du décès de leur fils. EN DROIT 25. Les requérants considèrent que l’État a failli à l’obligation qui lui incomberait de protéger la vie de leur fils. Ils dénoncent l’absence d’une enquête prompte et efficace susceptible de permettre d’identifier et de punir les responsables de la mort de leur fils. Ils invoquent les articles 6 et 13 de la Convention. 26. La Cour estime qu’il convient d’examiner le grief des requérants sous l’angle du volet procédural de l’article 2 de la Convention, étant entendu que, maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, elle n’est pas liée par celle que leur attribuent les requérants ou les gouvernements ( Guerra et autres c. Italie , 19 février 1998, § 44, Recueil des arrêts et décisions 1998‑I et Radomilja et autres c. Croatie [GC], n os 37685/10 et 22768/12, § 124, 20 mars 2018). Cette disposition se lit ainsi dans sa partie pertinente en l’espèce : « Le droit de toute personne à la vie est protégé par la loi. (...) » 27. Les requérants estiment que l’enquête menée par les autorités aux fins d’établir les circonstances de la mort de leur fils ne satisfait pas aux exigences de l’article 2 de la Convention. Ils affirment qu’ils ne disposent d’aucun moyen pour réclamer sa finalisation et se plaindre du manque de diligence des autorités. 28. Le Gouvernement estime que l’enquête en cause a été menée de manière rapide et effective. Il expose que celle-ci a débuté le jour même de l’agression du fils des requérants et que les autorités ont mis en œuvre toutes les mesures nécessaires pour pouvoir établir les faits. À cet égard, il indique qu’un nombre important de témoins ont été entendus et qu’il a été fait recours au test du polygraphe, et que d’autres mesures d’instruction ont été prises : l’autopsie du corps de la victime, l’élaboration de plusieurs plans d’investigations, de nombreux déplacements de la police sur les lieux fréquentés par la victime en vue de la collecte d’informations et la vérification de toutes les hypothèses avancées par les requérants. 29. Enfin, aux yeux du Gouvernement, la non-identification à ce jour des agresseurs ne constitue pas en soi une violation de l’article 2 de la Convention dans son volet procédural. 30. La Cour rappelle que l’obligation de protéger le droit à la vie qu’impose l’article 2 de la Convention, combinée avec le devoir général incombant à l’État en vertu de l’article 1 de « reconna[ître] à toute personne relevant de [sa] juridiction les droits et libertés définis [dans] la (...) Convention », requiert, par implication, que soit menée une forme d’enquête officielle et effective lorsque le recours à la force a entraîné mort d’homme ( McKerr c. Royaume-Uni , n o 28883/95, § 111, CEDH 2001 ‑ III). 31. La Cour rappelle encore que l’absence de responsabilité directe de l’État dans la mort d’une personne n’exclut pas l’application de l’article 2. En astreignant l’État à prendre les mesures nécessaires à la protection de la vie des personnes relevant de sa juridiction, l’article 2 impose à celui-ci le devoir d’assurer le droit à la vie en mettant en place une législation pénale concrète dissuadant de commettre des atteintes contre la personne et s’appuyant sur un mécanisme d’application conçu pour en prévenir, réprimer et sanctionner les violations ( Menson c. Royaume-Uni (déc.), n o 47916/99, CEDH 2003–V). Ladite obligation requiert, par implication, qu’une enquête officielle effective soit menée lorsqu’il y a des raisons de croire qu’un individu a subi des blessures potentiellement mortelles dans des circonstances suspectes. L’enquête doit permettre d’établir la cause des blessures et d’identifier et de sanctionner les responsables. Elle revêt d’autant plus d’importance lorsqu’il y a décès de la victime, car le but essentiel qu’elle poursuit est d’assurer la mise en œuvre effective des lois internes qui protègent le droit à la vie ( Menson , décision précitée, et Pereira Henriques c. Luxembourg , n o 60255/00, § 56, 9 mai 2006). 32 . Il s’agit d’une obligation non pas de résultat, mais de moyens. L’effectivité de l’enquête exige que les autorités prennent les mesures raisonnables dont elles disposent pour assurer l’obtention des preuves relatives aux faits en question, y compris, entre autres, les dépositions des témoins oculaires, des expertises et, le cas échéant, une autopsie propre à fournir un compte rendu complet et précis des blessures et une analyse objective des constatations cliniques, notamment de la cause du décès. Toute déficience de l’enquête affaiblissant sa capacité à établir la cause du décès ou les responsabilités risque de faire conclure qu’elle ne répond pas à cette norme ( McKerr , précité, § 113). 33 . Une exigence de célérité et de diligence raisonnable est également implicite dans ce contexte. Il est essentiel que les investigations soient menées à bref délai lorsque survient un décès dans une situation controversée, car l’écoulement du temps érode inévitablement la quantité et la qualité des preuves disponibles, et l’apparence d’un manque de diligence jette un doute sur la bonne foi des investigations menées et fait perdurer l’épreuve que traverse la famille du défunt ( Paul et Audrey Edwards c. Royaume-Uni , n o 46477/99, § 86, CEDH 2002 ‑ II). 34. En l’espèce, la Cour observe qu’une enquête judiciaire pour coups et blessures a été ouverte par la police le jour même de l’agression dont le fils des requérants a été victime (paragraphes 5 et 7 ci-dessus), et que des poursuites pénales in rem pour homicide ont été ouvertes par le parquet près le tribunal départemental de Mureș le lendemain de son décès (paragraphe 11 ci-dessus). 35. La Cour constate que, dans le cadre de l’enquête judiciaire, de nombreux actes d’instruction ont été effectués en vue de l’identification des agresseurs de la victime. Les enquêteurs ont promptement mis en œuvre un certain nombre de mesures d’instruction urgentes qui étaient essentielles pour l’établissement des faits : une inspection des lieux (paragraphe 5 ci ‑ dessus), l’autopsie du corps du défunt (paragraphe 13 ci-dessus), l’interrogatoire des requérants et de plusieurs personnes de l’entourage de la victime (paragraphes 6, 10 et 12 ci-dessus), la vérification des communications téléphoniques d’un suspect (paragraphe 8 ci-dessus) et des investigations parmi les personnes fréquentant les lieux que le fils des requérants avait fréquentés (paragraphe 12 ci-dessus). 36. La Cour note également que, après le classement du dossier dans les affaires de catégorie « auteur inconnu », l’enquête n’a pas pour autant été arrêtée ou ralentie (paragraphes 16 et 19 ci-dessus ; voir, mutatis mutandis , Paica c. Roumanie (déc.), n o 22635/12, § 38, 25 mars 2014, et, a contrario , Bucureșteanu c. Roumanie , n o 20558/04, § 55 in fine , 16 avril 2013). 37. Au contraire, la police judiciaire a continué à prendre des mesures d’instruction sous la surveillance du parquet : les enquêteurs ont accédé aux demandes des requérants concernant l’administration des preuves, et la police judiciaire a entendu tous les témoins et les suspects potentiels indiqués par les intéressés et elle a soumis l’un d’eux au test du polygraphe (paragraphes 17, 19 et 20 ci-dessus). La police judiciaire a également mené des recherches régulières dans les lieux fréquentés par la victime (paragraphe 21 ci-dessus). 38. Quant aux requérants, la Cour note qu’ils ont été informés de l’avancement de l’enquête en cours et qu’ils ont été interrogés à plusieurs reprises (paragraphes 18 et 22 ci-dessus). 39. Rappelant que l’obligation qui pèse sur les États de conduire une enquête effective est une obligation de moyens, la Cour considère que, compte tenu des circonstances de la présente affaire, le fait que l’enquête pénale soit toujours pendante, dix ans après le décès du fils des requérants, n’est pas de nature à jeter un doute sur le caractère sérieux et approfondi de l’enquête menée jusqu’à présent (voir, mutatis mutandis , Erdal c. Turquie (déc.), n o 53248/09, § 33, 9 juillet 2013). 40. Eu égard à l’ensemble de ces éléments, la Cour estime que la durée de l’enquête ne fait pas ressortir un quelconque manque de promptitude qui serait imputable aux autorités et qui serait à même de rendre l’enquête ineffective. 41. Dès lors, elle conclut que l’enquête en question répond aux normes tirées de l’article 2 de la Convention. Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 21 février 2019. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Greffier adjoint Président