SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 63905/10 Hasan ȘAH.NGÖZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 februarie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Stephanie Morou-Vikström, Arnfin Bårdsen, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Hasan Șahingöz, este un resortisant turc născut în 1971 și deținut la Tekirda. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Tuncer și domnul F.A. Tamer, avocați care exercită la Istanbul. Guvernul turc ( În 1995, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru diverse acte comise în numele unei organizații teroriste. În urma amendamentelor constituționale și legislative (Karsu și altele c. Turcia (dec.), 34971/05, 34974/05 și 1057/06, § 62 68, 27 martie 2018), această pedeapsă a fost schimbată în 2002 în rechiziționare criminală în culpă în cadrul instituției de tip F din Tekirda (a se vedea, pentru o descriere a condițiilor materiale ale acestor unități de viață, activitățile disponibile și facilitățile specifice acestui regim penitenciar, Karsu și altele) , decizie menționată anterior, §§ 70-76). Reclamantul primește periodic ziare și reviste, în conformitate cu cererile sale. De asemenea, dispune de un televizor care primește 36 de canale, un radio, un mini-frigider și un ventilator. El are acces la o curte de plimbare comună cu trei deținuți, cu o suprafață de 41 m , cel puțin o oră pe zi și până la cinci ore în caz de bună conduită. El are dreptul la o vizită de familie și zece minute de conversație telefonică la fiecare 15 zile. Guvernul comunică documente care menționează participarea reclamantului la turnee sportive între 2009 și 2017 și tabele care indică vizitele familiei și ale avocaților săi. Dreptul și practica internă relevante În ceea ce privește acțiunea individuală în fața Curții Constituționale turce, Curtea face trimitere la Decizia Hasan Uzun c. Turcia 10755/13, 30 aprilie 2013). Öcalan c. Turcia (n 24069/03, 197/04, 6201/06 și 10464/07, § 62-71, 18 martie 2014) și în Decizia Karsu și altele (§ 24-42). Invocând o serie de dispoziții ale Convenției, reclamantul se plânge că este reținut la izolare din 2005 și că este supus unui regim de închisoare mai greu decât Recurentul se plânge că este supus unui regim special de detenție penală pe viață agravată, calificat drept de izolare, precum și naturii necompresibile a acestei pedepse, care ar face-o inumană. În art. 3 din Convenție 10. Curtea decide să examineze prima parte a obiecțiilor sub aspectul articolului 3 din Convenție, astfel de formulare. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Lale declarație de izolare Sléque cu privire la regimul de închisoare al reclamantului și la lai declarații de detenție la izolare care decurg din aceasta, Curtea reamintește că aceasta a declarat deja inadmisibilă o declarație identică în Hotărârea Öcalan c. Turcia (n 24069/03, 1997/04, 6201/06 și 10464/07, § 148 149, 18 martie 2014) și în Decizia Karsu și alții c. Turcia 34971/05, 34974/05 și 1057/06, §§ 69-79, 27 martie 2018). În speță, aceasta nu face trimitere la niciun element sau argument care să îi permită să se depărteze de concluziile la care a ajuns în cauzele menționate anterior. Prin urmare, aceasta declară că această cauză inadmisibilă pentru nefondare vădită, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. În cazul în care există o posibilitate de eliberare condiționată 12, guvernul solicită Curții să declare cererea inadmisibilă pe motiv că reclamantul nu a epuizat acțiunea individuală în fața Curții Constituționale, accesibilă de la 23 septembrie 2012, se referă la Decizia Hasan Uzun c. Turcia 10755/13, 30 aprilie 2013). Curtea reamintește că a examinat deja un caz identic cu prezenta cauză și că aceasta a declarat inadmisibilă pentru neobosirea acțiunii menționate (Tekin și Baysal c. Turcia (dec.), n 40192/10, §§ 16-28, 4 În decembrie 2018), Curtea nu dispune de niciun element sau argument care să îi permită, în speță, să revină asupra concluziei sale anterioare. Prin urmare, este necesar ca excepția guvernului să fie primită și că această parte a cererii să fie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. De asemenea, reclamantul se plânge că nu a dispus de o cale de atac eficientă pentru a-și examina obiecțiunile menționate mai sus. 15. Curtea a declarat inadmisibilă în ceea ce privește condițiile sale de detenție pentru lipsa vădită de temei (punctul 11 de mai sus). La art. 13 din convenție, prin urmare, nu se aplică în acest sens. 16. În ceea ce privește cauza privind natura incomodă a pedepsei cu închisoarea în fața reclamantului, Curtea tocmai a constatat că acțiunea individuală în fața Curții Constituționale îi oferă reclamantului o cale de atac în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, în temeiul articolului 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție (Tekin și Baysal), decizia menționată anterior, § 31). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 martie 2019. Hasan Bakkarc Președintele
Requête n
o
63905/10
Hasan ȘAHİNGÖZ
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 février 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 20 septembre 2010,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Hasan Șahingöz, est un ressortissant turc né en 1971 et détenu à Tekirdağ. Il a été représenté devant la Cour par M
e
G.
Tuncer et M
e
F.A.
Tamer, avocats exerçant à Istanbul.
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En 1995, le requérant fut condamné à la peine capitale pour différents actes perpétrés au nom d’une organisation terroriste. À la suite d’amendements constitutionnels et législatifs (
Karsu et autres c.
Turquie
(déc.), n
os
34971/05, 34974/05 et 1057/06, §§ 62
‑
68, 27 mars 2018), cette peine fut commuée en 2002 en «
réclusion criminelle à perpétuité
» à purger jusqu’à la mort puis, en 2005, en «
réclusion criminelle à perpétuité aggravée
» à purger jusqu’à la mort.
5.
Occupant jusqu’alors une unité de trois
personnes, le requérant fut placé dans une unité individuelle de 11 m
2
dans l’établissement pénitentiaire de type F de Tekirdağ (voir, pour une description des conditions matérielles de ces unités de vie, des activités disponibles et des commodités spécifiques à ce régime carcéral,
Karsu et autres
, décision précitée, §§ 70-76). Le requérant reçoit périodiquement des journaux et magazines, selon ses demandes. Il dispose aussi d’un téléviseur qui reçoit 36 chaînes, d’une radio, d’un mini-réfrigérateur et d’un ventilateur. Il a accès à une cour de promenade commune à trois détenus, d’une superficie de 41 m
2
, au minimum une heure par jour et jusqu’à cinq heures en cas de bonne conduite. Il a droit à une visite familiale et dix minutes de conversation téléphonique tous les quinze jours. Le Gouvernement communique des documents mentionnant la participation du requérant à des tournois sportifs entre 2009 et 2017 ainsi que des tableaux indiquant les visites de sa famille et de ses avocats.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
6.
S’agissant du recours individuel devant la Cour constitutionnelle turque, la Cour renvoie à sa décision
Hasan Uzun c. Turquie
(n
o
10755/13, 30
avril 2013).
7.
S’agissant des allégations d’isolement et de la nature incompressible de la réclusion criminelle à perpétuité aggravée, le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt
Öcalan c. Turquie (n
o
2)
(n
os
24069/03, 197/04, 6201/06 et
10464/07, §§ 62-71, 18 mars 2014) et dans la décision précitée
Karsu et autres
(§§
24-42).
8.
Invoquant plusieurs dispositions de la Convention, le requérant se plaint d’être détenu à l’isolement depuis 2005 et d’être soumis à un régime carcéral plus lourd qu’auparavant, de ne pas avoir la perspective d’être libéré un jour et de ne pas disposer de voie de recours effective à ces égards.
9.
Le requérant se plaint d’être soumis à un régime carcéral spécial afférent à la réclusion criminelle à perpétuité aggravée, qualifié d’isolement, ainsi que de la nature incompressible de cette peine, qui la rendrait inhumaine.
A.
Sur l’article 3 de la Convention
10.
La Cour décide d’examiner la première partie des griefs sous l’angle de l’article 3 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
1.
L’allégation d’isolement
11
.
S’agissant du grief relatif au régime carcéral du requérant et de l’allégation de détention à l’isolement qui en découle, la Cour rappelle qu’elle a déjà déclaré irrecevable un grief identique dans son arrêt
Öcalan c.
Turquie (n
o
2)
(n
os
24069/03, 197/04, 6201/06 et 10464/07, §§
148
‑
149, 18
mars 2014) et dans sa décision
Karsu et autres c. Turquie
(n
os
34971/05, 34974/05 et 1057/06, §§ 69-79, 27 mars 2018). En l’espèce, elle ne relève aucun élément ou argument qui lui permettrait de se départir des conclusions auxquelles elle est parvenue dans les affaires susmentionnées. Par conséquent, elle déclare ce grief irrecevable pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
2.
L’inexistence d’une possibilité de libération conditionnelle
12.
Le Gouvernement invite la Cour à déclarer la requête irrecevable au motif que le requérant n’a pas épuisé le recours individuel devant la Cour constitutionnelle, accessible depuis le 23 septembre 2012. Il se réfère à la décision
Hasan Uzun c. Turquie
(n
o
10755/13, 30 avril 2013).
13.
La Cour rappelle qu’elle a déjà examiné un cas identique à la présente affaire et qu’elle l’a déclaré irrecevable pour non-épuisement dudit recours (
Tekin et Baysal c. Turquie
(déc.), n
o
40192/10, §§
16-28, 4
décembre 2018). La Cour ne dispose d’aucun élément ou argument qui lui permettrait en l’espèce de revenir sur sa conclusion précédente. Il s’ensuit que l’exception du Gouvernement doit être accueillie et que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
B.
Sur l’article 13 de la Convention
14.
Le requérant se plaint aussi de ne pas avoir disposé d’un recours effectif pour faire examiner ses griefs susmentionnés.
15.
La Cour a déclaré irrecevable le grief de l’intéressé portant sur ses conditions de détention pour défaut manifeste de fondement (paragraphe
11 ci-dessus). L’article 13 de la Convention ne s’applique donc pas à ce grief.
16.
Quant au grief concernant la nature incompressible de la peine perpétuelle d’emprisonnement infligée au requérant, la Cour vient de constater que le recours individuel devant la Cour constitutionnelle offre bien au requérant un recours à épuiser au sens de l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que le grief concernant l’absence de recours effectif est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article
35
§§
3 a) et 4 de la Convention (
Tekin et Baysal
, décision précitée, §
31).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 7 mars 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente