SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 38220/10 Serghei LUNCAȘU împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 februarie 2019 într-un comitet compus din Ivana Jelić, președinte, Valeriu Grițeco, Darian Pavli, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Sergei Luncașu, este un resortisant moldovean născut în 1972. El este deținut în Rezina. Guvernul moldoven (atuncul) a fost reprezentat de agentul său. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: (l) arestarea reclamantului și desfășurarea anchetei penale la 19 aprilie 2008, autoritățile statului l-au arestat pe reclamant, suspectat de furturi și crime agravate; procedura penală descrisă mai jos s-a desfășurat în limba română. Potrivit unui extras medical din 18 mai 2008, acesta prezenta o rană contaminată de 2 cm pe 0,2 cm deasupra ochiului stâng. La o dată nespecificată, autoritățile l-au examinat pe solicitant și l-au interogat în prezența unui avocat. În iulie 2008, Parchetul a înaintat cauza penală a reclamantului și a altor trei acuzați la Tribunalul din Calărași. În rechizitoriul său, procurorul care se ocupă de caz susținea ca probe cheie împotriva reclamantului declarațiile colegilor inculpați, procesele-verbale de verificare la locul acestor depoziții, precum și procesele-verbale de confruntare dintre colegi și reclamant. În fața judecătorilor de primă instanță, reclamantul a declarat că a fost maltratat de polițiști în timpul arestării sale provizorii, iar președintele formațiunii de judecată a ordonat apoi Parchetului să efectueze o investigație în această privință. Printr-o ordonanță din 3 februarie 2009, procurorul însărcinat cu cauza a clasat fără întârziere plângerea reclamantului și a menționat că acuzațiile reclamantului fuseseră deja respinse în cursul examinării unei plângeri anterioare din partea altor doi co-inculpați. Reclamantul nu a contestat ordonanța în cauză. Faza judiciară a procesului penal împotriva reclamantului 11. În fața primei instanțe, recurentul, asistat de avocatul său, a negat că a fost implicat în crime. El s-a plâns că nu a înțeles actele de procedură ale Parchetului pe motiv că nu știa să citească la latină. Prin hotărârea din 5 februarie 2009, Tribunalul din Calăasași l-a judecat pe reclamant vinovat de comiterea a două jafuri agravate și a două crime și de instigarea la comiterea celei de-a treia crime. El a remarcat că vina reclamantului a fost dovedită de dovezile colectate în cadrul procedurii și examinate în cadrul audierii, și anume, printre altele, depozițiile colegilor acuzati, procesele-verbale de verificare la fața locului ale acestor depoziții, procesele-verbale de confruntare între coinculpați, precum și rapoartele de expertiză medico-legale ale victimelor. În plus, Tribunalul a considerat că, în cursul procedurii judiciare, reclamantul a fost asistat de avocatul său care a informat clientul său cu privire la înscrisurile din dosar și că, în timpul fazei judiciare, acest avocat și-a îndeplinit în mod corespunzător funcțiile. Referindu-se la ordonanța Parchetului din 3 februarie 2009, el nota în cele din urmă că acuzațiile de maltratare formulate de reclamant nu au fost confirmate. 13. La o dată nespecificată, reclamantul a întrerupt apelul în principal că nu a comis crimele reproșate. 14. În cele din urmă, avocatul M.B. a fost numit din oficiu pentru a-l reprezenta pe acesta în fața instanței de apel a lui Chișinău. Cu ocazia punerii în aplicare a hotărârii din 7 aprilie 2009, reclamantul a declarat că nu a dorit ca interesele sale să fie apărate de avocatul M.B. din oficiu și a solicitat un termen pentru a-i permite să încheie un contract cu un alt avocat. Instanța de apel din Chișinău a acceptat cererea reclamantului și a reportat ședința. 16. Cu ocazia următoarei audieri din 28 aprilie 2009, reclamantul a informat că nu a încheiat un contract cu un avocat ales de acesta și și-a exprimat acordul ca avocatul M.B. din oficiu să-l apere. Acesta din urmă a informat judecătorii că a luat cunoștință de elementele dosarului. În timpul procesului, instanța de apel a adresat cererea reclamantului, susținută de către avocatul din oficiu, de a convoca doi martori cu descărcare de gestiune și a reportat la tribunalul din 16 iunie 2009, reclamantul își declarase în continuare că nu a încheiat un contract cu un avocat ales de acesta și își va reiniția acordul asupra faptului că interesele sale sunt apărate de avocatul din oficiu 18. Prin hotărârea din 23 iunie 2009, Curtea Supremă de Justiție din Chișinău a confirmat concluziile primei instanțe cu privire la vinovăția reclamantului, precum și pedeapsa aplicată acestuia. 19. printr-o decizie definitivă din 3 februarie 2010, Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondată acțiunea reclamantului formulată împotriva hotărârii Curții de Justiție. Dreptul intern relevant În conformitate cu articolele 298, 299, 299 și 313 din Codul de procedură penală, o plângere privind relele tratamente trebuie depusă în fața procurorului, iar decizia adoptată de acesta poate fi contestată în fața procurorului ierarhic. Hotărârea acestuia din urmă poate fi atacată în fața instanței judecătorești. 7 și 8 din 4 iulie 2005 și, respectiv, din 30 octombrie 2009, Adunarea Plenară a Curții Supreme de Justiție a confirmat că această acțiune trebuie utilizată în cazurile de maltratare și tortură. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul declară că a fost maltratat de polițiști în timpul procesului său penal și se plânge și de absența unei anchete efective în acest sens. 22. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, el susține, de asemenea, că instanțele interne nu au fost luate în considerare, că nu au luat în considerare argumentele sale și că nu au examinat toate dovezile. 23. Pe lângă art. 6 alineatul (3) litera (a) și (e) din Convenție, el se plânge și că actele și deciziile adoptate de Parchet și instanțele interne nu au fost redactate într-o limbă pe care o știe să citească, în limba rusă 24. În cele din urmă, invocând art. 6 alineatul (3) litera (b) din Convenție, reclamantul declară că nu a dispus de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale în fața instanței judecătorești. Reclamantul susține că în timpul detenției provizorii au fost maltratați agenți ai statului, iar ancheta efectuată de autorități în această privință nu a fost efectivă. 26. Guvernul atrage atenția asupra faptului că căile de atac interne nu au fost epuizate. Reclamantul retorcă că a fost imposibil de a contesta ordinul în cauză, deoarece a fost redactată în limba română și nu poate citi limba latină. El susține că autoritățile au ignorat toate cererile sale de traducere în limba rusă a documentelor care îl privesc. 28. Curtea amintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne urmărește să ofere statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să îi fie prezentate. Prin urmare, statele membre nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă (a se vedea, printre altele, Selmuni c. Franța [GC], nr. 25803/94, § 74, CEDH 1999 V și Vučković și alții (cu excepția preliminară) [GC], nr. 17153/11 și 29 alții, § 70, 25 martie 2014). 29. În speță, Curtea constată că Parchetul a clasat fără întârziere plângerea reclamantului cu privire la relele tratamente pe care acesta le-ar fi suferit în cursul . Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a contestat această decizie a Parchetului în fața unui judecător de judecată, în timp ce dreptul intern îi oferea această posibilitate (punctul 20 de mai sus). Comisia reamintește că a considerat că această cale de atac era efectivă (Cuprianov c. Republica Moldova (dec.), nr. 34115/09, 26 martie 2013 și Doroseva c. Republica Moldova, nr. 39553/12, § 21, 28 aprilie 2015) și, în prezenta cauză, nu vede niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență. 30. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia nu poate citi limba latină, Curtea arată că nu reiese din elementele de care dispunea că a solicitat ca clasificarea fără urmare a Parchetului să fie tradusă în limba rusă. Nu există nici un indiciu că reclamantul a contestat, dacă este cazul, în fața unui judecător la Comisia observă, de asemenea, că, pe toată durata procesului său, reclamantul a beneficiat de serviciile unui avocat și că Tribunalul de Primă Instanță a constatat că avocatul a adus la cunoștința reclamantului documentele din dosar (punctul 12 de mai sus). 31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea salută, prin urmare, excepția guvernului și respinge spătarul reclamantului întemeiat pe art. 3 din Convenție pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Recurentul susține că judecătorii penali care au cunoscut cauza sa nu au fost implicai și că i-au ignorat argumentele și dovezile. 33. Având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate de solicitant, Curtea consideră că acest motiv nu dezvăluie nicio formă de încălcare a drepturilor prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție. În special, Comisia consideră că declarația reclamantului referitoare la o absență a imparțialității judecătorilor nu este pe deplin susținută; ea observă, de asemenea, că nu menționează nici argumentele și/sau probele care nu au fost luate în considerare de acești judecători; prin urmare, acest aspect trebuie declarat inadmisibil, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 6 alineatul (3) literele (a) și (e) din Convenția 34. Reclamantul se plânge că documentele din dosarul cauzei sale penale au fost redactate în română și nu în rusă, limbă pe care o poate citi. El susține că nu a învățat niciodată limba latină pe care a frecventat-o la școală înainte de căderea ui ui â â â TM â TM â TM â â TM â TM â â â â â â â â â â â TM â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â TM TM â â â TM TM â â â â â TM TM TM TM â â â â â â TM TM TM TM â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â TM TM â â â â â â TM TM TM TM TM TM TM TM TM â â â â â â â TM â â â â â â â â â â â â â â â â â TM TM TM â TM TM TM TM TM TM TM TM TM TM TM Curtea amintește că un inculpat căruia limba utilizată de instanța judecătorească nu este familiară poate fi în practică dezavantajată dacă nu i se acordă și o traducere a actului de judecată, stabilită într-un idiom pe care îl cuprinde (Hermi c. Italia [GC], n 18114/02, § 68, CEDH 2006 XII, și Vizgirda c. Slovenia, 59868/08, § 75, 28 august 2018). În plus, Comisia reiterează faptul că alineatul (3) litera (e) din art. 6 din Convenție nu va solicita până în prezent o traducere scrisă a oricăror dovezi sau documente oficiale ale dosarului. În această privință, trebuie remarcat faptul că textul dispoziției în cauză se referă la un Acest lucru sugerează că asistența lingvistică orală poate îndeplini cerințele Convenției. Nu este mai puțin adevărat că asistența acordată în materie de interpretare trebuie să-i permită pârâtului să știe ce anume i se reproșează și să se apere, în special prin punerea în fața instanței a versiunii sale a evenimentelor (Hermi, menționat anterior, § 70, și Vizgirda, menționat anterior, §§ 78-79). 36. În speță, Curtea constată că reclamantul este un resortisant moldovean și că nu susține să nu înțeleagă limba utilizată în cursul procedurii penale îndreptate împotriva sa, și anume româna. În plus, aceasta subliniază faptul că instanța de primă instanță a constatat că nu a întâmpinat dificultăți în comunicarea cu anchetatorii, judecătorii sau avocații săi, iar avocatul care reprezenta interesele reclamantului în această etapă a procedurii îl informase pe acesta din urmă cu privire la înscrisurile din dosar. În cele din urmă, Comisia remarcă faptul că reclamantul a participat activ la procesul său din urmă, printre altele, a făcut declarații, a participat la confruntări cu coinculții, a schimbat versiunea faptelor în timpul fazei judiciare a procesului și a formulat cereri în fața instanțelor. Curtea deduce din aceasta că reclamantul știa într-o măsură suficientă ce îi era reproșat și că a putut să se apere, în special prin prezentarea versiunii sale a evenimentelor. 37. Având în vedere circumstanțele speciale ale prezentei cauze, Curtea nu poate concluziona că lipsa traducerii în limba rusă a documentelor dosarului a făcut procesul inechitabil în ansamblul său. 38. În lumina celor de mai sus, Comisia consideră, prin urmare, că obiecțiunile care decurg din art. 6 alineatul (3) litera (a) și (e) din Convenție sunt în mod evident nefondate și că trebuie respinse, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Recurentul susține că, pentru a-și reprezenta interesele în fața instanței nu a beneficiat de timpul necesar pentru a lua cunoștință de dosarul cauzei. El susține, de asemenea, că nu a avut posibilitatea de a se adresa în privat cu acest avocat. 40. Guvernul consideră că această cauză este în mod evident nefondată. 41. Curtea constată că a reieșit din elementele de care dispunea că avocatul care a fost numit judecător a participat la ședințele în fața tribunalului din 7 aprilie 2009 și constată, de asemenea, că această ședință a fost amânată la cererea reclamantului care a dorit să fie reprezentat de un avocat ales de acesta. ; că, în următoarea ședință din 28 aprilie 2009, reclamantul a declarat că nu a încheiat un contract cu un alt avocat și că a fost de acord ca interesele sale să fie apărate de către un avocat din oficiu; și că acesta din urmă a declarat că a luat cunoștință de dosar (punctele 15-17 de mai sus). Curtea consideră că nimic din dosar nu îi permite să pună sub semnul întrebării această ultimă afirmație a avocatului în litigiu. În special, Comisia observă că cauza nu este foarte complexă și că intervalul de timp dintre cele două audieri menționate anterior, mai mult de 20 de zile, a fost suficient de mare pentru a permite avocatului în cauză să citească dosarul și să pregătească apărarea reclamantului. În plus, Comisia observă că nimic nu sugerează că a existat vreo restricție pentru acest avocat de a consulta în mod liber dosarul între aceste două audieri și că, pe de altă parte, reclamantul nu afirmă că acest lucru s-a întâmplat. 42. În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia nu a avut posibilitatea de a se adresa avocatului său din oficiu în fața instanței judecătorești, Curtea consideră că aceasta nu este susținută de niciun element de probă. Comisia remarcă faptul că nimic din dosar nu permite să se ajungă la concluzia că există restricții, implicite sau exprese, la relațiile dintre avocat și reclamant, care ar putea împiedica accesul efectiv al unui pârât la care acesta din urmă avea dreptul și că, pe de altă parte, reclamantul nu a susținut că acest lucru s-a întâmplat (comparat cu Sakhnovski c. Rusia [GC], nu 21272/03, § 102-107, 2 noiembrie 2010). În plus, Comisia remarcă faptul că nu reiese din elementele de care dispunea că, în timpul procedurii în fața instanței de recurs, reclamantul a solicitat amânarea procedurii de încuviințare a procedurii pentru cauză de lipsă a interviului cu un avocat din oficiu și că circumstanțele din speță nu dezvăluie nicio împrejurare excepțională care ar fi putut împiedica formularea unei astfel de cereri (comparați cu Goddi c. Italia , 9 aprilie 1984 , § 31, seria A n 76). 43. În plus, Curtea ia notă că, având în vedere elementele aduse la cunoștința sa, aceasta nu identifică nicio deficiență sau deficiență vădită din partea avocatului declarat din oficiu în fața instanței judecătorești (comparat cu Czekalla c. Portugalia , n 38830/97, §§ 65-66, CEDH 2002 VIII). 44. Cu titlu supraaglomerat, Curtea observă că linia de apărare a reclamantului în fața Tribunalului de apel, care constă în negarea implicării sale în crime, era identică cu cea susținută în fața Tribunalului de Primă Instanță. În această privință, Comisia remarcă faptul că nu a beneficiat de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale în fața judecătorilor de primă instanță și constată, de asemenea, că aceștia din urmă au considerat că avocatul care a apărat interesele reclamantului în timpul fazei preliminare a hotărârii și în fața acestora și-a îndeplinit în mod corespunzător funcțiile. Curtea consideră că nimic nu îi permite să se asigure că acest lucru nu este posibil. 45. În orice caz, Curtea amintește că drepturile minime garantate prin art. 3 din Convenție nu sunt un scop în sine: scopul lor intrinsec este de a contribui întotdeauna la menținerea echității procedurii penale în ansamblul său (Buzec. Belgia [GC], n 71409/10, § 122, 9 noiembrie 2018). În speță, Comisia remarcă faptul că reclamantul nu a explicat care au fost consecințele lipsei de confidențialitate cu avocatul din oficiu în fața instanței judecătorești pe motiv de corectitudine generală a procedurii. Aceasta arată că acesta a fost reprezentat de un avocat pe parcursul întregului proces penal împotriva sa și că primul a participat activ la procesul său. Având în vedere elementele de care dispune și conținutul afirmațiilor reclamantului, Curtea nu poate concluziona decât în speță că au existat încălcări iremediabile ale echității globale a procedurii. 46. Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că litigiul întemeiat de recurentul articolului 6 alineatul (3) litera (b) din Convenție este în mod evident greșit întemeiat și că Õ trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 martie 2019. Hasan Bak Grefier adjunct președinte
Requête n
o
38202/10
Serghei LUNCAȘU
contre la République de Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 février 2019 en un comité composé de
:
Ivana Jelić,
présidente,
Valeriu Grițco,
Darian Pavli,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 juin 2010,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Serghei Luncașu, est un ressortissant moldave né en
1972.Il est détenu à Rezina.
2.
Le gouvernement moldave («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’arrestation du requérant et le déroulement de l’enquête pénale
4.
Le 19 avril 2008, les autorités étatiques arrêtèrent le requérant, soupçonné de vols et meurtres aggravés. La procédure pénale décrite ci
‑
dessous se déroula en roumain.
5.
D’après l’intéressé, il fut maltraité par les policiers pendant l’enquête pénale.
6.
Selon un extrait médical du 18 mai 2008, il présentait une plaie contuse cicatrisée de 2
cm sur 0,2
cm au-dessus de l’œil gauche.
7.
À une date non spécifiée, les autorités mirent en examen le requérant et l’interrogèrent en présence d’un avocat. Le requérant reconnut les faits.
8.
En juillet 2008, le parquet déféra l’affaire pénale du requérant et de trois autres accusés au tribunal de Călărași. Dans son réquisitoire, le procureur en charge de l’affaire avançait comme preuves à charges clés contre le requérant les dépositions des coaccusés, les procès-verbaux de vérification sur les lieux de ces dépositions, ainsi que les procès-verbaux de confrontation entre les coaccusés et le requérant.
2.
Les allégations de mauvais traitements
9.
Devant les juges de première instance, le requérant déclara avoir été maltraité par les policiers pendant sa détention provisoire. Le président de la formation de jugement ordonna alors au parquet de diligenter une enquête à cet égard.
10.
Par une ordonnance du 3 février 2009, le procureur en charge de l’affaire classa sans suite la plainte du requérant. Il notait que les allégations de ce dernier avaient déjà été rejetées lors de l’examen d’une plainte précédente formulée par deux autres coaccusés.
Le requérant ne contesta pas l’ordonnance en question.
3.
La phase judiciaire du procès pénal à l’encontre du requérant
11.
Devant la première instance, le requérant, assisté par son avocat, nia avoir trempé dans les meurtres. Il se plaignit de ne pas avoir compris les actes de procédure dressés par le parquet au motif qu’il ne savait pas lire l’alphabet latin.
12
.
Par un jugement du 5 février 2009, le tribunal de Călărași jugea le requérant coupable d’avoir commis en réunion deux vols aggravés et deux meurtres, et d’avoir instigué à commettre le troisième meurtre. Il infligea à l’intéressé une peine d’emprisonnement à vie. Il notait que la culpabilité du requérant était prouvée par les preuves recueillies lors de l’investigation de l’affaire et examinées en audience, à savoir, entre autres, les dépositions des coaccusés, les procès-verbaux de vérification sur les lieux de ces dépositions, les procès-verbaux de confrontation entre les coaccusés, ainsi que les rapports d’expertise médicolégale des victimes. Le tribunal relevait en outre que, pendant l’instruction de l’affaire, le requérant avait été assisté par son avocat qui avait porté à la connaissance de son client les pièces du dossier, et que, pendant la phase judicaire, cet avocat avait dûment rempli ses fonctions. Faisant référence à l’ordonnance du parquet du 3 février 2009, il notait enfin que les allégations de mauvais traitements formulées par le requérant n’avaient pas été confirmées.
13.
À une date non spécifiée, le requérant interjeta appel arguant principalement qu’il n’avait pas commis les meurtres reprochés.
14.
Par la suite, l’avocat M.B. fut commis d’office afin de représenter l’intéressé devant la cour d’appel de Chișinău.
15
.
Lors de l’audience du 7 avril 2009 devant cette cour d’appel, le requérant déclara qu’il ne souhaitait pas que ses intérêts fussent défendus par l’avocat M.B. commis d’office et demanda un délai pour lui permettre de conclure un contrat avec un autre avocat. La cour d’appel de Chișinău accéda à la demande du requérant et reporta l’audience.
16.
Lors de l’audience suivante du 28 avril 2009, le requérant fit savoir qu’il n’avait pas conclu de contrat avec l’avocat de son choix. Il exprima son accord à ce que l’avocat M.B. commis d’office le défendît. Ce dernier informa les juges avoir pris connaissance des éléments du dossier. Pendant l’audience, la cour d’appel accéda à la demande du requérant, soutenue par l’avocat commis d’office, de convoquer deux témoins à décharge et reporta l’audience.
17
.
Lors de l’audience du 16 juin 2009, le requérant déclara qu’il n’avait toujours pas conclu de contrat avec un avocat de son choix et réitéra son accord à ce que ses intérêts fussent défendus par l’avocat commis d’office.
18.
Par un arrêt du 23 juin 2009, la cour d’appel de Chișinău confirma les conclusions de la première instance quant à la culpabilité du requérant, ainsi que la peine infligée à celui-ci.
19.
Par une décision définitive du 3 février 2010, la Cour suprême de justice rejeta comme mal fondé le recours du requérant formé contre l’arrêt de la cour d’appel.
B.
Le droit interne pertinent
20
.
Conformément aux articles 298, 299, 299
1
et 313 du code de procédure pénale, une plainte relative aux mauvais traitements doit être déposée devant le procureur et la décision adoptée par celui-ci est susceptible de contestation devant le procureur hiérarchique. La décision de ce dernier peut être attaquée devant le juge d’instruction. Dans ses décisions n
os
7 et 8 du 4 juillet 2005 et du 30 octobre 2009 respectivement, l’Assemblée plénière de la Cour suprême de justice a confirmé que ce recours devait être utilisé dans les affaires ayant trait aux mauvais traitements et à la torture.
21.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue avoir été maltraité par des policiers pendant l’investigation de son affaire pénale. Il se plaint également d’une absence d’enquête effective y relative.
22.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il allègue en outre que les tribunaux internes n’ont pas été impartiaux, qu’ils n’ont pas pris en compte ses arguments et qu’ils n’ont pas examiné toutes les preuves.
23.
Sous l’angle de l’article 6 § 3 a) et e) de la Convention, il se plaint également que les actes et les décisions adoptés par le parquet et les juridictions internes n’ont pas été rédigés dans une langue qu’il sait lire, le russe.
24.
Invoquant enfin l’article 6 § 3 b) de la Convention, le requérant allègue ne pas avoir disposé du temps et facilités nécessaires à la préparation de sa défense devant l’instance d’appel.
A.
Sur le grief tiré de l’article 3 de la Convention
25.
Le requérant argue que des agents de l’État l’ont maltraité pendant sa détention provisoire et que l’enquête menée par les autorités à cet égard n’était pas effective.
26.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes. Il soutient que le requérant aurait dû contester l’ordonnance de classement sans suite du 3 février 2009 devant un juge d’instruction.
27.
Le requérant rétorque qu’il lui était impossible de contester l’ordonnance en question, car elle était rédigée en roumain et il ne sait pas lire l’alphabet latin. Il affirme que les autorités ont ignoré toutes ses demandes de traduction en russe des documents qui le concernaient.
28.
La Cour rappelle que la règle de l’épuisement des voies de recours internes vise à ménager aux États contractants l’occasion de prévenir ou de redresser les violations alléguées contre eux avant que ces allégations ne lui soient soumises. Les États n’ont donc pas à répondre de leurs actes devant un organisme international avant d’avoir eu la possibilité de redresser la situation dans leur ordre juridique interne (voir, parmi beaucoup d’autres,
Selmouni c. France
[GC], n
o
‑
V, et
Vučković et autres c. Serbie
(exception préliminaire)
[GC], n
os
17153/11 et 29 autres, §
70, 25 mars 2014).
29.
En l’espèce, la Cour observe que le parquet a classé sans suite la plainte du requérant relative aux mauvais traitements que celui-ci aurait subis lors de l’investigation de son affaire pénale. Elle constate également que le requérant n’a pas contesté cette décision du parquet devant un juge d’instruction, alors que le droit interne lui offrait cette possibilité (paragraphe 20 ci-dessus). Elle rappelle avoir estimé que cette voie de recours était effective (
Cuprianov c. République de Moldova
(déc.), n
o
34115/09, 26 mars 2013, et
Doroseva c. République de Moldova
, n
o
39553/12, §
21, 28 avril 2015) et, dans la présente affaire, elle ne voit aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence.
30.
Quant à l’argument du requérant selon lequel il ne sait pas lire l’alphabet latin, la Cour relève qu’il ne ressort pas des éléments dont elle dispose que l’intéressé ait demandé à ce que le classement sans suite du parquet fût traduit en russe. Rien n’indique non plus que le requérant ait le cas échéant contesté devant un juge l’éventuel refus du parquet d’effectuer ladite traduction. Elle note également que, pendant toute la durée de son procès, le requérant a bénéficié des services d’un avocat et que le tribunal de première instance a constaté que l’avocat avait porté à la connaissance du requérant les pièces du dossier (paragraphe 12 ci-dessus).
31.
Au vu de ce qui précède, la Cour accueille donc l’exception du Gouvernement et rejette le grief du requérant tiré de l’article 3 de la Convention pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article
35 §§ 1 et 4 de la Convention.
B.
Sur le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention
32.
Le requérant allègue que les juges pénaux ayant connu son affaire n’ont pas été impartiaux et qu’ils ont ignoré ses arguments ainsi que des preuves.
33.
Compte tenu de l’ensemble des éléments dont elle dispose, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées par le requérant, la Cour estime que ce grief ne révèle aucune apparence de violation des droits énoncés à l’article 6 § 1 de la Convention. En particulier, elle estime que l’allégation du requérant relative à une absence d’impartialité des juges n’est nullement étayée. Elle remarque également que l’intéressé n’indique pas non plus quels arguments et/ou preuves n’ont pas été pris en compte par ces juges. Dès lors, ce grief doit être déclaré irrecevable, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
C.
Sur les griefs tirés de l’article 6 § 3 a) et e) de la Convention
34.
Le requérant se plaint que les pièces du dossier de son affaire pénale ont été rédigé en roumain et non en russe, langue qu’il sait lire. Il soutient qu’il n’a jamais appris l’alphabet latin au motif qu’il a fréquenté l’école avant la chute de l’URSS, époque à laquelle la langue roumaine enseignée en Moldova s’écrivait avec l’alphabet cyrillique.
35.
La Cour rappelle qu’un accusé à qui la langue employée par le tribunal n’est pas familière peut en pratique se trouver désavantagé si on ne lui délivre pas aussi une traduction de l’acte d’accusation, établie dans un idiome qu’il comprenne (
Hermi c. Italie
[GC], n
o
‑
XII, et
Vizgirda c. Slovénie
, n
o
59868/08, § 75, 28 août 2018). Elle redit en outre que le paragraphe 3 e) de l’article 6 de la Convention ne va pas jusqu’à exiger une traduction écrite de toute preuve documentaire ou pièce officielle du dossier. À cet égard, il convient de noter que le texte de la disposition en question fait référence à un «
interprète
», et non à un «
traducteur
». Cela donne à penser qu’une assistance linguistique orale peut satisfaire aux exigences de la Convention. Il n’en demeure pas moins que l’assistance prêtée en matière d’interprétation doit permettre à l’accusé de savoir ce qu’on lui reproche et de se défendre, notamment en livrant au tribunal sa version des événements (
Hermi
, précité, § 70, et
Vizgirda
, précité, §§ 78-79).
36.
En l’espèce, la Cour note que le requérant est un ressortissant moldave et qu’il ne soutient pas ne pas comprendre la langue employée pendant la procédure pénale dirigée à son encontre, à savoir le roumain. Elle relève en outre que l’intéressé n’allègue pas non plus avoir eu des difficultés pour communiquer avec les enquêteurs, les juges ou ses avocats, et que le tribunal de première instance a constaté que l’avocat qui représentait les intérêts du requérant à cette étape-là de la procédure avait porté à la connaissance de ce dernier les pièces du dossier. Elle remarque enfin que le requérant a activement participé à son procès puisqu’il a, entre autres, fait des dépositions, participé à des confrontations avec les coaccusés, changé de version des faits pendant la phase judiciaire du procès et formulé des demandes devant les tribunaux. La Cour en déduit que le requérant savait à un degré suffisant ce qui lui était reproché et qu’il a pu se défendre, en livrant notamment sa version des évènements.
37.
Compte tenu des circonstances particulières de la présente affaire, la Cour ne saurait conclure que l’absence de traduction en russe des pièces du dossier a rendu le procès inéquitable dans son ensemble.
38.
À la lumière de ce qui précède, elle considère donc que les griefs tirés de l’article 6 § 3 a) et e) de la Convention sont manifestement mal fondés et qu’ils doivent être rejetés, en application de l’article
35 §§ 3 et 4 de la Convention.
D.
Sur le grief tiré de l’article 6 § 3 b) de la Convention
39.
Le requérant soutient que l’avocat commis d’office pour représenter ses intérêts devant la cour d’appel n’a pas bénéficié du temps nécessaire pour prendre connaissance du dossier de l’affaire. Il affirme également qu’il n’a pas eu la possibilité de s’entretenir en privé avec cet avocat.
40.
Le Gouvernement estime que ce grief est manifestement mal fondé.
41.
La Cour observe qu’il ressort des éléments dont elle dispose que l’avocat commis d’office a participé aux audiences devant l’instance d’appel à partir du 7 avril 2009. Elle constate également que cette audience a été reportée à la demande du requérant qui souhaitait être représenté par un avocat de son choix
; que, lors de l’audience suivante du 28 avril 2009, le requérant a indiqué ne pas avoir conclu de contrat avec un autre avocat et qu’il avait donné son accord à ce que ses intérêts fussent défendus par l’avocat commis d’office
; et que ce dernier avait déclaré avoir pris connaissance du dossier (paragraphes 15-17 ci-dessus). La Cour estime que rien dans le dossier ne lui permet de mettre en cause cette dernière affirmation de l’avocat commis d’office. En particulier, elle note que l’affaire n’apparaît pas comme très complexe et que le laps de temps entre les deux audiences évoquées ci-dessus, soit plus de vingt jours, était suffisamment grand pour permettre à l’avocat en question de lire le dossier et de préparer la défense du requérant. En outre, elle remarque que rien ne laisse penser qu’il existait une quelconque restriction pour cet avocat de consulter librement le dossier entre ces deux audiences et que, par ailleurs, le requérant n’allègue pas que cela a été le cas.
42.
Quant à l’allégation du requérant selon laquelle il n’a pas eu l’occasion de s’entretenir avec son avocat commis d’office devant la cour d’appel, la Cour estime que celle-ci n’est étayée par aucun élément de preuve. Elle note que rien dans le dossier ne permet de conclure à l’existence de restrictions, implicites ou expresses, aux relations entre l’avocat commis d’office et le requérant, susceptibles de faire obstacle à l’assistance effective d’un défenseur à laquelle ce dernier avait droit, et que, par ailleurs, le requérant n’a pas allégué que cela a été le cas (comparer avec
Sakhnovski c. Russie
[GC], n
o
21272/03, §§ 102-107, 2 novembre 2010). Elle remarque en outre qu’il ne ressort pas des éléments dont elle dispose que, pendant la procédure devant la cour d’appel, le requérant ait demandé le report de l’audience pour cause d’absence d’entretien avec l’avocat commis d’office et que les circonstances de l’espèce ne révèlent aucune circonstance exceptionnelle qui aurait pu l’empêcher de formuler une telle demande (comparer avec
Goddi c. Italie
, 9
avril 1984, § 31, série A n
o
76).
43.
Au demeurant, la Cour note que, compte tenu des éléments portés à sa connaissance, elle ne décèle aucune défaillance ou carence manifeste de la part de l’avocat commis d’office devant la cour d’appel (comparer avec
Czekalla c. Portugal
, n
o
‑
44.
À titre surabondant, la Cour remarque que la ligne de défense du requérant devant la cour d’appel, consistant à nier son implication dans les meurtres, était identique à celle soutenue devant le tribunal de première instance. À cet égard, elle observe que l’intéressé n’allègue pas ne pas avoir bénéficié du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense devant les juges de première instance. Elle note aussi que ces derniers ont estimé que l’avocat qui avait défendu les intérêts du requérant pendant la phase préalable au jugement et devant eux avait dûment rempli ses fonctions. Elle juge que rien ne lui permet de s’écarter de ce constat.
45.
Quoi qu’il en soit, la Cour rappelle que les droits minimaux garantis par l’article
6
§
3 de la Convention ne sont pas des fins en soi
: leur but intrinsèque est toujours de contribuer à préserver l’équité de la procédure pénale dans son ensemble (
Beuze c. Belgique
[GC], n
o
71409/10, § 122, 9
novembre 2018). En l’espèce, elle note que le requérant n’a pas expliqué quelles étaient les conséquences de l’absence alléguée d’entretien confidentiel avec l’avocat commis d’office devant la cour d’appel sur l’équité globale de la procédure. Elle relève que l’intéressé a été représenté par un avocat tout au long de la procédure pénale dirigée contre lui et que le premier a activement participé à son procès. Compte tenu des éléments dont elle dispose et de la teneur des allégations du requérant, la Cour ne saurait conclure qu’en l’espèce il y a eu des atteintes irrémédiables à l’équité globale de la procédure.
46.
Au vu de ce qui précède, elle considère que le grief tiré par le requérant de l’article 6 § 3 b) de la Convention est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 7 mars 2019.
Hasan Bakırcı
Ivana Jelić
Greffier adjoint
Présidente