Beșleagă și Vankay împotriva României

CAUZUL CU BEZLEAGĂ ȘI VANKAY c. ROMANIA (Aplicații nos. 35723/03 și 45096/09 JUGEMENT Strasburg 21 februarie 2019 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Beșleagă și Vankay c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Georges Ravarani, președinte, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judecători, și Liv Tigerstedt, secretar adjunct al secțiunii interioare, având deliberat în privat la 31 ianuarie 2019, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originar în cererile împotriva României depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la datele indicate în tabelul adăugat.

1 privind neexecuția hotărârilor interne au fost comunicate Guvernului României („Guvernului”). În cererea nr. 45506/09, reclamantul a formulat și alte plângeri în temeiul dispozițiilor Convenției. La 8 februarie 2018, un comitet de trei judecători ai Curții a adoptat o hotărâre într-un grup de patru cazuri care a inclus cele două cereri actuale ( Beșleagă și alții c. România , nr. 35723/03 și alte 3 cereri . La 7 iunie 2018 , același comitet a decis să redeschidă procedurile în cele două cereri actuale , în urma unei cereri depuse de Guvern la 8 februarie 2018 . Părțile au fost informate în consecință . FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul adăugat.

Cererea nr. 35723/03 La 25 septembrie 2000, Curtea județului Neamț a ordonat unei societăți de stat să plătească drepturi de salariu îndeplinite reclamantului. La 9 octombrie 2001, Curtea de District Roman a ordonat unei persoane private să ramburseze un împrumut reclamantului. La 14 noiembrie 2008, tribunalul județului Brașov a ordonat municipalității Brașov să părăsească o parcelă de teren în proprietatea și posesia deplină a reclamantului. La 3 aprilie 2009, reclamantul a semnat un raport, redactat în ocazia executării obligatorii a hotărârii de mai sus, care a confirmat restabilirea deținerii sale asupra terenului în litigiu prin plasarea barelor de metal pe zona liberă și prin urmărirea unei linii cu vopsea albă pe zona ocupată de drumuri și piloni de pod care aparțin municipiului.

La 18 iulie 2008, reclamantul a contractat un împrumut de 250.000 de euro (EUR) de la o bancă, cu parcela de terenuri utilizate ca garanție. La 22 august 2011, banca a vândut terenurile la o licitație publică de 325 000 EUR, deoarece reclamantul nu a plătit împrumutul în termenul stabilit. În conformitate cu legislația internă, suma rămasă după recuperarea datoriei trebuie să fie returnată debitorului. Ținând cont de subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI 13. Ambele solicitanți se plâng de neexecuția hotărârilor în favoarea lor.

Au invocat, în mod expres sau substanțial, la art. 6 § 1 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, care se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Aplicarea nr. 35723/03 14. Curtea reiterează că executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a unui „procediment” în sensul articolului 6. Se referă, de asemenea, la jurisprudența sa privind neexecuția sau aplicarea întârziere a hotărârilor interne finale (a se vedea Hornsby c. Grecia, nr. 18357/91, § 40, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1997 II). 15. Fundație Hostel pentru Studenții Bisericii Reformate și Stanomirescu c. România, nos.

2699/03 și 43597/07, 7 ianuarie 2014, Curtea a constatat deja o încălcare în ceea ce privește chestiuni similare cu cele din acest caz. 16. Curtea constată, de asemenea, că hotărârea din 25 septembrie 2000 a ordonat unei societăți de stat să plătească drepturi de salariu îndelungat reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârea în cauză constituie „poșezie” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru aplicarea integrală și în timp util a hotărârii în favoarea reclamantului.

De asemenea, reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii finale din 9 octombrie 2001 de a ordona unei persoane private să-i ramburseze un împrumut. 20. Curtea remarcă că reclamantul nu a reușit să utilizeze în mod corespunzător căile juridice interne disponibile și să respecte toate cerințele procedurale și substanțiale ale dreptului intern, și anume că nu a contestat raportul final al lichidatorului și că nu a depus plângere împotriva judecătorului pentru refuzul presupus de a-l ajuta în aplicare (a se vedea Ciprova c. cehul) Republica (dec.), nr. 33273/03, 22 martie 2005). 21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

După examinarea tuturor informațiilor de care se află, Curtea consideră că plângerea reclamantului cu privire la neexecuția hotărârii din 14 noiembrie 2008 este inadmisibilă din motivele menționate mai jos. 23. În special, având în vedere raportul pe care reclamantul a semnat-o la 3 În aprilie 2009, precum și evoluțiile ulterioare (a se vedea punctele 10 și 11 de mai sus), Curtea consideră că posesia reclamantului asupra terenurilor în cauză a fost de fapt restaurată la data raportului menționat anterior. Prin urmare, Curtea constată că hotărârea în favoarea reclamantului a fost executată în termen de două luni.

Având în vedere comportamentul reclamantului, precum și comportamentul autorităților, Curtea concluzionează că perioada în cauză nu este excesivă și, prin urmare, nu ridică o cerere argumentată în temeiul Convenției (a se vedea, de exemplu, Șerbănescu v. România (dec.), nr. 43638/10, §§ 9-10, 1 decembrie 2016). 24. Reclamantul a formulat și alte plângeri în temeiul diverselor articole ale Convenției. 25. Curtea le-a examinat și consideră că, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile pe care le-a făcut-o sunt de competență, aceste plângeri nu îndeplinesc nici criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenție sau nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților consemnate în Convenția sau în Protocolurile sale.

26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că această cerere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 27. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 28. Curtea constată că hotărârea internă de 25 de ani. În cererea nr. 35723/03, în septembrie 2000, a rămas neexecut până în prezent. Obligația statului de a executa această hotărâre nu este în litigiu.

Prin urmare, Curtea consideră că statul reclamant are obligația de a asigura, prin mijloace adecvate, aplicarea hotărârii menționate mai sus în favoarea reclamantului (a se vedea Pășcoi și alții c. România, nr. 8675/06 și 7 § 18, 7 ianuarie 2016). 29. Curtea remarcă în continuare că, în cererea 35723/03, reclamantul nu a prezentat cererile sale de satisfacție în conformitate cu art. 60 din Regulamentul de procedură. Prin urmare, Curtea nu atribuie nici o sumă drept satisfacție.

Pentru aceste motive, CURTE, UNANIMOUS, Declarații plângerea privind neexecuția hotărârii din 25 septembrie 2000 a Curții Județene Neamț admisibilă, precum și restul cererii nr. 35723/03, precum și cererea nr. 4509/09, inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecutarea hotărârii interne din 25 septembrie 2000 în cerere nr. 35723/03; deține că Statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, executarea hotărârii în curs de retras din 25 septembrie 2000 a Curții de județ Neamț în cerere nr. 35723/03. 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Liv Tigerstedt Georges Ravarani Președintele adjunct al Registrului interimar APPENDIX Lista cererilor depunând plângeri în temeiul art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 (neexecuție sau întârziere a hotărârilor interne) nr. Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Data nașterii Hotărârea interioare relevantă Data de începere a perioadei de neexecuție Data de încheiere a perioadei de neexecuție Durata procedurii de aplicare 35723/03 29/08/2003 Ioan Beșleagă 06/09/1944 Tribunalul județului Neamț, 25/09/2000 Curtea de districtă romană, 05/06/2001 25/09/2000 09/10/2001 în așteptare Mai mult de 17 ani și 2 luni și 17 zile în așteptare Mai mult de 16 ani și 2 luni și 3 zile 45096/09 03/06/2009 Ladislau Vankay 19/06/1973 reprezentat de Dan Iosif, un avocat practicant la Curtea de district Brașov, 14/11/2008 03/02/2009 03/04/2009 2 luni

FOURTH SECTION

CASE OF BEȘLEAGĂ AND VANKAY v. ROMANIA (Applications nos. 35723/03 and 45096/09 ) JUDGMENT STRASBOURG 21 February 2019 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Beșleagă and Vankay v. Romania, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Georges Ravarani, President, Marko Bošnjak, Péter Paczolay, judges, and Liv Tigerstedt, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 31 January 2019, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

JOINDER OF THE APPLICATIONS

12. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment. II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE

6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE

1 OF PROTOCOL No. 1

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

27. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”