- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 februarie 2019
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Gasanov și Nikulin împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA III CAUZĂ DE GASANOV ȘI NIKULIN c. RUSSIA (Aplicații nos. 16941/07 și 59053/11 JUGEMENT Strasburg 21 februarie 2019 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gasanov și Nikulin c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Alena Poláčková, Președinte, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judecători, și Liv Tigerstedt, grefierul adjunct al secțiunii interioare, deliberat în privat la 31 ianuarie 2019, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat în cererile împotriva Rusiei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) privind diferitele date indicate în tabelul adăugat.
Avizul cererilor a fost transmis Guvernului Rusiei („Guvernului”). FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamanții s-au plâns de neexecutarea hotărârilor interne și de lipsa unui remediu eficace în dreptul intern. HOTĂRÂREA DE DECLARAȚII Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre. II. Guvernul a prezentat o declarație unilaterală cu privire la cererea nr. 16941/07, care nu a oferit o bază suficientă pentru a constata că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție, nu impune Curtea să continue examinarea cazului (art. 37 § 1 în amendă).
Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina cererea și va continua, în consecință, examinarea fondurilor cauzei (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, § 75, ECHR 2003‐VI). III.
ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI ARTICOLUL 13 DE CONVENȚIE ȘI ARTICOLUL 1 DE PROTOCOLUL NR. Reclamanții se plângeau de neexecuția deciziilor interne în favoarea lor și de lipsa oricărui remediu eficace în legislația internă; au invocat, în mod expres sau substanțial, la art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, care se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea reiterează că executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a unei „audieri” în sensul articolului 6. Se referă, de asemenea, la jurisprudența sa privind neexecuția sau aplicarea întârziere a hotărârilor interne finale (a se vedea Hornsby c. Grecia , nr. 18357/91, § 40, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1997‐II).
Gerasimov și alții c. Rusia , nr. 29920/05 și alte 10 , 1 iulie 2014, Curtea a constatat deja o încălcare în ceea ce privește chestiuni similare cu cele din acest caz. 10. Având în vedere natura atribuirilor judiciare în favoarea reclamanților (a se vedea tabelul apendice pentru detaliile ordonanțelor judiciare), Curtea consideră că reclamanții au avut, în temeiul acestor hotărâri, o „așteptare legitimă” pentru a dobândi un bun pecuniar, care a fost suficient de stabilit pentru a constitui o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 11. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru aplicarea integrală și în timp util a deciziilor în favoarea reclamanților. 12. Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie încălcarea art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 13. De asemenea, reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește neexecuția.
Curtea a remarcat deja existența unui nou recurs intern împotriva neexecuției hotărârilor interne care impun obligații de natură pecuniară și morală pentru autoritățile ruse, introdus în urma hotărârii pilot, care permite celor implicați să solicite compensații pentru daune suportate ca urmare a întârzierilor excesive în executarea hotărârilor judecătorești (a se vedea Kamneva și alții v. Rusia (dec.), nr. 35555/05 și altele 6, 2 mai 2017). Chiar dacă remediul a fost – sau este încă – disponibil pentru reclamanții, Curtea reiterează că ar fi nedrept să ceară reclamanților a căror cauze au fost deja în așteptare de mulți ani în sistemul intern și care au venit să caute ajutor la Curte, să-și aducă din nou cererile la tribunalele interne (a se vedea Gerasimov și alții Cu toate acestea, având în vedere adoptarea noului recurs intern, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze în mod separat admisibilitatea și meritul plângerii reclamanților în temeiul articolului 13 în prezent (a se vedea, pentru o abordare similară, Kamneva și alții, citate mai sus și, mutatis mutandis, Tkhyegepso și alții v. Rusia , nr. 44387/04 și alte 11 §§ 21-24, 25 octombrie 2011 . Această hotărâre nu aduce atingere viitoarei evaluări ale Curții a noului remediu . IV.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 15. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” 16. Respectând documentele în posesiență și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Gerasimov și alții c. Rusia, nr. 299920/05 și alte 10, §§ 187-200, 1 iulie 2014), și având în vedere faptul că reclamantul, dl Gasanov (depunerea nr. 16941/07) nu a prezentat niciun pret de satisfacție, Curtea nu dă nici o atribuire dlui Gasanov și consideră că este rezonabil atribuirea celui de-al doilea reclamant, dl Nikulin (depunerea nr. 59053/11), suma indicată în tabelul adăugat.
17. Curtea constată, de asemenea, că statul reclamant are o obligație în curs de aplicare a hotărârilor care rămân executive. 18. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
să se alăture cererilor; respinge cererea Guvernului de a ataca cererea nr. 16941/07 din lista cazurilor în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție pe baza declarației unilaterale pe care le-au prezentat; declară plângerile privind neexecuția deciziilor interne admisibile; că aceste plângeri dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție privind neexecuția deciziilor interne; hotărăște că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și meritul plângerii reclamanților în temeiul articolului 13 din Convenție; faptul că statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni, executarea deciziilor interne în curs de desfășurare menționate în tabelul anexat; Detenții (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, dl Nikulin (depunerea nr. 59053/11), în termen de trei luni, suma indicată în tabelul adăugat, care urmează să fie convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Respinge restul cererilor dlui Nikulin (depunerea nr. 59053/11) pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 februarie 2019, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Liv Tigerstedt Alena Poláčková Președintele adjunct al greffierului interimar APENDIX Lista cererilor care prezintă plângeri în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 Numărul de cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Data nașterii Decizie internă relevantă Data începerii perioadei de neexecuție Data de începere a perioadei de neexecuție Data încetării perioadei de neexecuție Lungimea procedurii de executare Ordinea internă Sumele acordate pentru daune și costuri morale și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 16941/07 08/02/2007 Mazhid Dzhanbulatovich Gasanov 27/03/1958 Makhachkala Garrison Militar Court, 18/09/2000 29/11/2000 în așteptare Mai mult de 18 ani și 1 lună și 10 zile pentru a oferi zile suplimentare de odihnă 59053/11 03/09/2011 Sergey Aleksandrovich Nikulin 04/03/1969 Curtea de District Babushkinskiy din Moscova, 03/10/2007 24/01/2008 în așteptare Mai mult de 10 ani și 11 luni și 15 zile "... [Ministul Apărării] ... pentru a furniza [reclamantul] ... cu locuințe ..." 7.800 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil reclamanților.
THIRD SECTION
CASE OF GASANOV AND NIKULIN v. RUSSIA (Applications nos. 16941/07 and 59053/11 ) JUDGMENT STRASBOURG 21 February 2019 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Gasanov and Nikulin v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Alena Poláčková, President, Dmitry Dedov, Jolien Schukking, judges, and Liv Tigerstedt Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 31 January 2019, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in applications against Russia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on the various dates indicated in the appended table.
Notice of the applications was given to the Russian Government (“the Government”). THE FACTS
The list of applicants and the relevant details of the applications are set out in the appended table.
The applicants complained of the non-enforcement of domestic decisions and of the lack of any effective remedy in domestic law. THE LAW I.
JOINDER OF THE APPLICATIONS
5. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment. II. THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT AN APPLICATION UNDER ARTICLE 37 § 1 OF THE CONVENTION
The Government submitted a unilateral declaration in respect of application no. 16941/07 which did not offer a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention does not require the Court to continue its examination of the case (Article 37 § 1 in fine). The Court rejects the Government’s request to strike the application out and will accordingly pursue its examination of the merits of the case (see Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, § 75, ECHR 2003‑VI). III.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE
6 § 1 AND ARTICLE
13 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE
1 OF PROTOCOL No. 1
The applicants complained of the non-enforcement of domestic decisions given in their favour and of the lack of any effective remedy in domestic law. They relied, expressly or in substance, on Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention and on Article 1 of Protocol No. 1, which read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
The Court reiterates that the execution of a judgment given by any court must be regarded as an integral part of a “hearing” for the purposes of Article 6. It also refers to its case-law concerning the non-enforcement or delayed enforcement of final domestic judgments (see Hornsby v. Greece , no. 18357/91, § 40, Reports of Judgments and Decisions 1997‑II).
In the leading case of Gerasimov and Others v. Russia , no. 29920/05 and 10 others, 1 July 2014, the Court already found a violation in respect of issues similar to those in the present case.
Having regard to the nature of the judicial awards in the applicants’ favour (see the appended table for details of court orders), the Court considers that the applicants had, by virtue of these judgments, a “legitimate expectation” to acquire a pecuniary asset, which was sufficiently established to constitute a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1.
Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of these complaints. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the authorities did not deploy all necessary efforts to enforce fully and in due time the decisions in the applicants’ favour.
These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
The applicants also complained under Article 13 of the Convention about the lack of an effective domestic remedy in respect of the non ‑ enforcement. The Court has already noted the existence of a new domestic remedy against the non-enforcement of domestic judgments imposing obligations of a pecuniary and non-pecuniary nature on the Russian authorities, introduced in the wake of the pilot judgment, which enables those concerned to seek compensation for damage sustained as a result of excessive delays in the enforcement of court judgments (see Kamneva and Others v. Russia (dec.), no. 35555/05 and 6 others, 2 May 2017). Even though the remedy was – or still is – available to the applicants, the Court reiterates that it would be unfair to request the applicants whose cases have already been pending for many years in the domestic system and who have come to seek relief at the Court, to bring again their claims before domestic tribunals (see Gerasimov and Others , cited above, § 230).
However, in the light of the adoption of the new domestic remedy, the Court, as in its previous decisions, considers that it is not necessary to examine separately the admissibility and merits of the applicants’ complaint under Article 13 in the present cases (see, for a similar approach, Kamneva and Others , cited above, and, mutatis mutandis, Tkhyegepso and Others v. Russia , no. 44387/04 and 11 others, §§ 21-24, 25 October 2011). This ruling is without prejudice to the Court’s future assessment of the new remedy. IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
15. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
Regard being had to the documents in its possession and to its case ‑ law (see, in particular, Gerasimov and Others v. Russia, nos. 29920/05 and 10 others, §§ 187-200, 1 July 2014), and in view of the fact that the applicant, Mr Gasanov (application no. 16941/07) did not submit any just satisfaction claims, the Court does not make any award to Mr Gasanov and considers it reasonable to award the second applicant, Mr Nikulin (application no. 59053/11), the sum indicated in the appended table.
The Court further notes that the respondent State has an outstanding obligation to enforce the judgments which remain enforceable.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Decides to join the applications; 2. Rejects the Government’s request to strike application no. 16941/07 out of its list of cases under Article 37 § 1 of the Convention on the basis of the unilateral declaration which they submitted; 3. Declares the complaints concerning the non-enforcement of domestic decisions admissible; 4. Holds that these complaints disclose a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning the non-enforcement of domestic decisions; 5. Decides that it is not necessary to examine the admissibility and merits of the applicants’ complaint under Article 13 of the Convention; 6. Holds that the respondent State shall ensure, by appropriate means, within three months, the enforcement of the pending domestic decisions referred to in the appended table; 7. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, Mr Nikulin (application no. 59053/11), within three months, the amount indicated in the appended table, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 8. Dismisses the remainder of Mr Nikulin’s (application no. 59053/11) claims for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 21 February 2019, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Alena Poláčková Acting Deputy Registrar President APPENDIX List of applications raising complaints under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention and Article 1 of the Protocol No. 1 (non-enforcement or delayed enforcement of domestic decisions and lack of any effective remedy in domestic law) No. Application no. Date of introduction Applicant’s name Date of birth Relevant domestic decision Start date of non ‑ enforcement period End date of non ‑ enforcement period Length of enforcement proceedings Domestic order Amount awarded for non-pecuniary damage and costs and expenses per applicant (in euros) [1] 16941/07 08/02/2007 Mazhid Dzhanbulatovich Gasanov 27/03/1958 Makhachkala Garrison Military Court, 18/09/2000 29/11/2000 pending More than 18 years and 1 month and 10 days to provide with additional rest days 0 59053/11 03/09/2011 Sergey Aleksandrovich Nikulin 04/03/1969 Babushkinskiy District Court of Moscow, 03/10/2007 24/01/2008 pending More than 10 years and 11 months and 15 days "... the [Ministry of Defence] ... to provide [the applicant] ... with housing ..." 7,800 [1] . Plus any tax that may be chargeable to the applicants.