- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 februarie 2019
- Stat pârât
- HUN
- Concluzia
- Inadmisibil
Raiffeisen Bank ZRT. și Raiffeisen Lízing ZRT. împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE DECIZIE NR. 28270/15 și 28273/15 RAIFFEISEN BANK ZRT. împotriva Ungariei și a RAIFFEISEN LÍZING ZRT. împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 26 februarie 2019 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Andrea Tamietti, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 9 iunie 2015, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de societățile solicitante, după ce au deliberat, decide după cum urmează: Companiile candidate au locurile lor înregistrate în Budapesta. Au fost reprezentate în fața Curții de către dl Z. Okányi, un avocat care practică în Budapesta.
Guvernul maghiar (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Zoltán Tallódi, Ministerul Justiției. Societățile solicitante sunt instituții financiare care au inițiat proceduri interne fără succes pentru a dovedi că termenele standard ale contractului (denumite în continuare „STC”) – adică termenele care nu au fost negociate individual – permit creșterea unilaterală a ratelor dobânzilor, taxelor și costurilor utilizate în contractele lor de împrumut au fost corecte și, prin urmare, valabile.
Aceste proceduri au fost instituite în temeiul Legii nr. XXXVIII din 2014 privind întrebările legate de Decizia privind uniformitatea pentru soluționarea problemelor legate de contractele de împrumut între consumatori și instituții financiare („Legea privind uniformitatea”), adoptată de Parlament la 4 Președintele Republicii la 18 iulie 2014. Legea menționată prevede că CST-urile care permit creșterea unilaterală a ratelor dobânzilor, a taxelor și a costurilor și care nu respectă șapte principii specifice (art. 4 alineatul (1) din Legea) trebuie considerate nedrept (pentru dispozițiile detaliate ale Legii de uniformitate a se vedea Merkantil Car Zrt. și altele Ungaria (dec.), nr. 22853/15 și 4 alte cereri, §§ 49-53, 27 noiembrie 2018). În ceea ce privește evoluțiile de fundal, legislativ și jurisprudență care au dus la adoptarea și înconjurarea Legii de uniformitate, a se vedea Merkantil Car Zrt.
și alții, citate mai sus, §§§ 5-16 și 35-39. Mai jos este rezumatul procedurii speciale instituite de societățile candidate în prezent: Raiffeisen Bank Zrt. (depunere nr. 28270/15) La 18 august 2014 și 12 ianuarie 2015, societatea reclamantă a instituit o procedură în temeiul Legii de uniformitate în fața Tribunalului de Supraviețuire, care avea competența exclusivă de a trata astfel de cazuri, în scopul de a dovedi că STC-urile utilizate în contractele sale de împrumut pe bază de valoare străină și, respectiv, contractele bazate pe bază de forint au fost corecte. , o încălcare a drepturilor lor constituționale și a Convenției și a solicitat ca cazul să fie înaintat Curții Constituționale și că se solicită o hotărâre preliminară de la Curtea a Uniunii Europene („CJUE”).
La 10 septembrie 2014 și 10 februarie 2015, instanța și-a pronunțat hotărârile de respingere a ambelor cereri ale societății reclamante. În ceea ce privește cererea societății reclamante de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională și la CJUE de hotărâre preliminară, instanța a susținut că dispozițiile impugnate ale Legii de uniformitate și a Deciziei de uniformitate sunt compatibile atât cu dreptul fundamental, cât și cu legislația relevante a Uniunii Europene (UE). În opinia instanței, nu a apărut nici o problemă cu privire la interpretarea tratatelor UE și a altor acte ale UE în ceea ce privește disputa juridică în cauză. Societatea reclamantă a depus apeluri care nu au avut succes. 10. Societatea reclamantă a prezentat ulterior cereri de reexaminare la Kúria La 1 decembrie 2014 și, respectiv, 29 aprilie 2015, Kúria a susținut deciziile instanțelor inferiore.
motivat cu unele detalii de ce dispozițiile impușite au fost compatibile cu legislația UE relevantă și de ce nu au existat îndoieli rezonabile în ceea ce privește interpretarea și aplicarea sa corectă. §§ 35-39). 12. În urma procedurilor de mai sus, societatea reclamantă a rambursat până acum costumatorii lor aproximativ 154,1 milioane euro (EUR). Raiffeisen Lízing Zrt. (denumită în continuare nr. 28273/15) 13. La 15 august 2014 și 10 ianuarie 2015 societatea reclamantă a instituit o procedură în temeiul Legii de uniformitate cu Curtea Supremă din Budapesta, care urmărește să demonstreze că STC-urile utilizate în contractele lor de împrumut bazate pe moneda străină și, respectiv, în contractele bazate pe forint au fost corecte.
, o încălcare a drepturilor sale constituționale și a Convenției și a solicitat ca cazul să fie înaintat Curții Constituționale și ca o hotărâre preliminară să fie solicitată de la CJUE. 14. În fiecare dintre cele două cauze, instanța a desfășurat o audiere. 15. La 10 septembrie 2014 și 10 februarie 2015, instanța și-a pronunțat hotărârile de respingere a ambelor afirmații ale societății reclamante. În ceea ce privește cererile societății reclamante de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională și la CJUE de hotărâre preliminară, instanța le-a refuzat pe ambele. Comisia a susținut că cererea societății reclamante nu se referă, în fond, la o hotărâre preliminară, ci, de fapt, la o concluzie că dreptul intern este incompatibil cu legislația UE, care, totuși, nu este scopul unei proceduri preliminare, iar instanța a adăugat că nu există nicio îndoială rezonabilă cu privire la interpretarea sau aplicarea corectă a legislației UE relevante în cazul în cauză.
16. Societatea reclamantă a depus apeluri care nu au avut succes. 17. Societatea reclamantă a prezentat ulterior cereri de reexaminare Kúria 18. La 1 decembrie 2014 și, respectiv, 30 aprilie 2015, Kúria a susținut deciziile instanțelor inferiore. De asemenea, a considerat că Legea de uniformitate este compatibilă cu legislația UE relevantă și a refuzat să solicite o decizie preliminară care se bazează pe aceeași argumentare ca în cazul Raffeisen Bank Zrt. (a se vedea punctul 11 de mai sus). De asemenea, a concluzionat că nu era necesar să se refere la Curtea Constituțională, deoarece aceasta din urmă a decis deja o chestiune similară în decizia sa din 11 noiembrie 2014 (a se vedea Merkantil Car Zrt.
și alții, loc. cit. 19. În urma procedurilor de mai sus, societatea reclamantă a rambursat până în prezent costumatorii lor aproximativ 29,5 milioane EUR. COMPLAINTE Societățile solicitante se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la adoptarea și efectul Legii de uniformitate asupra operațiunilor lor. În special, ei s-au plâns că au trebuit să poarte sarcina instituirii procedurii în temeiul legii menționate mai sus și despre presupunerea de nedreptate a CCT-urilor relevante în contractele lor de împrumut pe bază de valoare străină. În plus, ei se plângeau că termenele scurte și alte norme procedurale stricte au încălcat dreptul de a fi ascultate și principiul egalității armelor.
În plus, în opinia lor, Curtea Înaltă de la Budapesta nu era imparțială și deciziile sale nu erau suficient de motivate. Societățile solicitante au în continuare plâns că art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost încălcat deoarece Legea de uniformitate a avut interferențe ilegale, retrospective și disproporționate cu dreptul lor la proprietate. HOTĂRÂREA 22. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să ordone aderarea acestora (articolul § 1 din Regulamentul Curții). 23. Societățile reclamante se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citesc după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 24. Ei se plângeau în continuare în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a contestat faptul că societățile solicitante nu s-au conformat cu termenul de șase luni și cu cerințele de epuizare a căilor de recurs interne. Acestea au prezentat, în continuare, aceleași argumente ca în Merkantil Car Zrt.
și alții c. Ungaria (dec.), nr. 22853/15, §§ 62, 66 68 și 91-94, 27 noiembrie 2018. Societățile solicitante au susținut că Legea privind uniformitatea a instituit o procedură specială rapidă care prevedea termene procedurale nefiind puțin scurte, ceea ce a rendu practic imposibil ca societățile solicitante să refuteze presupunerea de nedreptate a CCT-urilor relevante. De asemenea, au susținut că cerința unui tribunal independent și imparțial a fost încălcată deoarece judecătorii au fost expuși la „influență nejustificată puternică pusă din interiorul și în afara sistemului judiciar” și că numai o instanță a fost atribuită să trateze toate cazurile în temeiul Legii uniformității și că această instanță a fost restricționată în mod serios în puterea sa de a face acest lucru.
Practic, toate cazurile au fost decise împotriva instituțiilor financiare, susținând, în plus, că societățile solicitante au fost ignorate întrebări preliminare importante în ceea ce privește constituționalitatea și respectarea legii UE și că cererile lor formulate în acest sens au fost respinse fără niciun raționament corespunzător. Societățile solicitante au susținut, de asemenea, că datorită Legii de uniformitate și legislației conexe, nu au putut exercita dreptul la modificarea unilaterală a contractelor de împrumut contractate inițial cu clienții, nu au fost în măsură să își pună în aplicare cererile pentru sumele majorate și au trebuit să ramburseze, ca fiind plăți excesive, sumele deja colectate care rezultă din majorările anterioare a obligațiilor de plată ale clienților, indiferent dacă acestea au devenit limitate la timp.
În opinia lor, ingerința în dreptul lor la proprietate nu ar putea fi justificată de niciun interes public, deoarece obiectivele Legii de uniformitate ar fi putut fi realizate utilizând alte măsuri, mai puțin oneroase. B. Evaluarea Curții 28. Curtea nu consideră necesar să examineze obiecțiile guvernului în ceea ce privește respectarea termenului de șase luni și cerințele de epuizare a căilor de recurs interne (a se vedea punctul 25 de mai sus), deoarece cererile sunt în orice caz inadmisibile din următoarele motive. Curtea constată că prezentele plângeri (a se vedea punctele 20 și 21) se asemănă în mare măsură cu cele prezentate în cazul Merkantil Car Zrt. și alții, citate mai sus, §§ 59 și 60. În acest caz, Curtea a evaluat exact efectul Legii de uniformitate asupra instituțiilor financiare.
Acesta a constatat că societățile solicitante nu au fost împiedicate să utilizeze procedurile care le-au fost puse la dispoziție în temeiul Legii uniformității și că dreptul lor la un proces echitabil nu a fost afectat altfel din cauza normelor procedurale stricte care reglementează aceste proceduri (art. 70-74). În ceea ce privește presupunerea că STC-urile care permit creșterea unilaterală a ratelor dobânzii, taxelor și costurilor au fost nejustificate, ceea ce a însemnat că sarcina de a dovedi opusul a fost asupra instituțiilor financiare, Curtea nu a constatat că această presupunere a fost aplicată într-un mod incompatibil cu art. 1 din Convenția (§ 79-81). Având în vedere argumentele și materialele prezentate de părți, Curtea nu consideră niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.
30. Curtea constată în continuare că, în decizia menționată anterior, nu a constatat niciun indiciu că Legea de uniformitate sau efectul său asupra societăților solicitante au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 (§ 98-110). Prin urmare, reclamațiile de mai sus sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. 31. În sfârșit, în ceea ce privește plângerile societăților reclamante privind faptul că Curtea Supremă din Budapesta nu a fost imparțială și că deciziile sale nu au fost suficient de motivate (a se vedea punctele 20 și 26 de mai sus), Curtea consideră, având în vedere tot materialul în posesia sa, că acestea nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale și că, prin urmare, criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din Convenția nu au fost îndeplinite.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; declara cererile inadmisibile. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 21 martie 2019. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
DECISION Applications nos. 28270/15 and 28273/15 RAIFFEISEN BANK ZRT. against Hungary and RAIFFEISEN LÍZING ZRT. against Hungary The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 26 February 2019 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 9 June 2015, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant companies, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant companies have their registered seats in Budapest. They were represented before the Court by Mr Z. Okányi, a lawyer practising in Budapest.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Zoltán Tallódi, Ministry of Justice. A. The circumstances of the case 3 . The applicant companies are financial institutions which had unsuccessfully initiated domestic proceedings to prove that the standard terms of contract (hereinafter “STCs”) – that is to say, terms which had not been individually negotiated – allowing for unilateral increase of interest rates, fees and costs used in their loan contracts were fair and thus valid. These proceedings were instituted under Act no. XXXVIII of 2014 concerning questions related to the Uniformity Decision for the settlement of issues related to loan contracts between consumers and financial institutions (“the Uniformity Act”), enacted by Parliament on 4 July and promulgated by the President of the Republic on 18 July 2014. The aforementioned Act provides that STCs that allow unilateral increase of interest rates, fees and costs and do not comply with seven specific principles (section 4(1) of the Act) are to be deemed unfair (for the detailed provisions of the Uniformity Act see Merkantil Car Zrt. and Others v. Hungary (dec.), no. 22853/15 and 4 other applications, §§ 49-53, 27 November 2018).
As regards the background, legislative and case-law developments leading to and surrounding the adoption of the Uniformity Act see Merkantil Car Zrt. and Others, cited above, §§ 5-16 and 35-39.
Below is the summary of the particular proceedings instituted by the applicant companies in the present cases: 1. Raiffeisen Bank Zrt. (application no. 28270/15)
On 18 August 2014 and 12 January 2015 the applicant company instituted proceedings under the Uniformity Act before the Budapest High Court, which had exclusive jurisdiction to deal with such cases, seeking to prove that STCs used in its foreign-currency based loan contracts and forint based contracts, respectively, were fair. In the proceedings the applicant company alleged, inter alia , a violation of their constitutional and Convention rights and requested that the case be referred to the Constitutional Court and that a preliminary ruling be sought from the Court of Justice of the European Union (“the CJEU”).
In each of the two cases the court held one hearing. 8 . On 10 September 2014 and 10 February 2015 the court delivered its judgments dismissing the applicant company’s both claims. As regards the applicant company’s request for a referral of the case to the Constitutional Court and to the CJEU for a preliminary ruling, the court held that the impugned provisions of the Uniformity Act and Uniformity Decision were compatible with both the Fundamental Law and the relevant European Union (EU) law. In the court’s view, no issue as to the interpretation of the EU Treaties and other EU acts arose with respect to the legal dispute at issue.
The applicant company lodged appeals which were unsuccessful.
The applicant company subsequently submitted petitions for review to the Kúria . 11 . On 1 December 2014 and 29 April 2015, respectively, the Kúria upheld the lower courts’ decisions. The Kúria reasoned in some detail why the impugned provisions were compatible with the relevant EU law and why there was no reasonable doubt regarding its interpretation and correct application. It further found that there was no need to refer the case to the Constitutional Court because the latter had already decided a similar matter in its decision of 11 November 2014 (see Merkantil Car Zrt. and Others, cited above, §§ 35-39).
Following the above proceedings, the applicant company has so far reimbursed their costumers approximately 154.1 million euros (EUR). 2. Raiffeisen Lízing Zrt. (application no. 28273/15)
On 15 August 2014 and 10 January 2015 the applicant company instituted proceedings under the Uniformity Act with the Budapest High Court seeking to prove that the STCs used in their foreign-currency based loan contracts and forint based contracts, respectively, were fair. In the proceedings the applicant company alleged, inter alia , a violation of its constitutional and Convention rights and requested that the case be referred to the Constitutional Court and that a preliminary ruling be sought from the CJEU.
In each of the two cases the court held one hearing.
On 10 September 2014 and 10 February 2015 the court delivered its judgments dismissing the applicant company’s both claims. As regards the applicant company’s requests for referral of the case to the Constitutional Court and to the CJEU for a preliminary ruling, the court refused them both. It held that the applicant company’s request did not in substance concern a preliminary ruling but in fact sought a finding that the domestic law was incompatible with the EU law, which, however, was not the purpose of a preliminary ruling procedure. The court added that there was no reasonable doubt about the interpretation or correct application of the relevant EU law in the present case.
The applicant company lodged appeals which were unsuccessful.
The applicant company subsequently submitted petitions for review to the Kúria .
On 1 December 2014 and 30 April 2015, respectively, the Kúria upheld the lower courts’ decisions. It also found the Uniformity Act to be compatible with relevant EU law and refused to seek a preliminary ruling relying on the same argumentation as in the Raffeisen Bank Zrt.’s case (see paragraph 11 above). It further found that there was no need to refer the case to the Constitutional Court because the latter had already decided a similar matter in its decision of 11 November 2014 (see Merkantil Car Zrt. and Others, loc. cit. ).
Following the above proceedings, the applicant company has so far reimbursed their costumers approximately EUR 29.5 million. COMPLAINTS 20 . The applicant companies complained under Article 6 § 1 of the Convention about the adoption and effect of the Uniformity Act on their operations. In particular they complained that they had had to carry the burden of instituting the proceedings under the aforementioned Act and about the presumption of unfairness of the relevant STCs in their foreign-currency and forint based loan contracts. They further complained that the short time-limits and other strict procedural rules had been in breach of the right to be heard and the principle of equality of arms. Furthermore, in their view, the Budapest High Court was not impartial and its decisions were not sufficiently reasoned. 21 . The applicant companies further complained that Article 1 of Protocol No. 1 had been violated because the Uniformity Act had unlawfully, retrospectively and disproportionately interfered with their right to property. THE LAW
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to order their joinder (Rule 42 § 1 of the Rules of Court).
The applicant companies complained under Article 6 § 1 of the Convention, which, in so far as relevant, read as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
They further complained under Article 1 of Protocol No. 1, which provides as follow: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. The parties’ submissions 25 . The Government objected that the applicant companies had failed to comply with the six-month time limit and the requirement of exhaustion of domestic remedies. They further submitted the same arguments as in Merkantil Car Zrt. and Others v. Hungary (dec.), no. 22853/15, §§ 62, 66 ‑ 68 and 91-94, 27 November 2018. 26 . The applicant companies argued that the Uniformity Act had created a special expeditious procedure that had provided for unfeasibly short procedural timeframes, which had rendered it practically impossible for the applicant companies to refute the presumption of unfairness of the relevant STCs. They also argued that the requirement of an independent and impartial tribunal had been breached because the judges had been exposed to “heavy undue influence posed from within and outside the court system” and because only one court had been assigned to deal with all the cases under the Uniformity Act and that court had been seriously restricted in its the power to do so. Practically all the cases had been decided against the financial institutions. In addition, the applicant companies argued that important preliminary questions as to constitutionality and compliance with the EU law had been ignored and their requests made in this connection had been rejected without any proper reasoning. 27 . The applicant companies further argued that because of the Uniformity Act and the related legislation they had been unable to exercise their right to unilaterally change the loan contracts as originally contracted with the clients, had been unable to enforce their claims for increased amounts and had to repay, as overpayment, already collected amounts arising out of the previous increases of the clients’ payment obligations, irrespectively of whether they had become time-barred. In their view, the interference with their right to property could not be justified by any public interest because the aims of the Uniformity Act could have been reached using other, less onerous, measures. B. The Court’s assessment
The Court does not find it necessary to examine the Government’s objections concerning the compliance with the six-month time limit and the requirement of exhaustion of domestic remedies (see paragraph 25 above), because the applications are in any event inadmissible for the following reasons. 29 . The Court notes that the present complaints (see paragraphs 20 and 21 above) largely resemble those submitted in the case Merkantil Car Zrt. and Others, cited above, §§ 59 and 60. In the latter case the Court assessed precisely the effect of the Uniformity Act on the financial institutions. It found that the applicant companies had not been prevented from making use of the proceedings available to them under the Uniformity Act and that their right to a fair trial had not been otherwise impaired because of the strict procedural rules governing those proceedings (§§ 70-74). As regards the presumption that STCs allowing the unilateral increase of interest rates, fees and costs were unfair, which in turn meant that the burden of proving the opposite was on the financial institutions, the Court found no indication that this presumption had been applied in a manner incompatible with Article 6 § 1 of the Convention (§§ 79-81). Having regard to the arguments and materials submitted by the parties, the Court sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
The Court further notes that in the aforementioned decision it found no indication that the Uniformity Act or its effect on the applicant companies had violated Article 1 of Protocol No. 1 (§§ 98-110). It does not find the applicant companies’ submissions (see paragraphs 26 and 27 above) such as requiring the Court to reach a different conclusion in the present case. Accordingly, the above complaints are manifestly ill‑founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
Lastly, as regards the applicant companies’ complaints that the Budapest High Court was not impartial and its decisions were not sufficiently reasoned (see paragraphs 20 and 26 above), the Court considers, in the light of all the material in its possession, that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or the Protocols thereto and that the admissibility criteria set out in Articles 34 and 35 of the Convention have therefore not been met. For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications; Declares the applications inadmissible. Done in English and notified in writing on 21 March 2019. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Deputy Registrar President