SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 8340/07 Antter ANTER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 martie 2019 într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Stephanie Morou-Vikström, Arnfinn Bårdsen, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurent, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Antter Antter, este un resortisant suedez născut în 1945 și rezident la Eskilstuna (Suedia). El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Demir și domnul G. Kartal, avocați care exercită În 1969, reclamantul s-a mutat în Suedia, unde a fost înscris la universitate. La 14 octombrie 1972, a fost decăzut din cauza naționalității turce, din cauza faptului că și-a îndeplinit obligațiile în cadrul serviciului militar și din cauza participării sale la activități împotriva Turciei și a obținut cetățenia suedeză. La 7 iunie 1973, prin decizia Ministerului de Interne, a făcut obiectul unei interdicții de intrare pe teritoriul turc. La 15 septembrie 2002, reclamantul a fost respins de către Consiliul de Stat la 28 noiembrie 1975. Reclamantul a declarat că a solicitat de atunci de multe ori reintegrarea în cetățenia turcă. La 15 septembrie 2002, reclamantul a fost refulat la aeroportul din Istanbul, în timp ce acesta a vrut să intre pe teritoriul turc. În acest sens, el sesizează conducerea securității din Ankara pentru a obține ridicarea interdicției de care făcea obiectul unor schimbări legislative, în special în urma respingerii acestei cereri, el sesizează instanța administrativă cu privire la o cerere de ridicare a interdicției de teritoriu. Cererea sa a fost respinsă printr-o decizie confirmată de Consiliul de Stat la 16 octombrie 2006. Acțiunea sa de rectificare a hotărârii ar fi fost respinsă la 30 ianuarie 2008 reiese dintr-un document datat 21 ianuarie 2003 transmis Tribunalului Administrativ de către Ministerul de la Õ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; ultima cerere în acest sens din 2000 reiese din informațiile furnizate de guvern că, la 30 noiembrie 2011, Ministerul de Interne a acordat o autorizație temporară reclamantului de a intra pe teritoriul Turciei și că, la 15 februarie 2012, a obținut din nou cetățenia turcă și a călătorit de mai multe ori în Turcia. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul afirmă că interdicția de intrare pe teritoriul turc de care a făcut obiectul a constituit o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie. Guvernul excită mai multe excepții de la aceasta. În primul rând, el susține competența rațională a Curții pentru cunoașterea cauzei, decăderea de naționalitate a reclamantului și interdicția de intrare pe teritoriu care a fost pronunțată înainte de recunoașterea de către Turcia a competenței Curții. În al doilea rând, acesta susține că reclamantul a abuzat de dreptul de a introduce căi de atac și, în plus, susține pierderea de calitate a victimei a reclamantului; în al doilea rând, acesta nu mai este împiedicat să se deplaseze în Turcia. În cele din urmă, el invocă întârzierile cererii de informare a reclamantului înainte de returnarea căruia a făcut obiectul interdicției în litigiu. În plus, acesta a introdus diferite căi de atac pentru a obține ridicarea acestei interdicții, ultima dată din 2000. În ceea ce privește fondul, guvernul neagă orice interferență în dreptul reclamantului cu respectarea vieții sale private sau de familie, întrucât acesta nu a stabilit în niciun fel care legături private și/sau familiale au fost afectate de măsura în cauză. În ceea ce privește guvernul, presupunând că Curtea consideră că este în discuție o interferență, aceaceasta ar trebui considerată ca fiind prevăzută de lege, urmărind scopul legitim de a menține ordinea, siguranța publică și prevenirea criminalității, precum și necesară și proporțională cu scopul legitim urmărit având în vedere legăturile dintre reclamant și organizația teroristă PKK. Reclamantul contestă excepțiile preliminare ale guvernului. El susține că data care urmează să fie luată în considerare în speță în raport cu competența rațională a Curții nu este 1973, ci 15 septembrie 2002, data la care a fost revocat de la aeroportul din Istanbul; o încălcare continuă fiind, de asemenea, în discuție. El neagă orice abuz de dreptul la recurs. El susține că faptul că a putut veni în Turcia în 2011 nu l-a făcut în niciun fel să-și piardă calitatea de victimă și, în cele din urmă, susține că termenul de șase luni a fost din nou aplicat fiecăreia dintre cererile sale de ridicare a interdicției. În ceea ce privește fondul, reclamantul contestă temeiul juridic al lingușei în cauză, precum și legitimitatea acesteia. Curtea amintește că, în ceea ce privește cererile introduse împotriva Turciei, competența sa rațională începe efectiv la 28 ianuarie 1987. Prin urmare, aceasta nu are competența de a cunoaște obiecții care conțin acuzații de încălcare pe baza faptelor care au avut loc înainte de această dată. Atunci când aplică acest criteriu diferitelor hotărâri judecătorești anterioare și ulterioare datei critice, Curtea ia în considerare hotărârea definitivă care poate, în sine, să fi adus atingere drepturilor reclamantului, în pofida existenței unor acțiuni ulterioare, care au avut ca efect numai prelungirea acestei ingerințe (Blečićc. Croația [GC], n 59532/00, § 85, CEDO 2006 III).L În plus, Curtea amintește că, pentru a examina dacă reclamantul avea o viață de familie în sensul articolului 8 din convenție, aceasta se află la momentul în care măsura criticată a devenit definitivă (Maslov c. Austria [GC], n 1638/03, § 61, CEDH 2008). În speță, trebuie să se constate că decăderea de cetățenie a reclamantului a devenit definitivă în 1975 și că interdicția de intrare pe teritoriu a fost decisă în 1973; date la care Turcia nu a recunoscut competența Curții. Din dosar reiese că reclamantul ar fi sesizat de mai multe ori instanțele naționale. Cu toate acestea, Curtea consideră că acțiunea de care se ocupă reclamantul în speță, introdusă ca urmare a returnării din 2002, tindea să dea dovadă de ingerință și nu ar putea, în sine, să o aducă pe aceasta în competența temporală a Curții. În această privință, Comisia reamintește că faptul că un anumit ent are consecințe importante în timp nu înseamnă că este la originea unei situații continue (posti și Rahko c. Finlanda, n 27824/95, §§ 39-40 CEDH 2002 VII). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că cauza recurentului trebuie respinsă pentru incompetență rațională. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 martie 2019 Hasan Bak
Requête n
o
8340/07
Anter ANTER
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 5 mars 2019 en un comité composé de
:
Julia Laffranque,
présidente,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Arnfinn Bårdsen,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 janvier 2007,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Anter Anter, est un ressortissant suédois né en 1945 et résidant à Eskilstuna (Suède). Il a été représenté devant la Cour par M
e
R.
Demir et M
e
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1969, le requérant se rendit en Suède où il s’inscrivit à l’université. Le 14 octobre 1972, il fut déchu de la nationalité turque faute d’avoir répondu à ses obligations au titre du service militaire et en raison de sa participation à des activités contre la Turquie. Il acquit alors la nationalité suédoise. Le 7 juin 1973, par décision du Ministère de l’Intérieur, il fit l’objet d’une interdiction d’entrée sur le territoire turc. Le recours introduit par le requérant contre sa déchéance de nationalité fut rejeté par le Conseil d’État le 28 novembre 1975. Le requérant dit avoir, depuis lors, demandé maintes fois la réintégration dans la nationalité turque.
Le 15 septembre 2002, le requérant fut refoulé à l’aéroport d’Istanbul alors qu’il voulait entrer sur le territoire turc. Sur ce, il saisit la direction de la sûreté d’Ankara pour obtenir la levée de l’interdiction dont il faisait l’objet arguant notamment de changements législatifs. Suite au rejet de cette demande, il saisit le tribunal administratif d’une demande en relèvement de l’interdiction du territoire. Sa demande fut rejetée par une décision confirmée par le Conseil d’État le 16 octobre 2006. Son recours en rectification d’arrêt aurait été rejeté le 30 janvier 2008. Il ressort d’un document daté du 21 janvier 2003 transmis au tribunal administratif par le Ministère de l’Intérieur que le requérant avait depuis 1975 maintes fois saisis les instances nationales pour demander sa réintégration dans la nationalité turque ou le relèvement de l’interdiction d’entrée sur le territoire
; la dernière demande en ce sens datant de 2000. Il ressort des informations fournies par le Gouvernement que le 30 novembre 2011, le Ministère de l’Intérieur accorda une autorisation temporaire au requérant d’entrer sur le territoire turc et que le 15 février 2012, il obtint à nouveau la nationalité turque. Il se rendit depuis lors plusieurs fois en Turquie.
GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant allègue que l’interdiction d’entrée sur le territoire turc dont il fit l’objet a constitué une violation de son droit au respect de sa vie privée et familiale.
Le requérant allègue une violation de son droit au respect de la vie privée et familiale garantit par l’article 8 de la Convention.
Le Gouvernement excipe de plusieurs exceptions d’irrecevabilité. Il argue tout d’abord de l’incompétence
ratione temporis
de la Cour pour connaitre de l’affaire, la déchéance de nationalité du requérant et l’interdiction d’entrée sur le territoire ayant été décidées avant la reconnaissance par la Turquie de la compétence de la Cour. Il soutient ensuite qu’en omettant d’informer la Cour de la levée de l’interdiction du territoire et de l’acquisition de la nationalité turque, le requérant a abusé du droit de recours. Il argue en outre de la perte de qualité de victime du requérant puisqu’il n’est plus empêché de se rendre en Turquie
; pays dont il est de nouveau un national. Enfin, il excipe de la tardiveté de la requête faisant valoir que le requérant était informé avant le refoulement dont il fit l’objet de l’interdiction litigieuse. Il introduisit d’ailleurs différents recours pour obtenir la levée de cette interdiction, le dernier datant de 2000.
Quant au fond, le Gouvernement nie toute ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie privée ou familiale, celui-ci n’ayant aucunement établi quels liens privés et/ou familiaux avaient été affectés par la mesure litigieuse. Pour le Gouvernement, à supposer que la Cour considère qu’une ingérence est en cause, celle-ci devrait être considérée comme prévue par la loi, poursuivant le but légitime de maintien de l’ordre, de la sécurité publique et de la prévention du crime, ainsi que nécessaire et proportionnée au regard du but légitime poursuivi compte tenu des liens que le requérant entretenait avec l’organisation terroriste PKK.
Le requérant conteste les exceptions préliminaires du Gouvernement. Il fait valoir que la date à considérer en l’espèce au regard de la compétence
ratione temporis
de la Cour n’est pas 1973 mais le 15 septembre 2002, date à laquelle il fut refoulé de l’aéroport d’Istanbul
; une violation continue étant par ailleurs en cause. Il nie tout abus du droit de recours. Il soutient que le fait d’avoir pu venir en Turquie en 2011 ne lui a aucunement fait perdre qualité de victime. Enfin, il soutient que le délai de six mois courait à nouveau à chacune de ses demandes de levée d’interdiction. Quant au fond, le requérant conteste la base légale de l’ingérence en cause ainsi que la légitimité de celle-ci. Il allègue qu’une partie importante de sa famille vivait en Turquie et ne pas avoir été en mesure de la voir pendant des années.
La Cour rappelle d’emblée que, pour ce qui concerne les requêtes introduites contre la Turquie, sa compétence
ratione temporis
débute effectivement le 28 janvier 1987. En conséquence, elle n’a pas compétence pour connaître des griefs qui comportent des allégations de violation fondées sur des faits survenus avant cette date. Lorsqu’elle applique ce critère aux différentes décisions de justice antérieures et postérieures à la date critique, la Cour prend en considération l’arrêt définitif susceptible en soi d’avoir porté atteinte aux droits du requérant, malgré l’existence de recours ultérieurs, qui ont seulement eu pour effet de permettre à cette ingérence de se prolonger (
Blečić c. Croatie
[GC], n
o
59532/00, §
‑
III). L’échec subséquent des recours introduits aux fins de redressement de l’ingérence ne saurait faire entrer celle-ci dans la compétence temporelle de la Cour (ibidem, §§ 77-79). En outre, la Cour rappelle que pour examiner la question de savoir si le requérant avait une vie de famille au sens de l’article 8 de la Convention, elle se place à l’époque à laquelle la mesure critiquée est devenue définitive (
Maslov c.
Autriche
[GC], n
o
En l’espèce, il convient de constater que la déchéance de nationalité du requérant est devenue définitive en 1975 et que l’interdiction d’entrée sur le territoire a été décidée en 1973
; dates auxquelles la Turquie n’avait pas reconnu la compétence de la Cour. Il ressort du dossier que le requérant aurait depuis saisi plusieurs fois les instances nationales. Pour autant, la Cour estime que le recours dont se prévaut le requérant en l’espèce, introduit suite au refoulement de 2002, tendait à redresser l’ingérence alléguée et ne saurait en soi faire entrer celle-ci dans la compétence temporelle de la Cour. À cet égard, elle rappelle que le fait qu’un évènement ait des conséquences importantes étalées dans le temps ne signifie pas qu’il est à l’origine d’une «
situation continue
» (
Posti et Rahko c.
Finlande
, n
o
‑
VII).
Au vu de ce qui précède, la Cour estime que le grief du requérant doit être rejeté pour incompétence
ratione temporis.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 28 mars 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Greffier adjoint
Présidente