SZALONTAY v. HUNGARY - [Romanian Translation] legal summary by the Constitutional Court of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Constitutional Court of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Constitutionnelle de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Szalontay v. Ungaria (dec.)

-

71327/13

Decizia din 12.3.2019 [Secția a IV-a]

Articolul 35

Articolul 35-1

Epuizarea căilor interne de atac

Efectivitatea plângerii constituționale de contestare a modului de aplicare a legislației în procedurile judiciare sau a hotărârilor judecătorești, pretinse a fi contrare Legii fundamentale:

inadmisibilă

În fapt

– Reclamantul, director general al unei companii, s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale intentate împotriva sa. În special, acesta a susținut că nu a fost respectat principiul egalității armelor și că tribunalele nu au fost imparțiale.

În drept

– Articolul 35 § 1: Curtea a fost chemată să constate dacă, având în vedere circumstanțele speciale ale reclamantului și natura cererii sale, remediile indicate de către Guvern, și anume procedurile prevăzute de articolele 26(1) și 27 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, erau accesibile, efective și apte să ofere o redresare suficientă.

În baza articolelor 26(1) și 27 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională putea examina plângerea constituțională dacă prejudiciul – în cazul articolului 26(1) – a avut loc ca urmare a aplicării în cadrul procedurilor judiciare a unor dispoziții legale presupuse a fi contrare Legii fundamentale sau – în cazul articolului 27 – dacă prejudiciul a avut loc ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești presupuse a fi contrare Legii fundamentale.

Cazul reclamantului se putea încadra în ambele categorii. Plângerea sa se referea atât la aplicarea unei dispoziții din Codul de procedură penală care îl împiedica să depună, în mod efectiv, o cerere de recuzare, cât și condamnarea sa ca rezultat al pronunțării unor hotărâri care au demonstrat lipsă de imparțialitate din partea tribunalelor și eșecul lor de a respecta principiul egalității armelor. Prima chestiune se putea referi la constituționalitatea dispoziției legale relevante, în timp ce a doua se putea referi la constituționalitatea aplicării dreptului de către tribunale.

Plângerea reclamantului se încadra, în totalitate, în câmpul de aplicare a dreptului la un proces echitabil, care era garantat de Legea fundamentală (vezi, în sens contrar,

Király și Dömötör v. Ungaria

). Articolele 41 și 43 din Legea cu privire la Curtea Constituțională prevedeau posibilitatea anulării unei dispoziții legale sau casarea unei hotărârii judecătorești în cazul în care erau contrare Legii fundamentale; cu toate acestea, normele în discuție nu prevedeau posibilitatea compensării. Totuși, acest fapt nu excludea efectivitatea remediilor în discuție din prezenta cauză. Aceasta se datorează faptului că eventuala anulare a prevederii în discuție potrivit articolului 26(1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, combinată cu casarea hotărârilor judecătorești în baza articolului 27, ar fi condus la deschiderea unor noi proceduri în fața tribunalelor penale competente, potrivit articolului 41 al aceleiași Legi. Mai mult, o plângere constituțională depusă exclusiv în baza articolului 27 putea conduce, de asemenea, la casarea hotărârilor și la deschiderea unor proceduri noi în cazul reclamantului. Prin urmare, o plângere constituțională soldată cu succes, depusă fie în baza articolului 26(1) coroborat cu articolul 27 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, fie în baza articolului 27, în mod separat, putea pune capăt revendicărilor prin interzicerea aplicării normei în discuție și prin dispunerea redeschiderii procedurilor. Dacă reclamantul ar fi recurs la plângerea constituțională după pronunțarea hotărârii definitive și obligatorii a tribunalului de gradul doi, i s-ar fi putut garanta un rezultat pozitiv al remediului sub forma reluării cazului penal, de această dată în lipsa neregulilor procedurale de care s-a plâns. Termenul legal de 60 de zile cu începere de la data la care reclamantul a luat cunoștință de hotărârea definitivă îi acorda o posibilitate suficientă de a depune o plângere constituțională.

Așadar, remediul sugerat de Guvern era unul care îi putea permite celei mai înalte jurisdicții naționale posibilitatea de a examina pretinsele încălcări din acest caz.

Cu privire la problema dacă, în acest caz, plângerea constituțională ar fi oferit, în practică, o șansă rezonabilă de succes, Guvernul nu a furnizat exemple de cazuri în care Curtea Constituțională a tratat aspecte similare cu cele existente în prezenta cerere. Totuși, conștientă de rolul său de supraveghere supus principiului subsidiarității, Curtea a considerat că nu-și poate impune propria viziune despre chestiunile în discuție în detrimentul celei a Curții Constituționale, care, la rândul său, nu a avut posibilitatea de a examina problema ridicată în cazul reclamantului.

O condiție necesară prevăzută de articolul 29 din Legea cu privire la Curtea Constituțională pentru admisibilitatea plângerii constituționale era ca neconformitatea cu Legea fundamentală să afecteze, în mod semnificativ, hotărârea judecătorească contestată. În opinia Curții, aceasta putea fi o afirmație justificabilă a reclamantului, având în vedere natura suspiciunilor sale. Acestea se refereau, în esență, la afirmația că nerespectarea principiului egalității armelor și lipsa de imparțialitate a tribunalelor au condus la condamnarea sa, în mod eronat, în cadrul unui proces inechitabil.

În cazul reclamantului, fie plângerea constituțională depusă în baza articolului 26(1) combinat cu articolul 27 împotriva legislației contestate, fie plângerea constituțională în baza articolului 27 împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul presupuselor proceduri inechitabile constituiau remedii accesibile care ofereau șanse rezonabile de succes. Nu existau circumstanțe care să-l exonereze pe reclamant de la depunerea unor asemenea plângeri.

Concluzie

: inadmisibilă (neepuizarea căilor căile interne de atac).

(Vezi

Mendrei v. Ungaria

(dec.),

54927/15

, 19 iunie 2018,

Nota informativă 220

; compară cu

Király și Dömötör v. Ungaria

,

10851/13

, 17 ianuarie 2017,

Nota informativă 203

)