EYE c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 52310/12 CEINTA EYE împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 aprilie 2019 într-un comitet compus din Valeriu Grițeco, președinte, Ivana Jelić, Darian Pavli, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Cétetin Eye, este un resortisant turc născut în 1984 și rezident în Adana. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul C. Tabak, avocat care își desfășoară activitatea în Adana. A fost reprezentat de către agentul său. Circumstanțele din lac Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 ianuarie 2008, reclamantul și o altă persoană au fost arestați de poliție în posesia a 20 de copii ale unei periodice considerate ca făcând propagandă în favoarea unei organizații ilegale. A doua zi, reclamantul a fost pus în detenție provizorie. , conținea articole referitoare la acțiunile și strategia PKK (Parțiul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală armată), precum și la viața membrilor săi; fotografiile unor membri ai PKK au fost reproduse acolo. La pagina 8 a revistei a fost publicată o declarație a HPG (o ramură a PKK), care se citea după cum urmează: La 16 decembrie 2007 operațiunea aeriană efectuată de armata turcă (...) a fost realizată de rezistența eficientă a bateriilor noastre de apărare aeriană (...) Avioanele de război au fost respinse cu eroism și determinare de gherilă. Avioanele, care nu s-au putut apropia de țintele militare, au atacat apoi sate lipsite de apărare. Noi salutăm gherilele încărcate cu baterii de apărare aeriană și îi felicităm pentru curajul și eroismul de care au dat dovadă. La paginile 30 - 34 ale revistei s-a publicat un interviu cu un comandant militar al PKK, ale cărui pasaje se citeau după cum urmează: : gherilării Kurdistanului sunt cei mai devotați gherilări din lume (...) Ei au trecut prin dificultăți de neimaginat, au făcut sacrificii impresionante (...) În acest sens, pământul Kurdistanului nu a reușit să învingă greutățile Kurdistanului. Pot spune că perioada de război de zece ani, sau chiar câțiva ani, a dus la o dezvoltare [în care n-aș fi putut avea acces la o viață normală] a unei vieți obișnuite. Războiul a dus la maturitate, conștiință și experiență pe care nu le poți cunoaște într-o viață civilă obișnuită, [chiar] într-un secol. Ea dezvoltă o mai mare încredere în sine (...) De exemplu, poți face orice, poți trăi orice... Ea dezvoltă o mare încredere în sine în oameni. Mă simt așa, cel puțin. Adică, [după] immaturitate și in experiență a trecutului, [simt] un războinic mai matur (...) Când încearcă să ne asfixieze la sud,... gherilele noastre se află în interiorul Turciei, [regiuni din] Marea Neagră [sau din] Marea Mediterană până la K Chiar dacă aceaceasta este o viață îngustă, nu trebuie să ne gândim că viața de gherilă este o viață [cu totul arid] ca o viață militară obișnuită. Mulți spun că viața unui gherileero este [impetuoasă] și poetică Aceaceasta este într-adevăr cazul. Este vorba despre o viață [impetuoasă] cu dificultățile sale, [susținând] emoții, gânduri, interes pentru problemele majore, natura și ființele umane. Printr-un act de punere sub acuzare din 18 ianuarie 2008, procurorul republicii Adana l-a acuzat pe reclamant de propagandă în favoarea unei organizații teroriste și a susținut în această privință că reclamantul distribuise o revistă care conținea fotografii și articole care făceau propagandă în favoarea PKK, precum și a membrilor săi și a liderului său. La 12 mai 2008, tribunalul din Adana l-a recunoscut pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului comunitar și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni în temeiul articolului 7 Õ 2 din Legea nr. 3713. În această privință, Comisia a constatat că Ö Õ a vândut și distribuit exemplare ale unei periodice în care au fost publicate fotografii și articole care fac referire la apologia PKK și a membrilor săi și care își înfățișau actele înarmate și că, prin urmare, această revistă a făcut în mod clar propagandă în favoarea acestei organizații. În plus, la 21 decembrie 2011, Curtea de Casație și-a confirmat hotărârea în fața tribunalului din Massachusetts. Dreptul intern relevant la art. 7 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, intrată în vigoare la 12 aprilie 1991, dispunea de următoarele: (...) Oricine acordă asistență organizațiilor menționate mai sus și face propagandă în favoarea lor va fi condamnat la o pedeapsă de la unu la cinci ani de închisoare, precum și la o pedeapsă de la 50 de milioane la 100 de milioane de lire sterline... (...) Când faptele menționate mai sus sunt comise prin intermediul revistelor menționate în art. 3 din Legea nr. 5680 privind presa, proprietarul este, de asemenea, condamnat la o amendă egală cu 90% din media vânzărilor din luna precedentă, în cazul în care frecvența de publicare a revistei este mai mică de o lună (...) L După ce a fost modificat prin Legea nr. 5532, intrată în vigoare la 18 iulie 2006, art. 7 din Legea nr. 3713 se citea astfel: (...) Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste va fi condamnat la o pedeapsă de la unu la cinci ani de închisoare. Când această infracțiune este comisă prin presă și publicare, pedeapsa se majorează la jumătate. În plus, proprietarii și redactorii șefi ai organismelor de presă și de publicare care nu au participat la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar sunt condamnați și la o pedeapsă de 1 000-10 000 de zile-amendă. Cu toate acestea, plafonul pedepsei este de 5 000 de zile-amendă pentru redactorii-șefi (...) 6459, care a intrat în vigoare la 30 aprilie 2013, acest articol este astfel formulat: (...) Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste prin legitimizarea sau prin efectuarea de laapologie a metodelor de constrângere, de violență sau de amenințare a unor astfel de organizații sau prin utilizarea unor astfel de metode va fi condamnat la o pedeapsă de unu până la cinci ani de închisoare. (...) Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul consideră în condamnarea sa penală o încălcare a libertății sale de exprimare. ÎN  13. Invocând art. 10 din Convenție, recurentul declară că procedura penală care a fost inițiată împotriva sa a constituit o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. 14. Guvernul susține că, în speță, ingerința în litigiu era prevăzută la art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 și urmărea obiectivele legitime ale protecției securității naționale și a securității publice, ale conservării integrității teritoriale și ale prevenirii criminalității. De asemenea, CESE consideră că, având în vedere conținutul revistei, care, în opinia sa, era de natură să aprobe și să încurajeze activități violente, intervenția în cauză era necesară într-o societate democratică și proporțională cu obiectivele legitime urmărite. Reclamantul contestă condamnarea sa penală, susținând că revista în cauză nu era interzisă la momentul respectiv a faptelor și că, în momentul arestării sale, el nu era conștient de conținutul său. El adaugă, referindu-se la exemplare ale revistei care ar fi fost găsite în sacul persoanei care îl însoțea, nu a încercat să vândă. 16. Curtea constată că nu este controversat între părți că condamnarea penală a recurentului constituia o interferență în dreptul acestuia la libertatea de exprimare, că această ingerință era prevăzută de lege, și anume art. 7 alineatul (2) din Legea nr 3713, și că aceasta urmărea obiective legitime în temeiul articolului 10 2 din Convenție, în ceea ce privește protecția securității naționale și a securității publice, menținerea integrității teritoriale și prevenirea criminalității. 17. În ceea ce privește necesitatea lingușelității, aceasta reamintește principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de libertate de exprimare, care sunt rezumate în special în Hotărârile Bedatc. Elveția ([GC], n § 56925/08, § 48, 29 martie 2016) și Faruk Temel c. Turcia 16853/05, §§ 53-57, 1 februarie 2011). 18. În speță, Curtea constată că reclamantul a fost condamnat pentru distribuirea și vânzarea de exemplare ale unei periodice. Ea observă cu claritate că nu există niciun element care să susțină afirmația sa potrivit căreia faptele reproșate nu erau întemeiate. În continuare, Comisia observă că revista în cauză conținea, în general, scrierile unei organizații ilegale înarmate, ale membrilor săi și ale acțiunii sale, în special că, la paginile 8 și 30 - 34, acțiunea unei organizații ilegale înarmate, precum și viața războinică și luptele membrilor săi au fost prezentate în termeni avoci și elogioși (punctul 5 de mai sus). Mai sus, Comisia consideră că revista în litigiu conținea pasaje care constituiau o apologie a violenței (Sürek c. Turcia 1) [GC], nr. 26682/95, § 62, CEDO 1999-IV, și Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999 19. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că ingerința în litigiu era compatibilă cu art. 10 alineatul (2) din convenție și că, având în vedere perioada de patru luni pe care reclamantul a petrecut-o în închisoare din cauza detenției sale, această ingerință poate fi considerată proporțională cu obiectivele legitime vizate. 20. Prin urmare, Comisia consideră că cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru lipsa vădită a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

52310/12

Çetin EYE

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 2 avril 2019 en un comité composé de

:

Valeriu Grițco,

président,

Ivana Jelić,

Darian Pavli,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 23 mai 2012,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Çetin Eye, est un ressortissant turc né en 1984 et résidant à Adana. Il a été représenté devant la Cour par M

e

C. Tabak, avocat exerçant à Adana.

2.

Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

Le 3 janvier 2008, le requérant et une autre personne furent arrêtés par la police en possession de vingt copies d’un périodique considéré comme faisant de la propagande en faveur d’une organisation illégale. Le lendemain, le requérant fut placé en détention provisoire.

5.

Le périodique en question, intitulé

Yurtsever Gençlik

, contenait des articles portant sur les actes et la stratégie du PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan, une organisation illégale armée), ainsi que sur la vie de ses membres. Les photographies de certains membres du PKK y étaient également reproduites.

À la page 8 du périodique était publiée une déclaration du HPG (une branche du PKK), qui se lisait comme suit

:

«

L’opération aérienne effectuée le 16 décembre 2007 par l’armée turque (...) a été contrée par la résistance efficace de nos batteries de défense aérienne (...) Les avions de guerre ont été repoussés avec héroïsme et détermination par nos guérilléros. Les avions, qui n’ont pas pu approcher les cibles militaires, ont alors attaqué des villages sans défense. (...) nous saluons nos guérilléros chargés des batteries de défense aérienne et les félicitons pour le courage et l’héroïsme dont ils ont fait preuve.

»

Aux pages 30 à 34 du périodique était publiée une interview d’un commandant militaire du PKK, dont certains passages se lisaient comme suit

:

« Il faut dire ceci

: les guérilléros du Kurdistan sont les guérilléros les plus dévoués du monde (...) Ils ont vécu des difficultés inimaginables, fait des sacrifices impressionnants (...) Dans ce sens, la terre du Kurdistan n’a pas [eu raison des] guérilléros, les difficultés du Kurdistan n’ont pas [eu raison des] guérilléros, les guérilléros ont vaincu les difficultés du Kurdistan.

»

«

Je peux dire que la période de guerre de dix années, ou même de quelques années, m’a fait vivre un développement [auquel je n’aurais pas pu accéder au cours] d’une vie normale. La guerre m’a procuré une maturité, une conscience et une expérience qu’on ne peut connaître dans une vie civile ordinaire, [même] en un siècle. Elle développe une plus grande confiance en soi (...) Par exemple, tu peux tout faire partout, tu peux tout vivre (...) Elle développe chez l’individu une grande confiance en soi. Je me sens comme ça, du moins. C’est-à-dire, [après] l’immaturité et l’inexpérience du passé, [je sens que je suis] un guerrier plus mature (...)

»

«

Quand ils essaient de nous asphyxier au sud, (...) nos guérilléros avancent à l’intérieur de la Turquie, [des régions de] la Mer noire [ou de] la Méditerranée jusqu’à Kırıkkale. Maintenant, nos guérilléros frappent l’État turc en Turquie.

»

«

Même si c’est une vie étriquée, il ne faut pas penser que la vie de guérilléro est une vie [entièrement aride] comme [l’est] une vie militaire ordinaire. Beaucoup disent «

la vie d’un guérilléro est [impétueuse] et poétique

». C’est effectivement le cas. Il s’agit d’une vie [impétueuse] avec ses difficultés, [suscitant] des émotions, des pensées, un intérêt pour les problèmes majeurs, la nature et les êtres humains.

»

6.

Par un acte d’accusation du 18 janvier 2008, le procureur de la République d’Adana inculpa le requérant du chef de propagande en faveur d’une organisation terroriste. Il soutint à cet égard que le requérant avait distribué un périodique qui contenait des photographies et des articles faisant de la propagande en faveur du PKK ainsi que de ses membres et de son leader.

7.

Le 12 mai 2008, la cour d’assises d’Adana reconnut le requérant coupable de l’infraction reprochée et le condamna à une peine d’emprisonnement de dix mois en application de l’article 7 § 2 de la loi n

o

8.

Le 21 décembre 2011, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la cour d’assises.

B.

Le droit interne pertinent

9.

L’article 7 de la loi n

o

3713 relative à la lutte contre le terrorisme, entrée en vigueur le 12 avril 1991, disposait

ce qui suit

:

« (...)

Quiconque apporte une assistance aux organisations mentionnées [à l’alinéa ci

‑

dessus] et fait de la propagande en leur faveur sera condamné à une peine de un à cinq ans d’emprisonnement ainsi qu’à une peine d’amende lourde de 50 millions à 100 millions de livres (...)

(...)

Lorsque les faits visés aux paragraphes ci-dessus sont commis par la voie des périodiques visés à l’article 3 de la loi n

o

5680 sur la presse, le propriétaire est également condamné à une amende égale à 90 % de la moyenne du chiffre des ventes du mois précédent si la fréquence de parution du périodique est inférieure à un mois (...) L’amende ne peut toutefois être inférieure à 100 millions de livres turques. Le rédacteur en chef du périodique est condamné à la moitié de la peine infligée au propriétaire et à une peine de six mois à deux ans d’emprisonnement. »

10.

Après avoir été modifié par la loi n

o

5532, entrée en vigueur le 18

juillet 2006, l’article 7 de la loi n

o

3713 se lisait ainsi

:

« (...)

Quiconque fait de la propagande en faveur d’une organisation terroriste sera condamné à une peine de un à cinq ans d’emprisonnement. Lorsque cette infraction est commise par voie de presse et de publication, la peine est majorée de moitié. En outre, les propriétaires et les rédacteurs en chef des organes de presse et de publication qui n’ont pas participé à la commission de l’infraction sont également condamnés à une peine de 1

000 à 10

000 jours-amende. Le plafond de la peine est cependant de 5

000 jours-amende pour les rédacteurs en chef (...) »

11.

Depuis la modification opérée par la loi n

o

6459, entrée en vigueur le 30 avril 2013, cet article est ainsi libellé

:

« (...)

Quiconque fait de la propagande en faveur d’une organisation terroriste en légitimant ou en faisant l’apologie des méthodes de contrainte, de violence ou de menace de pareilles organisations ou incite à l’utilisation de telles méthodes sera condamné à une peine de un à cinq ans d’emprisonnement. (...) »

GRIEFS

12.

Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant voit dans sa condamnation pénale une atteinte à sa liberté d’expression.

EN DROIT

13.

Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant allègue que la procédure pénale qui a été engagée à son encontre a constitué une atteinte à son droit à la liberté d’expression.

14.

Le Gouvernement soutient que, en l’espèce, l’ingérence litigieuse était prévue par l’article 7 § 2 de la loi n

o

3713 et poursuivait les buts légitimes de la protection de la sécurité nationale et de la sûreté publique, de la préservation de l’intégrité territoriale et de la prévention du crime. Il estime aussi que, eu égard au contenu du périodique, qui était, selon lui, de nature à approuver et à encourager des activités violentes, l’ingérence en cause était nécessaire dans une société démocratique et proportionnée aux buts légitimes poursuivis.

15.

Le requérant conteste sa condamnation pénale, arguant que le périodique en question n’était pas interdit à l’époque des faits et qu’au moment de son arrestation il n’était pas au courant de son contenu. Il ajoute, en se référant à des exemplaires du périodique qui auraient été trouvés dans le sac de la personne qui l’accompagnait, ne pas avoir essayé d’en vendre.

16.

La Cour observe qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que la condamnation pénale du requérant constituait une ingérence dans le droit de celui-ci à la liberté d’expression, que cette ingérence était prévue par la loi, à savoir l’article

7 § 2 de la loi n

o

3713, et qu’elle poursuivait des buts légitimes au regard de l’article 10 §

2 de la Convention, en l’occurrence la protection de la sécurité nationale et de la sûreté publique, la préservation de l’intégrité territoriale et la prévention du crime.

17.

Quant à la nécessité de l’ingérence, elle rappelle les principes découlant de sa jurisprudence en matière de liberté d’expression, lesquels sont résumés notamment dans les arrêts

Bédat c. Suisse

([GC], n

o

56925/08, § 48, 29 mars 2016) et

Faruk Temel c. Turquie

(n

o

16853/05, §§ 53-57, 1

er

février 2011).

18.

En l’espèce, la Cour note que le requérant a été condamné pour avoir distribué et vendu des exemplaires d’un périodique. Elle observe d’emblée que l’intéressé n’apporte aucun élément pour étayer son allégation selon laquelle les faits reprochés n’étaient pas fondés. Elle observe ensuite que le périodique en question contenait, d’une manière générale, des écrits portant sur une organisation illégale armée, ses membres et son action. Elle relève en particulier que, aux pages 8 et 30 à 34, l’action d’une organisation illégale armée ainsi que la vie guerrière et les combats de ses membres étaient présentés dans des termes approbatifs et élogieux (paragraphe

5 ci

‑

dessus). Elle considère donc que le périodique litigieux contenait des passages qui constituaient une apologie de la violence (

Sürek c. Turquie

(n

o

1) [GC], n

o

26682/95, § 62, CEDH 1999‑IV, et

Gerger c. Turquie

[GC], n

o

24919/94, § 50, 8 juillet 1999).

19.

Eu égard à ce qui précède, la Cour estime que l’ingérence litigieuse était compatible avec l’article 10 § 2 de la Convention et que, compte tenu de la période de quatre mois que le requérant a passée en prison en raison de son placement en détention, cette ingérence peut passer pour proportionnée aux buts légitimes visés.

20.

Partant, elle juge que la requête doit être déclarée irrecevable pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 § 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 9 mai 2019.

Hasan Bakırcı

Valeriu Grițco

Greffier adjoint

Président