CtEDO 07.05.2019 Auto

PUŠKÁROVÁ v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
07.05.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PUŠKÁROVÁ v. SLOVAKIA (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 19356/14 Andrea PUŠKÁROVÁ împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 7 mai 2019 în calitate de comitet compus din: Dmitry Dedov, președinte, Alena Poláčková, Jolien Schukking, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 februarie 2014, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Andrea Puškárová, este un național slovac, născut în 1977 și trăiește în Turzovka. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl M. Rojček, un avocat practicant în Žilina. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a solicitat daune în legătură cu un accident de trafic în care a avut leziuni corporale. Acțiunea a fost adresată împotriva unui individ pe care l-a considerat responsabil pentru accident și a identificat asiguratorul său ca o terță parte care l-a susținut. În timpul procedurii, reclamantul a fost reprezentat de un avocat. Acțiunea a fost acordată de patru ori de Curtea de District Čadca, dar primele trei hotărâri au fost anulate și a patra a fost modificată de Curtea Regională Žilina după apelurile de către asigurator. În hotărârea modificatoare, la 16 martie 2011, Curtea regională a permis o parte minoră a cererii reclamantului și a respins restul. Acesta a observat că afirmația nu a fost contestată în principiu, dar contestată în cuanticul său, în special în măsura în care reclamantul a solicitat o creștere excepțională de douăzeci de ori a cantității de daune datorate în mod normal în temeiul statutului aplicabil, referindu-se la „suferința și durerea în special agonizante” pe care o susținea. Cu privire la fapte, s-a constatat că afirmația a fost stabilită în domeniul său de aplicare obișnuit, dar nu în ceea ce privește creșterea extraordinară. La 25 martie 2011, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept în fața Curții Supreme, susținând că Curtea regională a aplicat criterii incorecte în determinarea cererii ei pentru o creștere extraordinară a cantității de daune, că hotărârea sa nu are motive corecte și că nu a fost convingătoare. Întrucât reclamantul va afla mai târziu din hotărârea Curții Supreme, asiguratorul a depus observații în răspuns la recursul său. Nu s-a pus la dispoziția Curții o copie a acestor observații. Rezumatul acestora într-o decizie ulterioară a Curții Constituționale (a se vedea mai jos) sugerează că, în aceste observații, asiguratorul „a contestat interpretarea reclamantului și propunerea de aplicare a [legislaturii relevante], în special având în vedere dovezile de experți disponibile și evaluarea „persuasivității” a hotărârii Curții Regionale. La 28 noiembrie 2012, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept, având în vedere că nu s-a constatat nicio eroare de procedură și că a fost de acord cu evaluarea juridică a punctelor contestate de drept material. În concluzia acestei concluzii, nu a luat în considerare observațiile asigurătorului în răspunsul recursului reclamantului asupra punctelor de drept. La 12 martie 2013, reclamantul a depus o plângere în temeiul articolului 127 din Constituție la Curtea Constituțională. Ea a îndreptat-o împotriva Curții Regionale și a Curții Supreme și, în măsura în care este relevant, a solicitat anularea hotărârilor lor respective din 16 martie 2011 și 28 Noiembrie 2012. Ea s-a plâns că observațiile asigurătorului în răspunsul la apelul său asupra punctelor de drept nu i-au fost comunicate, din cauza căreia a fost privată de posibilitatea de a răspunde, toate acestea fiind în încălcarea dreptului ei la o audiere echitabilă în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a echivalenților constituționali. 10. La 11 septembrie 2013, Curtea Constituțională a declarat plângerea inadmisibilă. În ceea ce privește partea specifică a plângerii în cauză, acesta a examinat argumentele pe care reclamantul și asiguratorul le-au formulat anterior în cursul procedurii și a concluzionat că nici apelul său asupra punctelor de drept, nici observațiile asigurătorului în răspuns la aceasta nu conțin elemente de fapt sau de drept care nu au fost dezbătute de acestea înainte. Din acest motiv, Curtea Constituțională a constatat că necomunicarea adresată reclamantului observațiilor impuționate nu ar fi putut avea ca rezultat, „cel puțin în ceea ce privește substanța”, în încălcarea drepturilor sale în temeiul dispozițiilor invocate.Decizia Curții Constituționale a fost îndreptată asupra reclamantului la 21 octombrie 2013 și nu a fost permisă să recurgă. Legea și practicile interne relevante 11. Practica internă relevantă în ceea ce privește comunicarea de observare a observațiilor unei părți la procedură ca răspuns la orice remediu juridic la care opoziția are recurs a fost rezumat în hotărârea Curții în cazul Trančíková c. Slovacia (n. 17127/12, § 23, 13 ianuarie 2015). COMPLAINT 12. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că observațiile depuse de asigurator în răspunsul la apelul său asupra punctelor de drept nu i-au fost comunicate și că, ca urmare, ea a fost privată de posibilitatea de a reacționa la acestea. Reclamantul a afirmat că procedurile din acțiunea sa au fost nedreptate în sensul că, în contradicție cu dreptul ei la un proces adversar, Curtea Supremă nu i-a transmis și, prin urmare, i-a permis să reacționeze la observațiile asigurătorului ca răspuns la apelul său asupra punctelor de drept. Ea a invocat art. 6 § 1 din convenție, al căror parte relevantă prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul a răspuns susținând că dreptul la un proces adversar nu a fost absolut și că domeniul său de aplicare ar putea varia în funcție de circumstanțe concrete ale unui caz dat. Acestea au aprobat pe deplin evaluarea Curții Constituționale că nu ar fi putut fi o problemă reală cu echitatea procedurii reclamantei, deoarece observațiile în cauză nu conțin alte elemente decât cele ample dezbătute în cursul precedent al procedurii. 15. Reclamantul a contestat că nu este de acord și își reiterează plângerea. 16. Curtea constată că Guvernul nu a formulat nicio obiecție în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție. Cu toate acestea, aceasta nu este împiedicată să examineze admisibilitatea acestei cereri în temeiul acestei dispoziții prin propunerea sa (a se vedea, de exemplu, Magomedov și alții c. Rusia nos. 33636/09 și 9 altele, § 49, 28 martie 2017; cu alte referințe. Dispoziția în cauză se menționează după cum urmează: „Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală depusă în temeiul articolului 34 dacă consideră că: [...] reclamantul nu a suferit un dezavantaj semnificativ, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenția și în Protocolurile sale, necesită un dezavantaj semnificativ. Examinarea cererii cu privire la fondul și cu condiția ca niciun caz să fie respins în acest motiv, care nu a fost examinat corespunzător de către un tribunal intern.” 17. Curtea constată că plângeri similare cu cele din acest caz au fost examinate și declarate inadmisibile în trecut în temeiul articolului 3 litera (b) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Holub c. Republica Cehă (dec.), nr. 2480/05, 14 decembrie 2010; Hanzl și Špadrna c. Republica Cehă (dec.), nr. 30073/06, 15 ianuarie 2013; Kiliç și alții c. Turcia (dec.), nr. 33162/10, 3 decembrie 2013 și, recent, Pfurtscheller c. Elveția (dec.) [Comitet], nr. 13568/17 și 13583/17, 18 septembrie 2018). 18. În acest caz, nu s-a contestat între părți faptul că observațiile asigurătorului în răspunsul la apelul reclamantului privind punctele de drept nu au fost transmise la ea, că aceste observații s-au limitat la argumentarea asigurătorului și că acestea nu au inclus nicio probă nouă. 19. Atunci când se confruntă cu o plângere în acest sens, Curtea Constituțională a stabilit că observațiile în cauză nu conțin niciun element de fapt sau de drept care nu a fost dezbătut în fața instanțelor obișnuite. Curtea constată, de asemenea, că, înainte de faza contestată a procedurii referitoare la recursul reclamantului în privința punctelor de drept, a fost examinată cu privire la fondul de patru ori de către instanțe la două niveluri de competență, că, pe parcursul procedurii, reclamantul a fost reprezentat de un avocat și că nu există nici o indicație că a fost restricționată în nici un fel în posibilitățile de a-și afirma drepturile în conformitate cu integral art. 6 § 1 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Valchev și alții v. Bulgaria (dec.), nr. 47450/11 și altele 2, § 78, 21 ianuarie 2014). 21. În ultimul rând, odată ce a aflat de observațiile contestate ale asigurătorului, a fost deschis reclamantului să ceară să-și facă o copie și pentru a În aceste circumstanțe, chiar și presupunând că art. 6 § 1 din Convenție a fost aplicabil (a se vedea Valchev și altele) , citat mai sus, §§ 68-73; și Hansen v. Norvegia , nr. 15319/09 , §§ 55-56, 2 octombrie 2014) și faptul că necomunicarea observațiilor băncii către reclamant ridică o chestiune de echitate a procedurii în temeiul acestei dispoziții, aceasta nu poate fi considerată ca fiind cauzată unui dezavantaj semnificativ pentru reclamant în temeiul articolului 35 § 3 litera (b) din Convenție. 23. În continuare trebuie să se cerceteze dacă respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, necesită o examinare a cererii cu privire la fond. În evaluarea acestei „clauze de siguranță” Curtea ia în considerare, în special, evoluția legislației și practicilor interne și dacă problema juridică în cauză a fost deja abordată suficient în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Hanzl și Špadrna , citate mai sus, și Kiliç și alții , citate mai sus § 26). În ceea ce privește Slovacia, problema necomunicarii observațiilor unei alte părți la procedură judiciară către reclamant a fost identificată în ceea ce privește procedura în fața instanței de recurs (a se vedea Trančíková, citată mai sus, §§ 37-49), o instanță de cassare (a se vedea Hudáková și alții c. Slovacia, nr. 23083/05, § 25-32, 27 aprilie 2010), precum și Curtea Constituțională (a se vedea Čičmanec c. Slovacia , nr. 65302/11, §§ 59-65, 28 iunie 2016). Implementarea hotărârilor Curții în aceste cazuri a fost încheiată prin rezoluții Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. CM/ResDH(2016)18 din 24 februarie 2016, nr. CM/ResDH(2012)57 din 27 iulie 2010 și nr. CM/ResDH(2017)371 din 25 octombrie 2017. Măsurile generale adoptate de Statul pârât în cursul punerii în aplicare a acestor hotărâri au implicat traducerea, publicarea și diseminarea lor și, după caz, modificările practicii judiciare interne relevante. 25. În aceste circumstanțe, și având în vedere că Curtea a avut deja mai multe oportunități de a se pronunța asupra chestiunii susținute în acest caz, nu se poate susține că cererea pune întrebări serioase de aplicare sau de interpretare a Convenției sau întrebări importante ale dreptului național. Prin urmare, respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, nu se poate spune că necesită o examinare a cererii cu privire la fondul. 26. În sfârșit, Curtea trebuie să se asigure că cazul a fost „în mod corespunzător examinat de un tribunal intern”, termenul „caz” care se referă la acțiunea reclamantului, susținerea sau cererea care a fost depusă instanțelor interne, mai degrabă decât „depunerea” sau „declararea” a acestuia, astfel cum a fost mai târziu depusă Curții. În sensul articolului 35 § 3 litera (b) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Liga Portuguesa de Futebol Profisional c. Portugalia (dec.), nr. 49639/09, 3 aprilie 2012). 27. Astfel, după cum a observat deja Curtea, cererea reclamantului pentru daune a fost examinată de patru ori de către instanțele obișnuite la două niveluri de competență. În plus, argumentele sale cu privire la punctele de drept au fost examinate de instanța de casă și de plângerea sa constituțională, inclusiv problema netransmisirii observațiilor asigurătorului la ea, au fost examinate de Curtea Constituțională. În aceste circumstanțe, Curtea constată că cauza reclamantului a fost examinată în mod corespunzător de către un tribunal intern în sensul articolului 35 § 3 litera (b) din Convenție.28, toate cele trei condiții ale criteriului de inadmisibilitate relevantă care au fost îndeplinite, Curtea constată că cererea trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ §§ 3 litera (b) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 28 mai 2019. Stephen Phillips Dmitry Dedov Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă