LASHUN c. RUSSIE

Comunicat la 28 mai 2019 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 16390/17 Anna Anatolyevna LASHUN împotriva Rusiei introdusă la 15 februarie 2017 OBIECTUL L 1 din Codul penal (atacuri și răniri care nu au condus la daune aduse sănătății) care au condus la mai multe decizii ale autorităților de anchetă prin care se încheie aceste proceduri din diverse motive (amnistie, prescriere și decriminare a actelor reproșate la Õ Õ , în special, la deciziile din 22 iunie 2015, din 2 iunie 2015 iulie, 12 septembrie, 26 octombrie și 26 noiembrie 2016, care au fost anulate prin control ierarhic și 26 decembrie 2016 a căror legalitate a fost confirmată de instanțele judiciare în urma unei acțiuni a recurentei.

Cererea se referă, de asemenea, la o procedură civilă în vederea reparării prejudiciului moral intentat împotriva recurentei de către reprezentantul legal al victimelor presupuselor infracțiuni pentru care a fost acuzată infracțiunea care a fost soluționată printr-o hotărâre a Tribunalului orașului d'Artem din 8 decembrie 2015, menținută în apel la 5 aprilie 2016 de către Curtea Regională Primorski, apoi în casație la 24 mai și 15 septembrie 2016 de către Curtea Regională Primorski și, respectiv, de Curtea Supremă a Federației Ruse. Recurenta susține că atât în cadrul anchetei penale îndreptate împotriva sa, cât și în cadrul procedurii civile menționate anterior, autoritățile și instanțele interne au adus atingere, prin motivarea deciziilor lor respective, principiului respectării prezumției de nevinovăție față de aceasta.

În acest caz, se poate considera că, în cazul în care a fost acuzată de o încălcare a dreptului comunitar sau de o încălcare a dreptului comunitar sau de o încălcare a dreptului comunitar, se poate considera că aceaceasta este o încălcare a dreptului comunitar în cazul în care persoana respectivă a fost acuzată de o încălcare a dreptului comunitar. În ceea ce privește procedurile penale îndreptate împotriva recurentei și având în vedere motivarea și termenii utilizați de autoritățile de anchetă în deciziile din 22 iunie 2015, 2 iulie, 12 septembrie, 26 octombrie, 26 noiembrie și 26 decembrie 2016, potrivit cărora a comis mai multe încălcări ale articolului 116 1 din Codul penal, a fost respectată prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 2 din Convenție în ceea ce o privește?

Deciziile menționate mai sus reflectau sentimentul că persoana respectivă era vinovată de infracțiunile despre care era suspectată sau se limitau să descrie o stare de suspiciune față de aceasta (comparată cu Marziano c. Italia, nr. 45313/99, § 36, 28 noiembrie 2002, Virabyan c. Armenia, n 40094/05, § 185 193, 2 octombrie 2012, Vulakh și alții c. Rusia, n 33368/03, § 34, 10 ianuarie 2012, Pelteeau Villeneuve Elveția, n 60101/09, § 39, 28 octombrie 2014 și Stirmanov c. Rusia, n 31816/08, § 49, 29 ianuarie 2019) În ceea ce privește procedura civilă intentată împotriva recurentei și având în vedere motivarea instanței judecătorești a orașului d'Artem din 8 decembrie 2015 și a hotărârilor Curții regionale de Justiție din 5 aprilie și 24 mai 2016, precum și a Curții Supreme a Federației Ruse din 15 septembrie 2016 prin care aceste instanțe au ținut răspunderea civilă pentru prejudiciul moral suferit de victimele presupuse ale infracțiunilor pentru care persoana în cauză a fost acuzată de infracțiune, a existat o legătură adecvată care să permită intrarea în joc a articolului 6 2 din Convenția privind deciziile menționate (a se vedea, pentru exemplele jurisprudenței și principiile aplicabile, Allen c. Regatul Unit [GC], n 25424/09, §§ 100 104, CEDO 2013) 2.1 În acest sens, instanțele menționate anterior, prin modul în care acționează,

prin motivele deciziilor lor sau prin limbajul folosit în raționamentul lor, au adus atingere principiului prezumției de nevinovăție, garantat prin art. 6 alin. faptul că pârâta a recurs la violență împotriva minorilor care au cauzat astfel acestor minori o durere fizică este stabilit de elementele dosarului penal și nu este contestat de pârâtă efectuează o evaluare a faptelor relevante, independent de concluziile autorităților responsabile cu cauza penală (comparați cu chaselik (Bozkurt) c. Turcia, n 34388/05, § 37, 12 aprilie 2011 și Vella c. Malta, n 69122/10, § 62, 11 februarie 2014) În cadrul examinării acțiunii civile împotriva recurentei, instanțele menționate anterior au respectat principiul egalității armelor, în conformitate cu art. 6 1 din convenție ? În special, respingerile cererilor recurentei de a interoga presupusele victime ale infracțiunilor, precum și experții care au pregătit raportul de expertiză din 31 martie 2015 au pus-o în discuție într-o situație de dezavantaj net față de partea pârâtă

Communiquée le 28 mai 2019

TROISIÈME SECTION

Requête n o 16390/17 Anna Anatolyevna LASHUN contre la Russie introduite le 15 février 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête porte sur des poursuites pénales dirigées à l’encontre de la requérante sur le fondement de l’article 116 § 1 du code pénal (coups et blessures n’ayant pas entrainé de dommage à la santé) qui ont donné lieu à plusieurs décisions des autorités d’enquête prononçant la clôture desdites poursuites pour divers motifs (amnistie, prescription et décriminalisation des actes reprochés à l’intéressée), notamment, aux décisions du 22 juin 2015, des 2 juillet, 12 septembre, 26 octobre et 26 novembre 2016, qui ont été annulées par voie de contrôle hiérarchique, et à celle du 26 décembre 2016 dont la légalité a été confirmée par les instances judiciaires suite à un recours de la requérante.

La requête concerne également une procédure civile en réparation du préjudice moral intentée à l’encontre de la requérante par le représentant légal des victimes présumées des infractions pour lesquelles l’intéressée avait été poursuivie au pénal qui s’est soldée par un jugement du tribunal de la ville d’Artem du 8 décembre 2015, maintenu en appel le 5 avril 2016 par la cour régionale Primorski, puis en cassation les 24 mai et 15 septembre 2016 par la cour régionale Primorski et la Cour suprême de la Fédération de Russie respectivement. La requérante allègue que tant dans le cadre de l’enquête pénale dirigée à son encontre que dans celui de la procédure civile susmentionnée les autorités et juridictions internes ont porté atteinte – par la motivation de leurs décisions respectives – au principe du respect de la présomption d’innocence à son égard.

L’intéressée dénonce également l’iniquité alléguée de la procédure civile à l’issue de laquelle elle a été tenue responsable pour le dommage moral causé aux victimes présumées des infractions pour lesquelles elle avait été poursuivie au pénal.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. S’agissant des poursuites pénales dirigées à l’encontre de la requérante, et eu égard à la motivation et aux termes employés par les autorités d’enquête dans les décisions du 22 juin 2015, des 2 juillet, 12 septembre, 26 octobre, 26 novembre et 26 décembre 2016, selon lesquelles l’intéressée a commis plusieurs infractions à l’article 116 § 1 du code pénal, la présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée à son égard ? Les décisions susmentionnées reflétaient-elles le sentiment que l’intéressée était coupable des infractions dont elle était suspectée ou se bornaient-elles à décrire un état de suspicion à son égard (comparer avec Marziano c. Italie , n o 45313/99, §§ 27 ‑ 36, 28 novembre 2002, Virabyan c. Arménie , n o 40094/05, §§ 185 ‑ 193, 2 octobre 2012, Vulakh et autres c. Russie , n o 33468/03, § 34, 10 janvier 2012, Peltereau ‑ Villeneuve c. Suisse , n o 60101/09, §§ 30 ‑ 39, 28 octobre 2014, et Stirmanov c. Russie , n o 31816/08, §§ 35 ‑ 49, 29 janvier 2019) ? 2. S’agissant de la procédure civile intentée à l’encontre de la requérante,

et eu égard à la motivation du jugement du tribunal de la ville d’Artem du 8 décembre 2015 et des décisions de la cour régionale Primorski des 5 avril et 24 mai 2016 ainsi que de celle de la Cour suprême de la Fédération de Russie du 15 septembre 2016 par lesquelles ces juridictions ont tenu l’intéressée civilement responsable pour le dommage moral subi par les victimes présumées des infractions pour lesquelles l’intéressée avait été poursuivie au pénal, existait-il un lien propre à faire entrer en jeu l’article 6 § 2 de la Convention relativement auxdites décisions (voir, pour les exemples de la jurisprudence et les principes applicables, Allen c. Royaume-Uni [GC], n o 25424/09, §§ 100 ‑ 104, CEDH 2013) ? 2.1 Dans l’affirmative, les juridictions susmentionnées, par leur manière d’agir, par les motifs de leurs décisions ou par le langage utilisé dans leur raisonnement, ont-elles porté atteinte au principe de la présomption d’innocence, garanti par l’article 6 § 2 de la Convention, à l’égard de la requérante ? Notamment, eu égard à la conclusion du tribunal de la ville d’Artem selon laquelle « le fait que la défenderesse a eu recours à la violence à l’égard des mineurs ayant ainsi causé à ces derniers une douleur physique est établi par les éléments du dossier pénal et n’est pas réfuté par la défenderesse »,

ainsi qu’à la position des instances d’appel et de cassation qui ont fait siennes ladite conclusion, les juridictions internes ont ‑ elles procédé à une évaluation des faits pertinents indépendamment des conclusions des autorités chargées de l’affaire pénale (comparer avec Çelik (Bozkurt) c. Turquie , n o 34388/05, §§ 34 ‑ 37, 12 avril 2011, et Vella c. Malte , n o 69122/10, §§ 59 ‑ 62, 11 février 2014) ? 3. Dans le cadre de l’examen de l’action civile dirigée à l’encontre de la requérante, les juridictions susmentionnées ont-elles respecté le principe de l’égalité des armes, conformément à l’article 6 § 1 de la Convention ? Notamment, les rejets des demandes de la requérante tendant à faire interroger les victimes présumées des infractions ainsi que les experts qui avaient préparé le rapport d’expertise du 31 mars 2015 ont-ils placé l’intéressée dans une situation de net désavantage par rapport à la partie adverse ?