AFFAIRE LASHUN c. RUSSIE

Prezenta cauză se referă la respectul prezumării de nevinovăție cu privire la reclamanta în cadrul unei anchetelor penale pentru lovituri și răniri îndreptate împotriva ei, precum și în cadrul unei proceduri civile de reparație a daunelor morale ale victimelor presupuse ale infracțiunilor imputate interesatei. ÎN FAPT

Reclamanta a fost născută în 1975 și locuiește la Artem. A fost reprezentată de Me O. Anishchik, avocat.

Guvernul a fost reprezentat inițial de D. M. Galperine, fost reprezentant al Federației Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apoi de D. M. Vinogradov, succesor acestuia în această funcție. Urmăriri penale îndreptate împotriva reclamantei Deschiderea unei anchete penale împotriva reclamantei și încheiere pentru amnistie

Din 5 septembrie 2013 la 4 iulie 2014, reclamanta a lucrat ca educatoare în internatul specializat pentru copii orfani cu nevoi educative particulare situat în orașul Artem din regiunea Primorski („internatul").

Pe 4 septembrie 2014, P., directora internatului, a depus o plângere la poliție susținând că reclamanta, în cadrul lucrului la internat, maltrata copii. O cauză penală împotriva unei persoane X a fost deschisă și înregistrată sub nr. 798203.

Pe 26 septembrie 2014, reclamanta a fost chestionată ca martor.

Pe 4 iunie 2015, anchetatoarea din cauza penală nr. 798203 a notificat reclamanta că era supusă examinării ca suspect pentru o infracțiune la art. 116 § 1 al codului penal (lovituri și răniri sau orice act de violență care provoace durere fizică dar nu duce la daune la sănătate), în special, pentru a fi purtătoare, la o ocazie, lovituri copilului T.

Între timp, pe 24 aprilie 2015, Parlamentul Federației Rusiei adoptase un act de amnistie autorizând, printre altele, renunțarea la urmăriri penale pentru infracțiuni care nu erau pedepsite cu o pedeapsă de închisoare, caz prevăzut de §6 alineat 3 al acelui act.

Pe 8 iunie 2015, anchetatoarea a primit o cerere scrisă de la reclamantă care a solicitat aplicarea actului de amnistie din 24 aprilie 2015 în raport cu ea.

Pe 11 iunie 2015, anchetatoarea a deschis șase noi cauze penale împotriva reclamantei pe baza articolului 116 § 1 al codului penal și le-a înregistrat sub numere diferite. Conform noilor acuzații reținute împotriva reclamantei în cadrul acestor cauze, interesata, în cadrul lucrului la internat, ar fi folosit forță fizică și ar fi rupt lovituri la trei alți copii, în special, V., Y. și Zh.

Tot pe 11 iunie 2015, anchetatoarea a conectat cele șase noi cauze penale la dosarul cauzei penale nr. 798203, astfel încât numai această cauză din urmă continua să fie judecată după această dată.

Pe 16 iunie 2015, reclamanta a fost chestionată ca suspect.

Printr-o decizie din 22 iunie 2015, anchetatoarea a încheiat cauza penală nr. 798203 pentru amnistie. În decizia sa, a descris circumstanțele în care reclamanta apelase la violență împotriva copiilor T., V., Y. și Zh. și a indicat în special că „prin aceste acțiuni, Lashun Anna Anatolyevna a comis infracțiuni prevăzute de [...] art. 116 § 1 al CP". Anchetatoarea a expus apoi conținutul elementelor de probă colectate în cursul anchetei, în special, declarații de la reclamantă, victimele presupuse și martori, raportul de expertiză din 31 martie 2015 privind capacitățile mentale ale victimelor presupuse și procesul-verbal al inspecției locului infracțiunilor din 9 aprilie 2015. Referindu-se la art. 27 § 1 alineat 3 al codului de procedură penală (§26 mai jos) și §6 alineat 3 al actului de amnistie din 25 aprilie 2015 (§8 mai sus), anchetatoarea a decis să încheie cauza penală „ținând seama de faptul că Lashun A.A. a comis infracțiuni la art. 116 § 1 al CP în perioada decembrie 2013 la 2 aprilie 2014, adică înainte de intrarea în vigoare a actului de amnistie din 24 aprilie 2015 (...)" Anularea deciziei din 22 iunie 2015 și deciziile de încheiere a anchetei penale ulterioare

Pe 26 mai 2016, procurorul adjunct al orașului Artem a anulat decizia din 22 iunie 2015. Referindu-se la art. 27 § 2 al codului de procedură penală (§26 mai jos), a indicat că renunțarea la acțiune penală din cauza amnistiei nu era permisă decât cu acordul suspectului. În această privință, a observat că cererea din 8 iunie 2015 a reclamantei care urmăreau beneficiari de amnistie privea cauza penală nr. 798203 doar în partea referitoare la victima presupusă T. deoarece fusese introdusă înainte de deschiderea celorlalte șase cauze penale la data de 11 iunie 2015. Procurorul a constatat că anchetatoarea nu elucidasca întrebarea dacă reclamanta era de acord cu renunțarea la acțiune penală privind acuzații privind alte victime presupuse și că, prin urmare, decizia din 22 iunie 2015 era neîntemeiată.

Apoi, autoritățile de anchetă au adoptat mai multe decizii de încheiere a urmăriri penale, anume pe 2 iulie, 12 septembrie, 26 octombrie și 26 noiembrie 2016, care au fost toate anulate prin control ierarhic.

Pe 26 decembrie 2016, o nouă decizie a încheiat urmăriri penale îndreptate împotriva reclamantei în cadrul dosarului penal nr. 798203 din cauza descriminalizării actelor reprochate interesatei. Partea descriptivă a deciziei conținea aceeași rezumare a acuzații ca cea din decizia din 22 iunie 2015, precum și indicația potrivit căreia reclamanta „a comis infracțiuni prevăzute de [...] art. 116 § 1 al CP". Rezumatul elementelor de probă pentru fiecare caz de lovituri și răniri pretinse era precedat de o propoziție redactată după cum urmează: „Dovezile care confirmă vinovăția Lashun Anna Anatolyevna de a fi dat lovituri minorului (...) sunt următoarele (...)".

Reclamanta a contestat decizia din 26 decembrie 2016 prin cale judiciară. Referindu-se la art. 6 § 2 al Convenției, s-a plânsat, printre altele, că termenii conținuți în acea decizie erau atingători prezumării sale de nevinovăție.

Pe 17 aprilie 2017, tribunalul orașului Artem a respins recursul reclamantei. Privind grievul bazat pe încălcarea alegat a prezumării de nevinovăție, tribunalul a indicat că decizia din 26 decembrie 2016 nu înlocuia o sentință de condamnare a unui tribunal și nu representa un act stabilind vinovăția reclamantei.

Pe 5 iulie 2017, curtea regională Primorski a menținut această decizie în apel după ce și-a făcut ale concluziile tribunalului de primă instanță. Procedura civilă de reparație a daunelor morale

Între timp, în septembrie 2015, directora internatului, acționând ca reprezentantă legală a minorilor T., V., Y. și Zh., a chemat în judecată reclamanta la civil pentru a obține reparație a daunelor morale cauzate minorilor menționați din cauza maltrării suferite din mâna interesatei. În această privință, partea reclamantă cita în memoriile ei de introducere a cauzei decizia din 22 iunie 2015 adoptată în cadrul cauzei penale nr. 798203 în partea acesteia privind stabilirea faptelor și concluziile anchetatoarei potrivit căreia reclamanta „comisese infracțiuni la art. 116 § 1 al CP" (§13 mai sus).

În cursul examinării judiciare, reclamanta a cerut audiere copililor T., V., Y. și Zh. precum și expertului care întocmise raportul din 31 martie 2015. Tribunalul a respins aceste cereri cu motivul că prezența părților pârâte la ședință nu era obligatorie; privind expertul, tribunalul a considerat că raportul era suficient de clar fără să fie necesar să-l audieze în persoană.

Printr-o hotărâre din 8 decembrie 2015, tribunalul orașului Artem a acceptat parțial acțiune civilă a internatului și a acordat minorilor T., V., Y. și Zh. diverse sume pentru daune morale. Pentru a stabili faptele și a ține reclamanta civilmente responsabilă de daunele morale cauzate părților reclamante, tribunalul s-a bazat esențial pe elementele de probă versate în dosarul penal nr. 798203. S-a exprimat, printre altele, în termenii următori: „Faptul de a comite violență împotriva minorilor care a cauzat durere fizică [acestora din urmă] este stabilit de elementele cauzei penale [nr. 798203] și nu a fost refutat de pârâtă. (...) Conform articolelor 27, 133 ale [codului de procedură penală], renunțarea cauzei penale pentru amnistie nu constituie un fundament reabilitator. (...) Renunțarea cauzei penale pentru amnistie nu eliberează vinovat de obligația de a repara daunele."

Printr-o hotărâre din 5 aprilie 2016, curtea regională Primorski a confirmat în apel hotărârea din 8 decembrie 2015 după ce și-a făcut ale concluziile jurisdicției de primă instanță.

Reclamanta s-a pourvoit în cassație împotriva hotărârii din 8 decembrie 2015 și hotărârii din 5 aprilie 2016 și s-a plânsat, printre altele, de încălcarea prezumării de nevinovăție. A indicat în special că nu dase acordul pentru renunțarea la urmăriri penale cu privire la minori V., Y. și Zh. înainte de adoptarea deciziei din 22 iunie 2015.

Pe 24 mai 2016, pronunțând în formație de judecător unic, curtea regională Primorski a refuzat transmiterea acestui pourvoi pentru examen la prezidiul ei. Reclamanta a format apoi pourvoi în fața Curții Supreme a Rusiei. Pe 15 septembrie 2016, pronunțând în formație de judecător unic, Curtea Supremă a refuzat transmiterea acestui pourvoi pentru examen la camera sa civilă.

În măsura în care grievul se referă la deciziile autorităților de anchetă din 22 iunie 2015 și din 2 iulie, 12 septembrie, 26 octombrie și 26 noiembrie 2016, Curtea observă că au fost anulate prin control ierarhic (§15 mai sus). Estimează deci că reclamanta nu mai poate pretinde că este victimă a încălcării prezumării de nevinovăție din cauza motivării acestor decizii și că această parte a grievului trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției.

Constatând că grievul în partea sa privind motivarea deciziei din 26 decembrie 2016 precum și a celor adoptate în cadrul procedurii civile de reparație a daunelor morale intentate împotriva reclamantei nu este manifestă neîntemeiat nici inadmisibil din alt motiv menționat la art. 35 al Convenției, Curtea îl declară admisibil. Privind fondul Teze ale părților

Reclamanta susține că toate deciziile autorităților de anchetă adoptate în cadrul examinării cauzei penale nr. 798203, inclusiv cea din 26 decembrie 2016, nu se limitau la a descrie starea de suspiciune la adresa ei ci reflectau clar sentimentul că era vinovată de infracțiunea prevăzută de art. 116 § 1 al codului penal. Privind procedura civilă, reclamanta susține că instanțele interne au examinat elementele de probă versate în dosarul penal și au apreciat participarea ei la evenimentele care au condus la examinarea ei pentru infracțiunea prevăzută de art. 116 § 1 al codului penal, aplicând astfel art. 6 § 2 al Convenției. Indica apoi că instanțele civile nu au procedat la stabilirea faptelor independent de autoritățile de anchetă ci s-au bazat în întregime pe aceea efectuată în cadrul anchetei penale. Pentru reclamanta, prin termenii folosiți în hotărâre din 8 decembrie 2015 în partea sa privind persistența obligației sale de a repara daunele în ciuda aplicării amnistiei, în special prin termenul „vinovat", instanța de primă instanță a încălcat prezumerea sa de nevinovăție. Indica că instanțele de apel și de cassație nu au remediat această deficiență.

Guvernul susține că deciziile autorităților de anchetă adoptate în cadrul examinării cauzei penale nr. 798203 erau conforme cu dispoziții codului de procedură penală și că motivarea lor nu a atingut prezumerea de nevinovăție a reclamantei. Guvernul susține apoi că decizia din 22 iunie 2015 prin care urmăriri penale împotriva reclamantei au fost renunțate din cauza amnistiei era bazată pe acordul interesatei. Indică că, în conformitate cu §12 al ordinii nr. 6578-6 din 24 aprilie 2015 privind modalitățile de aplicare a actului de amnistie din aceeași dată, persoanele care beneficiază de amnistie erau obligate să repare daunele cauzate de actele lor ilegale. Pentru Guvern, instanțele civile s-au bazat cu îndreptate pe elementele de probă din cauza penală nr. 798203, în special pe procesele-verbale ale chestionării minorilor T., V., Y. și Zh., pentru a ține reclamanta civilmente responsabilă pentru daunele morale cauzate de actele sale. Aprecierea Curții a) Privind decizia din 26 decembrie 2016

Curtea amintește că prezumarea de nevinovăție este încălcată dacă, fără stabilire legală prealabilă a vinovăției unui inculpat și, în special, fără ca acesta din urmă să fi avut ocazia să-și exercite drepturile apărării, o decizie judiciară care o privește reflectă sentimentul că este vinovat. Aceasta poate fi cazul chiar și în absența unui constat formal; este suficient o motivare care dă de gândit că judecătorul consideră persoana interesată vinovată (G.I.E.M. S.R.L. și alții c. Italia (fond) [MC], nr. 1828/06 și 2 altele, § 315, 28 iunie 2018).

Curtea amintește, de asemenea, că a concluzionat la încălcarea articolului 6 § 2 al Convenției cu motivul că termenii în care decizia de stingere a urmăriri penale a fost redactată nu lăsa niciun dubiu cu privire la opinia procurorului privind vinovăția reclamantului (Stirmanov c. Rusia, nr. 31816/08, §§ 35-50, 29 ianuarie 2019).

În cauza de față, ținând seama de elementele de care dispune, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun element de fapt sau drept capabil să-o convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul de față.

Într-adevăr, Curtea observă că, în decizia sa din 26 decembrie 2016, anchetatoarea, după ce estimase că faptele erau stabilite, susținea fără echivoc că interesata „a comis infracțiuni prevăzute de [...] art. 116 § 1 al CP" și că „vinovăția" sa era confirmată de elementele de probă colectate în cursul anchetei (§13 mai sus). Curtea consideră că termenii folosiți de anchetatoare depășesc clar descrierea unei „stări de suspiciune" privind vinovăția reclamantei.

Instanțele interne, sesizate cu recursul judicieicar al reclamantei împotriva acestei decizii, nu au dezaprobat conținutul acesteia, deși reclamanta se plânase de aceea că aceasta a atingut prezumerea sa de nevinovăție (paragrafele 17-19 mai sus).

Considerațiile care preced sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că motivarea deciziei din 26 decembrie 2016, confirmată în substanță de instanțele interne, a încălcat principiul prezumării de nevinovăție. b) Privind hotărârea din 8 decembrie 2015 în cadrul procedurii civile de reparație a daunelor morale

Curtea amintește că după renunțarea urmăriri penale prezumarea de nevinovăție cere să se țină seama, în orice procedură ulterioară, indiferent de natura sa, a faptului că persoana în cauză nu a fost condamnată (Allen c. Regatul Unit [MC], nr. 25424/09, § 102, CEDO 2013, și Pasquini c. San Marino (nr. 2), nr. 23349/17, § 49, 20 octombrie 2020).

În cauza de față, Curtea constată că în momentul în care instanțele civile de primă instanță și apel au examinat recursul de reparație a daunelor morale introdus de internat, urmăriri penale îndreptate împotriva reclamantei pe baza articolului 116 § 1 al codului penal au fost renunțate din cauza amnistiei. Cu toate acestea, Curtea observă că, ținând reclamanta civilmente responsabilă pentru daunele morale cauzate victimelor presupuse ale infracțiunilor, instanțele civile au estimat că faptele relevante fusese stabilite de elementele dosarului penal nr. 798203 și că renunțarea urmăriri penale pe baza articolului 27 al codului de procedură penală nu constituia un fundament „reabilitator" (§22 mai sus). Prin această abordare, instanțele civile au creat deci o legătură între procedura penală încheiată și acțiunea civilă ulterioară, făcând art. 6 § 2 al Convenției aplicabil (Pasquini, precitat, §§ 32-39).

Curtea observă apoi că, înainte de adoptarea deciziei din 22 iunie 2015 prin care urmăriri penale împotriva reclamantei au fost renunțate, reclamanta dăduse acordul pentru aplicarea amnistiei în ce privește acuzații de lovituri și răniri comise împotriva minorului T. (§9 mai sus). Nimic nu indică faptul că acest acord nu fusese voluntar, conștient și în cunoștință de cauză privind consecințele sale, în special, cum subliniază Guvernul (§31 mai sus), privind caracterul non-reabilitator al renunțării urmăriri penale. Curtea estimează deci că reclamanta renunțase cu succes la dreptul ei la prezumarea de nevinovăție consacrat de art. 6 § 2 al Convenției în ce privește acuzații de lovituri și răniri comise împotriva minorului T.

Cu toate acestea, Curtea observă că nu era cazul în ce privește acuzații de lovituri și răniri pretinse comise împotriva minorilor V., Y. și Zh. deoarece aceste acuzații fusese adăugate dosarului penal după cererea reclamantei care urmăreau beneficiari actului de amnistie (paragrafele 10-11 mai sus). De altfel, din acest motiv, pe 26 mai 2016, procurorul anulase decizia din 22 iunie 2015 (§14 mai sus). Curtea estimează deci că, în cadrul procedurii civile de reparație a daunelor morale, reclamanta putea se aștepte ca instanțele interne să țină seama a faptului că nu renunțase la dreptul ei de a fi presupusă nevinovată în ce privește acuzații de lovituri și răniri la adresa minorilor V., Y. și Zh. și că vinovăția sa la acel regard nu fusese „stabilit legal".

Cu toate acestea, Curtea constată că, în hotărâre din 8 decembrie 2015, tribunalul orașului Artem a indicat clar că considera reclamanta „vinovată" de infracțiuni care îi fuseră reprochate în cadrul cauzei penale nr. 798203 și că interesata trebuia să repare daunele cauzate victimelor infracțiunilor. Pentru Curtă, termenii folosiți de jurisdicția de primă instanță au depășit cadrul civil și au fost incompatibili cu prezumera de nevinovăție din care beneficia reclamanta conform articolului 6 § 2 al Convenției (a se vedea, în același sens, Farzaliyev c. Azerbaidjan, nr. 29620/07, §§ 61-69, 28 mai 2020, și Pasquini, precitat, §§ 55-65).

Curtea observă în final că nici instanța de apel nici instanțele de cassație nu au modificat motivarea hotărârii din 8 decembrie 2015, eșuând deci în a remedia deficiența constatată (paragrafele 24-25 mai sus). c) Concluzie

Curtea concluzionează că a existat încălcarea articolului 6 § 2 al Convenției din cauza motivării deciziei din 26 decembrie 2016 precum și hotărârii din 8 decembrie 2015 așa cum s-a menținut în apel și cassație în cadrul procedurii civile de reparație a daunelor morale.

Constatând că grievul nu este manifestă neîntemeiat nici inadmisibil din alt motiv menționat la art. 35 al Convenției, Curtea îl declară admisibil.

Cu toate acestea, ținând seama de constatarea încălcării articolului 6 § 2 al Convenției la care a ajuns la §44 mai sus în ce privește motivarea deciziilor adoptate în cadrul procedurii civile menționată, Curtea consideră că nu este necesară examinarea separată a grievului formulate pe terenul articolului 6 § 1 al Convenției privind echitatea acestei aceleași proceduri.

Reclamanta se remite la înțelepciunea Curții pentru evaluarea daunelor sale morale.

Guvernul invită Curtea să respingă cererea formulată de interesată.

Curtea consideră că reclamanta a suferit daune morale certe, pe care constatarea singură a încălcării nu le poate compensa. Prin urmare, decide că trebuie să-i acorde 1 500 euro (EUR) pentru daune morale. Cheltuieli și costuri

Reclamanta solicită, de asemenea, 72 000 ruble rusești (RUB) pentru cheltuielile de consiliere pe care spune că le-a angajat în fața Curții.

Guvernul susține că reclamanta nu a prezentat Curții nicio dovadă demonstrând existența unui contract de asistență juridică încheiat cu avocatul ei.

Conform jurisprudenței Curții, un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, Curtea consideră rezonabil să acorde reclamantei suma de 248 EUR pentru cheltuielile de consiliere. Dobânzi moratorii

Curtea consideră potrivit să modeleze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procent. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATEA, Declară cererea admisibilă în ce privește grievul bazat pe art. 6 § 1 al Convenției privind echitatea procedurii civile de reparație a daunelor morale, precum și art. 6 § 2 al Convenției privind motivarea deciziei din 26 decembrie 2016 de a abandona urmăriri penale împotriva reclamantei, precum și motivarea hotărârii din 8 decembrie 2015 așa cum s-a menținut în apel și cassație în cadrul procedurii civile menționată și inadmisibilă pentru restul; Afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 § 2 al Convenției; Afirmă că nu este necesară examinarea grievului formulate pe terenul articolului 6 § 1 al Convenției; Afirmă, a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni următoarele sume, convertite în moneda Statului pârât la rata aplicabilă la data reglementării: 1 500 EUR (o mie cinci sute euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată pe această sumă ca impozit, pentru daune morale; 248 EUR (două sute patruzeci și opt euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată pe această sumă de reclamantă ca impozit, pentru cheltuieli și costuri; b) că din momentul expirării acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte de procent; Respinge restul cererii de satisfacție echitabilă. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 7 decembrie 2021, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. Olga Chernishova Peeter Roosma Grefieră adjunctă Președintele

La présente affaire concerne le respect de la présomption d’innocence à l’égard de la requérante dans le cadre d’une enquête pénale pour coups et blessures dirigée contre elle ainsi que dans celui d’une procédure civile en réparation du préjudice moral des victimes présumées des infractions imputées à l’intéressée. EN FAIT

La requérante est née en 1975 et réside à Artem. Elle a été représentée par M e O. Anishchik, avocat.

Le Gouvernement a été représenté initialement par M. M. Galperine, ancien représentant de la Fédération de Russie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme, puis par M. M. Vinogradov, son successeur dans cette fonction. Les poursuites pénales dirigées contre la requérante L’ouverture d’une enquête pénale contre la requérante et sa clôture pour amnistie

Du 5 septembre 2013 au 4 juillet 2014, la requérante travailla en tant qu’éducatrice à l’internat spécialisé pour enfants orphelins à besoins éducatifs particuliers situé dans la ville d’Artem de la région Primorski (« l’internat »).

Le 4 septembre 2014, P., la directrice de l’internat, déposa une plainte à la police alléguant que la requérante, lors de son travail à l’internat, avait maltraité des enfants. Une affaire pénale contre X fut ouverte et enregistrée sous le n o 798203.

Le 26 septembre 2014, la requérante fut interrogée en tant que témoin.

Le 4 juin 2015, l’enquêtrice chargée de l’affaire pénale n o 798203 notifia la requérante qu’elle était mise en examen en tant que suspect pour une infraction à l’article 116 § 1 du code pénal (coup et blessures ou tout acte de violence provoquant une douleur physique mais n’entrainant pas de dommages à la santé), notamment, d’avoir portée, à une occasion, des coups à l’enfant T. 8 . Entretemps, le 24 avril 2015, le Parlement de la Fédération de Russie avait adopté un acte d’amnistie autorisant, entre autres, l’abandon des poursuites pénales pour les infractions qui n’étaient pas punissables par une peine d’emprisonnement, cas prévu par le paragraphe 6 alinéa 3 dudit acte. 9 . Le 8 juin 2015, l’enquêtrice reçut une demande écrite de la requérante qui sollicita l’application à son égard de l’acte d’amnistie du 24 avril 2015. 10 . Le 11 juin 2015, l’enquêtrice ouvrit six nouvelles affaires pénales à l’égard de la requérante sur le fondement de l’article 116 § 1 du code pénal et les enregistra sous différents numéros. Selon les nouvelles charges retenues contre la requérante dans le cadre desdites affaires, l’intéressée, lors de son travail à l’internat, aurait utilisé de la force physique et aurait porté des coups à trois autres enfants, notamment, V., Y. et Zh. 11 . Toujours le 11 juin 2015, l’enquêtrice joignit les six nouvelles affaires pénales au dossier de l’affaire pénale n o 798203, de sorte que seule cette dernière affaire continuât à être instruite après cette date.

Le 16 juin 2015, la requérante fut interrogée en qualité de suspect. 13 . Par une décision du 22 juin 2015, l’enquêtrice clôtura l’affaire pénale n o 798203 pour amnistie. Dans sa décision, elle décrivit les circonstances dans lesquelles la requérante avait recouru à la violence à l’égard des enfants T., V., Y. et Zh. et indiqua notamment que « par ces agissements, Lashun Anna Anatolyevna a commis les infractions prévues par [...] l’article 116 § 1 du CP ». L’enquêtrice exposa ensuite le contenu des éléments de preuves recueillis au cours de l’enquête, notamment, des déclarations de la requérante, des victimes alléguées et des témoins, du rapport d’expertise du 31 mars 2015 portant sur les capacités mentales des victimes alléguées et du procès-verbal de l’inspection des lieux des infractions du 9 avril 2015. Se référant à l’article 27 § 1 alinéa 3 du code de procédure pénale (paragraphe 26 ci ‑ dessous) et au paragraphe 6 alinéa 3 de l’acte d’amnistie du 25 avril 2015 (paragraphe 8 ci ‑ dessus), l’enquêtrice décida de clôturer l’affaire pénale « compte tenu du fait que Lashun A.A. a commis les infractions à l’article 116 § 1 du CP pendant la période allant du mois de novembre 2013 au 2 avril 2014, c’est-à-dire avant l’entrée en vigueur de l’acte de l’amnistie du 24 avril 2015 (...) » L’annulation de la décision du 22 juin 2015 et les décisions de clôture de l’enquête pénale ultérieures 14 . Le 26 mai 2016, le procureur adjoint de la ville d’Artem annula la décision du 22 juin 2015. Se référant à l’article 27 § 2 du code de procédure pénale (paragraphe 26 ci ‑ dessous), il indiqua que l’abandon de l’action publique pour cause d’amnistie n’était permis qu’avec l’accord du suspect. À cet égard, il releva que la demande de la requérante du 8 juin 2015 tendant à bénéficier de l’amnistie concernait l’affaire pénale n o 798203 uniquement dans la partie relative à la victime présumée T. puisqu’elle avait été introduite avant l’ouverture des six autres affaires pénales à la date du 11 juin 2015. Le procureur constata que l’enquêtrice n’avait pas élucidé la question de savoir si la requérante était d’accord pour l’abandon de l’action publique quant aux charges concernant les autres victimes alléguées et que, par conséquent, la décision du 22 juin 2015 était infondée. 15 . Par la suite, les autorités d’enquête adoptèrent plusieurs décisions de clôture des poursuites pénales notamment les 2 juillet, 12 septembre, 26 octobre et 26 novembre 2016, qui ont toutes été annulées par voie de contrôle hiérarchique.

Le 26 décembre 2016, une nouvelle décision mit fin aux poursuites pénales dirigées contre la requérante dans le cadre du dossier pénal n o 798203 en raison de la décriminalisation des actes reprochés à l’intéressée. La partie descriptive de la décision contenait le même résumé des charges que celui dans la décision des 22 juin 2015 ainsi que l’indication selon laquelle la requérante « a commis les infractions prévues par [...] l’article 116 § 1 du CP ». Le résumé des éléments de preuve pour chaque cas de coups et blessures allégué était précédé d’une phrase rédigée comme suit : « Les preuves confirmant la culpabilité de Lashun Anna Anatolyevna d’avoir porté des coups au mineur (...) sont les suivantes (...) ». 17 . La requérante contesta la décision du 26 décembre 2016 par voie judiciaire. Se référant à l’article 6 § 2 de la Convention, elle se plaignit entre autres que les termes contenus dans ladite décision étaient attentatoires à sa présomption d’innocence. 18 . Le 17 avril 2017, le tribunal de la ville d’Artem rejeta le recours de la requérante. S’agissant du grief tiré de la violation alléguée de la présomption d’innocence, le tribunal indiqua que la décision du 26 décembre 2016 ne se substituait pas à un jugement de condamnation d’un tribunal et ne représentait pas un acte établissant la culpabilité de la requérante. 19 . Le 5 juillet 2017, la cour régionale Primorski maintint cette décision en appel ayant fait siennes les conclusions du tribunal de première instance. La procédure civile en réparation du préjudice moral

Entretemps, en septembre 2015, la directrice de l’internat, agissant en tant que représentante légale des mineurs T., V., Y. et Zh., avait assigné la requérante au civil afin d’obtenir une réparation du préjudice moral causé aux mineurs susmentionnés en raison de mauvais traitement subi aux mains de l’intéressée. À cet égard, la partie demanderesse citait dans son mémoire d’introduction d’instance la décision du 22 juin 2015 prise dans le cadre de l’affaire pénale n o 798203 dans sa partie concernant l’établissement des faits et la conclusion de l’enquêtrice selon laquelle la requérante « avait commis les infractions à l’article 116 § 1 du CP » (paragraphe 13 ci ‑ dessus).

Pendant l’examen judiciaire, la requérante demanda d’auditionner les enfants T., V., Y. et Zh. ainsi que l’expert qui avait établi le rapport du 31 mars 2015. Le tribunal rejeta ces demandes au motif que la présence des parties défenderesses à l’audience n’était pas obligatoire ; quant à l’expert, le tribunal estima que son rapport était suffisamment clair sans qu’il soit nécessaire de l’auditionner en personne. 22 . Par un jugement du 8 décembre 2015, le tribunal de la ville d’Artem accueillit partiellement l’action civile de l’internat et octroya aux mineurs T., V., Y. et Zh. divers montants pour préjudice moral. Pour établir les faits et tenir la requérante civilement responsable du dommage moral causé aux parties demanderesses, le tribunal s’appuya essentiellement sur les éléments de preuves versés au dossier pénal n o 798203. Il s’exprima entre autres dans les termes suivants : « Le fait d’avoir commis des violences à l’égard des mineurs ayant causé une douleur physique [à ces derniers] est établi par les éléments de l’affaire pénale [n o 798203] et n’a pas été réfuté par la défenderesse. (...) Selon les articles 27, 133 du [code de procédure pénale], l’abandon de l’affaire pénale pour amnistie ne constitue pas un fondement réhabilitant. (...) L’abandon de l’affaire pénale pour amnistie ne dégage pas le coupable de son obligation de réparer le préjudice. »

Par un arrêt du 5 avril 2016, la cour régionale Primorski confirma en appel le jugement du 8 décembre 2015 ayant fait siennes les conclusions de la juridiction de première instance. 24 . La requérante se pourvut en cassation contre le jugement du 8 décembre 2015 et l’arrêt du 5 avril 2016 et se plaignit entre autres de la violation de la présomption d’innocence. Elle indiquait notamment qu’elle n’avait pas donné son accord à l’abandon des poursuites pénales en ce qui concerne les mineurs V., Y. et Zh. préalablement à l’adoption de la décision du 22 juin 2015. 25 . Le 24 mai 2016, statuant en formation de juge unique, la cour régionale Primorski refusa de transmettre ce pourvoi pour examen à son présidium. La requérante forma alors un pourvoi devant la Cour suprême de Russie. Le 15 septembre 2016, statuant en formation de juge unique, la Cour suprême refusa de transmettre ce pourvoi pour examen à sa chambre civile.

Dans la mesure où le grief concerne les décisions des autorités d’enquête du 22 juin 2015 et des 2 juillet, 12 septembre, 26 octobre et 26 novembre 2016, la Cour note qu’elles ont été annulées par voie de contrôle hiérarchique (paragraphe 15 ci ‑ dessus). Elle estime donc que la requérante ne peut plus se prétendre victime d’une violation de la présomption d’innocence en raison de la motivation desdites décisions et que cette partie du grief doit être déclarée irrecevable conformément à l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Constatant que le grief dans sa partie concernant la motivation de la décision du 26 décembre 2016 ainsi que de celles prises dans la cadre de la procédure civile en réparation du préjudice moral intentée contre la requérante n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable. Sur le fond Thèses des parties

La requérante soutient que toutes les décisions des autorités d’enquête prises dans le cadre de l’examen de l’affaire pénale n o 798203, y compris celle du 26 décembre 2016, ne se bornaient pas à décrire l’état de suspicion à son égard mais reflétaient clairement le sentiment qu’elle était coupable de l’infraction prévue par l’article 116 § 1 du code pénal. Quant à la procédure civile, la requérante argue que les juridictions internes ont examiné les éléments de preuves versés au dossier pénal et ont porté une appréciation sur sa participation aux événements ayant conduit à sa mise en examen pour l’infraction prévue par l’article 116 § 1 du code pénal, ayant ainsi rendu applicable l’article 6 § 2 de la Convention. Elle indique ensuite que les juridictions civiles n’ont pas procédé à un établissement des faits indépendamment des autorités d’enquête mais se sont entièrement appuyées sur celui effectué dans le cadre de l’enquête pénale. Pour la requérante, par les termes employés dans le jugement du 8 décembre 2015 dans la partie concernant la persistance de son obligation de réparer le dommage malgré l’application de l’amnistie, notamment par le terme « coupable », la juridiction de première instance a violé la présomption d’innocence à son égard. Elle indique que les juridictions d’appel et de cassation n’ont pas remédié à ce défaut. 31 . Le Gouvernement argue que les décisions des autorités d’enquête prises dans le cadre de l’examen de l’affaire pénale n o 798203 étaient conformes aux dispositions du code de procédure pénale et que leur motivation n’a pas porté atteinte à la présomption d’innocence de la requérante. Le Gouvernement soutient ensuite que la décision du 22 juin 2015 par laquelle les poursuites pénales contre la requérante ont été abandonnées pour cause d’amnistie était fondée sur l’accord de l’intéressée. Il indique que, conformément au paragraphe 12 de l’ordonnance n o 6578-6 du 24 avril 2015 portant sur les modalités d’application de l’acte d’amnistie de la même date, les personnes bénéficiant de l’amnistie étaient tenues de réparer le préjudice causé par leurs actes illicites. Pour le Gouvernement, les juridictions civiles se sont à bon droit appuyées sur les éléments de preuves de l’affaire pénale n o 798203, notamment sur les procès-verbaux des interrogatoires des mineurs T., V., Y. et Zh., afin de tenir la requérante civilement responsable pour le préjudice moral causé par ses actes. Appréciation de la Cour a) S’agissant de la décision du 26 décembre 2016

La Cour rappelle que la présomption d’innocence se trouve méconnue si, sans établissement légal préalable de la culpabilité d’un prévenu et, notamment, sans que ce dernier ait eu l’occasion d’exercer les droits de la défense, une décision judiciaire le concernant reflète le sentiment qu’il est coupable. Il peut en aller ainsi même en l’absence de constat formel ; il suffit d’une motivation donnant à penser que le juge considère l’intéressé comme coupable ( G.I.E.M. S.R.L. et autres c. Italie (fond) [GC], n os 1828/06 et 2 autres, § 315, 28 juin 2018).

La Cour rappelle également avoir conclu à la violation de l’article 6 § 2 de la Convention au motif que les termes en lesquels la décision portant extinction des poursuites pénales a été rédigée ne laissait aucun doute sur l’opinion du procureur quant à la culpabilité du requérant ( Stirmanov c. Russie , n o 31816/08, §§ 35 ‑ 50, 29 janvier 2019).

En l’occurrence, eu égard aux éléments dont elle dispose, la Cour estime que le Gouvernement n’a mis en avant aucun élément de fait ou de droit à même de la convaincre de parvenir à une conclusion différente en l’espèce.

En effet, la Cour relève que, dans sa décision du 26 décembre 2016, l’enquêtrice, après avoir estimé que les faits étaient établis, a soutenu sans équivoque que l’intéressée « a commis les infractions prévues par [...] l’article 116 § 1 du CP » et que sa « culpabilité » était confirmée par les éléments de preuves rassemblés au cours de l’enquête (paragraphe 13 ci ‑ dessus). La Cour estime que les termes utilisés par l’enquêtrice vont clairement au ‑ delà d’une description d’un « état de suspicion » quant à la culpabilité de la requérante.

Les juridictions internes, saisies du recours judiciaire de la requérante contre cette décision, n’ont pas désapprouvé son contenu bien que la requérante se soit plainte de ce que celle-ci avait porté atteinte à sa présomption d’innocence (paragraphes 17 ‑ 19 ci‑dessus).

Les considérations qui précèdent sont suffisantes pour permettre à la Cour de conclure que la motivation de la décision du 26 décembre 2016, confirmée en substance par les juridictions internes, a méconnu le principe de la présomption d’innocence. b) S’agissant du jugement du 8 décembre 2015 dans le cadre la procédure civile en réparation du préjudice moral

La Cour rappelle qu’après l’abandon de poursuites pénales la présomption d’innocence exige de tenir compte, dans toute procédure ultérieure, de quelque nature qu’elle soit, du fait que la personne concernée n’a pas été condamnée ( Allen c. Royaume-Uni [GC], n o 25424/09, § 102, CEDH 2013, et Pasquini c. Saint-Marin (n o 2) , n o 23349/17, § 49, 20 octobre 2020).

En l’espèce, la Cour constate qu’au moment où les juridictions civiles de première instance et d’appel ont examiné le recours en réparation du préjudice moral introduit par l’internat, les poursuites pénales dirigées contre la requérante sur le fondement de l’article 116 § 1 du code pénal avaient été abandonnées pour cause d’amnistie. Toutefois, la Cour relève que, en tenant la requérante civilement responsable pour le préjudice moral causé aux victimes présumées des infractions, les juridictions civiles ont estimé que les faits pertinents avaient été établis par les éléments du dossier pénal n o 798203 et que l’abandon des poursuites pénales sur la base de l’article 27 du code de procédure pénale ne constituait pas un fondement « réhabilitant » (paragraphe 22 ci ‑ dessus). Par cette approche, les juridictions civiles ont donc créé un lien entre la procédure pénale achevée et l’action civile ultérieure, rendant l’article 6 § 2 de la Convention applicable ( Pasquini , précité, §§ 32 ‑ 39).

La Cour note ensuite que, avant l’adoption de la décision du 22 juin 2015 par laquelle les poursuites pénales ont été abandonnées, la requérante avait donné son accord à l’application de l’amnistie en ce qui concerne les charges de coups et blessures commis à l’égard du mineur T. (paragraphe 9 ci ‑ dessus). Rien n’indique que cet accord n’ait pas été volontaire, conscient et éclairé quant à ses conséquences, notamment, comme le souligne le Gouvernement (paragraphe 31 ci ‑ dessus), quant au caractère non réhabilitant de l’abandon des poursuites pénales. La Cour estime donc que la requérante a valablement renoncé à son droit à la présomption d’innocence consacré par l’article 6 § 2 de la Convention en ce qui concerne les charges de coups et blessures commis à l’égard du mineur T.

Toutefois, la Cour relève que tel n’était pas le cas en ce qui concerne les charges de coups et blessures prétendument commis à l’égard des mineurs V., Y. et Zh. puisque ces charges avaient été ajoutées au dossier pénal postérieurement à la demande de la requérante tendant à bénéficier de l’acte de l’amnistie (paragraphes 10 ‑ 11 ci ‑ dessus). C’est d’ailleurs pour ce motif que, le 26 mai 2016, le procureur a annulé la décision du 22 juin 2015 (paragraphe 14 ci ‑ dessus). La Cour estime donc que, dans le cadre de la procédure civile en réparation du dommage moral, la requérante pouvait s’attendre à ce que les juridictions internes tiennent compte du fait qu’elle n’avait pas renoncé à son droit d’être présumée innocente en ce qui concerne les charges de coups et blessures à l’égard les mineurs V., Y. et Zh. et que sa culpabilité à cet égard n’avait pas été « légalement établie ».

Or, la Cour constate que, dans son jugement du 8 décembre 2015, le tribunal de la ville d’Artem a clairement indiqué qu’il considérait la requérante « coupable » des infractions qui lui avaient été reprochées dans le cadre de l’affaire pénale n o 798203 et que l’intéressée devait réparer le dommage causé aux victimes des infractions. Pour la Cour, les termes utilisés par la juridiction de première instance ont outrepassé le cadre civil et ont été incompatibles avec la présomption d’innocence dont la requérante bénéficiait en vertu de l’article 6 § 2 de la Convention (voir, dans le même sens, Farzaliyev c. Azerbaïdjan , n o 29620/07, §§ 61 ‑ 69, 28 mai 2020, et Pasquini , précité, §§ 55 ‑ 65).

La Cour note finalement que ni l’instance d’appel ni les instances de cassation n’ont modifié la motivation du jugement du 8 décembre 2015, ayant donc failli à remédier au défaut constaté (paragraphes 24 ‑ 25 ci ‑ dessus). c) Conclusion 44 . La Cour conclut qu’il y a eu violation de l’article 6 § 2 de la Convention en raison de la motivation de la décision du 26 décembre 2016 ainsi que du jugement du 8 décembre 2015 tel que maintenu en appel et en cassation dans le cadre de la procédure civile en réparation du préjudice moral.

Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.

Toutefois, eu égard au constat de violation de l’article 6 § 2 de la Convention auquel elle est parvenue au paragraphe 44 ci ‑ dessus en ce qui concerne la motivation des décisions prises dans le cadre de la procédure civile susmentionnée, la Cour considère qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief formulé sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention concernant l’équité de cette même procédure.

La requérante s’en remet à la sagesse de la Cour pour l’évaluation de son préjudice moral.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la demande formulée par l’intéressée.

La Cour considère que la requérante a subi un préjudice moral certain, que le seul constat de violation ne saurait compenser. Par conséquent, elle décide qu’il y a lieu de lui octroyer 1 500 euros (EUR) pour préjudice moral. Frais et dépens

La requérante réclame également 72 000 roubles russes (RUB) pour les frais de conseil qu’elle dit avoir engagés devant la Cour.

Le Gouvernement soutient que la requérante n’a soumis à la Cour aucune preuve démontrant l’existence d’une convention d’assistance juridique conclue avec son avocat.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, la Cour juge raisonnable d’allouer à la requérante la somme de 248 EUR pour les frais de conseil. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR,