Comunicat la 29 mai 2019 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 59667/14 Yasen Borislov BOYCHEV împotriva Bulgariei introdusă la 22 august 2014 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Yasen Borislov Boychev, este un resortisant bulgar născut în 1964 și rezident în Sofia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Dobreva, avocat care exercită funcția în Sofia. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 octombrie 2009, un copac mort a căzut pe drumul periferic Sofia, chiar în fața vehiculului reclamantului care era la volan. La 23 februarie 2010, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire împotriva municipalității Sofia și a Ministerului Dezvoltării Regionale, bazată pe Legea din 1988 privind răspunderea statului pentru daunele aduse persoanelor fizice, la Tribunalul Administrativ din Sofia. Acesta a susținut că: ca urmare a unui deficit ilegal al autorităților, el a suferit un accident rutier care a condus la un risc pentru viața sa și a solicitat o compensație pentru prejudiciul moral de 5 000 de levs bulgare (BGN), adică aproximativ 2 500 EUR (EUR), precum și pentru prejudiciul material în valoare de 305 BGN (aproximativ 152 EUR). Printr-o decizie din 8 iunie 2010, Tribunalul administrativ a constatat că a luat în considerare faptul că a fost necompetent să examineze cauza în măsura în care municipalitatea a acționat în calitate de proprietar și nu în exercitarea autorității publice. Prin urmare, Tribunalul a retrimis cauza pentru examinare de către instanța districtuală ( районен съд ) Sofia, pe teritoriul Legii privind obligațiunile și contractele care intră sub incidența dreptului civil comun. La 17 decembrie 2012, Tribunalul Districtual a constatat că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația legală de a garanta siguranța rutieră și că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cauzat de teama dovedită și le-a ordonat părților pârâte să plătească în acest sens o sumă de 1 000 BGN (aproximativ 500 EUR), precum și dobânda. 000 BGN (aproximativ 2 000 EUR) a fost respins și acesta a fost condamnat să ramburseze cheltuielile de reprezentare ale celor două entități publice de către juriștii lor interni, adică 229,89 BGN (aproximativ 115 EUR) pentru fiecare dintre ele. Tribunalul a acordat reclamantului suma totală solicitată pentru prejudiciul material, precum și cheltuieli și cheltuieli de judecată în valoare de 333,32 BGN (aproximativ 167 EUR). La 23 ianuarie 2013, reclamantul a contestat această hotărâre în fața Tribunalului orașului Sofia și a considerat că suma alocată pentru prejudiciul moral era insuficientă și, în special pe baza hotărârii Stankov, citată anterior, că cheltuielile de reprezentare care trebuiau rambursate erau excesive în raport cu compensația acordată. Prin hotărârea din 22 octombrie 2013, Tribunalul din urmă a confirmat hotărârea de primă instanță și l-a condamnat pe reclamant la rambursarea cheltuielilor de reprezentare ale celor două entități publice, de către juriștii lor interni în procedura în fața sa, în valoare de 380 BGN (aproximativ 160 EUR) pentru fiecare dintre ele. Tribunalul orașului Sofia nu se pronunță asupra argumentelor reclamantului cu privire la caracterul excesiv al sumei care trebuie rambursată în cadrul reprezentării părților pârâte în fața Tribunalului Districtual. El a precizat că această hotărâre nu era susceptibilă de a fi examinată în Casație. Reclamantul a prezentat apoi o cerere de completare și modificare a hotărârii în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată în temeiul articolelor 248 și 250 din Codul de procedură civilă. Aceste dispoziții prevăd într-adevăr că o hotărâre pe fond poate fi completată sau modificată, la cererea părților, în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, precum și atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei părți a cererilor. Prin decizia din 26 februarie 2014, Tribunalul orașului Sofia a respins această cerere. Pe de o parte, se consideră că nu a fost competent să se pronunțe asupra cheltuielilor și cheltuielilor suportate de reclamant de către prima instanță, care face parte din acțiunea în fața celei de-a doua instanțe și, prin urmare, din hotărârea pe fond. Această parte a cererii putea face doar obiectul unei revărsări în casare, în cazul în care accesul la acțiunea de casare ar fi fost deschis. Pe de altă parte, în ceea ce privește Õ obligația de a rambursa cheltuielile de reprezentare ale părții pârâte în fața celei de-a doua instanțe, tribunalul orașului Sofia l-a judecat în mod vădit greșit, bazându-se pe faptul că aceste costuri corespund surplusului respins al cererilor reclamantului. Tribunalul Orașului Sofia a precizat că decizia sa putea face obiectul unei examinări de către Curtea Supremă de Casație. La 13 iunie 2014, o cameră de trei judecători a Curții Supreme de Casație a respins acțiunea reclamantului împotriva deciziei din 26 februarie 2014, pe motiv că nu a fost atins pragul valorii cererilor, în special o estimare a acțiunii care depășește 5 000 BGN, necesară admisibilității acțiunii. În special, s-a considerat că acțiunile reclamantului ar trebui separate în două etape în ceea ce privește cererea de daune morale în valoare de 5 000 BGN, iar cealaltă în ceea ce privește cererea de prejudicii materiale, astfel încât niciuna dintre acestea să atingă pragul legal. Prin decizia finală din 22 decembrie 2014, o altă cameră de trei judecători a Curții Supreme de Casație a confirmat decizia din 13 iunie 2014. GRIEFS Invocând art. 6 din convenție, precum și art. 1 din protocol 1, reclamantul se plânge de sumele pe care le are la dispoziție pentru cheltuielile de reprezentare ale entităților publice constituite părți pârâte în procedura civilă în despăgubire. ? În special, acțiunile pe care le-a recurs, prevăzute la articolele 248 și 250 din Codul de procedură civilă care permitea instanței să solicite instanței să se pronunțe asupra cheltuielilor și cheltuielilor de judecată după hotărârea pe fond și să îl completeze cu un răspuns la un argument pe care instanța l-a omis, constituiau recursul la epuizare în conformitate cu art. 35 alin. (1) din Convenție? Prin urmare, care este data care trebuie reținută pentru examinarea respectării regulii de șase luni în speță? A existat o restricție disproporționată în dreptul reclamantului de a avea acces la o instanță protejată prin art. 6, având în vedere condamnarea sa la rambursarea cheltuielilor de reprezentare pretins excesive ale celor două instituții publice, constituite din părți pârâte în procedura în litigiu ( Stankov c. Bulgaria, n 68490/01, 12 iulie 2007, Klauz c. Croația, 28963/10, 18 iulie 2013 și Cindrić și Bešlić Croația, nr. 72152/13, 6 septembrie 2016) A existat o ingerință în dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1, având în vedere suma pe care a fost condamnată să o plătească pentru cheltuielile de reprezentare ale pârâtelor În Stankov c. Bulgaria, n 68490/01, 12 iulie 2007, Klauz c. Croația, n 28963/10, 18 iulie 2013 și Cindrić și Bešlić Croația, n 72152/13, 6 septembrie 2016)
Communiquée le 29 mai 2019
Requête n
o
59667/14
Yasen Borislavov BOYCHEV
contre la Bulgarie
introduite le 22 August 2014
Le requérant, M. Yasen Borislavov Boychev, est un ressortissant bulgare né en 1964 et résidant à Sofia. Il est représenté devant la Cour par M
e
N.
Dobreva, avocate exerçant à Sofia.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 13 octobre 2009, un arbre mort tomba sur la route périphérique de Sofia, juste devant le véhicule du requérant qui était au volant. L’arbre, entrant en partie dans le véhicule, causa des dégâts matériels.
Le 23 février 2010, le requérant introduisit une action en dédommagement contre la municipalité de Sofia et le ministère du Développement Régional, fondée sur la loi de 1988 sur la responsabilité de l’État pour les dommages causés aux particuliers, auprès du tribunal administratif de Sofia. Il soutint qu’en conséquence d’une carence illégale des autorités, il avait subi un accident de la route entrainant un risque pour sa vie et demanda une compensation au titre du dommage moral à hauteur de 5
000 levs bulgares (BGN), soit environ 2
500 euros (EUR), ainsi qu’au titre du préjudice matériel à raison de 305 BGN (environ 152 EUR).
Par une décision du 8 juin 2010, le tribunal administratif constata qu’il n’était pas compétent pour examiner la cause dans la mesure où la municipalité avait agi en qualité de propriétaire et non dans l’exercice du pouvoir public. Il renvoya dès lors l’affaire pour examen par le tribunal de district (
районен съд
) de Sofia, sur le terrain de la loi sur les obligations et les contrats relevant du droit civil commun.
Le 17 décembre 2012, le tribunal de district constata que les autorités avait manqué à leur obligation légale de garantir la sécurité de la route et que le requérant avait subi un préjudice moral causé par la peur éprouvée. Il ordonna aux parties défenderesses de lui verser à ce titre une somme de 1
000 BGN (environ 500 EUR), ainsi que les intérêts. Le surplus des demandes du requérant, soit 4
000 BGN (environ 2
000 EUR), fut rejeté et celui-ci fut condamné à rembourser les frais de représentation des deux entités publiques par leurs jurisconsultes internes, soit 229,89 BGN (environ 115 EUR) pour chacune d’entre elles. Le tribunal accorda au requérant la somme totale demandée au titre du dommage matériel, ainsi que des frais et dépens à hauteur de 333,32 BGN (environ 167 EUR).
Le 23 janvier 2013, le requérant contesta ce jugement auprès du tribunal de la Ville de Sofia. Il considérait que le montant alloué au titre du dommage moral était insuffisant et, s’appuyant sur l’arrêt
Stankov
, précité, que les frais de représentation à rembourser étaient excessifs par rapport à la compensation accordée.
Par un jugement du 22 octobre 2013, ce dernier tribunal confirma le jugement de première instance. Il condamna le requérant au remboursement des frais de représentation des deux entités publiques, par leurs jurisconsultes internes dans la procédure devant lui, à hauteur de 380
BGN (environ 160 EUR) pour chacune d’entre elles. Le tribunal de la Ville de Sofia ne se prononça pas sur les arguments du requérant concernant le caractère excessif du montant à rembourser au titre de la représentation des parties défenderesses devant le tribunal de district. Il précisa que ce jugement n’était pas susceptible d’un examen en cassation.
Le requérant introduisit alors une demande visant à compléter et à modifier le jugement pour ce qui était des frais et dépens fondée sur les articles 248 et 250 du code de procédure civile. Ces dispositions prévoient en effet qu’un jugement sur le fond peut être complété ou modifié, à la demande des parties, pour ce qui est des frais et dépens, ainsi que lorsque le tribunal a omis de se prononcer sur une partie des demandes. Par une décision du 26
février 2014, le tribunal de la Ville de Sofia rejeta cette demande. D’une part, il estima qu’il n’était pas compétent pour se prononcer sur les frais et dépens mis à la charge du requérant par la première instance, ce grief faisant partie du recours devant la deuxième instance et donc du jugement sur le fond. Cette partie de la demande pouvait uniquement faire l’objet d’une révision en cassation, si l’accès au recours de cassation était ouvert. D’autre part, pour ce qui était du grief relatif à l’obligation de rembourser les frais de représentation de la partie adverse devant la deuxième instance, le tribunal de la Ville de Sofia le jugea manifestement mal fondé, s’appuyant sur le fait que ces frais correspondaient au surplus rejeté des demandes du requérant. Le tribunal de la Ville de Sofia précisa que sa décision pouvait faire l’objet d’un examen par la Cour suprême de cassation.
Le requérant se pourvu en cassation. Le 13 juin 2014, une chambre de trois juges de la Cour suprême de cassation rejeta le recours du requérant contre la décision du 26 février 2014 au motif que le seuil du montant des demandes, notamment une estimation de l’action supérieure à 5
000 BGN, nécessaire à la recevabilité du recours, n’était pas atteint. Il estima, en particulier, qu’il convenait de séparer les actions du requérant en deux – une concernant la demande de dommage moral à hauteur de 5 000 BGN, et l’autre relative à la demande de préjudice matériel. Ainsi, aucune des deux n’atteignait le seuil légal. Par une décision définitive du 22 décembre 2014, une autre chambre de trois juges de la Cour suprême de cassation confirma la décision du 13 juin 2014.
Invoquant l’article 6 de la Convention, ainsi que l’article 1 du Protocole
n
o
1, le requérant se plaint des montants qu’il s’est vu obliger à payer au titre des frais de représentation des entités publiques constituées parties défenderesses dans la procédure civile en dommages et intérêts.
1.
Le requérant a-t-il introduit sa requête dans le délai de six mois fixé à l’article
35 §
1 de la Convention
? En particulier, les recours qu’il a employés, prévus aux articles 248 et 250 du code de procédure civile permettant de demander au tribunal de se prononcer sur les frais et dépens après le jugement sur le fond et de compléter ce dernier par la réponse à un argument que le tribunal avait omis de traiter, constituaient-ils des recours à épuiser selon l’article 35 § 1 de la Convention
? En conséquence, quelle est la date à retenir pour l’examen du respect de la règle des six mois en l’espèce
?
2.
Y a-t-il eu une restriction disproportionnée au droit du requérant d’accès à un tribunal protégé par l’article 6, compte tenu de sa condamnation au remboursement des frais de représentation prétendument excessifs des deux institutions publiques, constituées parties défenderesses dans la procédure litigieuse (
Stankov c. Bulgarie
, n
o
68490/01, 12
juillet 2007,
Klauz c. Croatie
, n
o
28963/10, 18 juillet 2013, et
Cindrić et Bešlić
c.
Croatie
, n
o
72152/13, 6 septembre 2016)
?
3.
Y a-t-il eu ingérence au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, compte tenu du montant qu’il a été condamné à payer pour les frais de représentation des parties défenderesses
?
Dans l’affirmative, cette ingérence a-t-elle imposé au requérant une charge excessive (
Stankov c. Bulgarie
, n
o
68490/01, 12
juillet 2007,
Klauz c. Croatie
, n
o
28963/10, 18 juillet 2013, et
Cindrić et Bešlić
c.
Croatie
, n
o
72152/13, 6 septembre 2016)
?