AFFAIRE ȘİMȘEK ET AUTRES c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚE ȘI MȘEK ȘEK ȘEK ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 46414/13 și 71 a se vedea lista din anexă) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 iunie 2019 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Șimșek și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecătorii, și ale lui Hasan Bakćrc., grefierul adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 mai 2019, a pronunțat hotărârea, adoptată la această dată, La originea cauzei se găsesc 72 de cereri îndreptate împotriva Republicii Turcia și din care 72 de resortisanți ai acestui stat ( În conformitate cu art. 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a cărei listă figurează în anexă, reclamanții au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 3 octombrie 2016, obiecțiunile la art. 5 alineatul (1), 2, 3 și 4 din convenție au fost comunicate guvernului, iar cererile au fost declarate inadmisibile pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții.

Transplantul a fost informat cu privire la decesul reclamanților, doamna Sevi Demir și domnul Mehmet Abbaso. Moștenitorii acestora din urmă, doamna Sekine Demir, domnul Abdülaziz Demir pentru prima și doamna Özlem Bașak Șahin pentru al doilea reclamant, și-au exprimat decizia de a continua procedura în fața Curții și de a fi reprezentate de aceeași avocată ca autorii acestora. Curtea a primit aceste cereri (punctul 15 de mai jos). Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să o numească pe doamna Sevi Demir și pe domnul Mehmet Abbaso În prezent, această calitate trebuie atribuită moștenitorilor lor (Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999 VI). ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Prin mai multe acte de acuzare, procurorii Republicii au intentat acțiuni penale în fața Curților de Asediu competente împotriva mai multor persoane cărora li se reproșa în esență o organizație teroristă.

Potrivit procurorilor Republicii, KCK era o zonă urbană În cadrul anchetelor penale împotriva reclamanților, la date necunoscute, judecătorii competenți au dispus aplicarea unei măsuri de restricționare a accesului la dosarul anchetei împotriva persoanelor suspectate și a avocaților acestora. În perioada cuprinsă între 14 aprilie 2009 și 15 februarie 2010, reclamanții, suspectați de a face obiectul KCK, au fost arestați și reținuți și, ca urmare a interogării lor, la diferite date între 18 februarie 2009 și 15 februarie 2010, judecătorii competenți au dispus arestarea provizorie a persoanelor interesate. Ulterior, recurentele au formulat acțiuni prin care contestau plasarea lor în detenție provizorie și au solicitat eliberarea lor.

În urma unei examinări pe înscrisuri a dosarului, instanțele competente au respins aceste acțiuni. Aceste decizii au fost pronunțate înainte de 23 septembrie 2012, adică înainte de intrarea în vigoare a amendamentelor constituționale referitoare la introducerea acțiunii individuale în fața Curții Constituționale în sistemul juridic național. La 9 iunie 2010 și la 20 noiembrie 2010, Parchetul Diyarbakýr a prezentat două acuzații în fața tribunalului din Diyarbakr prin care a acuzat reclamanții fie pentru a conduce organizaia teroristă presupusă KCK, fie pentru a fi membru al organizației respective.

Procurorul Republicii și-a întemeiat acuzațiile pe diferite elemente de probă, cum ar fi documentele confiscate în timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul și locul de muncă ale reclamanților sau ale coinculpaților acestora, rapoartele-verbale ale convorbirilor telefonice, rapoartele de e-mail ale persoanelor interesate sau ale altor persoane suspectate în cadrul investigațiilor penale desfășurate împotriva membrilor presupusi ai KCK, declarațiile martorilor, declarațiile unor colegi acuzati, precum și rapoartele de expertiză. 10. La diferite date, între 13 februarie 2013 și 11 iunie 2014, tribunalul din Diyarbakýr a ordonat eliberarea reclamanților. 11. printr-o hotărâre din 27 martie 2017, tribunalul din Diyarbakr și-a pronunțat judecata, condamnând unii reclamanți pentru încălcarea care le-a fost imputată și achitand ceilalți din infracțiunea care le-a fost repatriată.

Din elementele conținute în dosar reiese că procedurile penale inițiate împotriva reclamanților sunt încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale, cu excepția reclamanților de cereri nr. 46495/13 și 46423/13 pentru care condamnarea a devenit definitivă prin hotărârea din 17 mai 2017 pronunțată de Curtea de Casație. 12. La date necunoscute, reclamanții au introdus fiecare o acțiune individuală în fața Curții Constituționale, declarând, în esență, o încălcare a dreptului lor la libertate și securitate; din dosar reiese că procedurile aferente acestor acțiuni sunt încă în curs de desfășurare în fața Curții Constituționale. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 13. Dreptul și practica internă relevante sunt expuse în hotărârea Curții în cauza Mustafa Avci c. Turcia 39322/12, § 27-46, 23 mai 2017). ÎN CONFORMITATEA RESPECTELOR 14. Având în vedere similitudinea cererilor, Curtea consideră adecvat să le examineze împreună într-o singură hotărâre.

II. OBSERVAȚII PRELIMINARE 15. Curtea ia notă de decesul reclamanților, dna Sevi Demir și dl Mehmet Abbaso Curtea amintește că, în principiu, o cerere înaintată de un solicitant care moare după introducerea acesteia poate fi urmărită de moștenitorii sau rudele apropiate ale acestuia, dacă exprimă dorința și cu condiția ca aceștia să aibă un interes suficient. În speță, Curtea arată că moștenitorii defuncților și-au exprimat dorința de a urmări judecata în instanță. Având în vedere obiectul prezentelor cauze și toate elementele de care dispune, Curtea recunoaște dnei Sekine Demir, dlui Abdülaziz Demir și dnei Özlem Bașak Șahin calitatea pentru a înlocui reclamanții în prezenta instanță (Ergezen c. Turcia, n 73359/10 § 30, 8 aprilie 2014). III.

PRIVIND EXCEPȚIILE PRELIMINARE SUITE DE GUVERNARE Cu privire la excepția bazată pe neobosirea acțiunii individuale în fața Curții Constituționale 17. Guvernul reproșează reclamanților că nu a epuizat acțiunea individuală în fața Curții Constituționale 18. Reclamanții precizează că, la data depunerii cererii lor în fața Curții, aceștia nu aveau posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la o cale de atac individuală, întrucât această cale de atac a fost introdusă în sistemul juridic turc la 23 septembrie 2012. Acestea adaugă, în general, că calea de atac individuală în fața Curții Constituționale nu poate fi considerată ca oferind o cale de atac eficientă. 19. Curtea constată că, în urma amendamentelor constituționale intrate în vigoare la 23 septembrie 2012, acțiunea individuală în fața Curții Constituționale turce a fost introdusă în sistemul juridic național.

Jurisprudența bine stabilită a Curții arată că nu dispune de niciun element care să-i permită să afirme că acțiunea în cauză nu este susceptibilă de a aduce o redresare adecvată obiecțiilor reclamanților retrași din art. 5 din convenție și că Õ nu oferă perspective rezonabile de succes ( Mustafa Avci c. Turcia 39322/12, §§ 70-80, 23 mai 2017). Prin urmare, întrucât acțiunile individuale introduse de părțile interesate sunt în curs de desfășurare în fața Curții Constituționale, Curtea consideră că obiecțiile reclamanților reținuți în temeiul art. 5 alin. (1), (2) și (3) din Convenție sunt premature și, prin urmare, respinge aceste părți ale cererilor de neobosire a căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 20. Curtea reamintește că, în temeiul principiului subsidiarității, aceasta este în primul rând instanțelor naționale, în special Curții Constituționale în speță, că este responsabilitatea principală a punerii în aplicare a drepturilor care decurg din Convenție.

În temeiul articolului 1 din Convenție, acestea trebuie să-și îndeplinească rolul de garant principal sub supravegherea Curții. Din acest principiu reiese că, atunci când o fac cu bună-credință, Curtea poate accepta concluziile lor într-un anumit caz 21. Cu toate acestea, în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 5 alineatul (4) din convenție, Curtea constată că, reclamanții au formulat acțiuni pentru a contesta punerea lor în detenție provizorie și că, prin hotărâri pronunțate înainte de 23 septembrie 2012, instanțele naționale le-au înlăturat (punctul 8 de mai sus).

În aceste condiții, având în vedere faptul că dreptul individual de recurs a fost introdus în sistemul juridic turc la 23 septembrie 2012, Curtea consideră că … 53-54, 28 octombrie 2014 și Mustafa Avci, citată anterior, § 86. Prin urmare, Curtea respinge această excepție ridicată de guvern în măsura în care privește obiecțiunile referitoare la Guvernul arată că reclamanții aveau la dispoziție acțiunea în despăgubire prevăzută la art. 141 alineatul (1) litera (a) din CPP. El consideră că reclamanții puteau și ar fi trebuit să introducă o acțiune în despăgubire în temeiul dispoziției menționate anterior. 23. Reclamanții contestă teza guvernului.

24. Curtea reamintește că a fost deja pronunțat asupra unui Ö Õ Õ similar celui prezentat de reclamanți și a considerat că Õ art. 141 din CPP, astfel cum era aplicabil la momentul respectiv Õ faptelor, nu prevedea posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru un prejudiciu suferit din cauza deficiențelor procedurale ale acțiunii Õ Mustafa Avci 25. Prin urmare, este necesar să se respingă această excepție formulată de guvern. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 § 4 DIN CONVENȚIE. Reclamanții susțin că nu au avut posibilitatea de a contesta în mod eficient legalitatea detenției lor provizorii. În acest sens, ei reproșează instanțelor interne că au respins cererile lor de eliberare fără a ține o audiere.

În plus, ei denunță măsura de restricționare a accesului la dosarul anchetei. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât să se pronunțe în scurt timp asupra legalității detenției sale și să ordone eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 27. Guvernul contestă această teză. Despre admisibilitatea 28. Curtea arată că, în sistemul juridic turc, problema menținerii în detenție a unui deținut este în discuție din oficiu la intervale regulate (în fiecare lună în etapa de laminare și în fiecare audiere pe fond sau mai des în etapa de proces). Pe de altă parte, un deținut poate forma o cerere de eliberare în orice moment de la instanță sau de la proces și poate să-și repete cererea fără a fi obligat să aștepte o anumită perioadă de timp.

În plus, toate deciziile privind detenția provizorie au fost luate la cerere sau din oficiu. Curtea a admis deja că, într-un astfel de sistem, cerința unei instanțe cu ocazia examinării fiecărei opoziții ar putea duce la o oarecare paralizie a procedurii penale (a se vedea în acest sens Knebl c. Republica Cehă, 20157/05, § 85, 28 octombrie 2010). În lumina acestor considerații și având în vedere caracterul specific al procedurii care intră sub incidența articolului 5 alineatul (4) din convenție, în special a cerinței de celeritate, Curtea consideră că luarea unei hotărâri judecătorești nu se impune fiecărei acțiuni în opoziție. Cu excepția unor circumstanțe speciale.

Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul în care deținutul a putut să se înfățișeze în primă instanță în fața judecătorului chemat să se pronunțe cu privire la detenția sa, lipsa de înfățișare în apel mai întâi a deținutului sau, dacă este necesar, a reprezentantului său 5 alin. (4) din Convenție, cu excepția cazului în care această situație aduce atingere respectării principiului egalității armelor. 29. În speță, Curtea arată că reclamanții și reprezentanții acestora erau de fiecare dată prezenți în cadrul ședințelor pe fond ale cauzei, în cursul cărora instanțele competente s-au pronunțat cu privire la cererile de eliberare a reclamanților. În circumstanțele din speță, Curtea consideră că organizarea unei ședințe nu se face cu ocazia examinării ulterioare a opozițiilor succesive.

Este necesar să se precizeze că necomparitatea în cauză nu a adus atingere respectării principiilor egalității de arme și contradictorie, în măsura în care niciuna dintre părți nu a participat oral la procedura de opoziție ( În consecință, Curtea consideră că această parte a cererilor trebuie declarată inadmisibilă pentru lipsa evidentă a temeiului, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. 31. În al doilea rând, Curtea constată că reclamanții se plâng de măsura de restricționare de acces la dosarele anchetei. Constatând că acest Ö Õ Õ Õ Õ art. 5 Õ 4 din Convenție nu este în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că Õ nu se confruntă cu niciun alt motiv de Õ , Curtea îl declară admisibil.

Pe fond 32. Reclamanții susțin că au avut posibilitatea de a examina nici dosarul anchetei, nici elementele de probă colectate împotriva acestora. 33. Guvernul a susținut că reclamanții aveau suficient de multe elemente pentru a contesta legalitatea și menținerea lor în detenție provizorie. 34. Curtea reamintește că art. 5 alin. (4) din Convenție conferă oricărei persoane arestate sau deținute dreptul de a introduce o acțiune cu privire la respectarea cerințelor de procedură și de fond necesare pentru procedura de legalitate mai întâi în sensul art. 5 alin. (1) din Convenție.

Dacă procedura în temeiul articolului 5 alineatul (4) menționat anterior nu trebuie să fie însoțită întotdeauna de garanții identice cu cele prevăzute la art. 6 din Convenția privind procesele civile și penele, cele două dispoziții având obiective diferite (Reinprecht c. Austria, nr 67175/01, § 39, CEDH 2005 XII) mai întâi trebuie să aibă caracter judiciar și să ofere garanții adecvate naturii privării de libertate în cauză (D.N. c. Elveția [GC], nr 27154/95, § 41, CEDH 2001 III). În special, un proces privind o acțiune împotriva unei detenții trebuie să fie contradictoriu și să garanteze egalitatea armelor între părți, și anume procurorul și persoana deținută ( Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 58, CEDO 1999 II.

Legislația națională poate îndeplini această cerință în diferite moduri, însă metoda adoptată de aceasta trebuie să garanteze că partea pârâtă este informată cu privire la depunerea de informații și că aceasta are o posibilitate reală de a le comenta (Lietzow c. Germania, nr. 24479/94, § 44, CEDH 2001). I. Pentru a stabili dacă o procedură care intră sub incidența art. 5 alin. (4) din Convenție oferă garanțiile necesare, trebuie să se țină seama de natura specială a circumstanțelor în care aceasta are loc (Megyeri c. Germania, 12 mai 1992, § 22, seria A n 237) A. În special, egalitatea armelor de foc nu este asigurată dacă avocatului nu i se refuză accesul la documentele dosarului care sunt esențiale pentru o contestare eficientă a legalității deținerii clientului său (a se vedea, printre altele, Lamy c. Belgia 30 martie 1989, § 29, seria A n 151, Nikolova, citată anterior, § 58, Schöps c. Germania, n 25116/94, § 44, CEDH 2001-I, Lietzowow , citată anterior, § 44, Mooren c. Germania [GC], n 11364/03, § 124, 9 iulie 2009, Ceviz c. Turcia, n 8140/08, § 41, 17 iulie 2012 și Ovsjannikov c. Estonia, n 1346/12, § 72-78, 20 februarie 2014). 35. În cazul de față, Curtea constată că nu este contestată de către părți că există o restricție totală de acces la dosarele de anchetă, pentru reclamanți și reprezentanții acestora, care îi împiedică să examineze documentele acestora,

și aceasta până la depunerea actului de acuzare. În plus, aceasta arată că nici reclamanții, nici avocații lor n Prin urmare, Comisia consideră că reclamanții nu au avut posibilitatea de a contesta în mod satisfăcător motivele invocate pentru a justifica reținerea lor provizorie (șok c. Turcia, nr. 53413/11, § 75, 8 iulie 2014 și Mustafa Avci, citată anterior, § 92). 36. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție. În plus față de presupusele încălcări, avocații reclamanților se plâng pentru prima dată în observațiile lor formulate ca răspuns la cele formulate în legătură cu o încălcare a articolului 34 din Convenție. Baydemir a fost chemată la Parchetul din Diyarbakr, unde i s-ar fi pus întrebări în cadrul unei anchete penale diferite, susținând că această anchetă a avut un efect intimidant asupra lor.

Curtea poate fi sesizată de orice persoană fizică, de orice organizație guvernamentală sau de orice grup de particulari care pretind că sunt victime ale unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale. Înalții părți contractante se angajează să nu mai facă acest lucru prin nicio măsură la exercitarea eficientă a acestui drept. 38. Guvernul contestă aceste argumente. 39. Curtea constată că nu există niciun indiciu conform căruia o anchetă efectuată în speță împotriva domnului Yalç Prin urmare, autoritățile statului pârât nu pot trece pentru că au exercitat dreptul la o cale de atac individuală de către reclamanți. Prin urmare, Curtea consideră că statul pârât nu a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 34 din Convenție.

VI. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Instanțele nu au formulat nicio cerere pentru daune. Prin urmare, nu este necesar să li se acorde o sumă în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 42. Reclamanții pentru cererile nr. 46472/13, 46483/13 și 46497/13 nu au prezentat nicio cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Curtea consideră că nu este necesar să le acorde o sumă în acest sens.

43. Ceilalți reclamanți solicită 94. 847,94 EUR (EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 44. Guvernul invită Curtea să respingă aceste cereri, pe care le consideră excesive și neîntemeiate. 45. Având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 250 EUR pentru fiecare dintre solicitanți, indiferent de costuri, și acordă părților interesate dobândă moratoriu 46. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA L cererile admisibile în ceea ce privește Ö Õ lipsa unei căi de atac efective pentru a contesta menținerea în detenție provizorie din cauza restricțiilor de acces la dosarele Õ anchetă și inadmisibilă pentru surplusul declarat Õ a fost încălcat art. 5 alineatul (4) din Convenție Õ A declarat că statul nu și-a încălcat obligațiile care decurg din Õ art. 34 din Convenția Õ Zis pe care statul pârât trebuie să le plătească fiecăruia dintre reclamanți, cu excepția celor din hotărârile nr. 46472/13, 46483/13 și 46497/13, în termen de trei luni, 250 EUR (două sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamanții cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus Prezentat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 18 iunie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții.

Hasan Bak 11 august 1977 Midyat Reyhan Yalçemir 46416/13 martie 2010 Sara AKTAȘ Ianuarie 1976 Midyat Reyhan Yalç 5 mai 1978 Midyat Reyhan Yalç Ianuarie 1981 Diyarbak iunie 2010 Fethi SÜVAR iunie 2010 Ahmet MAKAS ianuarie 1956 Diyarbak Reyhan Yalç amir 46450/13 iunie 2010 Hüseyin BAYRAK 21 martie 1969 Diyarbak Dyarbakak. Reyhan Yalçemir 4656/13 iunie 2010 Kerem DURUK iunie 1969 Dyarbak aprilie 1977 Diyarbakćr Reyhan Yalç Martie 2010 Mehmet AKIN 8 aprilie 1971 Diyarbak 46474/13 martie 2010 Ercan SEZG Reyhan Yalç amir 46479/13 martie 2010 Alican ÖNLÜ 27 decembrie 1967 Tunceli Reyhan Yalç aprilie 1981 Ankara Mehdi Özdemir 46484/13 martie 2010 Kamuran YÜKSEK ianuarie 1980 Diyarbak 9 ianuarie 1974 Șanl Electroluxurfa Reyhan Yalç Nihayet TAȘDEM.

18 aprilie 1979 Siirt Reyhan Yalçêmir 46494/13 martie 2010 Olcay KANLIBAȘ 9 august 1971 Siirt Reyhan Yalç Martie 2010 Hasan IRAZ 12 decembrie 1978 Diyarbak

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE ȘİMȘEK ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 46414/13 et 71 autres – voir liste en annexe) ARRÊT STRASBOURG 18 juin 2019 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Șimșek et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Julia Laffranque, présidente, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 mai 2019, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouvent soixante-douze requêtes dirigées contre la République de Turquie et dont soixante-douze ressortissants de cet État (« les requérants »), dont la liste figure en annexe, ont saisi la Cour en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5. En 2009, plusieurs enquêtes pénales furent diligentées contre les membres présumés d’une organisation dénommée KCK ( Koma Civakên Kurdistan – « Union des communautés kurdes »). Par plusieurs actes d’accusation, les procureurs de la République intentèrent des actions pénales devant les cours d’assises compétentes à l’encontre de plusieurs personnes auxquelles il était essentiellement reproché d’appartenir à une organisation terroriste. Selon les procureurs de la République, le KCK était une « branche urbaine » de l’organisation terroriste PKK (Parti des travailleurs du Kurdistan).

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

13. Le droit et la pratique internes pertinents sont exposés dans l’arrêt de la Cour dans l’affaire Mustafa Avci c. Turquie (n o 39322/12, §§ 27-46, 23 mai 2017). EN DROIT I.

SUR LA JONCTION DES REQUÊTES

14. Compte tenu de la similitude des requêtes, la Cour estime approprié de les examiner conjointement en un seul arrêt. II.

OBSERVATIONS PRÉLIMINAIRES

15. La Cour prend note du décès des requérants, Mme Sevi Demir et M Mehmet Abbasoğlu. Le Gouvernement soutient que leurs héritiers n’ont pas qualité pour poursuivre la requête.

SUR LES EXCEPTIONS PRÉLIMINAIRES SOULEVÉES PAR LE GOUVERNEMENT

A. Sur l’exception tirée du non-épuisement du recours individuel devant la Cour constitutionnelle

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 5 § 4 DE LA CONVENTION

26. Les requérants allèguent qu’ils n’ont pas eu la possibilité de contester efficacement la légalité de leur détention provisoire. À cet égard, ils reprochent aux juridictions internes d’avoir rejeté leurs demandes de remise en liberté sans tenir une audience. En outre, ils dénoncent la mesure de restriction d’accès au dossier de l’enquête. Ils invoquent l’article 5 § 4 de la Convention, ainsi libellé : « 4. Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale. »

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 34 DE LA CONVENTION

37. En sus des violations alléguées, les avocats des requérants se plaignent pour la première fois dans leurs observations formulées en réponse à celles du Gouvernement d’une violation de l’article 34 de la Convention. Ils indiquent que, à une date inconnue, l’avocate M e R. Yalçındağ Baydemir a été convoquée au parquet de Diyarbakır où des questions lui auraient été posées dans le cadre d’une enquête pénale différente. Ils soutiennent que cette enquête a eu un effet intimidant sur eux. L’article 34 de la Convention est ainsi libellé : « La Cour peut être saisie d’une requête par toute personne physique, toute organisation non gouvernementale ou tout groupe de particuliers qui se prétend victime d’une violation par l’une des Hautes Parties contractantes des droits reconnus dans la Convention ou ses protocoles.

Les Hautes Parties contractantes s’engagent à n’entraver par aucune mesure l’exercice efficace de ce droit. »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

40. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage