CASE OF S.S. AND OTHERS v. RUSSIA

CASE OF S.S. AND OTHERS v. RUSSIA (CtEDO, 2019)

CAUZA DE S.S. ȘI ALȚII v. RUSSIA (Aplicații nr. 2236/16 și altele) JUDGMENT STRASBOURG 25 iunie 2019 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul S.S. și alții v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Alena Poláčková, președinte, Dmitry Dedov, Gilberto Felici, judecători, și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având deliberat în particular la 4 iunie 2019, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în patru cereri (n. 2236/16, 64042/17, 81344/17 și 4067/18) împotriva Federației Ruse depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi uzbeci și doi resortisanți tajiki („ reclamanții”) la diferitele date indicate în tabelul adăugat. Reclamanții au fost reprezentați de diferite avocați, astfel cum se indică în tabelul anexat. Guvernul Rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl M. Galperin, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În diferite date, Curtea a acordat cererilor de măsuri intermediare care împiedică îndepărtarea acestora în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. Cazurile reclamanților au fost acordate prioritate (art. 41) și confidențialitate (art. 33), iar reclamanții au fost acordate anonimitate (art. 4). Reclamanții au prezentat plângeri în temeiul articolelor 3, 5 și 13 din Convenție. În diferite date, plângerile au fost comunicate guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții sunt resortisanți ai Tadjikistanului și Uzbekistanului. Inițialele lor, datele de naștere, datele la care au fost introduse cererile lor, numerele de cerere, precum și informațiile privind procedurile interne și alte informații relevante sunt prezentate în apendice. În diferite date au fost acuzate în țările lor de origine cu crime religioase și politice motivate, detenția lor preliminară a fost ordonată în absență , iar mandatele de căutare internaționale au fost emise de autoritățile. În consecință, autoritățile ruse au luat decizii finale de extradiție sau de expulzare a reclamanților, în pofida afirmațiilor lor consecvente că, în caz de returnare în țările lor de origine, ar avea un risc real de a fi supuse unui tratament în contradicție cu art. 3 din convenție. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Dreptul intern și internațional relevant este rezumat în hotărârile Curții privind deplasarea din Rusia în Tadjikistan și în Uzbekistan (a se vedea Savriddin Dzhurayev c. Rusia , nr. 71386/10 , §§ 70 101, CEDH 2013 (extracte) și Akram Karimov c. Rusia , nr. 62892/12 , §§ 69-105, 28 mai 2014). III. RAPPORTuri privind TAJIKISTAN ȘI UZBEKISTAN Referințele la rapoartele relevante ale agențiilor ONU și ONG-urilor internaționale cu privire la situația din Tadjikistan au fost citate în cazul K.I. c. Rusia (n. 58182/14, § 2-28, 7 noiembrie 2017) și asupra situației în Uzbekistan în cazul Kholmurodov c. Rusia (n. 58923/14, §§ 46-50, 1 martie 2016), și T.M. și alții c. Rusia (n. 31189/15, § 28, 7 noiembrie 2017) 10. În ceea ce privește Uzbekistanul 2019 Raportul Mondial al Human Rights Watch a indicat că există anumite etape promițătoare în vederea reformării dosarului drepturilor omului din țara; totuși, nu sunt încă puse în aplicare multe reforme. De asemenea, a declarat că un număr limitat de persoane încarcerate pentru acuzații politice a fost lansat în 2016-2018. În plus, au fost citate incidente izolate de ofițeri de agenții de securitate condamnați pentru tortură și moarte în custodie. Amnesty International Report 2017/2018 a reflectat tendințe similare, inclusiv independența judiciară și eficacitatea ca prioritățile stabilite de autoritățile pentru reforma sistemică. În același timp, raportul a subliniat faptul că autoritățile au continuat să asigure returnări forzabile, inclusiv prin proceduri de extrădare, a resortisanților uzbekistani identificați ca amenințări la „ordreul constituțional” sau la securitatea națională. 11. În ceea ce privește Raportul Mondial al Tadjikistanului, Human Rights Watch a indicat că autoritățile au continuat să exercite presiuni asupra disensiunii politice și religioase. Cu toate acestea, a remarcat că un anumit număr de persoane extraditate din Rusia au fost iertate după retragerea lor de la mișcări religioase. Amnesty International Report 2017/2018 a declarat că restricțiile sunt încă folosite pentru a tăcea voci critice și a citat un caz de avocat al drepturilor omului presupus torturat în detenție. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea decide, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții, să le examineze în comun. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 3 AL CONVENȚIEI 13. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că autoritățile naționale nu și-au luat în considerare afirmațiile că ar avea un risc real de a fi supus unor maltraturi în cazul extradiției/expulzării lor în țările lor de origine respective. „Nimeni nu va fi supus unei torturi sau unor tratamente sau pedepsele inumane sau degradante.” 14. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitatea 15. Curtea remarcă că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. (a) din Convenție. Principiile generale 16. Principiile generale relevante privind aplicarea articolului 3 au fost rezumate recent de Curte în hotărârea din cauza F.G. c. Suedia ([GC], nr. 43611/11, §§ 111-27, CEDH 2016) și în contextul deplasărilor din Rusia către statele din Asia Centrală din Mamazhonov c. Rusia (n. 17239/13, §§ 127-35, 23 octombrie 2014). Aplicarea acestor principii în cazul în cauză (a) Existența unor motive substanțiale de a crede că reclamantul se confruntă cu un risc real de netratament 17. Curtea a stabilit anterior că persoanele ale căror extradiție a fost solicitată fie de autoritățile tajike, fie de către autoritățile uzbeke, pentru acuzații de infracțiuni cu motivații religioase sau politice, constituie grupuri vulnerabile care se confruntă cu un risc real de tratament contrar articolului 3 din Convenție în cazul în care acestea au fost înlăturate în țările lor de origine respective (a se vedea Mamazhonov, § 141, citat mai sus, și K.I. Rusia, nr. 58182/14, § 36, 7 noiembrie 2017). 18. În ceea ce privește cazurile prezente, este evident că, în cursul procedurii de extradiție și expulzare, reclamanții au susținut în mod consecvent și specific că au fost urmăriți pentru extremism religios și au confruntat cu un risc de tratament bolnav. Curtea observă în continuare că documentele din partea autorităților tadjice și uzbeci, și anume. cererile de extrădare, actele de inculpare și ordinele de detenție au fost clare în ceea ce privește baza lor - reclamanții au fost acuzați de crime religioase și politice. Autoritățile tajike și uzbeke le-au identificat direct cu grupuri ale căror membri au fost considerați anterior un risc real de a fi supuși la tratament proscris. 19. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că autoritățile ruse au dispus de plângeri suficient de justificate care indică un risc real de maltratare. 20. Prin urmare, Curtea este convinsă că reclamanții au prezentat autoritățile ruse cu motive substanțiale de a crede că se confruntă cu un risc real de maltratare în țările lor de origine. (b) Obligația de a evalua cererile de risc real de maltratare prin utilizarea materialului relevant suficient 21. Având în vedere concluzia că reclamanții au avansat la nivel național cereri valabile bazate pe motive substanțiale de a crede că se confruntă cu un risc real de tratament contrar articolului 3 din Convenție, Curtea trebuie să examineze dacă autoritățile și-au îndeplinit obligația de a evalua aceste cereri în mod corespunzător prin bazarea suficientă pe materiale relevante. 22. În ceea ce privește cazurile prezente, Curtea consideră că în procedura de extrădare și expulzare, autoritățile interne nu au efectuat un control riguros al afirmațiilor reclamanților că au avut un risc de tratament nepotrivit în țările lor de origine. Curtea ajung la această concluzie, având în vedere respingerea simplistică a cererilor reclamanților. În plus, în anumite cazuri, instanța internă se bazează pe asigurarea autorităților tajike și uzbeke, în ciuda formularii lor în termeni standard, având în vedere că garanțiile similare au fost considerate în mod constant nesatisfăcătorii de către Curte în trecut (a se vedea, de exemplu, Abdulkhakov c. Rusia , nr. 14743/11 , §§ 149-50, 2 octombrie 2012, și Tadzhibayev c. Rusia . 23. Prin urmare, Curtea concluzionează că autoritățile ruse nu au evaluat în mod corespunzător cererile reclamanților prin bazarea suficientă a materialelor relevante. Acest eșec a eliberat calea pentru îndepărtarea reclamanților. (c) Existența unui risc real de netratament sau pericol pentru viață în țările lor de origine 24. Având în vedere faptul că autoritățile interne nu pot evalua în mod corespunzător cererile, Curtea se consideră obligată să examineze independent dacă reclamanții ar fi expus sau nu la un astfel de risc în cazul în care au fost înlăturate în țările lor de origine. 25. Curtea reiterează că anterior s-a concluzionat în mod consecvent că îndepărtarea unei reclamante acuzate de crime religioase și politice în Uzbekistan și în Tadjikistan expune acel reclamant la un risc real de maltratare în țara de origine (a se vedea, de exemplu, Mamazhonov , citat mai sus; Kholmurodov , citat mai sus; K.I. c. Rusia , citat mai sus; T.M. și alții c. Rusia , citat mai sus; și B.U. și alții c. Rusia , nr. 59609/17 , 74677/17, 76379/17 , 22 ianuarie 2019 . În timp ce Curtea observă cu atenție indicațiile precaute de îmbunătățire incluse în rapoartele independente (a se vedea punctele 10 și 11, de mai sus), nimic din observațiile părților în cazul în cauză sau din materialul relevant din surse internaționale independente oferă în acest moment o bază suficientă pentru a concluziona că persoanele urmărite pentru crimele motivate religioase și politice nu mai prezintă un astfel de risc. (d) Concluzie 26. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că ar exista o încălcare a articolului 3 din Convenție dacă reclamanții ar trebui să fie returnate în țările lor de origine respective. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 AL CONVENȚIEI 27. Reclamanții în cazurile Z.K. c. Rusia , nr. 62042/17 și S.S. Rusia , nr. 4067/18 s-a plâns în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (f) din Convenție că detenția lor în așteptarea procedurii de înlăturare a fost ilegală în sensul, având în vedere durata pe care a devenit arbitrară, și în conformitate cu art. 5 alineatul (4) din Convenție, că nu au avut nici o procedură care să permită revizuirea validității deținutului lor continuu. Partele relevante ale articolului 5 din Convenție se citește după cum urmează: „1. Toată lumea are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege... (f) arestarea legală sau detenția unei persoane ... împotriva cărora se ia măsuri în vederea deportarii sau extradiției... Orice persoană care este privată de libertate prin arestarea sau detenția are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă detenția nu este legală...” 28. Guvernul a contestat acest argument și au afirmat că detenția reclamanților a fost legală și că nu este necesară nici o procedură specială de revizuire a validității continuă a detenției, atâta timp cât autoritățile de bună credință să ia măsuri în vederea îndepărtării unei persoane. (a) din Convenție, subliniază, de asemenea, că acestea nu sunt inadmisibile din alte motive, prin urmare, trebuie să fie declarate admisibile. Chahal v. Regatul Unit , 15 noiembrie 1996, § 112, Raportul Hotărârilor și Deciziilor 1996 și alții v. Regatul Unit [GC], nr. 3455/05, § 164, CEDH 2009). 31. În hotărârile din cazul Azimov v. Rusia (n. 67474/11, 18 aprilie 2013) și Kim v. Rusia (n. 44260/13, 17 iulie 2014), Curtea a constatat deja o încălcare în ceea ce privește chestiunile similare cu cele în cauză. 32. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la fondul acestor plângeri. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazurile Z.K. c. Rusia , nr. 62042/17 și S.S. Rusia În consecință, s-a încălcat art. 5 § 1 și 4 din Convenție. IV. ALTE VIOLAȚIE ALLEGATE A CONVENȚIEI 34. Reclamantul în cazul S.S. v. Rusia , nr. 2236/16 s-a mai plâns în continuare în temeiul articolului 13 pentru o presupusă lipsă de remedii eficace în ceea ce privește plângerea articolului 3. 35. Cu toate acestea, având în vedere faptele prezentului caz, observațiile părților și concluziile sale de mai sus în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea consideră că a examinat principalele întrebări juridice prezentate în prezenta cerințele și că nu este necesar să se pronunțe separate cu privire la încălcarea plângerii (a se vedea Centrul pentru Resurse Juridiale în numele Valentin Câmpeanu c. România [GC], nr. 47848/08, § 156, CEHR 2014, cu alte trimiteri. APLICARE A MĂSURILOR INTERIME ÎN RUPLUL 39 A REGULUI CURTULUI 36. În diferite date, Curtea a indicat guvernului contestat, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul Curții, că reclamanții nu ar trebui eliminați din Rusia în țările lor de origine respective pentru durata procedurii dinaintea Curții. 37. În acest sens, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 28 § 2 din Convenție, prezenta hotărâre este finală. 38. Prin urmare, Curtea consideră că măsurile indicate guvernului în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură se încheie. VI. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 39. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 40. Reclamanții au solicitat între 5.000 și 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Reclamantul în cazul M.A. c. Rusia , nr. 81344/17 a solicitat, de asemenea 6.000 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale care presupune pierderea câștigurilor. 41. Guvernul, în anumite cazuri, a afirmat că constatarea unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă și, în alte cazuri, că atribuirea ar trebui acordată în conformitate cu jurisprudența prevăzută la art. 41 din Convenția. 42. 3 din Convenție și faptele specifice ale prezentului caz, Curtea consideră că constatarea că ar exista o încălcare a articolului 3 din Convenție în cazul în care reclamanții să fie returnați în țările lor de origine respective constituie o satisfacție suficientă în ceea ce privește orice prejudicii morale suferite (a se vedea, în mod similar, J.K. și alții c. Suedia [GC], nr. 59166/12, § 127, CEDO 2016). 43. În același timp, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție în cazurile Z.K. c. Rusia , nr. 62042/17 și S.S. Rusia , nr. 4067/18 și acționând pe o bază echitabilă, Curtea aprobă fiecare solicitant 5.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 44. În ceea ce privește cererea de prejudicii pecuniare în cazul M.A. c. Rusia , nr. 81344/18, Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse și, prin urmare, respinge această cerere. Costuri și cheltuieli 45. Reclamanții au solicitat, de asemenea, între 3.780 EUR și 5.640 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții, cu excepția cazului M.A. c. Rusia , nr. 81344/17 în cazul în care nu a fost depusă o astfel de cerere. 46. Guvernul a declarat că nu sunt furnizate documente justificative pentru sumele solicitate pentru costurile și cheltuielile și a sugerat reducerea sumelor solicitate. 47. Legea, Curtea consideră că este rezonabil ca sumele indicate în tabelul adăugat să fie acordate și că aceste sume ar trebui să fie plătite direct reprezentanților reclamanților. 48. Având în vedere faptul că nu au fost prezentate cereri de costuri și cheltuieli în cazul M.A. c. Rusia , nr. 81344/17 , Curtea nu este chemată să facă nicio atribuire în acest sens. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerile în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la îndepărtarea reclamanților în țările lor de origine respective, precum și reclamațiile în temeiul articolului 5 §§ 1 litera (f) și al articolului 4 din Convenție în cazurile Z.K. c. Rusia , nr. 62042/17 și S.S. c. Rusia , nr. 4067/18 admisibile; că ar exista o încălcare a articolului 3 din Convenție dacă reclamanții ar fi restituit în țările lor de origine respective; deține că a existat o încălcare a articolului 5 din Convenție în cazurile Z.K. c. Rusia , nr. 62042/17 și S.S. c. Rusia , nr. 4067/18; deține că nu este necesar să examineze plângerea în temeiul articolului 13 din Convenția în acest caz S.S. c. Rusia , nr. 2236/16; susține că concluzia că ar exista o încălcare a articolului 3 din Convenție în cazul în care reclamanții se întorc în țările lor de origine respective constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de reclamanții în acest sens; faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni, sumele indicate în tabelul adăugat, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) faptul că sumele acordate în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii dinaintea instanțelor interne și a Curții trebuie să fie plătite direct reprezentanților reclamanților; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 iunie 2019, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Alena Poláčková Președintele grefierului nr. Titlul cererii, data nașterii, naționalitatea, cererea nr., depusă pe, reprezentată de Datele de detenție și eliberarea procedurii de înlăturare (tip, progresul, rezultatul) Procedura de refugiat și/sau procedura temporară de azil Alte informații relevante Doar premiul de satisfacție S.S. c. Rusia 14/08/1982 Uzbekistan App. nr. 2236/16 12/01/2016 Daria Trenina Eleonora Davidyan Detenție în așteptarea expulzării 15 ianuarie 2015 - detenție în așteptare de deportare ordonată de Curtea de District Levoberezhniy din Lipetsk, de atunci prelungită la fiecare trei luni 19 noiembrie 2018 - Curtea de district Levoberezhniy din Lipetsk a refuzat să prelungească detenția și a ordonat eliberarea 20 noiembrie 2018 - reclamantul a eliberat 26 noiembrie 2018 - reclamantul presupus prins de ofițerii FSB din Lipetsk 26 noiembrie 2018 - reclamantul a arestat oficial în Belgorod 27 noiembrie 2018 - detenția reclamantului în așteptarea îndepărtării ordonate de Curtea de District Belgorodskiy 24 decembrie 2018 – reclamantul lansat de Curtea de District Belgorodskiy procedura de extradiție ianuarie 2013 – ordin de de detenție în absență și mandat de căutare internațional eliberat de procedurile Uzbek Expulsion 2 octombrie 2015 – șederea reclamantului în Rusia declarată nedorit de Ministerul Justiției 12 ianuarie 2016 – deportare ordonată de autoritățile de migrație din regiunea Lipetsk 9 martie 2016 – hotărârea de nedoribilitate și ordinul de deportare susținut de Curtea de district Zamoskvoretskiy din Moscova 22 august 2016 – hotărârea instanței inferioare susținută de Curtea de Oraș din Moscova 27 noiembrie 2018 - înlăturarea administrativă a reclamantului ordonată de Curtea de District Belgorodskiy 10 decembrie 2018 - Curtea regională Belgorod a anulat ordonanța de expulzare și a ordonat reconsiderarea 24 decembrie 2018 - proceduri privind înlăturarea administrativă încheiată de Curtea de District Belgorodskiy Procedură temporară de azil 5 septembrie 2016 - refuzat de decizia administrativă finală a autorităților migratorii 4 octombrie 2017 - susținut de hotărârea finală a Tribunalului Orașului din Moscova 12 septembrie 2013 - condamnare în Rusia de tranzacționare în bani falsifici, condamnată la 3 ani de închisoare 13 ianuarie 2016 - măsuri intermediare care împiedică îndepărtarea reclamantului în Uzbekistan 2,500 EUR către dna Trenina și dna. Davidyan în comun, în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și în fața Curții Z.K. c. Rusia 12/11/1995 Uzbekistan App. nr. 64042/17 31/08/2017 Daria Trenina Eleonora Davidyan Kirill Zharinov Detenție în așteptarea extradiției 12 august 2016 – arestat și ulterior reținut 11 august 2017 – eliberare din cauza expirării perioadei maxime de detenție legală Detenție în așteptarea expulzării 11 august 2017 – arestat și ulterior reținut Reclamantul este în prezent în detenție procedura de extradiție 9 martie 2016 – mandat de căutare internațională și ordine de detenție în absenție eliberată de autoritățile uzbeke 8 septembrie 2016 – cerere de extrădare pentru acuzații de extremism 26 iunie 2017 – cerere de extrădare acordată de Procuratura Generală Rusă 10 octombrie 2017 – Hotărârea de extrădare confirmată de hotărârea finală a Curții Supreme a Federației Ruse de Expulsiune 14 august 2017 – expulzarea reclamantului ordonată de Curtea de District Lyublinskiy din Moscova 31 august 2017 – expulzarea reclamantului susținută de hotărârea finală a Curții de Oraș din Moscova 8 august 2018 - Curtea de District Lyublinskiy din Moscova pe propunerea sa a suspendat executarea ordinului de expulzare în așteptarea procedurii în fața acestei instanțe de statut de refugiat 26 aprilie 2017 – refuzul de a acorda statutul de refugiat de către autoritățile de migrație 14 februarie 2018 – refuz susținut de hotărârea finală a procedurii de azil temporare a Curții de Oraș din Moscova 26 aprilie 2017 – refuzul de acordare azil temporar de către autoritățile de migrație 14 februarie 2018 – refuz susținut de hotărârea finală a Tribunalului Orașului din Moscova 31 august 2017 – măsuri intermediare care împiedică îndepărtarea reclamantului 5.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale suportate în legătură cu o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 §§ 1 și 4 din convenție 2 500 EUR pentru dna Trenina, dna Davidyan și dl Zharinov în comun, în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și în fața Curții M.A. c. Rusia 10/12/1988 Tadjikistan Apel nr. 81344/17 27/11/2017 Timofey Shirokov Detenție în așteptarea extradiției 15 aprilie 2016 – arestat și ulterior reținut 12 octombrie 2017 – a eliberat procedura de extradiție 10 noiembrie 2015 – mandat de percheziție internațional eliberat de autoritățile tadjice 12 noiembrie 2015 – ordine de detenție în absenție de către autoritățile tadjice 4 mai și 3 octombrie 2016 – cereri de extrădare pentru acuzații de extremism 13 decembrie 2016 – cerere de extrădare acordată de Procuratura Generală Rusă 25 mai 2017 – extrădare susținută de Curtea Supremă a Federației Ruse Procedura de expulsie 4 iulie 2018 - expulzie ordonată de Curtea de Oraș Istrinskiy din regiunea Moscova 10 iulie 2018 - anulată și reconsiderare ordonată de Curtea Regională de Moscova Număr Nici unul S.S. c. Rusia 12/06/1981 Moscova Tajikistan App. nr. 4067/18 05/02/2018 Daria Trenina Eleonora Davidyan Kirill Zharinov Detenție în așteptarea extradiției 29 ianuarie 2017 – arestat și ulterior reținut 26 ianuarie 2018 – eliberat de un procuror de detenție în așteptarea expulzării 26 ianuarie 2018 – arestarea și detenția ulterioară Reclamantul este încă în detenție Procedură de extradiție 8 iulie 2016 – mandat de căutare internațională eliberat de autoritățile tadjice 12 iulie 2016 – ordine de detenție în absenție emise de autoritățile tadjice 4 martie 2017 - cerere de extrădare de către autoritățile tadjice Procedură de expulsie 26 ianuarie 2018 – expulzie ordonată de Curtea de district Meshchanskiy din Moscova 8 februarie 2018 – expulzie confirmată de hotărârea finală a Curții de Oraș din Moscova, aplicarea a rămas în așteptarea procedurii în fața Curții de procedură de statut de refugiat 5 iunie 2017 – a solicitat statutul de refugiat 27 octombrie 2017 - plângere privind nerespectarea unei cereri de statut de refugiat respinsă de autoritățile migratorii (se presupune că cererea a fost retrasă) 19 februarie 2018 - plângere împotriva nerespectării cererii respinse de Curtea Zamoskvoretskiy din Moscova 6 septembrie 2018 - recurs respins de procedură de azil temporar Tribunalul din Moscova 1 august 2017 - refuzul autorităților migratorii să-i acorde azil temporar (în timp ce el a solicitat statutul de refugiat) 17 octombrie 2017 - recurs împotriva refuzului de acordare azil temporar refuzat de către autoritățile migratorii 5 februarie 2018 – măsuri intermediare care împiedică îndepărtarea reclamantului 5.000 EUR către solicitant în ceea ce privește nepozit prejudicii materiale suportate în legătură cu o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 5 § § 1 și 4 din Convenție 2 500 EUR către dna Trenina, dna Davidyan și dl Zharinov în comun, în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne și în fața Curții

THIRD SECTION

CASE OF

S.S. AND OTHERS v. RUSSIA

(Applications nos. 2236/16 and

3

others)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 June 2019

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of S.S. and Others v. Russia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of:

Alena Poláčková,

President,

Dmitry Dedov,

Gilberto Felici,

judges,

and Stephen Phillips,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 4 June 2019,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in four applications (nos.

2236/16, 64042/17, 81344/17 and 4067/18) against the Russian Federation lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Uzbek and two Tajik nationals (“the applicants”) on the various dates indicated in the appended table.

2.

The applicants were represented by various lawyers as indicated in the appended table. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr M. Galperin, the Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights.

3.

On various dates the applicants’ requests for interim measures preventing their removal were granted by the Court under Rule 39 of the Rules of Court. The applicants’ cases were granted priority (Rule 41) and confidentiality (Rule 33) and the applicants were granted anonymity (Rule

47

§

4).

4.

The applicants submitted complaints under Articles 3, 5 and 13 of the Convention. On various dates the complaints were communicated to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicants are nationals of Tajikistan and Uzbekistan. Their initials, dates of birth, the dates on which their applications were introduced, application numbers, as well as the particulars of the domestic proceedings and other relevant information are set out in the Appendix.

6.

On various dates they were charged in their countries of origin with religious and politically motivated crimes, their pre-trial detention was ordered

in absentia

, and international search warrants were issued by the authorities.

7.

Subsequently, the Russian authorities took final decisions to extradite or to expel the applicants, despite their consistent claims that in the event of return to their countries of origin they would face a real risk of being subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

8.

The relevant domestic and international law is summarised in the Court’s judgments on removals from Russia to Tajikistan and Uzbekistan (see

Savriddin Dzhurayev v. Russia

, no.

71386/10, §§ 70

‑

101, ECHR 2013 (extracts), and

Akram Karimov

v. Russia

, no.

62892/12, §§ 69-105, 28 May 2014).

III.

REPORTS ON TAJIKISTAN AND UZBEKISTAN

9

.

The references to the relevant reports by the UN agencies and international NGOs on the situation in Tajikistan were cited in the case of

K.I. v. Russia

(no. 58182/14, §§ 2-28, 7 November 2017) and on the situation in Uzbekistan in the cases of

Kholmurodov v. Russia

(no.

58923/14, §§ 46-50, 1 March 2016), and

T.M. and Others v. Russia

([Committee], no.

31189/15, § 28, 7 November 2017)

.

10.

In respect of Uzbekistan 2019 World Report by Human Rights Watch indicated that there were certain promising steps to reform the country’s human rights record; however, many reforms are yet to be implemented. It further stated that a limited number of persons imprisoned on politically motivated charges had been released in 2016-2018. Furthermore, isolated incidents of security agency officers sentenced for torture and death in custody were cited. Amnesty International Report 2017/2018 reflected similar trends, including judicial independence and effectiveness as the priorities set by the authorities for the systemic reform. At the same time the report stressed that the authorities continued to secure forcible returns, including through extradition proceedings, of Uzbekistani nationals identified as threats to the “constitutional order” or national security.

11.

In respect of Tajikistan World Report by Human Rights Watch indicated that the authorities continued to exert pressure on political and religious dissent. However, it also noted that a certain number of persons extradited from Russia had been pardoned following their withdrawal from religious movements. Amnesty International Report 2017/2018 stated that restrictions were still used to silence critical voices and cited a case of a human rights lawyer allegedly tortured in detention.

THE LAW

I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

12.

Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court decides in accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of Court to examine them jointly.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION

13.

The applicants complained under Article 3 of the Convention that the national authorities had failed to consider their claims that they would face a real risk of being subjected to ill-treatment in the event of their extradition/expulsion to their respective countries of origin. Article

3 of the Convention reads:

“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”

14.

The Government contested that argument.

A.

Admissibility

15.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article

35

§

3

(a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

General principles

16.

The relevant general principles concerning the application of Article

3 have been summarised recently by the Court in the judgment in the case of

F.G.

v. Sweden

([GC], no. 43611/11, §§ 111-27, ECHR 2016) and in the context of removals from Russia to Central Asian states in

Mamazhonov v. Russia

(no. 17239/13, §§ 127-35, 23 October 2014).

2.

Application of those principles to the present case

(a)

Existence of substantial grounds for believing that the applicant faces a real risk of ill-treatment

17.

The Court has previously established that the individuals whose extradition was sought by either Tajik or Uzbek authorities on charges of religiously or politically motivated crimes constituted vulnerable groups facing a real risk of treatment contrary to Article 3 of the Convention in the event of their removal to their respective countries of origin (see

Mamazhonov,

K.I.

v.

Russia

, no. 58182/14, § 36, 7

November 2017).

18.

Turning to the present cases, it is apparent that in the course of the extradition and expulsion proceedings the applicants consistently and specifically argued that they had been prosecuted for religious extremism and faced a risk of ill

‑

treatment. The Court further observes that documents from the Tajik and Uzbek authorities, i.e. the extradition requests, the bills of indictment and the detention orders, were clear as to their basis - the applicants were accused of religiously and politically motivated crimes. The Tajik and Uzbek authorities thus directly identified them with the groups whose members have previously been found to be at real risk of being subjected to proscribed treatment.

19.

In such circumstances, the Court considers that the Russian authorities had at their disposal sufficiently substantiated complaints pointing to a real risk of ill-treatment.

(b)

Duty to assess claims of a real risk of ill-treatment through reliance on sufficient relevant material

21.

Having concluded that the applicants had advanced at national level valid claims based on substantial grounds for believing that they faced a real risk of treatment contrary to Article 3 of the Convention, the Court must examine whether the authorities discharged their obligation to assess these claim adequately through reliance on sufficient relevant material.

22.

Turning to the present cases, the Court considers that in the extradition and expulsion proceedings the domestic authorities did not carry out a rigorous scrutiny of the applicants’ claims that they faced a risk of ill

‑

treatment in their home countries. The Court reaches this conclusion having considered the national courts’ simplistic rejections of the applicants’ claims. Moreover, the domestic courts’ reliance in certain cases on the assurances of the Tajik and Uzbek authorities, despite their formulation in standard terms, appears tenuous, given that similar assurances have consistently been considered unsatisfactory by the Court in the past (see, for example,

Abdulkhakov v.

Russia

, no. 14743/11, §§ 149-50, 2 October 2012, and

Tadzhibayev v.

Russia

, no. 17724/14, § 46, 1

December 2015).

23.

The Court therefore concludes that the Russian authorities failed to assess the applicants’ claims adequately through reliance on sufficient relevant material. This failure cleared the way for the applicants’ removals.

(c)

Existence of a real risk of ill-treatment or danger to life in their countries of origin

24.

Given the failure of the domestic authorities to adequately assess the applicants’ claims, the Court finds itself compelled to examine independently whether or not the applicants would be exposed to such a risk in the event of their removal to their countries of origin.

25.

Court reiterates that previously it had consistently concluded that the removal of an applicant charged with religiously and politically motivated crimes in Uzbekistan and in Tajikistan exposes that applicant to a real risk of ill-treatment in the country of origin (see e.g.

Mamazhonov

, cited above;

Kholmurodov

, cited above;

K.I. v. Russia

, cited above;

T.M. and Others v.

Russia

, cited above; and

B.U. and Others v. Russia

, no. 59609/17, 74677/17, 76379/17, 22 January 2019). While the Court notes with attention the cautious indications of improvement included in the independent reports (see paragraphs 10 and 11, above), nothing in the parties’ submissions in the present case or the relevant material from independent international sources provides at this moment a sufficient basis for a conclusion that the persons prosecuted for religiously and politically motivated crimes no longer run such a risk.

(d)

Conclusion

26.

The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that there would be a violation of Article 3 of the Convention if the applicants were to be returned to their respective countries of origin.

III.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 OF THE CONVENTION

27.

The applicants in the cases

Z.K. v. Russia

, no. 62042/17 and

S.S.

v.

Russia

, no. 4067/18 complained under Article 5 § 1 (f) of the Convention that their detention pending removal proceedings had been unlawful within the meaning of, since given the length it had become arbitrary, and under Article 5 § 4 of the Convention that they had no procedure allowing for review of validity of their continued detention. The relevant parts of Article 5 of the Convention read as follows:

“1.

Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law...

(f)

the lawful arrest or detention of a person ... against whom action is being taken with a view to deportation or extradition...

4.

Everyone who is deprived of his liberty by arrest or detention shall be entitled to take proceedings by which the lawfulness of his detention shall be decided speedily by a court and his release ordered if the detention is not lawful...”

28.

The Government contested that argument. They stated that the applicants’ detention had been lawful and that no special procedure for the review of the continued validity of the detention is required as long as the authorities in good faith take action aimed at a person’s removal.

A.

Admissibility

29.

The Court notes that these complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article

35

§

3

(a) of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.

B.

Merits

30.

The Court observes that the general principles regarding the deprivation of liberty pending expulsion and availability of a mechanism for review of the continued detention have been stated in a number of its previous judgments (see, among others,

Chahal v.

the United Kingdom

, 15

November 1996, §

112,

Reports of Judgments and Decisions

1996

‑

V,

A.

and Others v.

the United Kingdom

[GC], no.

3455/05, §

164, ECHR 2009).

31.

In the judgments in the cases of

Azimov v. Russia

(no. 67474/11, 18

April 2013) and

Kim v. Russia

(no. 44260/13, 17 July 2014) the Court already found a violation in respect of issues similar to those in the present cases.

32.

Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the merits of these complaints. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the cases

Z.K. v. Russia

, no.

62042/17 and

S.S.

v.

Russia

, no. 4067/18 the applicants’ detention pending expulsion had been unlawful and that they had no procedure allowing for review of their continued detention.

33.

Accordingly, there has been a breach of Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention.

IV.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

34.

The applicant in the case

S.S.

v. Russia

, no. 2236/16 further complained under Article 13 about an alleged lack of effective remedies in respect of his Article 3 complaint.

35.

However, having regard to the facts of the case, the submissions of the parties and its above finding under Article 3 of the Convention, the Court considers that it has examined the main legal questions raised in the present applications and that there is no need to give a separate ruling on the remaining complaint (see

Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania

[GC], no.

47848/08, § 156, ECHR 2014, with further references).

V.

APPLICATION OF THE INTERIM MEASURES UNDER RULE 39 OF THE RULES OF COURT

36.

On various dates the Court indicated to the respondent Government, under Rule 39 of the Rules of Court, that the applicants should not be removed from Russia to their respective countries of origin for the duration of the proceedings before the Court.

37.

In this connection the Court reiterates that, in accordance with Article

28 § 2 of the Convention, the present judgment is final.

38.

Accordingly, the Court considers that the measures indicated to the Government under Rule

39 of the Rules of Court come to an end.

VI.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

39.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

40.

The applicants claimed between 5,000 and 15,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage. The applicant in the case

M.A. v. Russia

, no. 81344/17 also claimed EUR 6,000 in respect of pecuniary damage alleging the loss of earnings.

41.

The Government in certain cases stated that the finding of a violation would in itself constitute a sufficient just satisfaction and in other cases that the award should be made in compliance with the case-law under Article 41 of the Convention.

42.

In the light of the nature of the established violations of Article

3 of the Convention and the specific facts of the present case, the Court considers that finding that there would be a violation of Article 3 of the Convention if the applicants were to be returned to their respective countries of origin constitutes sufficient just satisfaction in respect of any non

‑

pecuniary damage suffered (see, to similar effect,

J.K.

and Others v.

Sweden

[GC], no. 59166/12, §

127, ECHR 2016).

43.

At the same time having regard to its conclusions under Article 5 § 1 of the Convention in the cases

Z.K. v. Russia

, no. 62042/17 and

S.S.

v.

Russia

, no. 4067/18 and acting on an equitable basis, the Court awards each applicant EUR 5,000 in respect of non-pecuniary damage.

44.

As regards the claim of pecuniary damage in the case

M.A. v. Russia

, no. 81344/18, the Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged and, therefore, rejects this claim.

B.

Costs and expenses

45.

The applicants also claimed between EUR 3,780 and 5,640 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court, except the case

M.A. v. Russia

, no. 81344/17 where no such claim was submitted.

46.

The Government stated that no supporting documents were provided for the amounts claimed for the costs and expenses and suggested the requested amounts to be reduced.

47.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law, the Court considers it reasonable that the sums indicated in the appended table be awarded and that these sums should be payable directly to the applicants’ representatives.

48.

Having regard that no claim of costs and expenses had been submitted in the case

M.A. v. Russia

, no. 81344/17, the Court is not called to make any award in this regard.

C.

Default interest

49.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Decides

to join the applications;

2.

Declares

the complaints under Article 3 of the Convention concerning the applicants’ pending removal to their respective countries of origin, as well as the complaints under Article 5 §§ 1 (f) and 4 of the Convention in the cases

Z.K. v. Russia

, no. 62042/17 and

S.S. v. Russia

, no. 4067/18 admissible;

3.

Holds

that there would be a violation of Article 3 of the Convention if the applicants were to be returned to their respective countries of origin;

4.

Holds

that there has been a violation of Article 5 of the Convention in the cases

Z.K. v. Russia

, no. 62042/17 and

S.S. v. Russia

, no. 4067/18;

5.

Holds

that there is no need to examine the complaint under Article 13 of the Convention in the case

S.S. v. Russia

, no. 2236/16;

6.

Holds

that the finding that there would be a violation of Article 3 of the Convention in case of the applicants’ return to their respective countries of origin constitutes in itself sufficient just satisfaction for the non

‑

pecuniary damage sustained by the applicants in this regard;

7.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants, within three months, the amounts indicated in the appended table,

to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b) that the sums awarded in respect of costs and expenses incurred in the proceedings before the domestic courts and this Court are to be payable directly to the applicants’ representatives;

(c)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

8.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claims for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 June 2019, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Stephen Phillips

Alena Poláčková

Registrar

President

No.

Application title,

date of birth,

nationality,

application no., lodged on,

represented by

Dates of detention and release

Removal proceedings

(type, progress, outcome)

Refugee and/or temporary asylum proceedings

Other relevant information

Just satisfaction award

1.

S.S. v. Russia

14/08/1982

Uzbekistan

App. no. 2236/16

12/01/2016

Daria Trenina

Eleonora Davidyan

Detention pending expulsion

15 January 2015 - detention pending deportation ordered by the Levoberezhniy District Court of Lipetsk, since then extended every three months

19 November 2018 - the Levoberezhniy District Court of Lipetsk refused to extend the detention and ordered release

20 November 2018 - the applicant released

26 November 2018 - the applicant allegedly apprehended by the FSB officers in Lipetsk

26 November 2018 - the applicant formally arrested in Belgorod

27 November 2018 - the applicant detention pending removal ordered by the Belgorodskiy District Court

24 December 2018 – the applicant released by the Belgorodskiy District Court

Extradition proceedings

January 2013 – detention order in absentia and international search warrant issued by the Uzbek authorities

Expulsion proceedings

2 October 2015 – the applicant’s stay in Russia declared undesirable by the Ministry of Justice

12 January 2016 - deportation ordered by the migration authorities of the Lipetsk Region

9 March 2016 - undesirability decision and deportation order upheld by the Zamoskvoretskiy District Court of Moscow

22 August 2016 - lower court’s decision upheld by the Moscow City Court

27 November 2018 - the applicant’s administrative removal ordered by the Belgorodskiy District Court

10 December 2018 - the Belgorod Regional Court annulled the expulsion order and ordered reconsideration

24 December 2018 - proceedings on the administrative removal terminated by the Belgorodskiy District Court

Temporary asylum proceedings

5 September 2016 - refused by the final administrative decision of the migration authorities

4 October 2017 - upheld by the final judgment of the Moscow City Court

12 September 2013 - conviction in Russia of trading in counterfeit money, sentenced to 3 years imprisonment

13 January 2016 - interim measure preventing the applicant’s removal to Uzbekistan

EUR 2,500 to Ms

Trenina and Ms

Davidyan jointly, in respect of costs and expenses incurred in the domestic proceedings and before the Court

2.

Z.K. v. Russia

12/11/1995

Uzbekistan

App. no 64042/17

31/08/2017

Daria Trenina

Eleonora Davidyan

Kirill Zharinov

Detention pending extradition

12 August 2016 – arrested and subsequently detained

11 August 2017 – release due to expiry of the maximum statutory period of detention

Detention pending expulsion

11 August 2017 – arrested and subsequently detained

The applicant is currently in detention

Extradition proceedings

9 March 2016 – international search warrant and detention order in absentia issued by Uzbek authorities

8 September 2016 – extradition request on charges of extremism

26 June 2017 – extradition request granted by the Russian Prosecutor General’s Office

10 October 2017 – extradition order upheld by the final judgment of the Supreme Court of the Russian Federation

Expulsion proceedings

14 August 2017 - the applicant’s expulsion ordered by the Lyublinskiy District Court of Moscow

31 August 2017 – the applicant’s expulsion upheld by the final judgment of the Moscow City Court

8 August 2018 - the Lyublinskiy District Court of Moscow on its own motion suspended the enforcement of the expulsion order pending proceedings before this Court

Refugee status proceedings

26 April 2017 – refusal to grant refugee status by the migration authorities

14 February 2018 – refusal upheld by the final judgment of the Moscow City Court

Temporary asylum proceedings

26 April 2017 – refusal to grant temporary asylum by the migration authorities

14 February 2018 – refusal upheld by the final judgment of the Moscow City Court

31 August 2017 – interim measure preventing the applicant’s removal

EUR 5,000 to the applicant in respect of the non

‑

pecuniary damage incurred in connection with a violation of his rights under Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention

EUR 2,500 to Ms

Trenina, Ms

Davidyan and Mr

Zharinov jointly, in respect of costs and expenses incurred in the domestic proceedings and before the Court

3.

M.A. v. Russia

10/12/1988

Tajikistan

App. no. 81344/17

27/11/2017

Timofey Shirokov

Detention pending extradition

15 April 2016 – arrested and subsequently detained

12 October 2017 - released

Extradition proceedings

10 November 2015 – international search warrant issued by Tajik authorities

12 November 2015 – detention order in absentia by Tajik authorities

4 May and 3 October 2016 – extradition requests on charges of extremism

13 December 2016 – extradition request granted by the Russian Prosecutor General’s Office

25 May 2017 – extradition upheld by the Supreme Court of the Russian Federation

Expulsion proceedings

4 July 2018 - expulsion ordered by the Istrinskiy Town Court of the Moscow Region

10 July 2018 - annulled and reconsideration ordered by the Moscow Regional Court

None

None

None

4.

S.S. v. Russia

12/06/1981

Moscow

Tajikistan

App. no. 4067/18

05/02/2018

Daria Trenina

Eleonora Davidyan

Kirill Zharinov

Detention pending extradition

29 January 2017 – arrested and subsequently detained

26 January 2018 - released by a prosecutor

Detention pending expulsion

26 January 2018 – arrest and subsequent detention

The applicant is still in detention

Extradition proceedings

8 July 2016 – international search warrant issued by Tajik authorities

12 July 2016 - detention order in absentia issued by Tajik authorities

4 March 2017 - extradition request by the Tajik authorities

Expulsion proceedings

26 January 2018 – expulsion ordered by the Meshchanskiy District Court of Moscow

8 February 2018 – expulsion upheld by the final judgment of the Moscow City Court, enforcement stayed pending the proceedings before the Court

Refugee status proceedings

5 June 2017 – applied for refugee status

27 October 2017 - complaint about failure to consider a refugee status application dismissed by the migration authorities (application had been allegedly withdrawn)

19 February 2018 - complaint against the failure to consider the request dismissed by the Zamoskvoretskiy District Court of Moscow

6 September 2018 - appeal dismissed by the Moscow City Court

Temporary asylum proceedings

1 August 2017 - refusal of the migration authorities to grant him temporary asylum (while he applied for a refugee status)

17 October 2017 - appeal against the refusal to grant temporary asylum refused by the migration authorities

5 February 2018 – interim measure preventing the applicant’s removal

EUR 5,000 to the applicant in respect of the non

‑

pecuniary damage incurred in connection with a violation of his rights under Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention

EUR 2,500 to Ms

Trenina, Ms

Davidyan and Mr

Zharinov jointly, in respect of costs and expenses incurred in the domestic proceedings and before the Court